Universitatea ”Dunărea de Jos„ din Galați

Facultatea Transfrontalieră
Departamentul de Științe Generale
Comunicare Instituțională

TEMA: Procesul de comunicare. Elementele

procesului de comunicare.

Realizat de: Tcacenco Ecaterina

Botnaru Mihaela
 „Nu există nimic mai practic decât o teorie bună”
Kurt Lewin

Cuprins:

1. Definirea termenului de comunicare și a procesului de

comunicare.

2. Forme ale comunicării.

3. Tipuri și elemente ale procesului de comunicare.

 „Nu există nimic mai practic decât o teorie bună”
Kurt Lewin

Comunicarea este schimbul de idei şi informaţii.

Un proces de comunicare implică un emiţător, un receptor şi
un mesaj.

Comunicarea eficientă este un proces în care un mesaj e

recepţionat şi înţeles de receptor conform intenţiei
emiţătorului.
 Elemente ale procesului de comunicare

Emiţătorul – formulează (codifică) o idee sau un mesaj; prin

canalul de comunicare transmite mesajul receptorului, care îl
primeşte şi prelucrează (decodifică).
Receptorul răspunde prin formularea propriului său mesaj şi
comunicarea acestuia către emiţător (feedback).
 Comunicarea verbală

• Cuvintele sunt instrumente de interacţiune între doi

sau mai mulţi indivizi;
• Poate fi orală sau scrisă;

• Formele uzuale ale comunicării verbale sunt

conversaţiile, discursurile, scrisorile, ziarele, revistele,
materialele audio şi video, discuţiile telefonice etc.
 Comunicarea non-verbală

Comunicarea poate avea loc şi fără cuvinte.

Simţurile umane – auditiv, vizual, tactil şi
olfactiv – acţionează drept coduri de
comunicare.
 Repetiţie: pot repeta mesajul pe care
persoana îl exprimă verbal;
 Contradicţie: pot contrazice mesajul pe
care persoana încearcă să-l transmită;
 Substituţie: pot substitui un mesaj
verbal ;
 Completare: pot îmbogăţi sau completa
un mesaj verbal;
 Accentuare: pot accentua sau sublinia
un mesaj verbal .
 Comunicarea non-verbală
Expresiile faciale (Faţa umană este extrem de expresivă, capabilă să exprime
nenumărate emoţii fără nici un cuvânt).
Mişcările corpului şi postura (Acest tip de comunicare non-verbală include
postura corporală, înfăţişarea, purtarea şi mişcările subtile).
Gestica (Înţelesul gesturilor poate fi foarte diferit de la o cultură şi regiune la alta,
aşa că e important să fim atenţi pentru a evita interpretările greşite).
Contactul vizual (Felul în care privim o persoană poate spune multe lucruri,
inclusiv interes, afecţiune, ostilitate sau atracţie).
Atingerea (Mesajul dat de: o strângeră fermă a mâinii, o bătaie timidă pe umăr, o
îmbrăţişare uriaşă, caldă, o bătaie puternică, încrezătoare, pe umăr, o
“admonestare” ironică peste cap sau o prindere dominatoare a braţului).
Spaţiul (Puteţi folosi spaţiul fizic pentru a comunica numeroase mesaje non-
verbale, inclusiv semnale de intimitate, agresivitate, dominanţă sau afecţiune).
Vocea (Nu contează doar ce spunem, ci şi cum spunem, tonul vocii poate indica
sarcasm, furie, afecţiune, încredere).
 Comunicarea informală

•Comunicarea informală facilitează crearea relaţiilor sociale.

Comunicarea
intrapersonală
Trebuie să fim Comunicarea interpersonală
capabili să Procesul prin care oamenii fac schimb
comunicăm cu noi de informaţii, exprimă sentimente şi
înşine înainte de a sens, prin mesaje verbale şi non-
putea comunica şi verbale, este comunicarea faţă în
cu alţii. faţă.

Cuvintele de argou, jargon sau triviale nu sunt strict

interzise.
 Modul de realizare a procesului de comunicare în
funcţie de relaţia existentă între indivizii din cadrul
unei organizaţii se identifică prin :

– comunicare ascendentă (realizată de la nivelele inferioare

ale unei organizaţii către cele superioare);
– comunicare descendentă (atunci când fluxurile
informaţionale se realizează de la nivelele superioare către
cele inferioare);
– comunicare orizontală (realizată între indivizi aflaţi pe
poziţii ierarhice similare sau între compartimentele unei
organizaţii în cadrul relaţiilor de colaborare ce se stabilesc
între acestea).
 Comunicarea este un fenomen complex care nu poate fi
cuprins într-o definiţie universală şi pentru a putea fi studiată
este nevoie să apelăm la un cadru conceptual oferit de o teorie.
În acest capitol vom vedea cum diferite abordări ale
procesului de comunicare evidenţiază anumite aspecte ale
comunicării.
Începând cu a doua jumătate a secolului XX, au fost elaborate o
seamă de modele teoretice ce au căutat să exprime relaţiile
dintre elementele procesului de comunicare.

Modelul lui Shanon si Weaver;

Modelul lui H. Lasswell;
Modelul lui George Gerbner;
 Modelul circular
Modelul lui T. Newcomb;
Modelul lui R. Jakobson
 Modelul fondator al ştiinţelor comunicării este cel realizat de
Shannon şi Weaver:

Acest model general al comunicării este aplicabil relaţiilor care

se stabilesc între fiinţe bilogice, organizaţii sociale sau în care
sunt implicate maşini şi are ca noţiuni centrale informaţia şi
transmiterea acesteia, codarea şi decodarea.

Modelul Shannon şi Weaver

Noţiunile principale ale modelului sunt cele de:
-emiţător
-receptor
-canal
- cod (dispozitive tehnice de codificare, transmitere şi
decodificare a informaţiei).
 Modelul lui H. Lasswell;
Este un model linear care priveşte comunicarea ca transmitere
de mesaje, fiind mai interesat de efectele comunicării decât de
înţelesuri.

După Lasswell, procesul de comunicare îndeplineşte trei funcţii

principale în societate:
- supravegherea mediului, dezvăluind tot ceea ce ar putea
ameninţa sau afecta sistemul de valori al unei comunităţi sau
al părţilor care o compun;
- punerea în relaţie a actorilor societăţii pentru a produce un
răspuns faţă de mediu;
- transmiterea moştenirii sociale.
 Modelul lui George Gerbner;

Modelul lui Gerbner - 2 dimensiuni fundamentale ale

comunicarii:
- dimeniunea perceptivă;
- dimensiunea de comunicare;
Mesajul este relaționat cu realitatea.
 Modelul cibernetic

Accentul este pus pe feed-back, conexiunea inversă dintr-un

sistem comunicaţional ce cuprinde procedeiele de autoreglare
care permit sistemului să se adapteze la modificările de context.
Modelul lui T. Newcomb În cadrul modelului ABX distingem două tipuri de relații:
1. Relații între subiecții comunicării ( A, B)
2. Relații dintre subiect (A/B) și obiectul comunicat (X)
Aceste două tipuri de relații generează patru tipuri de orientări:
a) Orientarea lui A din punct de vedere a atitudinilor, sentimentelor și
opiniilor;
b) Orientarea lui B din punct de vedere a atitudinilor, sentimentelor și
opiniilor ;
c) Orientarea lui A către X ( cunoștințe și atitudini cu privire la acest
subiect) ;
d) Orientarea lui A către X ( cunoștințe și atitudini cu privire la acest
subiect).
 Modelul circular de W. Schramm și C. E. Osgood

Modelul circular face trimitere la comunicare în masă, pe

care o ilustrează ca pe un ansamblu de cercuri concentrice, iar
în interiorul acestor cercuri are loc o permanență negociere și
tranzacție de informație.
 Modelul lui R. Jakobson

În modelul lui Jakobson se găsesc explicații pentru

fiecare dintre funcțiile prezentate.
Funcția referențială este cea prin care este dezvăluit conținutul referențial al
mesajului, adică acel ceva din lumea exterioară discursului la care mesajul face referire.
Funcția poetică pune accent pe mesaj ca atare (și pe utilizarea unui mediu oarecare
de comunicare), “de dragul mesajului în sine”, cum s-ar spune.

Funcția emotivă face referire la atitudinea enunțiatorului față de ceea ce spune și față
de cel caruia i se adresează.

Funcția fatică este cea prin care limbajul asigura menținerea în contact a
interlocutorilor.

Funcția metalingvistică este cea prin care limbajul pune la dispoziție mecanismele
necesare pentru a ne asigura ca suntem “acordați” cu interlocutorul/-ii.

Funcția conativă se referă la toate aspectele limbajului care trădează intenția

locutorului de a crea un răspuns (sau măcar o reacție de răspuns) din partea
destinătarului.
 Prin analiza a acestor
delimitari conceptuale, am
putut identifica anumite
segmente/componente
specifice, care îndeplinesc
roluri distincte sau
conjugate în cadrul
procesului comunicațional
ca atare: este vorba despre
funcțiile de emisie/recepție,
despre canalul prin care are
loc comunicarea, despre
mesajul propriu-zis cu
specificul său (incluzand
fenomenele de codare si
decodare), despre feedback
etc.
Climatul comunicațional
trebuie asigurat de
organizație, corespunzator
necesităților tuturor
membrilor acesteia.
Datorită provenienței și
facturii diferite - origine
socială, biografie, idealuri
etc. - a membrilor, procesul
de comunicare este
îngreunat, lăsând să se
strecoare o
pseudocomunicare.
 Vă
mulțumim!