COMUNICARE ÎN

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Lect.univ.dr. Monica ILIE-PRICA
monica.ilie.prica@administratiepublica.eu

1
Curs 1: COMUNICAREA.
DEFINIȚII, TEORII ȘI
MODELE

2
 Ce este comunicarea?
 Cuvântul „comunicare” provine din latinescul communis și
înseamnă „a pune de acord”, „a fi în legatură cu” sau „a fi
în relaţie”.
 Dicţionarul enciclopedic oferă termenului „comunicare” o
definiţie deosebit de complexă, acoperind aproape toate
domeniile în care acest termen este folosit:
 Înştiinţare, ştire, veste. Aducere la cunoştinţa părţilor dintr-
un proces a unor acte de procedură (acţiune, întâmpinare,
hotărâre) în vederea exercitării drepturilor şi executării
obligaţiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita
unor termene care curg obişnuit de la data comunicării.
 Prezentare într-un cerc de specialişti a unei lucrări
3

ştiinţifice.
 Ce este comunicarea?

 „Mod fundamental de interacţiune psiho-socială a

persoanelor, realizată în limbaj articulat sau prin alte
coduri, în vederea transmiterii unei informaţii, a obţinerii
stabilităţii sau a unor modificări de comportament
individual sau de grup” (Stănciugelu et al., 2014, p. 24).
 Actul de comunicare se constituie ca un proces de
transmitere a informaţiilor, ideilor şi sentimentelor,
atitudinilor, opiniilor, de la un individ la altul, de la un
individ către un grup social şi de la acesta la altul.
 Comunicarea este procesul prin care se face un schimb de
semnificaţii între persoane (Stănciugelu et al., 2014, p.
39). 4
 Caracteristicile comunicării
 Un proces prin care se stochează, se transmit, se produc
informaţii;
 Un produs, în sensul că este produsul unui tip de relaţii
sociale şi în sensul că, din momentul în care a putut fi
depozitată prin scriere, a devenit un bun;
 O marfă, în sensul că face obiectul tranzacţionării pe piaţă;
 Baza relaţiilor sociale la nivel micro (familie, grupuri de
prieteni, organizaţii) şi macrosocial (clase sociale,
societăţi);
 Un proces de influenţă în câmpul social;
5
 Caracteristicile comunicării

 Este dependentă de sistem. Sistemele sunt ansambluri

organizate de componente interrelaţionate şi care se
afectează reciproc. Sistemele sunt dinamice – modificările
la nivel de parte antrenează schimbarea la nivel de întreg.
Orice sistem tinde către echilibru. Comunicarea
intermediază ajustările diferitelor componente ale
sistemelor sociale. În acelaşi timp, comunicarea este
influenţată de macrosistemul social în care se desfăşoară şi
de istoria acestuia (Wood, 2011, pp. 13-14 citat de
Stănciugelu et al., 2014, p. 34);
 Este cauză sau efect al schimbării sociale şi al devenirii
istorice. 6
 Caracteristicile comunicării
 Comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legătură unii cu
ceilalţi, în mediul în care evoluează;
 În procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte
realizarea anumitor scopuri şi transmiterea anumitor
semnificaţii;
 Orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea
exteriorizată (acţiunile verbale şi nonverbale observabile de
către interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înţelege
dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată
de fiecare individ în forul său interior, la nivelul sinelui);
 Orice proces de comunicare se desfăşoară într-un context, adică
are loc într-un anume spaţiu psihologic, social, cultural, fizic sau
temporal, cu care se află într-o relaţie de strânsă 7

interdependenţă;
 Caracteristicile comunicării

 Procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită

faptului că orice comunicare, odată iniţiată, are o anumită
evoluţie, se schimbă şi schimbă persoanele implicate în proces;
 Procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul
că, o dată transmis un mesaj, el nu mai poate fi „oprit” în
„drumul” lui către destinatar.
 În situaţii de criză, procesul de comunicare are un ritm mai
rapid şi o sferă mai mare de cuprindere;
 Semnificaţia dată unui mesaj poate fi diferită atât între
partenerii actului de comunicare, cât şi între receptorii
aceluiaşi mesaj;
 Orice mesaj are un conţinut manifest şi unul latent, adeseori 8

acesta din urmă fiind mai semnificativ.

 Formele comunicării
 După modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului:
 comunicarea directă, în situaţia în care mesajul este transmis
uzitându-se mijloace primare – cuvânt, gest, mimică
 comunicarea mediată, în situaţia în care transmiterea mesajului se
realizează printr-un mediu de comunicare.
 În cadrul comunicării mediate distingem:
 comunicarea imprimată (presă, revistă, carte, afiş etc.);
 comunicarea înregistrată (film, disc, suporturi digitale de stocare);
 comunicarea prin fir (telefon, comunicare prin cablu, fibră optică
etc.);
 comunicarea radiofonică (radio, TV având ca suport undele
hertziene). 9

 comunicarea prin tehnologiile digitale.

 Formele comunicării
 După modul în care individul sau indivizii participă la procesul de
comunicare, identificăm următoarele forme ale comunicării:
 Comunicare intrapersonală - emiţătorul şi receptorul sunt unul şi acelaşi
(sau comunicarea cu sinele, realizată de fiecare individ în forul său
interior);
 Comunicare interpersonală diadică se produce între doi participanţi care
iau pe rând rolurile de emiţător şi receptor, fiecare influenţându-l pe
celălalt. Funcţiile comunicării diadice sunt: persuadarea, autocunoaşterea,
cunoaşterea lumii, stabilirea şi menţinerea de relaţii;
 Comunicare de grup, realizată între indivizi în cadrul grupului sau
organizaţiei din care fac parte; în această categorie intră şi comunicarea
desfăşurată în cadrul organizaţiei;
 Comunicare de masă (este comunicarea realizată pentru mase de
necunoscuţi, de către instituţii specializate şi cu mijloace specifice) (Dinu,
10

1997, pp. 77–91 citat de Stănciugelu et al., 2014, p. 41).

 Formele comunicării
 După modul de realizare a procesului de comunicare în
funcţie de relaţia existentă între indivizii din cadrul unei
organizaţii. Putem astfel identifica:
 comunicare ascendentă (realizată de la nivelurile
inferioare ale unei organizaţii către cele superioare);
 comunicare descendentă (atunci când fluxurile
informaţionale se realizează de la nivelurile superioare
către cele inferioare);
 comunicare orizontală (realizată între indivizi aflaţi pe
poziţii ierarhice similare sau între compartimentele unei
organizaţii în cadrul relaţiilor de colaborare ce se stabilesc
între acestea).
11
 Elementele procesului de comunicare
 Privind comunicarea din perspectivă procesuală, putem constata
prezenţa unor elemente indispensabile configurării acesteia, cum ar
fi:
 - actorii comunicării, denumiţi generic emiţător şi receptor;
 - mesajul;
 - canalul de transmitere;
 - codul.
 Emiţătorul reprezintă entitatea care transmite mesajul şi care în
majoritatea situaţiilor le şi produce.
 Receptorul este entitatea care primeşte mesajul. În baza unei
distincţii similare cu cea realizată în cazul emiţătorului, receptorul
poate să fie sau nu şi persoana căreia îi este destinat mesajul. 12
 Elementele procesului de comunicare
 Mesajul acoperă un teritoriu complex în cadrul procesului
de comunicare, constituind „conţinutul” transmis între cei
doi actori ai comunicării.
 Canalul constituie mijlocul fizic prin care pachetul de
semnale rezultat în urma codificării mesajului este transmis
la receptor.
 Codul reprezintă un sistem de semnificare specific unui grup
social sau unei culturi şi presupune, în egală măsură, un
sistem de semne şi un sistem de norme în baza căruia
respectivele semne se combină.

13
Barierele comunicării

14

Koneru, 2008, p. 22 citat de Lesenciuc, 2017, p. 23

Modelele comunicării

15
 Modelul lui Shannon și Weaver (1949)
 Este un model procesual al comunicării.
 Sursa este văzută ca un factor de decizie; aceasta înseamnă că sursa
decide ce mesaj să trimită sau, mai degrabă, să aleagă unul dintr-o
serie de mesaje posibile. Acest mesaj selectat este schimbat apoi de
emiţător într-un semnal care este trimis prin canal receptorului.
 Zgomot este ceva care se adaugă semnalului în procesul transmiterii
neintenţionat de sursă.
 Informaţia, în acest model, este înţeleasă ca „măsură a ceea ce este
transmis, transportat de la emiţător către receptor, măsură a
incertitudinii din sistem”. Deci, informaţia nu se identifică cu
semnificaţia a ceea ce este transmis.
 Redundanţa/entropia este un concept strâns legat de cel de informaţie.
Poate fi definită drept ceea ce poate fi predictibil sau convenţional într-
un mesaj. Opus redundanţei este conceptul de entropie. Redundanţa16
este rezultatul predictibilităţii ridicate, iar entropia, a unei
predictibilităţi scăzute.
 Modelul lui Shannon și Weaver (1949)
 Canalul este pur şi simplu mijlocul fizic prin care este transmis
semnalul. Principalele canale sunt undele de lumină, de sunet şi de
radio, cablurile telefonice, sistemul nervos.
 Mijlocul de comunicare reprezintă mijlocul fizic sau tehnic prin care
mesajul este convertit într-un semnal capabil să fie transmis prin
intermediul unui canal. Proprietăţile fizice sau tehnologice ale
mijlocului de comunicare sunt determinate de natura canalului sau
canalelor care îl folosesc.
 Mijloacele pot fi clasificate în trei mari categorii:
 mijloace prezentaţionale: vocea, faţa, corpul;
 mijloace reprezentaţionale: cărţi, picturi, fotografii, arhitectura,
decoraţiunile interioare etc.;
 mijloace tehnice: telefon, radio, televiziune, tehnologiile digitale de
17
comunicare.
 Modelul lui Shannon și Weaver (1949)
 Codul este un sistem de înţelesuri comun membrilor unei culturi
sau subculturi. Constă atât în semne (semnale fizice care trimit
la altceva decât la ele însele), cât şi în reguli sau convenţii care
determină cum şi în ce contexte pot fi folosite şi combinate
aceste semne pentru a forma mesaje mai complexe
(morfologie, sintaxă, în raport cu sistemul lingvistic).
 Există trei niveluri de cercetare:
 Nivelul A – probleme tehnice; cu câtă acurateţe pot fi transmise
simbolurile de comunicare;
 Nivelul B – probleme semantice; cât de precis transmit
simbolurile înţelesurile dorite;
 Nivelul C –probleme de eficacitate; cât de mult poate fi 18

modificat comportamentul receptorului în sensul dorit de

 Modelul lui Lasswell (1948)
 Harold D. Lasswell, cercetător american în domeniul ştiinţelor politice, a
deschis un articol din 1948, The structure and function of communication
in society, cu ceea ce avea să devină mai târziu unul dintre cele mai
cunoscute modele de comunicare.
 Acţiunea de comunicare poate fi descrisă dacă vom încerca să răspundem
la următoarele întrebări:
 Cine spune?
 Ce spune?
 Prin ce canal?
 Cui?
 Cu ce efect? 19
Modelele comunicării

20
Modelele comunicării

Modelul lui Newcomb (1953)

21
 Modelul lui Newcomb (1953)
 Este primul model care a cuprins și rolul comunicării în
societate sau în relațiile sociale.
 Pentru Newcomb, acest model este simplu – de a menține
echilibrul în interiorul sistemului social.
 A și B sunt comunicatorul și receptorul; ei pot fi indivizi,
manageri sau sindicaliști, ori guvernul și cetățenii.
 X este o parte a mediului lor social.
 ABX reprezintă un sistem, deci relațiile sale interne sunt
interdependente: dacă A se schimbă, se vor schimba și B și X;
sau dacă A își schimbă relația cu X, și B va trebui să își schimbe
relația cu X sau cu A (Fiske, 2003, p. 51). 22
Modelele comunicării

23
 Modelul lui Osgood și Schramm (1954)
 Participanţii la comunicare îndeplinesc aceleaşi funcţii de codificare,
decodifiare şi interpretare a mesajului.
 Funcţia nouă şi foarte importantă care apare în acest model este cea
de interpretare, care pune în evidenţă problemele de înţelegere şi
percepţie a mesajului. Astfel între mesajul codat şi cel interpretat
sunt inerente diferenţe cauzate de zgomotul semantic.
 Acesta se manifestă prin faptul că diversele persoane către care se va
trimite acelaşi mesaj îl vor interpreta diferit din cauza diferenţelor
socio-economice, de educaţie, cultură, valori, experienţe.
 Faţă de modelul matematic, care lua în consideraţie zgomotele de
mediu şi de natură tehnică ce pot apărea în procesul de transmitere
a mesajului, modelul Osgood – Schramm evidenţiază importanţa
redundanţei în comunicarea interpersonală faţă-în-faţă. 24
25
 Modelul lui Gerbner (1956)

 Modelul lui Gerbner introduce ca elemente

originale: percepţia, producţia, semnificaţia
mesajului; mesajul ca unitate a formei şi
conţinutului; noţiunea de intersubiectivitate ca
expresie a raportului dintre producţia mesajelor şi
percepţia evenimentelor şi mesajelor.
 Conform acestui model, procesul de comunicare
este unul subiectiv, selectiv, variabil şi imprevizibil.
26
 Modelul lui Gerbner (1956)
 Axa orizontală redă procesul de percepţie:
 La originea procesului de comunicare se află percepţia unui eveniment;
primul element al modelului este M (cel care percepe);
 percepţia implică o legătură între eveniment (E) şi reconstituirea lui
senzorială, creativă şi cognitivă de către M; E poate fi un eveniment
natural sau un eveniment mediatizat care va fi un mesaj de tipul S/E;
 percepţia lui E este o reacţie a lui M, reacţie care se manifestă prin
diferite mijloace;
 reacţia şi receptarea se produc într-o situaţie dată care le poate influenţa
şi modifica. Situaţia are dimensiuni psihologice, fizice şi sociale. Între E
(eveniment) şi E1 (percepţie, mesaj) intervin:
 Acţiunea de selecţie;
 Accesibilitatea evenimentului (posibilitatea de a fi perceput); 27

 Contextul în care se produce.

 Modelul lui Gerbner (1956)
 Axa verticală cuprinde elemente care caracterizează
producţia mesajelor (produsul comunicării) şi controlul
relaţiei dintre M (agent) şi S/E (mesaj). Este axa „mijloacelor
comunicării, a mijloacelor utilizate pentru creaţia,
transmiterea şi distribuirea mesajelor”.
 Aceste mijloace sunt formate din:
 agenţi care permit transmiterea semnalelor (canale, mijloace
tehnice, media);
 procedee de alegere şi combinare a mijloacelor utilizate;
 resurse administrative, instituţionale pentru controlul
producţiei şi distribuirii mesajelor.
28
 Modelul lui Gerbner (1956)
 Toate aceste mijloace permit transformarea unei reacţii
(percepţii) într-un mesaj care poate fi perceput.
 Mijloacele servesc să facă disponibile pentru destinatar
elementele componente ale mesajului;
 Forma S este dată de enunţul mesajului; ea este legată de
mijloacele utilizate şi este indisolubil legată de conţinutul
mesajului. Mesajul trebuie să posede o formă şi o structură
bine definite;
 Enunţul mesajului se produce într-un context dat. Contextul
se referă la elementele care intervin pentru a face ca un
eveniment să fie selectat pentru a fi perceput;
29
 Modelul lui Gerbner (1956)
 Orice transmisie structurată şi nealeatorie este un semnal.
Forma semnalului (mesajului) cuprinde calităţi de
reprezentare, de referinţă, de simbolizare sau de
corespondenţă. Deci, semnalul cuprinde elemente de formă
şi conţinut ale mesajului, adică de semnificaţie a mesajului
(S şi E sunt indisolubile), ceea ce face ca mesajul să aibă
calităţi de formă şi de conţinut specifice;
 Orice percepţie a unui enunţ produce efecte (consecinţe);
unele ţin de eficienţă (atingerea obiectivelor vizate, a
obiectivelor iniţiale ale comunicării), altele sunt consecinţe
neintenţionate sau nedorite ale comunicării (Stănciugelu et
al., 2017, pp. 91-92).
30
Modelele comunicării

31

Modelul lui Westley și MacLean (1957)

 Modelul lui Westley și MacLean (1957)
 Modelul arată că informaţia fie este dată de un individ A altui
individ B, fie este căutată de B la o sursă A dispunând de
competenţe specifice în raport cu nevoile lui B.
 X1, X2, X3, X4….X∞ reprezintă „obiectele de orientare”, adică
multitudinea de evenimente şi obiecte care compun mediul lui
A şi B şi care pot eventual forma obiect de comunicare între
ei;
 A şi B reprezintă indivizi;
 X’ reprezintă mesajul;
 fBA reprezintă feedback-ul, adică un mesaj transmis de B spre
A asupra situaţiei lui B, transformată ca efecte al X’;
32
 f reprezintă feedback-ul.
 Modelul lui Westley și MacLean (1957)
 Persoana A transmite o informaţie către persoana B asupra
evenimentului X. A este comunicatorul, iar B este în situaţia
receptorului de informaţie, fie că o cere, fie pur şi simplu că
o primeşte. Comunicarea începe, de fapt, prin selecţionarea
de către A a „obiectelor de orientare X” cărora le dă o
formă abstractă (le transformă în mesaj X’ şi îl transmite
către B). Acesta din urmă poate avea şi el o percepţie
directă a lui X (X1, B) sau suportă efectul lui X’, răspunzând
lui A prin retroacţiunea fBA.
 Modelul Westley & MacLean subliniază nevoia socială de
informaţie pe care a pus-o în evidenţă modelul lui
Newcomb. Ei vor adapta acest model şi pentru studiul mass
media (Stănciugelu et al., 2017, p. 101). 33
 Factorii constitutivi ai comunicării
Modelul lui Jakobson (1960)

context
emițător mesaj destinatar
----------
contact
cod

34
 Funcțiile comunicării (Jakobson)
 Funcția expresivă (relația M-E)=comunică emoțiile,
atitudinile, statutul, clasa E; M=unic, personal.
 Funcția conativă/persuasivă=efectul M asupra R
 Funcția referențială=orientarea spre realitate a mesajului;
se concentrează pe adevăr și acuratețe
 Funcția fatică=păstrarea canalelor de comunicare
deschise, menținerea relației E-R
 Funcția metalingvistică=identificarea codului folosit;
cadrul este aici extrem de important
 Funcția poetică=relația M cu sine
35
Modelele comunicării

36
 Modelul tranzacțional Wood (1997)
 Modelul propus de Wood (1997) defineşte comunicarea ca proces
tranzacţional. Faţă de modelele anterioare porneşte de la
presupoziţia că în procesul de comunicare, văzut ca împărtăşire,
participanţii nu sunt orientaţi fiecare către sine, ci către noi.
 Poziţia comunicatorilor nu este definită de afirmaţii de tipul „Iată
ce gândesc eu. Iată ce vreau.”, ci de întrebări precum „Cum ne
putem înţelege unul pe celălalt?, Cum putem rezolva împreună
acest conflict?”.
 Modelul ţine seama de posibila sincronicitate a funcţiilor de
transmitere, interpretare şi receptare şi de evoluţia în timp a
procesului de comunicare, sub influenţa a ceea ce s-a comunicat
în situaţia respectivă la un moment anterior, dar şi de
experienţele comunicaţionale din istoria fiecărui participant. 37
 Modelul tranzacțional Wood
 Suntavute în vedere câmpurile de experienţe
individuale ale participanţilor, contextul în care are
loc comunicarea, zona de experienţă împărtăşită
între comunicatori şi influenţa factorului timp asupra
interacţiunii simbolice.
 Contextul comunicării se referă la spaţiul fizic al
interacţiunii şi posibilele zgomote fizice şi perturbări
de atenţie sau de înţelegere pe care le poate aduce
în timpul procesului (zgomot, interferenţa cu alte
discuţii, factori disturbatori, preocupări colaterale)
(Stănciugelu et al., 2017, pp. 59-61). 38
Bibliografie

 Fiske, J. (2003). Introducere în științele comunicării. Iași:

Editura Polirom.
 Lesenciuc, A. (2017). Teorii ale comunicării. Brașov: Editura
Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”.
 Stănciugelu, I., Tudor, R., Tran, A., Tran, V. (2014). Teoria
comunicării. București: Editura Tritonic.

39