1.

Comunicarea- introducere

Toate definitiile date comunicarii umane, indiferent de scolile de gndire carora le apartin sau de orientarile n care se nscriu, au cel putin urmatoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; nici un fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene pe care le traim fiecare dintre noi zilnic si pna la activitatile complexe desfasurate la nivelul organizatiilor, societatilor, culturilor, nu poate fi conceput n afara procesului de comunicare. 1.1. Comunicarea definitii Ca si cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica si substantivul comunicare sunt ambele polisemantice. Cei care se ocupa de domeniile comunicatiei si comunicarii ntlnesc astfel, de la bun nceput, o dificultate majora: nu au de a face cu o operatiune bine determinata, ci cu o multitudine de operatiuni, despre care este greu de spus cu certitudine n ce masura se aseamana. Dictionarul enciclopedic ofera termenului comunicare o definitie deosebit de complexa, acoperind aproape toate domeniile n care acest termen este folosit: nstiintare, stire, veste. (DR) Aducere la cunostiinta partilor dintr-un proces a unor acte de procedura (actiune, ntmpinare, hotarre) n vederea exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, n limita unor termene care curg obisnuit de la data comunicarii. Prezentare ntr-un cerc de specialisti a unei lucrari stiintifice. Mod fundamental de interactiune psiho-sociala a persoanelor, realizata n limbaj articulat sau prin alte coduri, n vederea transmiterii unei informatii, a obtinerii stabilitatii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup.
1.2. Particularitati ale comunicarii Pe baza studiului de caz prezentat anterior, putem identifica cteva dintre particularitatile comunicarii: comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni n legatura unii cu ceilalti, n mediul n care evolueaza; n procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea anumitor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii; orice proces de comunicare are o tripla dimensiune: comunicarea exteriorizata (actiunile verbale si nonverbale observabile de catre interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se ntelege dincolo de cuvinte) si intracomunicarea (comunicarea realizata de fiecare individ n forul sau interior, la nivelul sinelui); orice proces de comunicare se desfasoara ntr-un context, adica are loc ntr-un anume spatiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se afla ntr-o relatie de strnsa interdependenta; procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorita faptului ca orice comunicare, o data initiata, are o anumita evolutie, se schimba si schimba persoanele implicate n proces; procesul de comunicare are un caracter ireversibil, n sensul ca, o data transmis un mesaj, el nu mai poate fi oprit n drumul lui catre destinatar. La cele enumerate mai putem adauga: n situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere

- semnificatia data unui mesaj poate fi diferita att ntre partenerii actului de comunicare, ct si ntre receptorii aceluiasi mesaj; orice mesaj are un continut manifest si unul latent, adeseori acesta din urma fiind mai semnificativ. 1.4. Procesul de comunicare J. J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G. W. Noomen definesc comunicarea ca un proces prin care un emitator transmite informatii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte (Stiinta comunicarii). Altfel spus, fiecare proces de comunicare are o structura specifica reprezentata de un anume tip de relatie dezvoltata de trinomul emitator-mesaj-receptor. Cea mai simpla schema a structurii procesului de comunicare a fost propusa nca din anul 1934 de Karl Buhler, n lucrarea Die Sprachtheorie (figura 1). mesaj Emitator R eceptor Feed-back Figura 1 Ulterior, Roman Jakobson, urmarind schema lui Karl Buhler, dezvolta structura procesului de comunicare, adaugndu-i nca trei componente: cod, canal, referent (figura 2). Relatia de comunicare se realizeaza astfel: emitatorul transmite un mesajntr-un anumit cod (limbaj) catre receptor, care va initia o actiune de decodare a mesajului ce i-a fost transmis. Acest mesaj este constituit ntr-un anume cod care trebuie sa fie comun celor doi parteneri aflati n contact. ntre emitator si receptor are loc un transfer de informatie. Informatia pleaca de la emitator si devine informatie pentru receptor. Att emitatorul, ct si receptorul sunt entitati orientate catre un scop. Emitatorul are scopul de a oferi, receptorul are scopul de a primi informatie. Cum am mai spus, transmiterea mesajului se realizeaza ntr-un anume cod. ntre mesaj si cod exista o anumita discrepanta. Astfel, n vreme ce mesajul se caracterizeaza prin coerenta, cursivitate, claritate, fiind determinat de loc, de timp, de starea psihica a emitatorului, codul e fix, invariabil, abstract, redus la un numar destul de mic de semne.
EMITATOR REFERENT MESAJ CANAL COD RECEPTOR

n cadrul comunicarii indirecte distingem: comunicarea imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.); comunicarea nregistrata (film, disc, banda magnetica etc.); comunicarea prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibra optica etc.); comunicarea radiofonica (radio, TV avnd ca suport undele hertziene). n functie de modul n care individul, sau indivizii, participa la procesul de comunicare identificam urmatoarele forme ale comunicarii: comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sinele, realizata de fiecare individ n forul sau interior); comunicare interpersonala (sau comunicare de grup, realizata ntre indivizi n cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte; n aceasta categorie intra si comunicarea desfasurata n cadrul organizatiei); comunicare de masa (este comunicarea realizata pentru publicul larg, de catre institutii specializate si cu mijloace specifice). Un alt criteriu l reprezinta modul de realizare a procesului de comunicare n functie de relatia existenta ntre indivizii din cadrul unei organizatii. Putem astfel identifica: comunicare ascendenta (realizata de la nivelele inferioare ale unei organizatii catre cele superioare); comunicare descendenta (atunci cnd fluxurile informationale se realizeaza de

la nivelele superioare catre cele inferioare); comunicare orizontala (realizata ntre indivizi aflati pe pozitii ierarhice similare sau ntre compartimentele

Care sunt principalele elemente ale unui proces de comunicare? cel putin doi parteneri (emitator si receptor), ntre care se stabileste o anumita relatie; codul, cunoscut de ambii parteneri (de mentionat faptul ca, n general, n orice proces de comunicare partenerii joaca pe rnd rolul de emitator si receptor); mesajul; mijlocul de transmitere a mesajului; feed-back-ul (mesaj specific prin care emitatorul primeste de la destinatar un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat); canale de comunicare, care reprezinta drumurile, caile urmate de mesaje (canale formale, canale informale); mediul comunicarii este influentat de modalitatile de comunicare; exista mediu oral sau mediu scris, mediu vizual etc.; barierele (filtrele, zgomotele) reprezinta perturbatiile ce pot interveni n procesul de comunicare. Procesul de comunicare ia nastere ca urmare a relatiei de interdependenta ce exista ntre elementele structurale enumerate mai sus. Ce particularitati are un proces de comunicare? 1. rol a-i pune pe oameni n legatura unii cu ceilalti n mediul n care evolueaza; 2. obiectiv urmareste realizarea anumitor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii; 3. stratificare tripla dimensiune: comunicarea exteriorizata; metacomunicarea; intracomunicarea 4. caracteristici: se desfasoara ntr-un context; caracter dinamic; caracter ireversibil; n situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere; semnificatia data unui mesaj poate fi diferita att ntre partenerii actului de comunicare, ct si ntre receptorii aceluiasi mesaj.