IV. 3.

Şcoala proces

În cadrul Şcolii proces, mesajul reprezintă ceea ce se transmite prin procesul de

comunicare, un factor decisiv în ceea ce constituie mesajul fiind intenţia. Intenţia
emiţătorului poate fi specificată (anunţată) sau nespecificată (neanunţată) şi este
identificabilă prin analiza mesajului.
Dintre modelele Şcolii proces amintim: modelul C. Shannon şi W Weaver,
teoretizat în 1949, în studiul Teoria matematică a comunicării; modelul H. Lasswell,
teoretizat în 1948, în studiul Structura şi funcţia comunicării în societate; modelul
George Gerbner, teoretizat în studiul Către un model general al comunicării; modelul T.
Newcomb, modelul Westley şi MacLean şi modelul Roman Jakobson.

IV. 3. 1. Modelul lui Lasswell

Modelul lui Harold D. Lasswell este un model specific studiului comunicării de

masă. Autorul susţine că, pentru a înţelege procesul comunicării de masă, noi avem nevoie
să studiem nivelele ce corespund următoarelor întrebări:
• Cine?
• Ce spune?
• Prin ce canal?
• Cui?
• Cu ce efect?
Acest model a fost folosit de Lasswell în 1948 în cadrul conceptual al mass-media.
Modelul urmărea: analiza controlului, analiza conţinutului, analiza mijloacelor de comunicare
sau a suporturilor, analiza audienţei şi analiza efectelor .
Pentru Fiske, acest model reprezintă versiunea verbală a modelului Shannon &
Weaver; este un model liniar care priveşte comunicarea ca o transmitere de mesaje şi este
mai interesat de efectele comunicării decât de semnificaţii. Prin „efect" se înţelege că o
schimbare observabilă şi măsurabilă a stării receptorului este cauzată de un element
identificabil în proces. Modificând unul din elementele procesului, vom modifica şi
efectul.
 După Lasswell, procesul de comunicare îndeplineşte trei funcţii principale în
societate: supravegherea mediului, dezvăluind tot ceea ce ar putea ameninţa sau
afecta sistemul de valori al unei comunităţi sau al părţilor care o compun, punerea în
relaţie a componentelor societăţii, pentru a produce un răspuns faţă de mediu,
transmiterea moştenirii sociale".

IV. 3. 2. Modelul Shannon & Weaver

Modelul de bază al comunicării creat de aceşti doi cercetătorii americani are o

reprezentare lineară.

în acest model, a comunica înseamnă a transmite un semnal (o informaţie) care este

primit (primită). Unitatea de măsurare a comunicării este de natură binară, ceea ce
înseamnă că transmiterea informaţiei (emiterea şi receptarea semnalelor) se poate realiza
sau nu.

Noţiunile principale ale modelului sunt cele de: emiţător, receptor, canal, cod, iar
acestea sunt văzute ca dispozitive tehnice de codificare, transmitere şi decodificare a
informaţiei.
Sursa este văzută ca un factor de decizie; aceasta înseamnă că sursa decide ce
mesaj să trimită, sau alege unul dintr-o serie de mesaje posibile. Acest mesaj selectat
este transformat într-un semnal care este trimis prin canal receptorului.
Zgomotul este ceva care se adaugă semnalului în procesul transmiterii şi care
nu este intenţionat de sursă.
Informaţia este înţeleasă ca „măsură a ceea ce este transmis, transportat de la
emiţător către receptor, măsură a incertitudinii din sistem". Deci, informaţia nu se
identifică cu semnificaţia a ceea ce este transmis.
Redundanţa/entropia
redundanţa - conceptul este strâns legat de cel de informaţie. Poate fi definită drept
ceea ce poate fi predictibil sau convenţional într-un mesaj
entropia este opusă redundanţei. Dacă redundanţa este rezultatul predictibilităţii
ridicate, entropia este rezultatul unei predictibilităţi scăzute.
Un mesaj cu o predictibilitate redusă poate fi numit entropie şi are un nivel ridicat de
informaţie. Invers, un mesaj cu o predictibilitate ridicată este redundant şi cu un nivel
scăzut de informaţie.
Canalul este mijlocul fizic prin care este transmis semnalul. Principalele canale
sunt undele de lumină, de sunet şi de radio, caburile telefonice, sistemul nervos.
Mijloc de comunicare reprezintă mijlocul fizic sau tehnic prin care mesajul este
convertit într-un semnal capabil să fie transmis prin intermediul unui canal. Proprietăţile fizice
sau tehnologice ale mijlocului de comunicare sunt determinate de natura canalului sau
canalelor care îl folosesc.
Mijloacele pot fi clasificate în trei mari categorii:
• mijloace prezentaţionale: vocea, faţa, corpul;
• mijloace reprezentaţionale: cărţi, picturi, fotografii, arhitectura, decoraţiunile
interioare etc;
• mijloace mecanice: telefon, radio, televiziune, teletext.
Codul - este un sistem de înţelesuri comun membrilor unei culturi sau subculturi.
Constă atât în semne (semnale fizice care trimit la altceva decât la ele însele), cât şi în
reguli sau convenţii care determină cum şi în ce contexte pot fi folosite şi combinate
semnele pentru a forma mesaje mai complexe (morfologie, sintaxă, în raport cu
sistemul lingvistic).
Conform comentariului realizat de Ioan Drăgan (Paradigme ale comunicării de
masă), această teorie răspunde, în principal, la două întrebări:
1. cum poate fi transmisă o informaţie în modul cel mai rapid şi cu costurile cele mai
reduse;
2. cum se poate asigura identitatea dintre informaţia primită şi cea emisă.
IV. 3. 3. Modelul lui Gerbner

Modelul lui Gerbner introduce ca elemente originale: percepţia, producţia,

semnificaţia mesajului; mesajul ca unitate a formei şi conţinutului; noţiunea de
intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre producţia mesajelor şi percepţia
evenimentelor şi mesajelor;
Conform acestui model, procesul de comunicare este un proces subiectiv,
selectiv, variabil şi imprevizibil.

Axa orizontală redă procesul de percepţie:

• la originea procesului de comunicare se află percepţia unui eveniment,
care poate fi un eveniment natural (E) sau un eveniment mediatizat (de tipul
S/E);
• percepţia implică o legătură între eveniment (E) şi reconstituirea lui
senzorială, cognitivă şi creativă de către cel care percepe (M);
• percepţia evenimentului este o reacţie a celui care îl percepe, reacţie care se
 manifestă prin diferite mijloace;
• Reacţia şi receptarea se produc într-o situaţie dată care le poate influenţa şi
modifica
Situaţia are dimensiuni psihologice, fizice şi sociale.
Între eveniment şi percepţia acestuia intervin:
o Acţiunea de selecţie;
o Accesibilitatea evenimentului (posibilitatea de a fi perceput);
o Contextul în care se produce.

Axa verticală cuprinde elemente care caracterizează producerea mesajelor

(produsul comunicării) şi controlul relaţiei dintre cel ce percepe evenimentul şi mesaj.
Este axa „mijloacelor comunicării, a mijloacelor utilizate pentru creaţia, transmiterea şi
distribuirea mesajelor".
• aceste mijloace sunt formate din:
- agenţi care permit transmiterea semnalelor (canale, mijloace tehnice, media);
- procedee de alegere şi combinare a mijloacelor utilizate;
- resurse administrative, instituţionale pentru controlul producţiei şi distribuirii
mesajelor;
Toate aceste mijloace permit transformarea unei reacţii (percepţii) într-un
mesaj.
• mijlocele fac disponibile pentru destinatar elementele componente ale
mesajului
• mesajul trebuie să posede o formă şi structură bine definite;
• enunţul mesajului se produce într-un context dat. Contextul se referă la
elementele care intervin pentru a face ca un eveniment să fie selectat pentru a
fi perceput;
• orice percepţie a unui enunţ produce efecte (consecinţe); unele ţin de
eficienţă (atingerea obiectivelor vizate, a obiectivelor iniţiale ale
comunicării),altele sunt consecinţe neintenţionate sau nedorite ale
comunicării.

Modelul indică în primul rând importanţa elementelor care intervin în

percepţia evenimentelor:

- punctele de vedere şi experienţele trecute ale mesajului influenţează percepţia

- fiecare persoană are o percepţie proprie a mesajului, acelaşi mesaj poate fi

perceput diferit de persoane diferite

Modelul arată că sistemul comunicării este dinamic şi deschis, în sensul că

efectele (consecinţele) sunt parţial previzibile, parţial imprevizibile.