”Cel mai important lucru în comunicare este să auzi

ceea ce nu este spus.”

Peter Drucker
 Comunicarea – considerații generale

 "Totul comunică" – expresia care reflectă cel mai bine impactul

pe care îl are fenomenul comunicării asupra existenței umane.
 Orice ființă umană are această nevoie instinctivă de a
comunica, din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au creat
diverse limbaje vorbite sau scrise, pentru a putea comunica unii
cu alții.

 Istoria şi evoluţia studierii sistemului de comunicare

interumană au cunoscut mai multe perioade principale:
• perioada clasică (500 î.e.n. - 400 e.n.);
• perioada Evului mediu şi a Renaşterii (400 - 1600);
• perioada modernă (1600 - 1900);
• perioada contemporană.
 COMUNICAREA – CONCEPT
 Termenul de comunicare provine din limba latină, de la cuvântul
”communis”, care înseamnă ”a fi în legătură”, ”a fi în relație”, “a pune de
acord”, ”a pune in comun” sau ”a impartasi ceva celorlalti”.

 Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, cuvântul (a) comunica

are următoarele sensuri: „a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a
înştiinţa, a spune”, stabilind, aşadar, un proces şi o relaţie cognitivă.

 Karl Buhler defineşte comunicarea ca fiind "un proces prin care un

emiţător transmite informaţii receptorului prin intermediul unui canal, cu
scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.“

 A comunica nu înseamnă numai a informa ci si a te interesa de starea de

spirit a clientului, generând un dialog capabil sa creeze un consens al
părţilor implicate.

 Comunicarea înseamnă si a şti să te exprimi, a şti să asculţi şi a-ţi stimula

interlocutorul.
 COMUNICAREA CA PROCES

➢ comunicarea este un atribut al ființei umane;

➢ comunicarea este procesul de transmitere-receptionare de informatii, idei,

opinii, sentimente, abilitati etc., fie de la un individ la altul, fie de la un grup
la altul;

➢ toate activitățile umane, de la cele mai simple, cotidiene, și până la cele

complexe ale organizațiilor, nu pot fi concepute in afara procesului de
comunicare.

➢ orice proces de comunicare are o triplă dimensiune:

 comunicarea exteriorizată (acţiunile verbale şi neverbale care sunt
observate de interlocutori),
 metacomunicarea (ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte),
 intracomunicarea (realizată de fiecare individ în interiorul său).
 Elementele și etapele procesului de comunicare
 COMUNICATORII
- EMIȚĂTORUL – reprezintă sursa mesajului (un individ, un grup sau o
entitate colectivă – companie, ziar etc.)
- RECEPTORUL – este entitatea care primește mesajul și îl interpretează.
Organizația – ca emițător transmite mesaje prin………
– ca receptor colectează informații prin……

 MESAJUL include informații diverse (despre un referent)

 LIMBAJUL (CODUL) – reprezintă un corp de semne și regulile de

utilizare a lor.

 CANALUL DE COMUNICARE – reprezintă mijlocul utilizat pentru

transmiterea mesajelor.

 EFECTUL, FEEDBACK-UL

 OBSTACOLE/BRUIAJE
 Elementele și etapele procesului de comunicare

Sursa: Smeu Florin, Ce este comunicarea?, disponibil online la www.florinsmeu.eu

 PARTICULARITĂŢILE COMUNICĂRII
 orice proces de comunicare se desfăşoară într-un context, are loc într-un
anume spaţiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află
într-o relaţie de interdependenţă;

 procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice

comunicare odată iniţiată are o anumită evoluţie, se schimbă şi schimbă
persoanele implicate în proces;

 procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că, odată

transmis un mesaj, el nu mai poate fi oprit în drumul lui către destinatar;

 în situaţii de criză, procesul de comunicare are un ritm mai rapid şi o sfera

mai mare de cuprindere;

 semnificaţia dată unui mesaj poate fi diferită atât între partenerii actului de
comunicare, cât şi între receptorii aceluiaşi mesaj;

 orice mesaj are un conţinut manifest şi unul latent, adeseori acesta din urmă
fiind mai semnificativ.
 PRINCIPIILE COMUNICĂRII
 Unele din cele mai recente principii ale comunicării au fost formulate de
reprezentanţii şcolii de la Palo Alto, care le-au numit “axiome ale comunicării”:

-Axioma 1 = Comunicarea este inevitabilă.

- Axioma 2 = Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: informational şi relaţional
(orice comunicare se analizează în conţinut şi relaţie deoarece nu se limitează la
transmiterea informaţiei, ci induce şi un comportament adecvat).
- Axioma 3 = Comunicarea este un proces continuu
- Axioma 4 = Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică (verbală sau
nonverbală).
- Axioma 5 = Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dacă se
întemeiază pe egalitate sau diferenţă.
- Axioma 6 = Comunicarea este ireversibilă (produce un efect asupra receptorului).
- Axioma 7 = Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare (mesajul căpătă
sens numai în funcţie de experienţă de viaţă şi lingvistică a fiecăruia dintre noi).

Sursa: Nistor E., Axiomele școlii de comunicare de la Palo Alto, disponibil online la
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A23451/pdf
 COMPONENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE
 categorizarea = procesul de percepere, învăţare, memorizare şi
redare a unor informaţii în mod selectiv.
 conceptualizarea = procesul de acordare a unui nou sens şi a unui
nou mod de exprimare pentru informaţiile primite.
 simbolizarea = selectarea celor mai adecvate cuvinte şi gesturi
pentru exprimarea informaţiilor într-un anume context social sau
cadru de relaţii.
 organizarea = procesul de ordonare în timp şi spaţiu a informaţiilor, pentru
a se obţine efecte imediate sau de perspectivă prin implicarea
interlocutorului atât din punct de vedere emoţional cât şi cognitiv

 operaţionalizarea = transmiterea mesajului printr-o manifestare fizică şi

anume prin voce şi gesturi, adică prin limbajul verbal şi nonverbal, în
funcție de sentimente, tradiţii, obiceiuri și de discursul interior al
negociatorului.