Sunteți pe pagina 1din 16

COMUNICAREA GENERALITATI

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE
ntr-un sens foarte larg, comunicarea desemneaz orice proces prin care o
informaie este transmis de la un element la altul, aceste elemente fiind de
natur:
- biologic (comunicaiile n sistemul nervos),
- tehnologic (procedeele de telecomunicaii)
- social.
Etimologia cuvntului vine din cuvntul latin communicare avnd sensul a
pune n comun.
Cea mai simpl schem a procesului de comunicare a fost propusa nc
din anul 1934 de Karl Buhler n lucrarea ,,Die Sprachtheorie .

Ulterior Roman Yakobson urmrind schema lui Karl Buhler, dezvolt


structura procesului de comunicare adugndu-i nc trei componente: cod, canal,
referent.
- destinator trimite mesaj destinatarului; (emitor) (emite)
- context referent; despre ce element al realitatii se vorbeste si contextul
(situatia in care are loc transmiterea mesajului;
- mesaj necesit un context pentru a fi operant;
- cod ansamblul de semne comun destinatorului (emitorului) i
destinatarului;
codificatorului
i
decodificatorului;(
argourile,
incorectitudinea gramaticale, semne de circulatie (sageata inainta inseamna
sens unic)
- canal contact, conexiune psihologic ntre emitor i destinatar, care le

permit s stabileasc i s menin comunicarea; fata in fata, scris, telefonic,


mail
- destinatar primete mesajul transmis.

Buna , ma numesc ANA. (se intinde mana spre persoana careiai te adresezi)
- Emitator- ANA
- Referent prezentare
- Mesaj- Buna , ma numesc Ana.
- Canal- fata in fata
- COD- Buna- formula de salut. A da mana cu o persoana
Componentele de baz ale comunicarii pot fi prezentate ca rspunsuri la o
serie de ntrebri:
Cine? (emitorul): cine este cu precizie emitorul mesajului (o persoan,
un grup, o structur organizaional).
Ce? (mesajul): ce dorete emitorul s comunice, coninutul mesajului, ce
informaii trebuie introduse pentru ca mesajul s fie clar, concis, amabil,
constructiv, corect i complect.
Cum? (codul i canalul): mesajul va fi comunicat verbal sau n scris, n
cuvinte sau imagini, prin ntrevedere sau convorbire telefonic proxemic sau
telematic.
Cui (receptorul).
Unde i cnd? va fi transmis mesajul astfel nct s fie receptat i utilizat.
De ce? Care este scopul urmrit n comunicare i ce efect dorete
emitorul s obin? (informare, influenare, convingere).
De notat c, oricare ar fi sensul dat mesajului de ctre emitor, receptorul
este cel care n ultim instan i atribuie acestuia semnificaia pe care o percepe.
Pentru a exista comunicare, se impun cteva condiii sine qua non: o
intenie, un interlocutor, o situaie (spaio temporal), un context (lingvistic), un

cod (o limb), un mesaj i o interaciune verbal explicit sau implicit.


Comunicarea implic interaciunea unor categorii de factori ce nu in
numai de capacitatea de exprimare, ci cumuleaz elemente psihologice, sociale
i situaionale.
Principalii factori sunt:
A. Factorii psihologici
- Cognitivi: cunotine generale, cunotine specifice despre subiect,
interlocutor, situaie*, context*; aptitudini generale, inteligen, memorie; nivel de
dezvoltare intelectual, grad de instruire; nivel de stpnire a codului lingvistic, a
codului cultural; intenii contiente i incontiente.
- Afectivi: atitudini generale, atitudini specifice n faa subiectului,
interlocutorului, situaiei sau contextului; sentimente personale fa de subiect,
interlocutor, situaie, context; motivaie* fa de subiect, interlocutor, situaie,
context; gusturi personale, interese.
- Comportamentali: personalitate, caracter, experien general, experien
verbal, oral, scris, audiovizual; caracteristici personale (inut, voce, vrst,
apartenen social, etc)
B. Factori interpersonali
- Lingvistici: cod (limb), registre, norme, contexte
- Sociali: statut social, rol general, distan actual, cod cultural, bagaj
comun
C. Factori obiectivi:
- Situaionali: loc fizic, timp, epoc, spaiu, distan, numr de interlocutori,
dispoziia interlocutorilor, comportamente personale, zgomote materiale, durat,
ritm, canal (reea)
- Contextuali: subiectul comunicrii, coninutul comunicrii (informaia),
distana formal n cod (registre), form de prezentare (stil), zgomote n
comunicare (redundan, inteligibilitate), nlnuirea enunurilor.
*situaie: mediul fizic i spaio temporal
*context: mediul lingvistic
*motivaie: motive personale care duc la apariia inteniei i aciunii de a
comunica.

O condiie esenial a comunicrii o reprezint adecvarea. Emitorul trebuie


s aib un limbaj adecvat, pentru a-i putea transmite eficient mesajul n
funcie de obiectivele urmrite i de identitatea destinatarului.
Obiectivul vizat

Natura mesajului

Alegerea
vocabularului

Destinatar

Identitatea
emitorului

Azi, vom vorbi despre comunicare !


Obiectiv- informare,
Natura- enunt,
Identitate- lector ;
Alegerea vocabularului - propozitie scurta,
Receptor- cursanti
Pentru eficiena comunicrii, trebuie ndeplinite anumite condiii specifice:
Elaborarea mesajului i cutarea condiiilor favorabile pentru transmiterea
lui.
Exprimarea clar, logic, operaional a mesajului.
Conturarea precis a obiectivului comunicrii mesajului.
Definirea condiiilor optime pentru a realiza o bun comunicare.
Transmiterea efectiv a mesajului ctre un receptor, prin anumite canale,
Receptarea mesajului, nelegerea, prelucrarea lui.

Formularea rspunsului, integrarea lui n comunicarea semnificaiei


mesajului.
n ceea ce privete comunicarea, canalul reprezinta mijlocul fizic de
transmitere a mesajului, numit i "drumul" ipotetic sau "calea" urmata de mesaj.
2. PRINCIPII ALE COMUNICARII
Trei importani membrii ai Colegiului invizibil al colii de la Palo Alto
Paul Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson s-au asociat n elaborarea unei
lucrri fundamentale a domeniului, O logic a comunicrii , unde cu
pragmatizm au elaborat apte principii fundamentale ale comunicrii, pe care leau numit axiome.

1- Este imposibil s nu comunici (chiar i cnd nu spunem nimic, de fapt spunem


ceva; comunicm prin haine, prin maini, prin locuine)
2- Orice comunicare se desfoar simultan n dou planuri: coninutul i
relaia (ideile, cuvintele noastre formeaz coninutul, iar ceea ce le nsoesc: ton,
mimic, accent, postur, formeaz relaia; interesant este c n situaii conflictuale
oamenii nu sunt ateni la CE se spune, ci la CUM se spune, punnd accentul pe
relaie, nu pe coninut)
3- Comunicarea este un proces continuu care nu poate fi abordat n termeni
de stimul-rspuns sau cauz-efect (ne-am obinuit s analizm lucrurile n mod
cauzal, dar asta nu e valabil i pentru situaia de comunicare, n care nu gsim
niciodat sursa unic, exact care a determinat o persoan s aib o anumit
atitudine) n cadrul cruia se reliefeaz interaciunile i schimburile de mesaje
ntre comunicatori, ca un ir continuu de informaii, fr ns ca acestea s
creeze neaprat un statut de dependen.
4- Oamenii utilizeaz dou modalitai de comunicare: digital i
analogic (cele dou denumiri provin din informatic; aadar cuvintele sunt
semnale digitale n vreme ce elementele non-verbale sunt analoge)
5- Comunicarea este ireversibila (nu ne putem lua cuvintele napoi tot aa cum
nu putem transforma la loc vinul n struguri, susine autorul)
6- Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dupa cum se
bazeaz pe egalitate sau diferen (n comunicare oamenii pornesc de pe poziii
de egalitate sau diferen, au roluri diferite, care sunt date de statusul social sau
de nivelul de pregtire: elev-elev, profesor-elev procesul de comunicare poate fi
astfel simetric sau complementar)
7- Comunicare implic procese de acomodare i adaptare (fiecare dintre noi are
propria viziune asupra lucrurilor, suntem frumoi pentru c suntem diferii; n
comunicare, datorit modului unic n care atribuim semnificaii, apar blocaje
rezolvate prin acomodarea cu modul n care cellalt se folosete de sensuri
i adaptarea la genul lui de discurs).
3. NIVELURI SAU DE COMUNICARE
n comunicare se gsesc 5 niveluri, i anume:
- comunicarea intrapersonala,
- comunicarea interpersonala,
- comunicarea de grup,

- comunicarea de masa,
- comunicarea publica sau mediatica.
1. Comunicarea intrapersonala este comunicarea n i ctre sine. Acest
comunicare este un real proces de comunicare, chiar dac emitorul i
receptorul este acelai, iar codificarea i decodificarea mesajelor nu este
absolut necesara.
2. Comunicarea interpersonala este cea mai importanta forma de
comunicare i cel mai des folosita. Ea este baza existenei sociale a
omului, i nu poate fi evitat- Viata de familie, relaiile cu prietenii,
activitatea profesionala, toate depind de aceasta calitate.
Comunicarea interpersonala se refera la comunicarea fata n fata.
Este un tip de comunicare important n relaiile inter-personale, n
stabilirea de relaii, legturi,etc.
3. Comunicarea de grup este tot un tip de comunicare, dar care se
deruleaz n colectiviti umane restrnse i permite schimburi de idei i
emoii, discuii, rezolvri de probleme, aplanari de conflicte, etc.
Valena n comunicare reprezinta numrul de persoane cu care un individ
poate comunica (la receptare sau la emitere). Dintr-o perspectiva informaional,
grupurile sunt de doua tipuri: grup egalitar i grup ierarhizat. Intr-un grup, ierarhia
se stabilete pe baza bilanului informaional al fiecrui individ, bilanul fiind
diferena dintre influentele pe care le primete individul i cele pe care le exercita
acesta. Cnd bilanul este egal pentru toi membrii grupului, grupul este egalitar, iar
daca bilantul este diferit, grupul este ierarhizat.
4. Comunicarea de masa presupune un productor instituionalizat de
mesaje scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale, care se adreseaz unui
public variat i numeros. Acest tip de comunicare nu beneficiaz de un
feedback eficient. se face prin intermediul radioului, televiziunii,
filmelor, ziarelor, revistelor etc.; vorbitorul i auditorul sunt izolai i,
astfel, conexiunea invers este limitat.
5. Comunicarea publica sau mediatica este o forma specializata a
comunicrii interumane care are rdcinile n retorica antica. Trstura
esenial a comunicrii publice este aceea de a aciona la nivelul
reprezentrilor sociale i de a permite o rapida modificare a
discursurilor publice; este parte integranta a comunicarii in masa
dar ea difer n mod esenial de alte tipuri de comunicare prin
finalitatea sa.
se refer la comunicarea cu grupuri mari. Este tipul de comunicare de
care oamenii se tem cel mai mult. Cnd comunicm n acest fel, ne 6
caracterizeaz urmtoarele aciuni: suntem angajai n relaia vorbitorauditor i, primim mai multe conexiuni inverse.

4. FORME ALE COMUNICARII


Comunicarea se poate manifesta sub mai multe forme, dintre care
amintim:
- comunicare verbal,
- comunicare scris,
- comunicare oral,
- comunicare non-verbal,
- paraverbala/paralimbaj.
a) Comunicarea verbal se realizeaz prin limbaj, care reprezint un
ritual care se petrece atunci cnd ne aflm ntr-un anumit mediu n
care un rspuns convenional este ateptat de la noi. Spre exemplu,
cineva care merge la o nunt va ura "cas de piatr", iar cineva care
merge la o nmormntare va spune "Dumnezeu s-1 odihneasc", i nu
invers. Aceste ritualuri ale limbajului sunt nvate din copilrie,
deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumit
cultur i comunitate; totodat, sunt nvate obiceiurile de limbaj corecte
i incorecte (spre exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le
folosete pentru prima dat sunt reprimate sever de ctre prini).
Ulterior, individul nva s foloseasc cuvintele n funcie de mediul n
care se afl. Este un prim pas n direcia specializrii limbajului. n timp,
n funcie de diferitele cunotine asimilate, persoana poate utiliza tipuri
diferite de limbaj, mai redus sau mai nalt specializate.
Gndirea i limbajul se dezvolt mpreun. Aa cum modul de a gndi
al fiecrei persoane este unic, i modul de a vorbi este unic. Aceast
unicitate a limbajului legat de fiecare persoan n parte poate fi
nglobat sub denumirea de stil verbal. De altfel, stilul este un indicator al
persoanei n integralitatea sa.
b) Comunicarea scris poate avea o dominant intra-personal, dar i
una inter-personal. ntr-o comunicare scris se folosesc de obicei cteva
elemente precum: folosirea frazelor cu o lungime medie (15-20 de cuvinte), a
paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuvintelor nelese cu siguran de
receptor ; evitarea exprimrii comune, tipic limbajului oral, a cuvintelor inutile,
redundante; alegerea cuvintelor ncrcate de afectivitate optim n contextul
pedagogic creat, a expresiilor afirmative, toate acestea fiind elemente utile intr-o
integrare eficace ntre suportul scris i cel oral n cadrul comunicrii didactice.

Comunicarea scris are cteva avantaje. Printre care amintim:


-durabilitatea n raport cu forma oral a comunicrii;
-textul poate fi vzut/citit de mai multe persoane;
-poate fi citit la un moment potrivit i poate fi recitit etc.
Paii n comunicarea scris sunt similari celor din structurarea unui discurs:
exista o faz de pregtire (stabilirea obiectivelor, a rolului i a audienei - cei care
vor citi textul - a punctelor-cheie pe care dorim s le rein acetia din urm) i o
faz de redactare (ideile principale sunt dezvoltate urmrind o serie de indicatori
precum : claritate, credibilitate, concizie, folosind cele trei pri ale unei redactri:
introducere, cuprins i ncheiere.
b) Comunicarea oral
Cea mai ntlnit modalitate de comunicare este comunicarea oral.
Comunicarea oral reprezint un instrument prin care avem acces la studiul
altor forme i procese de comunicare: "Principalul mijloc al comunicrii umane
este limba vorbit, att n sensul prioritii istorice, ct i pentru c este forma de
comunicare cea mai frecvent utilizat i care ofer modelul pentru alte forme de
comunicare". Limba are un caracter convenional, se sprijin integral pe acordul
implicit i informal al utilizatorilor de a respecta regulile interne ale acesteia
privind att utilizarea, ct i semnificaia. Aceasta implica participarea unui
vorbitor si a unui ascultator in schimbul de ganduri, opinii sau idei, ce
constituie mesajul transmis
c) comunicarea nonverbal
Este reflectarea exterioar a tririlor interioare!
Este ansamblul de manifestri care denot emoii, stri, atutidini.
Faa este cea mai expresiv parte a corpului, din acest motiv zmbetul i
contactul vizual joac un rol important n stabilirea raportului de ncredere i
simpatie ntre oameni.
Minile sunt cele mai spontane i prin urmare, micrile acestora, gesturile, au
puterea de a nlocui, regla, ilustra sau adapta discursul verbal.
Picioarele sunt cele mai sincere i redau starea de confort sau disconfort din
timpul interaciunii.
Fizionomia reflect atitudinea pe care o avem vis--vis de persoana sau subiectul
ce face obiectul comunicrii.
Proxemica sau distana dintre interlocutori este un barometru al relaiei dintre ei i
sugereaz natura acesteia.

Vestimentaia este esenial n formarea primei impresii. Corpul este un afiaj al


strii noastre interioare i al tipului de personalitate.
Atunci cnd comunicm, fiecare element, verbal sau nonverbal, contribuie la
reuita procesului!
Cunoaterea i folosirea adecvat a indiciilor nonverbale constituie atuuri care
genereaz relaii pozitive, empatie, putere de convingere, ncredere n sine.

Dup modelul dezvoltat de Dr. A. Mehrabian, n anii 70, comunicarea verbal


reprezint un procent de doar 7% din comunicare, la care se adaug 38% comunicare
paraverbal i 55% comunicare nonverbal.

d) Comunicarea paraverbala
In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si transmisa prin
elemente prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care
au semnificatii comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu:
caracteristicile vocii (comunica date primare despre locutori: tanar - batran,
energic - epuizat, alintat - hotarat etc.), particularitatile de pronuntie (ofera date
despre mediul de provenienta: urban - rural, zona geografica, gradul de instructie
etc.), intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii, intonatia, pauza etc.
Comunicarea paraverbala nu poate fiinta ca forma, decat concomitent
cu comunicarea verbala. Dar din perspectiva continutului ele se pot separa. De
exemplu un da' rostit ca nu'. Deci acelasi mesaj, identic codificat verbal isi poate
modifica sensul in functie de interventia paraverbalului si sa devina altceva. Acest
fenomen se numeste supracodificare.
Limbajul paraverbal manuit cu abilitate, mareste eficienta de influenta
si control a celor din jurul nostru, a partenerilor de comunicare. Ceea ce
transpare dincolo de cuvinte, in spatele lor, in subtext si in toate manifestarile
vocale, posturale si gestuale legate intim de pronuntarea sau scrierea cuvintelor,
reprezinta limbajul paraverbal.
Formele de comunicare paralingvistice includ acele forme comportamentale
utilizate pentru transmiterea mesajelor si semnificatiei lor, fara a folosi cuvintele
sau sistemele lingvistice de semne. In acest sens, cei mai utilizati termeni sunt cei
de paralimbaj.
Manuit de abilitate, mesajul paraverbal devine un instrument eficace in
influentarea si controlul persoanelor din jurul nostru, in procesul de comunicare
organizationala. Mesajul paraverbal obtine cu usurinta respectul si poate smulge
aprobarea, intimideaza sau mentine presiunea.
Nu poate fi neglijata nici comunicarea sonora nonverbala despre care se
afirma ca 38% din mesajele transmise in interactiunea persoanelor sunt sonore, dar
nu verbale. Acestea tin de bogatia parametrilor muzicali ai limbajului - intonatia,
timbrul, ritmul, tonul, inaltimea etc. - cat si de sunetele nearticulate emise de om in
diverse imprejurari - oftat, tuse semnificativa.
Puterea limbajului paraverbal este dependenta de calitatile vocale si de
stapanirea mecanismelor vorbirii'.

Cei mai intalniti si utilizati stimuli paraverbali in comunicarea


paraverbala sunt: calitatile vocale, inaltimea vocii, volumul vocii, dictia,
accentul, pauzele, intonatia, ritmul vorbirii etc.
Calitatile vocale - se refera la insusirile personale implicate in mecanismul
vorbirii si la factorii care influenteaza sunetul vocii. Sunetul vocii este influentat in
primul rand de calitatea corzilor vocale si apoi succesiv, de pozitia maxilarului, de
peretii gurii, de dinti, de limba si buze. Sunetele sunt mai clare daca pozitia
corpului este dreapta, muschii gatului intinsi, buzele flexibile, iar respiratia buna.
Inaltimea vocii este data de frecventa de vibratie a corzilor vocale. Cand
suntem tensionati sau anxiosi, corzile vocale se intind puternic, ca si corzile unei
viori, iar vocea se subtiaza, devine stridenta sau zgarie si scartaie. Cand suntem
calmi si relaxati, tonul vocii coboara, devine plin si sigur. Daca suntem obositi sau
precipitati, vocea devine aspra, gatuita.
Volumul vocii este mai usor de controlat decat tonalitatea. Ritmul si forta
respiratiei sunt esentiale. Corectia volumului vocii trebuie sa tina seama de
marimea incaperii, marimea grupului si de zgomotul de fond.
Volumul trebuie sa fie tare la inceputul si la sfarsitul unei prezentari
pentru a sublinia obiectivele si concluziile acesteia. Se recomanda sa pastram
un volum jos, normal de conversatie adaptat ambiantei.
Dictia este calitatea si arta de a articula si pronunta cuvintele corect si clar.
Ea se poate educa prin exercitiu. Dictia depinde de articularea corecta si completa
a consoanelor si de nuantarea clara a vocalelor.
Accentul priveste maniera de a pronunta mai apasat, mai intens sau pe un
ton mai inalt o silaba dintr-un cuvant sau un cuvant dintr-un grup sintactic. El
poate schimba sensul cuvintelor.
Mergeam la lumina lanternei.
i
Lanterna nu lumina ndeajuns.
Pauzele reprezinta separarea vorbirii in grupuri si cascade de cuvinte sau
fraze ce pot da unele indicii asupra starilor afective si atitudinilor vorbitorului.
Pauzele prea lungi obosesc audienta, dar pauzele scurte, retorice, bine plasate, dau
ascultatorului sentimentul de implicare activa. Pauzele tactice sunt facute inainte
sau dupa cuvantul sau ideea ce merita subliniata.
Intonatia cuprinde timbrul si variatia inaltimii glasului care transmit emotii,
sentimente si atitudini. Inflexiunile vocii tradeaza faptul ca vorbitorul este fericit,

trist, furios, infricosat, prietenos, umil sau dictatorial. Vocea indulceste sau aspreste
mesajul verbal. Transforma afirmatiile in intrebari si invers, iar uneori transforma
chiar sensul cuvintelor.
Ritmul vorbirii
Vorbirea poate fi calma, repezita, lenta, rapida, teatrala, afectata sau
precipitata. Daca ritmul vorbirii este ridicat, ascultatorul primeste mesajul verbal
ca pe o urgenta. Un bun vorbitor schimba viteza pronuntarii cuvintelor in
concordanta cu importanta mesajului, in sensul ca ceea ce este nesemnificativ sau
comun este rostit repede, iar ceea ce este nou sau important este rostit rar si apasat.

5.FORMAREA PROFESIONALA

5.1 Definitie :
- Proces
- Asigura cresterea si diversificarea competentelor profesionale
- Programme de Initiere, calificare, recalificare, perectionate si
specializare entru persoanlee alfate in cautarea unui loc de munca
- Mobilizarea si (re)integrarea acestora pe piata muncii
Formarea profesionala este procedura prin care se asigura cresterea si
diversificarea competentelor profesionale, prin initerea, calificarea,
recalificarea, perfectionarea si specializarea persoanelor in cautarea unui loc
de munca, in vederea realizarii mobilitatii si (re)integrarii acestora pe piata
fortei de munca.
Cum stim care sunt furnizorii autorizati?
Lista furnizorilor autorizati o puteti accesa din link-ul Registrul National al
Furnizorilor de Formare Profesionala Autorizati, prin selectarea judetului care
va intereseaza sau a tipului de program cautat. Aici puteti efectua, ca solicitant de

cursuri de formare, o cautare dupa:

datele furnizorului de formare: denumire furnizor, judet, localitate sau


datele programului de formare: denumire program, tipul programului
(calificare, recalificare, initiere, specializare, perfectionare), daca ofera/nu ofera
ucenicie la locul de munca
n cazul in care ati ales sa urmati un curs de calificare oferit de un furnizor
autorizat pentru programul respectiv, trebuie sa stiti ca acesta are obligatia de a
ncheia cu dumneavoastra un contract de formare profesionala, pe care l va
nregistra la directiile generale judetene de munca si solidaritate sociala sau a
municipiului Bucuresti, dupa caz.
n situatia n care doriti sa faceti o sesizare/reclamatie privind activitatea unui
furnizor de formare autorizat, va puteti adresa Comisiilor judetene de autorizare a
furnizorilor de formare ale caror sedii se afla la directiile judetene de munca,
solidaritate sociala si familie, respectiv a municipiului Bucuresti.
5.2 Examenul final
La finalizarea acestor cursuri se va sustine un examen de absolvire, n fata unei
comisii formate din reprezentanti ai furnizorului si din specialisti din afara
furnizorului de formare.
Cursantii care nu se prezint la examenul de absolvire sau cei care nu l
promoveaz, primesc o adeverint de participare la programul de formare
profesional, n baza creia se pot nscrie, pentru sustinerea unui alt examen de
absolvire, n aceleasi conditii. n cazul n care furnizorul de formare profesional
nu mai organizeaz un nou examen de absolvire, participantii pot solicita comisiei
de autorizare judetene sustinerea examenului de absolvire la un alt furnizor de
formare profesional, pe baza adeverintei de participare la programul de formare
profesionala.

5.3 Ce tipuri de certificate se pot obtine?


n functie de tipul programului si de formele de realizare a formarii profesionale,
furnizorul de formare profesionala autorizat poate elibera urmatoarele tipuri de
certificate:

a.

certificat de calificare profesionala, pentru cursuri de calificare sau


recalificare si pentru programe de formare profesionala prin ucenicie la locul
de munca organizate pentru calificarile cuprinse n Nomenclatorul calificarilor
pentru care se pot organiza programe de formare profesionala finalizate cu
cerificate de calificare;
a certificat de absolvire, pentru cursuri si stagii de initiere, cursuri si stagii
de perfectionare sau de specializare, precum si pentru programe de formare
profesionala prin ucenicie la locul de munca organizate pentru ocupatiile
cuprinse n Clasificarea Ocupatiilor din Romnia la grupele majore 3, 4, 5, 6, 7
si 8 .
Certificatele de calificare profesionala si de absolvire poarta antetul Ministerului
Muncii si Solidaritatii Sociale si al Ministerului Educatiei si Cercetarii si se
elibereaza nsotite de o anexa n care se precizeaza competentele profesionale
dobndite, sub semntur, titularului, pe baza actului de identitate, de ctre
furnizorul de formare profesional, dup cel mult 30 de zile de la promovarea
examenului de absolvire. n cazul unor situatii exceptionale, certificatul se
elibereaz unei persoane mputernicite, pe baz de procur autentificat de
notariat/consulat.
Despre certificatele de calificare /absolvire

Certificatul de calificare
Certificatele de calificare eliberate de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari
al Asociatiei de Sprijin a Somerilor Dambovita sunt recunoscute la nivel national si
in statele membre ale Uniunii Europene, conform prevederilor O.G. 129/2000, cu
modificarile si completarile ulterioare. Aceste certificate sunt emise de catre
Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei si se elibereaza persoanelor care au
finalizat programe de formare profesionale din urmatoarele categorii:
Programe de calificare nivel 1;
Programe de calificare nivel 2;
Programe de calificare nivel 3.
Certificatul de absolvire
Certificatele de absolvire eliberate de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari

al Asociatiei de Sprijin a Somerilor Dambovita sunt recunoscute la nivel national si


in statele membre ale Uniunii Europene, conform prevederilor O.G. 129/2000, cu
modificarile si completarile ulterioare. Aceste certificate sunt emise de catre
Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Ministerul Educatiei, Cercetarii,
Tineretului si Sportului si se elibereaza persoanelor care au finalizat programe de
formare profesionale din urmatoarele categorii:
Programe de initiere;
Programe de perfectionare;
Programe de specializare;
Competente comune.
Fata certificat de calificare/absolvire contine:
Seria si numarul certificatului;
Datele de identificare ale cursantului (nume, prenume, CNP, data nasterii, locul
nasterii, parinti);
Perioada desfasurarii cursului;
Denumirea cursului;
Durata cursului;
Furnizorul de formare profesionala;
Data promovari examenului;
Media promovarii examenului;
Calificarea obtinuta.
Se semneaza de catre Directorul si secretarul Centrului de formare, precum si de
presedintele comisiei de examinare, iar in coltul din dreapta sus este aplicat timbrul
sec.
Suplimentul descriptiv al certificatului contine:
Tipul certificatului, seria si numarul acestuia;
Calificare / ocupatia obtinuta si codul Nomenclator / Codul COR al acesteia;
Denumirea furnizorului de formare care a eliberat certificatul;
Nivelul de calificare si sistemul de evaluare;
Baza legala pentru eliberarea certificatului;
Nivelul studiilor pentru participarea la program;
Tipul de program de formare si durata acestuia in ore;
Competentele profesionale dobandite;
Se semneaza de catre Directorul si secretarul Centrului de formare, precum si de
presedintele comisiei de examinare.