COMUNICAREA SCRISĂ

Comunicarea scrisă, alături de cea verbală, reprezintă o componentă a comunicării

umane.Caracteristicile mesajului scris sunt:
- are anumite restricţii de utilizare;
- să fie conceput explicit;
- implică un control exigent privind informaţiile, faptele şi argumentele folosite ;
- poate fi exprimat sub diferite forme ;
- este judecat după fondul şi forma textului.
Un indicator care caracterizează comunicarea scrisă este lizibilitatea. Pentru măsurarea lui se
recomandă metoda Flesch, care constă ţn calculul lungimii medii a propoziţiei sau al numărului
mediu de silabe pentru fiecare 100 de cuvinte. Pentru textele normale care trebuie citite şi
înţelese de 83% dintre oameni, media lungimii propoziţiei trebuie să fie de 15-17 civinte, cu 147
silabe la 100 de cuvinte.
Prin comunicare scrisă se înţelege: scrisoare, conţinutul unei scrisori, schimb de scrisori
între două sau mai multe persoane, raport sau legătură între fapte, lucrări, fenomene şi situaţii.
Este procedeul de comunicare între oameni prin scrisori, înştiinţări sau comunicări scrise. Prin
comunicare scrisă se mai înţelege totalitatea comunicărilor scrise care intervin în activitatea unei
persoane juridice cu privire la relaţiile şi interesele ei.
Comunicarea făcută în scris de către o persoană fizică sau juridică reprezintă un act de
corespondenţă. Actele de corespondenţă au caracterul şi poarta denumirea de scrisori. În cazurile
concrete, însă, actele de corespondenţă au denumiri diferite: ofertă, adresa, întâmpinare, cerere,
telegrama, reclamaţie, proces-verbal, afiş comercial.
Comunicarea scrisă este folosită atunci când nu este posibilă comunicarea orală, când nu există
alt mijloc de comunicare, când comunicarea scrisă este mai avantajoasă în comparaţie cu
celelalte mijloace de comunicare şi, îndeosebi, întotdeauna este necesară existenţa unei forme
scrise.
Obiectul comunicării îl formează: păstrarea relaţiilor existente şi convenabile dintre
oameni, dintre organizaţiile lor, dintre ei şi acestea, iniţierea, stabilirea și desfăşurarea unor
relaţii noi, modificarea şi stingerea relaţiilor vechi, schimbul de ştiri, gânduri, informaţii, păreri şi
idei care prezintă interes pentru relaţiile lor, precizarea anumitor situaţii şi poziţii privind
interesele reciproce, clarificarea şi aplanarea eventualelor neînţelegeri care se pot ivi în cadrul
relaţiilor şi intereselor comune, rezolvarea diferitelor probleme pe care le ridică desfăşurarea
practică a raporturilor sociale care ai leagă.
Pentru persoanele fizice, comunicarea scrisă constituie o activitate ocazională.Pentru
organele de stat, instituţii, întreprinderi şi celelalte organizaţii, comunicarea constituie o
activitate continuă, o metodă de lucru, o modalitate de rezolvare a multor probleme.
Corespondenţa a făcut pozibile noi relaţii în viaţa politică activitatea comercială, în lumea
culturală şi în existenţa cotidiană. Ea respecta un anumit protocol şi presupune, atât pentru
emiţător cât şi pentru receptor,cunoaşterea şi respectarea unor reguli. Ea mai presupune
confidenţialitate,fiind protejată de altfel de prevederile legale. Violarea corespondentei esteun act
abuziv şi ilegal.
Rolul comunicării scrise în activitatea societăţilor comerciale reuneşte atâtdefinirea
corespondentei cât şi importanţa ei. Corespondenţa estecomunicarea scrisă între două persoane,
instituţii, scrisori primite, trimise deo instituţie, organism, persoană. Importanţa ei decurge din
rolul pe care îljoacă în activitatea societăţilor comerciale.

Comunicarea scrisă – o cerință vitală

Modul în care te exprimi în scris poate influenţa în mod dramatic mesajul receptat
deaudienţa.
Acest lucru se aplică în mod deosebit în cazul noilor vizitatori pe site-ul sau blog-ul tău,
care nusunt familiarizaţi cu personalitatea ta. Pasiunile, antipatiile, sau chiar simţul umorului pot
fiînţelese greşit, cu uşurinţă, dacă actul comunicării nu este bine gândit. Comunicarea este
unfactor important în orice relaţie, fie că este vorba de un cuplu sau o companie. Studiile
realizateîn companiile americane evidenţiază comunicarea scrisă ca fiind cea mai mare problemă
legatăde competentele angajaţilor.
Însă, comunicarea verbală nu este mereu cea mai eficientă metodă de comunicare. De
multe orimesajul nu este înţeles cu claritate din cauza influenţei altor factori precum
limbajulparaverbal(ton, volum, viteza de rostire etc.) şi cel nonverbal (expresia facială, poziţia,
mişcarea,îmbrăcămintea etc.). Mesajul iniţial se pierde, alţi factori pot distrage atenţia. Chiar în
întâlnirilecu angajaţii sau sesiunile de training metodă de transmitere a mesajului poate cauza
neînţelegerisau poate duce la pierderea interesului pentru mesaj. Pentru e evita acest risc,
comunicareaverbală a început să fie susţinută de cea scrisă.
Adevărul este că: dacă mesajul scris este la fel de confuz ca şi cel verbal, se ajunge la
acelaşirezultat, neînţelegeri şi lipsa de interes. Problema este că îndemânarea în scris a devenit
oartăpierdută. Curios este că noi toţi am avut parte de mai mult antrenament în comunicarea
scrisădecât în cea verbală. Cei mai mulţi dintre noi au primit 12 ani de educaţie în comunicarea
scrisăşi totuşi o folosim numai 9% din timp. Despre iscusinţa în vorbire am învăţat numai 1-2
ani, şicu toate acestea o folosim 35% din timp.
Îndemânarea în exprimarea verbală a fost influenţată şi ea de mediile în care ne-am
format în funcţie de cantitatea şi calitatea educaţiei formale primite şi de cea oferită de
comunitatealocală.
Avem tendinţa de a comunica folosind limbajul local cu persoanele din mediul local.
Când lucrăm într-un mediu diferit, cum este în majoritatea cazurilor, în societatea de azi, riscăm
săpierdem interesul şi să creem neînţelegeri. Dacă nu ne putem exprima punctul de vedere
verbal, şansele de a reuşi în mod scris sunt minime. Sid vă poate oferi soluţia la această dilemă
printr-o abordare practică a procesului de comunicare în scris.

Obiectivele comunicării

Comunicarea îşi propune să conducă la îndeplinirea intenţiilor unui individ prininteracţiune

cu alţii. În general, se consideră că un manager este un communicator de succes dacă:
1. oamenii simt că au primit suficiente informaţii de la el. Acest lucruînseamnă de obicei
că subalternii înţeleg ce se întâmplă în organizaţie şi înechipa/unitatea în care lucrează, mai ales
aspectele legate de locurile lor demuncă;
2. oamenii simt că mesajele şi informaţiile pe care le primesc sunt clare şiprecise;
3. oamenii simt că managerul îi ascultă şi înţelege ce vor să spună.
În contrast, se poate spune despre un manager că nu comunică în mod adecvat,în situaţia
în care următoarele condiţii sunt îndeplinite:
 1. nu sunt transmise suficiente informaţii. Oamenii sunt confuzi, se simt .înceaţă., apar
schimbări sau trebuie adoptate decizii/îndeplinite activităţidespre care nu sunt informaţi sau nu le
înţeleg;
2. mesajele transmise sunt neclare, confuze sau contradictorii. Atunci cândsunt
repartizate sarcini, oamenii simt că nu înţeleg pe deplin ceea ce li sespune sau simt că nu au
posibilitatea de a înţelege conţinutul mesajului;
3. fluxul comunicaţional nu este repartizat în mod egal. Unii oameni aflădespre
întâmplări, evenimente sau schimbări, iar alţii nu;
4. acţiunile/activităţile efectuate nu reflectă conţinutul mesajului comunicat.
Neîncrederea apare atunci când oamenilor li se spune un lucru, dar observăcă acţiunile lor sunt în
contradicţie cu mesajul transmis;
5. comunicarea este blocată. Frustrările apar atunci când oamenii solicit informaţii şi nu
primesc nici un răspuns, datorită faptului că cererea lor afost blocată, pierdută sau deviată;
6. nimeni nu ascultă. Datorită faptului că procesul de comunicare implicădouă părţi (un
emiţător şi un receptor), fluxul comunicaţional este interrupt în situaţia în care receptorul nu este
disponibil sau nu este o persoanădispusă să petreacă timp ascultându-i pe ceilalţi.
Comunicarea poate urma o serie de direcţii .de sus în jos, de jos în sus şidin/pe lateral.
Comunicarea de sus în jos este folosită pentru transmitereamesajului superiorilor şi poate
îmbrăca o varietate de forme, precum ar fimemo-urile, manualele de politici ale organizaţiei,
buletine, ordinele directe şideclaraţiile cu privire la misiune. Acest tip de comunicare este
esenţial pentrubuna funcţionare a unei organizaţii, putând fi dăunător pentru supravieţuirea
acesteia în situaţia în care devin singurul mod acceptabil de transmitere ainformaţiilor. Acest tip
de comunicare unilaterală poate îngrădi inovaţia şi poatedetermina creşterea insatisfacţiei
salariaţilor în cadrul organizaţiei.
Trebuie stabilit un echilibru între comunicarea de sus în jos şi comunicarea dejos în sus.
Angajaţii sunt familiarizaţi cu diferitele aspecte ale mediuluiorganizaţiei şi au nevoie de un canal
comunicaţional prin care cunoştinţele lor săfie împărtăşite superiorilor. Practica recentă a
demonstrat faptul că manageriicare primesc feed-back de la subalternii lor sunt mai eficienţi în
îndeplinirea
sarcinilor lor decât ceilalţi.
 Într-o organizaţie mai pot fi întâlnite comunicarea în plan orizontal şi cea îndiagonală/în
plan oblic, ca modalităţi de întărire a coordonării între diferitelesale departamente. Se poate
întâmpla ca, cei din producţie să îşi coordonezeactivităţile şi să facă schimb de informaţii cu
inginerii, ceea ce creează nevoia decomunicare în plan orizontal (comunicarea între persoane cu
funcţii egale înierarhia organizaţiei). Comunicarea oblică reprezintă cea mai puţin
folositămodalitate de comunicare, datorită faptului că traversează liniile ierarhicetradiţionale de
autoritate. Angajaţii situaţi pe poziţii ierarhice inegale în diferitedepartamente pot simţi totuşi
nevoia de a comunica direct între ei mai alesatunci când acest lucru permite evitarea pierderii de
timp. Comunicarea oblică,datorită faptului că îi pune în legătură directă pe emiţător şi pe
receptor, se poatedovedi mai eficientă şi mai precisă, în unele situaţii, decât modalităţile
tradiţionale de comunicare.
Există o serie de condiţii care pot determina nereuşita procesului de comunicare.De
obicei managerii comunică personal prin contact direct, interpersonal, dar şiîntr-un mod mai
formal, prin memo-uri, directive, discursuri sau alte metode.

Comunicarea scrisă la nivel de organizații

La nivelul organizaţiilor, comunicarea este mai amplă, de obicei mai formală şi mai
structurată. Pe lângă canalele formale de obţinere a informaţiilor (în sus, în jos şi pe/din lateral),
în organizaţii există şi o reţea informală.
Prin intermediul cercetărilor au fost determinate o serie de elemente referitoare la
comunicare. Astfel, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că deschiderea în comunicare este
direct legată de eficacitatea organizaţională, iar comunicarea deschisă dintre şefi şi subaltern este
esenţială pentru climatul organizational. Specific subalternilor este faptul că ei distorsionează
informaţiile atunci când le transmit şefilor lor şi se tem de represalii în situaţia în care le transmit
acestora informaţii nefavorabile. Deşi subalternii preferă stilul consultativ atunci când au de a
face cu superiorii lor, tot ei sunt de părere că este puţin probabil ca acest stil să poată conduce la
obţinerea rezultatemai bune decât ameninţarea directă atunci când ei sunt şefi .
Ca şi în comunicarea interpersonală, managerul trebuie să se gândească laimpactul dorit
şi la strategie atunci când comunică prin canalele organizaţionale.Intenţiile unui manager pot să
nu fie comunicate în memo-ul sau în mesajele pecare le transmite, iar mesajul, la rândul său,
poate fi distorsionat sau greşitînţeles chiar dacă este clar prezentat. În elaborarea unei strategii
pentrucomunicarea eficientă la nivel organizaţional trebuie avute în vedere următoarele
aspecte:
a. Comunicarea într-un sens versus comunicarea în ambele sensuri
Nu de puţine ori, managerii omit, ca parte a strategiei lor comunicaţionale, sădea
oamenilor posibilitatea de a pune întrebări şi de a clarifica informaţiileformale. Este de la sine
înţeles că un manager ocupat, în dorinţa de a transmiteinstrucţiuni/informaţii unui mare număr de
oameni, poate trimite un memo fără ase gândi că acesta ar putea fi înţeles sau interpretat greşit şi
că oamenii nu ar şticum să-şi clarifice nelămuririle. De exemplu, iată un memo greşit
înţeles,adresat de către un manager tuturor membrilor unei organizaţii, şi care a fostprimit cu o
reacţie imediată de furie- oamenii au început să se îmbulzească înbirouri şi la cantină şi să dea
frâu sentimentelor:

CĂTRE: Toţi angajaţii

DIN PARTEA: Directorului General
REF.: Îmbunătăţirea performanţelor personalului
DATA: Astăzi
Am observat recent că un mare număr de oameni s-au implicat într-o serie de practici care
creează probleme companiei. Acestea sunt:
1. Rapoartele nu au fost predate la timp. Prea des un raport important este predat cu o
întârziere de două sau trei zile. Acest lucru trebuie evitat cu orice preţ.
2. S-a observat că mulţi salariaţi pleacă de la serviciu mai devreme sau sosesc mai târziu.
Nimeni nu trebuie să plece până când nu îşi termină treaba.
3. Unii angajaţi iau acasă echipamentele de birou pentru a le utiliza în scopuri personale sau
utilizează aceste echipamente în scop personal în timpul programului de lucru. Acest fapt creşte
uzura echipamentelor şi le micşorează durata de funcţionare. Această practică nu trebuie să mai
continue.
Memo-ul expus anterior a declanşat următoarele reacţii din partea salariaţilor:
1. Dacă nu putem obţine informaţiile necesare finalizării raportului, ar trebuisă îl lăsăm
neîncheiat, să falsificăm datele sau să facem presupuneri pe bazacăruia să îl finalizăm în timp
util? Ce înseamnă să evităm întârziereafinalizării unui raport cu orice preţ? Ar trebui ca persoana
care nu reuşeşte săfinalizeze raportul la timp să se simtă ameninţată? De ce nu se
schimbătermenul predării rapoartelor, dacă întârzierile au la bază motive întemeiate?
2. Care poate fi un motiv întemeiat în baza căruia o persoană poate întârziasau poate
pleca mai devreme de la locul de muncă ? Este mai bine ca unangajat să telefoneze şi să îşi ia o
zi de concediu medical, decât să întârzie?
Ce vrea să spună directorul general atunci când spune că nimeni nu ar trebuisă plece până nu îşi
termină treaba se aşteaptă ca o persoană să lucrezetoată noaptea? Are compania
responsabilitatea de a ne recompensa în vreunfel pentru orele suplimentare? Are dreptul
conducerea companiei să ne cearăsă muncim oricâte ore doreşte?
3. Ce reprezintă utilizarea în scopuri personale a echipamentului companiei?
Dacă o persoană petrece timp în faţa calculatorului pentru a-şi îmbunătăţiperformanţele, acest
fapt reprezintă utilizare în scop personal?Este evident faptul că acest memo ridică mai multe
probleme, întrebări şinedumeriri decât soluţionează. Cazul de mai sus reprezintă un exemplu
decomunicare unilaterală, într-un singur sens, în care informaţiile vin de sus în jos,şi în care nu
există nici o posibilitate ca subalternii să îşi clarifice nelămuririle.
Chiar şi o discuţie a acestora cu superiorul sau managerul poate fi nerelevantă,atât timp cât ei nu
cunosc intenţiile directorului.
Rezultatul final al acestui memo a fost apariţia unor sentimente de furie,resentimente,
vină şi suspiciune în rândul subalternilor, alături de minciună şidorinţa de a-şi căuta un nou loc
de muncă, de a-şi apăra pielea sau de a aruncavina unii pe ceilalţi. Nici un director general nu
urmăreşte intenţionat să îşiinfluenţeze angajaţii astfel. În acest exemplu, directorul general îşi
manifestăunele griji legitime, dar mesajul său transmis într-un singur sens fără a daposibilitatea
apariţiei unui dialog cu subalternii nu rezolvă problemele existente.
b. Falsitatea politicii .uşa deschisă.
O strategie aleasă uneori ca mijloc de deschidere de canale de comunicare oreprezintă
aşa-numita politică a .uşii deschise.. Un manager anunţă sau trimiteo notificare scrisă conform
căreia a fost stabilită o nouă politică . de acumînainte uşa managerului va fi deschisă pentru
oricine are de discutat o problemă.
Odată ce a anunţat implementarea unei asemenea politici, managerul poatepresupune în
mod greşit că au fost rezolvate toate problemele de comunicare.Acest lucru se înrudeşte cu
vechea snoavă despre iepurele care, o dată ajuns pemalul unui lac întins, nu ştia cum să îl
traverseze. A mers la bătrâna bufniţăînţeleaptă şi a întrebat-o cum poate să traverseze lacul. După
ce s-a gândit,bufniţa i-a răspuns: .Trebuie să îţi crească aripi şi să traversezi lacul înzbor..
Perplex, iepurele a întrebat-o: .Cum să îmi crească aripi?. La carebufniţa i-a răspuns: .Ţi-am
oferit principiul general; e treaba ta să te ocupi dedetalii..
O politică a uşii deschise trebuie să se ocupe de detalii, deoarece simpla saimplementare
nu va rezolva problemele comunicaţionale, mai ales înurmătoarele condiţii:
ˇ - lipsa de încredere. Dacă subalternii nu au încredere în şeful lor, vor ezitasă treacă prin
uşa deschisă. Oamenii trebuie să simtă că managerul doreşte cuadevărat să îi asculte, să le acorde
timp şi să le dea răspunsuri la întrebări. Dacăangajaţii nu au încredere în intenţiile managerului
de a elabora o politică a uşiideschise sau nu au încredere în implicarea managerului în
implementarea acesteipolitici, atunci această politică nu va conduce la îmbunătăţirea
comunicării;
ˇ- inaccesibilitatea. Dacă oamenii simt că managerul nu este niciodatăliber/disponibil să
îi asculte sau este tot timpul prea ocupat, atunci aceastăpolitică nu are nici un impact real asupra
activităţilor. Un manager trebuie să-şiprogrameze timpul astfel încât să îşi îndeplinească sarcinile
şi să poată discuta şicu subalternii săi;
ˇ - subminarea lanţului de comandă. Politica uşii deschise poate distrugelanţul de
comandă. Dacă oamenii de pe orice nivel dintr-o organizaţie simt căpolitica uşii deschise le dă
dreptul de a trece peste poziţia şefilor lor direcţi,managerii pot fi supraaglomeraţi cu solicitări,
fiind subminată, în acelaşi timp,autoritatea şefilor direcţi.
Lanţul de comandă reprezintă un aspect real atunci când este folosită o politică auşii
deschise. Dacă oamenii simt că nu sunt trataţi corect de către şeful lor direct,atunci trebuie să
existe posibilitatea de a fi primiţi în audienţă de către opersoană situată mai sus în ierarhia
organizaţiei. O politică des utilizată în cadrulmarilor corporaţii este aceea de a permite ca un
angajat să poată discuta cucineva situat mai sus în ierarhie în situaţia în care îşi exprimă din timp
aceastădorinţă. Uneori este necesar ca şeful direct să fie înştiinţat de această întâlnire.

Documente folosite în comunicarea scrisă și optimizarea lor

 În activitatea zilnică orice manager lucrează cu mai multe tipuri de documente oficiale, în
continuare vom vedea care sunt acestea pentru a şti ce să folosim atunci când va fi cazul şi cum
pot fi optimizate pentru a eficientiza comunicarea în afaceri.
Procesul verbal - este un document oficial în care se înregistrează o anumită constatare
sau se consemnează pe scurt discuţiile şi hotărârile unei anumite adunări.
Scrisoarea de afaceri - în lumea afacerilor, scrisoarea este încă unul din cele mai
eficiente moduri de transmitere a informaţiei.
O scrisoare de afaceri trebuie întocmită cu multă grijă, respectându-se anumite reguli:
- redactare îngrijită şi estetică;
- limbaj simplu, fără a exagera în acest sens;
- stilul energic pentru a sugera siguranţă şi încredere în sine;
- evitarea amănuntelor neimportante;

- evitarea promisiunilor ce nu pot fi respectate;

- evitarea unor critici nefondate.
Referatul - este documentul scris în care sunt prezentate aspecte concrete, date şi
aprecieri în legătură cu o anumită probleme, precum şi propuneri de modificare a situaţiei
existente.
Structura sa este compusă din:
- prezentarea succintă a problemei abordate;
- concluzii şi propuneri;
- semnătura.
Raportul - cuprinde o relatare a unei activităţi (personale sau de grup). Se face din oficiu
sau la cererea unui organ ierarhic. Se bazează pe cercetări amănunţite, schimburi de experienţă,
documentări.
Memoriul - este o prezentare amănunţită şi documentată a unei probleme, a unei situaţii.
Structura unui memoriu este:
- formula de adresare;
- numele, prenumele, funcţia şi adresa celui care l-a întocmit;
- prezentarea şi analiza problemei;
- soluţii preconizate;
 - semnătura;
- funcţia adresantului şi organizaţia.
Darea de seamă - este documentul care cuprinde prezentarea şi analiza activităţii unei
organizaţii, într-o anumită etapă sau justificarea unei gestiuni. Se prezintă lunar, trimestrial,
semestrial sau anual de către conducere în fata salariaţilor sau a acţionarilor.
Materialul prezentat este critic, şi evidenţiază dificultăţile şi cauzele lor, propunând
soluţii de remediere.
Managerul realizează comunicare scrisă şi prin întocmirea şi transmiterea unor
documente manageriale specifice, cum ar fi:
- misiunea, obiectivele, strategiile organizaţiei;
- regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul de ordine interioară;
- analize şi descrieri de posturi, fişa postului;
- tabloul de bord.
Notele informative - sunt comunicate în cadrul unei firme. Ele se desfășoară atât pe
orizontală , cât si pe verticală . Din puctul de vedere al conținutului , nota informativă se
caracterizează prin prezentarea unei situații concrete (sinteze) a operațiilor (faptelor)
administrative întreprinse.
Sesizările – În momentul depunerii sesizării se recomandă să fii relaxat , politicos și cu o
atitudine potrivită . Evită să fii nervos sau să intri în conflict pe tema faptelor menționate în
sesizare : nu contează nici ce argumente suplimentare aduci , nici ce explicații primești . Fii
conștient că persoana căreia îi înmânezi sesizarea este un simplu funcționar - sesizarea ajunge
oricum la un factor de decizie pentru soluționare.
Circulara – redactarea mesajelor se poate face și cu ajutorul unor scrisori numite
circulare . Prin intermediul lor , firma își informează clienții cu privire la evoluția afacerilor sale
sau poate anunța schimbări importante , cum ar fi : crearea unei noi societăți , extinderea
activității , schimbarea adresei , inaugurarea unei activitați , promovarea de produs pe o piață
nouă.
Cererea de ofertă – este primul pas în cadrul unei negocieri precontractuale . Este
întocmită și transmisă de firmele care doresc să achiziționeze mărfuri sau servicii . Crerea de
ofertă se poate face pe cale verbală prin discuții directe dar și în scris .
 Memoriul - este o prezentare amănunţită şi documentată a unei probleme, situaţii.
Cuprinde ca elemente principale:
- formula de adresare,
- numele,
- funcţia,
- adresa,
- prezentarea şi analiza problemei,
- soluţii preconizate,
- semnătura,
- funcţia adresantului şi organizaţia.

3.1 Cunoașterea individului prin scris

Grafologia permite să citim cu ajutorul scrisului personalitatea celui care scrie.

Se poate interpreta caracterul unui om şi făcând analiza grafologică a semnăturii
sale. Aşa de exemplu:
– iscalitura simpla şi citeaţă indică un spirit sincer şi drept;
– iscalitura dreaptă este specifică celor echilibraţi fizic şi psihic;
– iscalitura oblică indică o persoană valoroasă, cu simţul realităţii, iar cea cu întorsături
un tip fără valoare;
– iscalitura neciteaţă exprimă un om ascuns, iar cea “deosebită” o persoană care-şi face
multe iluzii.
În practică, alături de identificarea grafologică, se ţine seama de particularităţile hârtiei,
ale cernelii, tocului.