DISCURSUL MEDICAL

Despre Discurs:

Un discurs este o cuvantare publica in care o persoana vorbeste in fata

altora. Discursul poate fi improvizat sau mai mult sau mai putin pregatit.

Termenul “discurs” se refera mai mult la problematica vasta a unui camp de

cercetare decat la un anumit mod de intelegere a limbajului. Faptul ca termenul
presupune relatia limbajului cu parametrici ai realitatii nonlingvistice face ca
“discursul” sa fie un domeniu al cercetarii interdisciplinare.

In acest caz, termenul “discurs” nu are plural, el desmneaza un domeniu

generic.

Discursul poate fi definit ca si un ansamblu de enunturi ale unui emitator,

care se refera la un subiect unic(topic, in terminologia anglo-saxona).

Discursul a devenit in ultimele decenii ale secolului trecut o notiune-cheie a

lingvisticii, aflandu-se la granite lingvisticii cu sociologia, teoria comunicarii si
psihologia. Venind din orizonturi teoretice diferite, definitiile termenul de discurs
sunt numeroase, complementare si chiar contradictorii, insa cele mai multe sunt
realizate prin rapoarte la ceea ce nu este un discurs.

Astfel, acesta nu este un enunt, nu este o fraza, nu este un text, cum nu este
nici o limba, fiind definit ca o activitate desfasurata de catre doi sau mai multi
subiecti înscrisi intr-un context determinat, care produc enunturi, altele decit fraze.
Consideram necesara analiza seriei de opozitii în care intra notiunea de discurs,
pentru a-i oferi valori mult mai precise.

Discursul reprezinta o unitate de comunicare care apartine unui gen

discursiv specializat (textul unei legi, al flayerelor publicitare, un buletin
meteorologic, un articol stiintific)

Din perspective pragmatic, discursul reprezinta “o enuntare ce presupune un

locator si un auditor, precum si intentia locutorului de a-l influenta pe celalalt”.
(Benveniste)

Termenul de discurs isi are originea in retorica dar a fost adoptat si de

lingvistica.

Dupa unii lingvisti prin discurs intelegem o productie orala. Insa dupa altii
discursul reprezinta defapt un termen genetic pentru diverse tipuri de texte, prin
care inteleg atat productii scrise cat si orale.

In retorica discursul este o serie de dezvoltari oratorice cu scopul de a

convinge sau de a emotiona.

Discursurile sunt de mai multe genuri, de blamare sau de

lauda( demonstrative), de sfatuire sau de indemnare la renuntare(deliberativ) si de
aparare sau acuzare (juridic).

Discursurile sunt tinute cu diferite ocazii. Discursul poate fi tinute pe strada,

intr-o incapere, intr-un context mai mult sau mai putin formal.

Lingvistii au extins notiunea de discurs la orice mesaj oral sau scris, produs
de un singur vorbitor.

De a lungul timpului au aparut tot mai multe divergente despre discurs, fapt
pentru care s-au format mai multe definitii ale acestuia:
 1. Termenul de discurs desemneaza orice enunt mai extins decat o fraza
considerat din punct de veder al regulilor de inlantuire a suitelor de
propozitii/ fraze.
2. Discursul reprezinta o suita ordonata de sume lingvistice situate intre
doua intreruperi evidente ale comunicarii.
3. Textul este cea mai mare unitate funcționala care constituie cadrul
structural al comunicarii prin limba. In acesta se organizeaza
propozitiile/frazele ca unitati minime ale comunicarii.

4. Textul este unitatea,totalitatea pragmatic, semiotica, stilistica

structurata a unui numar “n” de propozitii/ fraze.

Coerenta discursului

Intre elementele discursului, fie lingvistice, fie extralingvistice, exista

diverse relatii care ii asigura coerenta. Acesta este un fenomen pe de o parte
structural, care consta in relatiile dintre diferitele niveluri ale discursului, pe de alta
parte procesual, dat fiind ca se manifesta in crearea si intelegerea discursului.

In structura discursului se pot distinge trei niveluri: microstructura,

mezostructura si macrostructura sa.

Clasificări ale discursului

Un lucru esential in ceea ce priveste analiza discursului il reprezinta

clasificarea discursurilor care sunt produse intr-o societate. Caci, asa cum fiecare
participant la comunicare recunoaste pe baza competentei sale comunicationale
tipul de activitate discursiva la care este angajat, asa si analiza discursului are
nevoie de cunoasterea tipologiilor de discursuri pe care le studiaza.

Atunci cand ne referim la diferite tipuri de discursuri ne raportam la modul

in care scoala franceza de analiza a discursului le defineste. Astfel, este considerat
un tip de discurs (o clasa de discursuri) „un ansamblu de discursuri care se
aseamana pe baza unui anumit criteriu.

Dificultatea intalnita in stabilirea unor tipologii riguroase este data de

multitudinea caracteristicilor care le definesc. Printre acestea se numara: statutul
participantilor, locul si momentul enuntarii, contextul, finalitatea discursului,
tematica, organizarea textuala a discursului, etc.

Genurile de discurs nu sunt mai usor de clasificat, deoarece criteriile care

reunesc grupurile de text intr-un anumit gen sunt variate: de la reguli de
compozitie, la apartenenta intr-un anumit sector de activitate, pana la prezenta sau
absenta unor fapte lingvistice, etc.

Necesitatea determinarii genurilor este data de faptul ca nu putem sa

interpretam un enunt daca nu il putem raporta unui grup de texte care au aceleasi
trasaturi de baza.

Pentru a defini un gen de discurs vom avea in vedere urmatoarele norme:

 Rolul si statutul pe care locutorul si ascutatorul il are in activitatea

verbala;
 Circumstantele enuntarii, locul si momentul de timp;
 Modul de difuzare si suportul ei – spre exemplu astazi, o conversatie
este si cea pe care o au doua sau mai multe persoane printr-un
program virtual, utilizand Internetul;
 Temele de discutie care pot fi introduse in discurs;
 Organizarea textului si lungimea sa;
  Resursele lingvistice utilizate (termenii tehnici, constructiile
sintactice, etc.).

Discursul medical:
Discursul medical a devenit cu timpul mai disponibil pentru public prin
informatiile aduse. Poate fi sustinut in cadrul unui congres de sanatate, in cadrul
unui spital sau in rubrica revistelor, cartilor din domeniul sanatatii atat cat si in
cadrul cercetarilor si lucrarilor stiintifice.

Discursul medical poate apela la imagini pentru a transmite informatii. Un

discurs bine gandit poate misca multimi in directii bune sau rele.

In limbajul medical se intrebuinteaza structure lexico-gramaticale ce reflecta

functia obiectului-logica a limbii si mai putin functia ei expresiv-stilistica.

Asemenea altor limbaje specializate, limbajul supus analizei isi realizeaza

aspectul referential-obiectual prin lexeme si structure lexico-gramaticale specific,
precum termini strict specializati, afluenta de neologisme, frecventa substantivelor
deverbale (a substantivelor provenite de la infinitive lungi), a constructiilor
impersonale reflexive-pasive, a elementelor de punctuatie(parantezele) etc.

Limbajul medical, ca varianta functional a stilului stintific, are o serie

intreaga de trasaturi commune cu acest registru special al limbii romane literare,
dar se evidentiaza si prin numeroase particularitati pe care le vom analiza in
lucrare.

Sunt cuvinte care se disting prin marca lor stilistica independent de context
(a informa, a ingera, a opera) fata de cuvinte cu valoare neutra ( a spune, a relata,a
evidential), considerate dintr-o perspective mai generala a planului paradigmatic al
limbii.

In registrul stilistic medical se constata raritatea enunturilor cu linie melodic

specifica (interogatia, exclamatia etc). Nu exista o organizare ritmica a frazelor,
comparative cu stilul artistic, datorita terminologiei specific, a imprumuturilor
neologice, a cuvintelor compuse.

Particularitatile morfologice ale termenilor medicali sunt mai putin

evidentiate in literature de specialitate. Se remarca frecventa mare a substantivelor,
mai ales a celor deverbale (palpare, tratare, prognozare, flectare, posturare etc),
fapt explicabil prin caracterul “obiectual” al discursului medical.

Discursului medical nu ii sunt caracteristice propozitiile optative,

exclamative, interrogative, frazele neanalizabile, sau dislocarile sintactice. Insa in
schimb lungimea enunturilor difera, de la propozitii dezvoltate, pana la fraze
ample, pentru a descrie amanuntit un process, un organ anatomic, un simptom:
“Exercitiile de tonifiere se executa din decubit contralateral”( Sarbul E 2008:108),
“Radiusul este un os lung si pereche, situate la partea laterala a antebratului, in
dreptul policelului”( Papilian 2001:63).

Pe de alta parte discursurile medicale abunda in enumerari: “Cuantificare in

acest bilant muscular global respecta tot o scara de cinci cu urmatoarle criteria de
diferentiere:

 0: absenta miscariii
 1: miscarea slaba ce ilustreaza numai intentia
 2: miscarea este realizata numai partial
 3: miscarea este realizata in toata amplitudinea, dar cu dificultate
 4: miscarea se realizeaza cu usurinta
 5: miscare normal” (Sarbu E 2008:38)

Exprimarea in discursul medical este de o mare densitate, care tinde sa

surprinda fenomenul detaliat si global, analytic si sintetic. Astfel se explica
frecventa constructiilor gerunziale, infinitivale, participiale.
 Cu ajutorul discursului medical se poate promova sanatatea. Principiile
promovarii sanatatii:

 promovarea sanatatii imbina metode diverse dar complementare: educatie,

comunicare,
 legislatie, masuri fiscale, schimbari de structura;
 promovarea sanatatii este orientata spre principalele cauze care
conditioneaza starea de sanatate;
 promovarea sanatatii are ca principal scop, determinarea unei participari
concrete si efective a comunitatii;

 promovarea sanatatii se concentreaza pentru a realiza accesul tuturor la

sanatate,

Metodele de promovare a sanatatii prin discursul medical sunt urmatoarele:

discutiile pe un subiect anterior, dupa parcurgerea individuala a unui material de
studiu, prezentarea unor materiale informative, demonstatiile practice etc.

Discursurile medicale sunt recomandate in ceea ce priveste stilul de viata, in

ceea ce priveste regimul de efort fizic, in diete, in masurile specifice de igiena, in
respectarea tratamentelor medicale , atat si in invatarea simptomelor si semnelor de
boala, mai exact autoevaluarea.

Reguli de baza in pregatirea unui discurs medical

Prezentatorul nu trebuie sa isi inceapa discursul pana cand nu s-a asigurat ca

auditoriul este pregatit, nu a stabilit contactul visual cu auditoriul si nu si-a evaluat
spatial de miscare.

Se vor evita cliseele verbale banale de genul “Am marea placer de a…”,
precum si prezentarea scuzelor sau multumirilor in primele fraze ale discursului.
Structura discursului medical

Structura discursului ofera vorbitorului posibilitatea sa isi urmareasca ideea

centrala si modul in care urmeaza sa o sustina. In acelasi timp duce la o mai usoara
intelegere a ideilor prezentate, facilitand convingerea audientei. Acest material va
pune la dispozitie indicii despre modul in care se construieste structura unui
discurs si despre elementele de baza care o compun. Partile din care se compune
discursul sunt: Introducerea, Cuprinsul si Concluzia.

Introducerea

Introducerea reprezinta partea de inceput a unui discurs, care are ca sis cop
urmarirea unei linii de desfasurare a discursului avand ca si elemente
principale:

 Salutul;
 Prezentarea personala (numele si prenumele);
 Enuntarea temei;
 Prezentarea ideii central a discursului (si a argumentelor);
 Explicarea termenilor care urmeaza a fi folositi (definitii) daca este
necesar.

Scopul principal al introducerii este de a capta atentia publicului. De

asemenea , se urmareste si atragerea simpatiei ( captatio benevolentia) din partea
acestuia. De aceea se pot folosi, mai ales de catre vorbitorii experimentati, glumes
au lucruri menite sa creeze senzatie.

Cuprinsul

Cuprinsul este partea discursului in care se prezinta argumentele si se aduc

dovezi in sprijinul acestora.
 Pe parcursul acestei sectiuni trebuie urmarite: dezvoltarea ideii central,
dezvoltarea argumentelor ( premisa, rationament si concluzie) atat si exemple
( dovezi) care sa sustina argumentele.

Pentru a nu se pierde atentia publicului, pe parcursul prezentarii

argumentelor trebuie evitata monotonia. Din acest motiv inaintea introducerii
punctelor cheie ale discursului se folosesc tehnici de captare a atentiei.

Tehnicile de captare a atentiei constituie subiectul unui articol separate.

Concluzia

Concluzia este partea finala a discursului si de aceea, trebuie sa ofere o

privire de ansamblu asupra acestuia. In cadrul ei, in masura timpului ramas,
trebuiesc urmarite pe scurt urmatoarele:

 Explicarea eventualelor neclaritati aparute de-a lungul discursului

(daca au o importanta majora in sustinerea ideii principale);
 Accentuarea punctelor puternice ale discursului;
 Privire de ansamblu asupra intregului discurs.

Continutul discursului nu trebuie neaparat memorat, acesta poate fi adaptat

liber.

Discursul medical poate fi sustinut si la lansarea unor medicamente, aparate

medicale atat si la terminarea facultatii, rezidentiatului, sau la incheierea carierei
medicale.

Cerintele fata de prezentarea discursului:

Inainte de discurs prezentatorul trebuie sa aibe in vedere urmatoarele aspect:
sa fie punctual, sa aibe o tinuta adecvata, sa fie odihnit si sa aibe o stare de calm
si de control ( sa fie zambitor).
 In momentul in care discursul este sustinut prezentatorul trebuie sa ramana
in picioare, sa evite gesturile neadecvate, sa nu citeasca tot discursul de pe hartie,
trebuie sa cucereasca publicul, sa construiasca un raport interpersonal cu audienta ,
sa evite raspunsurile negative, bazandu-se pe formulari positive, sa se incadreze in
timpul propus/alocat si cel mai important sa nu spuna publicului ceea ce stie déjà
(aducerea unor informatii noi).

Prezentatorul trebuie sa foloseasca tehnicile de captare a atentiei prin :

utilizarea limbajului verbal si a celui non-verbal.

Limbajul verbal este folosit prin:

 Glumele ( se utilizeaza adesea in introducere) au ca scop inducerea

unei stari de relaxare, atrag bunavointa si castiga atentia publicului.
Acestea trebuie sa aiba legatura cu subiectul sis a nu fie deplasate sau
agressive;
 Prezentarea atipica (trebuie indusa senzatia de nou).
 vocea ferma
 abilitatea de a se exprima public
 tonalitatea
 pauzele
 abordarea corecta a subiectului
 vocabularul

Limbajul non-verbal este folosit prin:

 infatisare – trebuie sa respecte imaginea personala;

 postura – pot atrage atentia si aprobarea;
 gesturile – trebuie sa fie natural;
 expresia fetei si a ochilor – foarte importante in stabilirea contactului vizual
cu membrii audientei (mimica,privirea controlata) .
Impactul discursului medical public

Discursul medical public permite informarea la o anumita tema: educatia

pentru santate, profilaxia unor afectiuni, consecintele unui tratament neadecvat sau
complicatiile posibile in urma afectiunilor.

Din cele prezentate mai sus este evident ca arta de a vorbi in public este
foarte importantă, pentru ca pune la indemana tuturor un instrument foarte
puternic: forta de a-i convinge pe ceilalti.

Bibliografie:

Web:
https://profs.info.uaic.ro/~mihaela/teach/com/documente/Discursul-public.pdf

https://ro.scribd.com/document/241234085/Discursul-Public-Medical

https://ro.wikipedia.org/wiki/Discurs

https://pdfslide.net/documents/statutul-stilistic-al-termenilor-in-discursul-medical-.html?
fbclid=IwAR1NBvrYMfgflSrr3oiT-E-gvQTzwloHcZHUoy8YyoDu5-86611t68UubUw

https://www.slideshare.net/ralucaelenablanariu/analiza-discursuluipublic?
fbclid=IwAR03MvGxnHYt1iYCu4i7LaY7VLJDT8vP2EtVYmIq9Te__Uq3uPpKeZgSZXs

Carti:
Metodologia Cercetarii Stintifice Medicale- Autor: Ion Bordeianu, Ionut
Valentin Iordache, Bogdan Marian Caraban, 2010