ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA
NOAPTE DE RAZBOI- roman psihologic,
perioada interbelica
Prin cele doua romane ale sale-
„Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi” (1930) si „Patul lui Procust” (1933)- ca si
prin estetica privitoare la aceasta specie narativa,
Camil Petrescu a innoit romanul romanesc
interbelic prin sincronizare cu literatura
universala. Romanul modern de analiza
psihologica, subiectiv, cultivat la noi in deceniul
al III a, deplaseaza interesul spre estetica
autenticitatii, iar naratiunea se concentreaza
asupra evenimentelor vietii interioare.
Ca teoretcian al romanului, Camil
Petrescu abordeaza mai multe probleme ale
romanului modern, transpuse si in romanele sale.
Roman modern de analiza
psihologica „Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi [este] o scriere in care arta
analizei castiga unul din succesele ei cele mai
mari” (Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani).
Roman psihologic prin tema,
conflict (interior), protagonist (o constiinta
problematizanta) si prin utilizarea unor tehnici ale
analizei psihologice, romanul lui Camil Petrescu
este apreciat de critica vremii drept o
„monografie a indoielii” (C. Ciopraga),
„monografie a unui element psihic,...gelozia”(G.
Calinescu) sau „povestea studentului in filozofie
Stefan Gheorghidiu, care odata cu razboiul
traieste agonia si moartea iubirii lui” (T. Vianu).
„Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi” este un roman modern, de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici:
unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si
subiectiv, luxul constiintei, memoria afectiva,
naratiunea la persoana I, luciditatea
(auto)analizei, anticalofilismul, dar si
autenticitatea definita ca identificare a actului de
creatie cu realitatea vietii.
Romanul este scris la persoana I,
sub forma unei confesiuni a personajului
principal, Stefan Gheorghidiu care traieste doua
experiente fundamentale: iubirea si razboiul.
Naratiunea la persoana I, cu
focalizare exclusiv interna, presupune existenta
unui narator implicat. Punctul de vedere unic si
subiectiv, al personajului narator, care mediaza
intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul
sa cunoasca despre el atat cat stie si personajul
principal.
Textul narativ este structurat in
doua parti precizate in titlu care indica temele
romanului si, in acelasi timp, cele doua
experiente fundamentale de cunoastere traite de
protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima
parte reprezinta rememorarea iubirii
matrimoniale esuate (dintre Stefan Gheorghidiu
si Ela), partea a II a, construita sub forma
jurnalului de campanie a lui Gheorghidiu,
urmareste experienta de pe front, in timpul
Primului Razboi Mondial. Prima parte este in
intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica
jurnalul de campanie al autorului, articole si
documente din epoca, ceea ce confera
autenticitate textului.
Unitatea romanului este asigurata
de unicitatea constiintei care analizeaza efectele
celor doua experiente in plan interior, cele doua
artificii de compozitie: primul capitol si scena
dintre cele doua parti ale romanului, cantecul de
la raspantie de drumuri (topos simbolic), care
contopeste „chinurile iubirii mele de oras si
chinurile adunate, ca o drojdie, in sufletul asta
obstesc de raspantie”.
Romanul debuteaza printr-un
artificiu compozitional: actiunea primului capitol,
La Piatra Craiului in munte, este posterioara
intamplarilor relatate in restul Cartii I. Capitolul
pune in evidenta cele doua planuri temporale din
discursul narativ: timpul nararii (prezentul
frontului) si timpul narat (trecutul povestii de
iubire). In primavara lui 1916, in timpul unei
concentrari pe Valea Prahovei, Stefan
Gheorghidiu asista la popota ofiterilor la o
discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de
la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-
a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal.
Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a
protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei
doi ani si jumatate de casnicie cu Ela.
Intocmai ca la Proust, un acest sens, Ela este cel mai „misterios” personaj,
eveniment exterior (aici, discutia de la popota) prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat
declanseaza rememorarea unor intamplari sau de viziunea personajului narator. De aceea
stari traite intr-un „timp pierdut”, dar spre cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei
deosebire de fluxul memoriei involuntare sau daca e mai degraba superficiala, decat
proustiene, in cartea lui Camil Petrescu spirituala.
evenimentele din trecut sunt ordonate cronologic Prin introspectie si monolog
si analizate in mod lucid, fiind vorba de memoria interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan
voluntara. La Proust, personajul-narator retraieste Gheorghidiu percepe cu luciditate alternand sau
trecutul, la Camil Petrescu, acesta analizeaza si interferand, aspecte ale planului interior- fluxul
interpreteaza trecutul. constiintei si ale planului exterior.
„Eram insurat de doi ani si Relatarea si povestirea sunt
jumatate cu o colega de la Universitate si inlocuite in proza moderna cu analiza si
banuiam ca ma inseala” este fraza cu care interpretarea. Masa de la unchiul Tache este
debuteaza abrupt (concentreaza intriga), cel de-al prezentata ca o scena balzaciana: asezarea
doilea capitol, Diagonalele unui testament, dar si personajelor, interesul pentru mostenire, portretul
retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si batranului avar si al arivistului lingusitor, Nae
Ela. Tanarul, pe atunci student la filozofie, se Gheorghidiu.
casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Stilul anticalofil pentru care
Litere, orfana, crescuta de o matusa. Iubirea opteaza romancierul sustine autenticitatea
barbatului se naste din admiratie, duiosie- limbajului. Scriitorul nu refuza concretitudinea
„iubesti intai din mila, din indatorie, din duiosie, limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de
iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita”-, dar, limbajul cotidian.
la o autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca „Ultima noapte de dragoste, intaia
mai ales din orgoliu- „incepusem totusi sa fiu noapte de razboi” este un roman modern,
magulit de admiratia pe care o avea mai toata psihologic, avand drept caracteristici: unicitatea
lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv,
iubit de una dintre cele mai frumoase studente”. memoria afectiva, naratiunea la persoana I si
Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, dar autenticitatea trairii.
sunt fericiti. Echilibrul tanarei familii este
tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o
primeste de la moarta unchiului sau avar, Tache.
Ela se implica in discutiile despre bani, lucru care
lui Gheorghidiu ii displace profund- „as fi vrut-o
mereu feminina, deasupra acestor discutii
vulgare”. Mai mult, spre deosebire de sotul sau,
Ela este atrasa de viata mondena, la care noul
statut social al familiei ii ofera acces. Cuplul
evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala,
al carei moment culminant are loc cu ocazia
excursiei la Odobesti, prilejuita de sarbatoarea
sfintilor Constantin si Elena. In timpul acestei
excursii, se pare ca Ela ii acorda o atentie
exagerata unui anume domn G. , care, dupa
opinia personajului narator, ii va devenii mai
tarziu amant. Dupa o scurta despartire, Ela si
Stefan se impaca. Inrolat pe frontul romanesc,
Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca
sotia il inseala, fapt nerealizat din cauza
izbucnirii razboiului.
A doua experienta in planul
cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul, iar
„absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii”.
Imaginea razboiului este demitizata.
Frontul inseamna haos, mizerie,
masuri absurde, invalmaseala, dezordine.
Oridinile ofiterilor superiori sunt contradictorii,
legaturile dintre unitati sunt aleatorii. Din cauza
informatiilor eronate, artileria romana isi fixeaza
tunurile asupra propriilor batalioane. La
confruntarea cu inamicul se adauga frigul si
ploaia.
Operatiunile incep cu atacarea
postului vamal maghiar. Stefan Gheorghidiu si
unitatea lui patrund in localitatea Bran, cuceresc
magura cu acelasi nume, apoi Tohanul Vechi,
comuna Vulcani, trec Oltul, se opresc pe
dealurile de dincolo de rau, in Cohalm si se
indreapta spre Sibiu.
Capitolul Ne-a acoperit pamantul
lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si
tragismul confruntarii cu moartea. Viata
combatantilor tine de hazard, iar eroismul este
inlocuit de spaima de moarte, care pastreaza doar
instinctul de supravietuire si automatismul „Nu
mai e nimic omenesc in noi”. Individul se pierde,
se simte anulat in iuresul colectiv. Drama
colectiva a razboiului pune in umbra drama
individuala a iubirii.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se
intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte detasat
de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute
ceritudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum
cu indiferenta.
Stefan Gheorghidiu, personajul-
narator reprezinta tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care traieste drama
indragostitului de absolut. Filosof, el are impresia
ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate,
evenimentele exterioare sunt filtrate prin
constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte
personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in
masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In