PLUMB

George Bacovia
Poezia simbolista Plumb deschide volumul cu
acelasi titlu, aparut in 1916, definindu-l in totalitate.
Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin:
folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, cromatica si
dramatismul trairii eului liric. Dramatismul este sugerat prin
corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Textul
nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putand
fi dedus din descrierea cadrului.
Titlul poeziei este simbolul plumb, care
sugereaza apasarea, angoasa, greutatea sufocanta, cenusiul
existential, univerul monoton, inchiderea definitiva a
spatiului existential, fara solutii de iesire.
Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o
societate lipsita de aspiratii si artificiala. Lumea ostila si
stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia
universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.
Textul este structurat in doua catrene construite
pe baza lexemului plumb, care este reluat in sase din cele opt
versuri ale poeziei. Cele doua strofe corespund celor doua
planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva,
simbolizata de cimitir si cavou si realitatea interioara,
subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui
invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de
natura mediului.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei,
prin marcile subiectivitatii: persoana I a verbelor „stam”,
„am inceput”-, persoana I a adjectivului posesiv „amorul
meu”.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial
inchis, apasator, sufocant, in care eul poetic se simte
claustrat: un cavou, simbolizand universul interior, si in care
mediul inconjurator a capatat greutatea apasatoare a
plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de
plumb”, „flori de plumb”, artificii funerare de duzina, tipice
pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului „de
plumb” are multiple sugestii (cromatica, fizica- de apasare),
insistand asupra existentei mohotate, anoste, lipsita de
transcendenta sau de posibilitatea inaltarii.
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera
macabra poarta sugestia nocturnului.
Strofa a II a debuteaza sub semnul tragicului
existential, generat de disparitia afectivitatii: „Dormea intors
amorul meu de plumb”. Cuvantul „intors” constituie misterul
poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de
intoarcerea mortului cu fata spre apus. Eul liric isi priveste
sentimentul ca un spectator. „Aripile de plumb” presupun un
zbor in jos, caderea surda si grea, moartea. Incercarea de
salvare este iluzorie: „Si-am inceput sa-l strig”.
Elementele naturii primordiale sunt, in poezie,
frigul si vantul, care produc disolutia materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerata de
repetarea sintagmei „stam singur”, care alaturi de celelalte
simboluri accentueaza starea de pustietate sufleteasca.
Instrainarea, impietrirea, izolarea, solitudinea,
privirea in sine ca intr-un strain se circumscriu esteticii
simboliste.
La nivel fonetic, cuvantul plumb cuprind o vocala
inchisa de doua consoane „grele”, ceea ce sugereaza o
inchidere a spatiului.
In ceea ce priveste prozodia, Plumb are o
constructie riguroasa, care sugereaza prezenta mortii, prin
inchiderea versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de 10
silabe, iambul alternand cu amfibrahul.
La nivel morfologic, se remarca prezenta
verbelor, in marea lor majoritate statice. Timpul imperfect
desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de
angoasa: dormeau, stam, era, scartaiau. Cele doua verbe, la
perfect compus- am inceput si, respectiv, la conjunctiv- sa
strig-, sugereaza disperarea poetului atunci cand
constientizeaza ca univerul inconjurator este cuprins de
atmosfera sumbra a mortii.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie
de propozitii principale, independente, coordonate prin
juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarca topica
inversa, cu subiectul postpus: „Dormeau adanc sicriele de
plumb”; „Dormea intors amorul”.
Repetarea conjunctiei copulative „si” realizeaza
suprapunerea de imagini pentru a reda aceeasi stare.
La nivel lexical, se remarca prezenta cuvintelor
din campul semantic al mortii: sicriu, cavou, funerar.
Repetarea acelorasi cuvinte are ca efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarca prezenta simbolului
central plumb, asociat metaforelor „flori de plumb”,
„coroane de plumb” si expresivitatea epitetului din versul-
„Dormea intors amorul meu de plumb”.
Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a
simbolului si a corespondentelor, zugravirea starilor
sufletesti de angoasa, de spleen, poezia Plumb se incadreaza
in estetica simbolista.