TEORIILE ETICE

Etica este domeniul filosofic în care se studiază diverse concepte morale (ex: bine, rău). Există trei
subdomenii în etică: meta-etica, etica normativă și etica aplicată.

Teoriile etice nu privesc atât natura judecăților noastre etice, cât criteriile concrete de evaluare morală și
reprezintă un răspuns la întrebarea ”Când este o acțiune morală (sau imorală)?” Conform teoriilor
consecinționiste, pentru a decide dacă o acțiune este morală sau imorală trebuie să luăm în calcul consecințele
unei acțiuni. Cineva poate considera însă că, indiferent de consecințele unei acțiuni, anumite lucruri pur și
simplu nu trebuie făcute. Teoriile care au la bază un anumit set de datorii (ceva ce trebuie întotdeauna făcut), și
nu consecințele acțiunilor, se numesc „non-consecinționiste” sau ”deontologiste” (de la grecescul deontos,
ceea ce se cade, ce este necesar). O acțiune este corectă din punct de vedere moral, conform
deontologismului, dacă nu contravine acestor datorii.

Utilitarismul

Utilitarismul este o teorie etică afirmând că cea mai bună acțiune este cea care maximizează utilitatea.
„Utilitatea” este definită în diferite moduri, de obicei în ceea ce privește bunăstarea entităților sensibile.
Jeremy Bentham, fondatorul utilitarismului, a descris utilitatea ca suma tuturor plăcerilor care rezultă dintr-o
acțiune, minus suferința oricărei persoane implicate în acțiune. Utilitarismul este o versiune
a consecințialismului, care afirmă că consecințele oricărei acțiuni sunt singurele standarde ale dreptului și ale
răului. Spre deosebire de alte forme de consecințialism, cum ar fi egoismul, utilitarismul consideră în mod egal
interesele tuturor ființelor.

Deși semințele teoriei pot fi găsite în hedoniştii Aristippus și Epicurus, care au privit fericirea ca unicul bun,
tradiția utilitarismului a început în mod corespunzător cu Bentham și a inclus pe John Stuart Mill, Henry
Sidgwick, R. M. Hare, David Braybrooke și Peter Singer. A fost aplicat economiei sociale, crizei sărăciei la nivel
mondial, eticii de creștere a animalelor pentru hrană și importanței evitării riscurilor existențiale pentru
omenire.

Benthamismul, filozofia utilitară fondată de Jeremy Bentham, a fost modificată substanțial de succesorul
său, John Stuart Mill, care a popularizat cuvântul „utilitarism”. În 1861, Mill a recunoscut într-o notă de subsol
că, deși „crezându-se că este prima persoană care a folosit cuvântul ‘utilitarian’, el nu a inventat-o, ci a adoptat-
o dintr-o expresie trecătoare în” romanul lui John Galt din 1821, Analele parohiei. Mill pare să nu fi știut că
Bentham a folosit termenul ‘utilitarian’ în scrisoarea sa din 1781 adresată lui George Wilson și scrisoarea lui din
1802 către Étienne Dumont.

Deontologia: Teorii ale dreptatii

La modul cel mai general un drept este un avantaj special pe care îl câştigă cineva datorită status -ului său
particular. „Avantaj special” poate însemna o anumită libertate, putere, titlu sau imunitate. „Status particular”
ar putea include statutul de fiinţă umană, minoritar, animal, copil sau cetăţean al unei ţări. Acest sens general
al noţiunii de drept se aplică atât în context moral cât şi legal, juridic.

Noţiunea modernă de drepturi capătă proeminenţă în secolele 17-18 în teoria dreptului natural. HUGO
GROTIUS (1583 – 1645) jurist – doctorat în drept, politician, filolog şi istoric olandez (din 1601 istoriograf oficial
al Olandei), unul dintre promotorii teoriei moderne a drepturilor, a exprimat noţiunea de drepturi prin
termenul latin ius , termen care se folosea şi pentru lege (ex. lat. ius naturae – lege a naturii). În lucrarea The
law of War and Peace (1625) el analizează legea umană în genere.

Există patru caracteristici asociate în mo d tradiţional dreptului natural:

- este atât de natural încât nu a fost inventat sau creat de vreun guvern;

- este atât de universal încât ni diferă de la o ţară la alta;

- presupune egalitatea , este acelaşi pentru orice persoană, indiferent de sex, rasă sau handicap; - este
inalienabil, nu se poate transmite altcuiva.

În prezent teoria drepturilor continuă să aibă aplicaţii politice şi morale la fel ca în secolele trecute. Cel mai
important exemplu este Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (aprobată de Adunarea Generală a O.N.U.
la 10 decembrie 1948). La fel ca în secolele anterioare, se subliniază caracterul natural, „necreat” al drepturilor;
astfel prin termenul „drepturile omului” Declaraţia evidenţiază statutul particular al fiinţelor umane. Multe
elemente ale acestui document reconstruiesc conceptele clasice (egalitatea indivizilor, natura inalienabilă a
drepturilor) şi urmează modele mai vechi (prezentarea unor liste de drepturi). Alături de drepturile
fundamentale, sunt precizate o serie drepturi specifice menite să protejeze împotriva sclaviei, torturii, arestului
arbitrar, exilului, abuzurilor de tot felul.
Blibiografie

TEORII ETICESTANDARD Lect.dr. Ionel Cioară

d tradiţional dreptului natural:

- este atât de natural încât nu a fost inventat sau creat de vreun guvern;

- este atât de universal încât ni diferă de la o ţară la alta;

- presupune egalitatea , este acelaşi pentru orice persoană, indiferent de sex, rasă sau handicap; - este
inalienabil, nu se poate transmite altcuiva.

În prezent teoria drepturilor continuă să aibă aplicaţii politice şi morale la fel ca în secolele trecute. Cel mai
important exemplu este Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (aprobată de Adunarea Generală a O.N.U.
la 10 decembrie 1948). La fel ca în secolele anterioare, se subliniază caracterul natural, „necreat” al drepturilor;
astfel prin termenul „drepturile omului” Declaraţia evidenţiază statutul particular al fiinţelor umane. Multe
elemente ale acestui document reconstruiesc conceptele clasice (egalitatea indivizilor, natura inalienabilă a
drepturilor) şi urmează modele mai vechi (prezentarea unor liste de drepturi). Alături de drepturile
fundamentale, sunt precizate o serie drepturi specifice menite să protejeze împotriva sclaviei, torturii, arestului
arbitrar, exilului, abuzurilor de tot felul.