UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI

ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL RELAȚII INTERNAȚIONALE

Rabii Stefan

Eseu
TEORIA DREPTULUI NATURAL ÎN GÂNDIREA ILUMINISTÎ
GERMANĂ
Samuil Puffendorf, Cristian Thomasius și Cristian Wolf

Autorul: ______________
(semnătura)

Conducător ştiinţific: _____________

(semnătura)

Gorincioi I., doctor, conferențiar universitar.

Chișinău 2019
 În Germania, mai ales dupa pacea de la Westfalia (1648), are loc o dezmembrare
politica, se intareste reactia feudala, fortele absolutiste fiind preponderente ceea ce
obliga burghezia la compromisuri.

     În aceste conditii apare in istoria gandirii politice teoria cunoscuta sub numele
de Doctrina dreptului natural. Desi in antichitate apar idei care anticipau aceasta
teorie, ea s-a cristalizat abia in secolul al XVII-lea. Teoria dreptului natural incerca
sa dea o explicatie juridica raporturilor de proprietate. Aceasta teorie sustine ca a
existat o epoca in care avem de a face cu prezenta unor legi intre cetateni,
obligatorii pentru toti, a unor legi eterne. La inceput teoria dreptului natural s-a
dezvoltat in Olanda, mare putere coloniala la vremea respectiva.

Drepturile naturale au rădăcini istorice adânci, în antichitatea greacă; ele apar în

filosofia unora dintre sofişti (secolele 5 - 4 î. Hr.), în filosofia lui Platon (427-347 î.
Hr.) şi a lui Aristotel (384-322 îH.), ele au constituit însă mai ales centrul
preocupărilor stoicilor (începând cu sec. 3 î. Chr.), fiind dezvoltate de adepţii greci
şi romani ai acestui curent, de Cicero (106-43 î.Hr.), Seneca (cca. 4 î. hR.- 65
d.Hr.) şi de Epictet (cca. 50-138). În filosofia şi teologia Evului Mediu şi mai ales
în cea a lui Toma d'Aquino (1225-1274) şi a celorlalţi scolastici, drepturile naturale
erau considerate o reminiscenţă a dreptului divin ce acţionează în om.

Protagoniștii dreptului natural, dar și cei mai de vază reprezentanți ai acestuia în

Germania au fost Samuel Puffendorf, Cristian Thomasius și Cristian Wolf. Aceștia
au folosit la justificarea filosofică a Revoluţiei Franceze (1789) şi a celorlalte
revoluţii "burgheze" ale secolelor XVIII şi XIX, devenind un instrument redutabil
în mâinile burgheziei în lupta sa împotriva sistemului feudal şi a statului absolutist
şi pentru statul de drept.Drepturile naturale şi-au găsit materializarea în drepturile
fundamentale ale omului şi ale cetăţeanului pe care se sprijină statul de drept
modern.

Deci, teoria dreptului natural capătă o răspândire și o interpretare deosebită nu

numai în Olanda, ci și în țările precum Germania, care era fărâmițată în 360 de
mici stătulețe ca rezultat al războiului de 30 de ani și care, din acest motiv,
rămânea a fi o țară slab dezvoltată, poate chiar retrogradă.

Samuel Puffendorf(1632-1694) a fost unul dintre primii reprezentanți ai

doctrinei dreptului natural timpuriu. Ideile sale reprezintă o incercare de a sintetiza
întreaga activitate intelectuală a lui Grotius, Spinoza și Hobbes. Puffendorf
înțelegea dreptul natural drept o etică socială universală, norme care trebuiau să
regleze comportarea tuturor oamenilo, indiferent de bogăție, apartenența de stst sau
convingerile lor politice. Această viziune este argumentată prin faptul că toți
indivizii, fără excepție, au tendința spre viață comună cu alță oameni, deoarece
omul de unul singur nu poate exista.

În ceea ce se referă la raportul dintre drept și morală, Samuel Puffendorf de

asemenea săa făcut remarcat prin luciditatea concepțiilor. Deşi făcea distincţie între
drept şi morală, nu le-a considerat în opoziţie. Alianţa dintre Dumnezeu şi oameni
întemeiată pe o revelaţie particulară este recunoscută dreptului natural, ale cărui
limite sunt acelea ale luminii raţiunii. Diferenţa logică constă în faptul că dreptul
natural este de sorginte laică şi se adreseazã oamenilor în această viaţă, pe când
teologia morală are legături cu viaţa viitoare şi are în vedere creştinul în calitatea
sa de cetăţean al republicii celeste. Dreptul natural are ca scop influenţa acţiunilor
exterioare ale oamenilor, pe când teologia morală vizează inima şi face ca toate
acţiunile să fie în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu.Pentru Pufendorf legea
naturală este norma norma divină care, numai ea, permite să se aprecieze valoarea
morală a unei acţiuni. Pufendorf, ca toţi jusnaturaliştii, consideră dreptul
subordonat moralei. Perspectiva morală caracterizează întreaga problematică a
dreptului natural.

Un alt continuator al teoriei dreptului natural a fost Cristian Thomasius. El este

adept al limitarii puterii absolutismului plecand de la distinctia dintre drept si
morala, el fiind primul ganditor care a analizat aceasta deosebire, teoria sa fiind
imprumutata de Kant.
 Pentru Thomasius morala constituie acel 'forum internum' (imperatvul
categoric la Kant) iar dreptul este 'forum externum'. Cu alte cuvinte, morala este
ansamblul cerintelor de comportament, de conduita in societate, care-si au 'sediul'
in individ si au ca scop reglementarea raporturilor dintre constiinta individului si
imperativul categoric necesar (intre datorie si necesitate), adica acela de a se purta
de asa maniera incat sa nu contravina unor cerinte etice generale. Dreptul isi are
sediul in exterior si se refera la reglementarea unor raporturi materiale in societate.
În consecienta, morala are ca principiu onestitatea, pacea interioara (adica scopul),
pe cand dreptul are ca principiu justul, iar ca scop pacea exterioara (sociala de
fapt). Christian Thomasius (“Fundamenta juris naturae et gentium ex sensu
communi deducta” – 1705) distingea intre misiunea dreptului, constand in
asigurarea raporturilor exterioare dintre oameni prin reglementari ce formeaza
obligatii perfecte, sanctionabile, si misiunea moralei, legata de viata interioara a
constiintei si care formuleaza obligatii imperfecte, negarantate. Aceasta teza, care
si-a pastrat autoritatea pana in secolul nostru, a fost apreciata ca “adevarata
distinctie dintre drept si morala”. Daca in morala, prin alegerea efectuata, se
confrunta o actiune cu alta a aceluiasi subiect, in drept se confrunta actiuni diferite
ale unor subiecti diferiti. De aceea, morala ar fi unilaterala, iar dreptul, bilateral.

Teza prin care Wolf este apreciat ca teoriticean al dreptului natural este aceea a
limitarii puterii absolute, monarhice, pentru a nu degenera in tiranie. Aceasta
limitare se realizeaza prin legi. Deci, tendintele tiranice trebuie ingradite printr-o
anumita adunare reprezentativa. Și la el, statul este reprezentantul unui contract
incheiat intre oameni. Dar puterea de stat este nelimitata si atotputernica iar
cetatenii au datoria sa i se supuna neconditionat. El preconiza ratiunea, existenta
unui stat politist, a unui stat birocratic care sa concentreze intreaga putere
(compromis cu absolutismul princiar).

Drept concluzie țin să constat că dreptul natural este o doctrină juridică bazată
pe credinţa că există o lege naturală universală, care rezultă din ordinea divină a
cosmosului sau din natura raţională şi socială a umanităţii. Dreptul natural este un
drept ideal, imuabil şi universal, suprastatal - adică nu a fost conferit de nici o
autoritate umană și ca atare nu poate fi restras de vreuna - și nemodificabile,
"eterne". Dreptul natural precede sistemului de drept pozitiv, adică totalității
normelor de conduită obligatorie, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin
puterea de stat, care sunt în vigoare la un moment dat ("legile"). Dincolo de aceste
aprecieri teoretice țin să subliniez rolul esențial pe care l-a îndeplinit teoria
dreptului natural promovată de către Samuel Puffendorf, Cristian Thomasius și
Cristian Wolf. Importanța vitală a concepțiilor de drept natural constă anume în
aportului colosal pe care l-a avut în procesul de unificare națională a Germaniei,
prin promovarea ideii de unitate a tuturor oamenilor și a naturii lor comune.
Perpetuarea acestuia în timp a făcut posibilă evoluția sa nemaipomenită care a adat
naștere Convențiilor cu Privire la Drepturile Omului, la egalitatea țărilor în cadrul
relațiilor internaționale și nu în ultimul rând, libertatea individuală.