Testare 2 – Rabii Ștefan

1. Relatați despre abordarea istorică și conceptuală a noțiunii de recepţie diplomatică.

Identificați tipurile de recepţii diplomatice. (6 p).  

Recepţia, denumire care vine de la cuvântul francez „recevoir” (a primi), presupune o

reuniune cu caracter festiv, care se desfăşoară după un anumit ceremonial. Se organizează de
către autorităţile unui stat sau de către ambasade, consulate cu ocazia zilelor naţionale, a vizitelor
unor personalităţi importante, a altor evenimente cu caracter naţional şi internaţional, sau de
către organisme ale vieţii economice, social-culturale ori persoane private, cu prilejul inaugurării
unor obiective de interes deosebit, al semnării unor contracte importante, al unor vernisaje,
aniversări ale unor firme etc. Recepţia este calificată ca oficială dacă la ea sunt invitate exclusiv
persoane oficiale.

În cazul recepţiilor diplomatice, este vorba de o formă de contacte şi de dezvoltare a relaţiilor

între membrii corpului diplomatic dintr-o capitală şi între aceştia şi autorităţile, cercurile politice,
economice şi culturale ale statului de reşedinţă. La recepţii este foarte importantă respectarea
strictă a regulilor ceremonialului, a normelor speciale de etichetă, inclusiv a ordinii de precădere
şi a ţinutei vestimentare. Cunoaşterea acestor reguli va permite determinarea modului de
comportament, de a evita greşelile şi imitarea oarbă a manierelor proaste.

În exercitarea funcţiilor şi misiunilor sale, organizarea diferitor acţiuni oficiale, participarea

la diferite ceremonii, diplomaţii activează în conformitate cu protocolul diplomatic. Însă nu
trebuie de confundat că protocolul diplomatic şi eticheta sunt lucruri cu totul diferite.

În practica diplomatică s-a stabilit o tipologie variată a recepţiilor diplomatice: cupa de

şampanie, vin d’honneur, masa – bufet (la fourchette), dejunul, ceaiul, dineul, cina, cocteilurile.

Practica protocolară permite alegerea acelui tip de recepţie care este adecvat unei situaţii
anumite după formă (adică se petrece în picioare sau cu plasamentul la masă) şi după timpul
stabilit pentru petrecere: ziua sau seara. La recepţiile ce au loc ziua se referă cupa de şampanie,
cupa de vin, dejunul, iar cele de seară – ceaiul, coctailul, dineul, masă – bufet, cina.

 Cupa de şampanie. A devenit tradiţional ca la ceremoniile de semnare a unor acorduri sau

documente oficiale, înmânarea de ordine şi medalii, conferinţe de presă, prezentare de
felicitări sau la alte acţiuni protocolare să se ofere cupa de şampanie, aceasta prezentând
avantajul îndeplinirii unei obligaţiuni protocolare cu cheltuieli de reprezentare minime.
 Cupa de şampanie acoperă o perioadă de timp circa 15 – 30 de minute. Durata scurtă a
acestei acţiuni impune gazdei o atenţie deosebită faţă de oaspeţi în vederea realizării unor
contacte, dacă nu cu toţi oaspeţii, cel puţin cu principalele persoane prezente la
ceremonie.
 Vin d’honneur este o acţiune protocolară similară cocteilului, însă mai restrânsă decât
acesta în privinţa varietăţii şi cantităţii produselor oferite invitaţilor. De origine franceză,
ea era iniţial concepută ca o „mică ceremonie oferită de municipalităţi, societăţi etc. In
cursul căreia se bea vin în onoarea cuiva sau pentru a sărbători ceva”. Se organizează,
mai ales, în jurul orei 12, cu o durată, de obicei, de o oră.
 Coctailul este manifestarea protocolară cu nume asemănător denumirii anglo-americane a
amestecului de băuturi care conţin alcool şi cărora li se adaugă sau nu, după gust. sirop,
suc de fructe, sifon – coincidenţa de nume explicându-se prin faptul că, la origine, era o
reuniune la care se consumau respectivele amestecuri de băuturi.
 Dejunul – masa de prânz şi dineul – masa de seară sunt alte genuri de reuniuni
protocolare folosite în activităţi de relaţii oficiale, de afaceri sau private. Invitaţia la astfel
de reuniuni este considerată expresie a unei atenţii deosebite din partea gazdei, faţă de cel
căruia îi este adresată, precum şi a dorinţei de a întreţine şi dezvolta raporturi apropiate
cu invitatul. Răspunsul favorabil dat unei invitaţii reprezintă o dovadă a disponibilităţii
pentru relaţii cu respectiva gazdă. Dejunurile se organizează, de regulă, începând cu orele
12.30/13.30 şi, pe considerentul că se desfăşoară la mijlocul zilei, ceea ce presupune că
unii invitaţi mai pot avea şi alte activităţi, de obicei au o durată de două ore, pe când
dineurile, care încep, de obicei, în jurul orei 20.00, se pot prelungi şi peste trei ore. Dintre
aceste două acţiuni protocolare, dineul este cel care are un caracter mai solemn,
semnificând un grad superior de manifestare a consideraţiei faţă de cei invitaţi.
 Dineul este considerat cel mai onorabil tip de recepţie şi începe de obicei la orele 20-21.
Durata de petrecere a dineului este de două ore sau două ore şi 30 de minute, din care 50
– 60 minute se oferă pentru servirea mesei. Meniul poate include câteva feluri de gustare
rece, supă, bucate din peşte şi carne, desert, cafea, ceai.
 Jour fix. Este organizat de către soţia ministrului Afacerilor Externe, unui alt membru al
guvernului sau soţia ambasadorului odată pe săptămână în aceeaşi zi şi oră pe parcursul
întregii perioade toamnă – iarnă. Invitaţii la acest tip de recepţie se trimit odată la
începutul sezonului şi sunt valabile până la sfârşitul acestuia. După timpul de petrecere,
ospătare şi tipul vestimentaţiei, acest tip de recepţie nu se deosebeşte de „ceai”. La
recepţiile „jour fix” pot fi prezenţi şi bărbaţii.
  Masa – bufet. Când există interesul invitării unui număr mai mare de persoane, se
obişnuieşte organizarea unei mese – bufet. In acest caz, mâncărurile se aranjează pe mese
lungi, în centrul sau pe una din laturile salonului, având aspectul unei expoziţii. Platourile
cu preparate se aranjează în flux: gustări, preparate din carne, produse de patiserie, de
cofetărie, fructe, etc., fiecare platou având tacâm de serviciu. Oaspeţii se servesc singuri
sau ajutaţi de câţiva. Se poate mânca în picioare în acelaşi salon sau în unul şi mai multe
saloane alăturate (în funcţie de numărul invitaţilor).

Toate aceste tipuri de acţiuni oferă posibilitatea de a primi, în acelaşi timp, multă lume şi, pe
lângă marcarea unor evenimente oficiale, de afaceri sau private, ele permit organizatorilor să
răspundă unor invitaţii anterior onorate de ei.

Ceremonialul, atât la recepţie, la cocteil, cât şi la vin d’honneur, cere ca gazda să stea
aproape de uşa de intrare în încăperea în care se desfăşoară acţiunea, pentru a saluta invitaţii la
sosire. În cazul unor recepţii / coctailuri oficiale importante, sunt ţări unde se obişnuieşte ca
numele invitaţilor sa fie anunţat, cu voce tare, de către un uşier, în momentul intrării lor în sală.
La noi, de regulă, şeful protocolului sau un asistent pe probleme de protocol prezintă gazdei
invitaţii necunoscuţi de către aceasta.

2. Determinați procedura de pregătire și organizare a vizitelor, în baza

tipurilor(10p).  

Protocolul Diplomatic de Stat are responsabilitatea organizării vizitelor în Republica Moldova a:

1. Şefilor de Stat
2. Şefilor de Guvern
3. Miniştrilor Afacerilor Externe

Organizarea vizitelor altor Miniştri este în responsabilitatea Direcţiilor relaţii internaţionale şi

Cabinetelor Miniştrilor ale Ministerelor de profil. Protocolul Republicii Moldova distinge
tradiţional trei categorii de vizite, în ordinea de precădere:

1. vizite oficiale
2. vizite de lucru
3. vizite simple (private / de escală)

Calificarea vizitei cade în responsabilitatea autorităţii care invită: Preşedintele RM, Prim-
ministrul RM sau Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Pentru toate vizitele, cu excepţia vizitelor private în cadrul cărora nu este nici o întrevedere
oficială, Şeful Protocolului numeşte un agent de protocol, care elaborează proiectul programului
şi reprezintă interfaţa Protocolului Diplomatic de Stat în raport cu Ambasada acestui Stat la
Chişinău, Ambasada Republicii Moldova în Statul vizat, Direcţia geografică şi alte instituţii
naţionale implicate în organizarea vizitelor.

În pregătirea acestor vizite, Ambasadele cu reşedinţă la Chişinău au un rol foarte important.

Obiectivul Protocolului este de a organiza vizitele ţinînd cont de doleanţele oaspeţilor şi de
sugestiile Ambasadelor, în mod special cînd natura vizitei implică unele activităţi tradiţionale şi
cu caracter obligatoriu.

3. Proiectați (într-o tabelă) clasificarea și tipurile privilegiilor şi imunităţilor

diplomatice şi evaluați importanţa aplicabilităţii acestora în relaţiile diplomatice
dintre state. (14 p). 

 O misiune diplomatică are sarcini de îndeplinit, dar pentru infăptuirea lor membrii misiunii şi
aceasta însăşi, trebuie să se bucure de garanţii care să le faciliteze desfăşurarea activităţilor şi să
împiedice orice abuz din partea autorităţilor statului acreditar. Aceste garanţii sunt asigurate prin
imunităţi şi privilegii. Misiunii diplomatice și membrilor săi, trebuie să i se creeze minimul
necesar de condiţii și anume acele imunităţi, privilegii şi facilităţi care alcătuiesc "statutul
diplomatic".

Cel mai expresiv element al statutului diplomatic îl reprezintă imunitatea. În accepţiunea cea mai
largă, prin imunitatea diplomatică se înţelege tratamentul pe care statele sunt obligate să-l acorde
organelor diplomatice străine acreditate în acestea. În sens restrâns, imunitatea diplomatica
înseamnă scutirea de care se bucură organele diplomatice de sarcinile şi obligaţiile la care sunt
ţinuţi alţi subiecţi de drept (cetăţeni sau străini) care se află pe teritoriul acelui stat.

Imunitățile diplomatice Privilegiile diplomatice

 Imunitatea de jurisdicţie penală, civilă,
administrativă
 Imunitatea de executare
 Inviolabilitatea localurilor
 Inviolabillitatea bunurilor și arhivelor
diplomatice
 Inviolabilitatea personală a agentului
diplomatic, a reședinței și a bunurilor
sale
 Libertatea de comunicare
 Libertatea de mișcare
 Privilegiile de ordin fiscal
 Privilegiile de ordin vamal
 Dreptul la arborarea drapelului
național
 Facilitățile de ședere
 Scutirea de prestațiile personale
 Dreptul la capelă
  Exceptarea de la obligația de a depune
ca martor

Instituţia imunităţilor, privilegiilor şi facilităţilor diplomatice ocupă un loc central în cadrul

dreptului diplomatic, constituind garanţia activităţii diplomatice. Fără acordarea de imunităţi şi
privilegii exercitarea funcţiilor de către agenţii diplomatici nu ar putea avea loc. Asigurarea
tratamentului pe care-l presupun imunităţile şi privilegiile diplomatice constituie o premisă
necesară, nu numai pentru relaţiile normale dintre cele două state între care s-a stabilit raportul
de misiune, ci şi pentru comunitatea internaţională în ansamblul ei. Importanţa imunităţilor şi
privilegiilor diplomatice depăşeşte cadrul funcţional iniţial de premisă a existenţei unei misiuni
diplomatice, având implicaţii şi asupra relaţiilor normale dintre statul acreditant şi statul
acreditar, influenţând relaţiile comunităţii internaţionale însăşi.

10      9    8    7    6    5  4    3  2
 30-29  28-26 25-19 18-12 11-9 8-6 5-4   3-2   1-0