Divertismentul

în lumea diplomatică

 Oferta şi acceptarea ospitalităţii

 Prezentarea persoanelor
 Alegerea băuturilor
Argument
Scopul principal al divertismentului este de a oferi oaspeţilor plăcere şi amuzament. Însă
pentru diplomaţi, acesta are un scop mai serios şi, în plus, poate avea următoarele obiective:
- Să îmbunătăţească imaginea publică despre ţara lor
- Să obţină opinii şi informaţii de la cetăţenii locali şi de la alţi diplomaţi
- Să lege prietenii şi să stabilească contacte care se pot dovedi utile
- Să dea posibilitatea soţiilor să se întâlnească pentru a putea împărtăşi şi discuta
probleme de interes reciproc.
De asemenea, şi acest lucru este la fel de important, acesta dă posibilitatea şefilor şi
membrilor misiunilor diplomatice să „dea de ştire” în mod neoficial membrilor Ministerului
Afacerilor Externe sau politicienilor, oamenilor de afaceri şi altor diplomaţi, despre propunerile pe
care ar dori să le facă, dar pe care preferă să nu le exprime în scris sau să le înainteze oficial, de
teama ca rezultatul să nu fie unul negativ.
Ar fi lipsit de realism să pretindem că există un set de reguli clasice bine stabilit şi universal
aplicabil, întrucât practica diferă considerabil de la o ţară la alta şi gama de gradaţii dintre oficial
şi neoficial este mare. Totuşi, sunt posibile unele generalizări, pornind de la ideea că este preferabil
să fim prea formali decât prea neformali.

Oferta ospitalităţii
Când se oferă ospitalitate sub forma unui dejun sau a unei cine, trebuie îndeplinite două sarcini,
pe lângă stabilirea meniului şi asigurarea că data aleasă nu coincide cu o sărbătoare naţională
importantă sau cu o festivitate religioasă locală: planul de aranjare la masă şi invitaţiile.

Planul de plasare la masă

Înainte de a trimite invitaţiile la un dejun sau la o cină, se întocmeşte planul de aşezare la masă.
Oaspeţii sunt selectaţi astfel încât să fim siguri, pe cât posibil, că ei nu vor intra în conflict (pe plan
politic, personal sau social).
Comunitatea mondială de state s-a extins rapid în ultimul sfert al secolului trecut şi s-au stabilit
noi modele sociale şi culturale. De aceea, interacţiunea diplomatică este mai complexă şi trebuie
luate în consideraţie obiceiurile şi practicile diverselor comunităţi când vorbim despre divertisment
diplomatic. În acest context, trebuie să primeze tradiţia şi practica locală, acordându-se o deosebită
atenţie sensibilităţilor oaspeţilor individuali.

1
 Esenţa ospitalităţii diplomatice este o atmosferă potrivită şi compatibilitatea tuturor oaspeţilor.
Dacă sunt prezenţi numai diplomaţi planul de aşezare n-ar trebui să creeze probleme; dar dacă sun
prezente persoane care nu fac parte din dimplomaţie s-ar putea ivi probleme, întrucât ordinea lor de
prioritate nu este la fel de clară. În acest caz, diplomaţii mai în vârstă şi membrii unui Minister al
Afacerilor Externe au un înalt grad de prioritate, în timp ce în cazul persoanelor neoficiale primează
statutul social şi vârsta.
De obicei amfitrioana stă cu faţa spre uşa care duce spre bucătărie, pentru a putea controla mai
bine personalul care serveşte la masă. În ţările europene, se obişnuieşte ca soţiile să fie plasate lângă
soţii lor, iar două doamne sau doi domni nu se aşează de obicei unul lângă altul, dar în această
privinţă trebuie avută în vedere şi tradiţia ţării respective.

Invitaţiile
Acestea trebuie trimise cu două sau trei săptămâni înainte de eveniment: o invitaţie mai
apropiată de eveniment s-ar putea să nu ofere amfitrionului suficient timp pentru a invita un alt
oaspete în cazul în care cineva refuză să vină, iar o invitaţie trimisă prea devreme s-ar putea să pună
un oaspete în dificultate dacă aesta ar dori să refuze invitaţia inventând un motiv, de exemplu că ar
avea deja alte planuri pentru acel moment. Invitaţiile se redactează la persoana a treia.
O metodă alternativă este de a transmite invitaţia prin telefon. Dacă răspunsul este afirmativ,
atunci amfitrionul sau amfitrioana va trimite o invitaţie scrisă, ce va cuprinde toate detaliile necesare
şi o listă a invitaţilor în care se vor specifica titlurile şi funcţiile acestora.
O invitaţie la cină va specifica şi tipul de ţinută: de exemplu: „la cravată”, „la costum”, iar
pentru doamne „rochie de seară”, atunci când este cazul.

În cele mai multe ţări există obiceiul ca oaspetele să-i aducă amfitrioanei un cadou mai degrabă
simbolic, frumos ambalat, din ţara oaspetelui sau a gazdei. Florile sunt obligatorii, dar trebuie trimise
în prealabil şi nu aduse personal, în caz contrat amfitrioana neavând timp să le pună la locul lor.
Când sunt invitate zece sau mai multe persoane, toate locurile ar trebui să aibă cărţi de vizită;
chiar şi atunci când numărul invitaţilor este mai mic, acestea pot fi de efect la decorarea mesei.
Oaspeţii vor fi întâmpinaţi de amfitrioni şi vor fi prezentaţi celorlalţi invitaţi prezenţi.
Alegerea meniului va depinde de gustul personal şi de împrejurări, dar trebuie avute în vedere
şi restricţiile alimentare ale oaspeţilor pe motive de sănătate sau religie. De exemplu, pentru

2
musulmani şi pentru persoanele de credinţă iudaică, carnea de porc şi produsele din carne de porc
sunt inacceptabile.
În unele societăţi asiatice se obişnuieşte să-ţi scoţi încălţămintea înainte de a intra într-o casă.
Mulţi musulmani nu obişnuiesc să dea mâna cu o persoană de sex opus. În astfel de situaţii, este bine
să se ţină cont de obiceiul şi practica locale.
Este bine să avem în vedere că fumatul este descurajat de unii amfitrioni. Fumătorii trebuie să
caute unele indicii, absenţa scrumierelor fiind un semn clar că fumatul nu este agreat.
După un interval de două sau trei zile, există obiceiul în unele ţări ca invitaţii să trimită o carte
de vizită cu înscrisul „p.r.” (pour remercier), pentru a mulţumi pentru invitaţie, sau să trimită o
scrisoare de mulţumire.

Acceptarea ospitalităţii
Este recomandat să se răspundă invitaţiilor scrise în decurs de douăzeci şi patru de ore. Dacă
nu se răspunde imediat, iar răspunsul este negativ, amfitrionul nu va mai avea posibilitatea să
găsească un înlocuitor. Răspunsul se formulează la persoana a treia.
Ora unui astfel de eveniment este specificată pe invitaţie: pentru prânz sau dejun se consideră
un gest de politeţe sosirea la ora menţionată sau, de preferat, cu cinci minute mai târziu. În cazul
celor mai multe recepţii sau cocktail-uri, ora sosirii este mai flexibilă.
Momentul plecării de la o recepţie variază, dar este de preferat să se stea mai puţin decât prea
mult.

Prezentarea persoanelor
De obicei un domn este prezentat unei doamne; o persoană tânără este întotdeauna prezentată
unei persoane mai în vârstă. Când prezentăm două persoane nu este suficientă simpla prezentare a
numelui fiecăreia. Dacă se află la o recepţie, cele două persoane se pot angaja într-o conversaţie şi de
aceea este important să se facă o scurtă descriere a funcţiilor fiecăreia.
Cartea de vizită este un mijloc util prin care o persoană îşi prezintă funcţiile. Ea poate fi
înmânată personal, prin intermediul şoferului, sau poate fi trimisă prin poştă, în funcţie de obiceiul
local şi de gradul de intimitate pe care trebuie să-l transmită.
Cărţile de vizită pot transmite mesaje specifice, exprimate sub formă de iniţiale. Cele mai
obşnuite sunt:
- p.p. (pour présentation): pentru a prezenta pe cineva

3
 - p.p.c. (pour prendre congé): pentru a-şi lua rămas-bun
- p.r. (pour remercier): pentru a mulţumi, de exemplu pentru un dineu
- p.c. (pour condoléances): pentru a exprima condoleanţe
- p.m. (pour mémoire): spre aducere aminte.
Este firesc ca un diplomat căsătorit să aibă două seturi de cărţi de vizită: un set pe care sunt
înscrise numele său, rangul şi ambasada şi un alt set care poartă doar numele său şi al soţiei sale.

Alegerea băuturilor
Vinurile sunt o parte integrantă a întâlnirilor diplomatice din multe ţări, şi cu toate că în
ultimul timp asistăm la transformarea producţiei de vinuri dintr-o veche îndeletnicire a viticulturii
într-o nouă ipostază, de ramură a industriei agrochimice, cunoaşterea acestui domeniu nu este lipsită
de importanţă.
Alegerea vinului la masă este o chestiune de gust individual, dar în general vinul alb sec se
asociază cu peşte, vinul roşu merge la carne, iar vinurile dulci merg cu dulciurile.
Este bine de ştiut că pe lângă producătorii europeni tradiţionali, vinurile recomandate pentru
divertismentul diplomatic mai provin şi din alte părţi ale lumii, îndeosebi din Australia, California,
Chile şi Noua Zeelandă sau Africa de Sud. Totuşi, Franţa şi Germania rămân în fruntea
producătorilor de „vinuri superioare”.
Lichiorurile sunt băuturi mai tari, concentrate, care se servesc după masă.
Trebuie să avem în vedere că mulţi oameni, dintr-o varietate de motive, preferă băuturile
non-alcoolice şi trebuie acordată o mare atenţie în a le oferi potrivit gustului fiecăruia, ca şi în cazul
consumatorilor de băutir alcoolice. Sucul de portocale este ultima soluţie a celor cu mai puţină
imaginaţie.
În general, în cazul unui dineu, de exemplu, există o listă de sortimente de băuturi de bază care
este bine să fie respectată, ea putând fi completată de alte sortimente specifice zonei:
- vin de Xeres, sec
- vin alb
- gin şi apă tonică, cu o felie de lămâie
- whisky (scotch) şi sifon
- suc natural de fructe.

Bibliografie: R.G. Feltham, Ghid de diplomaţie, Editura Institutul European, Iaşi, 2005