Sunteți pe pagina 1din 32

Cuprins

Testimonial Prof.univ.dr. Silviu Neguţ

3

Ce este diplomaţia?

4

Ce este misiunea diplomatică?

6

Cum ajungi diplomat?

11

Etichetă şi protocol

14

România şi diplomaţia

17

Gafe şi momente amuzante

20

WikiLeaks

22

Activitate IDR

24

Stiluri de negociere

27

Echipa

31

Colaboratori

32

2 Ghidul Viitorului Diplomat

Diplomaţia este ceea ce ştim cu toţii, şi ceva pe deasupra. A fost dintotdeauna şi a rămas o profesie nobilă, visată de mulţi oameni, întrucât aşa cum aprecia, în urmă cu 130 de ani, francezul Paul Pradier-Fodére, diplomatul este “învestit cu cea mai nobilă, cea mai strălucitoare şi de invidiat funcţie la care ar putea aspira un spirit luminat şi un suflet ales:

aceea de a reprezenta în străinătate demnitatea culturală, morală, interesele perene şi drepturile legitime ale patriei sale”. Deşi diplomatul de astăzi dispune de multe şi complexe tehnici de sprijin, nu se poate nega faptul că, cel puţin pentru cel proeminent, instrumentele lui ţin eminamente de intelect, aşa cum remarca încă în urmă cu peste două mii de ani oratorul atenian Demostene: “Solii nu dispun nici de corăbii de luptă, nici de infanterie grea, nici de cetăţi; armele lor sunt cuvintele şi momentele prielnice. În tratativele importante, acele momente sunt trecătoare, şi, odată pierdute, ele nu mai pot fi recâştigate”. Nu de puţine ori a fost apreciată drept artă, şi este adevărat: arta de a duce tratative pentru a câştiga fără conflict, a urmări să obţii maximum de avantaj naţional fără a folosi forţa şi, preferabil, fără să provoci resentimente. În mod practic, diplomaţia este un instrument de promovare şi realizare a politicii externe a statelor. Aş mai menţiona şi faptul că, dincolo de aura de reprezentativitate, diplomaţia înseamnă foarte multă trudă, aceasta fiind partea invizibilă a aisbergului.

Prof.univ.dr. Silviu Neguţ

3 Ghidul Viitorului Diplomat

I.Ce este diplomatia?

Aceasta îşi are originea în trecutul îndepărtat în convenţiile teritoriale şi de bună-credinţă ce existau uneori chiar şi în rândul animalelor. Noţiunea de diplomaţie derivă din vechiul cuvânt grecesc “diplo”, în traducere “dublez”. Acesta a însemnat acţiunea de redactare a diplomelor sau actelor oficiale în 2 exemplare dintre care unul era dat ca scrisoare de împuternicire trimişilor, iar celălalt se păstra la arhivă. Purtătorul unui astfel de dublet se numea diplomat, iar activitatea desfăşurată de el, diplomaţie. Preluat de la grecii antici, cuvântul a intrat în vocabularul politicii diplomatice moderne. Dintre multiplele definiţii ale diplomaţiei, considerată de unii artă, de alţii ştiinţă, ne oprim asupra aceleia conform căreia diplomaţia este ştiinţa raporturilor şi intereselor dintre state sau arta de a concilia interesele dintre popoare, deci într-un sens restrâns, ştiinţa sau arta negocierii. Diplomaţia a fost cel mai bun mijloc pe care civilizaţia a fost capabilă să-l inventeze pentru a veghea ca relaţiile internaţionale să nu mai fie guvernate de forţă deoarece războiul ca mijloc de rezolvare a litigiilor internaţionale nu este practic şi nici lipsit de primejdii. În Dicţionarul Oxford se consideră că diplomaţia reprezintă conducerea relaţiilor internaţionale prin negocieri, metode prin care aceste relaţii se reglementează, la aceasta participând ambasadorii şi trimişii. În sens riguros, diplomaţia nu este o ştiinţă aşa cum este de pildă matematica, după cum nu se poate preciza nici cât este de aproape de domeniul artei. De menţionat că în multe definiţii sunt folosite simultan termenele ştiinţă şi artă. În domeniul practicii se întâlnesc atât rigoarea ştiinţifică cât şi arta diplomatului. Trebuie înţeles faptul că diplomaţia este o activitate care serveşte şi asigură buna funcţionare a relaţiilor internaţionale, fiind menită să creeze cele mai bune condiţii pentru ca aceste raporturi să se desfăşoare normal. Deşi unii autori consideră că diplomaţia se ocupă şi de raporturile ostile ale statelor, în definirea diplomaţiei trebuie pornit de la caracterul paşnic

4 Ghidul Viitorului Diplomat

al acţiunii. Ca disciplină, diplomaţia poate fi considerată ca având principii determinate întrucât are la bază anumite noţiuni şi un obiectiv precis şi distinct şi anume de a reglementa raporturile existente între state. Între elementele care alcătuiesc definiţia diplomaţiei, conceptul de « stat » trebuie legat de adjectivul «suveran». Nu se poate recunoaşte o activitate diplomatică în sensul propriu al cuvântului între state care se află în relaţii de subordonare, deci care nu sunt caracterizate de principiul egalităţii suverane. Conceptul de diplomaţie este echivalent cu cel de dialog. Diplomaţia ca metodă este opusă războiului şi în general politicii de forţă. Flexibilitatea este esenţa diplomaţiei, respectiv căutarea unor soluţii reciproc acceptabile. Din perspectiva ştiinţifică, diplomaţia are ca obiect studierea relaţiilor politice sau juridice ale diverselor state, precum şi a intereselor pe care le generează. Ca artă, diplomaţia are ca obiect administrarea afacerilor internaţionale, ceea ce implică aptitudinea de a ordona şi conduce negocierile politice.

“Ce este diplomaţia?” Diplomaţia este o jonglerie a cuvintelor şi gesturilor premeditate, adresate persoanelor influente, pentru a asigura succesul diplomatului interesat. (definiţie de Valeria Mahok)

5 Ghidul Viitorului Diplomat

II.Ce este misiunea diplomatica?

Dacă până la începutul celui de al doilea război mondial primele misiuni diplomatice cuprindeau pe membrii şi suita lor care aveau imunităţi şi privilegii prin extinderea imunităţilor şi privilegiilor ambasadorului asupra lor. După cel de-al doilea război mondial s-a încetăţenit concepţia că membrii misiunilor diplomatice nu pot fi decât persoane cu calitate specială. Membrii misiunii diplomatice au datoria să informeze statul primitor despre efectivul misiunii şi al personalului care o compune. Statul care primeşte misiunea are dreptul să declare persona non grata pe oricare dintre membrii ei. Convenţia de la Viena din 1961 reglementează componenţa misiunilor diplomatice, reglementează asupra relaţiilor diplomatice, stabileşte şi defineşte categoria de membrii ai misiunii diplomatice precizând şeful misiunii şi personalul misiunii diplomatice. Potrivit art. 3 din Convenţia de la Viena 1961 se prevede că funcţiile unei misiuni diplomatice constau în special în :

1. reprezentarea statului acreditant în staul acreditar

2. de ocrotire a interesului statului acreditant în statul acreditar şi a cetăţenilor acestora în limitele admise de dreptul internaţional

3. de a duce tratative sau negocieri cu statul acreditar în diverse domenii:

politice, economice, tehnico-ştiinţifice, social-umanitare

4. de informare prin mijloace licite despre viaţa economică, politică din

statul acreditar

5. de promovare a relaţiilor de prietenie şi cooperare cu statul acreditar.

Personalul misiunii diplomatice este format din:

personalul diplomatic

personalul tehnico-administrativ

personalul de serviciu.

Convenţia continuă şi precizează că din misiunile diplomatice mai fac parte membrii de familie ai membrilor misiunilor diplomatice, membrii personalului privat ( angajaţi ai unor membrii şi personalului misiunilor

6 Ghidul Viitorului Diplomat

diplomatice). Clasificarea lor are la bază criteriul funcţional şi se diferenţiază prin regimul diferit al imunităţilor şi privilegiilor. Şeful misiunilor diplomatice:

- este agentul diplomatic împuternicit să conducă misiunea diplomatica

- singurul agent cu răspundere multiplă

- superior tuturor membrilor misiunii diplomatice, indiferent dacă este

intermediar sau titular şi indiferent dacă ceilalţi membrii ai misiunii diplomatice au alt grad

- este titularul unor prerogative speciale , şi anume:

1. reprezintă membrii misiunii diplomatice

2. ţine legătura cu toate organele statului acreditar

3. este răspunzător faţă de statul acreditar

4. are răspundere pe plan internaţional

5. are atribuţii disciplinare

Atribuţiile acestuia, dimensiunea, întinderea şi limitele lor depind de scrisorile de acreditare. Scrisoarea de acreditare este documentul prin care statul acreditant aduce oficial la cunoştinţa şefului statului de reşedinţă acreditarea unui agent diplomatic în calitate de şef de misiune. Scrisoarea de acreditare este semnată de şeful statului care numeşte reprezentatul diplomatic şi este contrasemnată de ministrul de externe. Scrisoarea de acreditare se dă ambasadorilor, trimişilor plenipotenţiari şi ambasadorilor cu misiuni speciale. Însărcinaţii cu afaceri primesc o scrisoare a ministrului de externe către ministrul de externe al ţării de reşedinţă a misiunii diplomatice. Scrisoarea de acreditare are importanţa unei împuterniciri cu caracter general. Când diplomatul poartă negocieri sau trebuie să semneze un acord are nevoie de o împuternicire specială numită depline puteri. Înmânarea scrisorii de acreditare marchează momentul

intrării în funcţie a şefului misiunii diplomatice. Şeful misiunii diplomatice şi-a asumat funcţiile în statul acreditar în momentul în care şi- a prezentat scrisorile de acreditare sau când ţi- notificat sosirea. Prezentarea scrisorii de acreditare are loc în mai multe situaţii:

- pentru prima dată la post a şefului de misiune

- şeful misiunii a fost ridicat în rang

- schimbarea formei de stat sau guvernământ într-una din cele două state

- schimbarea monarhului unui stat, etc.

7 Ghidul Viitorului Diplomat

Clasificarea şefilor misiunii diplomatice se face după următoarele criterii:

1. criteriul numirii lor:

- titulari acreditaţi pe timp nedeterminat

- interimari - au o numire provizorie

2. după durată:

- cu acreditare permanentă

- cu acreditare nepermanentă

3. după întinderea atribuţiilor

- cu misiuni generale

- cu misiuni speciale

4. după rang sau clase:

Convenţia de la Viena 1961 precizează că şefii misiunii diplomatice se

împart în trei clase:

a) ambasadorii şi ceilalţi şefi de misiune cu rang echivalent, categorie

acreditată întotdeauna pe lângă şefii de stat

b) trimişii: miniştrii acreditaţi pe lângă şefii statului

c) însărcinaţii cu afaceri , acreditaţi pe lângă ministrul de externe a statului

acreditar. Convenţia de la Viena precizează că toţi cei menţionaţi sunt şefi de misiune diplomatică şi în afară de precădere şi etichetă nu se face nicio deosebire între ei, în raport cu clasa lor. Precăderea este instituţia diplomatică conform căreia se stabileşte ordinea sau locul aşezării diplomaţilor cu ocazia primirii oficiale a festivităţilor şi solemnităţilor. Personalul diplomatic este format din agenţi diplomatici - primii colaboratori ai şefului misiunii diplomatice, dintre ei se recrutează cel ce va asigura la nevoie interimatul. Sunt aşezaţi în ordinea ierarhică descrescătoare: consilier, secretar 1,2,3, ataşaţi. Sunt împărţiţi în trei grupe: prima grupă formată din consilier şi secretar1; a doua grupă :

secretar 2, secretar3; a treia grupă : secretar 3 şi ataşaţi (membrii misiunii diplomatice care au o anumită specializare tehnică necesară realizării sarcinilor pentru care au fost trimişi: ataşaţi militari, consilieri economici, comerciali, consilieri şi ataşaţi de presă, cultural.). Această categorie poate fi formată din cetăţenii statului acreditant, bucurându-se integral de toate imunităţile şi privilegiile.

8 Ghidul Viitorului Diplomat

Ierarhia personalului diplomatic:

ministru consilier

consilier

ataşaţi militari

secretar 1,2,3

ataşaţi

Personalul tehnico-administrativ se referă la membrii personalului misiunii diplomatice folosiţi în serviciul administrativ şi tehnic al misiunii. Printre aceştia se numără: contabili, arhivari, dactilografi, translatori. Această categorie de personal nu se bucură de un statut diplomatic propriu-zis ci de unul special. Din această categorie pot face parte şi cetăţenii statului acreditar. Se bucură de privilegii restrânse în raport de prima categorie. Personalul de serviciu cuprinde membrii personalului misiunii folosiţi în serviciu casnic al misiunii. În această categorie intră : portarii, curierii, intendenţii, grădinarii, şoferii, mecanicii, oamenii de serviciu, bucătari, etc. Această categorie de personal cu statut special au minim de privilegii şi numai pe timpul exercitării serviciului. Pot fi şi cetăţeni ai statului acreditar. În ceea ce priveşte efectivul misiunilor diplomatice, există două tendinţe:

statele foarte mici cu un nr. foarte redus de personal şi statele foarte mari cu un personal efectiv excesiv. Convenţia de la Viena: „în lipsa unui acord

explicit, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limita a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal”. În practică se urmăresc două reguli:

- efectivul se stabileşte prin negocieri între cele două state

- prin reciprocitate.

Încetarea funcţiei de membru a misiunii diplomatice poate fi determinat de multiple cauze:

a) cauze legate de voinţa statului acreditant: rechemarea ( din cauze multiple); pentru gafe făcute în misiuni diplomatice; şi-a încheiat misiunea; transferul

9 Ghidul Viitorului Diplomat

b) cauze legate de voinţa statului acreditar: declararea persoanei non

grata- nu trebuie motivată, chemat în 48 de ore, nu expulzat;

c) cauze legate de voinţa agentului diplomatic: demisia( motive

personale), de onoare (a făcut o gafă şi si-a dat seama); decesul

“Ce este misiunea diplomatică?” Un diplomat este o persoană care îţi va spune să te duci în iad într-o manieră în care chiar de-abia vei aştepta călătoria. (definiţie de Caskie Stinnett)

10 Ghidul Viitorului Diplomat

III.Cum ajungi diplomat?

Cred că orice persoană care şi-a pus măcar o dată întrebarea “Încotro mă îndrept?” şi care aspiră către un statut social înalt s-a gandit la o carieră în diplomaţie. Despre acest domeniu nu se ştiu foarte multe lucruri, multe elemente nu sunt făcute publice şi o reţetă pentru a ajunge ambasador sau diplomat nu există. Totuşi, dacă visezi să devii membru al Corpului diplomatic şi consular al României, trebuie să: ocupi o funcţie publică, să nu fii membru al unui partid politic, să cunoşti cel puţin o limbă străină, să fi absolvit Academia Diplomatică sau să fi promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României (organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe) şi nu în ultimul rând să ai o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de Ministerul Afacerilor Externe. Concursurile de admitere în Corpul diplomatic şi consular se organizează pentru funcţiile diplomatice sau consulare vacante. Dacă ar fi să întrebăm un specialist în acest domeniu, ar declara că sociabilitatea, lucrul în echipă, ţinuta vestimentară, spiritul analitic şi capacitatea de sinteză, flexibilitatea, rigurozitatea şi, nu în ultimul rând, loialitatea sunt printre calităţile care nu ar trebui să-i lipsească unui diplomat. În ceea ce priveşte etapele pe care trebuie să le parcurgă o persoană pentru a ajunge diplomat, este bine de ştiut că Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pot dobândi următoarele grade:

a) gradele diplomatice

ambasador;

• ministru plenipotenţiar;

ministru-consilier;

consilier diplomatic;

secretar I;

secretar II;

11 Ghidul Viitorului Diplomat

secretar III;

• ataşat diplomatic;

b) gradele consulare

consul general;

consul;

viceconsul;

agent consular.

Se ştie că pentru a ajunge ambasador sau orice alt fel de diplomat, este necesară parcurgerea unor anumite stagii de o durată relativ determinată. Stagiul pentru promovarea în grad diplomatic

• 2 ani, de la ataşat diplomatic la secretar III;

• 3 ani, de la secretar III la secretar II;

• 4 ani, de la secretar II la secretar I;

• 3 ani, de la secretar I la consilier diplomatic;

• 4 ani, de la consilier diplomatic la ministru-consilier;

• 2 ani, de la ministru-consilier la ministru plenipotenţiar;

Stagiul pentru promovarea în grad consular

• 4 ani, de la agent consular la viceconsul;

• 4 ani, de la viceconsul la consul;

• 4 ani, de la consul la consul general

În mod deosebit, gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret, de către Preşedintele României, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe.

Pentru numirea în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, Ministrul Afacerilor Externe propune, de regulă, diplomaţi de carieră care, la încheierea misiunii, nu depăşesc vârsta legală de pensionare. În mod excepţional, pot fi propuse pentru numire în această funcţie personalităţi ale vieţii publice care însa îndeplinesc condiţiile amintite la inceput. Este posibilă şi trecerea de la un grad consular la unul diplomatic, fapt care se realizează cu respectarea următoarei echivalenţe a gradelor:

12 Ghidul Viitorului Diplomat

1.

consul general consilier diplomatic, ministru-consilier;

2.

consul secretar I;

3.

viceconsul secretar III, secretar II;

4.

agent consular – ataşat diplomatic.

O

carieră în diplomaţie presupune ascensiune constantă, răbdare,

flexibilitate. Un exemplu de traseu profesional al unui diplomat ar putea fi urmatorul:

Acesta să fie absolvent a 2 facultăţi - Facultatea de Drept (Universitatea Bucureşti) şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Începutul activităţii va fi la MAE, îndeplinind pe rând, funcţiile de Secretar III la Direcţia Uniunea Europeană, apoi Consilier de Cabinet la Cabinetul Ministrului. Apoi va deveni secretar I la Misiunea României la UE, adjunct al şefului Misiunii. Următoarea funcţie pe care o va ocupa este: Însărcinat cu afaceri la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană, membru, coordonator al Secretariatului Naţional al Delegaţiei. Ultimul pas este revenirea în MAE, până la numirea sa ca Ambasador al României într-o ţară. Meseria de diplomat are foarte multe avantaje. În primul rând, diplomatul

asistă la scrierea istoriei, are acces la diversitate culturală, interacţionează

cu diverşi oameni, din diferite culturi şi nu în ultimul rând influenţează

viziunea interlocutorilor asupra ţării pe care o reprezintă. Cariera de diplomat aduce, pe lângă foarte multe beneficii, şi dezavantaje:

sacrificii în viaţa personală şi cea de familie, responsabilitate ridicată, prudenţă în declaraţii şi cenzurare permanentă.

Atâta timp cât există pasiune pentru meseria aleasă şi sunt respectate regulile jocului, lucrurile vin de la sine şi satisfacţiile nu întârzie să apară.

13 Ghidul Viitorului Diplomat

IV.Eticheta si protocol

Rolul protocolului

Ceremonialul creează cadrul şi atmosfera în care urmează să se desfăşoare raporturile dintre interlocutori sau parteneri. Protocolul codifică regulile care guvernează ceremonialul, al cărui obiect este de a oferi fiecărui participant prerogativele, privilegiile şi imunităţile la care are dreptul. Ceremonialul şi protocolul garantează egalitatea în drepturi a partenerilor, care permite fiecăreia dintre ei să-şi facă auzită în mod liber vocea. Şi unul şi celălalt impun curtoazia care trebuie să guverneze raporturile între oamenii de bună credinţă. Ceremonialul şi protocolul guvernează, de asemenea, negocierea, încheierea şi intrarea în vigoare a unor documente/acte specifice. Ambele au o incidenţă zilnică asupra vieţii şi activităţii de afaceri. Protocolul pune problema regulilor care determină ordinea de precădere între parteneri. Stabilirea unui contact, menţinerea sau întreruperea lui ţin de capacitatea de a înţelege semnele, de a le decoda şi de a le respecta. Limbajul protocolului şi al etichetei evoluează. Ca în orice comunicare, trebuie evitat un vocabular depăşit sau impunerea unuia nou, al cărui sens, prea personal, ar fi ermetic şi eventual şocant, pentru că ar fi de neînţeles sau, şi mai rău, greşit interpretat. Arta de a stăpâni bunele maniere constă în a trăi bine şi a profita în linişte de bucuriile pe care le oferă relaţiile cu ceilalţi sau, cel puţin, în a beneficia de acestea pe cât se poate. Protocolul, eticheta, politeţea, fac parte din preţul care trebuie plătit pentru a menţine armonia între oameni şi mediul în care evoluăm. Cu cât sunt mai bine cunoscute şi asimilate, cu atât intervin mai puţin asupra libertăţii oamenilor. Inerente vieţii în societate, ele însoţesc progresul civilizaţiei.

Eticheta

“Regulile de conduită” sau “regulile de comportare” la care se referă eticheta contribuie la buna desfăşurare a relaţiilor din societate, în general,

14 Ghidul Viitorului Diplomat

şi la o desfăşurare normală a activităţii în afaceri în special. Este foarte

importantă cunoaşterea şi aplicarea acestor reguli de către fiecare partener, dat fiind că necunoaşterea sau ignorarea lor pot duce, uneori, la interpretări eronate, la complicaţii relaţionale care depăşesc sfera relaţiilor strict personale ale celor în cauză. Nu se pot concepe relaţii între parteneri fără contactul uman necesar şi, în cadrul acestui contact, fără respectarea

unor reguli de etichetă.

Necunoaşterea acestor reguli poate fi considerată, în ultimă instanţă, o lipsă de competenţă profesională a unei persoane chemate să reprezinte interesele unei părţi pe planul relaţiilor specifice. În concluzie, însuşirea şi respectarea unor reguli de etichetă pot şi trebuie să constituie o sarcină de ordin profesional. Unii s-ar putea crede autorizaţi să ignore protocolul, eticheta, sau chiar politeţea, argumentând că este vorba de norme perimate cărora oamenii sunt în mod inutil obligaţi să se supună. Preocuparea pentru aceste probleme ar echivala cu încercarea de a perpetua un trecut de mult apus, sau cu aceea de a trezi la viaţă, în mod artificial, nişte piese de muzeu. Eticheta se referă la formalismul relaţiilor dintre particulari, adică al relaţiilor individuale, indiferent dacă acest raport este ierarhic sau nu. De asemenea, eticheta face parte din domeniul comportamentului în societate.

Etichetă versus protocol

Un alt motiv al confuziei între cei doi termeni ţine de originea cuvântului etichetă. La începutul secolului al XV-lea, acesta desemna activitaţile

desfăşurate la curtea unui suveran, redactate sub formă de listă pe o foaie,

o etichetă; azi am spune o “agendă”. De la semnificaţia “ce se petrece la

curte” utilizarea cuvântului a evoluat pentru a însemna “cum se petrec lucrurile la curte”. Eticheta la curtea lui Carol Quintul a rămas celebră pentru rigiditatea sa şi multitudinea regulilor sale. Să mai adăugăm şi că, dacă în sens strict protocolul se aplică relaţiilor între state, relaţiilor internaţionale sau, în sens mai larg, activităţilor din viaţa oficială, este evident că elaborarea sistemelor democratice a determinat amenajarea unui spaţiu public care, pentru a se exprima, are

15 Ghidul Viitorului Diplomat

nevoie de aplicarea unui formalism inspirat din protocolul statelor. În acelaşi timp, intensificarea relaţiilor internaţionale de tot felul, consacrată de sistemul Naţiunilor Unite, inclusiv actuala globalizare a pieţelor, a antrenat o mulţime de manifestări publice care cer, din partea celor care răspund de organizarea lor, o cunoaştere a normelor respectate din timpuri imemoriale şi un mod mai recent de aplicare a acestora, adaptat contextului contemporan.

“Etichetă și protocol”,. Un diplomat este un om care-şi aminteşte întotdeauna ziua de naştere a unei femei, dar nu-şi aminteşte niciodată vârsta ei. (definiţie de Robert Frost)

16 Ghidul Viitorului Diplomat

V.Romania si diplomatia

Şcoala diplomatică românească

Sedimentată în decursul secolelor pe baza contactelor cu cele mai mari şcoli, diplomaţia românească constituie un aspect distinct în istoria diplomaţiei mondiale. Ca primă trăsătură a diplomaţiei noastre putem avea

în vedere vechimea, întrucât a fost practicată pe teritoriul ţării de peste 2 milenii. În scrierile lui Herodot precum şi în alte izvoare sunt menţionate tratativele născute prin convieţuirea coloniilor greci cu pământeni, respectiv băştinaşii. În statul geto-dac găsim o instituţie diplomatică corespunzătoare întinderii

şi rolului jucat de această ţară în perioada greco-romană.

În primele secole de consolidare ale Moldovei întâlnim menţiuni despre Moldova şi Muntenia în documentele diplomatice străine. În perioada când solii lui Ştefan cel Mare sunt primiţi cu cinste la curţile Europei şi când domnitorul Moldovei şi urmaşii săi încearcă aplicarea unor scheme politice externe deosebit de ingenioase, în Ţara Românească

a apărut o carte despre normele de bună conducere a politicii externe şi

despre practica diplomatică. “Învăţăturile lui Neagoe către fiul său Teodosie” reprezintă un moment al şcolii diplomatice româneşti care conţine în genere toate calităţile ce au fost folosite în momentele de încercare din epocile de mai târziu. În perioada de dependenţă de Imperiul Otoman au avut loc neîntrerupt contacte cu Ungaria, Polonia, Rusia, Republicile Italiene etc. Solii au desfăşurat o activitate intensă, de multe ori pe ascuns datorită sancţiunilor impuse de Imperiul Otoman. După Marea Unire din 1859 şi apoi, odată cu aducerea Prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen la conducerea ţării se conturează puternic conceptul de “independenţa României”, urmând apoi ca aceasta să fie proclamată la data de 9 mai 1877 de către ministrul de externe de atunci, Mihail Kogălniceanu. Următoarea zi, România devenea regat. În perioada ce va urma, România se va alătura alianţei Germaniei, Austro-Ungariei şi Italiei, mai ales datorită relaţiilor tensionate cu Rusia. După moartea lui Carol, a urmat la tron Ferdinand I,

17 Ghidul Viitorului Diplomat

care era căsătorit cu regina Maria, o nepoată a reginei Victoria din Anglia, România consolidându-şi relaţiile cu Marea Britanie. După 2 ani de la începerea primului război mondial şi doi ani de neutralitate pentru România, aceasta intră în război alături de Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia pentru a elibera românii din Transilvania. La sfârşitul războiului, cauza este îndeplinită. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării s-a întrunit la Chişinău şi a hotărât “Unificarea Basarabiei cu România, acum şi pentru totdeauna”. Unitatea deplină a statului naţional român a fost recunoscută prin Tratatele de pace de la Versailles (1919- 1920) după primul război mondial şi legiferată prin încoronarea regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, la Alba Iulia, în anul 1922. În ceea ce priveşte politica externă, România a militat, în cadrul Ligii Naţiunilor, fiind reprezentată, între alţii, de o mare personalitate a diplomaţiei româneşti, Nicolae Titulescu, pentru menţinerea securităţii europene. Ea a jucat un rol important în alianţele regionale, precum Mica înţelegere (1921), ce cuprindea România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia. După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov urmează şi destrămarea unităţii române. Grava criză din anul 1940 a dus la abdicarea regelui Carol al II-lea în favoarea fiului său, Mihai I (Mihai de România). Generalul Ion Antonescu a devenit primul ministru al României. Dorinţa românilor de a readuce Basarabia şi Bucovina la patria-mamă, ca şi pericolul bolşevismului, a facut ca guvernul României, condus de mareşalul Ion Antonescu, să se alăture Germaniei la 22 iunie 1941 şi să declare război U.R.S.S. şi ulterior SUA şi Marii Britanii. Înfrângerile militare de după 1942 au determinat guvernul Antonescu şi opoziţia forţelor democratice să încerce să iasă din alianţa cu Germania. În urma loviturii de stat de la 23 august 1944, susţinută de toate forţele politice ale ţării şi cu concursul nemijlocit al regelui Mihai, regimul Antonescu a fost înlăturat. România a întors armele împotriva Germaniei naziste şi şi-a pus întreaga forţă militară şi economică la dispoziţia coaliţiei antifasciste. România a luat parte la război până la victoria din mai 1945. După ce a izgonit duşmanul din ţara, armata română a dus lupte pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. După tratatul de pace de la Paris, Transilvania a rămas alături de România, în timp ce Nordul

18 Ghidul Viitorului Diplomat

Bucovinei, Ţinutul Herţei şi Basarabia au rămas sub ocupaţie sovietică. În urma ocupaţiei militare a României de către forţele armate sovietice şi a înţelegerii între I.V. Stalin şi W. Churchill de la Moscova (în toamna anului 1944), România a intrat în sfera de influenţă sovietică, comunismul devenind sistemul său de guvernare. Din a doua parte a anilor '60, România a avut o politică externă curajoasă şi realistă, fiind considerată “copilul teribil” al lagărului socialist. Succesele politicii externe româneşti se leagă de constanţa şi predictibilitatea sa, atribute care, în mare măsură, lipseau politicii interne.

După decembrie 1989, România şi-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite şi Uniunea Europeană. Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale şi a FMI şi de asemenea a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în 2004 ea a devenit membră a NATO. România este membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007. Liderii actuali ai României au făcut declaraţii publice în ceea ce priveşte strângerea relaţiilor cu alte ţări europene şi, de asemenea, în ceea ce priveşte ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, (în special în cazul Moldovei, Ucrainei şi Georgiei). Liderii români au declarat public în mai multe ocazii că se aşteaptă ca, într-o perioadă de aproximativ 10 ani, toate ţările democratice postsovietice din Europa Răsăriteană şi din Caucaz să acceadă în UE şi NATO. În decembrie 2005 s-a semnat un acord care permite instalarea de baze militare americane în România. România şi-a arătat în mod public sprijinul pentru Turcia şi Croaţia în eforturile făcute de aceste ţări pentru admiterea la Uniunea Europeană (Relaţiile economice turco-române au statut privilegiat). Relaţiile româno-maghiare s-au aflat tot timpul la nivelul cel mai înalt, Ungaria sprijinind eforturile României de aderare la UE. Reprezentanţii minorităţii maghiare din România participă la coaliţia de guvernământ.

“România și diplomația”, Diplomație . Arta de a mânui un arici fără a-i deranja acele.

19 Ghidul Viitorului Diplomat

VI.Gafe si momente amuzante

Diplomaţia nu este o ştiinţă exactă aşa că întotdeauna au loc incidente neaşteptate. Un fost ministru australian de externe povesteşte cum, la un moment dat, se adresa unui grup de francezi, cărora le spunea, în engleză, că, uitându- se înapoi, la cariera sa de diplomat, constată că aceasta este formată din două faze - prima, plictisitoare, înainte să ajungă la Paris, iar a doua, mult mai interesantă, care a urmat serviciului diplomatic în capitala Franţei. Ce au înţeles translatorii şi au transmis mai departe suna cu totul altfel: “Când mă uit la dosul meu, văd că este împărţit în două părţi”. Într-un incident separat, el le-a spus oficialităţilor din Palembang, Indonesia: “Doamnelor şi domnilor, în numele meu şi al soţiei, doresc să spun cât de încântaţi suntem să ne aflăm în Palembang”. Traducătorii au interpretat, poate mai mult decât trebuia, din nou, şi au transmis mai departe exact ce au înţeles ei: “Doamnelor şi domnilor, deasupra soţiei mele, sunt încântat să mă aflu în Palembang”. La un moment dat, un fost premier australian, aflat în vizită în Japonia, şi- a lăsat audienţa fără replică când a aflat de la el că “Nu mă aflu aici să ne jucăm de-a homosexualii veseli”. Ce spusese el - şocându-i pe interpreţi, cărora le-a luat ceva timp să găsească această formulă de traducere - era o expresie din argoul australian, care s-ar fi tradus prin “nu mă aflu aici să mă ţin de trăznăi”.

Un şef al diplomaţiei române, în contextul scandalului din Italia legat de cazul lui Mailat şi a mişcărilor antiromâneşti faţă de românii de acolo, a declarat în timpul unei intervenţii telefonice pentru un post de televiziune că se gândeşte că ar trebui să cumpere un teritoriu în deşertul egiptean pentru a-i deporta pe infractorii români. “Aceşti oameni care comit astfel de fapte, aceştia nu trebuie trimişi în regim de celulă, cu televizor, ar trebui puşi la muncile cele mai dure şi formate, probabil, batalioane din

Vehement criticat, acesta a revenit asupra

declaraţiilor sale, explicând că dorea să dea un alt sens mesajului. De fapt,

alea

disciplinare

”.

20 Ghidul Viitorului Diplomat

el s-ar fi referit la violatori şi la pedofili, infractorii de “cea mai joasă speţă”, după părerea sa. Cu ocazia unei vizite în Italia, în cadrul unei întâlniri cu asociaţiile românilor, o personalitate diplomatică a discutat amical cu o persoană căutată de Interpol. “Sa traiască domnul!”, a spus acesta după care l-a sărutat pe obraji. La sfârşitul lunii noiembrie, un Ministru de Externe a încălcat protocolul diplomatic şi, odată prezentat regelui Spaniei, i s-a adresat Majestăţii într- un limbaj colocvial. “Good point, good, good point”, i-a spus acesta suveranului spaniol. Mai mult, el a continuat, ridicând degetul mare de la mâna dreaptă în sus, cu pumnul strâns în dreptul pieptului, făcându-i regelui semnul “OK”. În cadrul unei întâlniri cu ministrul sârb de Externe, un omolog de-al său a apelat la limbajul amical. Întâmpinându-l la sediu, acesta s-a adresat ministrului sârb cu apelativul “My friend”. Ulterior, ministrul s-a apărat, declarând presei că relaţia dintre el şi omologul sârb este una foarte destinsă. Şi americanii au avut şirul lor de gafe diplomatice de-a lungul timpului. Una dintre acestea a fost atunci când Departamentul american de Stat i-a urat “La mulţi ani” reginei Marii Britanii cu o săptămână mai devreme. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a încercat să minimalizeze gafa. “Suntem cu o săptămână înainte. Ca întotdeauna, este mai bine să transmiţi urările cu o săptămână mai devreme decât cu o săptămână mai târziu”, a spus acesta. Tot guvernul SUA a comis “o greşeală total neintenţionată” atunci când steagul Filipinelor a fost desfăşurat invers, ceea ce, în limbaj diplomatic ar fi însemnat că naţiunea din Asia de Sud-Est este în stare de război.

“Gafe diplomatice”, Un diplomat este cineva care spune ceva ce este interpretat greşit de ambele părţi şi nu este niciodată clar pentru niciuna.

21 Ghidul Viitorului Diplomat

VII.WikiLeaks

WikiLeaks este o organizaţie fără scop lucrativ, internaţională care publică documente care nu sunt destinate publicului, provenite din scurgeri de informaţii, în general din surse anonime. Site-ul său web, lansat în 2006, aparţine The Sunshine Press. La un an de la înfiinţarea sa în decembrie 2006, WikiLeaks declara că baza sa de date conţinea peste 1,2 milioane de documente. Organizaţia declară că a fost înfiinţată de dizidenţi chinezi, jurnalişti, matematicieni şi programatori din SUA, Taiwan, Europa, Australia şi Africa de Sud. Site-ul şi proiectul au fost secrete până când existenţa lor a devenit publică într-un articol din ianuarie 2007 când WikiLeaks a invitat editorul Secrecy News să facă parte din comitetul de decizie. Iniţial WikiLeaks a folosit pentru site-ul său MediaWiki, acest site putând fi actualizat de utilizatori, dar în prezent nu mai acceptă editări sau comentarii din partea utilizatorilor. Deşi foloseşte MediaWiki, WikiLeaks nu este o componentă a WikiMedia şi nu trebuie asociată în niciun fel cu Wikipedia. WikiLeaks a fost găzduit de PRQ, un furnizor de internet din Suedia, însă ca urmare a atacurilor de tip DoS şi a boicotării de către unele servere DNS site-ul a fost mutat. Actualmente acesta este disponibil pe mai multe servere online. Principalele informaţii publicate:

•În februarie 2008 domeniul de internet wikileaks.org a fost oprit după ce Wikileaks şi autoritatea pentru domenii internet Dynadot au fost date în judecată de banca Julius Baer care a obţinut un mandat judecătoresc de oprire a domeniului. Wikileaks a publicat documente ce acuzau banca de operaţiuni ilegale în sucursala din Insulele Cayman. Site-ul a rămas accesibil prin adresa IP numerică. American Civil Liberties Union şi Electronic Frontier Foundation au depus o moţinune protestând la cenzura Wikileaks. Judecătorul care a emis mandatul l-a retras pe 29 februarie, iar Wikileaks a putut să-şi redobândeasca domeniul. Banca a renunţat la

22 Ghidul Viitorului Diplomat

proces pe 5 martie. •O copie a documentului Operating Procedures for Camp Delta a fost publicată pe websitul Wikileaks pe 7 noiembrie 2007. Documentul, a cărui copie se găseşte şi pe site-ul The Guardian, dezvăluie unele restricţii impuse deţinuţilor, pe care armata SUA le-a negat în repetate rânduri. •Wikileaks a republicat mesajele şi interviurile cu un cunoscut terorist pe o durată de 10 ani. Unul dintre mesaje include negarea de către acesta a implicării în atacurile din 11 septembrie. •În ianuarie 2009, peste şase sute de rapoarte interne ale ONU, dintre care 60 marcate “strict secret” au fost publicate. •În 28 noiembrie 2010, Wikileaks a început publicarea a 251.287 de documente reprezentând corespondenţa dintre Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi ambasade ale Statelor Unite din toată lumea. Dintre acestea, aproximativ 100.000 sunt confidenţiale şi 15.000 secrete, dar nici una nu este marcată “strict secret” (engleză top secret). Majoritatea se referă la relaţiile diplomatice dintre SUA şi ţările din Orientul Mijlociu. Wikileaks urmează să publice toate documentele treptat, într-o perioadă de câteva luni. În paralel au apărut articole în: New York Times, The Guardian, El Pais, Le Monde şi Der Spiegel, publicaţii care au avut posibilitatea de a studia documentele în avans (astfel la revista Der Spiegel 50 de redactori au evaluat materialul timp de 5 luni).

“Wikileaks”, Diplomaţia este arta de a-l face pe om să nu mai ştie ce caută; adevărul sau minciuna? (definiţie aforistică de Victor Martin)

23 Ghidul Viitorului Diplomat

VIII.Activitate IDR

Obiectivele majore ale Institutului Diplomatic Român se axează pe 2 direcţii:

• Furnizarea de expertiză în domeniul relaţiilor internaţionale - studii, analize de strategie politică, lucrări de specialitate - pentru Ministerul Afacerilor Externe şi pentru alte instituţii publice sau private din România şi străinătate. • Organizarea de cursuri de instruire şi perfecţionare profesională pentru membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României în spiritul promovării profesionalismului şi responsabilităţii în misiunea de reprezentare a României în străinătate. Un obiectiv este şi formarea profesională a proaspeţilor angajaţi din toate departamentele Ministerului Afacerilor Externe, precum şi perfecţionarea continuă a altor angajaţi. Totodată, se vor organiza cursuri şi pentru alte categorii de cursanţi – funcţionari internaţionali, publici, personal al ambasadelor acreditate în România şi alte persoane interesate. Cursurile vor acoperi arii diferite de interes: istoria şi teoria relaţiilor internaţionale, evoluţii contemporane în lumea politică, tehnici diplomatice, drept internaţional şi drept european, etichetă şi protocol, studii regionale, etc.

Institutul Diplomatic Român va încheia acorduri cu instituţii de profil din Europa şi din întreaga lume în vederea iniţierii unei cooperări internaţionale fructuoase pentru parteneri şi va continua, totodată, acordurile deja existente.

Organele de conducere ale Institutului Diplomatic Român sunt:

• Preşedintele Institutului Diplomatic Român este, de drept,

ministrul Afacerilor Externe.

• Colegiul Director, numit de către Preşedintele Institutului,

asigură conducerea operativă a Institutului şi este format din Directorul general, Directorul cu atribuţii privind formarea profesională, Directorul cu atribuţii privind furnizarea de expertiză şi doi membri având atribuţii

24 Ghidul Viitorului Diplomat

de conducere în cadrul Institutului.

• Consiliul Diplomatic este format din miniştrii afacerilor externe

ai României după 1989 şi defineşte cadrul general de acţiune al Institutului Diplomatic Român în concordanţă cu obiectivele sale, având un rol consultativ.

Biblioteca Institutului Diplomatic Român îşi desfăşoară activitatea din anul 2005, prin preluarea fondului documentar al Institutului Român de Studii Internaţionale şi al Academiei Diplomatice. Ca bibliotecă specializată, aceasta contribuie la sprijinirea pregătirii profesionale a viitorilor diplomaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, asigurând informarea şi documentarea utilizatorilor ei prin accesul gratuit la un fond de documente ce a ajuns la 4.200 unităţi bibliografice. Procesul de dezvoltare a bazei de documente este subordonat cerinţelor utilizatorilor specifici Bibliotecii Institutului Diplomatic Român, interesaţi de aprofundarea studiilor universitare şi de cercetare. Strategia achiziţionării de pe piaţa editorială internă şi internaţională are în vedere criterii obiective ce rezultă din consultarea largă a angajaţilor, cadrelor didactice si cursanţilor Institutului Diplomatic Român. Sistemul de informare automatizat este asigurat prin implementarea programului de bibliotecă Softlink Alice. Accesul utilizatorilor la colecţiile şi serviciile bibliotecii IDR se face în conformitate cu Regulamentul de funcţionare al acesteia, elaborat în corelaţie cu prevederile legale referitoare la protecţia patrimoniului cultural naţional. Persoanele din afara MAE şi care fac parte din instituţii cu care Institutul Diplomatic Român nu are încă stabilite acorduri de parteneriat vor putea avea acces la colecţiile de documente ale bibliotecii pe baza unei cereri adresată conducerii Institutului Diplomatic Român.

Programul de Internship al IDR Acest segment al activităţii IDR se adresează în special studenţilor de la ciclurile de licenţă şi master. Programul însumează 40 de ore şi cuprinde

25 Ghidul Viitorului Diplomat

prezentarea institutului, vizite ale diverselor instituţii ale statului cu precădere ale celor care îşi au activitatea în domeniul relaţiilor internaţionale. De asemenea, studenţii vor participa la conferinţe şi prelegeri, vor întâlni diverse persoane care pot furniza informaţii cu privire la domeniul mai sus amintit şi vor contribui la redactarea unor articole şi recenzii destinate publicării în Revista IDR. În urma stagiului de practică, studenţii vor căpăta o imagine de ansamblu asupra activităţii Ministerului Afacerilor Externe şi a Institutului Diplomatic Român. Programul de Internship al IDR este operaţional încă din 2006 şi funcţionează pe baza acordurilor realizate între Institutul Diplomatic Român şi instituţiile doritoare. Intenţia IDR este de a lărgi semnificativ numărul facultăţilor din care sunt selectaţi studenţii care participă la Programul de Internship. În acest sens, propuneri pentru semnarea unor acorduri de cooperare cu IDR sunt aşteptate la Secretariat pe toată durata anului, urmând ca instituţiile respective să selecteze studenţii interesaţi de a efectua un stagiu de practică, pe baza cererilor pe care le primesc. Pentru a ajunge din student, diplomat, procesul este unul complex. Primul pas este depunerea unei cereri la facultate, acestea urmând să fie trimise la IDR. Următorea etapă este internshipul, şi abia apoi stundenţii vor fi trecuţi prin toate filtrele IDR şi le vor fi oferite posturi de la minister.

“Activitatea Institutului Diplomatic Român”, Arta diplomaţiei constă în a-l ţine pe adversar în expectativă. (citat din Paulo Coelho)

26 Ghidul Viitorului Diplomat

IX.Stiluri de negociere

Stiluri de negociere:

1. Stilul american - se individualizează prin profesionalismul negociatorilor americani, care pregătesc serios orice negociere, sunt operativi în tratative căci, după cum spun ei, “time is money”, iar deciziile lor sunt luate pe baza criteriului cost - profit. Profesionalismul mai sus amintit presupune şi faptul că ei pleacă de la premisa că părţile au şanse egale şi trebuie să câştige cel mai bun. Atitudinea deschisă se manifestă prin faptul că americanii îşi tratează partenerii cu respect şi interes şi au grijă să transmită informaţia într-un mod clar şi exact. Francheţea tipic americană poate să meargă uneori către extreme: pe de o parte până la naivitate şi pe de altă parte până la aroganţă (şocantă pentru culturile unde formarea de sine trebuie făcută în limitele impuse de modestie). Pragmatismul american se referă la concentrarea asupra lucrurilor precise, asupra faptelor şi problemelor concrete. Americanii urmăresc soluţionarea problemelor şi obţinerea rezultatelor concrete pe termen scurt. Legalismul presupune faptul că americanii pun în prim plan respectarea legi/a contractului care urmează să fie semnat şi nu relaţiile dintre parteneri, tradiţiile, religia sau cultura.

2. Stilurile europene - în cadrul continentului european pot fi identificate mai multe tipuri de culturi de afaceri, deci mai multe stiluri de negociere. Stilul britanic se remarcă prin caracterul formal al raporturilor dintre părţi în timpul negocierilor. Astfel, ei acordă importanţă protocolului şi etichetei, se exprimă politicos. Comunicarea este indirectă, aluzivă, nuanţată şi plină de subînţeles pe de o parte, iar pe de altă parte se remarcă prin profesionalism. Britanicii sunt negociatori înclinaţi spre o abordare integrativă, caracterizându-se prin toleranţă, deschidere spre dialog, stăpânire de sine, fiind însă motivaţi de aspectele financiare, băneşti.

27 Ghidul Viitorului Diplomat

Stilul francez se remarcă prin raţiune, prin rigoare în gândire şi prin abordarea logică pe care o au: pleacă de la elemente cunoscute şi tratează problemele punct cu punct până ajung la un acord. Limbajul lor este unul elaborat, riguros, iar atitudinea este formală şi conservatoare, nefiind agreate discuţiile despre viaţa personală în întâlnirile de afaceri. Cultura de afaceri franceză se caracterizează prin importanţa valorilor naţionale: este apreciată cunoaşterea limbii franceze de către străini, precum şi referirile, atunci când este cazul, la aspecte din istoria civilizaţiei franceze.

3.Stilurile continentului asiatic - există 3 culturi principale foarte bine conturate: japoneză, chineză, indiană. Stilul japonez este unul profesionalist, în cadrul căruia negociatorii îşi definesc clar interesele şi le apără cu îndârjire. Comunicarea se face atât prin mesaje verbale, cât şi prin mesaje non-verbale iar mesajele implicite sunt de asemenea importante, fiind vorba de o cultură înalt contextuală. Negociatorii japonezi nu fac apel exclusiv la logică, ci pun accent şi pe componenta emoţională, care este de multe ori cea mai importantă în adoptarea deciziei. Stilul chinezesc. Chinezii se numără printre cei mai duri negociatori pe plan mondial. Ei pregătesc cu minuţiozitate şedinţele de negociere, strângând cât mai multe informaţii. Fiind o cultură înalt contextuală, comunicarea este implicită, chiar metaforică iar atitudinea adoptată în negocieri este mai degrabă pasivă, fără a trăda entuziasm sau deceptive. Stilul Indian- este condiţionat de tradiţiile culturale, de religie, elemente care influenţează şi acum relaţiile din societatea Indiană. Negocierile se derulează în condiţii formale dar într-o atmosferă relaxată, orientarea primordială fiind spre cultivarea raporturilor dintre ţări. Acest gen de negociator îşi schimbă de multe ori părerea sau poziţia în urma argumentelor celeilalte părţi numai pentru a fi plăcut partenerului străin sau pentru a menţine armonia în raporturile reciproce .

28 Ghidul Viitorului Diplomat

Stiluri de negociere pe plan mondial:

AMERICAN:

-pragmatism, urmărirea de rezultate concrete -operativitate (Time is money) -profesionalism, bună pregătire, spirit de competiţie -abordare directă, sinceritate, limbaj explicit -importanţă acordată valorii comerciale, modului de prezentare BRITANIC:

-stăpânire de sine, exactitate -toleranţă, deschidere spre dialog, sociabilitate -profesionalism, expertiză în purtarea tratativelor -limbaj cu elemente contextuale, subtilitate (umorul britanic) -mândrie, conştiinţa valorii proprii GERMAN -seriozitate, rigoare (Ein Mann, ein Wort) -formalism, punctualitate, comunicare explicită -păstrarea distanţei -decizia îndelung pregătită -importanţă acordată valorilor naţionale, performanţei tehnice FRANCEZ:

-fermitate -rigoare în gândire, abordare “carteziană” -limbaj elaborat, comunicare cu elemente contextuale -mândrie naţională (utilizarea limbii franceze) -înclinaţii artistice, hedoniste (ex. Dejun la restaurant) JAPONEZ:

-profesionalism, pregătirea aprofundată a negocierilor -comunicare înalt contextuală, negocieri lungi -raţionalitate îmbinată cu afectivitate -rigoare, formalism, etichetă -mândrie, importanţa salvării reputaţiei

29 Ghidul Viitorului Diplomat

CHINEZ:

-bună specializare a membrilor echipei de negociatori -circumspecţie în raporturile cu străinii (occidentalii) -evitarea conflictului, principiul armoniei -comunicarea implicită, metafore -importanţa reputaţiei ARAB:

-rol însemnat al relaţiilor personale -adaptabilitate la exigenţele afacerilor -pragmatism, combinat cu manifestări emoţionale -mândrie, importanţa onoarei -respect pentru tradiţii religioase şi laice ITALIAN:

-interes pentru afaceri, profit -afectivitate, căldură, exuberanţă -discuţii lungi, divagaţii -flexibilitate, creativitate -relaţii interpersonale -importanţa reputaţiei

30 Ghidul Viitorului Diplomat

X.Echipa

Echipa Clubului Studenţilor Diplomaţi este formată din voluntari pasionaţi, a căror experienţă a crescut enorm cu ajutorul proiectului. Responsabilitatea, devotamentul şi pasiunea sunt valorile care definesc grupul, valori împărtăşite de fiecare membru al echipei. Deşi nu suntem numeroşi, ne-am valorificat potenţialul şi am reuşit să creem o echipă care susţine reuşita proiectului prin profesionalism, încredere şi dăruire. Împreună, vă invităm să vă bucuraţi de rodul muncii noastre. Să gustaţi puţin din domeniul diplomaţiei şi ce implică el. Să realizaţi că visele pot deveni realitate, chiar dacă uneori sunt de neatins, iar domeniul diplomaţiei este cel mai bun exemplu.

Aim for the highest. - Andrew Carnegie

Silvia Radu- Project Manager Mara Hoaghe- Junior Project Manager Cătălin Sandu- Marketing&IT Responsible Raluca Frumuşelu- Marketing&PR Responsible Raluca Danţis Scriere de Proiecte Alexandra Dinu- Coordonator Invitaţi Andreea Ţintescu- Adm&Fin Responsible Andreea Radici- Junior Fundraising Responsible

31 Ghidul Viitorului Diplomat

XI.Colaboratori

Mulţumim

32 Ghidul Viitorului Diplomat