Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Gh. IACOB
DIPLOMAŢIE
IAŞI – 2010
SUMAR
CADRUL POLITICO-JURIDIC AL
ACTIVITĂŢII DIPLOMATICE ................................ 38
10
11
12
13
14
15
16
17
18
când începe cea nouă? Astfel, pentru a delimita cele două epoci se
poate opta pentru mai multe momente istorice: Pacea din Westfalia
(1648), Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), Conferinţa de
pace de la Paris (1946), crearea O.N.U., căderea regimurilor
comuniste din Europa ş.a.
În legătură cu începuturile diplomaţiei, W. Watson le fixează în
Epoca de piatră. Oferă exemplul Australiei, în care şefii, cu
consimţământul tribului, încheie alianţe, hotărăsc asupra războiului,
păcii şi prieteniei şi trimit soli – la ocaziile foarte importante,
ambasadori – care să trateze cu triburile din vecinătate. Astfel de
soli sunt trataţi cu deplina politeţe şi nu sunt niciodată molestaţi în
nici un fel în timpul misiunilor lor.
În alte grupuri de triburi primitive, ca şi în civilizaţii mai
avansate, crainicilor şi trimişilor le-a fost în mod virtual
întotdeauna garantată imunitatea. Nu este nici o îndoială că
aceasta a fost din cauza unui tabu religios, care oprea
oamenii de a atinge sau molesta un trimis care venea cu un
steag de armistiţiu; de asemenea, pentru faptul că legiuitorii,
comandanţii şi guvernele au dorit să trimită mesaje şi să cunoască
ce are de spus cealaltă parte, chiar dacă nu credeau întotdeauna
acest lucru.
Aspecte ale diplomaţiei sunt clar ilustrate într-o foarte veche
corespondenţă dintre Faraon şi marele rege al hitiţilor în secolul 14
d.H.. Textele de la Tell el Amarna sunt scrise în cuneiforma
aramaică, care nu a fost nici limba egiptenilor nici a hitiţilor, ci
limba internaţională a timpului. Cei doi conducători par să fi
convenit că este în interesul ambilor să păstreze relaţia dintre ei şi
să nu permită ca iritarea la unele manevre sau întârzieri ale
celeilalte părţi să afecteze relaţia diplomatică în sine. Astfel, când
regele hitiţilor a primit de la faraon o plată în lingouri de aur, care
s-au dovedit a conţine înăuntru alt material, el i-a scris,
avertizându-l cu foarte mult tact, că există un administrator
necinstit în casa faraonului, care a înlocuit lingourile, sugerând că
administratorul necinstit i-a înşelat pe amândoi.
Atât de mult din diplomaţia modernă poate fi găsit în textelele
de la Tell el Amarna, încât unii autori au sugerat chiar, că nu
există nici o idee nouă în practica diplomatică până la fundarea Ligii
Naţiunilor.
19
20
21
22
23
24
25
26
27
Procesele spionilor, atât din vest cât şi din est, arată cât de mult
se întrepătrunde lumea ambasadelor cu cea a spionilor. Opt
diplomaţi englezi şi cinci americani la Moscova, spre exemplu, erau
în legătură cu Oleg Penkorosky, un ofiţer de informaţii sovietic care
dădea informaţii vestului. Într-o ocazie, Penkorosky a transmis un
film prin intermediul unei cutii de bomboane, pe care i-a dat-o unui
copil pentru mama lui – soţia unui ataşat britanic la ambasadă 80.
28
29
30
31
32
libertatea de comunicare;
libertatea de mişcare;
facilităţi vamale;
33
facilităţi fiscale;
dreptul de a aborda drapelul naţional pe clădirea misiunii,
a locuinţei şefului misiunii şi pe automobilul acestuia;
facilităţi privind acordarea vizei;
scutiri de prestaţii personale;
dreptul de capelă (dreptul de a organiza slujbe în ritul
statului acreditant la sediul ambasadei);
şi altele, dintre care unele pot fi stabilite în regim de
reciprocitate între doua state.
34
35
36
NOTE
37
25. Ibidem,
26. Ibidem, p.27-28.
27. C.O. Lerche, Jr., Abdul A. Said, Diplomacy – Political Tehnique for
Implementing Foreign Policy, în E. Plischke, op.cit.
28. Ibidem, p.20-21.
29. H. Nicolson, Arta diplomatică ..., p.54-55.
30. Ibidem, p.52-53.
31. J. Serres, Manuel practique..., p.29.
32. C.O. Lerche, Jr., Abdul A Said, op.cit., p.21.
33. Ibidem, p.22.
34. Ibidem.
35. A. Watson, op.cit, p.125.
36. Ibidem, p.126.
37. W. Barnes, J.H. Morgan, Foreign Service as a Career, in E. Plischke,
op.cit., p.277.
38. Ibidem.
39. L. Gordon, Carrerists vs. Noncareerists, în E. Plischke, op.cit., p.321.
40. Ch.W. Thayer, Case for Professional Diplomats, în E. Plischke, op.cit.,
p.232 şi urm.
41. Ibidem, p.327.
42. Ibidem, p.328.
43. Ibidem.
44. Ibidem, p.332.
45. E. Plischke, Career Status of United States Diplomats, în Idem,
op.cit., p.300.
46. Clare Boothe Luce, Ambasadors: Profesionals or Amateurs, în E.
Plischke, op.cit., p.307.
47. Ibidem.
48. E. Clark, Corps diplomatique, Londra, 1973, p.15.
49. Ibidem, p. 17.
50. H. Nicolson, Diplomacy, ..., p.126.
51. W. Watson, op.cit., p.83 şi urm.
52. J. Serres, Manuel practique de protocole .., p.18 şi urm.
53. H. Nicolson, Arta diplomatică, Bucureşti, 1966, p.70.
54. Ibidem, p.65.
55. Vezi pe larg, Gh. Platon, V. Rusu, Gh. Iacob, V. Cristian, I. Agrigoroaiei,
Cum s- a înfăptuit România modernă, Iaşi, 1993, p.255 şi urm.
56. L. Dembinski, op.cit., p.5.
57. W. Christopher, Normalization of Diplomatic Relations, în Elmer
Plischke, op.cit., p.42.
58. Ibidem.
59. L. Dembinski, op.cit., p.7.
60. E. Clark, op.cit.
61. Ibidem, p.1.
62. Ibidem, p.2.
63. Ibidem.
64. R.P. Barston, op.cit., p.7.
65. E. Plischke, The New Diplomacy în E. Plischke, op.cit., p. 71.
66. R.J. Franger, New Diplomatic Tehniques in a New World, în E.
Plischke, op.cit., p.77.
38
39
40
CADRUL POLITICO-JURIDIC
AL ACTIVITĂŢILOR DIPLOMATICE
Pentru a preveni neînţelegerile care au avut loc frecvent şi care s-ar mai putea ivi din
pretenţiile de precădere între diferiţii agenţi diplomatici, plenipotenţiarii puterilor semnatare
ale Tratatului de la Paris au convenit asupra articolelor care urmează şi ei găsesc necesar să
invite pe reprezentanţii altor suverani să adopte acelaşi regulament:
Art. 1. Funcţionarii diplomatici se împart în trei clase:
a) aceea a ambasadorilor, legaţilor şi nunţilor;
b) aceea a trimişilor, miniştrilor sau altora, acreditaţi pe lângă suverani;
c) aceea a însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă miniştri însărcinaţi cu portofoliul
Afacerilor Externe.
Art. 2. Ambasadorii, legaţii sau nunţii sunt singurii care au caracter reprezentativ.
Art. 3. Funcţionarii diplomatici în misiune extraordinară nu au în această calitate nici o
superioritate de rang.
Art. 4. Ordinea de precădere a funcţionarilor diplomatici va fi determinată, în fiecare
clasă, de data notificării oficiale a sosirii lor. Prezentul regulament nu va aduce nici o
modificare în ceea ce priveşte pe reprezentanţii Papei.
Art. 5. În fiecare stat se va stabili un mod uniform de primire a funcţionarilor
diplomatici din fiecare clasă.
Art. 6. Legăturile de rudenie sau de alianţa între curţi nu au nici o influenţă asupra
rangului funcţionarilor lor diplomatici. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul alianţelor politice.
Art. 7. În actele şi tratatele dintre mai multe puteri care admit alternanţa, ordinea în
care miniştrii vor trebui să-şi aplice semnăturile va fi stabilită prin tragere la sorţi.
Prezentul regulament va fi inclus în protocolul plenipotenţiarilor celor opt puteri
semnatare ale Tratatului de la Paris în şedinţa lor din 19 martie 1815.
Pentru a evita discuţiile dezagreabile care ar putea avea loc în viitor într-o chestiune de
etichetă diplomatică pe care anexa la actul general final de la Viena, prin care au fost
reglementate problemele de rang, pare să nu o fi prevăzut, cele cinci Curţi au hotărât că
miniştrii rezidenţi acreditaţi pe lângă ele vor forma în raport cu rangul lor o clasă
intermediară între miniştrii de ordin secund şi însărcinaţii cu afaceri.
41
Articolul 1
În sensul prezentei convenţii, următoarele expresii se înţeleg aşa cum se precizează mai
jos:
a) prin expresia „şef de misiune” se înţelege persoana însarcinată de statul acreditant să
acţioneze în această calitate;
b) prin expresia „membrii misiunii” se înţelege şeful misiunii şi membrii personalului
misiunii;
c) prin expresia „membrii personalului misiunii” se înţelege membrii personalului
diplomatic, ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii;
d) prin expresia „membrii personalului diplomatic” se înţelege membrii personalului
misiunii care au calitatea de diplomaţi;
e) prin expresia „agent diplomatic” se înţelege şeful misiunii sau un membru al
personalului diplomatic al misiunii;
f) prin expresia „membrii personalului administrativ şi tehnic” se înţelege membrii
personalului misiunii angajaţi în serviciul tehnico-administrativ al misiunii;
g) prin expresia „membrii personalului de serviciu” se înţelege membrii personalului
misiunii angajaţi în serviciul casnic al misiunii;
h) prin expresia „om de serviciu particular” se înţelege persoanele folosite în serviciul
casnic al unui membru al misiunii, care nu sunt angajaţi ai statului acreditant;
i) prin expresia „localuri ale misiunii” se înţelege clădirile sau părţile din clădiri şi din
terenul aferent care, indiferent de proprietar, sunt folosite pentru realizarea scopurilor
misiunii, inclusiv reşedinţa şefului misiunii.
Articolul 2
Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni diplomatice
permanente se fac prin consimţământul mutual.
Articolul 3
1. Funcţiile misiunii diplomatice constau în special în:
a) a reprezenta statul acreditant in statul acreditar;
42
Articolul 4
1. Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenţionează să o
acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul acestui stat.
2. Statul acreditar nu este obligat să comunice statului acreditant motivele refuzului
agrementului.
Articolul 5
1. Statul acreditant, după ce a făcut notificarea cuvenită statelor acreditare interesate,
poate acredita un şef de misiune sau afecta un membru al personalului diplomatic, după caz,
în mai multe state, afară numai dacă unul dintre statele acreditare se opune în mod expres la
aceasta.
2. Dacă statul acreditant acreditează un şef de misiune în unul sau mai multe alte state,
el poate stabili o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în
fiecare din statele în care şeful misiunii nu-şi are reşedinţa sa permanentă.
3. Şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii poate reprezenta
statul acreditant pe lângă orice organizaţie internaţională.
Articolul 6
Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt
stat, dacă statul acreditar nu se opune.
Articolul 7
Sub rezerva dispoziţiilor articolelor 5, 8, 9 şi 11, statul acreditant numeşte la alegerea sa
pe membrii personalului misiunii. În ceea ce priveşte pe ataşaţii militari, navali sau aerieni,
statul acreditar poate cere ca numele lor să-i fie supuse mai înainte spre aprobare.
Articolul 8
1. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea, în principiu, naţionalitatea
statului acreditant.
2. Membrii personalului diplomatic al misiunii nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului
acreditar decât cu consimţământul acestui stat, care poate oricând să şi-l retragă.
3. Statul acreditar poate să-şi rezerve acelaşi drept ce priveşte cetăţenii unui al treilea
stat care nu sunt cetăţeni ai statului acreditant.
Articolul 9
1. Statul acreditar poate oricând, şi fără a trebui să motiveze hotărârea, să informeze
statul acreditant că şeful sau oricare alt membru al personalului diplomatic a misiunii este
persoana non grata sau că orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil.
În acest caz, statul acreditant va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor
sale în cadrul misiunii, după caz. O persoană poate fi declarată non grata sau inacceptabilă
înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar.
43
2. Dacă statul acreditant refuză să execute sau nu execută într-un termen rezonabil
obligaţiile care îi incumbă conform paragrafului 1 al prezentului articol, statul acreditar
poate refuza să recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii.
Articolul 10
1. Se notifică Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt
ministru asupra căruia va fi convenit:
a) numirea membrilor misiunii, sosirea lor şi plecarea lor definitivă sau încetarea
funcţiilor lor la misiune;
b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparţinând familiei unui membru al
misiunii şi, dacă este cazul, faptul că o persoană devine sau încetează de a fi membru al
familiei unui membru al misiunii;
c) sosirea şi plecarea definitivă a oamenilor de serviciu particulari aflaţi în serviciul
persoanelor menţionate în alineatul de mai sus şi, dacă este cazul, faptul că ei părăsesc
serviciul acestor persoane;
d) angajarea şi concedierea de persoane care îşi au reşedinţa în statul acreditar, în
calitate de membri ai misiunii sau în calitate de oameni de serviciu particulari având dreptul
la privilegii şi imunităţi.
2. Ori de câte ori este posibil, sosirea şi plecarea definitivă trebuie să facă de asemenea
obiectul unei notificări prealabile.
Articolul 11
1. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului misiunii, statul acreditar poate cere ca
acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal, având în
vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză.
2. Statul acreditar poate, de asemenea, în aceleaşi limite şi fără discriminare, să refuze a
admite funcţionari de o anumită categorie.
Articolul 12
Statul acreditant nu trebuie să stabilească, fără a fi obţinut în prealabil consimţământul
expres al statului acreditar, birouri făcând parte din misiune în alte localităţi decât cele în
care este stabilită misiunea însăşi.
Articolul 13
1. Şeful misiunii este considerat că şi-a asumat funcţiile în statul acreditar de îndată ce
şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau de îndată ce şi-a comunicat sosirea şi o copie a
scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată Ministrului Afacerilor Externe al statului
acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit, conform practicii în vigoare
în statul acreditar, care trebuie să fie aplicată în mod uniform.
2. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori este
determinată de data şi ora sosirii şefului misiunii.
Articolul 14
1. Şefii de misiuni se împart în trei clase, şi anume:
a) aceea a ambasadorilor sau nunţilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de
misiune cu rang echivalent;
b) aceea a trimişilor, miniştrilor sau internunţilor acreditaţi pe lângă şefii de stat;
c) aceea a însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele afacerilor externe.
44
2. În afară de precădere şi etichetă, nu se face nici o diferenţă între şefii de misiune în raport
cu clasa lor.
Articolul 15
Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor.
Articolul 16
1. Şefii de misiune primesc rangul în fiecare clasă după data şi ora la care şi-au asumat
funcţiile, în conformitate cu articolul 13.
2. Modificările aduse scrisorilor de acreditare ale unui şef de misiune, care nu implică
schimbări de clasă, nu afectează rangul său de precădere.
3. Prezentul articol nu afectează uzanţele care sunt sau ar putea fi acceptate de statul acreditar
în ceea ce priveşte precăderea reprezentantului Sfântului Scaun.
Articolul 17
Ordinea de precădere a membrilor personalului diplomatic al misiunii este notificată de către
şeful misiunii Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi
convenit.
Articolul 18
În fiecare stat procedura ce trebuie urmată pentru primirea şefilor de misiuni trebuie sa fie
uniformă faţă de fiecare clasă.
Articolul 19
1. Dacă postul de şef de misiune este vacant sau dacă şeful misiunii este împiedicat să-şi
exercite funcţiile, un însărcinat cu afaceri ad-interim funcţionează cu titlul provizoriu ca şef al
misiunii. Numele insărcinatului cu afaceri ad-interim va fi notificat fie de către şeful misiunii, fie, în
cazul în care acesta este impiedicat să facă acest lucru, de catre Ministerul Afacerilor Externe al
statului acreditant Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister
asupra căruia se va fi convenit.
2. În cazul în care nici un membru al personalului diplomatic al misiunii nu este prezent în
statul acreditar, un membru al personalului administrativ şi tehnic poate, cu consimţământul statului
acreditar, să fie desemnat de către statul acreditant pentru a gira afacerile administrative curente ale
misiunii.
45
Articolul 20
Misiunea şi şeful său au dreptul să arboreze drapelul şi să pună stema statului acreditant pe
localurile misiunii, inclusiv reşedinţa şefului de misiune şi pe mijloacele de transport ale acestuia.
Articolul 21
1. Statul acreditar trebuie fie să înlesnească achiziţionarea pe teritoriul său, în cadrul
legislaţiei sale, de către statul acreditant al localurilor necesare misiunii sale, fie să ajute statul
acreditant să-şi procure localuri în alt fel.
2. El trebuie de asemenea, dacă este nevoie, să ajute misiunile în obţinerea de locuinţe
convenabile pentru membrii lor.
Articolul 22
1. Localurile misiunii sunt inviolabile. Nu este permis agenţilor statului acreditar să pătrundă
în ele decât cu consimţământul şefului misiunii.
2. Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a împiedica
invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea liniştii misiunii sau micşorarea demnităţii
acesteia.
3. Localurile misiunii, mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum şi
mijloacele de transport ale misiunii, nu pot face obiectul nici unei percheziţii, rechiziţii, sechestru
sau măsuri executorii.
Articolul 23
1. Statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale, regionale
sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt, cu excepţia
impozitelor sau taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate.
2. Scutirea fiscală prevăzută în prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când,
după legislaţia statului acreditar, ele cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu
şeful misiunii.
Articolul 24
Arhivele şi documentele misiunii sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar afla.
Articolul 25
46
Articolul 26
Sub rezerva legilor şi regulamentelor sale referitoare la zonele în care accesul este interzis sau
reglementat din motive de securitate naţională, statul acreditar asigură libertatea de deplasare şi de
circulaţie pe teritoriuul său tuturor membrilor misiunii.
Articolul 27
1. Statul acreditar permite şi ocroteşte comunicarea liberă a misiunii în orice scopuri oficiale.
Pentru a comunica cu guvernul, precum şi cu celelalte misiuni şi consulate ale statului acreditant,
oriunde se găsesc acesta, misiunea poate folosi toate mijloacele de comunicare potrivite, inclusiv
curierii diplomatici şi mesajele în cod sau cifrate. Totuşi, misiunea nu poate instala si utiliza un post
de radio-emisie decât cu asentimentul statului acreditar.
2. Corespondenţa oficiala a misiunii este inviolabilă. Prin expresia „corespondenţă oficială”
se înţelege întreaga corespondenţă referitoare la misiune şi la funcţiile sale.
3. Valiza diplomatică nu trebuie să fie nici deschisă, nici reţinută.
4. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale
caracterului lor şi nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial.
5. Curierul diplomatic care trebuie să fie purtător al unui document oficial ce atestă calitatea
sa şi precizează numărul de colete care constituie valiza diplomatică, este ocrotit în exercitarea
funcţiilor sale, de statul acreditar. El se bucură de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus
nici unei forme de arestare sau de detenţiune.
6. Statul acreditant sau misiunea poate numi curieri diplomatici adhoc. În acest caz,
dispoziţiile paragrafului 5 al prezentului articol vor fi de asemenea aplicabile, sub rezerva ca
imunităţile pe care le menţionează vor înceta să se aplice de îndată ce curierul a remis destinatarului
valiza diplomatică pe care o are în grijă.
7. Valiza diplomatică poate fi încredinţată comandantului unei aeronave comerciale care
trebuie să aterizeze la un punct de intrare autorizat. Acest comandant trebuie sa fie purtătorul unui
document oficial care să indice numărul coletelor ce constituie valiza, dar el nu este considerat ca
un curier diplomatic. Misiunea poate trimite pe unul dintre membrii săi să ia în posesie, în mod
direct şi liber, valiza diplomatică din mâinile comandantului aeronavei.
Articolul 28
47
Drepturile şi redevenţele percepute de către misiune pentru acte oficiale sunt scutite de orice
impozite şi taxe.
Articolul 29
Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. El nu poate fi supus nici unei forme de arest
sau detenţiune. Statul acreditar îl tratează cu respectul care i se cuvine şi ia toate măsurile
corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi demnităţii sale.
Articolul 30
1. Locuinţa particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi
ocrotire ca şi localurile misiunii.
2. Documentele sale, corespondenţa sa şi, sub rezerva paragrafului 3 al art. 31, bunurile sale
se bucură de asemenea de inviolabilitate.
Articolul 31
1. Agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar. El se
bucură de asemenea de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a acestuia, dacă nu este
vorba:
a) de o acţiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, afară
numai dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor
misiunii;
b) de o acţiune privind o succesiune, în care agentul diplomatic figurează ca executor
testamentar, administrator, moştenitor sau legatar, cu titlul particular, şi nu în numele statului
acreditant;
c) de o acţiune privind o activitate profesională sau comercială, oricare ar fi ea, exercitată de
agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale.
2. Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie.
3. Faţă de agentul diplomatic nu poate fi luată nici o măsură de executare, în afară de cazurile
prevăzute la alineatele a), b) şi c) ale paragrafului 1 din prezentul articol şi numai dacă executarea
poate avea loc făra a se aduce atingere inviolabilităţii persoanei sale sau a locuinţei sale.
4. Imunitatea de jurisdicţie a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest
agent de jurisdicţia statului acreditant.
Articolul 32
48
Articolul 33
1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al prezentului articol, agentul diplomatic este, în ce
priveşte serviciile prestate statului acreditant, scutit de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în
vigoare în statul acreditar.
2. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică şi oamenilor de serviciu
particulari care sunt în serviciul exclusiv al agentului diplomatic, cu condiţia:
a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului acreditar sau să nu aibă aici reşedinţa lor permanentă;
b) ca ei să nu fie supuşi dispoziţiilor cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul
acreditant sau într-un al treilea stat.
3. Agentul diplomatic care are în serviciul său persoane cărora nu li se aplică scutirea
prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile
statului acreditar cu privire la asigurările sociale le impun celui care angajează.
Articolul 34
Agentul diplomatic este scutit de orice impozite şi taxe, personale sau reale, naţionale,
regionale sau comunale cu excepţia:
a) impozitelor indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în preţurile
mărfurilor sau ale serviciilor;
b) impozitelor şi taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului
acreditar, afară numai dacă agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant, pentru
realizarea scopurilor misiunii;
c) drepturilor de succesiune percepute de statul acreditar, sub rezerva dispoziţiilor
paragrafului 4 din articolul 39;
49
Articolul 35
Statul acreditar trebuie să scutească pe agenţii diplomatici de orice prestaţie personală, de
orice serviciu public, indiferent de natura sa, şi de sarcinile militare ca rechiziţii, contribuţii şi
încartiruiri militare.
Articolul 36
1. Potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare pe care le poate adopta, statul acreditar acordă
intrarea şi scutirea de plata drepturilor de vamă, taxelor şi altor drepturi conexe, altele decât
cheltuielile de depozitare, de transport şi cheltuielile aferente unor servicii similare, pentru:
a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii;
b) obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale,
care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale.
2. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal, afară de cazul că ar
exista motive serioase să se creadă ca acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile
menţionate la paragraful 1 din prezentul articol, sau obiecte al căror import sau export este interzis
de legislaţia sau supus regulamentelor de carantină ale statului acreditar. În asemenea caz, controlul
nu trebuie sa se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat.
Articolul 37
1. Membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa beneficiază de
privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-36, cu condiţia să nu fie cetăţeni ai statului
acreditar.
2. Membrii personalului administratriv şi tehnic al misiunii, precum şi membrii familiilor lor
care fac parte din gospodăriile lor respective, beneficiază, dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar
sau dacă nu au în acest stat reşedinţa lor permanentă, de privilegiile şi imunităţile menţionate în
articolele 29-35, dar imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a statului acreditar menţionată
50
Articolul 38
1. Exceptând cazul în care privilegii şi imunităţi suplimentare au fost acordate de statul
acreditar, agentul diplomatic care are naţionalitatea statului acreditar sau îşi are în acesta reşedinţa
permanentă nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate decât pentru actele
oficiale îndeplinite în exerciţiul funcţiilor sale.
2. Ceilalţi membri ai personalului misiunii şi oamenii de serviciu particulari care sunt cetăţeni
ai statului acreditar sau îşi au în acesta reşedinţa lor permanentă nu beneficiază de privilegii şi
imunităţi decât în măsura în care le sunt recunoscute de acest stat. Totuşi, statul acreditar trebuie
să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv
îndeplinirea funcţiilor misiunii.
Articolul 39
1. Orice persoană care are drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de ele de indată ce
pătrunde pe teritoriul statului acreditar pentru a-şi lua în primire postul său, dacă ea se află deja pe
acest teritoriu, de indată ce numirea sa a fost notificată Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui
alt minister asupra căruia se va fi convenit.
2. Când funcţiile unei persoane care beneficiază de privilegii iau sfârşit, aceste privilegii şi
imunităţi incetează în mod normal în momentul în care această persoană părăseşte ţara, sau la
expirarea unui termen potrivit, care îi va fi acordat în acest scop, dar ele continuă până în acest
51
moment, chiar în caz de conflict armat. Totuşi, imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele
indeplinite de către această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii.
3. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să beneficieze
de privilegiile şi imunităţile de care ei beneficiază, până la expirarea unui termen potrivit, care să le
permită să părăsească teritoriul statului acreditar.
4. În caz de deces al unui membru al misiunii care nu este cetăţean al statului acreditar sau
nu-şi are reşedinţa permanentă în acesta sau al unui membru al familiei sale care face parte din
gospodăria sa, statul acreditar permite retragerea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepţia
acelora care au fost achiziţionate în ţară şi care fac obiectul unei interziceri de export în momentul
decesului său. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în
statul acreditar se datora în mod exclusiv prezenţei în acest stat a defunctului în calitate de membru
al misiunii sau de membru al familiei unui membru al misiunii.
Articolul 40
1. Dacă agentul diplomatic traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui al treilea stat,
care i-a acordat o viză de paşaport, în cazul în care această viză este cerută, pentru a merge să-şi
asume funcţiile sau să-şi ia în primire postul sau pentru a se intoarce în ţara sa, statul terţ îi va
acorda inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau
întoarcerea. În acelaşi fel va proceda şi cu membrii familiei agentului diplomatic care beneficiază
de privilegii şi imunităţi şi care însoţesc sau care călătoresc pentru a-l întâlni sau pentru a se
întoarce în ţara lor.
2. În condiţiile similare acelora care sunt prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol,
statele terţe nu trebuie să stânjenească trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului
administratriv şi tehnic sau de serviciu al misiunii şi a membrilor familiilor lor.
3. Statele terţe acordă corespondenţei şi celorlalte comunicări oficiale în tranzit, inclusiv
mesajele în cod sau cifrate, aceeaşi libertate şi ocrotire ca şi statul acreditar. Ele acordă curierilor
diplomatici, cărora li s-a acordat o viză de paşaport, dacă această viză este cerută, şi valizelor
diplomatice în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi ocrotire pe care statul acreditar este obligat să
le-o acorde.
4. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1, 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică de
asemenea persoanelor respective menţionate la aceste paragrafe, cât şi comunicărilor oficiale şi
valizelor diplomatice, când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ este datorată forţei majore.
52
Articolul 41
1. Fără prejudiciul privilegiilor şi imunităţilor lor, toate persoanele care beneficiază de aceste
privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de
asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredinţate misiunii de catre statul
acreditant, trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin
intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit.
3. Localurile misiunii nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii aşa
cum sunt ele anunţate în prezenta convenţie, sau în alte reguli ale dreptului internaţional general,
sau în acordurile speciale în vigoare între statul acreditant şi statul acreditar.
Articolul 42
Agentul diplomatic nu va exercita în statul acreditar vreo activitate profesională sau
comercială în vederea unui câştig personal.
Articolul 43
Funcţiile unui agent diplomatic iau sfârşit în special:
a) prin notificarea statului acreditant către statul acreditar că funcţiile agentului diplomatic au
luat sfârşit;
b) prin notificarea statului acreditar către statul acreditant că, în conformitate cu paragraful 2
al articolului 9, acest stat refuză sa recunoască agentul diplomatic ca membru al misiunii.
Articolul 44
Statul acreditar trebuie, chiar şi în caz de conflict armat, să acorde înlesniri care să permită
persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi, altele decât cetăţenii statului acreditar, ca şi
membrilor familiei acestor persoane, indiferent de naţionalitatea lor, să părăsească teritoriul său în
termenele cele mai potrivite. El trebuie îndeosebi, dacă este nevoie, să le pună la dispoziţie
mijloacele de transport necesare pentru ei înşişi şi pentru bunurile lor.
Articolul 45
În cazul ruperii relaţiilor diplomatice între două state, sau dacă o misiune este rechemată
definitiv sau temporar:
53
a) statul acreditar este obligat, chiar în caz de conflict armat, să respecte şi să ocrotească
localurile misiunii, precum şi bunurile şi arhivele sale;
b) statul acreditant poate incredinţa paza localurilor misiunii, cu bunurile care se găsesc aici,
precum şi arhivele unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar;
c) statul acreditant poate încredinţa ocrotirea intereselor sale şi ale cetăţenilor săi unui stat terţ
acceptabil pentru statul acreditar.
Articolul 46
Cu consimţământul prealabil al statului acreditat şi la cererea unui stat terţ nereprezentat în
acest stat, statul acreditant poate să asume ocrotirea temporară a intereselor statului terţ şi ale
cetăţenilor acestuia.
Articolul 47
1. Aplicând dispoziţiile prezentei Convenţii, statul acreditar nu va face discriminare între
state.
2. Totuşi, nu vor fi considerate ca discriminatorii:
a) faptul că statul acreditar aplică in mod restrictiv una dintre dispoziţiile prezentei Convenţii
pentru motivul că aceasta este aplicată în acest mod misiunii sale din statul acreditant;
b) faptul că unele state îsi asigură în mod reciproc, prin cutumă sau pe cale de acord, un
tratament mai favorabil decât cel cerut de dispoziţiile prezentei Convenţii.
Articolul 48
Prezenta Convenţie va fi deschisă semnării tuturor statelor membre ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate, precum şi oricărui stat parte la Statutul Curţii
Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor
Unite să devină parte la Convenţie, dupa cum urmează: până la 31 octombrie 1961, la Ministerul
Federal al Afacerilor Externe al Austriei, şi apoi, până la 31 martie 1962, la Sediul Organizaţiei
Naţiunilor Unite la New York.
Articolul 49
Prezenta Convenţie va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul
general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
54
Articolul 50
Prezenta Convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat care aparţine uneia din cele patru
categorii menţionate la articolul 48. Instrumentele de aderare vor fi depuse la Secretariatul general
al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 51
1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii la Secretarul
general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau
de aderare.
2. Pentru fiecare din statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la aceasta după
depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare, Convenţia va intra
în vigoare într-a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau
de aderare.
Articolul 52
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor care aparţin
uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 48:
a) semnăturile puse pe prezenta Convenţie şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de
aderare, în conformitate cu articolele 48, 49 şi 50;
b) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare, în conformitate cu articolul 51.
Articolul 53
Originalul prezentei Convenţii ale cărei texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus au
aceeaşi valoare, va fi depus la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite
o copie certificată conformă tuturor statelor aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate la
articolul 48.
Drept care plenipotenţiarii mai jos semnaţi, autorizaţi în modul cuvenit de guvernele lor
respective, au semnat prezenta Convenţie.
Încheiată la Viena, la optsprezece aprilie una mie nouă sute şaizeci şi unu. 1961
(„Monitorul Oficial”, partea I, nr. 89/1968)
55
LEGI ŞI DECRETE
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
LEGE
privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României
Parlamentul României
adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – (1) Prezenta lege reglementează Statutul Corpului diplomatic şi consular al României.
(2) Membrii Corpului diplomatic şi consular sunt, de regulă, diplomaţi de carieră şi au un
statut socioprofesional specific, conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea
politicii externe a României, conform prevederilor prezentei legi.
Art. 2. – (1) Au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României:
a) ministrul afacerilor externe;
b) secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe;
c) personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a
Ministerului Afacerilor Externe, la ambasadele, misiunile permanente pe lângă organizaţiile
internaţionale şi oficiile consulare ale României, inclusiv persoanele provenind de la Departamentul
de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii, pe perioada trimiterii lor în misiune în
străinătate cu grade diplomatice sau consulare.
(2) Ministrul afacerilor externe, secretarii de stat, subsecretarii de stat, secretarul general şi
secretarul general adjunct fac parte de drept din Corpul diplomatic şi consular al României, pe
durata exercitării funcţiei.
56
57
VOCABULAR DIPLOMATIC
Accensiune, este – ca şi aderarea – actul internaţional prin care un stat care nu a
participat la negocierea şi semnarea unui tratat îşi exprimă consimţământul de a
deveni parte la el. Accesiunea sau aderarea este posibilă atunci când prevederile
tratatului o permit (dacă tratatul, conţinând o clauză de accesiune – „accession
clause” – este un tratat „deschis”.
Acord, termenul se aplică în general înţelegerilor intervenite între state în diverse
domenii ale relaţiilor internaţionale, îndeosebi în domeniile economic,
comercial, financiar, cultural.
Acreditant, stat care numeşte un reprezentant diplomatic într-un stat străin sau pe
lângă o organizaţie internaţională.
Acreditar, stat în care este numit un reprezentant diplomatic al altui stat.
Acreditare, procedură de numire şi de intrare în funcţiune a şefului unei misiuni
diplomatice în străinătate. În practica statelor se cere mai întâi consimţământul
statului străin pentru numirea diplomatului. După primirea consimţământului,
diplomatul este numit în funcţie de către organul competent, conform normelor
metodologice ale statului acreditant. În statul de reşedinţă, după ce diplomatul ia
contact cu ministrul de externe, înmânează scrisorile de acreditare şefului
statului, în cadrul unei solemnităţi (în cazul unui diplomat cu rang de ambasador
sau de ministru plenipotenţiar). Însărcinatul cu afaceri se acreditează pe lângă
ministrul de externe al statului acreditar. Remiterea scrisorilor de acreditare
marchează momentul intrării în funcţie a diplomatului ca reprezentant al statului
său.
Ad-hoc, locuţiune latină cu sensul „pentru acest (scop)”. În dreptul internaţional
public se foloseşte pentru a caracteriza o instituţie creată în vederea îndeplinirii
unei sarcini speciale şi, în general, temporare.
Ad interim. Expresia are în mod curent sensul de „provizoriu”, „care ţine locul
titularului”. În terminologia diplomatică, indică de obicei pe agentul care
58
îndeplineşte funcţia de şef al unei misiuni diplomatice, atunci când postul de şef
al misiunii este vacant sau şeful misiunii este împiedicat să-şi exercite funcţiile.
Ad referendum. Ca o etapă intermediară între redactare şi semnarea definitivă, un
tratat poate fi semnat „ad referendum” („pentru a se referi la el, până la
hotărârea definitivă”).
Semnarea „ad referendum” intervine atunci când reprezentantul este
împuternicit să negocieze, dar nu are împuternicire sa semneze tratatul decât „ad
referendum”, ceea ce înseamnă „sub rezerva aprobării guvernului” său.
Agrement. La numirea (acreditarea) unei persoane ca şef al unei misiuni diplomatice,
statul acreditant trebuie să ceară acordul prealabil al statului de reşedinţă asupra
persoanei respective (agréer = a accepta, a aproba).
Acordarea agrementului este o prerogativă a statului acreditar, care nu este
obligat, în cazul unui dezacord să-şi motiveze refuzul.
Pentru a se evita eventualele refuzuri oficiale, este uzual să se sondeze guvernul
statului străin, în mod neoficial, înainte de a se face o cerere formală pentru
agrement (demande d'agréation).
Alternat. Este denumirea ce se dă ansamblului de reguli procedurale, după care se
efectuează punerea semnăturilor pe tratat, astfel încât să fie respectat principiul
egalităţii statelor. În cazul tratatelor bilaterale, când sunt mai mulţi
plenipotenţiari, semnăturile se pun faţă în faţă, pe partea stângă şi pe partea
dreaptă. Ele alternează în aşa fel încât semnăturile plenipotenţiarilor pe
exemplarul pe care-l reţin pentru statul lor, să fie puse pe primul loc (pe partea
stângă).
Când tratatul se semnează de către un singur împuternicit de fiecare parte,
semnăturile pot fi puse una sub cealaltă, alternând pe cele două exemplare.
La semnarea unui tratat multilateral, plenipotenţiarii semnează în ordinea
alfabetică a statelor părţi.
Aide-mémoire, notă diplomatică înmânată de un agent diplomatic celelalte părţi, în
cursul unor tratative sau convorbiri, cu scopul de a rezuma problema discutată, a
59
preciza anumite aspecte ale acesteia sau pentru a confirma declaraţiile făcute
verbal. A.m. nu poartă decât menţiunea locului şi datei remiterii. Nu este semnat
si nu conţine nici o formulă de politeţe.
Amendament (în dreptul internaţional), text propus spre a fi introdus într-un proiect
de act (tratat, rezoluţie, cartă, statut, regulament etc.) cu scopul de a preciza,
completa sau modifica una sau mai multe din prevederile iniţiale.
Ataşat. Există trei categorii de ataşaţi. Din prima fac parte ataşaţii navali, militari, ai
aerului sau comerciali pe lângă misiunile diplomatice pentru servicii de
specialitate. A doua categorie o formează ataşaţii diplomatici, reprezentând
primul grad în ierarhia agenţilor diplomatici. În a treia categorie, îi găsim pe
ataşaţii onorari (honorary attachê). Aceştia sunt voluntari nesalariaţi, tineri cu o
anumită poziţie socială care, îndeosebi în sistemul englez, îşi petrec o perioadă
de timp într-o ambasadă sau într-o legaţie la terminarea studiilor universitare,
până la stabilirea lor în societate.
Armistiţiu. Instrument juridic prin care beligeranţii s-au înţeles să suspende temporar
ostilităţile şi care reglementează raporturile dintre beligeranţi în această
perioadă.
Barter, operaţie prin care părţile convin să schimbe între ele mărfuri de valori
echivalente, care se derulează în baza acordului de b. În asemenea operaţiuni nu
intervin, practic, transferuri de sume de bani, valorile mărfurilor care se schimbă
compensându-se reciproc. Caracteristic pentru o operaţie de b. este faptul că
fiecare dintre părţile contractante este în acelaşi timp şi vânzător şi cumpărător.
Operaţiunile de b., denumite şi compensaţii sau operaţii de troc, s-au dezvoltat
ca urmare a restricţiilor valutare impuse de diferite ţări.
Beligeranţă, participare a unui stat, a unei mişcări de eliberare naţională la un
conflict armat. Situaţia de b. prezintă importanţă în raport cu legile şi obiceiurile
aplicabile în caz de conflict armat, toate părţile beligerante beneficiind, în
condiţii de reciprocitate, de aceste legi şi obiceiuri. Recunoaşterea b. are drept
60
61
Canal diplomatic, legătura şi comunicarea între două sau mai multe state prin
intermediul ministerelor de externe şi misiunilor diplomatice, în forme şi metode
specifice activităţii diplomatice.
Casus Belli, expresie latină cu sensul „caz (motiv) de război”. Desemnează actele sau
evenimentele care, violând sau ameninţând în mod grav interesele fundamentale
ale unui stat, justifică declararea războiului.
Cifru diplomatic, ansamblul de caractere convenţionale (cifre şi semne) folosite
pentru transmiterea corespondenţei diplomatice, spre a i se asigura respectarea
caracterului său secret. Dreptul misiunilor diplomatice de a folosi un cifru este
unanim recunoscut.
Clase ale consulilor, categorii în care sunt împărţiti şefii posturilor consulare.
Conform Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare (1963), aceste
clase sunt: consul general, consul şi agent consular. Statele au dreptul să-şi
fixeze şi alte denumiri pentru şefii posturilor consulare. Consulii, indiferent de
clasa căreia îi aparţin, se bucură, din partea statului pe al cărui teritoriu
funcţionează, de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi îndatoriri faţă de acel stat.
Clase ale şefilor misiunilor diplomatice, categorii (ranguri) în care sunt impărţiţi
şefii misiunilor diplomatice. Au fost stabilite pentru prima dată la Congresul de
la Viena din 1815 şi completate la Congresul de la Aachen din 1818. Convenţia
de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, din 18 apr. 1961, prevede, în art.
14, că: „Şefii de misiune se împart în trei clase, şi anume: a ambasadorilor sau
nunţilor acreditaţi pe lângă şefii de state şi a celorlalţi şefi de misiune cu rang
echivalent; a trimişilor, miniştrilor sau internunţilor acreditaţi pe lângă şefii de
state; a însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele afacerilor
externe”. Şefii misiunilor diplomatice de toate clasele se bucură de aceleaşi
drepturi în îndeplinirea funcţiilor lor. Deosebirea dintre diferitele clase apare
numai în ceea ce priveşte ceremonialul şi protocolul diplomatic; ambasadorii
sunt consideraţi ca reprezentând nu numai statul, ci şi personal pe şeful statului;
ei pot duce tratative cu şeful statului străin; de obicei, ambasadorii şi miniştrii
62
63
64
65
66
67
68
69
unui alt guvern, anume indicat în tratat (depozitarul). Nu toate tratatele sunt
supuse ratificării. Sunt tratate care intră în vigoare fără a aştepta procedura
schimbului instrumentelor de ratificare, adică la semnare sau aderare.
Inviolabilitate, imunitate conferită de dreptul internaţional, de care se bucură anumite
persoane când se află în străinatate – şeful statului, şeful guvernului, membrii
reprezentanţelor diplomatice, membrii forţelor armate ş.a., precum şi bunurile
statului aflate în străinatate. I. personală a diplomatului, cea mai importantă
dintre imunităţile şi privilegiile personale ale diplomaţilor. Ea constă în ocrotirea
diplomatului, de către statul de reşedinţă, împotriva oricăror atentate şi în
garanţia că impotriva persoanei lui nu vor fi aplicate nici un fel de măsuri de
constrângere şi nici un fel de presiuni din partea autorităţilor şi a funcţionarilor
ţării de reşedinţă. Diplomatul nu poate fi arestat sau reţinut pe cale judiciară sau
administrativă, iar autorităţile ţării de reşedinţă trebuie să ia toate măsurile
pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei diplomatului, libertăţii,
demnităţii şi onoarei lui. I. sediului şi a arhivelor misiunii diplomatice obligă
autorităţile statului de reşedinţă să nu pătrundă şi să nu permită ca cineva să
pătrundă în sediul misiunii diplomatice fără asentimentul şefului misiunii. Statul
de reşedinţă are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ocrotirea sediului
misiunii diplomatice şi a arhivei împotriva oricăror atentate.
Însărcinat cu afaceri, şef de reprezentanţă diplomatică de clasă inferioară. Spre
deosebire de ambasador, care este acreditat pe lângă şeful statului, î. cu a. titular
este acreditat pe lăngă ministrul afacerilor externe, printr-o scrisoare de cabinet.
Î. cu a. pot fi permanenţi şi temporari sau ad-interim, când înlocuiesc pe şeful
reprezentanţei în timpul absenţei sale din statul de reşedinţă, sau în cazul
decesului acestuia. În prima situaţie, î. cu a. este numit de ministrul afacerilor
externe, în a doua situaţie, devine însărcinat cu afaceri un membru al
reprezentanţei. Numele acestei persoane se comunică Ministrului Afacerilor
Externe.
70
71
72
73
74
părţile care au negociat textul tratatului respectiv s-au înţeles în acest sens.
Statele în cauză pot conveni să modifice textul parafat.
Persona grata, expresie latină cu sensul „persoană agreată”, folosită în relaţiile
diplomatice spre a desemna un diplomat pentru a cărui numire în calitate de şef
al misiunii diplomatice, statul acreditar şi-a dat agrementul. Orice alt membru al
personalului diplomatic al misiunii devine p.g. după primirea vizei diplomatice
de intrare pe teritoriul statului de reşedinţă al misiunii sau după ce numirea sa a
fost adusă la cunoştinţa Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţă
şi acesta nu a manifestat opunere într-un termen rezonabil.
Persona non grata, expresie latină cu sensul „persoană neagreată” folosită în practica
diplomatică spre a desemna o persoană pentru a cărei numire în calitate de şef al
misiunii diplomatice nu s-a primit agrementul statului acreditar. De asemenea,
este considerat p. non g. diplomatul căruia statul de reşedinţă al misiunii i-a
cerut să părăsească teritoriul său, fie datorită comportării ofensatoare la adresa
guvernului, a intervenţiei în afacerile interne ale acelei ţări, a nerespectării
legilor şi obiceiurilor locale, a folosirii abuzive a privilegiilor şi imunităţilor
diplomatice, a încălcării normelor generale de comportare a diplomaţilor, fie ca
retorsiune împotriva declarării p. non g. a unui diplomat al statului de reşedinţă
de către statul trimiţător. Termenul de p. non g. este folosit doar pentru membrii
personalului diplomatic. În urma declarării p. non g., diplomatul trebuie să pă-
răsească în cel mai scurt timp teritoriul străin; în caz contrar împotriva lui se
poate lua măsura expulzării.
Plenipotenţiar, persoana investită cu depline puteri de către autoritatea competentă a
unui stat, în scopul de a reprezenta acel stat în vederea negocierii, adoptării,
autentificării sau semnării unui tratat internaţional. Spre deosebire de trecut când
p. angaja, de regulă, statul pe care îl reprezenta, în prezent el are puteri limitate
(stabilite prin mandatul primit), a căror depăşire sau încălcare lipseşte de orice
valoare juridică actele încheiate. Termenul de p. este folosit adesea în pream-
bulul ori în clauzele finale ale tratatelor, pentru a desemna persoana însărcinată
75
76
77
78
79
state drept explicaţie, fără alte argumente, pentru măsuri luate în cadrul politicii
externe sau interne a statelor respective.
Relaţii diplomatice, raporturi politice cu caracter oficial şi de continuitate între state,
stabilite pe baza acordului de voinţă reciproc, prin misiuni diplomatice
permanente pe care statele şi le trimit în scopul dezvoltării colaborării
internaţionale şi al apărării intereselor fiecărui stat şi ale cetăţenilor săi pe
teritoriul celuilalt stat. R.d. reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state;
ele contribuie la lărgirea şi intensificarea raporturilor bilaterale în toate
domeniile de activitate (politic, economic, cultural-ştiintific, consulare etc.).
Resortisant, termen folosit în literatura de drept internaţional, uneori sinonim cu
acela de naţional (cetăţean), iar alteori, într-o accepţie mai largă, desemnând
toate persoanele care sunt supuse suveranităţii unui stat. El se referă atât la
persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice care au naţionalitatea unui anumit
stat. În mod excepţional, termenul r. a fost folosit de jurisdicţia franceză în
aplicarea dispoziţiilor tratatelor de pace cu privire la bunurile, drepturile şi
interesele „resortisanţilor” statelor inamice, în legătură cu apartenenţa unei
persoane, care, fără a avea naţionalitatea unui stat inamic, a servit în armata
acestuia.
Restitutio in integrum, reparare integrală a prejudiciilor cauzate cu încălcarea
normelor de drepr, prin restabilirea situaţiei care existase înainte de producerea
actului ilicit. Este modul cel mai adecvat pentru repararea prejudiciului cauzat,
atunci când acest mod de reparare este posibil în practică. În cazul în care r. in i.
nu este posibilă, răspunderea celui în culpă se va materializa într-o despăgubire
bănească sau o altă formă de reparaţie cunoscută de părţi sau hotărâtă de instanţa
juridică competentă.
Ruperea relaţiilor diplomatice, curmarea raporturilor diplomatice directe între două
state prin rechemarea agenţilor diplomatici, la iniţiativa unuia din statele în
cauză. R.r.d. se poate produce în împrejurări diverse ca urmare a unor dificultăţi
intervenite în raporturile dintre cele două state sau în caz de război. R.r.d.
80
trebuie să rezulte din declaraţii sau acte fără echivoc. Spre deosebire de starea de
război, r.r.d. nu duce la desfiinţarea tratatelor bilaterale între cele două state (cu
excepţia celor care presupun în mod necesar existenţa acestor relaţii), nici la
înlăturarea tuturor raporturilor bilaterale. Statele respective pot întreţine, în
continuare, raporturi consulare, legături comerciale, pot trimite şi primi misiuni
speciale etc. Se face distincţie între r.r.d. (când misiunea diplomatică încetează
definitiv, întregul personal al misiunii este rechemat etc.) şi suspendarea
relaţiilor diplomatice (retragerea temporară a personalului misiunii).
Schimb de note, mod de realizare a unei înţelegeri între două state, într-o anumită
problemă, pe calea remiterii reciproce a unor note diplomatice, având acelaşi
conţinut şi purtând aceeaşi dată. S. de n. se efectuează de către Ministerul
Afacerilor Externe şi misiunea diplomatică a celuilalt stat acreditată în ţara
respectivă.
Scrisoare de acreditare, document oficial, emanând de la statul acreditant, prin care
se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice. S. de a. sunt semnate
de şeful statului acreditant şi adresate şefului statului acreditar, în cazul în care
şefii de misiune sunt ambasadori sau miniştri plenipotenţiari. S. de a. pentru
însărcinatul cu afaceri este denumită scrisoare de cabinet. De regulă, s. de a.
cuprind numele, titlul, calitatea specială a diplomatului, obiectul general al
misiunii sale şi apelul de a i se acorda sprijin în îndeplinirea acesteia etc.
Remiterea s. de a. fixează, de regulă, momentul începerii activităţii oficiale a
şefului misiunii diplomatice. Acţiunea de remitere are lor în cadrul unei
ceremonii solemne. Acreditarea concomitentă a aceluiaşi şef de misiune pe
lângă două sau mai multe state este denumită dublă acreditare, acreditare
multiplă sau concurentă. Ea se poate efectua numai cu consimţământul fiecăruia
dintre statele în cauză. Situaţia inversă acreditării multiple este acreditarea de
catre mai multe state a aceleiaşi persoane ca şef de misiune pe lângă un stat,
dacă acesta este de acord.
81
82
83
_____________
(Termeni şi informaţii din: Dicţionar diplomatic, Bucureşti, 1979; M. Maliţa,
Diplomaţia. Şcoli şi instituţii, Bucureşti, 1970; H. Nicolson, Diplomacy,
Londra, 1950; L. Dembinski, The modern law of diplomacy. External
missions of states and international organizations, Boston, Dordrecht,
Lancaster. 1988; W. Watson, Diplomacy. The dialogue between states,
Londra, 1982; I.M. Anghel, Dreptul diplomatic, Bucureşti, 1984; I.M. Anghel,
Dreptul consular, Bucureşti, 1978; A. Bonciog, Drept diplomatic, Bucureşti,
1997; J. Serres, Manuel practique de protocole, Paris, 1992; P. Tănăsie,
Uzanţe diplomatice şi de protocol, Bucureşti, 1993)
84
Negocierea
85
Tehnica culpabilizării
Ultimatumul
Dezinformarea sistematică
Minciuna sistematică
Atacul la persoană
Adresarea agresivă
Ameninţarea
Ironizarea
Surpriza
Tactica tăcerii
Pauzele
86
Mimarea ignoranţei
Obiecţiile sistematice
87
Studii de caz
1988,
p. 14-15.
88
89
90
Studii de caz ** *
Un american la Ploieşti...
91
92
93
94
95
Salutul la francezi
96
Bahus şi marcajul
97
98
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
99
100
101