2.

DEFINIREA, OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI

MEDICALE

Sociologia medicală este o disciplină de dată relativ recentă, născută din necesităţile sociale
impuse de secolul XX. Apărută iniţial doar ca preocupare în cadrul domeniului larg al sociologiei,
sociologia medicală a devenit ulterior – în deceniul 5 – o disciplină de sine stătătoare, datorită
identificării a tot mai multor probleme ce puteau să-şi găsească un răspuns prin ea. Desigur că
problematica socială s-a impus foarte de timpuriu în înţelegerea problemelor medicale, pentru că
oamenii şi-au explicat şi au reacţionat întotdeauna la problemele medicale pe care le aveau într-un
mod subiectiv, pornind de la experienţa lor de viaţă şi în funcţie de mediul social. Ulterior, o serie de
schimbări acumulate de-a lungul timpului, au impus tot mai mult necesitatea structurării sociologiei
medicale ca disciplină.
Sociologia medicală este deci o disciplină caracterizată printr-o varietate largă de preocupări –
explicate prin teorii, paradigme - dintre care enumerăm doar câteva: definiţiile socioculturale ale
sănătăţii şi bolii, analiza modului în care este organizată social instituţia medicală, comportamente
specifice stărilor de sănătate şi boală, modele de interacţiune medic-pacient şi efectul lor asupra
eficienţei actului medical, sisteme de îngrijire medicală, instituţionalizarea medicinii, spitalul ca
instituţie, etc.
Sarcina sociologiei medicale ca ştiinţă este aceea de a îmbunătăţi calitatea vieţii umane, de a
dezvolta noi concepte şi modele explicative pentru înţelegerea sănătăţii şi a bolii, de a propune
metode noi de cercetare a problematicii sociale în medicină. În opinia lui Jean-Claude Guyot,
sociologia medicală are trei obiective principale (Lupu şi Zanc, p. 44-45):
 Obiectivul medical – sociologia este o disciplină anexă care completează cunoaşterea
specialiştilor în medicină. Sociologia sprijină medicina în detectarea mecanismelor sociale
responsabile de menţinerea sănătăţii.
 Obiectivul economic – sociologia medicală îşi propune realizarea unor cercetări pentru
determinarea costurilor îngrijirilor medicale, consumul de medicamente, cheltuielile pentru
sănătate.
 Obiectivul sociologic – prin analiza problemelor de sănătate este vizată cunoaşterea
societăţii. De fapt sociologia medicinei are menirea de a dezvălui o anumită parte a vieţii
sociale
Cursul de faţă a selectat din multitudinea de probleme studiate de sociologia medicală câteva
mai importante cum ar fi:
 Definiţii şi reprezentări sociale şi culturale ale bolii şi sănătăţii – tipuri de definire a acestora,
analiza modului în care sunt definite şi percepute cele două în diverse contexte culturale.
 Perspective sociologice asupra sănătăţii şi bolii – principalele paradigme teoretice în
înţelegerea celor două realităţi umane.
 Relaţia medic-pacient – status şi rol în relaţia medicală, tipuri de relaţii, teorii sociologice
implicate în explicarea acestei relaţii, implicaţii asupra eficienţei actului medical.
 Aspecte de sociologie a spitalului – evoluţia istorică a instituţiei spitaliceşti, tipuri de
instituţii spitaliceşti, modele de îngrijire a pacienţilor spitalizaţi.
 Comunicarea în actul medical – obstacolele comunicării, efectele unei comunicări adecvate,
metode de îmbunătăţire a comunicării, specificul comunicării în cadrul pacienţilor incurabili.
 Sisteme de îngrijire a sănătăţii – tipuri de sisteme, extinderea acestora, analiza sistemului
românesc de îngrijire a sănătăţii.
 Epidemiologia socială şi determinanţii sociali ai sănătăţii şi bolii. Boala ca expresie
corporală a inegalităţii sociale.
 Stilul de viaţă – elemente componente ale stilului de viaţă, factori de risc asupra sănătăţii,
aspecte sociale legate de elementele stilului de viaţă ce influenţează starea de sănătate:
fumat, consum de droguri, alcoolism, obezitate, stres.
 Boala în relaţie cu societatea, cultura, civilizaţia. Semnificaţiile simbolice ale bolii.
1. DEFINIREA ŞI OBIECTUL SOCIOLOGIEI MEDICALE.
Există desigur o multitudine de definiţii ale sociologiei medicale, majoritatea fiind construite
în funcţie de obiectul de cercetare al acesteia. Definiţiile variază foarte mult de la un autor la altul
sau de la o şcoală sociologică la alta. O definire succintă a domeniului, ce surprinde preocupările
esenţiale ale sociologiei medicale, ar fi următoarea:
Definiţie. Sociologia medicală este o sociologie de ramură care studiază sănătatea şi boala
ca experienţe umane, instituţii sociale din domeniul medical, natura profesiei medicale şi relaţia
medic-pacient.

2. DIFERENŢIERI DE CONCEPTE:
Trebuie făcute o serie de diferenţieri între câteva concepte şi ramuri înrudite cu sociologia medicală
 Medicina socială (igienă socială) – ramură a ştiinţelor medicale care are ca obiect de studiu
optimizarea acţiunilor cu caracter profilactic de masă, evaluarea necesităţilor de ocrotire a
sănătăţii, determinarea unor măsuri de îmbunătăţire a reţelei medicale. Medicina socială nu se
adresează indivizilor izolaţi, ci se concentrează asupra caracteristicilor grupurilor umane, asupra
ameliorării mediului ambiant şi identificarea de resurse pentru ocrotirea colectivităţilor umane.
Se concentrează de asemenea asupra mediului social ca factor patologic. Obiectivele ei: analiza
factorilor ce determină frecvenţa şi distribuţia bolilor în categorii specifice de populaţie,
evaluarea costului asistenţei sanitare şi a consumului medical. Faţă de sociologia medicală,
medicina socială se preocupă mai ales de analiza statistică a morbidităţii.
 Sociologia în medicină (Robert Strauss – este cel care impune distincţia între sociologia
medicală şi sociologia în medicină) – se ocupă cu structura organizatorică, relaţiile dintre roluri,
sistemul de valori al profesiei medicale. Această ramură presupune integrarea conceptelor şi
teoriilor sociologice şi aplicarea lor în domeniul medicinei. În acest caz, sociologia se supune
obiectivelor, constrângerilor şi priorităţilor medicinii ca ştiinţă. Spre deosebire de sociologia
medicală ce foloseşte domeniul medical pentru a studia comportamentul uman, stratificarea
socială, aspecte legate de putere şi influenţă, etc., sociologia în medicină utilizează sociologii ca
şi colaboratori ai medicilor în studiul unor probleme, nu sociale, ci medicale.
 Sociologia sănătăţii şi a bolii – studiază aspectele socio-economice ale sănătăţii, boala ca
problemă socială, iniţierea de politici sociale în domeniul sănătăţii (Lupu, Zanc, 1999, p. 30)

3. DOMENIILE DE CERCETARE ALE SOCIOLOGIEI MEDICALE:

O serie de autori cu preocupări în domeniul sociologiei medicale au identificat principalele
domenii de studiu ale acestei discipline (Lupu, Zanc, 1999, p. 30-31) .
După R. K. Merton
 Etiologia socială a îmbolnăvirii
 Medicina ca instituţie de control social
 Sociologia învăţământului medical
Francois Steudler propune alte două obiective:
 Distribuţia socială a bolilor – în funcţie de tipul de societate, mediul familial, religie,
sex, clase sociale, profesie.
 Factorii sociali şi culturali legaţi de natura bolii, procesul terapeutic
 Spitalul ca organizaţie, etc.
Peter Konrad şi Rochelle Kern precizează următoarele domenii de studiu pentru sociologia
medicală
 Relaţiile medicale şi sociale în grupurile mici
 Bazele economice ale serviciilor medicale
 Influenţa industriilor medicale asupra stării de sănătate a populaţiei
 Conexiunea boală-structură socială
 Umanizarea actului medical
Rodney M. Coe:
 Modul în care boala afectează grupurile umane
 Modul în care grupurile răspund la boală
S. Rădulescu şi Gr. Popescu
 relaţia socio-medicală (relaţia medic-pacient)
  faptele socio-medicale (epidemii de masă de exemplu)
 fenomenele şi procesele socio-medicale (boala).
Iustin Lupu şi Ioan Zanc
 fundamentele sociale ale sănătăţii şi bolii
 interdependenţa dintre factorii sociali şi starea de sănătate sau boală a populaţiei
 incidenţa celor două stări în populaţie.
Alte probleme ce sunt studiate în general de sociologia medicală: familia şi îmbolnăvirea,
impactul social al bolii asupra indivizilor, inegalitatea accesului la servicii medicale, spitalul ca
instituţie socială, boala ca stigmat social, şomajul şi starea de sănătate, alcoolismul, clasa socială şi
îmbolnăvirea, etc.

4. FONDATORI AI SOCIOLOGIEI MEDICALE

Unii autori localizează debutul sociologiei medicale ca ramură a sociologiei în lucrarea
Sinuciderea a lui Durkheim, pentru că este prima lucrare care analizează o problemă cu conotaţii
medicale din perspectivă socială. El pune sinuciderea în relaţie cu integrarea şi coeziunea socială.
Ulterior preocupări mai serioase de sociologie medicală au apărut în lucrările lui T. Parsons,
legate de ideea integrării conformiste în societate şi care califica boala ca şi comportament deviant,
iar sănătatea ca un comportament normal. Parsons a aplicat analiza făcută structurii şi proceselor
sistemului social la cazul practicii medicale. Ulterior concepţia lui Parsons a fost parţial abandonată
şi s-a remarcat o trecere de la perspectiva microsociologică la cea macrosociologică.
Din punct de vedere teoretic, contribuţii mai importante au adus T. Parsons, E. Durkheim, R.
K. Merton, Patricia Kendall, S. Levine, D. Mechanic, E. Freidson

5. CAUZE SOCIALE ALE DEZVOLTĂRII SOCIOLOGIEI MEDICALE CA ŞTIINŢĂ

Există mai mulţi factori ce au favorizat dobândirea de către sociologia medicală a statutului de
disciplină autonomă.
5.1. Recunoaşterea importanţei factorilor sociali în etiologia bolilor
În general, de-a lungul timpului, s-a acordat puţin credit factorilor sociali – de exemplu calitatea
relaţiilor individului, calitatea mediului de viaţă în care trăieşte, etc – ca determinanţi ai stării de
boala. Chiar şi în secolul XIX, când medicina cunoaşte un avânt o dată cu apariţia unor descoperiri
(în domeniul microbian, al razelor X, a microfotografiei) sau a unor noi puncte de vedere explicative
asupra bolii (teoria germenilor patogeni a lui Pasteur), medicina se dezinteresează de rolul factorilor
sociali în producerea bolii, datorită faptului că devine extrem de concentrată asupra problemelor
specifice de ştiinţă aplicată (fizică, chimie).
O tentativă de depăşire a acestei abordări apare o dată cu teoria psihanalitică a lui Freud care
impune ideea inovatoare că anumite stări patologice pot fi explicate prin cauze de natură psihică.
Apariţia revoluţiei industriale cu corolarul ei de modificări la nivel individual şi social,
inclusiv în domeniul sănătăţii oamenilor, a condus la o nouă concepţie în abordarea bolilor. Marile
aglomerări urbane, regimul de muncă excesiv, subnutriţia, igiena precară a oraşelor industriale,
infracţionalitatea, toate acestea reorientează cercetările medicale asupra cauzelor sociale în
declanşarea şi răspândirea bolilor. Aceste studii au arătat că bolile nu apar doar datorită microbilor,
ci şi datorită condiţiilor de viaţă care favorizează înmulţirea şi răspândirea acestora. Tot acum se
naşte şi medicina socială care îşi propune să iniţieze măsuri de igienă socială. Ulterior, cercetările
medicale au început să afirme progresiv importanţa determinării sociale şi psihologice în producerea
diferitelor boli, ceea ce a constituit un teren favorabil pentru apariţia sociologiei medicale ca ştiinţă
de sine stătătoare. Meritul major al acestei discipline, cu care ea şi-a făcut debutul pe scena ştiinţelor
sociale a fost acela de a arăta că există importante diferenţe în speranţa de viaţă, morbiditatea şi
mortalitatea oamenilor, în funcţie factorii sociali.

Influenţa socialului asupra sănătăţii

Socialul influenţează sănătatea prin mai multe modalităţi cum ar fi:
 Calitatea igienei publice – calitatea apei potabile, a aerului, canalizarea, igiena deşeurilor
 Stilul de viaţă – de exemplu, se consideră că aspectele legate de dietă au o importantă
componentă socială prin faptul că modul de alimentaţie al oamenilor este supus “modei” şi
poate fi modificat prin educaţie. La fel fumatul, consumul de droguri.
  Planing-ul familial – familiile în care se practică contracepţia au un număr mai scăzut de
membri, ceea ce presupune o îngrijire şi o dietă mai bună a copiilor, precum şi o sănătate mai
bună a femeilor
 Condiţiile de locuire – spaţiul existent, iluminarea, aerisirea, igiena, etc.
 Venitul şi nivelul de educaţie
 Condiţiile de muncă (statutul ocupaţional)– program de lucru, posibilitatea unor accidente la
locul de muncă, stres ocupaţional

5.2. Apariţia spitalului modern

Reprezintă o altă cauză a dezvoltării sociologiei medicale. Spitalul modern devine o instituţie
complexă şi puternică, cu mijloace eficace de diagnostic şi tratament şi în acelaşi timp devine un
“centru de inovaţie” (F. Steudler). Organizarea şi conducerea acestuia ridică numeroase probleme de
factură decizională, economică, financiară, precum şi probleme de comunicare şi coordonare, de
structurare a rolurilor în care sociologia are un cuvânt de spus.

5.3. Medicalizarea societăţii

Este un proces actual şi care se referă la faptul că tipurile de patologii cu care se confruntă
oamenii au devenit tot mai numeroase şi mai variate prin introducerea unor manifestări aflate la
graniţa dintre sănătate şi boală. Se ajunge astfel ca stresul, oboseala, stările psihice cu tentă depresivă
şi alte asemenea manifestări să fie considerate şi tratate ca boli. De asemenea modelul medical este
aplicat şi la probleme cum ar fi: folosirea drogurilor, homosexualitate, devianţă, alcoolism, etc. Ca o
consecinţă creşte numărul potenţialilor pacienţi. Datorită acestui proces de medicalizare a societăţii
sunt necesare noi servicii medicale, un număr mai mare de medici, elaborarea unor legi privind
protecţia populaţiei şi analizarea de către sociologi, împreună cu specialişti din alte domenii a
impactului social al unor probleme cu conotaţii juridice şi etice cum ar fi: transplantul de organe,
clonarea, diagnosticul prenatal, fecundarea in vitro, etc.
Medicina modernă permite astăzi supravieţuirea unor pacienţi cu boli cronice care în trecut
le-ar fi cauzat moartea, dar asta cu preţul dependenţei de serviciile medicale, iar aceasta este o altă
modalitate de medicalizare a societăţii. Un al treilea aspect al medicalizării se referă la
marginalizarea medicinii alternative şi considerarea acesteia ca o modalitate nelegitimă de abordare a
bolii. Însă în ciuda acestei abordări din partea medicinii ştiinţifice, medicina alternativă este tot mai
populară. Sociologii consideră că acest lucru se întâmplă din mai multe motive:
 Oamenii consideră că medicina alopată eşuează şi nu are efectul scontat în anumite probleme
medicale, cum ar fi de exemplu cancerul.
 Teama de efectele iatrogenice ale tratamentelor oferite de medicina convenţională
 Rezerve de natură religioasă sau filosofică faţă de modalităţile de tratament ale medicinii
convenţionale
 Dorinţa de experimentare (Stanway, 1982)

5.4. Alte cauze ce au dus la dezvoltarea medicinii ca ştiinţă (S. Rădulescu, 2002, p. 37-38):
 Trecerea de la medicina practicată în mod privat la cea practicată în echipe şi în instituţii
specializate
 Schimbarea profilului demografic al populaţiei (creşterea procentului de vârstnici,
prelungirea duratei vieţii)
 Schimbarea modurilor de finanţare în medicină
 Schimbarea rolului tradiţional al medicilor prin specializarea tot mai mare a lor

6. EVOLUŢIA PRACTICII MEDICALE ŞI RAPORTUL ACESTEIA CU ŞTIINŢELE

SOCIALE
W. L. Barton distinge următoarele etape în evoluţia medicinei (Rădulescu, 2002):
1. Era empirică – de la începuturi până în 1850, în care medicina era concentrată asupra găsirii
explicaţiilor bolii, asupra diagnosticului şi tratamentului empiric al ei. Învăţământul medical era
de tip autoritar, iar ştiinţele sociale nu reprezentau o modalitate de abordare a bolilor.
2. Era ştiinţei fundamentale – până în 1900. Apar primele teorii bacteriologice şi se
fundamentează metodele clinice şi de laborator, iar medicina este axată pe diagnosticul,
tratamentul şi explicaţia ştiinţifică a bolilor. Ştiinţele comportamentale nu sunt valorizate nici în
această etapă.
3. Era ştiinţei clinice – până în anii 1950, când interesul se deplasează dinspre boală înspre omul
bolnav. Din acest motiv ştiinţele sociale devin importante pentru abordarea medicală
4. Era sănătăţii publice - este perioada în care se reuşeşte controlul bolilor infecţioase, se
utilizează tot mai mult antibioticele şi chimioterapia. Se caracterizează de asemenea prin
interesul sporit pentru omul bolnav, relaţia acestuia cu mediul, importanţa factorilor profesionali,
geografici, climaterici, prevenţie şi profilaxie. Se produce o mare deschidere spre social
5. Era ştiinţei politice a sănătăţii – anii 2000, programe naţionale de sănătate, luarea în
considerare a factorilor politici, economici şi sociali la starea de sănătate a populaţiei.

Exerciţii:
1. Lucraţi pe echipe şi încercaţi să elaboraţi o definiţie a sociologiei medicale şi a obiectului acesteia.
2. Care credeţi că sunt diferenţele între următoarele concepte: sociologia medicală, medicina socială,
sociologia în medicină, sociologia sănătăţii şi a bolii.
3. Realizaţi o enumerare (un inventar) de probleme sociale specifice care ar putea face obiectul
sociologiei medicale, reactualizându-vă o serie de fenomene şi procese sociale care pot fi aplicate la
problematica medicală (instituţii sociale, spital, stratificare socială, cultură, aspecte economice,
inegalitate socială)
4. Din cunoştinţele de sociologie generală pe care le-aţi acumulat, care consideraţi că sunt sociologii care
şi-au adus contribuţii în domeniul sociologiei medicale?
5. Lucraţi pe echipe şi identificaţi cauzele ce au determinat dezvoltarea sociologiei medicale ca ştiinţă.
 Ce anume a făcut ca socialul să fie luat în considerare în medicină?
 Ce instituţie a apărut şi care a determinat naşterea unei noi discipline – sociologia medicală?
 Ce părere au, azi sunt mai multe boli sau mai puţine ca în trecut? Cum evoluează nosologia,
devine tot mai variată sau tot mai simplă? Ce probleme de natură psihică sau de altă natură
sunt astăzi considerate boli şi înainte nu erau? Ce se întâmplă azi cu pacienţii cu boli cronice
faţă de trecut?)
 Cum se practică azi medicina faţă de trecut?
 Cum s-a schimbat profilul demografic al populaţiei?
 Dacă şi cum s-a schimbat rolul tradiţional al medicilor?
6. Care sunt motivele pentru care medicina alternativă a câştigat în popularitate?
7. Care sunt modalităţile prin care socialul influenţează sănătatea? Identificaţi întâi aspectele sociale
care pot influenţa sănătatea şi apoi explicaţi cum influenţează aceste aspecte sociale sănătatea.
8. Încercaţi să delimitaţi principalele etape în dezvoltarea practicii medicale şi trăsăturile acestor etape.
 Există o eră (etapă) de început, în care medicina nu era foarte dezvoltată – prin ce se
caracterizează ea? Cum era învăţământul medical?
 Care sunt consecinţele descoperirilor din domeniul medical, ce pun accent pe biologic?
 Care sunt caracteristicile erei clinice? Ce înseamnă clinic?
 Ce se întâmplă în etapa sănătăţii publice?

Concepte de reţinut: medicină socială, medicalizarea societăţii.

Bibliografie:
1. Lupu, I şi Zanc I. 1999. Sociologie medicală – teorie şi aplicaţii. Iaşi, Editura Polirom.
2. Rădulescu S. 2002. Sociologia sănătăţii şi a bolii. Bucureşti, Editura Nemira.
3. Stanway, A. 1982. Alternative Medicine. London, Penguin Books.