Sunteți pe pagina 1din 4

BUCURIE & RECUNOŞTINŢĂ  

1. De ce ați ales aceste două exerciții?


Am ales să vorbesc despre bucurie şi recunoştinţă pentru că sunt două emoţii care vin la pachet şi cu care simt că
rezonez cel mai bine. Bucuria şi recunoştinţa mă descriu cel mai bine ca persoană şi îmi creează o stare de bine.

2. Care a fost impactul/efectul integrării în viața de zi cu zi? 


Pentru mine bucuria apare când mă simt în siguranță și este
cel mai sănătos combustibil de energie şi reprezintă emoţia
principală spre care îmi concentrez resursele. Nu necesită
efort, iar evaluarea din spatele emoției este că lucrurile sunt
bune şi că ceea ce fac este bine. Pentru a înțelege conceptul
bucuriei, e nevoie să ne imaginăm câteva situații în care
reacționăm în anumite feluri. Dacă ne uităm de exemplu
la o fotografie în care este mult soare, culori calde și oameni
care zâmbesc, observăm că aceştia ridică mâinile în aer și se
îmbrățișează şi astfel vom spune că se bucură și sunt fericiți.
Este o reprezentare a bucuriei, care are următoarele
elemente: căldură, lumină, deschidere, fericire, reușită.
Am învăţat că recunoştinţa este una dintre cele mai valoroase şi de încredere metode în
creşterea fericirii şi satisfacţiei în viaţă, în a avea o bună sănătate fizică, psihică, emoțională și
relațională.
Recunoștința este emoția care apare când ni se întâmplă ceva bun și credem că cineva a
făcut un efort deosebit și dezinteresat pentru ca acest lucru bun să ni se întâmple. Avem impulsul de
a face la rândul nostru ceva bun pentru acea persoană sau pentru altcineva. Atunci când practicăm
recunoştinţa, ne simţim într-o stare emoțională pozitivă, de bucurie interioară, de siguranță și
încredere.
3. Considerați că e util să continuați să le aplicați? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?

Consider că bucuria şi recunoştinţa sunt utile în a le aplica în orice situaţie, deoarece întăresc relațiile
sociale și cresc încrederea dintre oameni. Aceste două lucruri ne aduc beneficii enorme în viaţă, la care
putem avea acces oricând, fără niciun cost ataşat şi fără să ne ia prea mult timp.
4. În ce context profesional considerați că ar putea contribui la starea dvs de bine, starea de
bine a colegilor sau a echipei? Exemplificați o aplicație la locul de muncă!

Este clar că o mare parte din viaţă îl petrecem la locul de muncă, iar cel mai mult timp
alături de colegi decât cu familia. Un loc de muncă sănătos din perspectiva sănătăţii mintale şi
a stării de bine este unul cu o atmosferă pozitivă, unde angajaţilor le face plăcere să lucreze,
lucru care se reflectă în productivitatea lor, în iniţiativele lor şi în starea lor de bine. Este
evident că starea de bine a colegilor la locul de muncă are un impact şi asupra stării mele de
bine, în special prin modul lor de a se comporta, prin determinarea lor de a creşte şi dezvolta,
prin relaţiile de calitate pe care le-am legat de-a lungul timpului, prin recunoaşterea eforturilor,
meritelor cât şi succeselor la locul de muncă.
Bineînţeles că la acea stare de bine nu trebuie să contribuie doar colegii, ci şi condiţiile de
lucru ale companiei prin existenţa unei oportunităţi de a evolua în atingerea potenţialului
individual, printr-o relaţie deschisă între angajat-manager, prin condiţii de lucru satisfăcătoare
cât şi prin compensaţii şi beneficii materiale. În concluzie, starea de bine a colegilor îmi
influenţează în sens pozitiv atât sănătatea fizică şi psihică, cât şi performanţa, productivitatea
sau relaţiile noastre interpersonale.

S-ar putea să vă placă și