Raport de analiză criterială a unui

document curricular pentru

învăţământul primar din România

Manualul școlar
Comunicare în limba română
Manual pentru clasa a II-a
Cleopatra Mihălescu și Tudora Pițilă

Student: Rusu Angelica

DAIP, An 1
1. Istoric
Înregistrările istorice indică faptul că atât timp cât sistemele de scriere și școlile
formale au existat, fie pentru scopuri religioase sau în alte scopuri, au existat și manuale, într-
o formă sau alta, fie pe tăblițe de lut, suluri, tăblițe cu ceară sau cărți moderne produse în
masă.

Până la inventarea, la mijlocul secolului al XV-lea, a tiparului mobil, astfel de manuale

erau manufacturate, foarte rare și disponibile doar unei minorități foarte mici și, în general,
foarte privilegiate. Capacitatea de a produce cărți în masă a condus la o cerere și o ofertă tot
mai mare de școlarizare, care, la rândul său, a generat o cerere din ce în ce mai mare pentru
cărți special concepute pentru școli.

Necesitatea apariției manualului școlar a fost o consecință firească a fenomenului de

educație, care apare odată cu societatea, cu dezvoltarea omului ca om, ca forță de muncă și
ființă socială.Astfel, manualul de masă pentru educația în masă a fost dezvoltat pentru prima
dată în Europa.

În România, primele manuale în limba română au fost editate la Brașov în secolul al

XVI-lea de către diaconul Coresi din Târgoviște.

2. Repere teoretice care au stat la baza întocmirii documentului

Sorin Cristea, definește manualul școlar în cartea sa “Dicționar de termeni pedagogici”

ca fiind “un document oficial de politică a educaţiei, care asigură concretizarea programei
şcolare într-o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi capacităţilor la nivel sistemic,
prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile, în special, din perspectiva elevului: capitole,
subcapitole, grupuri de lecţii/cursuri, seminarii; secvenţe de învăţare etc.”

Fiind un document de importanță maximă în concretizarea conținuturilor

învățământului, manualului îi sunt specifice o serie de funcții enumerate și analizate de mai
mulți autori.
 De exemplu, I. Nicola (1996, pag. 372), abordând această chestiune considera că
principalele funcții ale manualului sunt:

 funcția de informare justificată prin faptul că orice manual reprezintă o

importantă sursă de cunoaștere pentru elevi; probabil 70-80% din cunoștințele
dobândite de către aceștia în procesul de instruire-învățare își au originea în
acest document, în timp ce un procent mult mai redus provine pe filiera
profesorului sau al mijloacelor de comunicare în masa;
 funcția formativă, explicabilă prin faptul că operând asupra conținuturilor,
elevii își formează o serie de deprinderi de muncă intelectuală, își dezvoltă
structuri operatorii adaptate diverselor tipuri de conținuturi, se familiarizează
cu o serie de algoritmi care sunt valabili pentru anumite categorii de sarcini;
 funcția stimulativă, explicabilă în sensul că prin calitățile sale manualul poate
amplifica motivația elevilor pentru activitatea de instruire-învatare, le poate
stimula curiozitatea, poate lărgi aria intereselor și preocupărilor pentru
cunoștere;
 funcția de autoevaluare, deoarece manualul poate pregăti elevii pentru
autoeducație ajutându-i să-și formeze un stil de munca individual grație căruia
să poată dobândi pe viitor o serie de cunoștințe și informații prin efort
personal.

Un alt autor R. Seguin (1989, pp. 22-24) referindu-se la funcțiile manualului considera
că printre cele mai importante sunt:

1) funcția de informare

-selecția cunoștințelor trebuie făcută în așa fel încât să se evite

supraîncărcarea;

-când se realizează selecția cunoștințelor trebuie să se aibă în vedere anumite

reduceri, simplificări, reorganizări.

2) funcția de structurare a învățării. Învățarea se poate realiza prin mai multe

modalitați:
 -de la experiența practică la teorie;

-de la teorie la aplicatii practice, prin controlarea achizițiilor;

-de la exerciții practice la elaborarea teoriei;

-de la expunere, la exemple, la ilustrări;

-de la exemple și ilustrări la observație și analiză.

3) funcția de ghidare a învățării care se poate realiza prin:

-repetitia, memorizarea, imitarea modelelor;

-activitatea deschisă și creativă a elevului care poate utiliza propriile sale

experiențe și observații.

Pedagogul Jan Amos Comenius în cartea sa „Didactica Magna”, susține organizarea

procesului de învățământ desfășurat în limba maternă, pe clase și lectii, cu programe școlare și
manuale. În viziunea lui Comenius, manualele trebuie să respecte principiile didactice
enunțate în toate lucrările sale , principii ce sunt actuale și în zilele noastre, cum ar fi:
- principiul intuiției în investigarea naturii ;
- respectarea progresivității în pătrunderea necunoscutului ,"de la concret la abstract",
"de la particular la general", "de la ușor la greu";
- principiul însușirii conștiente și temeinice a cunoștințelor;
- principiul accesibilității;
- principiul conformității educației cu natura;
- caracterul sistematic al instrucției;
- promovarea spiritului metodic în activitatea de școlarizare etc.
Chiar dacă multe dintre principiile didactice nu s-au schimbat, diferența dintre
manualul gândit de Comenius și manualul modern este semnificativă. Următorul tabel
exemplifică schimbările în timp ale manualului, de la tradițional, unde elev era pus în postura
de a înţelege, de a memora cunoştinţe elaborate şi sistematizate ,,de-a gata”, la manualul
modern care pune elevul în postura de subiect activ, parcurgând drumul cunoaşterii și
redescoperind informaţiile.
 Manualul tradiţional Manualul modern
Operează o selecţie rigidă a Operează o selecţie permisivă a
conţinuturilor, din care rezultă un conţinuturilor, din care rezultă un
ansamblu fix de informaţii, vizând o ansamblu variabil de informaţii, în care
tratare amplă, de tip academic. profesorul şi elevul au spaţiu de creaţie.
Informaţiile sunt prezentate ca Informaţiile sunt prezentate astfel încât
interpretare standardizată, închisă, stimulează interpretări alternative şi
universal valabilă şi autosuficientă. deschise.
Oferă un mod de învăţare care Oferă un mod de învăţare care
presupune memorarea şi reproducerea. presupune înţelegerea şi explicarea.
Reprezintă un mecanism de formare a Reprezintă un mecanism de stimulare a
unei cunoaşteri de tip ideologic. gândirii critice.

Disciplina Limba si literatura română are un rol deosebit de important în formarea

personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilități necesare pentru a le asigura
accesul postșcolar la învățarea pe toată durata vieții și integrarea activă într-o societate bazată
pe cunoaștere.

Fiind în acelasi timp o disciplina din curriculumul național și limbă de școlarizare,

studierea limbii române asigură formarea competențelor de comunicare necesare, în lumea
contemporană, în orice domeniu de cunoaștere și în orice tip de activitate profesională: să se
exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să înteleagă și să producă mesaje
orale și scrise, în diverse situțtii de comunicare.

Scopul studierii limbii si literaturii române în perioada școlarității obligatorii este acela
de a forma un tânar cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă
lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii, să-și utilizeze în mod eficient și creativ
capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viața cotidiană, să poată
continua în orice faza a existenței sale procesul de învatare, să fie sensibil la frumosul din
natură și la cel creat de om.
 În acest sens, programele școlare de limba și literatura română sunt realizate pe baza
modelului comunicativ-functional, model ce presupune studiul integrat al limbii, al
comunicarii și al textului literar, fiind adecvat nu doar specificului acestui obiect de studiu, ci
și modalităților propriu-zise de structurare a competenței de comunicare a elevilor. De
asemenea, modelul comunicativ-functional este comun pentru disciplinele cuprinse în aria
curriculara Limba și comunicare, ceea ce asigura o perspectiva unitară în abordarea
competențelor. Modelul comunicativ-functional impune ca finalitățile disciplinei să fie
centrate pe comunicare, proces în care interactionează patru deprinderi fundamentale:
întelegerea după auz, lectura, vorbirea, scrierea. Orice act de comunicare comporta doua tipuri
de procese: (a) producerea (emiterea, exprimarea in scris sau oral) a mesajelor;
(b) receptarea (ascultarea sau lectura) mesajelor. Acestea reprezinta aspecte ale învățării
oricărei limbi, ca și ale cunoașterii culturale.

Manualul şcolar reprezintă concretizarea programei şcolare într-o formă care vizează
prezentarea cunoştinţelor şi capacităţilor într-un mod sistematic, prin diferite unităţi didactice,
operaţionalizabile, în special, din perspectiva elevului: capitole, subcapitole, grupuri de lecţii,
secvenţe de învăţare. Odată cu apariția noilor programe școlare pentru ciclul achizițiilor
fundamentale în 2013, au apărut și manuale elaborate conform noului plan de învățământ și pe
baza noilor programe școlare.

În 2018 ,pentru clasele a I-a și a II-a au apărut manualele unice, manuale editate de
editura Didactică și Pedagogică, societate comercială aflată în subordinea ministerului. Astfel
a apărut și manualul „Comunicare în limba română” ce îî are ca autori pe Cleopatra Mihălescu
și Tudora Pițilă.

3. Structura documentului

Manualul cuprinde 127 de pagini, acest manual fiind pentru ambele semestre ale
anului școlar, față de manualele din anii trecuți care erau împărțite în două părți, câte un
manual pentru fiecare semestru. La o primă vedere, coperta manualului de comunicare este
destul de simplă, foarte asemănătoare cu cea a manualului de matematică, fiind foarte ușor de
confundat doar privind ilustrația de pe copertă.
 Documentul este compus din nouă unități tematice, un mic dicționar, o listă de lecturi
suplimentare recomandate și cinci lecturi suplimentare, pentru nivelul de vârstă al copiilor.
Fiecare unitate se deschide cu un număr de 6-9 competențe care trebuie atinse în urma
parcurgerii unității.

Fiecare unitate tematică cuprinde texte literare, atât în proză cât și în versuri, cel puțin o
lecție care vizează dezvoltarea comunicării orale, reguli de scriere corectă , exerciții ce
vizează dezvoltarea vocabularului etc. Unitatea se încheie cu o lecție de recapitulare, un test
de evaluare sumativă și o lecție cu activități de recuperare- ameliorare/dezvoltare. Titlurile și
subtitlurile sunt puse în evidență în mod corespunzător prin dimensiuni potrivite.
În acest manual se găsesc însă greșeli grave atât la nivel de formă cât și la nivel de
conținut.

În primul rând formatul cărții, al cotorului acesteia nu permite citirea unor cuvinte și
pun în dificultate elevii.

La nivel de conținut, se remarcă textele adaptate după autorul original, textul original
fiind mult mai bun decât cel adaptat, astfel pierzându-se din frumusețea textelor. Unele texte,
cum ar fi „Mama” după Panait Cerna au un conținut mult prea trist, altele cu un limbaj mult
prea greoi pentru această vârstă, de exemplu „Cântec de adormit Mitzura” de Tudor Arghezi.
La o simplă răsfoire a acestui manual putem identifica câteva greșeli de scriere, alegerea unor
imagini nepotrivite temelor abordate sau mult prea vagi, exerciții mult prea puține, unele
formulate chiar greșit etc.

În linii mari, acest manual dorește să introducă metodele moderne în exersarea

competențelor și deprinderilor elevilor, prin exerciții – joc care pun elevii în situații diferite
față de cele tradiționale axate doar pe o rezolvare simplă și individuală. Fiecare lecție conține
câte un exercițiu care vizează munca în echipă sau munca în perechi, colaborare, documentare
și creativitate.

La nivelul acestui manual se remarcă o abordare integrată a celorlalte dicipline cu limba și

literatura română, prin exerciții și cerințe care solicită competențe specifice celorlalte
discipline, cum ar fi Arte vizuale și abilități practice, Muzica, Dezvoltare personală și chiar
Matematică și științe ale naturii.
4. Puncte tari
- noțiunile importante sunt îngroșate, puse în chenar sub formă de „Reținem!” „Știm”;
- manualul oferă posibilitatea valorificării competențelor din punct de vedere
intradisciplinar, interdisciplinar și transdisciplinar, precum și valorificarea experienței
de viață a elevului;
- în cea mai mare parte, conținuturile învățării sunt în conformitate cu programa
școlară pentru disciplina „Comunicare în limba română” pentru clasa a II-a;
- manualul oferă resurse diverse, activități de învățare în manieră integrată;
- metodele folosite și recomandate în manual corespund concepțiilor pedagogice
privind învățarea activă, solicitând activități de cercetare din partea elevului;
- introducerea a câtor mai multe metode moderne, evidențiate în cerințe formulate pe
înțelesul elevilor, ce valorifică munca în echipă sau în perechi, colaborare și
creativitate.

5. Puncte slabe
- alegerea unor texte necorezpunzătoare vârstei elevilor, cu un mesaj mult prea trist
sau limbaj greoi, cu figuri de stil greu de interpretat la această vârstă;
- calitatea și accesabilitatea limbajului uneori dificilă;
- greșelile de scriere, de formă și de conținut identificate la nivelul manualului;
- forma și dimensiunea insuficientă a cotorului, care pune în dificultate elevul la citirea
unor cuvinte;
- exercițiile recapitulative ale materiei din clasa I insuficiente;
- imagini mult prea vagi, nesugestive;
- inexistența variantei digitale.

6. Eficiența/eficacitatea documentului

Manualul este un izvor de informaţie pentru elev şi ca principal suport didactic de

parcurgere a conţinuturilor, manualul şcolar ajută, atât în activitatea desfăşurată în cadrul
orelor de curs, cât şi în cadrul orelor suplimentare, desfăşurate acasă. Mai mult, dincolo de
calitatea de adjuvant pentru elev şi învăţător sau profesor, sunt cazuri în care părinţii care îi
supraveghează pe elevi la efectuarea temelor de la şcoală, apelează la ajutorul manualului
şcolar pentru a verifica exactitatea datelor teoretice, astfel manualul devine un doument
important și eficient atât pentru elev și profesor, cât și pentru părinți.

Manualul școlar este un suport real, fără de care e dificil sau chiar imposibil a realiza
un proces educațional cu finalități în termeni de competențe. Acesta oferă conținuturi și
sarcini didactice racordate la exigențele timpului, la nevoile și aspirațiile celui care învață.
Astfel, manualul școlar actual încearcă dezvolatrea abilităților de a învăța singuri ale elevilor,
de a valorifica în mod independent manualul, devinind un partener activ şi responsabil al
procesului de învățare, fiind implicat constant în realizarea sarcinilor de lucru prin căutare de
răspunsuri și rezolvări proprii.

Bibliografie:
 Cristea, Sorin, 1998, Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică,
București
 Mihalașcu, Doina, 2010, Curriculum, instruire, evaluare, Editura VI Integral,
București
 Mihălescu, Cleopatra; Pițilă, Tudora, 2018, Comunicare în limba română. Manual
pentru clasa a II-a, Editura DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, București
 Nicola, Ioan, 1996, Tratat de pedagogie școlară, Editura DIDACTICĂ ȘI
PEDAGOGICĂ, București