Sunteți pe pagina 1din 4

SOCIOLOGIA MEDICALA

Sociologia medicala este o disciplina relativ recenta nascuta din necesitatile sociale impuse de sec
XX. Aparuta initial doar ca preocupare in cadrul sociologiei generale, sociologia medicala a devenit
ulterior o disciplina de sine statatoare datorita faptului ca ea putea raspunde la numeroase probleme
de natura medicala.
A debutat practic cu lucrarea "Le suicid" a lui Durkheim în care analizeaza o problema cu conotatii
medicale din perspectiva sociala. El pune fenomenul sinuciderii in relatie cu integrarea si coeziunea
sociala. Talcott Parsons califica boala ca si comportament deviant, iar sanatatea ca un comportament
normal.
Sociologia medicala are drept obiect de studiu fundamentele sociale ale sanatatii si imbolnavirii,
interdependenta dintre factorii sociali si starea de sanatate sau de boala a populatiei, precum si
incidenta starii de sanatate sau de boala asupra vietii sociale a indivizilor si a grupurilor umane.

Aspecte sociale ale bolii


Notiunea de boala are sens numai in functie de omul potrivit ca un intreg: fiinta biologica, fiinta
psihologica si sociala.
Din punct de vedere biologic boala este o stare a organismului sau a unei parti din organism in care
functiile sunt afectate sau deranjate datorita unor agenti din mediu intern sau extern.
Def: Boala reprezintă, mai mult decât o o sumă de simptome, fiind un proces care chiar daca nu
conduce la modificari marcante structurale sau functionale, afecteaza viata psihica a omului ca o
reactie a acestuia la boala.
Boala creeaza sub aspect psihic o anumita anxietate, frica, incertitudine in primele ei stadii,
incertitudine care va fi atenuata sau suprimata prin diagnostic.
Starea de boala afecteaza intreaga viata sociala a omului deoarece acesta pierde controlul actiunilor
sociale normale cu particularitati in diferite tipuri de imbolnavire, fiind o stare sociala devianta și de
nedorit.
Semnificatia socio-culturala pe care o dobandeste boala in societate determina si reactia diferita a
oamenilor fata de boala si durere in functie de aparteneta lor la medii culturale diferite.
Astfel vor exista diferenţe notabile în ceea ce priveşte statutul bolnavului şi natura stării,
considerată normală sau patologică, în funcţie de tipul de societate şi nivelul de dezvoltare la care a
ajuns aceasta.

Conceptiile despre sanatate si boala au variat foarte mult de-a lungul timpului in functie de
mentalitatea epocilor, fiind influentate de conceptii religioase, de gradul de dezvoltare a stiintelor,
de superstitii sau prejudecati, dar si de fenomenele sociale de amploare ce au adus schimbari majore
in modul de intelegere al lumii. De exemplu, La greci, omul ideal era o fiinta armonioasa,
echilibrata, doar boala il putea transforma intr-o fiinta imperfecta asupra careia s-a abataut un
blestem.
Crestinatatea va aduce o mare schimbare in ceea ce priveste atitudinea oamenilor cu privire la
boala. Boala era, prin excelenta, o pedeapsa pentru viata dezordonata.

În prezent, medicii definesc boala în urma aplicării unor standarde riguroase şi a analizării
temeinice a pacientului, definind starea de boală, creând rolul său social şi astfel legitimând
comportamentul bolnavului.
Studiind reactiile oamenilor fata de durerea aratata se dovedeste ca desi pragul de durere este
același, experienta durerii depinde tot de societatea in care traim, astfel se face distinctie intre
-durerea naturala: durerea care provoaca senzatia dureroasa si provine in urma unui traumatism sau
in urma unei boli
-durerea aplicata: durerea asteptata si acceptata de om

Notiuni generale despre boala


Cunoasterea si diagnosticul bolilor nu pot constitui un scop in sine. Istoria arata ca medicina isi are
originea nu in speculatii filozofice sau in anumite cunostinte teoretice, ci in instinctul de conservare
al individului si in tendinta de ajutor reciproc in cazuri de accidente sau boli, tendinta izvorata din
viata sociala.
Scopul medicinei il constituie prevenirea si vindecarea bolilor, cunoasterea si diagnosticul acestora
fiind numai etape necesare in drumul care duce la realizarea acestui scop.
Este adevarat ca unele boli nu pot fi prevenite, nici tratate, dar aceasta nu inseamna ca medicina ar
fi neputincioasa. Cand nu se poate obtine o vindecare completa sau definitiva, se poate reda
organismului o parte sau intreaga sa capacitate de munca pentru un timp mai mult sau mai putin
indelungat. In orice caz, medicina are datoria si poate sa aline suferintele bolnavului, acest lucru
fiind posibil astazi.

Daca medicina se ocupa de cunoasterea, prevenirea si Tratamentul bolilor, apare necesara lamurirea
conceptelor de stare de sanatate si stare de boala.
Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe si sisteme in echilibru dinamic.
Toate componentele acestui sistem complex sunt in activitate echilibrata, in sensul ca uneori domina
functia unuia dintre sisteme, alteori a altuia, de ex, in cursul digestiei predomina activitatea
aparatului digestiv, in timp ce in cursul efortului fizic, activitatea musculara.
Coordonarea functiilor si adaptarea organismului la mediu sunt asigurate de sistemul nervos.
Nivelul functiilor organismului se modifica in urma reactiilor de adaptare. De exemplu, in cursul
unui efort fizic cresc frecventa batailor cardiace, tensiunea arteriala, frecventa si amplitudinea
miscarilor respiratorii, se intensifica procesele metabolice, se mobilizeaza sangele din depozite, se
ridica nivelul glicemiei, creste acidul lactic din sange. In aceste conditii devierile de la normal nu
sunt patologice, pentru ca, prin aceste reactii, organismul se adapteaza la mediul de viata, la
excitantii obisnuiti din mediu.
Si in cursul febrei apar reactii asemanatoare cii acelea din efortul fizic, febra fiind manifestarea
unei stari patologice, care apare sub actiunea unor agenti neobisnuiti din mediul de viata. Febra este
deci manifestarea unei boli, limitand capacitatea de adaptare a organismului la mediu.
Deci echilibrul biologic dintre organism si mediu, cu posibilitatea manifestarii reactiilor de adaptare
ale organismului, se numeste stare de sanatate.
Modificarea acestui echilibru biologic sub influenta unor factori interni sau externi, cu limitarea
capacitatii de adaptare a organismului la mediu, se numeste stare de boala.
Boala este un proces complex, dinamic, la care ia parte intregul organism, ca rezultat al corelatiilor
care se stabilesc intre mediul intern si extern, pe de o parte si al corelatiilor dintre organismul privit
ca un tot unitar si diferitele sale parti componente, pe de alta parte.
Factorul care strica echilibrul dintre organism si mediu se numeste cauza patogena, iar efectul sau -
stare patologica. Boala este deci o stare patologica.

Atitudinea fata de boala


Starea de boală, legitimată prin diagnostic, conduce laapariţia unui comportament structurat în jurul
acestei stări. Conştiinţa bolii conduce la 1
manifestarea unor stresuri psihice majore şi de lungă durată.Se diferenţiază în acest sens
anozognozia, negarea subiectivă sau nerecunoaşterea bolii şi opusul său, hipernozognozia, respectiv
supraevaluarea subiectivă a simptomelor.

Personalitatea este alterată de boala dar de şi atitudinea faţă de ea. Atitudinile faţă de boală sunt
influenţate de modalitatea de percepere a stării de boală, modalitate ce diferă în funcţie de
personalitatea individului şi de caracteristicile bolii (severitate, durată, evoluţie, afectare a activităţii
zilnice etc.)
După aflarea diagnosticului pacientul este determinat sa ia atitudine faţă de boală, este nevoit să se
adapteze la ea.
Bolnavul îşi construieşte diferite strategii adaptative în faţa bolii, iar uneori sunt mai evidente dacă
boala este privită ca un pericol vital.
In bolile cronice se petrece o transformare durabila a Eu-lui, teama ,anxietatea alterând afectivitatea,
simţul datoriei, simţul social.
Caracterial bolnavul poate deveni dificil, neîncrezător ,nemulţumit, ultrasensibil la atenţia care i se
acordă.
Se disting mai multe atitudini atitudini în faţa uneisituaţii de boală
Atitudinea combativă este proprie bolnavilor echilibraţi din punct de vedere psihic in momentul
îmbolnăvirii şi care le permite adaptarea imediată la realitate, chiar dacă prezintă uneletrăsături de
vulnerabilitate. Pacienţii cu această atitudine devin buni, ascultători şi colaborează cu personalul de
îngrijire.
Atitudinea de resemnare, de dezinteres este manifestarea depresivilor sau a celor cu concepţii
fataliste despre viaţă, poate avea şi motivaţie religioasă. Bolnavul nutreşte sentimente de vinovăţie,
se autoculpabilizeză şi ia boala ca pe o pedeapsă divină căreia trebuie să i se supună.
Atitudine de refugiu în boală, generată de beneficiul secundar pe care îl au unii bolnavi cu probleme
existenţiale serioase, ori cei cu personalitate pitiatică exacerbată de către stresul conştiinţei bolii.
Atitudine problematizantă, în care intervin judecăţi de valoare, căutări de sens şi semnificaţii. Nu
vede în boală un accident sau incident al substratului său biologic ci caută o semnificaţie generală,
semnificaţie pentru destin, boala-nenoroc. Mecanisme subconştiente duc la căutarea cauzelor bolii
prin găsirea unui vinovat uman, a unui ţap ispăşitor. Bolnavul se culpabilizează pentru faptele ce-l
apasă şi boala-i oferă posibilitatea de a-si dovedi forţa interioară.
Atitudine de valorificare superioară a situaţiei de bolnav, În această atitudine se includ toate
reacţiile de depăşire aacestui impas care este boala. Experienţa bolii reprezintă şi un beneficiu, care
compenseazăsuferinţa. Beneficiul constă în “ocazia” pe care bolnavul o are ca sămediteze la
problemele sale de perspectivă, la refacerea fizicăşi psihică din convalescenţă, la reorientarea unor
comportamente deficitare pe o direcţie profilactică, la analizăşi autocunoaştere.
Atitudinea de “rea folosire” abolii. Constă în “cufundarea în suferinţă”, agitaţie şianxietate
Este impusă în mod justificat de bolile foartegrave şi nejustificat, de supraestimarea unor boli
uşoare
Reacţia persecutorie Se referă la acei bolnavi, care, negând boala,devin adevăraţi “revendicatori –
procesomani”,căutând repararea prejudiciului ( de exemplu în chirurgie)
Atitudinea deferentă pozitivă sau negativă depind de narcisism şi instinctul de conservare în care se
amestecă reacţii secundare ale personalităţii legate de culpabilitate, de concepţia despre lume şi
viaţă.

Reacţiile determinate desituaţia de boală pot fi clasificate în 3 categorii:


1)Recunoaşterea bolii şi acceptarea stării de bolnav
2)Ignorarea bolii
3)Negarea, refuzul stării de boală

Recunoaşterea bolii şi acceptareasituaţiei de bolnav


Este varianta realistă, raţională, în cadrul căreia unindivid echilibrat emoţional cu un nivel de
culturăsanitară satisfăcător apreciază că, în faţa unor tulburăride ordin somatic sau psihic trebuie:-
să-şi ajusteze comportamentul prin măsuri igienico-dietetice provizorii până la prezentarea la
medic,considerată obligatorie- să se limiteze la tentative terapeutice simple, dacă eleconduc la
dispariţia simptomelor, iar acestea nu se mairepetă
Acest individ recunoaşte lucid slăbiciunea fizicăsau psihică pe care o implică boala apărută înviaţa
sa şi situaţia de dependenţă rezultată dinaceastă scădere a capacităţilor sale
Un alt mod de acceptare a bolii apare la indivizicu o conştiinţă a bolii disproporţionată faţă
desubstratul real organo-lezional
Ignorarea bolii
Poate fi condiţionată de o percepere asimptomelor de către un individ cu un nivelredus de cultură
sanitară sau cu intelect liminar sau de către un individ suferind de o altă boalăpsihică (schizofrenie)
sau neurologică(anosognozia) prin deficit de integrare ainformaţiilor senzoriale şi cele stocate
înmemorie
Un alt mod de ignorare a simptomelor bolii estedesconsiderarea lor, chiar de către indivizi cu un
psihicnormal şi cu atitudine “realistă” dar aflaţi într-un moment defocalizare a intereselor asupra
unor probleme care îi facnepăsători faţă de propriile lor suferinţe (nu intră în discuţieignorarea unei
boli chiar grave, dar asimptomatice)

Negarea, refuzul stării de boală


Se întâmplă frecvent, pentru că este “incomod”pentru cineva să recunoască faptul că estebolnav.
Consecinţele îmbolnăvirii:
Individul trebuie să se supună unor exigenţe legatede tratarea bolii – modificarea modului de
existenţă
Generarea de stres psihic
Negarea stării de boală are la bază douăatitudini fundamentale:
Amânarea “deciziei” prin speranţa în caracterultrecător al bolii sau al lipsei de gravitate
Autoamăgirea prin mecanisme inconştiente deapărare, la bolnavi la care simptomele
conştientizatede ei sugerează (chiar şi unei persoane cu o culturămedicală redusă) posibilitatea unei
boli foarte grave
Ambele situaţii de negare a stării de boalăsunt puternic generatoare de stres psihic.