Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti

Facultatea de Medicina Druja Raluca Gabriela

Asistenta Medicala Generala Grupa 104-anul 1

Schizofrenia

Schizofrenia este o denumire a unui grup de boli mintale incluse în categoria

psihozelor endogene. Caracteristică este apariția unor manifestări psihopatologice majore,
cum sunt halucinațiile, deliruri, tulburări formale de gândire, tulburări afective,
tulburări de comportament, dezorganizarea personalității. Până la data actuală nu au fost
puse în evidență cauze corporale decelabile. În sistemele de clasificare modernă se consideră
obligatorie pentru stabilirea diagnosticului o durată minimă a manifestărilor morbide.
Tablourile clinice de tip schizofrenic, care nu îndeplinesc și acest criteriu, sunt clasificate -
până la proba timpului - drept boli schizofreniforme. Schizofrenia este una din cele mai
severe afecțiuni psihiatrice, cu repercusiuni grave atât pentru bolnav, cât și pentru
aparținători, mai ales că nu se poate prevedea niciodată care va fi evoluția bolii, în pofida
tratamentelor moderne care au modificat radical prognoza privind încadrarea socială a
bolnavilor. Schizofrenia este o psihoză caracterizată prin deteriorarea proceselor de gândire și
de răspunsuri emoționale inadecvate. Tulburarea se manifestă prin halucinații auditive,
deliruri paranoide sau bizare sau prin vorbire și gândire dezorganizate și este însoțită de
disfuncție socială sau ocupațională semnificativă. Debutul acestor simptome apare de obicei
la începutul perioade adulte, cu o prevalență globală de-a lungul vieții în jur de 0,3–0,7%.
Diagnosticul se bazează pe comportamentul observat și pe experiențele raportate de pacient.

Ereditatea, mediul din frageda copilărie, factorii neurobiologici, procesele psihologice

și sociale apar drept factori importanți care contribuie la apariția tulburării; unele droguri
recreaționale și medicamente par a cauza sau înrăutăți simptomele. Cercetarea actuală se
apleacă în special asupra rolului factorilor neurobiologici, dar nu a fost găsită nicio cauză
organică responsabilă de una singură pentru apariția tulburării. Numeroasele combinații
posibile de simptome au declanșat dezbateri asupra întrebării dacă diagnosticul reprezintă o
singură tulburare sau e vorba de mai multe sindroame separate.

 Simptome:

O persoană diagnosticată cu schizofrenie poate avea halucinații (cele mai frecvente

sunt reprezentate de auzirea unor voci), deliruri (adesea bizare sau de natură persecutorie) și
gândire și vorbire dezorganizate. Ultima poate trece de la pierderea șirului gândirii la fraze
vag conectate ca înțeles și la incoerență, cunoscută drept schizofazie, în cazuri severe.
Retragerea socială, indiferența față de îmbrăcăminte și igienă, pierderea motivației și a
judecății sunt frecvente în schizofrenie.

Există adesea dificultăți emoționale sistematice, care sunt observabile, de exemplu

lipsa unui răspuns emoțional adecvat. Debilitatea cogniției sociale este asociată cu
schizofrenia, la fel ca simptomele de paranoia; izolarea socială apare frecvent.Apar frecvent
probleme cu memoria de lucru și memoria pe timp îndelungat, atenția, funcțiile de execuție și
viteza de procesare a informației. Într-un subtip frecvent persoana poate rămâne preponderent
tăcută, poate rămâne nemișcată în posturi bizare sau se poate deda la agitație fără sens, toate
semne ale catatoniei.
 Adolescența târzie și debutul perioadei adulte sunt perioade de vârf pentru apariția
schizofreniei, aceștia fiind anii critici în dezvoltarea socială și profesională a tânărului adult.
La 40% dintre bărbații și 23% dintre femeile diagnosticați/diagnosticate cu schizofrenie,
tulburarea s-a manifestat înaintea vârstei de 19 ani. Pentru a reduce tulburările de dezvoltare
asociate schizofreniei, multă muncă a fost depusă recent pentru a identifica și trata faza
prodromală (de pre-manifestare) a bolii, care a fost detectată cu până la 30 de luni înainte de
apariția simptomelor. Persoanele cu schizofrenie pot prezenta simptome psihotice temporare
sau auto-limitate și simptomele nespecifice de retragere socială, iritabilitate, disforie, și lipsă
de tact în timpul fazei prodromale.

 Simptome pozitive si simptome negative:

a) Simptomele pozitive sunt cele pe care cei mai mulți subiecți nu le au în mod obișnuit,
dar care sunt prezente la persoanele cu schizofrenie. Ele includ delir, gânduri și vorbire
dezorganizate, halucinații tactile, auditive, vizuale, olfactive și gustative, considerate
în mod tipic drept manifestări psihotice. Halucinațiile sunt de asemenea în mod tipic
legate de conținutul temei delirului. Simptomele pozitive răspund în general bine la
medicamente.

b) Simptomele negative sunt deficiențe ale răspunsurilor emoționale normale sau ale
altor procese de gândire și răspund mai puțin la medicamente. Ele includ de obicei
emoții și afect plat sau lipsit de sensibilitate, sărăcia vorbirii (alogie), neputința de a
experimenta plăcerea (anhedonie), lipsa dorinței de a forma relații sociale (asocialitate) și
lipsa motivației (avoliție). Cercetările sugerează că simptomele negative contribuie mai
mult decât simptomele pozitive la proasta calitate a vieții, la handicapuri funcționale și la
a deveni o povară pentru alții. Persoanele cu simptome preponderent negative pot avea
adesea un trecut de proastă adaptare înaintea apariției bolii, iar răspunsul la medicamente
este adesea limitat.

 Factori de dezvoltare:

Factori cum ar fi hipoxiile și infecțiile sau stresul și malnutriția mamei pe parcursul

dezvoltării fetale pot provoca o ușoară creștere a riscului de a apariție a schizofreniei. Cei
diagnosticați cu schizofrenie sunt mai des născuți iarna sau primăvara (cel puțin în emisfera
nordică), ceea ce poate fi un rezultat al ratei crescute de expunere la virusuri in utero. Această
diferență este de circa 5 - 8%. Infecțiile cu protozoarul Toxoplasma Gondii, responsabil de
toxoplasmoza, par a fi legate de schizofrenie în diverse feluri: infecția acută poate produce
simptome psihotice similare celor manifestate în schizofrenie; anumite medicamente folosite
în tratamentul uman al schizofreniei manifestă o acțiune inhibitorie a replicării protozoarului
Toxoplasma Gondii; numeroase studii au arătat că în rândul bolnavilor de schizofrenie
prezența de anticorpi pentru Toxoplasma Gondii este mai frecventă decât în populația
generală; expunerea copilului în copilărie la un mediu în care există pisici este considerat a fi
un factor de risc la schizofrenie în sine, pisicile fiind cunoscute a fi principalul purtător și
vehicul pentru protozoarul responsabil de toxoplasmoza umană.

 Mecanisme neurologice:

Schizofrenia este corelată cu diferențe subtile ale structurilor cerebrale, prezente în

40-50% din cazuri și de chimie cerebrală, în timpul stărilor psihotice acute. Studii care
folosesc teste neuropsihologice și tehnologii de obținere a imaginilor creierului, cum ar fi
fMRI și PET pentru a examina diferențele de activitate cerebrală au arătat că diferențele care
apar în mod obișnuit sunt în lobii frontali, hippocampus și lobii temporali. Reduceri ale
volumului creierului, mai mici decât cele observate în cazul bolii lui Alzheimer au fost
raportate în zonele cortexului frontal și lobilor temporali. Este însă nesigur dacă aceste
schimbări de volum sunt treptate sau preexistente apariției bolii. Aceste diferențe au fost
asociate cu deficiențe neurocognitive care sunt corelate schizofreniei. Deoarece circuitele
neurale sunt afectate, s-a sugerat alternativa că schizofrenia trebuie gândită drept o asociere
de tulburări de dezvoltare neurologică.

 Epidemiologie:

Schizofrenia afectează în jur de 0,3–0,7% din oameni, la un anumit moment din viața
lor, sau 24 de milioane de oameni pe plan mondial în anul 2011. Aceasta este de 1,4 ori mai
frecventă la bărbați decât la femei și în mod obișnuit apare la bărbați mai devreme decât la
femei — vârstele de vârf de apariție a bolii sunt de 20 - 28 ani la bărbați și de 26 - 32 ani la
femei. Apariția în copilărie este mult mai rară, la fel ca și apariția la vârstă mijlocie sau la
bătrânețe. În pofida ideii des întâlnite că schizofrenia apare cu aproximativ aceleași frecvențe
la nivel mondial, prevalența ei variază de-a lungul și de-a latul lumii, între țări, și la nivel
local și de cartier. Ea produce aproximativ 1% din anii afectați de handicap la nivel mondial.
Frecvența schizofreniei variază de până la trei ori în funcție de definiția ei.

Ani afectați de handicap din cauza schizofreniei la 100 000 de locuitori în 2004.

     nu sunt date      240–251

     ≤ 185      251–262

     185–197      262–273

     197–207      273–284

     207–218      284–295

     218–229      ≥ 295
     229–240

 Tratament:

Tratamentul de primă linie al schizofreniei este medicația antipsihotică, care poate

reduce simptomele pozitive în decurs de 7 - 14 zile. Totuși, antipsihoticele nu reușesc să
amelioreze simptomele negative și disfuncțiile cognitive.

Alegerea antipsihoticelor administrate se bazează pe efecte benefice, riscuri și cost.

Care sunt cele mai bune antipsihotice, cele tipice sau cele atipice, rămâne un aspect
controversat. Ambele au rate egale de oprire și de revenire a simptomelor atunci când
antipsihoticele tipice sunt folosite în doze mici sau moderate. Există un răspuns bun în 40–
50% din cazuri, un răspuns parțial în 30–40% din cazuri și rezistență (lipsa de răspuns
satisfăcător a simptomelor la două-trei antipsihotice timp de șase săptămâni) în 20% din
cazuri. Clozapina este un tratament eficace pentru cei care răspund slab la alte medicamente,
dar are o reacție adversă potențială gravă, și anume agranulocitoza (număr scăzut de celule
sanguine albe) în 1–4% din cazuri.

Referitor la efectele adverse, antipsihoticele tipice sunt asociate cu frecvențe mari ale
efectelor secundare extrapiramidale, în timp ce antipsihoticele atipice sunt asociate cu
creștere în greutate, diabet zaharat și risc de sindrom metabolic. În timp ce antipsihoticele
atipice au mai puține efecte secundare extrapiramidale, aceste diferențe sunt destul de mici.
Anumite antipsihotice atipice, cum ar fi chetiapina sau risperidona sunt asociate cu risc
crescut de deces, în comparație cu antipsihoticul tipic perfenazină, iar clozapina este corelată
cu cel mai mic risc de deces. Nu este clar dacă noile antipsihotice reduc șansa de a face
sindrom neuroleptic malign, o tulburare neurologică rară, dar gravă.

Pentru cei care nu vor sau nu-și pot lua medicamentele în mod regulat, preparatele
antipsihotice dépôt („de depozit”) cu acțiune pe termen lung pot fi folosite pentru a ține boala
sub control. Atunci când sunt folosite în asociere cu intervenții psiho-sociale, ele pot
îmbunătăți respectarea tratamentului pe termen lung.

Bibliografie:

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Schizofrenie