CURS 8

TESUT CARTILAGINOS
TESUT OSOS
SANGELE
 TESUT CARTILAGINOS

 Țesutul cartilaginos este un țesut conjunctiv dur, flexibil, avascular,

caracterizat printr-o matrice extracelulară bogată în
glicozaminoglicani și proteoglicani care interacționează cu fibre de
colagen și fibre elastice; provine din țesutul mezenchimal
 Consistența fermă a matricei extracelulare permite țesutului să
suporte solicitări mecanice fără distorsiuni permanente.
 Țesutul cartilaginos ghidează, dezvoltarea și creșterea oaselor lungi,
atât înainte, cât și după naștere.
 Cartilajul este format din celule numite condrocite încorporate într-o
matrice extracelulară extinsă.
 Condrocitele sintetizează și întrețin componentele matricei
extracelulare și sunt situate în cavități matriceale numite lacune.
 Principalele macromolecule prezente în cartilaj sunt colagenul,
acidul hialuronic, proteoglicanii și diferite glicoproteine.
 Clasificarea țesutului cartilaginos se bazează pe variațiile în
compoziție a matricei extracelulare și a celulelor: cartilaj hialin,
cartilaj elastic și cartilaj fibros
 Pericondrul este o teacă de țesut conjunctiv dens care înconjoară
majoritatea cartilajelor formând o interfață între cartilaj și țesuturi
susținute de cartilaj. La acest nivel se găsesc vase de sânge ce susțin
cartilajul, precum și nervii și vasele limfatice.
TIPURI DE CARTILAJ
Cartilaj hialin
- cel mai răspândit cartilaj
- matricea extracelulară este omogenă, predomină colagenul tip II
- celule majore: condrocite și condroblaste izolate sau în grupuri izogene mici
- localizare: plăci epifizare, suprafața articulară a articulațiilor sinoviale, cartilajele
costale ale cutiei toracice, cartilajele cavității nazale, laringele (tiroida, cricoidul și
aritenoidul), inelele traheei și plăcile din bronhii, formează scheletul embrionului şi al
fătului
- suport structural pentru articulații, sistem respirator (laringe, trahee, și bronhii); este
baza dezvoltării scheletului fetal și a oaselor
TIPURI DE CARTILAJ

Cartilaj fibros

- predomină colagenul tip II și țesut conjunctiv dens cu colagen

tip I

- celule majore: condrocite și fibroblaste; condrocitele sunt

izolate sau în grupuri izogene dispuse axial

- nu prezintă pericondru

- localizare: discuri intervertebrale, pubiene, simfiză, menisc și

anumite alte articulații; inserții de tendoane
- oferă amortizare, rezistență la tracțiune, rupere și compresie
TIPURI DE CARTILAJ

Cartilaj elastic

- predomină colagenul tip II și fibre elastice

- celule majore: condrocite și condroblaste dispuse în

grupuri mici izogene

- localizare: ureche externă, tub auditiv; epiglotă și

anumite cartilaje laringiene
- oferă o formă flexibilă și susținerea țesuturilor moi
 Tesut cartilaginos hialin Țesut cartilaginos elastic Țesut cartilaginos fibros

Țesuturile cartilaginoase cresc prin mitoza condroblastelor

existente în lacune (creștere interstițială) sau formarea de noi
condroblaste periferice din celulele progenitoare din pericondru
(creștere apozițională).
 ȚESUTUL OSOS
 Țesutul osos este un ţesut conjunctiv specializat, format dintr-o matrice
extracelulară intens mineralizată (organizată în lamele) şi celule osoase
(osteoprogenitoare, osteoblaste, osteocite, osteoclaste), izolate în lacune săpate în
matrice.
 Celule osteoprogenitoare – celule derivate din celule mezenchimale ce dau naștere
la osteoblaste.
 Osteocitele – celule osoase care se găsesc în cavități numite lacune, între straturile
de matrice extracelulară osoasă (lamele); prezintă procese citoplasmatice care se
extind în canale mici aflate printre lamele (canaliculi). Schimbul de metaboliți între
osteocite și capilarele de sânge depinde de comunicarea prin acești canaliculi.
 ȚESUTUL OSOS
 Osteoblastele - celule ce sintetizează componenta organică a matricei extracelulare (fibre
de colagen de tip I, proteoglicani, glicoproteine (osteonectin)). Osteoblastele mature sunt
localizate exclusiv la suprafața matricei osoase, de obicei una lângă alta, într-un strat
asemănător cu un epiteliu simplu. Osteoblastele active în sinteză au formă cubică sau
columnară în timp ce osteoblastele cu activitate de sinteză redusă au formă turtită
 Osteoclastele – celule mari, multinucleate, implicate în resorbția și remodelarea țesutului
osos.
 Țesutul osos oferă un suport solid organismului, protejează organele vitale precum cele din
cavitatea craniană și cavități toracice și protejează cavități ce conțin măduvă osoasă, locul
de formare a celulelor sanguine. Servește ca rezervor de calciu, fosfat și alți ioni care pot fi
eliberați sau stocați într-un mod controlat pentru a menține concentrații constante în
fluidele corpului.
• Osteoblastele (Ob) se diferențiază din celulele
osteoprogenitoare din periosteum și endosteum
(straturile extern și intern ale țesutului osos) și sunt
localizate în matricea osoasă existentă.
• Osteoblastele secretă osteoid (colagen de tip I,
proteoglicani, etc.); pe măsură ce osteoidul se
întărește prin calcificare, captează osteoblastele care
se diferențiază în osteocite (Oc) și ocupă lacune
înconjurate de matrice osoasă.
• Mai puțin numeroase osteoclastele (Ocl) sunt celule
mari, multinucleate, produse prin fuziunea
monocitelor din sânge. Se găsesc pe suprafețe osoase
și erodează matricea în timpul remodelării osoase.
Clasificarea țesutului osos:
- după dispoziţia lamelelor osoase, se disting două tipuri de ţesut osos: compact
(acoperit de periosteum) şi spongios (cu suprafețe trabeculare acoperite de
endosteum).
- În această imagine este prezentată o epifiză a
femurului secționată longitudinal. În interior se
găsește osul spongios format din numeroase
trabecule osoase interconectate, separate de un
labirint de spații de măduvă osoasă, de asemenea
interconectate.
- Porțiunea exterioară a osului are o structură solidă
și reprezintă osul compact (dens). Este mai vizibil în
diafiză, structură care închide cavitatea măduvei
osoase.
Os compact (secțiune transversală)
Os spongios (secțiune transversală)
 Osteogeneza
 Dezvoltarea osului poate fi endocondrală/cartilaginoasă (un model de cartilaj
hialin servește ca precursor al osului) sau intramembranoasă (din țesut
mezenchimal).
 Oasele cutiei craniene, mandibulei și claviculei se dezvoltă prin osificare
intramembranoasă; toate celelalte oase se dezvoltă prin osificare endocondrală.
Osificarea endocondrală

1. inițial se formează un cartilaj hialin; celulele osteoprogenitoare care înconjoară acest model
se diferențiază în celule formatoare de os care inițial depun os pe suprafața cartilajului (guler
osos periostal) și ulterior pătrund în diafiză pentru a forma centrul primar de osificare.

2. canalul medular apare prin resorbția ţesutul osos din centrul diafizei de către osteoclaste.

3. centrii secundari de osificare se dezvoltă ulterior în cadrul epifizelor.

4. centrii de osificare primari și secundari sunt separați de placa de creștere epifizară, oferind o
sursă pentru noi cartilaje implicate în creșterea osoasă (observată la copii și adolescenți).

5. placa de creștere epifizară are mai multe zone (cartilaj de rezervă, zonă de proliferare,
hipertrofie, cartilaj calcificat și resorbție).

6. cartilajul calcificat resorbit este înlocuit cu os.

Osificarea endocondrală (H&E)
Osificarea intramembranoasă
1. în osificarea intramembranoasă, formarea osoasă este inițiată prin condensarea
celulelor mezenchimale care se diferențiază în celule osteoprogenitoare și apoi
osteoblaste; celulele mezenchimale migrează și se agreghează în centre de osificare.
2. osteoblastele secretă colagen, sialoproteine, osteocalcin și alte molecule care vor
forma matricea extracelulară (osteoid)
3. mineralizarea osteoidului duce la capturarea osteoblastelor și diferențierea
acestora în osteocite; se formează canaliculii în jurul osteocitelor
4. țesutul mezenchimal de la periferie se transformă în periost
Osificarea intramembranoasă
 SANGEL
E
• Sângele este un țesut conjunctiv fluid care circulă prin sistemul cardiovascular.
• Este constituit din:
- Plasmă-matricea extracelulară lichidă, bogată în proteine
- Elemente figurate (eritrocite, leucocite și tromobocite), se găsesc în suspensie în
plasmă.
• Sângele transportă și distribuie O2, CO2, hormoni, metaboliți, anticorpi, contribuie la
reglarea temperaturii corpului și la menținerea echilibrului acido-bazic și osmotic. De
asemenea are rol în imunitate.
• Examinarea histologică a celulelor sanguine se realizează pe frotiuri - preparate
microscopice obținute prin etalarea unei picături de sânge pe lamă, urmată de colorare.
ERITROCITE (hematii/globule roșii)
 cele mai numeroase celule sanguine 4-5
milioane celule/mm3
 anucleate
 formă de disc biconcav, centru mai clar
 conțin hemoglobină, o proteină cu rol în
transportul oxigenului și care se colorează
roșu-carămiziu cu eozina
LEUCOCITE (globule albe)
 mai puțin numeroase comparativ cu eritrocitele: 4000-8000/mm 3
 celule nucleate, aparținând sistemului imunitar
 5 tipuri de leucocite, grupate în 2 categorii în funcție de prezența / absența granulațiilor, și de
forma nucleului:
• GRANULOCITE: neutrofile, acidofile, bazofile
- prezintă două tipuri de granulații citoplasmatice:
-lizozomi (granulații azurofile)
-granulații specifice care afinitate pentru coloranți neutri, bazici sau acizi
- au nucleu polimorfonuclear cu doi sau mai mulți lobi
• AGRANULOCITE: limfocite și monocite
- prezintă doar granulații azurofile (lizozomi).
- nucleul este sferic sau indentat, însă nu prezintă lobi.
1. Granulocit neutrofil
-formă sferică,
-diametru 12-15 µm
-nucleu polilobat 3-5 lobi, uniți prin punţi de
cromatină
-citoplasma eozinofilă, conţine granulaţii:
azurofile mari, specifice mici, neutrofile (roz-
violet)
2. Granulocit eozinofil
-formă sferică
- diametru 12-17 µm
-nucleul bilobat “nucleu în desagă“
-granulații colorate în roz roșu, egale,
uniform distribuite, mai mari decât
granulațiile neutrofilelor
Granulocit bazofil
-formă sferică
-diametru 12-15 µm
-nucleul - doi lobi inegali, greu de distins
datorită granulațiilor care se suprapun
peste acesta
-granulațiile specifice bazofile –de
culoare albastru închis/negru, puțin
numeroase, variabile ca formă și
dimensiuni
Limfocit
-cele mai mici leucocite, cu diametru
similar cu al eritrocitelor
-nucleu rotund, cromatină condensată,
“nucleu în pată de cerneală“
-citoplasmă puțină, dispusă în jurul
nucleului, bazofilă, asemănată cerului
senin
Monocit
-cel mai mare leucocit sanguin
-precursor al macrofagelor
-diametru 12-20 µm
-nucleu mare, reniform, indentat
-cromatina mai puțin condensată
-citoplasma bazofilă, conține granulații
azurofile, se colorează în albastru-
cenușiu
Trombocite
-pe frotiu apar adesea ca agregate
-fragmente celulare, lipsite de nucleu

-prezintă un hialomer slab colorat ce înconjoară

o zonă centrală mai întunecată, granulomer.