Sociologia medicală.

Subramură importantă a sociologiei

Apariţia sociologiei medicale se bazează atât pe pluridimensionalitatea fenomenului
„sănătate“, cât şi pe ambiţia sociologiei care se dreşte, în conformitate cu dezioderatele
enunţate de întemeietorii săi, o ştiinţă a „bunăstării“ şi a „libertăţii“ umane.
Sociologia medicală a debutat practic odată cu publicarea lucrării „Le suicide. Etude
de sociologie“ (1897) a lui Durkheim, în care el distinge două tipuri de solidaritate: mecanică
şi organică.
Solidaritatea mecanică este, ca formă de integrare socială caracteristică societăţilor
primitive, definite de o minimă diviziune a muncii, omogenitate a rolurilor sociale, experienţe
de viaţă comună şi o conştiinţă colectivă puternică.
Solidaritatea organică este specifică societăţii moderne industriale cu o diviziune a
muncii sociale complexă, care presupune prin specializare şi interdependenţa între indivizi.
Membrii societăţii sunt diferiţi, fiecare având propria personalitate, iar conştiinţa colectivă
restrangându-se în favoarea celei individuale. Fiecare parte a sistemului are propria mişcare,
diviziunea complexă a muncii asigurând armonia şi coeziunea ansamblului. Indivizii
cooperează pentru realizarea unor scopuri pe care nu le pot atinge singuri, datorită
diferenţelor de rol şi a interdependenţei impuse de diferenţelor de status.
Dezagregarea relaţiilor sociale – anomia - are consecinţe negative pentru societate,
dar şi pentru persoane, acestea putând fi îminse către comiterea sucidului. Folosind date
statistice, demografice din surse autorizate, Durkheim contrazice teoriile potrivit cărora rata
suicidului este influenţată de factori geografici, climatici, biologici, rasiali sau psihologici. El
a susţinut că suicidul este un fapt social obiectiv şi poate fi explicat numai prin factori sociali.
Analizând fenomenul sinuciderii (fenomen medical şi social) Durkheim a demonstrat că
acesta variază în funcţie de un alt fapt social, integrarea şi coeziunea socială, apărând astfel
cerinţa metodologică de a explica un fapt social tot prin factori de natură socială.
Primele teorii de sociologie medicală au apărut în anii ’50 fiind elaborate de
cercetători celebri precum Parsons, Merton sau Kendall. Ei au abordat din perspectivă
sociologică aspecte ale instituţiilor de îngrijire a sănătăţii, ale rolurilor profesionale,
organizarea instituţiilor de învăţământ medical, au definit conceptele de boală şi sănătate şi au
precizat şi principalele drepturi aşi obligaţii ale statusurilor şi rolurilor de pacient şi medic.
Sociologia medicală are drept obiect de studiu fundamentele sociale ale sănătăţii şi
îmbolnăvirii, interdependenţa dintre factorii sociali şi starea de sănătate sau de boală a
populaţiei, precum şi incidenţa stării de sănătate sau de boală asupra vieţii sociale a
indivizilor şi a grupurilor umane.
Sociologia medicinei – studiază factori precum structura organizatorică, relaţiile
dintre roluri, sistemul de valori, ritualurile şi funcţiile medicinei ca un sistem de conduite (R.
Strauss, 1955).
Sociologia în medicină – integrează conceptele, principiile şi cercetările sociologice
în medicină, inclusiv educaţia sociologică a studenţilor medicinişti, studiul comportamentului
sanitar şi al epidemiologiei sociale, studiul proceselor de dezvoltare ale unei boli sau ale
factorilor care influenţează atitudinea pacienţilor faţă de boală (R. Strauss, 1972)
Sociologia sănătăţii – studiul particular al aspectelor economico-sociale ale sănătăţii,
ale locului sitemului sanitar în societate şi raporturile dintre diferitele politici sanitare
(Steudler, 1972)
 Toate aceste definiţii sunt complementare, vizează aspecte particulare ale sistemelor
de sănătate şi se circumscriu sociologiei medicale.
Între obiectivele sociologiei medicale se numără:
- distribuirea bolilor în societate, în funcţie de sistemul social, mediul familial, religie, sex,
clase sociale, profesie.
- factorii sociali şi culturali legaţi de natura şi gravitatea bolii
- tipul de tratament adoptat
- elementele sociale care intervin în procesul terapeutic
- etiologia socială şi ecologia bolii
- comportamentele sociale ale terapiei şi readaptării
- medicina ca instituţie socială
- sociologia învăţământului social
- studiul variabilelor culturale ale manifestării sănătăţii şi bolii
- relaţiile medicale şi sociale în grupurile mici
- bazele economice ale serviciilor medicale
- influenţa industriilor medicale asupra stării de sănătate a populaţiei
- conexiunea dintre structura socială şi boală
- influenţa factorilor economico-sociali asupra stării de sănătate şi răspunsul societăţii la
sănătate şi îmbolnăvire.
Aceste obiective interferează cu cele ale epidemiologiei şi sănătăţii publice, dar exită
diferenţe remarcabile în ceea ce priveşte metodele şi tehnicile utilizate de foecare disciplină
în parte, precum şi direcţiile şi obiectivele cercetării.

Obiectivele sociologiei medicale

Obiectivul medical
Sociologia medicală informează asupra proceselor sociale care interferează cu
echilibrul fizic sau mental al indivizilor, aducându-şi aportul la realizarea studiilor de
epidemiologie socială, la studiul concepţiilor despre sănătate, şi al comportamentului sanitar,
în organizarea activităţii sanitareşi elaborarea politicii sanitare.
Obiectivul economic
Sociologia medicală efectuează cercetări asupra costurilor îngrijirii medicale,
consumul de medicamente, cheltuielile individuale şi de la buget referitoare la sănătate,
oferind cunoştinţe utile asupra comportamentelor sociale care influenţează producerea şi
consumul prestaţiei sanitare.
Obiectivul sociologic
Analizând problemele de sănătate, sociologia medicală vizează cunoaşterea societăţii,
domeniul medical reflectând în mod specific comportamentul individual şi al grupurilor
sociale. Studiind raportul sănătate – boală – societate, sociologia medicală încearcă să
dezvăluie acest loc particular al vieţii sociale.

Aspecte sociale ale sanatatii si bolii

Conceptiile despre sanatate si boala au variat foarte mult de-a lungul timpului in
functie de mentalitatea epocilor. Reprezentarile despre boala si sanatate precum si modul de
raportare la acestea au fost influentate de conceptii religioase, de gradul de dezvoltare a
stiintelor, de superstitii sau prejudecati, dar si de fenomenele sociale de amploare ce au adus
schimbari majore in modul de intelegere al lumii.
Exista 4 mari stadii de dezvoltare a medicinei si prin ea, a conceptiilor despre sanatate
si boala. Primul stadiu este cel al medicinei prestiintifice ce cuprinde:
1. medicina primitiva- desi se considera ca bazele actului medical au fost puse cu
2500 de ani in urma de catre Hippocrate, preocupari pentru integritatea
corpului au existat intotdeauna; incercarea omului de a intelege si de a se lupa
cu boala se concretizeaza in reactia magica; magia, religia si medicina se
impleteau in cadrul acestui stadium; boala era declansata mai ales de
moralitatea indoielnica a indivizilor unui popor-se considera ca incalcarea
tabuurilor si a normelor sociale era cauza principala pentru declansarea bolilor
si a starilor de infirmitate.; tratamentul aplicat era unul magic cu functie
cathartica si de vindecare;
2. boala era extreme de integrate in contextul social iar rolul medicului era jucat
de saman sau de vraci; cea mai mare parte a vindecarilor se bazau pe efectul
placebo datorita faptului ca tratamentul lua forma unui adevarat spectacol;
vraciul era ales din randul celor cu dizabilitati fizice sau psihice deoarece se
considera ca el este un intermediar intre zeu si om.
3. medicina antica- si ea acorda un rol important factorilor sociali in declansarea
unei boli; acum castiga teren ideea de natural; se dadea o mare importanta
dietei, stilului de viata si culturii fizice; medical avea rolul nu numai de a
vindeca boala ci si de a cerceta conditiile in care a aparut aceasta; medicina
antica aduce reactia confesionala ce presupune caldura umana, sprijinul moral
acordat pacientului, incurajarea; Paracelsus spunea ca iubirea este unul dintre
cele 4 fundamente ale medicinei; sanatatea este data de echilibrul
fiziologic( distribuirea echilibrata a celor 4 umori din organism: sange, flegma,
bila galbena si bila neagra);
4. medicina Evului Mediu- conceptia Evului Mediu cu privire la boala este aceea
ca ea este o pedepasa data de Dumnezeu pentru pacatele omului; tratamentul
se rezuma la acte de purificare( spovedanie, flagelare, post); epoca Evului
Mediu se caracterizeaza prin obscurantism si de aceea nici nu se incerca a
cauta cauzele care produc bolile umane; Biserica interzicea cu desavarsire
cercetarea medicala, astfel ca progresul medical stagneaza; precaritatea
masurilor de igiena si prevenire a bolilor au condos la explicarea marilor
epidemii din epoca ce au decimat populatia Europei de nenumarate ori;
spitalul ia forma azilului(lazaretului), acesta fiind mai degraba o institutie de
izolare a bolnavilor decat de tratare a lor; apare reactia religioasa cu privire la
boala; boala era considerata a fi rezultatul posesiunii corpului uman de un
spirit malefic si in consecinta tratamentul presupunea exorcizarea.
Cel de-al 2-lea stadiu al medicinei este concretizat in aparitia medicinei stiintifice. Se
realizeaza un progres urias prin abordarea rationala, pozitiva si stiintifica a bolii.Acum se
produce reactia stiintifica a bolii ce nu mai este o pedeapsa a zeilor, ci un fenomen care poate
fi inteles si explicat pe cale stiintifica.
Sanatatea poate fi definita prin prisma a 3 dimensiuni: biologica, psihologica si
sociala. Din punct de vedere biologic, sanatatea reprezinta o anumita stare de functionare a
celuleor, tesuturilor, organelor, care realizeza continuitatea bilogica si armonia organelor in
raport cu mediul. Din punct de vedere psihologic, sanatatea este o stare in care individual se
simte in perfecta armonie cu mediul; capacitatea organismului de a realiza diferite activitati
in scopul adaptarii la mediu. Din punct de vedere social, sanatatea este acea stare a
organismului in care capacitatile individuale sunt optime pentru ca persoana sa-si
indeplineasca adecvat rolurile sociale.
Definitia oficiala a O.M.S. ( Organizatia Mondiala a Sanatatii) considera sanatatea ca
fiind “ starea de completa bunastare fizica, mentala si sociala, care nu se reduce doar la
absenta bolii sau a infirmitatii; atat boala cat si sanatatea au dimensiuni ce nu tin doar de
biologic.”Aceasta definitie pleaca de la conceptia holista a sanatatii care se referea la
recunoasterea interrelationarii intre factorii fizici, psihologici si spirituali sau de mediu care
contribuie la calitatea vietii unei persoane. Sanatatea nu este doar o stare ci si un mod de
viata, prin care fiecare aspect al fiintei se interrelatioaneaza armonios.
Dupa studiile lui Malinowski, boala este si o experienta emotionala si existentiala de o
asemenea magnitudine incat omul gaseste dificil sa gandeasca despre boala lui in termeni
care sa nu implice aspecte metafizice si morale, chiar daca societatea nu-l incurajeaza in
aceasta directie.

Boala si societatea
Efectele produse de boala intr-o societate anume depinde de tipul societatii respective.
De exemplu, in societatea primitiva, boala insemna pedeapsa dar si mantuire si ea producea
coeziunea membrilor comunitatii si facilita exercitarea controlului social. La greci, omul
ideal era o fiinta armonioasa, echilibrata, doar boala il putea transforma intr-o fiinta
imperfecta asupra careia s-a abataut un blestem.
Crestinatatea va aduce o mare schimbare in ceea ce priveste atitudinea oamenilor cu
privire la boala. Boala era, prin excelenta, o pedeapsa pentru viata dezordonata.
a) Raportul boala-economie este evidentiat, in primul rand, prin aparitia bolilor
profesionale. Prima atestare a acestor boli are loc inca din antichitate, iar prima
lucrare ce trateaza in mod sistematic aceste boli, apare in jurul anului 1700, o data cu
industrializarea. Multe ocupatii de care societatea are nevoie sunt daunatoare sanatatii
chiar si in cele mai bune conditii de igiena la locul de munca. Incidenta bolii este mult
influentata de factorii economici: conditii de locuire, calitatea hranei, accesul la
serviciile medicale. Boala si saracia formeaza un cerc vicios care se adanceste
progresiv.
b) Raportul boala-stiinta-dezvoltarea stiintei medicale s-a produs intr-un ritm lent pentru
ca a depins de dezvoltarea celorlalte stiinte. Progresele medicale au la baza
descoperirile din domeniul anataomiei. Primele descoperiri in domeniul anatomiei
umane au avut loc in renastere, pana atunci fiind prohibita autopsierea corpurilor
umane.
c) Raportul boala-religie- oamenii primitivi percepeau mediul inconjurator ca fiind
guvernat de forte misterioase. Pentru a supravietui ei trebuiaiu sa se supuna unor serii
de rituri si regului sociale. Boala putea fi explicate prin magie. In medicina
babiloniana se considera ca bolile sunt provocate de zei, iar sarcina medicului-preot
era de a interpreta intentiile zeului.
 Boala si cultura
Boala este interpretata diferit in culture diferite. Desi boala, modificarea patologica
propriu-zisa este universala, exista totusi o multitudine de boli ce apar doar in anumite
culture. Aceste boli sunt denumite “tulburari etnice”, specifice unei etnii, cum ar fi “amocul”,
o boala psihica din Malayezia, ce se manifesta printr-o furie puternica ce degenereaza in
crima, sau “tarantismul”, o criza asemanatoare cu isteria, care apare pe un fond muzical si in
anumite conditii la femeile din sudul Italiei si din Sicilia.
Diferentele culturale in modelarea sanatatii si a bolii nui se remarca doar la nivel de
culturi ci si in cadrul aceleasi culturi. Au fost avansate 3 ipoteze cu in explicarea modului in
care statusurile prescrise sau dobandite influenteaza starea de sanatate:
1. segmentele sociale mai supuse stress-ului se remarca printr-o sanatate mai precara a
membrilor;
2. starea de sanatate este cea care determina apartenenta la anumite grupuri sociale si nu
invers;
3. mobilitatea sociala este stresanta si solicitanta in sine si din acest motiv ii supune pe
cei “mobile” la riscuri mai mari de boala.

Boala si civilizatia
Cauzalitatea oricarei forme de patologie umana se stabileste in functie de 2 factori:
zestrea genetica a individului ce poate induce boala si mediul fizic si social in care traieste.
Relatia dintre boala si civilizatie este una extreme de complexa. Orice element ce
intervine in viata individului influenteaza predispozitia sa la boala si atitudinea sa vis-a vis de
aceasta.
Konrad Lorenz in eseul “Cele 8 pacate capitale ale omenirii civilizate” considera ca
cele o mari dezavantaje aduse omenirii sunt:
- suprapopularea planetei;
- pustiirea spatiului vital;
- competitia interumana;
- moartea simturilor;
- decaderea genetica;
- sfaramarea traditiei;
- fenomenul de indoctrinare;
- inventarea armelor nucleare.

Semnificatii simbolice ale bolii

Boala are pentru fiecare dintre noi o anumikta semnificatie care priveste cauza, evolutia
sau deznodamantul ei.
Capitalismul era asemanat cu tuberculoza. Homo economicus al sec XIX are comportamente
ce tin de consumul excesiv si lipsa de vitalitate. Capitalismul avansat al sec XX va
imprumuta metafora cancerului cu referire la expansiunea doctrinei. Metafora cancerului
devine deosebit de fertile in idea orasului ca spatiu al decadentei, al prabusirii. Kant spunea
despre pasiuni ca sunt asemenea cancerului, adica incurabile. Schopenhauer considera boala
ca fiind un produs al vointei.
Machiavelli in “Principele” face o comparative intre arta guvernarii si arta terapeutica,
elemental comun celor doua fiind preventia.
Sifilisul a fost asociat intotdeauna cu viciul iar sanatatea este incununarea virtutilor.
Sub aspect social, boala are drept consecinte pierderea rolurilor obisnuite, a unor
gratificatii si a unor moduri de comportament adaptive. Consecintele starii de boala depasesc
disfunctiile biologice si psihologice, afectand intreaga viata sociala a persoanei. Ca situatie de
“impas existential” ( Iamandescu, 1977), boala antreneaza o serie de servituti si restrictii,
modificand modul de viata al individului.

Răspundere şi responsabilitate în asistenta medicala

Fara aceste doua atribute asistentul medical nu-şi poate desfăşura activitatea.
Răspunderea profesională – concept etic important care are la bază relaţia asistent
medical-pacient în acordarea îngrijirilor. Asistenta medicală are răspundere faţă de pacient,
profesia sa şi societate, pentru ce a făcut sau nu a făcut în activitatea de îngrijire.
Responsabilitatea profesională - este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune.
Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra
noastră toate consecinţele. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum
şi specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire
bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate profesională, complementaritate.
Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât şi buna colaborare
pentru realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională.
Asistentii medicali au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:
- să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;
- îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea,
naţionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice;
- să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi
familia lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au
informat şi au înţeles tot;
- să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;
- să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;
- să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau
experimente, fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
- pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în
aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă
care le sunt nevoile de bază.
Legislativ – asistentul medical are datoria de a :
- promova ce e cel mai bine pentru pacient
- se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate
- proteja drepturile pacientului.
 Standarde de îngrijire – asistentul medical trebuie să respecte :
- standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,
rezultatelor, planning;
- standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare, etică,
utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.

Concluzii:
Rezultă 4 responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:
- promovarea păstrării sănătăţii;
- prevenirea îmbolnăvirilor;
- restaurarea sănătăţii;
- inlăturarea suferinţei.
Acestea au o semnificaţie de nezdruncinat, pe care se pot structura metode şi programe
indiferent de definiţii, strategii, opinii, metalităţi şi care stau la baza standerdelor peentru un
comportament etic.
In procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de
îngrijire ( medic, as.med, medic, infirmieră, etc)
Persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de
recunoaşterea importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici, cât şi de societate.