Cursuri AMG

Cursuri pentru asistenti medicali generalisti.

 Home Contact ▼

Sociologie medicala.
Capitolul III:  Sociologie medicala

1. Introducere in sociologia medicala

           Sociologia medicala este o disciplina relativ recenta nascuta din necesitatile

sociale impuse de sec XX. Aparuta initial doar ca preocupare in cadrul sociologiei generale,
sociologia medicala a devenit ulterior o disciplina de sine statatoare datorita faptului ca ea
putea raspunde la numeroase probleme de natura medicala.

In opinia lul Jean –Claude Guynot, sociologia medicala are 3 obiective principale:

-          obiectivul medical- sociologia este o disciplina anexa care completeaza

cunostintele medicilor in medicina; sociologia sprijina medicina in detectarea
mecanismelor sociale responsabile de mentinerea sanatatii;

-          obiectivul economic- sociologia medicala isi propune realizarea unor cercetari

pentru deternminarea costurilor ingrijirilor medicale, consumul de medicamente si
cheltuielile pentru sanatate;

-          obiectivul sociologic- prin analiza problemelor de sanatate este vizata cunoasterea

societatii.

Sociologia medicala este o sociologie de ramura care studiaza sanatatea si boala ca

experiente umane, institutiile sociale din domeniul medical, natura profesiei medicale si
relatiile medic-pacient.

Pentru a avea o conceptie cat mai clara despre rolul si scopul sociologiei medicale, este
necesar a trasa cateva diferente de concepte si ramuri inrudite ale acestei discipline.

1. Medicina sociala( igiena sociala)-ramura a stiintei medicale care are ca obiect de

studio optimizarea actiunilor cu character profilactic de masa, evaluarea necesitatilor de
ocrotire  a sanatatii, determinarea unor masuri de imbunatatire a retelei medicale ; se
ocupa de analiza statistica a morbiditatii.
2. Sociologia in medicina- Robert Strauss este cel care impune distinctia intre
sociologia medicala si sociologia in medicina; se ocupa cu structura organizatorica, relatiile
dintre roluri, sistemul de valori al profesiei medicale; presupune intergrarea conceptelor si
tehnicilor sociologice si aplicarea lor in medicina; utilizeaza sociologii ca si colaboratori ao
medicinei in problemele medicale.

3. Sociologia sanatatii si a bolii- studiaza aspectele socio-economice ale sanatatii,

boala ca problema sociala, initirea de politici sociale in domeniul sanatatii.

                    Printre fondatorii sociologiei medicale se numara Emile Durkheim si Talcott

Parsons.  Emile Durkheim prin lucrarea  Sinuciderea, analizeaza o problema cu conotatii
medicale din perspectiva sociala. El pune fenomenul sinuciderii in relatie cu integrarea si
coeziunea sociala. Talcott Parsons califica boala ca si comportament deviant, iar
sanatatea ca un comportament normal.

                      Cauzele sociale ale dezvoltarii sociologiei medicale ca stiinta au fost:

-          recunoasterea importantei factorilor sociali in etiologia bolilor cum ar fi:calitatea

relatiilor individului, calitatea mediului de viata;

-          aparitia spitalului modern- spitalul devine o institutie complexa si puternica, cu

mijloace eficace de diagnostic si tratament si in acelasi timp un “centru de inovatie”;

-          medicalizarea societatii- tipurile de patologii cu care se confrunta oamenii au

devenit tot mai numeroase si mai variate prin introducerea unor manifestari ce se afla la
limita dintre sanatate si boala;

-          stressul, oboseala si starile psihice cu tenta depresiva si alte manifestari au ajuns
sa fie considerate si tratate ca boli;

-          modelul medical este aplicat si la probleme cum ar fi: drogurile, homosexualitatea,
devianta, alcoolismul, tabagismul si multe altele;

-          implementarea unor noi servicii medicale si cresterea numarului de medici,

elaborarea unor legi privind protectia populatiei, precum si analizarea unor probleme cu
conotatii juridice si etice cum ari fi: transplantul de organe, clonarea, fecundarea in vitro,
etc.;

-          trecerea de la medicina practicata in mod privat la cea practicata in echipe si

institutionalizata;

-          schimbarea profilului demografic al populatiei; cresterea procentului de varstnici,

prelungirea duratei de viata;

-          schimbarea modului de finantare in medicina;

-          schimbarea rolului traditional al medicilor prin specializarea lor tot mai mare.

Influenta socialului asupra sanatatii

Socialul influenteaza sanatatea prin mai multe modalitati:

1. calitatea igienei publice-calitatea apei potabile, a aerului, canalizarea;

2. stilul de viata-aspectele legate de dieta, modul de alimentatie este supus “modei”

si poate fi modificat prin educatie;

3. planingul familial- familiile in care se practica contraceptia au un numar mai

scazut de membri, ceea ce presupune o mai buna ingrijire a copiilor si o stare de sanatatea
mai buna a femeilor;

4. conditiile de locuire- spatial existent, iluminarea, aerisirea, igiena locuintei;

5. conditiile de munca si statutul ocupational- programul de lucru, stress-ul

occupational, posibilitatea unor accidente la locul de munca.

2.     Aspecte sociale ale sanatatii si bolii

 

       Conceptiile despre sanatate si boala au variat foarte mult de-a lungul timpului in
functie de mentalitatea epocilor. Reprezentarile despre boala si sanatate precum si modul
de raportare la acestea au fost influentate de conceptii religioase, de gradul de dezvoltare
a stiintelor, de superstitii sau prejudecati, dar si de fenomenele sociale de amploare ce au
adus schimbari majore in modul de intelegere al lumii.

Exista 4 mari stadii de dezvoltare a medicinei si prin ea, a conceptiilor despre sanatate si
boala. Primul stadiu este cel al medicinei prestiintifice ce cuprinde:

1. medicina primitiva- desi se considera ca bazele actului medical au fost puse cu

2500 de ani in urma de catre Hippocrate, preocupari pentru integritatea corpului au
existat intotdeauna; incercarea omului de a intelege si de a se lupa cu boala se
concretizeaza in reactia magica; magia, religia si medicina se impleteau in cadrul acestui
stadium; boala era declansata mai ales de moralitatea indoielnica a indivizilor unui popor-
se considera ca incalcarea tabuurilor si a normelor sociale era cauza principala pentru
declansarea bolilor si a starilor de infirmitate.; tratamentul aplicat era unul magic cu
functie cathartica si de vindecare;

boala era extreme de integrate in contextul social iar rolul medicului era jucat de              
saman sau de vraci; cea mai mare parte a vindecarilor se bazau pe efectul placebo
datorita faptului ca tratamentul lua forma unui adevarat spectacol; vraciul era ales din
randul celor cu dizabilitati fizice sau psihice deoarece se considera ca el este un
intermediar intre zeu si om.

2. medicina antica- si ea acorda un rol important factorilor sociali in declansarea unei

boli; acum castiga teren ideea de natural; se dadea o mare importanta dietei, stilului de
viata si culturii fizice; medical avea rolul nu numai de a vindeca boala ci si de a cerceta
conditiile in care a aparut aceasta; medicina antica aduce reactia confesionala ce
presupune caldura umana, sprijinul moral acordat pacientului, incurajarea; Paracelsus
spunea ca iubirea este unul dintre cele 4 fundamente ale medicinei; sanatatea este data
de echilibrul fiziologic( distribuirea echilibrata a celor 4 umori din organism: sange,
flegma, bila galbena si bila neagra);

3. medicina Evului Mediu- conceptia Evului Mediu cu privire la boala este aceea ca ea
este o pedepasa data de Dumnezeu pentru pacatele omului; tratamentul se rezuma la acte
de purificare( spovedanie, flagelare, post); epoca Evului Mediu se caracterizeaza prin
obscurantism si de aceea nici nu se incerca a cauta cauzele care produc bolile umane;
Biserica interzicea cu desavarsire cercetarea medicala, astfel ca progresul medical
stagneaza; precaritatea masurilor de igiena si prevenire a bolilor au condos la explicarea
marilor epidemii din epoca ce au decimat populatia Europei de nenumarate ori; spitalul ia
forma azilului(lazaretului), acesta fiind mai degraba o institutie de izolare a bolnavilor
decat de tratare a lor; apare reactia religioasa cu privire la boala; boala era considerata a
fi rezultatul posesiunii corpului uman de un spirit malefic si in consecinta tratamentul
presupunea exorcizarea.
       Cel de-al 2-lea stadiu al medicinei este concretizat in aparitia medicinei stiintifice.
Se realizeaza un progres urias prin abordarea rationala, pozitiva si stiintifica a bolii.Acum
se produce reactia stiintifica a bolii ce nu mai este o pedeapsa a zeilor, ci un fenomen care
poate fi inteles si explicat pe cale stiintifica.

      1.      Sanatatea poate fi definita prin prisma a 3 dimensiuni: biologica, psihologica si

sociala. Din punct de vedere biologic, sanatatea reprezinta o anumita stare de functionare
a celuleor, tesuturilor, organelor, care realizeza continuitatea bilogica si armonia
organelor in raport cu mediul. Din punct de vedere psihologic, sanatatea este o stare in
care individual se simte in perfecta armonie cu mediul; capacitatea organismului de a
realiza diferite activitati in scopul adaptarii la mediu. Din punct de vedere social,
sanatatea este acea stare a organismului in care capacitatile individuale sunt optime
pentru ca persoana sa-si indeplineasca adecvat rolurile sociale.

            Definitia oficiala a O.M.S. ( Organizatia Mondiala  a Sanatatii) considera

sanatatea ca fiind “ starea de completa bunastare fizica, mentala si sociala, care nu se
reduce doar la absenta bolii sau a infirmitatii; atat boala cat si sanatatea au dimensiuni
ce nu tin doar de biologic.”

Aceasta definitie pleaca de la conceptia holista a sanatatii care se referea la

recunoasterea interrelationarii intre factorii fizici, psihologici si spirituali sau de mediu
care contribuie la calitatea vietii unei persoane. Sanatatea nu este doar o stare ci si un
mod de viata, prin care fiecare aspect al fiintei se interrelatioaneaza armonios.

2.    Boala este definita si inteleasa tot dintr-o tripla perspectiva: biologica, psihologica si
sociala.

Dupa studiile lui Malinowski, boala este o experienta emotionala si existentiala de o

asemenea magnitudine incat omul gaseste dificil sa gandeasca despre boala lui in termeni
care sa nu implice aspecte metafizice si morale, chiar daca societatea nu-l incurajeaza in
aceasta directie.

 Boala si societatea

Efectele produse de boala intr-o societate anume depinde de tipul societatii respective. De
exemplu, in societatea primitiva, boala insemna pedeapsa dar si mantuire si ea producea
coeziunea membrilor comunitatii si facilita exercitarea controlului social.

La greci, omul ideal era o fiinta armonioasa, echilibrata, doar boala il putea transforma
intr-o fiinta imperfecta asupra careia s-a abataut un blestem.

Crestinatatea va aduce o mare schimbare in ceea ce priveste atitudinea oamenilor cu

privire la boala. Boala era, prin excelenta, o pedeapsa pentru viata dezordonata.
a)      Raportul boala-economie este evidentiat, in primul rand, prin aparitia bolilor
profesionale. Prima atestare a acestor boli are loc inca din antichitate, iar prima lucrare
ce trateaza in mod sistematic aceste boli, apare in jurul anului 1700, o data cu
industrializarea. Multe ocupatii de care societatea are nevoie sunt daunatoare sanatatii
chiar si in cele mai bune conditii de igiena la locul de munca. Incidenta bolii este mult
influentata de factorii economici: conditii de locuire, calitatea hranei, accesul la serviciile
medicale. Boala si saracia formeaza un cerc vicios care se adanceste progresiv.

b)      Raportul boala-stiinta-dezvoltarea stiintei medicale s-a produs intr-un ritm lent

pentru ca a depins de dezvoltarea celorlalte stiinte. Progresele medicale au la baza
descoperirile din domeniul anataomiei. Primele descoperiri  in domeniul anatomiei umane
au avut loc in renastere, pana atunci fiind prohibita autopsierea corpurilor umane.

c)      Raportul boala-religie- oamenii primitivi percepeau mediul inconjurator ca fiind

guvernat de forte misterioase. Pentru a supravietui ei trebuiaiu sa se supuna unor serii de
rituri si regului sociale. Boala putea fi explicate prin magie. In medicina babiloniana se
considera ca bolile sunt provocate de zei, iar sarcina medicului-preot era de a interpreta
intentiile zeului.

 Boala si cultura

Boala este interpretata diferit in culture diferite. Desi boala, modificarea patologica
propriu-zisa este universala, exista totusi o multitudine de boli ce apar doar in anumite
culture. Aceste boli sunt denumite “tulburari etnice”, specifice unei etnii, cum ar fi
“amocul”, o boala psihica din Malayezia, ce se manifesta printr-o furie puternica ce
degenereaza in crima, sau “tarantismul”, o criza asemanatoare cu isteria, care apare pe
un fond muzical si in anumite conditii la femeile din sudul Italiei si din Sicilia.

Diferentele culturale in modelarea sanatatii si a bolii nui se remarca doar la nivel de

culturi ci si in cadrul aceleasi culturi. Au fost avansate 3 ipoteze cu in explicarea modului
in care statusurile prescrise sau dobandite influenteaza starea de sanatate:

1. segmentele sociale mai supuse stress-ului se remarca printr-o sanatate mai precara
a membrilor;

2. starea de sanatate este cea care determina apartenenta la anumite grupuri sociale
si nu invers;

3. mobilitatea sociala este stresanta si solicitanta in sine si din acest motiv ii supune
pe cei “mobile” la riscuri mai mari de boala.
 

 Boala si civilizatia

Cauzalitatea oricarei forme de patologie umana se stabileste in functie de 2 factori:

zestrea genetica a individului ce poate induce boala si mediul fizic si social in care
traieste.

Relatia dintre boala si civilizatie este una extreme de complexa. Orice element ce
intervine in viata individului influenteaza predispozitia sa la boala si atitudinea sa vis-a vis
de aceasta.

             Konrad Lorenz in eseul “Cele 8 pacate capitale ale omenirii

civilizate” considera ca cele o mari dezavantaje aduse omenirii sunt:

1. – suprapopularea planetei;

2. – pustiirea spatiului vital;

3. –competitia interumana;

4. –moartea simturilor;

5. – decaderea genetica;

6. – sfaramarea traditiei;

7. – fenomenul de indoctrinare;

8. – inventarea armelor nucleare.

 Semnificatii simbolice ale bolii

Boala are pentru fiecare dintre noi o anumikta semnificatie care priveste cauza, evolutia
sau deznodamantul ei.
Capitalismul era asemanat cu tuberculoza. Homo economicus al sec XIX are
comportamente ce tin de consumul excesiv si lipsa de vitalitate. Capitalismul avansat al
sec XX va imprumuta metafora cancerului cu referire la expansiunea doctrinei. Metafora
cancerului devine deosebit de fertile in idea orasului ca spatiu al decadentei, al prabusirii.

              Kant spunea despre pasiuni ca sunt asemenea cancerului, adica incurabile.

Schopenhauer considera boala ca fiind un produs al vointei.

              Machiavelli in “Principele” face o comparative intre arta guvernarii si arta

terapeutica, elemental comun celor doua fiind preventia.

Sifilisul a fost asociat intotdeauna cu viciul iar sanatatea este incununarea virtutilor.

Sub aspect social, boala are drept consecinte pierderea rolurilor obisnuite, a unor
gratificatii si a unor moduri de comportament adaptive. Consecintele starii de boala
depasesc disfunctiile biologice si psihologice, afectand intreaga viata sociala a persoanei.
Ca situatie de “impas existential” ( Iamandescu, 1977), boala antreneaza o serie de
servituti si restrictii, modificand modul de viata al individului.

                Boala si devianta. Teoriile lui David Mechanic si Talcott Parsons    

        Devianta este un tip de comportament orientate contra ordinii stabilite si

inacceptabil intr-o comunintate sau cultura; un comportament care se opune celui
conventional; orice batare de la regulile de convietuire si imperativele de ordine ale unei
forme de viata colectiva.

         Boala a fost considerate ca o deviere a organismului de la starea normala, dar si o

deviere de la normele culturale stabilite cu privire la notiunea de sanatate.

Termenul de “deviere” a fost folosit de David Mechanic cu referire la bolile fizice si

psihice. El considera ca toate persoanele cu comportament deviant sunt bolnave. Treptat,
acest termen a fost inlocuit cu cel de delincventa. Mechanic a subliniat faptul ca intreaga
conduita a bolnavului trebuie privita ca fiind determinata de reteaua sociala in care este
angajat individul decat rolurile sociale ale acestuia. A diferentiat notiunea de suferinta ca
fenomen subiectiv de cel de boala ca fenomen obiectiv din punct de vedere biologic.

Suferinta are o dimensiune individuala si una sociala. Dimensiunea individuala se refera

la faptul ca fiecare om inceraca sa aprecieze pentru sine sensul si semnificatia
simptomelor pe care le percepe. Dimensiunea sociala subliniaza idea ca suferinta devine
boala si are implicatii si asupra grupurilor din care face parte bolnavul; boala este validate
sau legitimate social prin scutirea individului de la responsabilitatule sale normale.

           Asumarea rolului de bolnav sau pacient are loc printr-un proces de

evaluare si negociere intre individ si grupul din care face parte, constand din urmatoarele
etape:
-          vizibilitatea si recunoasterea simptomelor;

-          gravitatea simptomelor;

-          efectul lor asupra activitatilor familiale, profesionale;

-          frecventa aparitiei, recurentei si persistenta simptomelor;

-          nivelul de informare, cunoastere si gradul de intelegere a evolutiei bolii;

-          interpretarile alternative care pot fi atribuite simptomelor;

-          manifestarea unor tendinte specifice ale bolnavului;

-          disponibilitatea resurselor de tratament.

Nu toate persoanele percep suferinta ca boala si nu toti isi asuma rolul de bolnav chiar
daca resimt anumite simptome.

            Talcott Parsons- Boala ca devianta

Parsons defineste boala ca fiind o conduita devianta si sanatatea o conduita conformista.

Conceptia lui despre boala esre, de fapt, o reluare a teoriei organiciste conform careia
sistemul social functioneaza in mod analog cu organismul uman, fiecare dintre functiile
sale asigurand mentinerea si adaptarea intregului.

Sanatatea este o necessitate functionala a sistemului social si orice societate manifesta un

interes primordial pentru mentinerea acesteia. Capacitatile functionale ale indivizilor sunt
appreciate in functie de standarde sau repere normative. Incapacitatea de a corespunde
cu aceste standarde este “tradusa” prin boala. Boala, conchide Parsons, este singura forma
de devianta legitima, acceptata de societate; boala nu poate fi controlata de om, acesta
fiind scutit de responsabilitatile cotidiene.

               Imbolnavirea intre devianta si stigmat

Un numar de afectiuni sunt considerate de catre marea populatie ca fiind stigmate sociale(
surzii, tuberculosii, cei infectati cu BTS, SIDA). In SUA, homosexualii au fost stigmatizati
din cauza numeroaselor cazuri de SIDA din randul acestora.

        Stigmat – orice atribut sau semn fizic, social, care devalorizeaza identitatea unui
actor social pana acolo incat el nu mai poate beneficia de intreaga acceptare a societatii.
Termenul de stigmat este folosit cu referire la orice conditie, atribut sau particularitate
care marcheaza un individ ca inaaceptabil, inferior cultural sau exclus.

O consecinta negativa a “etichetarii” este aceea ca statutul deviant al unei persoane

devine statut dominant.

Exista 2 tipuri de devianta:

-          devianta primara – modul in care apare comportamentul deviant;

-          devianta secundara- modul in care oamenilor li s-a atribuit un statut deviant si

consecintele negative ale acestor atribuiri.

 
 

1. 4.      Rolurile sociale in relatia terapeutica

A).  Statusul social al medicului         

Medicul fiind elemental cheie in cadrul sistemului sanitary, are un status deosebit si in
cultura extramedicala fiind considerat prototipul profesionistului prin excelenta.

Medicii se diferentiaza de alti profesionisti prin faptul ca doar lor le este recunoscut
monopolul propriei activitati( ei dewtermina continuturile studiilor medicale, formuleaza
regulile codului deontologic si depind de propriile organizatii- Ordinul Medicilor). Controlul
care se exercita asupra lor este un autocontrol.

Statusul medicului este asociat cu valori precum:putere, cunoastere, devotement, eroism,

putere de sacrificiu.

           Medicina curativa s-a impartit in 2 tabere:

-          cea a omnipracticienilor- medicii de familie, medicii generalisti;

-          specialistilor.

Rolul social al medicului

 

      Parsons defineste rolul social al medicului prin 5 elemente:

-          competenta tehnica- asimilarea si consolidarea cunostintelor se realizeaza si dupa

terminarea facultatii; competenta este aprobata prin examene si concursuri;

-          universalism- medical nu poate refuza bolnavul dupa criterii arbitrare(pozitie

sociala, sex, rasa, religie, etnie);

-          specificitatea functionala- medical este specialist intr-un domeniu bine

precizat;dreptul medicului asupra unei persoane nu trebuie sa depaseasca limitele
domeniului medical;

-          neutralitatea afectiva- medical nu judeca si nu condamna pacientul pentru actele

sale ( daca nu au legatura cu tratamentul prescris), nu-si pedepseste bolnavul si nu admite
sa devina intim cu acesta; neutralitatea ii asigura medicului obiectivitatea in raport cu
pacientul;

-          orientarea spre colectivitate- inainte de toate, medicul este preocupat de

bunastarea pacientului; ideologia medicului pune accent pe devotament fata de
colectivitate, considerand ca in medicina profitul este cel mai putin cautat.

B). Rolul social al bolnavului

Rolul de bolnav ( cu caracter temporar sau permanent) este definit de Parsons prin 4

trasaturi:

1. degrevarea de sarcini si responsabilitati;

2. bolnavul nu se poate insanatosi printr-un act de vointa proprie, de aceea el nu este

facut responsabil pentru incapacitatea sa;

3. boala trebuie considerata ca indezirabila si bolnavul trebuise sa doreasca

insanatosirea sa;

4. bolnavul are obligatia sa coopereze cu cei care raspund de sanatatea sa.

Numai prin respectarea acestor obligatii, caracterul de devianta al bolii este anulat, iar
starea bolnavului este una legitima.

Tipul de rol al bolnavului depinde de mai multi factori:

a-      felul bolii;

b-      gravitatea bolii;

c-      cronicizarea bolii;

d-     genul de tratament:ambulator, stationar, spitalicesc.

Medicul trebuie sa pastreze un echilibru intre a ajuta bolnavul si a-l refuza. Il ajuta pe
bolnav in relatia terapeutica pentru a-si depasi starea de dependenta cauzata de boala si il
refuza atunci cand se urmaresc tragerea de foloase de pe seama unei boli imaginare.

               Relatia medic-pacient

Parsons a definit aceasta relatie ca fiind o relatie intre roluri caracterizata

prin asimetrie si consensualitate.

Este o relatie asimetrica deoarece medical are o pozitie de superioritate fata de bolnav

prin puterea sa de a-l vindeca; si consensuala deoarece bolnavul recunoaste puterea
medicului dar il si ajuta in actul sau terapeutic –relatie de reciprocitate.

Medicul are urmatoarele drepturi:

v  dreptul garantat de a examina fizic pacientii si de a intra in zonele mai intime ale vietii
bolnavului;

v  i se garanteaza o autonomie in practica profesionala;

v  are dreptul sa ocupe o pozitie de autoritate in fata pacientului.

Obligatiile ce-i revin medicului constau in:

 folosirea cunostintelor profesionale in solutionarea bolii;

 sa actioneze in folosul pacientului si a comunitatii mai mult decat pentru propriul

interes;

 sa fie obiectiv si detasat emotional;

 sa se conformeze dupa normele practicii medicale profesionale.

Natura relatiilor dintre medic si pacient are o influenta deosebita atat in stabilirea
diagnosticului cat si in actul terapeutic.

               Tipuri de relatii medic-pacient

In analiza relatiilor medic-pacient, ca relatie sociala, s-au impus 2 puncte de vedere:

1.- primul este cel al lui Parsons care considera aceasta relatie ca fiind una
de complementaritate, de intelegere reciproca intre 2 actori sociali;

2.- cel de-al doilea punct de vedere este cel al lui E. Friedson(1970)- relatie potential
conflictuala.

1. Relatia de complementaritate-Parsons

Atat medicul cat si pacientul isi joaca propriul rol social reprezentand fiecare modele sau
tipuri ideale de comportament social. Medicul isi foloseste cunostintele sale pentru a-l
ingrji pe bolnav, iar pacientul cere ajutorul medicului si coopereaza cu acesta.

Doi medici psihiatri americani, T. Szasz si M. Hollender(1956) au reevaluat cateva

aspecte ale modului parsonian, ideea reciprocitatii relatiei medic-pacient, considerand ca
nu exista un singur model de relatie terapeutica. Ei au identificat 3 tipuri de relatii
medic-pacient:

1.- activitate-pasivitate- medicul este activ iar bolnavul pasiv;

2.- conducere-cooperare- medicul aplica tratamentul bolnavului iar bolnavul este capabil

de a-si exercita propria judecata in urmarea acelui tratament;

3.- participare reciproca ( cooperare mutuala)- bolnavul intalneste ocazional medicul-

pacientii sunt bolnavi cronici dar pot fi inca activi din punct de vedere social; in acest caz
medicul ii ajuta sa-si mentina tratamentul.

Tipul de relatie depinde de conditia pacientului, de terapia pe care medicul o executa, ea

putand sa se schimbe in functie de stadiile diferite ale tratamentului.

Pe langa cele 3 relatii mai sus amintite mai exista si o a 4 , pacientul conduce si medicul
coopereaza atunci cand pacientul solicita o trimitere sau o reteta.
 

2. Relatia potential-conflictuala- Friedson

Acest conflict isi are sursa in interesele si perspectivele diferite pe care le au pacinetul si
medicul. Medicul percepe bolnavuyl si nevoile sale conform categoriei cunoastintelor sale
specializate iar bolnavul percepe boala sa in functie de exigentele vietii cotidiene. Exista
deci o diferenta intre perspectivele “culturii profesionale” a medicului si a “culturii
profane” a pacientului. O alta sursa de conflict o poate constitui si interesele si prioritatile
diferite ale medicului si pacientului; diferentele cu privire la evaluarea gravitatii bolii,
asteptarile contradictorii cu privire la comportamentul bolnavului.

Obstacolele in relatia medic-pacient pot fi constituite prin:

-          lipsa accesului la serviciile medicale de specialitate in cadrul unor bolnavi

nedeplasabili sau din mediul rural;

-          problema economica- ingrijirea medicala de specialitate, mai ales cea din sistemul
privat, implica costuri mari si tot mai multe servicii medicale dunt contra cost;

-          in cazul serviciilor medicale private exista presiunea eficientei actului medical;

-          sistemul de salarizare nesatisfacator al profesiei medicale in Romania.

Strategii de control-comunicare in relatia medic-pacient

            Comunicarea este procesul transmiterii , receptionarii, stocarii, prelucrarii si

utilizarii informatiilor.

Orice act elementar de comunicare presupune existenta unui:

-          emitator;

-          mesaj;

-          canal de transmitere a mesajului;

-          receptor.

Comunicarea este considerata a fi principala punte de legatura intre oameni, un mijloc

prin care o persoana transmite un mesaj unei alte persoane si asteapta raspuns din partea
acesteia.

O serie de oameni de stiinta, printre care si psihiatrii Paul Watzlawich si D.Jackson, si-au

inscris cercetarile in problemele de socializare punand un mare accent pe dimensiunea
comunicarii ca relatie interumana. Acestia au emis o serie de axiome ce caracterizeaza
comunicarea interumana:

1. Comunicarea este inevitabila- nu doar componenta verbala este importanta ci si

intregul complex al miscarii corporale voluntare sau involuntare, al gesturilor, privirii,
tacerii, spatiului individual, vestimentatiei, toate au o bogata valoare comunicativa.

2. Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al

doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai.

3. 3.      Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de

cauza-efect sau stimul-raspuns;

4. Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica- acest lucru se
refera la faptul ca noi putem transmite un mesaj printr-o modalitate pur lingvistica fara a
implica sentimentele in redarea acestuia, iar acest mod de transmitere este numit mod
digital de genul “spun totul sau nimic”, pe cand  modalitatea paralingvistica de
transmitere a unui mesaj ( intonatie, ritm, timbru) tine cont de impactul din spatele
mesajului asupra receptorului, comunicarea paralingvistica este numita drept comunicare
analogica.

5. Comunicarea este ireversibila- odata emis, mesajul produce efecte

6. Comunicarea presupune raporturi de forta si ea implica tranzactii simetrice sau

complementare- pe intreg procesul comunicarii se mentin rolurile participantilor care nu
pot fi schimbate ca si status, rolurile raman fixe si inegale iar intre acestea se interpun
interactiunile de tip tranzactional ( ex. relatia medic-pacient la consultatie, profesor-elev
la cursuri) dar mai pot exista si “interactiuni personale” ce nu presupun disparitia rolurilor
ci o fluidizare a lor ( ex. relatia dintre prieteni, soti, etc.)

7. Comunicarea presupune procese de ajustare si acordare- aceste procese intervin

in comunicare datorita polisemiei termenilor folositi de vorbitori, de diferentele de
experienta dintre vorbitori ( ex. conflictul dintre generatii).

            Tipuri de comunicare

Exista doua tipuri de baza ale comunicarii interumane: verbala si non-

verbala. Comunicarea verbala se refera la tot ceea ce este scris sau spus. Comunicarea
scrisa implica formulari clare si logice, pe cand comunicarea orala este insotita si de
factorii paralingvistici ( intonatie, ritm, timbru).

                       Comunicarea non-verbala este cea care transmite cele mai multe

informatii despre actorii din cadrul comunicarii. Acest tip de comunicare completeaza
comunicarea verbala si creeaza adevarate limbaje ce traduc starea de spirit a vorbitorilor.
                      Principalii indici non-verbali sunt:

 expresia fetei;

 gesturile- miscarea mainilor, a corpului;

 orientarea corpului catre interlocutor;

 pozitia corpului- modul in care stam, in picioare sau asezati;

 proximitatea- distanta la care stam fata de interlocutor;

 contactul vizual;

 contactul corporal;

 miscari ale corpului;

 aspectul exterior- vestimentatie sau infatisare fizica;

 aspectele non-verbale ale vorbirii- variatii ale tonului;

 aspecte non-verbale ale scrisului- scrisul de mana , acuratetea si aspectul vizual

general.

Comunicarea este procesul cheie in medicina intrucat ea furnizeaza, in buna parte, datele
necesare stabilirii diagnosticului. Pentru multe boli cronice, ea este singurul suport al bolii
si unica forma de tratament.

Majoritatea studiilor privind punctul de vedere al pacientilor cu privire la ingrijirea

medicala releva concluzia comuna conform careia cei mai multi sunt nesatisfacuti de
cantitatea si calitatea informatiei primite in cursul ingrijirii.

Cauzele insuficientei comunicarii medic-pacient constau in:

1. atitudinea profesionala- unii medici se retin in a furniza informatii clare si precise

bolnavilor in legatura cu boala lor pe motivul de a     nu-i nelinisti iar alti medici considera
comunicarea informatiilor cu privire la boala lor drept una dintre sarcinile esentiale ale
actului medical pe langa terapia propriu zisa;

2. stilurile de interviu- unii medici pun intrebari strict legate de simptomele unui
bolnav, iar altii sondeaza si problemele persoanale, colaterale aparitiei bolii;
3. problema incertitudinii- in cazul bolilor cronice, etiologia lor nu este suficient
cunoscuta si de aceea medicii au rezerve in a informa bolnavii cu privire la evolutia bolii
lor;

4. neincrederea pacientului- exista bariere in relatiile terapeutice din cauza

diferentelor de clasa  si de statut, aceste diferente altereaza informatiile de la pacient
catre medic;

5. perspectivele diferite ale medicului si pacientului;

6. dificultati in exprimare- medicul poate folosi un limbaj mult prea stiintific in

redarea informatiilor legate de boala pacientului, iar pacientul nu va intelege starea sa de
fapt datorita terminologiei medicale.

Strategiile de control in relatia medic-pacient pot fi grupate in 4 categorii:

1. 1.      persuasiunea;

2. 2.      negocierea;

3. 3.      incertitudinea functionala;

4. 4.      comportamentul non-verbal.

Persuasiunea se regaseste de partea ambelor parti: atat de paretea pacientului cat si de

partea medicului. Pacientul poate convinge medicul ca un anumit tratament este mult mai
eficient pentru problema sa de sanatate decat un altul iar medicul poate convinge
pacientul ca experienta sa in aplicarea tratamentului propus este una pozitiva si se
bazeaza eminamente pe cercetari stiintifice si experimetale de laborator cu un bun grad
de eficacitate pe subiecti umani.

Negocierea se refera la procesul prin care medicul si pacientul ajung la un compromis.

          Incertitudinea functionala intervine doar atunci cand medicul, fiind sigur de

evolutia unei boli sau de rezultatul unei terapii, poate prelungi in mod deliberat
incertitudinea pacientului.

          Comportamentul non-verbal se poate manifesta printr-o variata serie de gesturi

realizate atat de catre medic cat si de catre pacient.

    Comportamentul profesional al  asistentului medical in actul terapeutic

 

Acest comportament se caracterizeaza prin:

v  asimilarea temeinica la cel mai inalt nivel a cunostintelor teoretice si a deprinderilor

practice;

v  stapanirea metodelor si tehnicilor de investigare si de terapie;

v  administrarea operativa si in cunostinta de cauza a tratamentului;

v  crearea unui climat de munca adecvat;

v  perfectionarea continua.

Se identifică cateva principii şi valori etice de care trebuie să ţină cont asistentul

medical:

1. 1.      autonomia;

2. 2.      binefacerea (beneficienţa);

3. 3.      non-maleficienţa;

4. 4.      dreptatea;

5. 5.      veracitatea;

6. 6.      sinceritatea;

7. confidenţialitatea.

       Autonomia – conform acestui principiu, individual trebuie să i se dea posibilitatea de

a hotărî singur asupra propriilor acţiuni

Beneficienţa – reprezintă obligaţia de a face bine şi de a evita producerea de prejudicii

altor persoane. A acţiona conform acestui principiu înseamnă a-i ajuta pe pacienţi să
obţină ceea ce le este benefic şi de a reduce riscurile.

Asistentele medicale sunt obligate ” să promoveze sănătatea, să prevină îmbolnăvirile, să

redea sănătatea şi să aline suferinţele” (I.C.N., 1973, Codul de Etică)
Aceste linii de conduită profesională se materializează în efecte benefice pentru persoana
îngrijită sănătoasă sau bolnavă.

    Non-maleficienţa - prin tot ceea ce facem nu trebuie să facem rău persoanei îngrijite.

Dreptatea - asistentul medical trebuie să trateze cu aceeaşi responsabilitate şi

profesionalism toţi pacienţii indiferent de vârstă, condiţie socială, economică, criterii
religioase, etnie

    Veracitatea - obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia între

asistentul medical şi pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.

    Sinceritatea - este considerată o dovadă de respect datorată persoanei îngrijite.

Asistentele medicale au obligaţia să fie sincere şi de bună credinţă, să spună adevărul
despre boală, despre tratament, fără însă să-şi depăşească limitele de competenţă.

Confidenţialitatea - asistenta medicală este obligată să păstreze secretul profesional;

toate informaţiile cu privire starea pacientului nu vor fi împărtăşite altei persoane din
afara echipei de îngrijire, decât cu consimţământul pacientului, facând excepţie cazurile
prevăzute în mod expres de lege.

Răspundere şi responsabilitate în asistenta medicala

Fara aceste doua atribute asistentul medical nu-şi poate desfăşura activitatea.

   Răspunderea profesională – concept etic important care are la bază relaţia asistent
medical-pacient în acordarea îngrijirilor. Asistenta medicală are răspundere faţă de
pacient, profesia sa şi societate, pentru ce a făcut sau nu a făcut în activitatea de
îngrijire.

Responsabilitatea profesională - este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune.

Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra
noastră toate consecinţele. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup
precum şi specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de
îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate profesională,
complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât
şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia
profesională.

Asistentii medicali au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:

 să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;

 îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea,
naţionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice;

 să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei

şi familia lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au
informat şi au înţeles tot;

 să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;

 să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;

 să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau

experimente, fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;

 pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte

în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă
care le sunt nevoile de bază.

 Legislativ – asistenta medicală are datoria de a :

 promova ce e cel mai bine pentru pacient

 se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate

 proteja drepturile pacientului.

 Standarde de îngrijire – asistenta medicală trebuie să respecte :

 standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,

rezultatelor, planning;

 standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare,

etică, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.

Concluzii:

1. rezultă 4 responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:

- promovarea păstrării sănătăţii;

- prevenirea îmbolnăvirilor;

- restaurarea sănătăţii;
- inlăturarea suferinţei.

Acestea au o semnificaţie de nezdruncinat, pe care se pot structura metode şi programe

indiferent de definiţii, strategii, opinii, metalităţi şi care stau la baza standerdelor peentru
un comportament etic.

2. in procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de

îngrijire ( medic, as.med, medic, infirmieră, etc)

3. persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de

recunoaşterea importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici, cât şi de societate.

3 comments:

1.

SorinPOctober 24, 2017 at 7:28 AM

Cine este autorul textului?

Reply

2.

UnknownNovember 1, 2018 at 1:58 PM

This comment has been removed by the author.

Reply

3.

UnknownSeptember 23, 2020 at 12:52 PM

un curs foarte bun

Reply
‹
›
Home

View web version

Powered by Blogger.