II.

Notiuni de antropologie:

Teme:
1)Antropologie fizica
2)Antropologie culturala
3) Religia din punct de vedere al sociologiei
4) Socio-Antropologia (Elemente ce stau la baza constituirii
societatii romanesti)

1.Antropologia fizica

Despre homo sapiens nu se poate spune ca in ultimii 3000 de

ani ,asupra corpului sau ,s-a produs vreo modificare structurala din
punct de vedere biologic sau fiziologic .Cu toate astea ,odata cu
evolutia societatii ,necesitatile fiziologice (de hrana ,de igiena ,etc.)
au cunoscut numeroase modificari , in functie de adaptarea
individului la mediul inconjurator , concomitant cu momentul dat in
care s-a aflat la momentul respectiv societatea .
Daca vom compara spre exemplu practicile actuale de igiena cu
cele din Evul Mediu , contrastul este frapant: clientii unui han din
Evul Mediu scuipau pe jos si mancau dintr-un platou comun cu
mana ,care le servea si ca batista . Noaptea ,cei care dormeau la han
imparteau patul cu strainii .
Este limpede ca deprinderile de igiena s-au transformat cu
timpul . Oamenii din evul mediu nu aveau aceeasi experienta ca noi
cu privire la ce inseamna curat si murdar .Intr-un remarcabil studio
asupta igienii corpului in Evul mediu ,
Georges Vigarello (1985) arata ca doar mainile si fata faceau obiect
de peocupare in privinta sanatatii . Oamenii din acea vreme nu
faceau nicio legatura intre igiena si o bunastare de sanatate .
Abia in secolul al XIX lea , clasa bogata extinde curatenia si la
vestminte si in secolul al XXlea se pune problema asocierii unei bune
sanatati fizice cu practica igienei intregului corp .
Si asta se remarca lipsa de igiena in anumite tari ,datorita conditiilor
geografice si de viata foarte dificile.
 Pe de alta parte , de la o tara la alta , diferentele intre practile de
igiena pot fi uriase. In multe tari, de pilda , este obisnuinta sa faci dus
si sa-ti schimbi hainele zilnic. Nevoia de igiena intalnita la membrii
acestor societati nu este resimtita cu aceeasi intensitate in altele . In
multe tari, de altfel, depreinderile de igiena din tarile dezvoltate sunt
imposibile ,in deosebi datorita lipsei de apa .Absenta apei in unele tari
ii impiedica pe cei care le locuiesc sa stabileasca cun raport similar
celui pe care il au cu corpul lor oamenii din statele dezvoltate.
Exemplul referitor la deprinderile de igiena nu este decat o
ilustrare a faptului ca indivizii adera la un ansamblu de practici pe care
le impartasesc sin u le pun in discutie . Aceasta le permite sa se
integreze intr-un anumit mediu social . Aceste moduri de a gandi ,de a
simti si de a actiona ,in materie de practica de igiena ,formeaza
cultura spontana si comuna mai multor membrii dintr-o anumita
societate .Ea se distinge de cultura secundara care se exprima in
productia de bunuri culturale .

2.Antropologie culturala

Sa incercam , mai intai sa definim conceptul de cultura,

identificand elementele sale constitutiv si sa evidentiem importanta
sa pentru individ si societate .Apoi , sa explicam cum sunt orientate
,in societatile industrializate ,raporturile individ –cultura . Nu in
ultimul rand sa vedem si modul in care individul este chemat sa se
raporteze la valori , adeseori
contradictorii si sa emita judecati asupra a ceea ce il inconjoara

Sociologul E.B.Taylor cuprinde in definitia culturii “ toate

cunostintele si aptitudinile pe care le-a acumulat omul in lupta cu
natura ,dar si legile ,obiceiurile ,arta ,moravurile ,credintele insusite
in decursul istoriei sale “.
Teoria culturii ,trebuie sa tina seama de cele doua laturi ale
naturii omului : latura biologica si cea sociala .
Cultura are o baza biologica ,elementele ei fiind inventate
pentru satisfacerea nevoilor elementare ale oamenilor .Ea este un tot
constand din bunuri de consum , drepturi constitutionale acordate
grupurilor sociale ,idei si mestesuguri ,credinte si obiceiuri .
Indiferent daca examinam o cultura foarte simpla si primitiva sa
o cultua foarte complexa si dezvoltata ,ne lovim de acest mechanism
material ,uman si spiritual cu ajutorul caruia omul poate rezolva
problemele specifice cu care este confruntat .
Antropologii americani A.Kroeber si K. Kluckhohn ,care au
consacrat o lucrare speciala istoriei conceptului de cultura ,ocupand-
se de natura culturii ,de elementele componente si proprietatile
sale ,de raporturile acesteia cu psihologia , cu limba,cu
societatea,privesc cultura intr-o relatie tridimensionala si anume:
- Relatia omului cu natura
- Relatia omului cu valoarea
- Relatia omului cu omul

Cultura consta din metodele implicite si explicite ale comportarii

si pentru comportare ,acumulate si transmise prin simboluri,incluzand
si realizarea lor in unelte . Miezul esential al culturii consta din idei
traditionale aparute si selectionate istoric si in special din valorile ce l-
i se atribuie . Sistemele de cultura pot fi considerate ,pe de o parte ,
ca produse ale actiunii si pe de alta parte ca elemente ce
conditioneaza actiunea viitoare .

Pentru sociologul Leslie A. White axioma este “ Omul si

cultura constituie un tot inseparabil”.El distinge doua planuri ale
culturii : cel care reprezinta “cultura reala” si cel logic in care include
credinte obiceiuri ,arta, institutii,etc. , pe care le are orice popor .
Referindu-se la continutul culturii ,el afirma ca acestea ar consta
in organizarea actelor( Modele de comportament) , obiectelor
( unelte de munca) , ideilor ( cunostinte,credinte) si sentimentelor
umane .

El extinde explicatia afirmand ca aceasta consta in obiecte materiale(

unelte ,ustensile ,ornamente) ,fapte ( actiuni) ,credinte si atitudini si
atrage atentia asupra diferitelor aspecte ale culturii : Material
,social,ideologic . Se desprinde de aici idea modalitatii de manifestare
a culturii , ganditorul American descifrand cele doua aspecte ale
fenomenului cultural , aratand ca fiecare element cultural are un
aspect subiectiv si unul obiectiv .
Un interesant punct de vedere este si acela ca societatea este
elemental fundamental in definirea culturii . Aceasta este produsul
corelatiilor trecutului care orienteaza ciorelatiile prezentului sip e cele
viitoare si in care personalitatea prezinta aspectul subietiv al culturii .
 Cronologic , societatea este prima iar cultura o urmeaza
Societatile dezvolta culturi iar culturile isi pun amprenta asupra
societatii .
Cultura este un produs specific uman de interactiune sociala .
Ea ofera modele sociale acceptate de membrii societatii:
- Este cumulativa
- Este transmisa din generartie in generatie
- Este semnificativa pentru ca este simbolica
- Este un determinant de baza al personalitatii
- Depinde de functionarea continua a societatii
- Este independenta de orice individ sau grup

Clasificarea teoriilor antropologice ale culturii .

Ele se clasifica in trei mari grupuri:

a) Cele care urmeaza traditia si care abordeaza cultura din
unghiul istoriei culturale .Curentul are meritul de a fi deposit
teoriile statice ale culturii ,teorii ce se limitau la stabilirea pentru
fiecare tip de societate a unui catalog pe cat posibil complet al
cunostintelor ,tehnicilor si credintelor sale.Orientarea istorica
pune in evidenta aspectul dinamic al culturii ,procesul formarii si
dezvoltarii culturilor si civilizatiilor;
b) Scolile care analizeaza cultura in raport cu anumite tipuri de
personalitate . Se disting aici, din punct de vedere al clasificarii
culturilor, civilizatiile arhaice si personalitatile corespunzatoare in
doua tipuri:
- “ Apoliniene “ orientate spre armonie pasnica ,intelepciune si
echilibru ;
- “Dionisiace “ care exalta tendintele agresive ale individului.
Aceste scoli vor evolua spre teoriile si analizele dezvoltate in
jurul notiunii de “ personalitate de baza” .

c) Cele care studiaza cultura in raporturile sale cu teoria

comunicarii ,ajungand la structuralism .In aceste conceptii ,in
cultura ,se observa simultan un system de comportamente pe care
societatea il impune indivizilor si un sistem de comunicare pe care ea
il stabileste intre ei .Structuralismul are unele inrudiri cu
functionalismul ,care explica fiecare element al unei culturi prin rolul
 sau functia pe care o indeplineste in cadrul ei si prin contributia la
conservarea unui grup sau al unui sistem cultural .

3.Religia din punct de vedere al sociologiei

Tipuri de religie

În mãsura în care se poate stabili o formã oarecare de religie a existat în

toate societãtile cunoscute. Dar formele pe care le-a luat au variat în mod
considerabil. Diferiti oameni au adorat toate felurile de obiecte si fiinte si s-au
angajat într-o ordine de comportament “religios.”

a) Supranaturalismul
Supranaturalismul este o formã de religie care presupune existenta unor
forte în afara lumii obisnuite, în supranatural, care influenteazã evenimentele
umane atât în bine, cât si în rãu. Nu este implicat un anumit zeu sau spirit, doar
forte supranaturale impersonale. Desi, în general, un element al societãtilor
preindustriale, unele aspecte ale supranaturalismului pot fi vãzute în practica
contemporanã de a purta laba de iepure sau de a crede în noroc.

b) Animismul
De asemenea, religia poate lua forma animismului, o credintã în
activitatea “spiritelor” în lume. Aceste spirite pot exista în oameni sau în orice
fiinte din lumea naturalã, cum sunt arborii si animalele. Aceste forte spirituale
pot fi folositoare sau dãunãtoare fiintelor umane sau indiferente fatã de ele.
Spiritele pot fi influentate prin magie, practici rituale care permit oamenilor sã
foloseascã puterea supranaturalã sau spiritualã pentru propriile lor scopuri.
Religia animistã a fost obisnuitã printre diverse triburi din Africa si din alte
locuri.
c) Teismul
Teismul este credinta în existenta unor zei despre care se presupune cã
sunt puternici si interesati de activitãtile fiintelor umane. Acesti zei trebuie sã
fie venerati si cinstiti într-un fel oarecare. Existã douã forme majore de teism:
 Politeismul
Cea mai obisnuitã formã de teism este politeismul, credinta în existenta mai
multor zei. Deseori, un zeu este considerat mai puternic decât ceilalti, un zeu al
zeilor.
  Monoteismul
A doua formã de teism este credinta într-un zeu. Desi monoteismul nu este
la fel de obisnuit ca politeismul, cele trei religii monoteiste – iudaismul,
crestinismul si islamismul – au, laolaltã, mai multi membri decât orice formã de
religie.

d) Idealismul transcendent
Idealismul transcendent nu implicã venerarea nici unui zeu, spirit sau
fortã supranaturalã; el se bazeazã pe principii sacre de idei si actiuni. Scopul sãu
este sã dea fiintelor umane posibilitatea de a atinge cel mai înalt potential.
Forme de idealism transcendent se gãsesc îndeosebi în Asia; budismul este un
exemplu.

Teorii sociologice asupra naturii religiosului

A) Perspectiva functionalistã

În general, functionalistii considerã religia o fortã pozitivã în societate. Ea

îndeplineste functii sociale importante si, ca atare, existã într-o oarecare formã
în toate societãtile.

1. Functiile religiei

 functia cognitivã: explicarea lumii în conditiile lipsei de cunoastere stiintificã

si chiar în prezenta acesteia, dar ca revers al saturatiei de tehnicism;
 functia actionalã: religia este o formã de extensie a capacitãtilor umane de
actiune inevitabil limitate. Omul a încercat sã subordoneze lumea prin
magie; când a constatat imposibilitatea acestui demers a apãrut religia,
omul subordonându-se fortelor naturale pentru a le îndupleca (FRAZER);
 functia de coeziune socialã: religia actioneazã ca o fortã unificatoare în
societate, asigurând un ansamblu împãrtãsit de idei, valori si norme în jurul
cãruia oamenii pot forma o identitate comunã. Religia devine un unificator,
o modalitate de a stabili un limbaj comun; ea este liantul care leagã un grup
laolaltã, oferindu-i un ansamblu comun de valori. De pildã, evreii, rãspânditi
pe glob în diferite culturi
timp de secole, si-au mentinut identitatea caracteristicã în mare mãsurã
prin ideile si practicile religioase comune.
S-a sustinut, totusi, cã aspectele unificatoare ale religiei sunt mai
aparente în societãtile care au doar o religie. Aceasta a fost deseori cazul în
 societãtile preindustriale; la aceste societãti se referea Durkheim când a
scos în evidentã aspectul unificator al religiei.
 functia de oferire a unui sens în viatã: în general, religia oferã rãspunsuri
satisfãcãtoare emotional “marilor” întrebãri în legãturã cu existenta umanã
si scopul ei. În particular, ea rezolvã problemele vietii si ale mortii, descrie
felul de viatã pe care oamenii trebuie sã-l ducã – scopul lor în viatã - si
explicã ce li se întâmplã dupã ce mor. Religia este, esentialmente, singura
institutie socialã care încearcã sã rezolve aceste probleme importante;
 functia de control social: normele societãtii sunt, deseori, bazate pe un
ansamblu de idei religioase. Cele mai multe dintre cele mai importante legi
din societatea americanã (e.g., legea care interzice omorul) dobândesc o
fortã moralã, precum si una legalã, deoarece ele sunt incluse în valorile
religioase; li se dã o legitimitate sacrã. În evul mediu, se credea cã regii
domnesc prin drept divin, iar legea în tãrile islamice este justificatã prin
Coran, cartea sfântã a islamului.

Unii autori (RADCLIFFE – BROWN) considerã cã functia principalã a

religiei este tocmai aceastã functie socialã:
 cel mai adesea riturile religioase nu sunt reductoare de anxietate, ci
dimpotrivã, generatoare de anxietate în jurul evenimentelor sociale
importante, asigurând astfel o integrare socialã mai eficientã (SCHACHTER:
anxietatea determinã afilierea);
 în consonantã, antropologia culturalã indicã faptul cã numeroase tabu-uri si
prescriptii religioase trebuie interpretate ca modalitãti de adaptare a
colectivitãtilor umane la ecosistemul din care fac parte (obiceiuri alimentare
etc.);
 functia de sprijin psihologic: religia oferã multor oameni sprijinul afectiv si
psihologic de care au nevoie ca sã supravietuiascã într-o lume complexã si
nesigurã. Ea este deosebit de utilã în vremuri de crizã, cum este moartea
cuiva apropiat. Ea sugereazã un oarecare scop în a muri si oferã un
ansamblu de practici rituale pentru doliu
_ (“priveghiul” la crestini sau “siva” la evrei, de pildã) care usureazã suferinta
supravietuitorilor.
Opus unui punct de vedere mentionat mai sus, aceastã functie de reducere
a anxietãtii (MALINOWSKI) se manifestã în situatiile care depãsesc posibilitãtile
umane efective de control.
 2. Ideologiile seculare: echivalentele funcþionale ale religiei

Religia se referã la sfera sacrã a experientei umane. Dar ceea ce este

considerat sacru este construit social. Functionalistii aratã cã existã echivalente
functionale (caracteristici sociale si culturale care au acelasi efect si pot
substitui alte caracteristici sociale si culturale) ale religiei. Adicã, sistemele de
idei seculare (nereligioase, e.g., stiinþa) pot îndeplini aceleasi functii
mentionate mai sus pentru religie.
Multe din “ism”-ele lumii – fascismul, socialismul, comunismul,
umanismul – pot fi considerate religii seculare. Ele toate promoveazã
solidaritatea socialã si coeziunea printre credinciosii lor. Ele dau vietii un scop si
un sens si justificã comportamentele necesare în cadrul grupului practicant.
Ideile lor ideologice oferã sprijin afectiv în vremuri grele si de nesigurantã. Ele
chiar gãsesc justificarea mortii, dacã aceasta este în serviciul unei cauze pe care
adeptii lor o definesc ca fiind nobilã. Deosebirea între religie si ideologii
seculare constã în faptul cã religia este orientatã spre tãrâmul supranaturalului
si îsi trage puterea din acel tãrâm. Aceastã credintã în supranatural mãreste
stabilitatea religiei si o împiedicã sã se schimbe drastic.

B) Perspectiva conflictualistã în abordarea religiei

Teoreticienii conflictului nu considerã religia institutia socialã pozitivã

descrisã de funcþionalisti. Ei prezintã câteva caracteristici negative ale societãtii
care îsi au originea direct în religie sau sunt apãrate de ea:
 religia ca “opiu al poporului”
Religia, sustin teoreticienii conflictului, sustine si legitimeazã sistemul
existent. Ea realizeazã aceasta prin abaterea atentiei celor oprimati de la
problemele lor si de la orice încercare de a le rezolva. Într-o expresie
memorabilã, Marx (1848) a numit religia “opiului poporului”.
El voia sã spunã cã, la fel ca opiul, religia îi face pe oameni sã se simtã
bine, dar le abate atentia de la existenta lor nenorocitã si de la actiunea
necesarã pentru a o schimba.
Teoreticienii conflictului considerã religia un alt element în luptele
pentru putere în societate. Ea este folositã de cei de la putere atât pentru a-si
justifica pozitia, cât si pentru a descuraja orice încercare a celor fãrã putere sã-
si schimbe situatia. Religia abate atentia de la problemele si suferintele lumii
prezente, promitând recompense în viata de apoi;
  religia si inegalitatea
Stabilitatea si coeziunea pe care religia le asigurã sunt considerate, de
teoreticienii conflictului, exemple ale naturii sale distructive. Decât sã se
împace cu inegalitãile despre care teoreticienii conflictului cred cã existã în
toate societãtile moderne, oamenii constienti social, cu simtul istoriei, ar trebui
sã lupte ca sã le elimine. Dar religia deseori asigurã legitimitatea moralã pentru
aceste inechitãti, descurajând schimbarea socialã. Regii domnesc si îsi oprimã
poporul în virtutea unui drept divin si, astfel, sunt imuni fatã de criticã. Mai
general, conditiile economice existente, pe care Marx si teoreticienii
conflictului le considerã fortele fundamentale în societate, influenteazã forma,
directia si rolul religiei în societate. Astfel spus, structura economicã si socialã
dã formã sistemelor de idei si valori, inclusiv religiei.
Religia, din perspectiva conflictului, este o fortã conservatoare în lume.
Ea derivã din statu-quo si pãstreazã ordinea socialã existentã si descurajeazã
schimbarea socialã.
Sã ne amintim discutia de mai înainte despre baza religioasã a sistemului
castelor. Un alt exemplu, cele mai multe religii sunt orientate spre bãrbati si
dominate de bãrbati, adicã, patriarhale în formã.

Chiar astãzi, multe dintre religii importante au rezistat, în diferite grade,

la puterea si autoritatea din ce în ce mai mari ale femeilor în ierarhiile lor;
 religia si conflictul social
În societãtile în care existã mai multe religii, în loc de una majorã,
probabilitatea ca religia sã creeze dezbinare socialã si conflict decât sã
promoveze coeziunea socialã este mai mare. Irlanda de Nord si Pakistanul sunt
exemple evidente. În cel de-al doilea caz, conflictul între
hindusi si musulmani a devenit atât de acut, ca tara a trebuit sã fie
împãrtitã pe baza religiei. În Irlanda de Nord, conflictul între catolici si
protestanti pare fãrã sfârsit, asa cum pare si conflictul între evrei si musulmani
în Orientul Mijlociu.
În toate societãtile, aratã teoreticienii conflictului, religia produce conflict
social. Cruciadele i-au atâtat pe crestini împotriva musulmanilor si au provocat
nenumãrate distrugeri. Una dintre justificãrile majore pentru colonizarea
europeanã a Africii, Asiei si Americii de Sud a fost sã-i converteascã pe
“pãgâni”, oameni care se închinau la idoli sau la multi zei.

Productiile sociale ale religiei

Organizarea socialã a religiei

 Pe lângã ansamblul de credinte si ritualuri, religia, ca si alte institutii
sociale, are o structurã organizatoricã ce ia diverse forme. Cele mai obisnuite
patru forme de organizare religioasã sunt descrise mai jos.

a) Biserica
Biserica este o organizatie religioasã stabilã care este integratã bine în
societate si care pretinde cã este singura cale spre adevãrul religios. Deseori, ea
are o ierarhie de functionari bine definitã si o oarecare formã de organizare
birocraticã. Acesti functionari se ocupã de ritualurile religioase relevante.
Printre religiile lumii, romano-catolicismul, de pildã, are una dintre cele mai
ierarhice si birocratice structuri.
Bisericile tind sã fie conservatoare. Deseori, ele acceptã obiectivele
majore ale societãtii si se opun schimbãrii. Acest fapt este evident, de pildã, în
opozitia Vaticanului, sediul autoritãtii Bisericii Catolice, fatã de eliberarea
teologiei, care îsi are originea în ideologia marxistã. Preotii latino-americani
care subscriu la aceastã ideologie se dedicã promovãrii salvãrii spirituale, dar si
ameliorãrii conditiilor materiale ale sãracilor, prin schimbãri economice si
sociale.

b) Secta
În unele privinte, sectele se aseamãnã cu biserica. La fel ca biserica,
sectele pretind singura legitimitate pentru adevãrul religios, dar ele nu se
încadreazã la fel de confortabil în cultura majoritãtii. Ele tind sã fie mici si
exclusiviste, deseori resping normele si valorile culturii dominante. Deseori,
sectele se formeazã dupã ce un mic numãr de indivizi se desprinde dintr-o
bisericã mai mare si mai bine constituitã.
Sectele sunt organizate mai putin formal decât biserica. Conducerea
este, deseori, bazatã pe charismã, calitãti personale extraordinare care atrag si
tin adeptii. În timp ce biserica tinde sã se concentreze asupra ritualurilor
formale, sectele pun accentul pe experienta personalã. Practicile religioase în
cadrul sectelor deseori reprezintã o formã de schismã împotriva vreunui aspect
al culturii mai mari sau împotriva bisericii mai traditionale. De pildã,
anabaptistii reformei (miscarea din secolul al XVI-lea care a dus la instituirea
protestantismului) au negat validitatea botezului copiilor si au practicat botezul
adultilor.
c) Confesiunea
O confesiune este o organizatie la fel ca biserica, în general integratã în
societate, dar nu pretinde legitimitate exclusivã pentru sistemul sãu de
credinte. Acceptarea pluralismului în religie este una dintre caracteristicile unei
 confesiuni. În general, confesiunile au un cler constituit si prezintã mai putinã
fervoare emotionalã în ritualurile lor religioase.
Într-o oarecare mãsurã, confesiunile ar putea fi considerate secte care au
ajuns mai mari si s-au adaptat într-o oarecare formã la societate.
Prezbiterianismul este o confesiune calvinistã condusã de bãtrâni numiti
prezbiteri.

d) Cultul
Cultul este o formã de organizare religioasã care are o relatie antagonistã
cu societatea înconjurãtoare. Cultele, ca si sectele, deseori depind de o
conducere charismaticã. Ele deseori tind sã-si izoleze membrii de societatea
mai mare, pe care o considerã corupãtoare.
Cultele încearcã sã le ofere membrilor un stil de viatã complet care,
deseori, este cu totul diferit de cel avut anterior intrãrii în cult. Apartenenta la
un cult deseori implicã o transformare personalã
considerabilã. Drept consecintã, ultimele douã decenii au fost martorele unei
îngrijorãri considerabile în privinta cultelor si abilitãtii lor de a spãla creierul –
un termen popular pentru ceea ce sociologii numesc “resocializare” – tinerilor
si alienatilor. Meditatia Transcedentalã (MT) o miscare condusã de Maharishi
Malesh Yogi, si Biserica Unificãrii a reverendului Sun Myung Moon (“Moonies”)
sunt douã exemple de culte contemporane.

Productiile sociale ale religiei

a) solidaritatea religioasã;
b) riturile:
 pelerinajul;
 rugãciunea;
 sacrificiul;
c) credintele (ideologia centralã)
Deosebit de importantã aici este interpretarea raportului stiintã-credintã:
 imaginatia si magia (ca suport al credintelor) ocupã tot terenul lãsat liber
de stiintã si tehnicã;
 orice progres al stiintei si tehnicii produce un recul al imaginatiei si magiei
în problema consideratã si pentru persoanele implicate;
  dogmele religioase sunt rationale (coerente si plauzibile), nestiintifice (nu
pot fi verificate experimental), mitologizabile (pot fi reperate în tot felul
de mitologii) (BAECHLER);
d) regulile de viatã.

4. Elemente de antropologie ce stau la baza constituirii societatii

romanesti

Psihologia popoarelor se configureaza prin intrepatrunderea factorilor

fizici -rasa, clima, configuratie geografica, si a celor istorico-sociali –relatiile cu
vecinii, situatia geografica, institutiile politice, sociale si economice.

Rasa

Nemul romanesc nu apartine unei singure rase istorice –se compune

dintr-un amestec nedefinit, haotic de rase multiple si felurite (in proportii
diferite). Pastrand sirul cronologic, fara a tine cont de proportii se pot
desprinde urmatoarele elemente:
1. Primul fond etnic este stratul tracic, format din geto-dacii care au
absorbit la venirea lor elementele ramase intre Dunare si M-tii Carpati de
la vechile populatii ale acestori tari: scytii si agatirisi. [geto-dacii ar fi un
trunchi despartit din marele trunchi de rase germanice –frati cu
scandinavii, danezii, saxonii].
2. Pe acest fond etnic s-a altoit sangele si civilizatia latina. Sangele roman
nu era nici el limpede si nici curat, deoarece, Traian a adus din intreaga
lume romana o multime de oameni pentru a munci campul si pentru a
reface orasele. Printer acestia se numarau galii –cautatori de aur, asiatici,
egipteni etc, veniti din Galia, Iliria, Dalmatia, Asia Minor, Italia. Toate
aceste populatii vorbeau o limba comuna pentru a se putea intelege,
limba oficiala a Imperiului Roman, limba latina.
 3. Ilirii au constituit cea mai mare proportie dintre aceste populatii. Ei
veneau din dreapta Dunarii, din Macedonia si Albania de astazi.
Dupa ce o parte din populatia coloniilor a fost retrasa din Dacia si
Moesia, populatia ramasa s-a contopit din nou. Aceste poulatii
romanizate din mijlocul provinciei Dacice au fost din nou imprastiate pe
ambele maluri ale Dunarii o data cu navala hunilor, gotilor si avarilor.

4. In prima jumatate a secolului al IV-lea au venit si triburile slave impinse

de valurile navalitorilor. Ei veneau ca fugari, singuri si linistiti cu turme de
oi si de boi, traind alaturi de populatiile romanice, in M-tii Daciei
(N.Iorga).
O data cu inaintarea lor spre Apusul Europei, avarii au coborat si spre
capmiile sudice unde au continuat procesul de cotropiri reciproce.
A.D.Xenopol a observat si afirmat ca elemental roman a fost mai puternic
deznatiolizand populatia slava.
5. La jumatatea secolului al VII-lea vin triburile bulgare –denumite si
barbare. O ramura a lor se aseaza intre Nistru, Prut si Dunare. Cu timpul
acestia vor trece pe malul drept al Dunarii si se amesteca
cu populatia trco-germanica. Limba, moravurile si credinta le imprumuta
de la slavi, care aveau o cultura mult mai puternica.
La sfarsitul secolului al IX-lea, inceput de secol XI, pe teritoriul tarii
noastre isi fac aparitia triburile pecenege, ungurii si cumanii care au avut
si ele destule influente.
6. In secolul al XII-lea isi fac aparitia hoardele salbatice ale tatarilor.Dintre
toate aceste cotropiri cele care au influentat populatia bastinasa au fost
bulgarii, ungurii si cumanii –in Muntenia si Moldova timp de 200 de ani.
Aceasta a fost evidentiata prin studierea numelor localitatilor.
Timp de cateva veacuri, neamurile neolatine s-au limpezit si s-au separat
de unguri care s-au retras.
7. Din secolul al XIV-lea apar turcii si tulbura linistea stabilita de doua
secole. La sfarsitul secolului, Principatul Munteniei se supune turcilor,
apoi Moldova, iar in secolul XV si Transilvania. Influenta turcilor dureaza
de la 1320 la 1880. Turcii nu au avut o influenta covarsitoare asupra
romanilor.
Dupa 1880, navalirile barbare inceteaza si fac loc navalirilor semi-
civilizate, cele grecesti si ruse.
8. Grecii moderni vin la sfarsitul secolului XIX, inceput de secol XX. Acestia
sunt negustori si se aseaza in special in orasele de la malul Marii Negre.
 Ne-au influentat prin economia si religia lor. “Veneau spre noi grecii
lihniti de foame si inraiti de robia si mizeria turceasca.” (sec XV-XVII).
9. Rusii veneau pe urmele vechilor navaliri slave. S-au stabili mai ales in
Moldova si Basarabia.

10.La inceputul secolului XIX, apare o inraurire franceza prin plecarea la

studii in Franta –la Paris a rinerilor intelectuali romani. Limba romana,
gramatica si sintaxa propozitiei s-au resimtit profound incercand sa imite
limba franceza.
Un scriitor anonim francez spunea: “Romanii au imprumutat moravurile
si viciile popoarelor care i-au guvernat sau protejat: ei au imprumutat de la
greci lipsa lor de buna-credinta in afaceri;de la principii fanarioti amestecul lor
de josnicie si de vanitate; de la rusi desfraul lor; de la turci lenevia; polonezii i-
au inzestrat cu divortul lor.”

Izvoarele entice ale sufletului romanesc

Dacii. In constiinta (filosofia) poporului romanesc apare idea nemuririi (ca

la toate triburile de rasa tracica). Aceasta credinta a influentat viata morala si
sufletul romanesc.
In lupte dacii erau de neinvins, erau foarte curajosi, nu se temeau de
moarte; o doreau si chiar o binecuvantau. Simteau dispret fata de viata (de aici
decurge mandria pe care o aratau) si preferau sa moara decat sa traiasca in
rusine (pg. 119 sus).
Cruzimea era o caracteristica a lor; a omora un dusman inseamna ai face un
bine, de aceea acesta trebuia chinuit pentru a simti pedeapsa.
Ascetism, preotii si calugarii nu se casatoreau, nu mancau carne –Nirvana
budista.
Putere de vointa si de a se stapani (pg. 119 jos).
Minte active, agera, dispusa sa ia lectii de la dusmani si sa imite.
Popor razboinic urau munca campului, o considerau injositoare, preferand
sa traiasca din prada.
Si-au dezvoltat duplicitatea, viclenia, prefacatoria si dibacia de a insela.
Decebal era cunoscut ca un bun diplomat si strateg.

Romanii, popor de plugari soldati, aveau o fire violenta, vointa tenace,

prevazatoare, impulsive si stapana pe sine; masurati politic, spirit de ordine si
disciplina de regularitate statornica; distingea partea esentiala de cea
neesentiala a lucrurilor; predilectie pentru ideile si vederile universale, pentru
ideile largi, pentru sinteze elocinte. Elocinta –puterea de convingere si spiritul
batjocoritor al satirei.
Caracter egoist, hraparet, aspru, perfid, sentiment religios superficial
redus la implinirea formalitatilor exterioare, practice si lipsit de orice temelie
mistica sau metafizica. Ingaduitori cu toate religiile, nu cunosteau fanatismul si
erau inclinati spre superstitii.

Slavii, popor de plugari si de pastori cu moravuri blande, pasnice, idilice,

iubitori de dans, cantec, libertate, anarhie. Sensibilitate impresionabila,
nestatornicie, elasticitate ii ingradeau de a reveni si de a se regasi. Ospitalieri,
primitori, sociabili, inteligenta vioaie, simplista, indrezneata; logica radicala
inclinata spre absolut. Cultivau orice stiinta si arta, invatau limbile popoarelor
cu care veneau in contact. Se mladiau la
toate obiceiurile, puteau lua infatisarea si purtarea tarii in care traiau dar nu isi
schimbau fondul.
Au devenit ortodoxi, credeau in viata de dupa moarte, considerau moartea
ca o calatorie pentru o alta viata; credeau in fiinte nevazute care aduc boli
contagioase atat omului cat si animalelor.

Din toate aceste neamuri, psihologia romanilor s-a format ca o rasa

occidentala cu obiceiuri orientale.