Comportamentul asistentului medical fata de pacient.

Asistentul medical in psihiatrie are 3 roluri:

1. ofera ingrijiri medicale calificate (ex. administrarea medicamentelor)

2. contribuie la asigurarea unor conditii de spitalizare optime:

a. Conditii morale: liniste, sentimentul securitatii, ambianta incurajanta, climat de

sociabilitate.

b. Conditii materiale: confort, curatenie, ordine.

3. adoptarea de atitudini psihoterapeutice

I. Principiile care coordoneaza comportamentul asistentului medical

1. Bolnavul psihic este cu adevarat bolnav:

Exista frecvent tendintele urmatoare in abordarea bolnavului psihic:

- Tendinta de a nu-l lua in serios, de-a considera comportamentul acestuia o 'comedie'.

Trebuie sa va feriti de atitudini care ignora prezenta bolii, cum sunt: ironia, comportamentele
represive, discursurile moralizatoare.

Tendinta de a-i 'rationaliza' simptomele, de ex. a-i spune unui psihotic ca este
imposibil sa comunice la distanta fara aparatura, sau a-i spune unui anxios ca nu are nici o
ratiune teama luietc. Aceste simptome ale pacientului nu au nimic de-a face cu rationamrentul

- Tendinta de a considera uneori bolnavul psihic ca pe o persoana cu inteligenta

diminuata (ex. tendinta de-a ne adresa unor schizofrenici ca si cum acestia nu ar intelege sau
ar fi surzi)

Tendinta de a nu tine cont de suferinta morala a pacientului. Astfel nu trebuie sa

consideram schizofrenii ca 'inafectivi'.

2. Bolnavul psihic trebuie respectat ca personalitate umana:

Este adevarat ca frecvent comportamentul bolnavului psihic ii da acestuia un aspect

ridicol, umilitor. Acest aspect risca sa creeze intre el si noi o situatie de tipul 'stapan - sclav';
din partea noastra o atitudine autoritara, agresiva, brutala, arbitrara; iar din partea bolnavului
o atitudine de supunere sau de revolta.

Nu trebuie sa uitam ca bolnavul este un om si egalul nostru care trebuie respectat

chiar daca traverseaza o perioada dificila a existentei.

Exista doua modalitati subtile de a nu respecta bolnavul psihic care trebuie evitate:

A avea fata de el o atitudine de 'distanta autoritara'. Este un raport strict

'administrativ', fara implicatii umane afective.
 A avea cu el raporturi afective false, cel mai frecvent 'condescendenta binevoitoare'.
Bolnavul psihic nu este un copil; pedepsele (pentru ca este 'rau') si recompensele (pentru ca
este 'cuminte') nu sunt pentru un adult.

3. Bolnavul psihic cere un efort pentru a fi inteles:

Bolnavul psihic este departe de a fi mereu usor de inteles. Astfel: el poate aparea ca
ferm, impermeabil, dar sub aceasta aparenta poate exista multa suferinta. Trebuie sa incercam
sa 'patrundem dincolo de masca' comportamentele sale sau limbajul sau pot fi ne neinteles
pentru noi. Aceste comportamente trebuie interpretate, iar limbajul sau 'tradus'

- uneori comportamentul bolnavului este o masca a realitatii profunde. Astfel,

exuberanta maniacalului poate ascunde deseori o descurajare profunda in fata dificultatilor
vietii. Asistentul medical trebuie sa inteleaga ca toate comportamentele bolnavului au un
sens.

4. Intre asistentul medical si bolnav trebuie sa se stabileasca raporturi afective:

Fie ca vrem sau nu, intre doua fiinte umane care vin in contact se stabileste
intotdeauna un raport afectiv. Acesta poate fi pozitiv (stima, prietenie, dragoste mai mult sau
mai putin constienta) sau negativ (repulsie, dispret, ura, desconsiderare).

Indiferenta afectiva fata de cel cu care avem de-a face este si ea o forma de sentiment
(o forma voalata de a-1 rejecta). Bineinteles, aceste sentimente pot fi amestecate fata de
aceeasi persoana (putem fi pe rand atrasi si respinsi de ea)

Asistentul medical nu se situeaza in afara grupului format din bolnavi, ci este un

membru al sau. Prin sentimentele sale fata de bolnav ii poate modifica acestuia propriile
sentimente, intr-un sens bun (psihoterapeutic) sau intr-unui rau, agravand si tensionand
relatia.

Uneori se pot stabili raporturi false de tip nevrotic, intre asistent si bolnav de ex. se
poate intampla sa luam sub protectia noastra excesiva un pacient care sfarseste prin a deveni
'copilul' nostru. Noi credem ca facem bine, dar in acest caz trebuie sa ne analizam atitudinea
si sa descoperim pentru ce ratiune construim o asemenea relatie. Daca am devenit constienti
de acest gen de raport afectiv, trebuie sa le facem sa evolueze in sensul unor raporturi reale.
Daca este sub posibilitatile noastre, atunci este indicat sa incredintam pacientul respectiv unui
alt coleg.

II. Calitatile necesare unui asistent medical in psihiatrie

1. Sa stie sa-si critice propriile reactii fata de bolnav. Aceasta reclama luciditate si
moderatie din partea asistentului medical.

2. O sensibilitate suficienta dar si un echilibru nervos suficient.

Pe de o parte este bine ca asistentul medical sa se confrunte personal cu anxietatea,

iritabilitatea, insomniile (simptome nevrotice discrete), ajutandu-1 sa inteleaga mai bine
bolnavul psihic. Pe de alta parte, un echilibru nervos bun este necesar pentru a fi un exemplu
pentru bolnav (sa fie un om cu care bolnavul sa-si doreasca sa se identifice) si care sa inspire
multa siguranta.

3. Sa adopte o atitudine critica in raporturile sociale, in special in cele din cadrul

spitalului de psihiatrie (sa lupte pentru raporturi bazate pe demnitate umana)

4. calitatea de a stabili contacte umane. Trebuie evitate doua atitudini:

- atitudinea prea distanta, rece. Un bolnav nu se va atasa niciodata de un astfel de

asistent medical.

- Atitudinea de a se confesa prea mult pacientului. Acest asistent nu inspira securitate

bolnavului.

5. asistentul medical trebuie sa fie disponibil in mod egal pentru toti pacientii sai. Unii
bolnavi ne plac altii nu, existand riscul de-a ne ocupa prea mult de unii si de ai abandona pe
altii.

III. Comportamentul asistentului medical fata de bolnavul psihic

Asistentul medical:

- este un 'observator' al bolnavului sau

- executa tratamentele

- este insotitorul si ghidul bolnavului sau in timpul spitalizarii

- este auxiliar in psihoterapie

1. Observarea bolnavului psihic:

Are drept obiective:

- sa ofere medicului informatii utile despre bolnavi, care sa-1 ajute pe acesta la
stabilirea diagnosticului si tratamentului corect

- o buna cunoastere a bolnavului care sa permita o buna complianta a acestuia la

tratament

Ce trebuie observat?

a. comportamentele patologice: delirul, halucinatiile, agitatia, depresia, crizele

epileptice, confuzia. Nu trebuie neglijate atitudinile care pot duce la incidente grave
(agresivitatea, ideile suicidare, comportamentele sexuale suspecte, proiectele de evadare).

b. Cunoasterea bolnavului prin observarea sa in diferitele ocazii ale vietii cotidiene:

cum se comporta dupa ce se trezeste, cum se comporta la toaleta, la masa, la culcare? Cum se
comporta in atelierul de ergoterapie? Ce contacte are cu familia in timpul vizitelor? Ce relatii
are cu sexul opus? Cum se comporta dupa intoarcerea dintr-o invoire de la domiciliu?
 In astfel de ocazii se pot revela multe tulburari de comportament.

c. Observarea comportamentului bolnavului in grup. Ce fel de raporturi are cu

ceilalti? (bolnavi, asistenti medicali, infirmieri). Ex: agresiv, timorat, etc. Ce fel de perturbari
provoaca el in grup?

d. Observarea afectiunilor somatice care pot exista.

e. Observarea incidentelor sau accidentelor survenite in cursul tratamentului. Ex:

semnele de impregnare neuroleptica (tremuraturi, miscari anormale, facies fijat, contractura
musculara etc)

f. Observarea evolutiei bolii: agravarea sau ameliorarea.

2. Atitudinea asistentului medical fata de pacient in cursul tratamentului

medicamentos:

Pregatirea psihologica a bolnavului inaintea efectuarii unei manopere medicale (o

injectie, un electrosoc, etc)

3. Observarea vietii cotidiene si in timpul activitatilor terapeutice:

Activitatile desfasurate in comun la atelierul de ergoterapie, iesirile impreuna cu

bolnavii toate sunt pretexte pentru asistentul medical pentru a stabili raporturi
psihoterapeutice cu bolnavul. Este important sa se stabileasca un raport uman de tip adult
intre asistentul medical si pacient acesta poate contribui la amelioarea bolii. Acest
comportament al asistentului medical fata de pacientul sau nu este expresia unei banale
gentileti, ci un gest tehnic, al unui profesionist.

4. Atitudinea psihoterapeutica:

In aparenta prezentarea clinica a bolnavilor psihici este foarte diversa: exista multe
diferente intre un maniacal si un confuz sau un schizofren, de asemenea, intre doi schizofreni
sau doi depresivi. Dar aceasta diversitate ascunde unitatea care leaga toate aceste manifestari
exterioare: exitenta unei tulburari a relatiilor cu ceilalti. Scopul terapiei va fi, deci, redarea
unui maximum de autonomie relationala bolnavului, in masura posibilului, pentru ca el sa-si
poata gasi propria sa maniera de-a fi. Se pot distinge trei cazuri:

- deficitele cronice (debilitati, demente): necesita dezvoltarea unor abilitati practice, a

unei linisti afective, printr-o munca de restaurare dar si printr-un efort de adaptare

- psihozele vechi: este nerezonabil sa incercam sa reactivam ceea ce a fost repliat ani
de zile, bolnavul traind in propriul univers, izolat de lume

- starile nevrotice si psihozele in evolutie: obiectivele terapiei este regasirea unei

autonomii mai mult sau mai putin complete, de tip adult. Asistentul medical trebuie sa aiba
un rol activ, un rol de pedagog (aceasta pedagogie poate fi mai mult sau mai putin directiva,
in functie de caz si de moment). Are de asemenea un rol parental.
 Este vorba in final de obtinerea unui maximum de autonomie in cadrul vietii de spital
(pentru bolnav spitalul este provizoriu orasul si cartierul sau, iar personalul medical-familia
sa, prietenii sai). Legaturile afective create trebuie sa fie reale si durabile.

Atitudinile psihoterapice propriu-zise

a. Acceptarea bolnavului asa cum este el: (agresiv, nesociabil, obscen, etc.)

Este o acceptare libera de orice apreciere morala, care are drept prim scop atenuarea
fricii bolnavului de a nu fi agresat, distrus si a tendintelor agresive ale acestuia. De aceea
asistentul medical trebuie sa aiba o atitudine neutra care sa permita totodata bolnavului sa se
exteriorizeze mai usor si in acelasi timp sa permita asistentului medical sa pastreze o anumita
distanta fata de bolnav. Aceasta este o atitudine 'de fond' la care trebuie sa se adauge
atitudinile ce vor urma.

b. A fi un om prezent, atent, ferm si intelegator:

Aceasta presupune o forta linistita, fara false atitudini (condescendenta, dulcegarii,

gentilete inautentica, etc). Bolnavul percepe si sanctioneaza ceea ce nu este autentic.

c. A raspunde realist la cererile pacientilor:

Asistentul medical trebuie sa inteleaga nevoile reale ale bolnavilor. Ceea ce cere un
bolnav in cadrul delirului sau, al obsesiilor sau impulsiunilor sale nu corespunde intotdeauna
necesitatilor sale reale, nu este totdeauna spre folosul sau.

d. A pastra distanta convenabila:

Nu exista o distanta standard, ci distante variabile, in functie de bolnav, de moment si

de circumstante. Aceasta este o distanta afectiva, care sa regleze problema atasament-repulsie
sau dependenta-independenta. Este de asemenea o distanta fizica.

e. Monitorizarea propriilor actiuni si reactii:

Asistentul medical trebuie sa fie atent la sensul cuvintelor pronuntate, la tonul vocii,
la viteza si forta fluxului verbal, la expresia fetei si la gesturile pe care le face. Aceasta se
poate face daca:

- accepta sa se observe, sa se analizeze

- este capabil sa se vada cu ochii bolnavului (sau a grupului)

f. Asistentul medical trebuie sa-si cunoasca propriile probleme:

Este vorba atat de problemele din prezent cat si de cele din timpul copilariei sale.
Capata o importanta deosebita cand asistentul medical se regaseste in unii pacienti, in acest
fel putand sa le accepte sau sa se delimiteze de ele, deoarece vede in bolnavul respectiv
propria sa caricatura (identificare cu bolnavul) sau are tendinta de a-1 respinge, de a-1 critica.

Psihanalitic apar probleme de transfer si contratransfer.

 Asistentul medical care petrece mult timp impreuna cu bolnavul, se situeaza fata in
fata cu emotivitatea acestuia, dar si cu sentimentele proprii fata de bolnav. El trebuie sa
incerce sa simta ce se intampla in cadrul acestei relatii, trebuie sa-si examineze
comportamentele repetitive, care pot exprima o trasatura de caracter. Astfel, preocuparea
exagerata pentru orar, reguli, poate trada o structura obsesionala; neputinta de a trai numai in
relatii de tip 'amic' cu ceilalti-o structura isterica; retragerea, permanenta lipsa de rezonanta
afectiva cu anturajul-o structura schizoida.

O expresie a imaturitatii afective, deghizata sub aparenta devotamentului, este nevoia

de a participa la viata profunda a bolnavului. in forma sa cea mai regresiva, se exprima prin
participarea, fara discernamant si fara distinctie, la revendicarile afective ale pacientului.
Acesta este fenomenul identificarii cu bolnavul: asistentul medical nu vrea sa se distinga de
bolnavul sau (ca un nou-nascut care nu vrea sa se distinga de mama sa).

Asistentul medical trebuie, de asemenea, sa tina cont de problemele vietii sale de

fiecare zi, care au o influenta asupra meseriei sale. Spre exemplu daca el soseste la spital
dupa un conflict in familie, nu va mai fi disponibil pentru pacient, va avea un ton mai distant,
mai taios, care risca sa fie interpretat in diverse moduri de catre bolnavi.

3. 1. Ingrijirea pacientilor cu un comportament depresiv.

1. Clarificarea notiunilor

Fiecare are momente in viata sa cand se simte deprimat si abatut. Este vorba despre o
depresie doar atunci cand o astfel de stare de spirit se mentine mai mult timp si persoana nu
mai este in stare de loc sau partial sa se ingrijeasca. Este deci vorba despre o dispozitie
sumbra insotita de diverse tulburari in activitatea de autoingrijire.

Putem distinge consecutiv:

- depresie in sens mai restrans cu sau fara trasaturi psihotice sau vitale;

- Depresie ca un component al unei tulburari bipolare;

- ciclotimie;

- distimie.

a. Depresie in sens mai restrans cu sau fara trasaturi psihotice sau vitale.

In cazul unei depresiuni in sens restrans este vorba despre o dispozitie disforica
(abatut, trist, fara sperante, sumbru, iritabil) sau de pierderea interesului pentru aproape toate
lucrurile care pana atunci erau considerate obisnuinte, cum ar fii diverse activitati si forme de
petrecere a timpul. Tulburarea de dispozitie este permanent si clar prezenta.

Mai pot fi distinse urmatoarele simptome:

 - pofta de mancare redusa si slabire clara sau pofta de mancare crescuta si cresterea
semnificativa a greutatii;

- insomnie ori somnolenta;

- agitatie sau inhibare psiho-motorica;

- pierderea interesului sau a placerii in efectuarea activitatilor obisnuite sau reducerea

interesului sexual;

- pierderea energiei, oboseala;

- sentimente de lipsa a valorii, reprosuri si/sau sentimente de vinovatie;

- slabirea concentratiei, gandire inceata, nehotarare;

- idei despre moarte, idei de sinucidere, dorinta de a muri sau incercari de sinucidere.

Intr-o depresie poate fi vorba despre caracteristici psihotice (depresia psihotica). In

acest caz, pe langa simptomele numite mai este vorba despre o atitudine deviata fata de
realitate. Acest lucru se poate manifesta prin viziuni, halucinatii sau lipsa reactiei la mediul
inconjurator.

In cazul unei depresii cu trasaturi vitale este vorba despre urmatoarele simptome:

- pierderea placerii in toate sau aproape toate activitatile;

- incapacitate de a reactiona la impulsurile placute normale;

- dispozitie depresiva de tip special, adica dispozitia depresiva este cu totul alta decat
acel sentiment pe care-l ai cand moare cineva iubit:

- depresiunea se manifesta cel mai puternic dimineata;

- respectivul se trezeste dimineata devreme ( cel putin doua ore inainte de ora
obisnuita);

- agitatie sau inhibare motorica;

- pierdere clara in greutate;

- sentimente de vinovatie exagerate si inadecvate.

b. Depresia ca un component al unei tulburari bipolare.

Tulburarile bipolare se caracterizeaza prin schimbari puternice de dispozitie, de la

depresie adanca la manie extrema dar cu pastrarea unei dispozitii normale intre acestea, in
cazul unei tulburari bipolare este vorba despre un comportament depresiv si unul maniacal.
Acest comportament poate fi si combinat (cu schimbari permanente de dispozitie).
Schimbarea de dispozitie poate avea loc si la cateva zile.
 c. Ciclotimia:

Vorbim despre ciclotimie in cazul in care intr-o perioada de cel putin doi ani se ivesc
perioade caracterizate de anumite simptome atat de depresie cat si de manie, dar care nu sunt
destul de serioase sau durabile pentru a satisface criteriile unei depresii in sens restrans (vezi
paragraful a) sau a maniei. Perioadele depresive sau maniacale pot fi separate unele de altele
de perioade de dispozitie normala care sa dureze fiecare cel putin cateva luni. Ele pot fi
combinate sau se pot produce in mod alternativ .

d. Distimia:

Ne referim la distimie atunci cand este vorba despre simptome de depresie de-a lungul
unei perioade de cel putin doi ani. Aceste simptome nu sunt insa destul de serioase si de
durabile pentru a satisface criteriile depresiei in sens restrans.

Perioade depresive

Simptome specifice:

- dispozitie abatuta

- pierderea interesului si placerii in activitati

Efecte secundare:

- insomnia si somnolenta putina energie sentiment de inferioritate prestatii reduse

- slabirea atentiei si a concentratiei izolament social pierderea interesului sexual

- implicare redusa in activitati placute

- sentiment de franare

- mai putin vorbaret decat de obicei

- dispozitie pesimista tendinta la plans sau accese de plans

Perioade maniacale

Simptome specifice:

- dispozitie iritabila, expansiva

Simptome secundare:

- nevoie redusa de somn

- mai multa energie ca de obicei

- sentiment amplificat al propriei valori

 - productivitate crescuta asociata cu ore de munca neobisnuite

- gandire ascutita, neobisnuit de creativa

- cautare de contact fara limite

- hipersexualitate fara a se lua in consideratie eventuale urmari dureroase

- participare exagerata in activitati placute: lipsa atentiei pentru urmari dezavantajoase

- neliniste corporala

- mai vorbaret ca de obicei

- exagerat de optimist

- ras inadecvat, a face glume si jocuri de cuvinte

2. Aspectele unui plan de ingrijire pentru pacientii cu un comportament depresiv

Continutul unui plan de ingrijire pentru pacientii cu un comportament depresiv

variaza de la caz la caz. Este important de stiut care este cauza unui anumit comportament
pentru a organiza ingrijirea adecvata.

problema de ingrijire scopurile ingrijirii actiunea de ingrijire

1. consuma - pacientul trebuie sa - sa se ofere pacientului cantitati mici

pacientul suficient
lichid si hrana sau deloc?
ceea ce ar putea duce la
pericolul de slabire a
organismului sau de
pierdere in greutate
consume destul lichid si de mai multe ori pe zi
hrana, greutatea corpului
este stabila, prevenindu- - sa servesti pe cat posibil mesele
se slabirea corpului impreuna cu pacientul
- sa mentii pe cat posibil echilibrul
la mancare si bautura

- sa inventarizezi dorintele
pacientului sa se controleze
saptamanal greutatea corpului

- sa se apeleze la nevoie la o dietista

- totul sa se organizeze structurat

intr-un program zilnic structurat
2. pacientul este - pacientul are un model - sa intrebi pacientul despre urma,
constipat de defecare scaun

- sa mentii o lista a defecarii

- sa oferi pacientului destula miscare;

sa nu-l lasi sa stea toata ziua in pat;
 sa se faca o plimbare zilnica
(introdusa in planul zilnic structurat)

- sa se ofere un laxativ de comun

acord cu o dietista

- sa se ofere un laxativ de comun

acord cu un medic
3. pacientul are o gura - pacientul bea - sa se creeze conditii ca pacientul sa
uscata si o senzatie de suficient si-si clateste poata sa-si clateasca gura si sa bea
sete gura regulat, ceea ce face (sa se ofere cele necesare de baut,
sa nu mai aiba gura bauturi in frigider, sa se ceara
uscata si senzatie de sete familiei sa aduca bauturi
suplimentare etc)

- sa se ofere pacientului in mod

regulat de baut si sa fie stimulat sa
bea.
4. pacientul nu este de - pacientul este in stare - pacientul sa fie stimulat zilnic sa se
loc sau aproape de loc in sa se ingrijeasca spele/ imbrace
stare sa se ingrijeasca igienic,adica sa se spele
igienic (zilnic),sa se imbrace cu - sa se foloseasca timp suficient
haine curate pentru aceasta, pentru ca
functionarea globala este inceata si
da posibilitatea de a se lega un
contact mai strans cu pacientul; sa se
programeze timp suplimentar
in programul zilnic structurat

- da-i posibilitatea pacientului sa-si

dea seama ca poate sa faca ceva

- preintampina tensiunile/ iritatiile

oferind o structura clara (lasa-l sa
termine sistematic activitatea, ia-ti
timp suficient. Tine cont de
posibilitatile pacientului in acel
moment)

- in caz extrem preia activitatile de

ingrijire
5. pacientul are probleme - pacientul are un astfel - nu-l lasa pe pacient sa stea mult in
cu somnul adoarme greu, de ritm de zi/noapte incat pat in timpul zilei; ofera-i activitati;
doarme agitat, se scoala este vorba de un stimuleaza-l sa se ridice din pat
devreme) pentru ca sta echilibru intre activitate (inclus intr-un program structurat de
mult in pat in timpul
zilei sau este 'prizonierul'
propriilor stari depresive
6. pacientul este agitat
pentru ca este 'hartuit' de
ganduri si sentimente
depresive
7. pacientul are idei de
sinucidere spunand ca
vrea sa-si ia viata. Nu
este nevoie ca pacientul
sa exprime aceasta
intentie intotdeauna
si odihna
pacientul se poate
concentra asupra
activitatilor sale si este in
stare sa-si manifeste
sentimentele si ideile
depresive
- pacientul este in
stare sa exprime
ideile/sentimentele
suicidale
- pacientul se afla intr-
o asemenea situatie incat
nu ar putea face
o incercare de sinucidere
zi)
- apeleaza eventual si la alte
terapii/indrumare de
activitate(terapie creativa. Terapie de
miscare, terapie prin muzica etc.)
- pacientul primeste deseori
somnifere, ai grija ca sa le ia. si
observa si efectul, legat de acuze.
- sa se indrume pacientul in mod
structurat in activitatile sale zilnice
(acestea sa fie incluse intr-un
program structurat de zi)
- sa se stabileasca un contact cu
pacientul prin intreprinderea
activitatilor impreuna cu pacientul;
sa se lege nefortat o discutie cu
pacientul, doar daca pacientul simte
nevoia
- apreciaza care este efectul discutiei
despre idei/sentimente; daca
pacientul se 'ingroapa' si mai mult
prin aceasta in depresia lui, nu
continua discutia ci stimuleaza
pacientul in activitati concrete
- sa se faca ideile si sentimentele
suicidale ale pacientului discutabile
asa incat sa se poata aprecia in ce
masura acestea joaca un rol
- in cazul pericolului acut de
sinucidere sa se ia masurile adecvate;
ingrijire in sectia inchisa; sa te
informezi regulat despre starea
pacientului
- controleaza daca se iau
medicamentele
- sa se consulte doctorul daca se
dau sedative; sa se observe efectul
acestora
- sa se discute sinuciderea cu
pacientul; sa nu existe nimic secret
despre asta
 - daca pacientul nu se exprima
despre suicidere sa se urmareasca
activitatea sa non-verbala, de
exemplu tendinta de a se izola

- sa se tina contact regulat cu

pacientul, sa nu fie evitat

- daca se iau anti-depresive sa se

8. pacientul nu este in
stare sa lege sau sa
intretina relatii,pentru ca
nu se mai simte valoros
si nu vrea sa fie o povara
pentru altul
- pacientul este in stare
sa lege si sa intretina
relatii si contacte cu altii
si-si considera
contributia ca fiind
valoroasa
tina pacientul sub observatie pentru
ca atunci cand activitatea pacientului
se intensifica, dar dispozitia este inca
sumbra pericolul de sinucidere este
mare
- preintampina ca pacientul sa se
izoleze complet de
activitatea(sociala) de grup; lasa-l sa
participe la mese, orele de ceai/cafea;
implica eventual ceilalti pacienti in
ingrijirea pacientului (sa se includa
aceste lucruri intr-un program
structurat de zi) sa se indrume
vizitele familiei; sa se observe atat
reactiile pacientului cat si ale familiei

- sa se raspunda la intrebarile
familiei, dar sa se stimuleze ca
familia sa ramana in contact cu
pacientul familia sa fie implicata pe
cat posibil la ingrijirea directa; sa se
faca aranjamente pentru asta

- sa nu se confirme sentimentele
pacientului prin a-l evita: chiar
prezenta poate fi un semnal;
recunoaste propriul sentiment de
neputinta dar nu-l lasa sa te atraga in
sentimentele depresive ale
pacientului sau la ruperea
contactului; sprijiniti-va si in cadrul
echipei in acest caz

3.2. Asigurarea conditiilor de viata

Atitudinea bolnavilor psihici fata de personalul de ingrijire este in functie si mare

masura, de comportamentul anturajului care il primeste in spital.

Asigurarea conditiilor de mediu. Spitalele de psihiatrie - in esenta si ca aspect nu

difera de alte spitale. Desi sectiile sau spitalele de psihiatrie au un caracter inchis, constructia
si functionalitatea lor este identica cu celelalte sectii. Bolnavul psihic trebuie sa simta ca
este in anturaj spitalicesc, unde el isi va da seama de starea lui de bolnav si se va convinge ca
acest anturaj serveste vindecarea lui.

Saloanele comune, coridoarele si anexele trebuie sa fie spatioase, bine luminate cu

mult aer, bine ingrijite. O conditie esentiala pentru ingrijirea bolnavilor psihici este evitarea
aglomeratiei in saloane si sectii. Aglomeratia declanseaza adesea stari de neliniste la bolnavii
usor excitabili. Pentru bolnavii nelinistiti, agita; agresiv usor excitabili, care intra repede in
conflict cu ceilalti bolnavi, precum si pentru cei care trebuie imobilizati cu forta, exista
camere izolate. Bolnavii, care nu trebuie sa stea tot timpul in pat, au la dispozitie camera de
zi.

Usile inchise irita si, adesea, traumatizeaza bolnavii, de aceea in interiorul sectiei usile
dintre saloane si coridoare, camera de zi si sala de mese trebuie tinute deschise.

Incaperile anexe ca si colturile de coridoare trebuie sa fie bine luminate atat ziua cat si
noaptea, intrucat in aceste locuri se pot izola bolnavii depresivi si pot comite tentative de
sinucidere. Mobilierul de la sectiile de agitati trebuie sa fie executat din material greu, fara
unghiuri ascutite, care nu pot fi utilizate cu usurinta pentru comitere de agresiuni contra
celorlalti bolnavi sau contra personalului de ingrijire.

Bolnavii agitati, precum si cei cu un grad mai mult sau mai putin inaintat de dementa,
avariaza sau distrug instalatiile tehnice sanitare, de ventilatie, incalzire sau de luminare.
Corpul de iluminat se fixeaza direct pe tavan, unde nu poate fi la indemana bolnavilor, iar
celelalte instalatii trebuie bine protejate cu paravane sau prin supraveghere atenta, fara sa se
imprime sectiei si masurilor de siguranta un caracter ostentativ. Din contra, ambianta trebuie
sa se apropie cat mai mult de aceea a oricarui spital. Prin supravegherea atenta si
constiincioasa a bolnavilor se pot jugula din timp, pe cale medicamentoasa, starile de agitatie
ale unor bolnavi ceea ce asigura conditii de liniste necesare pentru tratamentul si ingrijirea
tuturor bolnavilor.

3.3. Rolul asistentei medicale in examinarea bolnavului

Ingrijirile generale. Adoptarea unui comportau icni adecvat fata de obs--- -

bolnavului incepe inca de la primirea lui in spital. Numerosi bolnavi se impotrivesc internarii
intr-o institutie inchisa si isi manifesta dezacordul fata de formalitatile de primire. Unele
masuri, ca de exemplu predarea obiectelor taioase, briceagul, bocii lame de ras sau chibrituri
sau alte obiecte periculoase, in mainile bolnavilor, asistenta trebuie sa le execute cu tact
deosebit. Daca este cazul cu avizul medicului de la serviciul de primire bolnavul trebuie sedat
pe cale medicamentoasa. Cu ocazia dezbracarii, imbaierii si imbracarii bolnavului in hainele
de spital, asistenta trebuie sa fie atenta la eventuale subfuziuni sanguine, hematoame sau
leziuni mai profunde de pe suprafata tegumentelor, care puteau fi provocate de insusi
bolnavul sau sa il fi lezat in momente de inconstienta sau stare convulsiva. Daca exista astfel
ce leziuni pe suprafata corpului, acestea trebuie aratate medicului, care le va introduce in
foaia de observatie a bolnavului inca de la internare.

Rolul asistentei medicale in examinarea bolnavului

Inainte de a-l duce in salon, bolnavul trebuie controlat din nou, cu mult tact daca nu
cumva au ramas la el obiecte sau substante medicamentoase cu care ar putea periclita viata
lui sau a celorlalti bolnavi. In cazul bolnavilor narcomani, internati pentru cura de
dezintoxicare, adesea este necesar si controlul rectului, unde bolnavii cu internari repetate
ascund in capsule metalice substanta narcotica.

Rezultatele tratamentului spitalicesc al bolnavilor cu afectiuni mentale sunt legate in

mare masura de modul de asigurare ai anturajului fizic, precum si de masura in care
personalul reuseste sa castige increderea bolnavului. Amandoua dezideratele depind in mare
masura de atitudinea pe care o adopta asistenta fata de bolnav.

Imediat dupa primirea in sectie, bolnavul trebuie ajutat pentru satisfacerea nevoilor
sale fizice. Astfel, de exemplu, bolnavul in depresie grava, care se retrage si se izoleaza de
realitate, adesea nu este in stare sa efectueze nici macar masurile de igiena corporala
elementara si eventual refuza si alimentele. Numerosi bolnavi, in stari psihotice grave,
depresive, au gandul sinuciderii si adesea fac tentative in aceasta directie.

Ingrijirea bolnavilor la sectia de psihiatrie

Particularitatile de ingrijire a bolnavilor cu afectiuni psihice

Bolnavii ingrijiti in spitalele de psihiatrie de cele mai deseori nu sunt responsabili

pentru atitudinile si faptele lor. Numeroase imbolnaviri psihice se exteriorizeaza printr-o nota
de agresivitate mai mult sau mai putin accentuata. Internarea bolnavilor psihici in institutii
inchise se face cu respectarea unor norme juridice, pe baza stabilirii iresponsabilitatii lor,
prezentand o nota de periculozitate atat pentru persoana lor proprie, cat si pentru anturajul lor.

Comportamentul deosebit al acestor bolnavi trebuie sa fie bine cunoscut de

personalul de ingrijire, care trebuie sa manifeste o atitudine de bunavointa si intelegatoare
fata de ei. Asistenta trebuie sa se familiarizeze cu faptul ca agresivitatea acestor bolnavi,
atitudinea lor adesea acuzatoare fata de personalul de ingrijire, izvorasc din boala lor, pentru
care nu sunt raspunzatori si deci nu este cazul sa se supere pe ei. Ea trebuie sa fie constienta
de faptul ca bolnavii psihici sunt bolnavi asemanatori cu bolnavii de la alte spitale si
comportamentul lor deosebit este consecinta fireasca a bolii lor.

Atitudinea intelegatoare a asistentei este cu atat mai importanta, cu cat bolnavii

psihici, internati in spital cu forme juridice - intr-o oarecare masura - sunt lasati la discretia
personalului de ingrijire, ceea ce pretinde o inalta constiinta profesionala. Respectarea
demnitatii umane a bolnavului psihic este una din principalele elemente de baza pentru
castigarea increderii bolnavului care, in numeroase cazuri, devine mai deschis si mai sincer
fata de asistenta, decat fata de medic.

Toate acestea explica importanta deosebita a atitudinii asistentei fata de acesti

bolnavi, atitudine care trebuie sa fie de mare intelegere, tact si rabdare, imbinata cu o
observatie foarte atenta, ceea ce poate preveni eventualele crize si manifestari
comportamentale periculoase ale bolnavului.

3.4. Supravegherea bolnavului

Supravegherea bolnavului. In afara de supravegherea obisnuita a functiilor somatice,

obisnuite la toate sectiile de spital, la sectiile de psihiatrie trebuie urmarit cu atentie consumul
cantitatilor de lichide, modul de alimentatie, ca si functiile de evacuare, intrucat bolnavii, de
multe ori, dau informatii eronate sau deloc.

Probleme de responsabilitate fata de bolnavi. Am mentionat responsabilitatea

asistentei pentru integritatea corporala a bolnavilor ingrijiti, ceea ce capata o pondere
deosebita in cazul ingrijirii bolnavilor agresivi sau cu tendinta la sinucidere. Din acest motiv,
nu este voie sa ramana la bolnav nici un obiect cu care ar putea cauza prejudicii in
integritatea corporala proprie sau a celorlalti bolnavi. O atentie deosebita trebuie acordata
prevenirii posibilitatilor de a se spanzura. in zilele de vizita se acorda o atentie deosebita
apartinatorilor care, in nestiinta de cauza si in mod iresponsabil, aduc bolnavilor lame de ras,
curele de pantaloni, brichete sau chibrituri care, daca nu sunt descoperite din timp de
personalul de ingrijire, pot avea efecte grave.

Ingeniozitatea bolnavilor de a ajunge in posesia unor obiecte cu care pot incerca

sinuciderea este deosebita. Asistenta trebuie sa fie foarte vigilenta ca obiectele de taiat,
intepat, spanzurat ca briciul, cutitele, foarfeca, cureaua, cravata, obiectele de sticla sa nu
ajunga in posesia bolnavilor.

Medicamentele trebuie sa fie inghitite in fata asistentei si - daca este posibil - sa se

controleze cavitatea bucala a bolnavului pentru a evita adunarea medicamentelor
neconsumate cu scop de sinucidere.

O grija deosebita trebuie acordata pastrarii medicamentelor din sectie care, in nici un
caz, nu poate sa fie accesibila bolnavilor. Daca bolnavul depresiv in mod brusc devine
euforic, aceasta poate reflecta faptul ca intentia de sinucidere s-a concretizat in constiinta lui.

Printre vizitatorii bolnavului psihic pot exista indivizi inconstienti, rau intentionati
care, profitand de starea de dezorientare a bolnavului, sa le pretinda si sa obtina iscalituri pe
contracte sau alte acte antedatate, din care bolnavul sau familia lui poate sa aiba prejudicii
materiale sau morale. Asistenta, daca observa astfel de intentii sau insistente din partea
oricarei persoane, trebuie sa le aduca la cunostinta medicului, iar pana la sosirea acestuia sa
interzica continuarea tratativelor.

Fiecare asistenta care lucreaza nemijlocit cu bolnavii, indiferent de specialitatea

sectiei la care isi desfasoara activitatea, poate sa aiba sub ingrijire temporar bolnavi psihici
care, alaturi de boala lor psihica, mai sufera si de o alta boala chirurgicala, infecto-
contagioasa, oftalmologica, ginecologica sau de alta natura. De multe ori, medicul care
trimite bolnavul la spital, nici nu are cunostinta de boala lui psihica. Se intampla ca tocmai
internarea in spital scoate la suprafata simptomatologia psihica a bolnavului. Asistenta, care
sta cel mai mult cu bolnavul, poate sa fie prima care recunoaste manifestarile psihopatologice
ale bolnavului. Orice manifestare privind comportamentul neobisnuit al oricarui bolnav, de la
orice sectie, trebuie adus din timp la cunostinta medicului.

Depresia psihica se manifesta prin indiferenta afectiva, izolare de anturaj, tristete

profunda, anxietate, insotita de astenie, adinamie, akinezie. Bolnavul vorbeste lent, atentia
este dispersata si prezinta aspectul unui om descurajat. Asistenta in fata unui astfel de bolnav
trebuie sa tina cont de faptul ca bolnavul poate sa aiba tentative de sinucidere. Atitudinea ei
trebuie sa reflecte, ca si cum starea lui ar fi ceva obisnuit. in ajutorul pe care-l acorda
bolnavului sa manifeste obiectivitate, fara compatimire. Sa supravegheze durata somnului si
sa intervina la medic daca o considera insuficienta, fiindca bolnavul nedormit sau cu somn
agitat va fi obosit, ceea ce accentueaza depresiunea. Sa ajute bolnavul la efectuarea toaletei
de dimineata si mentinerea igienei corporale, pana cand starea lui implica acest lucru. Daca la
mesele obisnuite nu consuma cantitatile suficiente de alimente, trebuie sa-l incurajeze la
consumul caloriilor necesare intre mesele principale.

Asistenta trebuie sa ajute bolnavul la alcatuirea unui plan de viitor, prin aceasta il
impiedica la retragerea in singuratate. Orice activitate, cat de minimala, pe care o observa din
partea bolnavului, sa o aprecieze pozitiv. Sa caute sa petreaca cat mai mult timp cu bolnavul
si sa-l incurajeze pentru concretizarea si formularea temerilor si obsesiilor care il framanta.

3.5. Rolul asistentei medicale in administrarea medicamentelor

Administrarea medicamentelor. Tratamentul principal in bolile psihice se face cu

medicamente. Administrarea lor precisa si constiincioasa este o pretentie majora nu numai a
procesului de vindecare, dar si a activitatii de prevenire a starilor agresive, necontrolabile.
Medicatia bolnavilor psihici intampina insa adesea greutati prin refuzul medicamentelor sau
negativismul total al bolnavilor. Foarte multi bolnavi refuza medicamentele avand frica de
ele. Bolnavul trebuie eliberat de frica Iui nefondata fata de medicamente, printr-o
psihoterapie adecvata. Adesea insa bolnavii au o frica bine motivata rata de efectele
secundare ale medicamentelor, care uneori intr-adevar sunt neplacute, suparatoare.

Sunt bolnavi care afirma ca simptomatologia bolii lor de baza, pentru care sunt tratati,
se datoreste chiar medicamentului pe care asistenta vrea sa ii administreze si isi formuleaza
pretentiile pentru anumite medicamente neindicate sau chiar interzise de medic. Unii afirma
ca nu sunt bolnavi si deci nu au nevoie de medicamente. Numerosi bolnavi nu vor sa se
vindece si din acest motiv refuza medicamentele.

Asistenta trebuie sa fie ferma in administrarea medicamentelor si nu trebuie sa se lase

influentata de pretentiile nefondate - adesea puerile - ale bolnavilor. in functie de starea lor
psihica, trebuie sa le explice efectul medicamentelor, importanta acestuia in vindecarea lor,
pentru care trebuie sa aduca si ei unele sacrificii, tolerand efectul secundar al lor, aceste
efecte nefiind periculoase pentru sanatatea lor Timpul*petrecut cu bolnavul pana la
acceptarea medicamentului nu este timp pierdut, intrucat reprezinta o forma de creare a
legaturilor afective terapeutice, de castigare a increderii lui.

Este foarte important ca bolnavii sa fie serviti numai cu doze unice de medicamente,
pe care le inghit in fata asistentei in unele cazuri, asistenta trebuie sa controleze cavitatea
bucala a bolnavului, daca intr-adevar a inghitit medicamentul, fiindca unii, dupa plecarea
asistentei recupereaza din gura tabletele sau drajeurile, le aduna si - dupa un timp - le
utilizeaza pentru tentative de sinucidere.

In mod obisnuit, la sectia de psihiatrie se utilizeaza urmatoarele categorii de

medicamente psihotrope: anxiolitice, hipnotice, antipsihotice, antidepresive si stimulante,
precum si alte medicamente: antiparkinsoniene si antiepileptice.

Medicamentele psihotrope adesea sunt insotite de efecte secundare, dintre care unele
sunt obisnuite si fara importanta, altele insa pot semnala efecte toxice sau manifestari de
intoleranta ale organismului. Daca bolnavii se plang de uscaciunea gurii, tulburari de
acomodare la distanta, dificultati de mictiune, cefalee sau asistenta constata la bolnavul tratat
cu aceste substante transpiratie acuta, tahicardie, puls aritmie, constipatie, tremor, stare de
incordare, spasme musculare, convulsii, eruptii cutanate, icter scleral sau tegumentar sau alte
manifestari aparute numai in cursul tratamentului, acestea trebuie raportate neintarziat
medicului. .

O atentie deosebita trebuie acordata tratamentului cu inhibitorii de

monoaminooxidaza, care prezinta interactiuni periculoase cu numeroase medicamente si
alimente, manifestata prin cresterea tensiunii arteriale la valori ridicate si hemoragii
subarahnoidiene. Din acest motiv, asistenta trebuie sa fie foarte atenta la respectarea
regimului dietetic al acestor bolnavi, si sa evite servirea alimentelor interzise.

In afara de tratamentul biologic chimioterapie, in psihiatrie se mai utilizeaza

numeroase alte tratamente, dintre care amintim pe acelea la care asistenta are un rol
important.

Tratamentul electroconvulsivant consta in provocarea de convulsii epilepti-forme cu

ajutorul curentului electric alternativ. Convulsiile sunt asemanatoare acelora din cursul
crizelor majore de epilepsie. Tratamentul eiectroconvulsivant se poate face ca atare, sau sub
forma protejata, cand bolnavul este anesteziat si curarizat si astfel convulsiile propriu-zise nu
apar, fiind blocate de efectul curarizant al medicamentului. Manifestarile crizei majore nu
sunt obligatorii pentru reusita tratamentului, efectul convulsivant al curentului electric
manifestandu-se prin mici tremuraturi ale pleoapelor si degetelor, precum si prin
manifestarile electroencefalografice.

Tratamentul electroconvulsivant se face dimineata pe nemancate pentru ca bolnavul

sa fie cu stomacul gol. Asistenta va avea grija ca bolnavul sa fie dupa emisie de scaun si
inainte de efectuarea tratamentului sa-si goleasca vezica urinara. Asistenta trebuie sa verifice
identitatea bolnavului, ceea ce la bolnavii psihici nu este totdeauna usor. in cazul in care
bolnavul in ziua tratamentului este febril sau subfebril, valorile tensionale sunt prea mari sau
mici, tuseste sau ia femei a aparut menstruatia, comunica cele constatate medicului, care va
hotari asupra datei la care va efectua tratamentul. Va verifica daca toate analizele preliminare:
examenul fundului de ochi, electroencefalograma, electrocardiograma, radiografia
pulmonara, glicemia, ureea, creatinina si alte examinari pe care eventual le-a cerut medicul se
gasesc in foaia de observatie, pe care o duce cu sine, cand insoteste bolnavul la tratament.

Bolnavii care asteapta randul la sedinta electroconvulsivanta nu trebuie sa vada sau sa

auda ce se intampla cu bolnavii supusi tratamentului inaintea lor. Din acest motiv, ei vor fi
izolati intr-o alta camera.

In cursul tratamentului pot sa apara unele accidente. Asistenta trebuie sa pregateasca

tot ceea ce ar fi necesar cu ocazia unor eventuale accidente: aspiratorul electric cu sondele
endotraheale, aparatul pentru oxigenoterapie, aparatul pentru respiratie asistata, defibrilatorul
electric.

Ca premedicatie, bolnavul primeste o fiola de atropina, care reduce secretiile

traheobronsice si are un oarecare rol protector contra aritmiilor. Asistenta degreseaza ambele
regiuni fronto-temporale, unde se aplica electrozii. Contactul electric cu suprafata
tegumentelor se asigura prin acoperirea electrozilor cu un tifon imbibat in ser fiziologic sau
cu ajutorul unei paste de contact, bun conducator de electricitate, identic cu cel folosit si la
electroencefalografie. Medicul anestezist reanimator administreaza anestezicul pe cale
intravenoasa si imediat dupa aceasta, substanta miorelaxanta. Medicul declanseaza curentul
electric de 80-150 V, pana la 250 mA timp de 0,1-0,5 secunde, in urma caruia se declanseaza
criza convulsiva. In cazul in care tratamentul se face fara protejare, criza convulsiva ia
aspectul crizei majore de epilepsie cu faza tonica, clonica si de rezolutie musculara.

In cursul convulsiilor, ca si la crizele epileptice pot aparea unele accidente, fracturi,

luxatii, inclusiv ale vertebrelor, muscarea limbii, a buzelor. Este bine ca in faza tonica a
contractiilor mandibula si membrele superioare la nivelul articulatiilor scapulo-humerale sa
fie imobilizate de asistenta, pentru a preveni luxatia lor. intre arcadele dentare ale bolnavului
se aseaza o piesa de cauciuc pentru a evita muscarea limbii si a buzelor in faza clonica a
contractiilor. Daca tratamentul electroconvulsivant se face protejat, aceste accidente nu au
loc.

I perioada de trezire, reluarea respiratiei poate sa intarzie, ceea ce impune aplicarea

respiratiei asistate. In aceasta perioada, bolnavul poate sa aiba varsaturi. Bolnavul va fi adus
in decubit lateral. Dupa tratament, bolnavul ramane o perioada scurta confuz, dupa revenire,
ramane cu amnezie privind perioada tratamentului. Bolnavul pana la revenire completa
ramane sub observatie, ca orice bolnav dupa anestezie generala. Este bine ca bolnavul -
inainte de readucerea lui in salon - sa se odihneasca o ora in vecinatatea camerei de tratament.

Numarul sedintelor (de obicei 6-8), precum si intervalele dintre sedinte sunt fixate de
medic.

Insulinoterapia consta in provocarea unui soc hipoglicemic cu insulina si mentinerea

bolnavului in coma timp de 10-15 minute. Scoaterea bolnavului din coma se face cu
Glucagon sau solutie de glucoza 33% administrat intravenos, urmat de consum oral de hidrati
de carbon usor asimilabili, dupa revenire. Prin introducerea tratamentului cu electrosoc,
insulinoterapia a pierdut mult din importanta.

Psihoterapia consta dintr-un ansamblu de procedee psihologice cu ajutorul carora pot

fi influentate unele tulburari psihice provocate de factorii psiho-sociali. Bolnavul internat ii
trebuie asigurate o ambianta si un anturaj care ii creeaza sentimente de siguranta si incredere.
Acestea pot sa-l influenteze pozitiv in dorinta lui de a se intoarce in anturajul lui obisnuit.
Succesul psihoterapiei este in functie si de masura in care aceasta poate fi extinsa si la
anturajul social al bolnavului. Psihoterapia depaseste pregatirea asistentei medicale, insa sub
indrumarea medicilor si a psihologilor de profesie, poate contribui la potentarea efectului
acesteia.

3.6. Rolul asistentei medicale in alimentatia bolnavilor.

Alimentatia bolnavilor la sectiile de psihiatrie nu comporta probleme deosebite de

dietoterapie. Daca bolnavii nu sufera de alte boli: hepatice, renale, digestive etc. alimentatia
trebuie sa fie mixta normocalorica, cu multe fructe, legume si preparate de lapte. in cursul
psihozelor acute si starilor de hiperexcitatie, se recomanda restrangerea carnii si asigurarea
proteinelor din produse lactate.

Numerosi bolnavi psihici, mai ales cei depresivi, sunt predispus! la constipatie, ceea
ce, in limitele posibilitatilor, trebuie rezolvat pe cale dietetica si numai in caz de esec cu
clisme evacuatoare. Purgativele trebuie evitate, fiindca administrarea lor repetata predispune
la constipatie habituala.
 Numerosi bolnavi psihici sunt internati intr-o stare de denutritie inaintata. La acesti
bolnavi trebuie asigurat un aport caloric mai ridicat.

La bolnavii tratati cu inhibitori de monoaminooxidaze, se interzice consumul

extractelor de carne si drojdie, pestele afumat si sarat, vanatul, numeroase preparate de
branza, si trebuie atentionati, ca dupa externare sa nu consume vin rosu sau bere, ceea ce ar
putea da nastere la accidente grave.

O problema deosebita o constituie alimentatia bolnavilor inapetenti, precum si a

acelora care refuza hrana, cateodata pe o perioada mai lunga de timp. Acesti bolnavi trebuie
hraniti prin alimentatie pasiva, eventual cu lingurita. in unele cazuri se administreaza inaintea
meselor principale 6-8-10 u insulina care, prin hipoglicemia provocata, declanseaza actul
alimentatiei. De multe ori, alaturi de alimentatia pasiva, aportul de lichide trebuie asigurat pe
cale parenterala.

Daca alimentatia activa sau pasiva nu mai este posibila, se recurge la alimentatie
artificiala prin sonda. La bolnavii psihici nu se poate mentine sonda pe loc, din acest motiv se
utilizeaza sonda gastrica, care trebuie indepartata dupa fiecare alimentatie si reintrodusa la
alimentatia urmatoare. Operatiunea se executa o data, cel mult de doua ori pe zi. La alcatuirea
amestecurilor alimentare trebuie sa se tina cont de necesitatile calitative si cantitative reale
ale bolnavului, precum si de tolerabilitatea tubului digestiv, evitand excesul de alimente, care
ar putea provoca bolnavului diaree.

3.7. Rolul asistentei medicale in educatia sanitara

Educatia a devenit una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale.
Pacientului ii trebuiesc date toate informatiile de care are nevoie pentru autoingrjire si pt. a
asigura continuitatea ingrijirilor din spital la domiciliu. Un program de educatie bine
conceput poate reduce costul ingrijirilor de sanatate si sa ajute pacientul sa-si dobandeasca o
mai buna autocunoastere.

Educatia este un proces interactiv care favorizeaza invatarea este un ansamblu de

actiuni concepute in scopul ajutarii persoanelor sa dobandeasca noi cunostinte teoretice si
practice.

Interventii nursing

Educatia pacientului poate fi definita ca un proces prin care asistenta medicala da

pacientului si familiei sale informatii privind boala,tratamentul si de alte subiecte legate de
sanatate. Educatia este mai eficace cand raspunde nevoilor de invatare. Educatiei ii revine
sarcina de a descoperi aceste nevoi,punand intrebari si informand despre punctele de interes.
Procesul educational se bazeaza pe aplicarea principiilor comunicarii interpersonale,care
consta in a transmite mesaje semnificative unei persoane si de a primi de la ea o retroactiune.
Invatarea inseamna a dobandi noi obisnuinte prin exemple repetate (un pacient diabetic poate
sa demonstreze administrarea insulinei).De fiecare data cand pacientul a dobandit o noua
cunostinta sau stapaneste o noua tehnica educationala, da dovada ca educatia lui a fost
eficace. Educatia joaca un rol important in prevenirea bolii.

Norme educationale pentru pacient:

 l) Planul de ingrijire trebuie sa privilegieze educatia pt. autoingrijire a pacientului si a
familiei sale ;

2) Pacientul care are nevoie de ingrijire dupa spitalizare trebuie sa primeasca

instructiuni si sfaturi individualizate inainte de externare.

Obiective :

1 Mentinerea sanatatii si prevenirea bolii

Aistenta medicala este persoana care informeaza oamenii si ii invata tehnici care le
vor permite sa adopte un comportament mai sanatos la locul de munca, acasa, la scoala, in
spital.

Educatia sanitara creste stima de sine a pacientului pentru ca ii permite sa isi asume o
mai mare responsabilitate fata de propria sanatate.

Subiectele de educatie in materie de sanatate sunt :

-pentru promovarea sanatatii: primele ingrijiri, imunizari, evitarea factorilor de risc

(alcool, tutun, igiena, alimentatie, exercitii fizice, securitate, depistarea dislipidemiilor);

-pentru redobandirea sanatatii: elemente de anatomie si fiziologie a aparatelor si

sistemelor afectate,cauza bolii,originea simptomelor, efecte asupra altor aparate si sisteme
justificarea tratamentului, constrangeri determinate de boala ;

- adaptarea la incapacitatea functionala: ingrijiri la domiciliu, readaptarea

functiilor restante,prevenirea complicatiilor.

2) Redobandirea sanatatii:

- cand un pacient este bolnav are nevoie de a primi informatii sau sa invete tehnici
care ii vor permite redobandirea sanatatii sau ameliorarea starii de sanatate;

- cand un pacient este stresat de o boala si accepta constrangerile pe care i le impune

boala, trebuie sa obtina informatii privind starea lui de sanatate ;

- pacientul care are dificultati in acceptarea bolii se poate sa nu manifeste nici un

interes pentru a sti ceva despre boala;

-asistenta medicala cauta sa obtina date pana la ce punct este interesat pacientul sa
invete, apoi elaboreaza metode pentru a-i stimula interesele ;

- familia joaca un rol important in restabilirea pacientului si deci este necesar sa

primeasca si ea informatii. Daca familia nu intelege ca pacientul are nevoie sa-si regaseasca
independenta functionala poate sa-i mentina starea de dependenta si sa-i intarzie procesul de
restabilire a sanatatii.

3) Adaptarea la o incapacitate functionala:

 - nu toti pacientii se restabilesc complet dupa boala. Acestia vor trebui sa dobandeasca
cunostinte sau sa invete noi obisnuinte pentru a putea sa-si continue viata cotidiana;

- daca pacientul sufera o invaliditate grava, rolul sau in sanul familiei se poate
schimba si este foarte important ca familia sa invete acest lucru.

Sustinerea adecvata va fi furnizata pacientului de catre familie prin educatie. Aceasta

educatie debuteaza cand asistenta identifica nevoile pacientului si cand familia se arata
dispusa sa colaboreze. Asistenta medicala invata membrii familiei cum se administreaza
medicamentele,cum se efectueaza baia, pansamentele. Asistenta trebuie sa determine genul
de informatii de care are pacientul nevoie in functie de nivelul sau de sanatate. Pentru aceasta
ea trebuie sa trieze nevoile acestuia, asigurandu-se ca este capabil sa le satisfaca. Pentru le
putea invata, informatiile trebuie sa fie practice si utile.

Educatia sanitara. Starea psihica si modul de gandire al bolnavilor psihici este asa de
diversificat, incat nu se pot stabili norme de educatie sanitara cu ei. Aceasta activitate in
realitate se contopeste cu psihoterapia, care este una din metodele majore de tratament la
sectiile de psihiatrie.

Educatia sanitara primeste in schimb o pondere deosebita fata de familia bolnavului,

cu care personalul de specialitate trebuie sa faca o adevarata scoala privind modul de
comportare fata de bolnav dupa reintoarcerea lui in sanul familiei, importanta continuarii
tratamentului, prezentarea regulata la controalele medicale si in limita posibilitatilor,
reintegrarea lui in activitatea de zi cu zi a familiei sau intr-o munca oarecare.

Protectia muncii. Personalul care lucreaza la sectia de psihiatrie, nemijlocit la patul

bolnavului, alaturi de noxele profesionale comune tuturor cadrelor sanitare, este expus si la
agresiunea bolnavilor psihopati. Protectia muncii privind agresiunea bolnavilor este destul de
restransa si reclama vigilenta deosebita a personalului de ingrijire, pentru recunoasterea
precoce a starilor agresive si a lua masuri profilactice de imobilizare si linistire.