FORMELE COMUNICĂRII

1. Comunicarea verbală (orală)

Comunicarea verbală (orală) reprezintă acea formă a comunicării în care informația este transmisă prin intermediul cuvântului,
într-o formă codificată. De asemenea, acest formă de comunicare este principalul mijloc prin care se derulează relațiile cu
publicul. Comunicarea orală se realizează prin mijloace variate de exprimare a informaților, oferind posibilitatea de a corecta
cele exprimate atunci când partenerii de negociere nu au înțeles mesajul.

Caracteristicile comunicării orale:

o Mesajele orale sunt efemere, spre deosebire de comunicarea scrisă. Sunt uitați înainte și nu rămân la fel în timp.

o Este spontană, deoarece poate apărea printr-o conversație între doi interlocutori, fără a exista ceva preconceput.

o Există o interacțiune între indivizii care au o conversație.

o Este imediată în timp.

o Canalul auditiv este utilizat în acest proces.

o Pot exista variații în funcție de contextul cultural.

o Puteți utiliza mișcări și gesturi care sunt asociate cu cuvintele care sunt dezvăluite.

2. Comunicarea scrisă
Comunicarea scrisă reprezintă o componentă a comunicării umane care utilizează codul scris. Deși se bazează pe
același sistem lingvistic de oralitate, proprietățile sale sunt diferite. Astfel, spre deosebire de altele, forma scrisă este complet
convențională. Trebuie să urmeze tipare definite în conformitate cu regulile stabilite de limbă.

Pe de altă parte, comunicarea scrisă este cea mai comună formă de comunicare formală între ființele umane și
îndeplinește funcții sociale de diferite tipuri. Printre utilizările sale, este foarte des folosit pentru a documenta diferite tipuri de
evenimente și pentru a efectua interacțiuni interumane.

În plus, una dintre cele mai relevante caracteristici ale sale este că nu necesită prezența expeditorului și a receptorului
în același spațiu și timp. Prin urmare, mesajul este primit într-o formă întârziată și interacțiunea scriitorului (expeditorului) și a
cititorului (receptorului) este foarte limitată. Pe de altă parte, comunicarea scrisă este în esență o activitate creativă care
necesită efort conștient. Acest efort provine din stimulii produși de minte.

Regula ce ar trebui să stea la baza oricărei comunicări scrise este: nu trebuie să scrii în aşa fel încât să te faci înţeles,
ci să nu lași loc unei posibile neînţelegeri. Putem comunica în scris prin intermediul mai multor mijloace: poşta, faxul, e-mail-ul,
Internetul,s,a.

3. Comunicarea paraverbala

In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc
cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu: caracteristicile vocii
(comunica date primare despre locutori: tanar - batran, energic - epuizat, alintat - hotarat etc.), particularitatile de pronuntie (ofera
date despre mediul de provenienta: urban - rural, zona geografica, gradul de instructie etc.), intensitatea rostirii, ritmul si debitul
vorbirii, intonatia, pauza etc.

Comunicarea paraverbala nu poate fiinta ca forma, decat concomitent cu comunicarea verbala. Dar din perspectiva
continutului ele se pot separa. De exemplu un „da' rostit ca „nu'. Deci acelasi mesaj, identic codificat verbal isi poate modifica
sensul in functie de interventia paraverbalului si sa devina altceva. Acest fenomen se numeste supracodificare.

Comunicarea verbala este de regula purtatoarea dimensiunii referentiale a actului comunicarii in timp ce comunicarea
paraverbala si nonverbala sunt implicate in realizarea dimensiunilor operational — metodologica si atitudinala.
 Limbajul paraverbal manuit cu abilitate, mareste eficienta de influenta si control a celor din jurul nostru, a partenerilor de
comunicare. Ceea ce transpare dincolo de cuvinte, in spatele lor, in subtext si in toate manifestarile vocale, posturale si gestuale
legate intim de pronuntarea sau scrierea cuvintelor, reprezinta limbajul paraverbal.

Formele de comunicare paralingvistice includ acele forme comportamentale utilizate pentru transmiterea mesajelor si
semnificatiei lor, fara a folosi cuvintele sau sistemele lingvistice de semne. In acest sens, cei mai utilizati termeni sunt cei de
paralimbaj.

Manuit de abilitate, mesajul paraverbal devine un instrument eficace in influentarea si controlul persoanelor din jurul
nostru, in procesul de comunicare organizationala. Mesajul paraverbal obtine cu usurinta respectul si poate smulge aprobarea,
intimideaza sau mentine presiunea.

Nu poate fi neglijata nici comunicarea sonora nonverbala despre care se afirma ca 38% din mesajele transmise in
interactiunea persoanelor sunt sonore, dar nu verbale. Acestea tin de bogatia parametrilor muzicali ai limbajului - intonatia, timbrul,
ritmul, tonul, inaltimea etc. - cat si de sunetele nearticulate emise de om in diverse imprejurari - oftat, tuse semnificativa.

Puterea limbajului paraverbal este dependenta de calitatile vocale si de stapanirea „mecanismelor vorbirii'.

Cei mai intalniti si utilizati stimuli paraverbali in comunicarea paraverbala sunt: calitatile vocale, inaltimea vocii, volumul
vocii, dictia, accentul, pauzele, intonatia, ritmul vorbirii etc.

Calitatile vocale - se refera la insusirile personale implicate in mecanismul vorbirii si la factorii care influenteaza sunetul vocii.
Sunetul vocii este influentat in primul rand de calitatea corzilor vocale si apoi succesiv, de pozitia maxilarului, de peretii gurii, de
dinti, de limba si buze. Sunetele sunt mai clare daca pozitia corpului este dreapta, muschii gatului intinsi, buzele flexibile, iar
respiratia buna.

Inaltimea vocii este data de frecventa de vibratie a corzilor vocale. Cand suntem tensionati sau anxiosi, corzile vocale se intind
puternic, ca si corzile unei viori, iar vocea se subtiaza, devine stridenta sau zgarie si scartaie. Cand suntem calmi si relaxati, tonul
vocii coboara, devine plin si sigur. Daca suntem obositi sau precipitati, vocea devine aspra, gatuita.

Volumul vocii este mai usor de controlat decat tonalitatea. Ritmul si forta respiratiei sunt esentiale. Corectia volumului vocii trebuie
sa tina seama de marimea incaperii, marimea grupului si de zgomotul de fond.

Volumul trebuie sa fie tare la inceputul si la sfarsitul unei prezentari pentru a sublinia obiectivele si concluziile acesteia. Se
recomanda sa pastram un volum jos, normal de conversatie adaptat ambiantei.

Dictia este calitatea si arta de a articula si pronunta cuvintele corect si clar. Ea se poate educa prin exercitiu. Dictia depinde de
articularea corecta si completa a consoanelor si de nuantarea clara a vocalelor.

Accentul priveste maniera de a pronunta mai apasat, mai intens sau pe un ton mai inalt o silaba dintr-un cuvant sau un cuvant
dintr-un grup sintactic. El poate schimba sensul cuvintelor.

Pauzele reprezinta separarea vorbirii in grupuri si cascade de cuvinte sau fraze ce pot da unele indicii asupra starilor afective si
atitudinilor vorbitorului. Pauzele prea lungi obosesc audienta, dar pauzele scurte, retorice, bine plasate, dau ascultatorului
sentimentul de implicare activa. Pauzele tactice sunt facute inainte sau dupa cuvantul sau ideea ce merita subliniata.

Intonatia cuprinde timbrul si variatia inaltimii glasului care transmit emotii, sentimente si atitudini. Inflexiunile vocii tradeaza faptul ca
vorbitorul este fericit, trist, furios, infricosat, prietenos, umil sau dictatorial. Vocea indulceste sau aspreste mesajul verbal.
Transforma afirmatiile in intrebari si invers, iar uneori transforma chiar sensul cuvintelor.

Ritmul vorbirii

Vorbirea poate fi calma, repezita, lenta, rapida, teatrala, afectata sau precipitata. Daca ritmul vorbirii este ridicat, ascultatorul
primeste mesajul verbal ca pe o urgenta. Un bun vorbitor schimba viteza pronuntarii cuvintelor in concordanta cu importanta
mesajului, in sensul ca ceea ce este nesemnificativ sau comun este rostit repede, iar ceea ce este nou sau important este rostit rar
si apasat.

Ansamblul elementelor paraverbale si nonverbale ale comunicarii este numit metacomunicare (gr. Meta = dincolo) in
plus puterea limbajului paraverbal este dependenta de calitatile vocale si de stapanirea mecanismelor vorbirii. Metacomunicarea se
refera la nivelul sugerat de emitator, iar receptorul trebuie sa distinga ceea ce a fost spus, cum a fost spus si de ce. Orice
comportament de comunicare, verbal sau nonverbal poate fi metacomunicational.
 4. Comunicarea non-verbală

Comunicarea non-verbală sau limbajul trupului este o forma importanta de comunicare, un limbaj natural, inconștient,
care transmite sentimentele și intențiile reale ale unei persoane. Atunci când oamenii interacționează unii cu alții, își transmit și
primesc semnale nonverbale. Comunicarea non verbala are, datorita ponderii ei mari în cadrul comunicării realizată de un individ,
un rol deosebit de important. Limbajul non-verbal poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbală. Mesajul neverbal
este cel mai apropiat de realitatea emitentului și este cel căruia i se acordă de către interlocutor atenția cea mai mare. Acest tip de
comunicare poate să întărească sau să contrazică mesajul verbal. Este mai credibil decât restul tipurilor de comunicare, deoarece
este mai spontană. Specialiștii consideră că într- o comunicare orală, aproximativ 55% din informație este percepută și reținuta prin
intermediul limbajului nonverbal. Comunicarea non-verbală se caracterizează prin aceea că este spontană, emoțională, sinceră,
imediată, complexă, intenționată sau neintenționată.

De ce este importantă?
Abilitățile de comunicare nonverbală pot crea o impresie pozitivă (sau negativă). Brațele încrucișate pot părea
defensive. Poziția slabă poate părea neprofesională. O privire în jos sau evitarea contactului vizual poate afecta faptul că o
persoană este văzută ca fiind încrezătoare. Când o persoană este intervievată pentru o slujbă sau participă la o întâlnire de afaceri,
comunicarea sa nonverbală este aproape la fel de importantă ca răspunsurile sale verbale.

Cum se folosește eficient comunicarea nonverbală?

Menținerea contactului vizual:

Trebuie stabilit contactul vizual atunci când se vorbește cu alte persoane. Când se stabilește un contact vizual direct,
acesta arată celeilalte părți interesul acordat față de ceea ce spune. Dacă trebuie să se facă o prezentare la locul de muncă, se
stabilește un contact vizual cu publicul. Asta le va spune oamenilor că vorbitorul este încrezător în ceea ce prezintă.

Efectuarea unui contact vizual direct oferă celorlalți confortul necesar pentru a comunica cu persoana în cauză. Este
nevoie de atenție, totuși, pentru ca încercările de contact vizual să nu se transforme într-o privire neîncetată; moderarea este cheia.

Folosirea expresiilor faciale:

Expresiile faciale transmit emoțiile. Expresiile faciale sunt de obicei universale, ceea ce înseamnă că transmit același
mesaj la nivel global. O persoană încruntată este de obicei supărată. Oferirea unui zâmbet atunci când o persoană vorbește cu
cineva, atâta timp cât nu este inadecvată situației, este minunată.

Acest lucru le spune oamenilor că respectiva persoană este fericită sau într-o bună dispoziție. De asemenea, creează
o atmosferă călduroasă și prietenoasă, permițându-le celorlalți să se simtă confortabil.

Fața poate afișa o multitudine de emoții. Când nu este necesar un zâmbet, este importantă conștientizarea expresiei
faciale avute și reacționarea în consecință. O privire serioasă atunci când munca este criticată sau un răspuns simpatic la
exprimarea dificultăților cuiva poate contribui cu mult la transmiterea angajamentului respectivului cu situația.

Atenția la spațiul personal:

Atenția la apropierea de ceilalți. Diferite culturi privesc proximitatea în diferite moduri, așa că este esențială observația
dacă persoana cu care se dorește a comunica este incomodă. Acest lucru ar putea însemna statul prea aproape și ar trebui creată
o anumită distanță între cele două persoane. Cantitatea de spațiu fizic oferită poate transmite multe emoții.

Grija posturii:

Este important să dați atenție și la postura avută. Statul cocoșat arată lipsa de interes față de ceea ce spune o
persoană. Mișcarea corpului este, de asemenea, importantă.

De exemplu, balansarea piciorului înainte și înapoi în timpul unei întâlniri le arată celorlalți nerăbdare, plictiseală și
dezinteres. A sta drept și față în față cu alții când se vorbește este foarte important.

A fi conștient de ton și sunete:

Tonul și sunetele care se fac pot comunica gândurile altora fără a vorbi. Dacă atunci când se primesc instrucțiuni de la
un manager se mormăie imediat, asta arată managerului că respectivul nu este de acord cu ceea ce a spus el. Tonul sau sunetele
pot informa oamenii despre furie, frustrare sau sarcasm. Este importantă evitarea oftatului repetat sau vorbitul cu o voce puternică.
Este recomandat vorbitul încet și calm.