Universitatea Valahia din Targoviste,Facultatea de Teologie Ortodoxa si Stiintele Educatiei,specializarea Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar,

Anul I

Comunicarea- prezentare generală și aplicații

• Profesor:
Sudentă: Zorila Maria Mirabela
 Conf.univ.dr. Claudia Vlaicu
Cuprins:

 Limbajul
 Funcţiile fundamentale ale limbajului
 Bariere în comunicare
 Bibliografie
Prezentă şi la speciile sub-umane, comunicarea
presupune reciprocitatea şi schimbul: „toate
aspectele vieţii stau sub semnul schimbului”,
afirmă Vergez şi Huisman.
Limbajul este activitatea de comunicare cu ajutorul limbii, în timp ce
vorbirea este actul de utilizare individuală şi concretă a limbii în
procesul complex al limbajului.
Dacă limba este obiect de studiu al lingvisticii, limbajul, ca fapt de
comunicare interumană, ce se bazează pe resursele din cadrul unei
limbi, este obiect al psiholingvisticii.
Forma de bază a limbii, vorbirea, este obiectul de studiu al
psihologiei, deşi în ultimele decenii graniţele dintre aceste domenii s-
au estompat prin interpenetrări continue.
 Funcţiile fundamentale ale limbajului:

 Funcţia comunicativă
Jacobson afirmă că „nu există proprietate privată în domeniul limbajului, aici totul este socializat” (Essais de
linguistique générale, p. 28), funcţia comunicativă, de transmitere de informaţii, fiind caracteristica sa cea mai
importantă şi cea mai specific umană.
 Comunicarea pune în legătură un emiţător (E) cu un receptor (R), care îşi transmit unul altuia
informaţii sub forma unui mesaj (M), folosind un canal de comunicare (C), pe care informaţia este
codificată la emiţător şi decodificată la receptor.
Emiţătorul îşi formulează ideea, gândurile, stările afective, sub forma mesajului care, pentru a putea
trece prin canalul de comunicare, trebuie codificat într-un format comun, cel puţin în parte (repertoriul
emiţătorului se suprapune parţial peste cel al receptorului).
Acest cod comun interiorizat este cel lingvistic, acompaniat de celelalte mijloace de expresie verbală
(intonaţia, accentul, frazarea, adică expresivitatea paraverbală) sau nonverbală (mimica, gesturile,
mişcarea şi atitudinea corpului, organizarea spaţială a comportamentului).

Unităţile de informaţie ale mesajului transmis pe canalul de comunicare (vizual, auditiv, tactil-
kinestezic) declanşează funcţionarea organelor de simţ ale receptorului, care primeşte mesajul sub o formă
mai mult sau mai puţin fidelă. Din cauza pertubaţiilor sau zgomotelor de pe canal, dar şi din cauza
repertoriilor semantice care se suprapun doar parţial, decodificarea este şi ea doar parţial adecvată.
Modelul abstract al comunicării umane.
 Comunicarea verbală se bazează pe cel mai specific mijloc de transmitere a
informaţiilor, limbajul, care nu este doar un simplu mijloc de transmitere, ci şi un tip
special de conduită, cea verbală, care implică activităţi foarte diverse: vorbire, ascultare,
schimb de idei, reţinere, reproducere, traducere a mesajelor sonore. Ea se subsumează
conduitelor simbolice (desen, scris, limbaj, gesticulaţie).
Cuvintele fac posibilă nu numai comunicarea, ci şi dezvoltarea globală a intelectului
uman, ele fiind locul unde reprezentarea, memoria se topesc într-o dimensiune comună,
cea semantică. În procesul însuşirii limbajului se formează gândirea logică prin
înţelegerea, relaţiilor, implicaţiilor, corelaţiilor pe care le conservă noţiunile, judecăţile şi
raţionamentele, superpozabile cuvintelor, propoziţiilor şi frazelor gramaticale.
 Funcţia expresivă:

Aceasta se referă la măsura în care forma limbajului (sau expresia) se adecvează, corespunde
conţinutului comunicat. Expresivitatea transmite şi o atitudine a subiectului faţă de ceea ce el
comunică, dar şi faţă de interlocutor. Registrul expresiv al vorbirii este de o inegalabilă
complexitate, dintre elementele lui intensitatea, frecvenţa şi organizarea temporală fiind
fundamentale.

. Astfel, prin intonaţie, care este un fenomen sonor unitar, intensitatea emisiei sonore, cuplată cu tonalitatea sunetului, imprimă
mesajului o expresivitate specifică. Aşa cum susţine Popescu-Neveanu (1986), „intonaţia nu este numai un mijloc de facilitare a
comunicării ci şi un mijloc de împlinire a ei”, „mijloacele expresive şi în primul rând intonaţia alcătuind un cod specific
limbajului oral” (p. 47). Asceasta se întâmplă deoarece prin intonaţie sensurile şi semnificaţiile mesajului pot fi variate,
nuanţate sau schimbate complet.
 Un loc important în expresivitatea comunicării revine şi accentului, care scoate în
evidenţă elementul cel mai relevant (logic sau afectiv) al mesajului, dar şi organizarea
temporală, tempoul individual al vorbirii, care este şi o particularitate temperamentală.
Expresivitatea vorbirii nu se rezumă doar la mijloacele fonetice, ci are în vedere şi bogăţia
vocabularului, gradul de adecvare la situaţie al cuvintelor alese care, pe lângă semnificaţia de
bază, au sensuri secundare sau implicite, ce se precizează doar în funcţie de context.

Dintre mijloacele sintactice ale expresivităţii verbale lungimea propoziţiilor sau a frazelor joacă un rol
important în definirea stilului personal de comunicare. În timp ce frazele scurte imprimă dinamism şi claritate
limbajului, cele lungi pot fi adecvate atunci când se caută exprimarea unei viziuni de ansamblu, nuanţate, asupra
unei teorii sau probleme, sau atunci când situaţia (sărbătoare, evocare festivă etc.) o impune.
 Contactul vizual este un element foarte important, care se asociază, atunci când privirea este directă (ochi în ochi), cu sinceritatea,
deschiderea spre comunicare şi interesul pentru discuţie. În civilizaţiile vestice evitarea privirii este tradusă ca semn al nesincerităţii şi al intenţiilor
de disimulare. Culturile extremului orient interzic privirea în ochi a unei persoane mai vârstnice sau superioare ca statut, gestul putând fi interpretat
ca sfidător, provocator şi lipsit de respect.

Privirea poate însemna atracţie, simpatie şi interes în context pozitiv, dar şi agresivitate, sfidare, provocare, în context negativ. Simpatia
duce la dilatarea pupilei, în timp ce antipatia provoacă contractarea ei. Aşa cum semnalizează Marcela Luca (Trepte spre succesul în carieră, p. 114)
„normele spaţiale constituie o formă de comunicare nonverbală a distanţei sociale şi/sau afective dintre interlocutori”.

Normele spaţiale sunt de fapt niveluri de proximitate (spaţiul intim – până la 45 cm, spaţiul personal - la aproximativ 90 cm, spaţiul oficial
- aproximativ 120 cm, şi spaţiul public - peste 150 cm, fiecare tip de spaţiu presupunând tipuri de interacţiuni sociale specifice. Distanţa normală de
comunicare dintre individ şi grup este de 3 – 6 metri, dar toate aceste bariere spaţiale sunt generate de reguli care aparţin unui tip de cultură,
existând culturi distante (cele anglo-saxone şi extrem orientale), ce presupun distanţe interpersonale mari, şi culturi apropiate (culturile latine) care
permit chiar intruziunea în spaţiul intim al celuilalt în timpul comunicării personale, semioficiale sau chiar oficiale.
 Expresia facială este extrem de importantă, pentru că fiind la vedere, este elaborată complex şi ţinută sub control
conştient mai strict decât gestica, pantomimica. De aceea ea îndeplineşte funcţiile de susţinere şi reglatorie ale conduitei
verbale, constituindu-se ca un complex limbaj secundar.

Gesturile pot îndeplini funcţii foarte diferite: de ilustrare (întăresc mesajul verbal), de adaptare (indică stări
emoţionale ce nu fac parte decât secvenţial din comunicare), gesturi emblematice (policele unit cu arătătorul înseamnă
„O.K., totul este în ordine”,”V“cu arătătorul şi al doilea deget înseamnă “victorie” etc.).
Bariere în comunicare :
• Probleme semantice, legate de competenţa socio-lingvistică: persoanele cu un
statut ridicat tind să se exprime într-un jargon savant, devenind greu inteligibile.
• Distorsiunile perceptive: centrarea accentuată pe sine (egocentrare) nu permite
înţelegerea punctului de vedere al celuilalt, de unde dificultatea alternanţei şi
deschiderii succesive a canalului de comunicare, presupusă de dialog.
• Alegerea greşită a canalului sau a momentului (nu vom folosi telefonul pentru
un raport sau ora 15 a unei zile de vineri pentru a lansa un proiect nou).
• Lungimea excesivă a canalelor: în structurile organizaţionale multietajate
parcurgerea ierarhiei poate fi foarte greoaie, ceea ce duce la pierderea actualităţii
informaţiilor.
• Absenţa feedback-ului intervine în comunicare unidirecţională (părinte-copil,
profesor-elev, şef-subaltern) unde, neavând semnale de răspuns, nu avem o idee
clară despre gradul de înţelegere.
• Diferenţele culturale: aparţinând unor culturi sau etnii diferite, semnalele
nonverbale (care susţin mesajul verbal), capătă interpretări eronate (mişcarea
capului, care la români înseamnă “da”, la bulgari însemnă “nu”).
 Bibliografie

1. Luca, M.R. (1998). Trepte spre succesul în carieră. Proiectul Tempus CME, Şcoala de vară, Braşov, Iaşi, Sibiu
2. Vlaicu, C. (2014), Fundamentele psihologiei,   VALAHIA UNIVERSITY PRES, TÂRGOVIŞTE
3. Zlate, M. (2000). Fundamentele psiholgiei. Bucureşti: Editura Pro Humanitate, Bucureşti.