Comunicarea

Definiția!
Este un proces de transmitere a unui mesaj de la o sursă către o destinație, folosind un anumit
cod și un anumit canal.
1.1. Elementele(factorii) comunicării:
o emițător sau locutor: cel care transmite un mesaj(sursa informației);
o receptor sau interlocutor: destinatarul sau beneficiarul informației;
o mesaj: cantitatea de informație ce se transmite;
o cod: sistemul de comunicare bazat pe semne lingvistice comune emițătorului și
receptorului. (Ex. limbile, ansamblurile de gesturi, poziții ale corpului, expresii ale feței,
semnale sonore sau vizuale de diverse feluri);
o canal: realizează legătura dintre E și R; în comunicarea orală: aerul prin care circulă
vocea; în comunicarea scrisă: scrisoarea, biletul, telegrama; în comunicarea rapidă la
distanță: telefonul, faxul, poșta electronică);
o context: aspectul la care se referă mesajul, subiectul, tema reală sau imaginară a
comunicării.
o II. Tipurile de comunicare
o Din punctul de vedere al transmiterii mesajului, comunicarea poate fi:
o directă: atunci când partenerii de comunicare se află față în față, într-un context
situațional comun
o mediată: când, pentru a comunica, partenerii folosesc diverse alte mijloace de
transmitere a mesajului(scrisoarea, telefonul, faxul, rețelele electronice)
o Din punctul de vedere al relației dintre emițător și receptor, se poate vorbi despre:
o comunicare bilaterală: când într-o anumită situație de comunicare receptorul poate
deveni la rândul său emițător(dialog cotidian, emisiuni interactive la radio sau la
televiziune)
o comunicare unilaterală: în cazul în care receptorul nu poate deveni, la rândul său,
emițător, mesajul transmițându-se într-un singur sens(de exemplu, dinspre ecran sau
dinspre scenă spre spectatori).
o Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
o 1. Verbal
o 2. Paraverbal
o 3. Nonverbal
o Dintre acestea, nivelul verbal (deci cel al cuvintelor) reprezintă doar 7% din totalul
actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) și
55% la nivelul nonverbal (expresia facială, poziția, mișcarea, îmbrăcămintea etc.).
o Dacă între aceste niveluri nu sunt contradicţii, comunicarea poate fi eficace.
o Dacă însă între niveluri există contradicţii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
o Comunicarea verbală se realizează oral sau în scris, prin intermediul unei limbi
cunoscute de către toți participanții la actul comunicarii.
o Comunicarea nonverbală se realizează prin intermediul gesturilor, al mimicii sau chiar
al unui sistem special creat, cum ar fi limbajul surdo-muților.
o Comunicarea paraverbală se realizează prin intermediul aspectelor legate de
voce(modulație, ritm, volum) sau prin pauzele în vorbire.
o În comunicarea orală , elementele verbale sunt însoțite de elemente de comunicare
nonverbală și paraverbală
III. Factorii care pot perturba comunicarea

Care sunt factorii care pot perturba comunicarea?

 barierele de limbaj;
 emoțiile;
 lipsa de cunoaștere;
 lipsa de interes;
 zgomotul.
Factorii perturbatori ai comunicării pot fi clasificați în două categorii:
  interni
 externi
A. Factorii interni:
 Barierele de limbaj: deficiențe verbale, auditive.
 Barierele semantice: vocabularul sărac, conotații emoționale ale unor cuvinte.
 Emoțiile
 Timiditatea
 Lipsa de cunoaștere
 Lipsa de interes

B. Factori externi:
 Canalele de comunicare
 Climatul de comunicare: atmosfera, condițiile în care se desfășoară procesul comunicării
 Perturbațiile fizice
 Interferențele- zgomotele
 Locul și momentul
 Zvonul

3.1. Lexicul3.2. Notiuni de fonetica3.3. Notiuni de sintaxa3.4. Morfosintaxa3.5. Sintaxa

propozitiei3.6. Sintaxa frazeiInvatamant liceal (clasele IX-X)Continuturile invatarii sunt grupate
in doua domenii:
I. Literatura
,
II. Limba sicomunicare
.Domeniul
Literatura
este conceput cu o dominanta pentru fiecare an de studiu. In clasa aIX-a, dominanta este
Literatura si viata si
propune trei module:
1. Fictiunea literara, 2.Fictiune si realitate
si
3. Literatura si alte arte.
In clasa a X-a domeniul
Literatura
accentueaza receptarea diferitelor texte literare sinonliterare prin folosirea modalitatilor de
analiza tematica, structurala si stilistica:1. Receptarea textelor literare
1.1.
Lectura textelor literare
1.2.
Confruntarea cu receptarea de catre ceilalti a textelor literare2.Literatura si alte arteDomeniul
LIMBA SI COMUNICARE
cuprinde:1. Producerea mesajelor orale si scrise1.1. Exprimarea orala (dialogul, monologul)1.2.
Exprimarea scrisa (tipuri de texte)1.3. Niveluri de constituire a mesajului (fonetic, ortografic si
de punctuatie, morfosintactic,lexico-semantic, stilistico-textual, nonverbal si paraverbal)2.
Receptarea mesajelor orale si scrise2.1. Receptarea diverselor tipuri de mesaje2.2. Niveluri ale
receptarii (fonetic, ortografic si de punctuatie, morfosintactic, lexico-semantic,stilistico-textual,
nonverbal si paraverbal)

Invatamant liceal (clasele XI-XII/ XIII)A. In ciclul superior al liceului, continuturile din
domeniul
literaturii
vizeaza aplicareamodalitatilor de analiza tematica, structurala si stilistica a textului literar, dar si
construirea uneiviziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin studierea unor
opere literarereprezentative apartinand, in special, autorilor canonici.B. Pentru continuturile din
domeniul
limb
as
i comunicare
se au in vedere aspectele normative sifunctionale ale studiului limbii, se actualizeaza achizitiile
anterioare ce pot sprijini demersul deintelegere si interpretare a textelor literare studiate, ca si
achizitiile din domeniul comunicariiorale si scrise.
3.

Modalitati de abordare didactica a procesului de predare-invatare-evaluare

Modelul
comunicativ-functional
presupune studiul integrat al limbii, al comunicarii si altextului literar. Avand in vedere ca
programa are la baza competentele generale si cele specifice,continuturile apar, in acest context,
drept mijloace de realizare a finalitatilor disciplinei.Proiectarea activitatii didactice, ca si
elaborarea de manuale scolare alternative trebuie sa fie precedate de lectura integrala a
programei scolare si de urmarirea logicii interne a acesteia.Activitatile de invatare si strategiile
de lucru propuse de cadrele didactice trebuie sa tinaseama de atat precizarile programei, cat si de
particularitatile de varsta ale elevilor, deachizitiile, interesele si preocuparile lor, pentru
asigurarea accesibilitatii demersului didactic.·
Orientarea studiului catre elev
Recomandarile cu privire la libertatea profesorilor de a-si alege textele-suport adecvate pentru
evidentierea notiunilor cuprinse in domeniul
Lectura/ Literatura
releva relatiadintre programa scolara - principalul document care ghideaza activitatea la clasa -
si manualulscolar ca instrument de lucru flexibil si adaptabil nevoilor concrete ale grupului de
elevi. Dinnecesitatea de
orientare a studiului catre elev,
profesorii isi vor adapta demersurile didactice infunctie de nevoile reale ale acestuia, atat in
selectarea textelor pentru studiu (texteliterare

apartinand diverselor genuri si specii, dar si diferite tipuri de texte nonliterare), cat si ametodelor
activ-participative, a activitatilor didactice de tip formativ si performativ, care presupun
implicare si interactiune pentru rezolvarea unor sarcini de invatare concrete. Optiunea pentru
selectarea temelor si a textelor se poate face si pe baza unor chestionare de evaluare
acapacitatilor si a intereselor de studiu ale elevilor din clasa.Centrarea pe elev, ca subiect al
activitatii instructiv-educative presupune respectarea unorexigente ale invatarii durabile, asa cum
sunt:- utilizarea unor metode active care pot contribui la dezvoltarea capacitatii de comunicare,de
manifestare a spiritului critic, tolerant, deschis si creativ;- exersarea lucrului in echipa, a
cooperarii si/sau a competitiei;
- realizarea unor activitati diverse de receptare si producere de mesaje orale si scrise,care sa dea
posibilitatea tuturor elevilor de a se participa la propria invatare;- integrarea, in predare-invatare-
evaluare, a elementelor de continut din cele treidomenii ale disciplinei (lectura, practica rationala
si functionala a limbii, elemente deconstructie a comunicarii), pentru a le oferi elevilor motivatii
pentru invatare si un demerscoerent integrator al formarii capacitatilor de comunicare·
Selectarea continuturilor invatarii in raport cu finalitatile vizate
Programele pun in centrul procesului didactic
finalitatile
pe care acesta trebuie sa le aiba invedere. Continuturile disciplinei devin, in acest context,
mijloace de atingere a acestor finalitatisi ele pot fi diverse si chiar diferite. De exemplu, nu se
studiaza textul x sau y, ci tipuri de texte,care ofera cadrelor didactice oportunitati de actualizare
si de transferare a competentelor delectura ale elevilor. De asemenea, nu se studiaza doar despre
verb sau despre adjectiv, ci sidespre felul in care acestea functioneaza in comunicare. Cu alte
cuvinte, profesorii vor urmari sa puna in practica trecerea, in predare, de la un accent
preponderent pe informativ si reproductiv, lafocalizare pe formativ si pe autonomia elevului in
manevrarea cunostintelor asimilate.In domeniul continuturilor, o pondere importanta au capatat
formele comunicarii orale,introducerea textelor nonliterare, a altor forme de comunicare artistica
(teatru, film), deschidereacanonului scolar spre texte actuale din literatura romana, toate acestea
urmarind de fapt sa-i ofereelevului o motivatie mai buna pentru dezvoltarea propriei personalitati
si sensibilitati intr-o lumedinamica.·
Caracterul functional, practic, aplicativ al predarii-invatarii.
Studiul limbii romane se axeaza pe doua coordonate principale: (a)
normativa s
i(b)
functionala,
avand ca obiectiv formarea la elevi a unor deprinderi de a folosi limbaromana corect, adecvat si
eficient in producerea si receptarea textelor orale si scrise. Abordareacontinuturilor propuse se va
face in ordinea aleasa de autorii de manuale sau de profesori,integrandu-le acolo unde considera
ca au eficienta didactica. Se recomanda, pentru studiul limbiiromane, folosirea, de preferinta, a
textelor selectate pentru domeniul
Literatura
.In ceea ce priveste producerea de mesaje scrise si orale se vizeaza competente proceduralecare
sa poata fi transferate in contexte variate (rezumare, analiza, comparare, argumentare,
descriereetc.). Textele literare si nonliterare vor fi folosite ca mijloace pentru formarea
deprinderilor dereceptare, care sa fie aplicate adecvat si la lectura altor texte de acelasi tip.
Pentru sugestii si exemplede activitati de invatare, se vor consulta volumele
Ghid metodologic. Aria curriculara Limba sicomunicare, liceu,
si
Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba si literatura romana- invatamant primar
si gimnazial,
Bucuresti, Editura Aramis, 2002, elaborate de Consiliul National pentru Curriculum.

Pentru asigurarea unei eficiente sporite a invatarii, se recomanda ca profesorii safoloseasca in

mod adecvat scopurilor educationale toate
tipurile de evaluare
: evaluare initiala,evaluare continua, evaluare sumativa; evaluare de proces, de produs si de
progres, dar si odiversitate de
metode si instrumente de evaluare
(traditionale si complementare). Pentru a faceinvatarea mai atractiva pentru elevi, se pot folosi
metode si instrumente complementare deevaluare, precum: observarea sistematica a
comportamentului elevilor, investigatia, referatul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea. Exemple
si sugestii se pot gasi in volumul

Ce este comunicarea orală?

Comunicarea orală este una care are loc între două persoane sau un grup de persoane
și al cărei mijloc esențial de transmitere este limbajul oral.

Elemente de comunicare orală

Procesul comunicativ are câteva elemente cheie, care în cazul comunicării orale se
aplică în felul următor:

 Expeditor : este persoana care emite sau trimite mesajul. În acest caz, vorbește
persoana sau persoanele.
 Receptor : ei sunt cei care primesc mesajul. În comunicarea orală, destinatarii ar
fi ascultătorii.
 Mesaj : este conținutul pe care doriți să îl transmiteți (idee, gândire, informație,
emoție etc.)
 Canal : este resursa care este utilizată pentru a comunica. În acest caz, este
limbajul oral, ideile transmise prin voce.
  Cod : se referă la elementul comun pe care atât expeditorul, cât și receptorul îl
vor împărtăși pentru a comunica.
 În comunicarea orală, codul este un limbaj oral.
 Feedback : denumit și feedback , se referă la răspunsul receptorului la mesajul
pe care l-au primit.
 În acel moment, receptorul devine expeditor, iar cel care a fost expeditor devine
acum receptor.
 Codificare : presupune adaptarea codului astfel încât receptorul să îl înțeleagă
(vocabular, ton etc.).
 Decodare : procesul mental al receptorului este interpretarea mesajului
expeditorului.
 Context : este situația în care se generează comunicarea (muncă, informală,
familială, știri etc.).

Caracteristicile comunicării orale

Este efemer

Dacă nu mai există înregistrări (înregistrări audio, de exemplu), mesajul poate fi pierdut
sau denaturat. Comunicarea se termină atunci când sunetele emise de voce sub formă
de cuvinte nu mai sunt auzite.

Depinde de limbajul oral

Prin urmare, aparatul de vorbire, responsabil de voce, trebuie să funcționeze optim în

ceea ce privește tonul, volumul, viteza, pauzele etc. La fel se întâmplă și cu sistemul
auditiv, deoarece acesta este responsabil pentru primirea mesajului.

Procesul de comunicare are loc în timp real

Expeditorul poate primi un răspuns imediat de la receptor, care include feedback .

Vă puteți baza pe alte resurse pentru a completa comunicarea

Limbajul corpului, gesturile, grimase, sunete onomatopeice și chiar apariția vorbitorului

pot servi pentru a sublinia mesajul.

Tipuri de comunicare orală

Comunicarea orală este clasificată în două categorii:

Comunicare orală spontană

Este tipul de comunicare pe care îl avem de cele mai multe ori. Apare atunci când
expeditorul trimite în mod neintenționat un mesaj către un receptor și acesta
răspunde. Este folosit în general pentru a comunica idei, reflecții sau stări de spirit.
Un exemplu de comunicare orală spontană ar fi o conversație între prieteni.

Comunicare orală planificată

Este tipul de comunicare care, prin natura sa, necesită o structură anterioară.

Planificarea mesajului și procesul de comunicare pot avea obiective informative,

distractive și chiar personale, dar vor avea întotdeauna un model cu un anumit început
și sfârșit.

Comunicarea orală planificată poate fi:

 Unidirecțional : când un expeditor se adresează unui receptor sau unui grup de

receptori.
Un exemplu de comunicare orală planificată într-un singur sens este atunci când un
profesor predă.

 Multidirecțional : atunci când rolurile expeditorilor și receptorilor nu sunt statice,

ci sunt schimbate continuu.
Un exemplu de comunicare orală planificată de tip multidirecțional ar fi întâlnirile de
lucru, adunările etc.

Ce este comunicarea scrisă?

Este o formă de comunicare care permite exprimarea ideilor, gândurilor, informațiilor
sau opiniilor prin limbajul scris.

Aceasta înseamnă că, comunicarea scrisă este exprimată în cuvinte, propoziții sau
paragrafe care trebuie codificate într-o limbă comună pentru toți cei implicați. Dacă
expeditorul sau destinatarul nu cunosc regulile scrisului, comunicarea va eșua.

Aceasta înseamnă, de asemenea, abilități de citire, pentru a primi și interpreta mesajul.

Elemente ale comunicării scrise

În timp ce expeditorul, receptorul, mesajul, codul etc. sunt elemente esențiale ale
oricărui proces de comunicare, comunicarea scrisă are alți factori suplimentari care sunt
necesari pentru procesul de schimb de informații:

 Structură : se referă la planificarea conținutului (ce doriți să comunicați?).

 Stil : este modul în care mesajul va fi comunicat (cum va fi comunicat?).

Tipuri de comunicare scrisă

Comunicarea scrisă are tot atâtea tipuri de suporturi fizice. Prin urmare, este firesc ca
pe măsură ce tehnologia avansează, să fie create noi suporturi și formate pentru a
înlocui vechile moduri de comunicare.

În prezent, acestea sunt unele dintre cele mai frecvente tipuri de comunicare scrisă:

 E-mail.
 Cărți (tipărite și electronice).
 Documente legale.
 Ziare (tipărite și digitale).
 Pagini web (informative, de divertisment, personale etc.).

Caracteristicile comunicării scrise

Necesită abilități de alfabetizare

Participanții la procesul de comunicare trebuie să știe cum să citească și să scrie în

limba (limba) în care este transmis mesajul pentru a putea emite, primi și răspunde la
acesta, dacă este cazul.

Feedback-ul nu este imediat

Spre deosebire de comunicarea orală, în comunicarea scrisă procesul nu are loc în timp
real, astfel încât răspunsul receptorului poate dura, și uneori nu există nici măcar un
răspuns.

Este permanentă

Comunicarea scrisă rămâne în timp, deoarece este o înregistrare în sine și va dura atât
timp cât suportul fizic care o conține. O carte, o scrisoare, un e-mail, un mesaj instant
vor rămâne acolo atâta timp cât nu vor fi distruse, șterse, modificate etc.

Necesită planificare

Comunicarea scrisă implică o organizare și ierarhizare a ideilor, astfel încât mesajul să

poată fi transmis corect

Grupul interjecţional reprezintă partea componentă a enunţului

organizată în jurul unui centru interjecţional, alcătuită din interjecţia-
centru şi elementele dependente: hai acasă, hop şi eu, uite ce faci!.
Funcţiile sintactice sunt asemănătoare celor din grupul verbal.
În lingvistică, sintagma reprezintă o combinație de cel puțin două cuvinte, ce
reprezintă cea mai mică unitate, în cadrul căreia se poate stabili o relație sintactică.
În funcție de partea de vorbire din care provine cuvântul, care dă caracterul
sintagmei, există sintagme nominale, verbale, adjectivale etc. În ceea ce privește
sensul noțiunii de „sintagmă”, interpretările diferă în literatura de specialitate. DȘL
definește grupul sintactic ca un „component al structurii propoziţiei constituit în
jurul unui centru (sau cap) de grup...”. În funcție de valoarea morfologică a
centrului există diferite tipuri de sintagmă, de exemplu, grupul nominal, grupul
adjectival etc. Grupul sintactic este descompus în fraze, nu reprezintă un întreg
independent. În GLR din 1966 nu găsim o definiție a conceptului de funcție
sintactică, ce este reprezentată de grupul format dintr-o relație de subordonare și un
termen subordonat.

The syntagma is, in linguistics, a combination of at least two words that represents
the smallest unit within which a syntactic relationship can be established.
Depending on the part of speech to which the word that gives the character of the
syntagma belongs, there is a nominal, verbal, adjective, etc. syntagma. Regarding
the scope of the notion of „syntagma” the interpretations differ in the literature.
DȘL defines the syntactic group as a „component of the sentence structure formed
around a center/ group leader...”. Depending on the morphological value of the
center are various types of syntagma, eg. nominal group, adjective group etc. The
syntactic group is decomposable into phrases, it does not represent an independent
whole. In GLR 1966 we do not find a definition of the concept of syntactic
function, it is represented by the gro