Definirea comunicarii

Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot

identifica cteva aspecte comune:

comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii

(informatia fiind privita ca un termen general referindu-se att la concepte,
ct si la semne, simboluri etc.)

comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup

etc.)
Etimologic, termenul provine din limba latina, unde communis nseamna a
fi n relatie cu, a pune de acord.
Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a
unui mesaj si de transmitere a acestuia ntr-o maniera codificata cu ajutorul
unui canal catre un destinatar n vederea receptarii (Maria Voinea).
Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie ntre indivizi ce
implica transmitere intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu
efect retroactiv.
Comunicarea are rolul de a pune n relatie sistemele (omul) cu mediul n care
evolueaza.

PRINCIPALELE FORME ALE

COMUNICARII
Forme ale comunicarii

Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se

particularizeaza n contexte diferite: exista informatii care se transmit
genetic, informatii care circula n mediul social (cutume, obiceiuri etc.), n
organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt identificate variatele
forme de comunicare:

Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:

1.

comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)

2.

comunicare interpersonala (cu altii)

3.

comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate

generala)

4.

directa (fata n fata)

5.

indirecta (mediata)

6.

verbala

7.

nonverbala

8.

paraverbala

9.

comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)

10.

comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)

11.

comunicare instrumentala (cnd este urmarit un scop precis)

12.

comunicare omogena (om-om, animal-animal)

13.

comunicare heterogena (om-animal, om-masina)

14.

comunicare ascendenta (cu superiorii)

15.

comunicare descendenta (cu subalternii)

Dupa contextul spatial-temporal al mesajelor

Dupa instrumentele folosite

Dupa obiectivele comunicarii

Dupa interactiunea sistemelor care comunica

Dupa pozitia n cadrul unei organizatii

3.

comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale)

COMUNICARE VERBALA
Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind
actul prin care informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice,
dar nu numai.
Indivizii pot fi diferentiati prin:

competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica

mesaje ntr-o limba;

performanta lingvistica (capacitatea de a nsufleti termenii prin

corelarea cu aptitudinile, atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel
nct sa fie obtinute efecte noi);
De aici rezulta stilul de comunicare exista persoane care fascineaza nu prin
ceea ce comunica, ci prin felul n care comunica. Aceeasi tema poate fi
expusa:

printr-un limbaj rational, dirijat

printr-un limbaj metaforic, euristic

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al

vorbitorului si nu o realitate.
Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:

stil neutru (elimina starile sufletesti) prezent n relatiile oficiale;

stil solemn (impun un ceremonial) prezent n momente deosebite;

stil beletristic (bogat n sensuri, favoriznd imaginatia);

stil stiintific (predomina deductia si inductia);

stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);

stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);

stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa ndeplineasca urmatoarele calitati:

claritate (nivelul de concizie, sistematizare);

corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);

adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte n raport cu intentii);

puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);

concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);

precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita

ntelegerea).
Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul,
seminarul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria,
dezbaterea, conferinta, prelegerea etc.

In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi

receptat, inteles, acceptat si mai ales, de a provoca o reactie), subiectul
uman, manifesta un comportament verbal, ca mijloc de valorificare a celei
mai utilizate forme de comunicare interumana,comunicarea verbala.
Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca,
individul, asimileaza limba dintr-o comunitate de limba, pe baza capacitatii
innascute de a o invata, si o interiorizeaza intr-un limbaj comun, care ii
perminte sa comunice cu ceilalti indivizi, care impartasesc acelasi sistem de
semnificatii.
Limba este un sisitem de semne institutionalizat social (CARROLL, 1979,
pag.14), care sta la baza oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile
fiintele umane. Este formata din unitati de limba, ale caror conotatii se
definesc si se redefinesc prin dependente sintactice si psihosemantice
( semnificatiile de baza sunt universale, dar ele se particularizeaza atunci
cand sunt personalizate.)
Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il reprezinta limba, este resursa
fundamentala a comunicarii.
Fiecare semn prezinta corespondente, desemnate in procesul devenirii
culturale a fiintei umane, cu diferite stari de lucruri, care ne compun
realitatea.

Aceste corespondente formeaza sistemul de continut sau de sensuri si

semnificatii, prin care se atesta limbajul.
Limbajul inseamna deci comunicare,iar comunicarea nu este alteceva decat
schimbul de semnificatii.
Limbajul are rol de a organiza specific gandirea umana, definindu-se astfel ca
o modalitate intrinseca prin care exista individul uman in dimensiunea sa
spirituala.
Pentru N.CHOMSKI individul poseda o anumita competenta lingvistica
exprimata de un tip aparte de creativitate. El precizeaza ca limba nu este
formata numai din unitati de limba, ci ea reprezinta un ansamblu nelimitat
de propozitii generative.
In sensul recunoscut al afirmatiei ca limba are o structura bipolara,vizand
opozitia dintre stereotipurile automatizate si posibilitatile combinatorice
infinite, CHOMOSKI demonstreaza ca subiectul uman dispune de predispozitii
native, care ii fundamenteaza capacitatea de combinatorica verbala.
Promovand teoria gramaticii transformationale CHOMSKI arata ca
aceasta cuprinde un ansamblu de reguli sintactico-semantice, prin care,
pornindu-se de la anumite structuri, se poate ajunge la altele, mai elaborate.
Competenta lingvistica a individului presupune stapanirea de catre acesta a
tehnicii de transformare a structurilor. Competenta sau potentialul si nivelul
performantelor sau realul, determinat de ce fel de transformari ce se
efectueaza, conditioneaza in viziunea autorului, creativitatea
lingvistica. In cazul in care este competitiva calitativ, ea defineste un stil
de exprimare original, rafinat si cu un nivel inalt de organizare a mesajelor
verbale.

Pentru a reprezenta grafic comunicarea verbala diadica, mai aproape de

complexitatea ei, este necesara completarea schemei clasice a lui MEYEREPPLER cu un element de conditionare variabila reprezentat de constelatia
factorilor individuali sau de influenta (SMITH,1992,pag.49), ca in figura
1(pag 9).
Faptul ca majoritatea actelor de comunicare sunt compuse din intelesuri
comune (perfect intelese), intelesuri tematice tipice (partial intelese)
si aspecte singulare (necodificabile), verifica ipoteza diferentei
interindividuale.
Aceasta diferenta este sustinuta de inefabilul personal specific fiecarui
individ, variabil determinat de dimensiunea biologica, de achizitiile culturale,
de nivelul de experienta, de nivelul educational, de modalitatile de exprimare
verbala si/sau nonverbala precum si de alte caracteristici individuale.
Acestia reprezinta factorii de influenta care prin interdependenta lor
concura la desemnarea personalitatii individului uman ca entitate
comunicativa.
Inteligibilitatea mesajului creste cu cat in actul de comunicare subiectii
impartasesc intr-o mai mare masura codurile lingvistice, si au factorii de
influenta la parametrii compatibili.
Vorbirea, ca manifestare verbala a limbajului, diferentiaza indivizii, in functie
de abilitatea cu care acestia o produc.
Abilitatea de a vorbi este diferita de la individ la individ, in functie de
posibilitatile variabile de invatare a comportamentului lingvistic, de conditiile
de intarire, stimulare, de fondul psihologic, de context, de mediile
socializatoare, durata studiilor, pozitia sociala (etc), factori care si-au
exercitat presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.

CARROLL a delimitat noua tipuri de abilitati verbale, care in masura in care

se regasesc in comportamentul verbal individual, contureaza usurinta
verbala de baza si anume:
1)

Cunoasterea verbala (reprezentand nivelul de cunoastere a

vocabularului si a structurilor gramaticale ale limbii).

2)

Abilitatea de judecata abstracta (reprezentand nivelul de

abstractizare si judecata inferentiala).

3)

Fluenta ideationala ( reprezentand usurinta individului de a face

apel la cat mai multe idei paralel cu tema data).

4)

Fluenta cuvintelor (reprezentand abilitatea de a gasi cuvintele

potrivite contextual).
5)

Fluenta de exprimare ( reprezentand abilitatea de transpunere si

formulare a ideilor)
6)

Sensibilitatea gramaticala (reprezentand abilitatea de constructie

gramaticala).
7)

Facilitatea de denumire (reprezentand abilitatea de a raspunde

rapid la intrebari in succesiune rapida).

8)

Abilitatea de exprimare orala (reprezentand capacitatea de

adptare contextuala a elementelor prozodice: intonatie,ritm,pauze).

9)

Abilitatea articulatorie si de enuntare (reprezentand calitatea

dictiei).
Gradul de competenta lingvistica este determinat complementar si de
caracteristicile de personalitate care se activeaza in comunicarea verbala.

In ce priveste modul de vorbire ca oglinda a identitatii sociale a indivizilor, se

poate conchide ca persoanele vorbesc intr-un anumit fel in functie de varsta,
sex, statut, de interese sau de un context tipic.
Spre deosebire de copii, adultii pot face diferenta dintre a vorbi liber si a
vorbi in conformitate cu diverse reguli, norme, dictate social.
Modul in care individul utilizeaza exprimarea verbala ofera o serie de date
empirice despre acestea, ii prefigureaza stilul comunicational si ii
caracterizeaza nivelul de socializare si integrare sociala.
Felul in care este receptat mesajul verbal depinde de atitudinea individului
fata de comunicare,de exprimarea clara a ideilor, de folosirea cu acuratete a
expresiilor si cuvintelor, de sinceritatea,relaxarea si aparenta (aspectul
exterior, tinuta si vestimentatie) si, de asemenea,de expresivitatea nonverbala, care constitue cateva din calitatile unui bun orator.
Prin vorbire individul ofera celor din exterior cheia care deschide prima
poarta catre sine, vorbirea fiind si unul din criteriile de observare
interpersonala si de etichetare.

COMUNICARE NON VERBALA

Un rol important n comunicarea verbala l are ascultarea.

2.3. Comunicarea
nonverbala si paraverbala
Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali
(personali si/ sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt:

sursul (zmbetul), privirea aprobativa, strngerea de mna, gesturi amicalfamiliare, contactul corporal (o bataie usoara pe spate, cuprinderea
umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine,
dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat
verbal.
Componentele Comunicrii non-verbale:
Mimica-privirea: deschis sau evitant, fix sau mobil; zmbetul sau
grimasele; micarea sprncenelor, etc. Contactul vizual este foarte important
n comunicare: s-a demonstrat c nu putem menine contactul vizual cu o
persoan necunoscut mai mult de 0.7 s (media este de 0.4 s). De asemenea
s-a demonstrat c ntr-o conversaie aproximativ 50-60% din timp
comunicarea este susinuta de contact vizuale intre cei 2 (sau mai muli)
parteneri.
Gestica micarea minilor, btutul din picior, privitul repetat la ceas,
aranjarea ritmic a prului etc. Gesturile pot fi: obinuite (ex: ridicarea
degetelor de ctre elevi cnd vor s rspund, ridicarea minii cnd vrei s
opreti un taxi, gestul de la revedere, etc); gesturi simbolice (ex: gesturile
folosite n interiorul unor grupuri i a cror semnificaie este cunoscut
numai de acestea).
Postur -poziia corpului: poziie relaxat, deschis, ocupnd tot spaiul n
care stm- ncredere n propria persoan; utilizarea numai a unui colt de
scaun, minile strnse la piept i cu picioarele ncruciate nchidere, team,
nencredere n propria persoan;
Atitudinea relaxat, grav, serioas, nchis, respingtoare, deschis,
ezitant etc

Vestimentaia culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toi

atia indicatori ai sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau
sport.

Comunicarea paraverbala nsoteste si coloreaza comunicarea verbala.

Dintre factorii paraverbali ai comunicarii, mentionam:

tonalitate

ritm

intonatie

volumul vocii

Fenomenul comunicarii umane isi tradeaza complexitatea prin faptul ca ea se

produce chiar si atunci cand nu sta sub auspiciile intentionalitatii.
Tot ceea ce compune existenta umana se regaseste in diferitele aspecte ale
comunicarii.
Se trimit si se primesc mesaje continuu, cu sau fara efort
constient,comunicarea nefiind obiectivata numai in rostire, ci si in fiecare
element de miscare ce construieste comportamentul uman.
Comunicarea non-verbala impreuna cu cea verbala detrmina capacitatea
individuala de exprimare,care permite jocul diversificat al interactiunilor
sociale.

In definitia data de ENATESCU comunicarea non-verbala desemneaza

totalitatea modificarilor de comportament aparute in cursul actului
comunicarii, in afara comunicarii lingvistice ,completand-o. Comunicarea
extraverbala insoteste momentul concret al comunicarii fiind ,de obicei,
paralele si sincrona cu comunicarea verbala,intarind-o, dandu-I culoare si
stil, uneori suplinind-o (1987,pag.48).
Ceea ce reprezinta insa ineditul comunicarii non-verbale este un anumit spirit
contradictoriu, pe care il dezvolta contextual, in anumite momente, fata de
continutul comunicarii verbale.
Pornind de la sintagma nu este important numai ce se spune ci si in ce
fel se spune se poate constata ca interpretarea mesajelor variaza in functie
de corespondenta semnificatiilor dintre comunicarea verbala si comunicarea
nonverbala.
Astfel, dincolo de comunicarea verbala se pot desprinde sensuri opuse
afirmatiilor pe care aceasta le propune, in cazul in care nu este sustinuta de
o anumita echivalenta simbolica de catre comportamentul non-verbal. Exista
doua forme prin care comportamentul non-verbal poate devia sensul
mesajului verbal, in functie de doua tipuri de elemente
constitutive: elemente expresive asociate cuvintelor (ritm,
intonatie,accent) si elemente expresive fizice (jocuri fizionamice, gesturi,
posturi).
Astfel, daca mesajul care se receptioneaza este interpretat si din perspectiva
inflexiunilor prozodice,sensul afirmatiei initiale poate fi contrazis prin
efectele paralingvistice, respective; iar daca se receptioneaza si se
interpreteaza si formele de expresie fizica, afirmatia risca sa fie anulata de
efectele metacomunicarii.
Deci,pentru a putea deosebi valentele de aprobare sau dezaprobare, de
sinceritate sau ironie, de acceptare sau neacceptare, este iminenta

necesitatea interventiei capacitatii de decodificare a semnificatiilor nonverbale ale mesajelor, comunicarea extraverbala fiind suma reactiilor
voluntare dar si involuntare ale subiectului, fata de comunicarea in sine sau
fata de partener..
Caracterul dual al comportamentului uman non-verbal sprijina teza evolutiei
speciei umane. Daca pe de o parte comportamentul uman non-verbal
este innascut (din punc de vedere biologic), determinand involuntar
comunicarea spontana, pe de alta parte el este invatat (din punct de vedere
cultural), determinand voluntar comunicarea controlata, adaptata situatiilor
sociale.
Elementele comunicarii non-verbale care se achizitioneaza treptat,in functie
de experienta, ,,prin incercare si eroare,, reusesc sa disimuleze
comportamentul uman non-verba dictat instinctual sau emotional intr-o
forma acceptata social.
Datorita caracterului socializator al comunicarii non-verbale, una din functiile
sale este eminamente sociala.
Cealalta functie, afectiv-expresiva, investeste comportamentul non-verbal
al individului, cu conotatii emotionale specifice, variabil personalizate, care
informeaza partenerii de comunicare asupra starii sale psihoafective.
De fapt exista o integrare a functiei sociale si afective
caracteristice comportamentului non-verbal.Continutul oricarei actiuni nonverbale cunoaste o parte descriptiva (mesajul) si una afectiva (printr-unul
sau mai multe elemente non-verbale aditionate interpretabile
contextual.Ciofu,1989,pag.41).
Pentru a intelege mai bine cum se produce comunicarea non-verbala este
necesara detalierea mijloacelor prin care aceasta se exprima.

SMITH a delimitat trei arii majore ale comunicarii non-verbale: comunicarea

prin limbajul trupului, comunicarea si spatiul si comunicarea si
timpul.

LIMBAJUL TRUPULUI. Nu rareori din nevoia de cunoastere,subiectii isi

exerseaza spiritul de analiza, urmarind sau ghicind caracteristici individuale
ale persoanelor prin observarea limbajului trupului. Acesta cuprinde
elemente de expresie fizica, amintite anterior, si care se grupeaza in patru
centre de interes analitic: expresiile faciale,gesturile si postura,
vestimentatia si artifactele.
EXPRESIILE FACIALE. Coefeicientul emotional, pe care individul il coreleaza
constient sau inconstient cu mesajul verbal, poate reprezenta un indiciu
orientativ asupra tipului temperamental, starii psihice de moment,asupra
disponibilitatii sale spre comunicare cu persoana in cauza si asupra atitudinii
sale in ce priveste comunicarea, in general sau in particular, de deschidere
sau de refuz.
Acest coeficient emotional este, in majoritatea cazurilor, determinat de tipuri
de sentimente, care se exprima dupa KNAPP in sase expresii faciale de
baza: surpriza, tristetea, mania, dezgustul (dispretul), buna
dispozitie (fericirea) si frica. Acelasi mesaj verbal insotit de expresii
faciale diferite se preteaza la interpretari diferite.
Astfel, acesta poate fi intarit,completat sau poate atrage atentia asupra unor
sensuri contradictorii care le descalifica pe cele intentionate de subiect.
Jocurile mimice pot constitui mesaje pentru receptori chiar si independent de
comunicarea verbala; in diferite situatii se recunoaste puterea expresiva a
mesajelor non- verbale de constructie faciala, care nuanteaza si certifica
indubitabil anumite semnificatii. Expresia ochilor are ponderea cea mai mare

in transmiterea mesajului non-verbal facial; daca nu se traduce prin aprobare

si interes poate pune sub semnul esecului intreg actul comunicarii. Expresiile
faciale disponibilizeaza individul spre a fi cunoscut de catre ceilalti in
dimensiunea sa intima, deoarece exprima instantaneu si valoric reactia sa de
comunicare.
Cea mai dezirabila expresia faciala in comunicare este zambetul sincer. El
este reprezentarea placerii de a comunica si simbolul intelegerii interumane.
GESTURILE. POSTURA. Gesturile sunt miscarile realizate cu ajutorul
extremitatilor (maini, cap, picioare). Alaturi de postura (reprezentand pozitia
corpului la un moment dat), acestea atentioneaza partenerii de comunicarea
asupra starii de spirit a individului si constitue o sursa nelimitata de mesaje
non-verbale.
Unele gesturi au semnificatii precise (facand parte dintr-un sistem de
semnalizare recunoscut social), altele se mainfesta dupa o logica spontana in
functie de variabilele care intervin in actul de comunicare.
Expresivitatea mainii este, dupa VASCHIDE, definitorie pentru
comportamentul uman, in aceasi masura ca si expresivitatea vizuala; a
vorbi cu mainile fiind cea mai frecventa asociere a limbajului verbal cu cel
non-verbal avand un rol de subliniere, accentuare a mesajelor in
spiritulrendundantei, ca o facilitare a intelegerii acestora de catre indivizi.
Gesturile sunt de asemenea un barometru care poate masura gradul de
implicare motivata a subiectului in comunicare. Ele servesc anumite scopuri
cum ar fi: comunicarea de informatii si emotii, sustinand astfel discursul,
exprima date despre imaginea publica a subiectului si pot constitui repere
cultural-geografice de recunoastere etnica.
Limbajul gestual poate reprezenta un indice al rafinamentului
comportamental non-verbal, ca efect direct al nivelului de educatie.

Mai pot fi mentionate inca doua aspecte ale comunicarii non-verbale care se
incadreaza tot la categoria limbajului trupului, dar sunt mai putin relevante.
VESTIMENTATIA.Vestimentati, ca arta a dezvaluirii de sine,are o deosebita
influenta asupra primei impresii, care, adesea stabileste un prim criteriu de
apropriere intre indivizi, deci premisa comunicarii.
Ea este considerata ca un mijloc de individualizare, prin stilul adoptat,
reprezentand poza exterioara a individului.
ARTIFACTELE. Artifactele desemneaza semnale asociate vestimentatiei
care informeaza asupra rolurilor, intentiilor indivizilor. Sunt elemente
identificatoare ale pozitiilor sociale si/sau profesionale.

COMUNICAREA SI SPATIUL
Interactiunile interpersonale se realizeaza la diferite distante, ceea ce
permite intelegerea spatiului ca un criteriu de analiza a tipurilor de relatii de
comunicare.
Intre comunicarea intima si comunicarea formala exista o diferenta de
distanta spatiala,de nivel de contact.
STANTON (1992,pag.12) diferentiaza patru spatii care presupun distante ce
conditioneaza relatiile de comunicare: spatiul intim(0-30 cm), spatiul
personal (30cm-1.2 m) si spatiul public (peste 4 m).
Nevoia de miscare, simtul posesiunii unui spatiu proprii existentei
particulare, cerintele de adaptare a conditiilor spatiale la necesitatile
individuale, definesc notiunea de teritoriureprezentand distanta de la care
sunt pregatiti indivizii sa interactioneze cu ceilalti, intr-un anumit context.

Distantele se pot modifica in functie de gradul de intercunoastere, de

activitate sau de tipul de comunicare in care sunt angrenati indivizii.
Distantele in comunicare pot constitui repere ierarhice ale relatiilor
sociale,ale unui sistem propriu de aparare, ale nevoii de confort si ale
disponibilitatii catre un tip sau altul de comunicare.
Respectarea distantei intrpersonale reprezinta un drept uman reglementat
de viata sociala.

COMUNICAREA SI TIMPUL
Timpul cronologic impartit in ani, luni, zile, ore,minute si secunde este o
dimensiune organizatorica a vietii umane. Dar el nu este perceput de toti
indivizii in acelasi fel, in sensul ca poate fi valorificat in functie de rezultatele
activitatii proprii ca timp pierdut sau timp castigat.Fiecare persoana
detine un sistem tipic de organizare interioara a timpuluiIn actul de
comunicare,personale care il creeaza, se raporteaza atat la timpul
cronologic, cat si la timpul interior,realizandu-se astfel interadaptareavietii
interioare cu cea sociala.
In concluzie toate persoanele constitue RESURSE ale comunicarii. Fiintarea
sociala se perpetueaza prin transmiterea unilaterala si/sau reciproca a a
comportamentelor verbale si non-verbale in scopul ajustarii interpersonale;
perfectibilitatea acestei fiintarieste surprinsa intr-un vechi proverb latin
DOCENDO DICIMUS. Aceasta confera comunicarii calitatea de instrument al
invatarii umane ca perspectiva a dezvoltarii si evolutiei spiritului in si prin
fiecare persoana comunicanta.

FACTORII DE OBSTRUCTIE A COMUNICARII UMANE

BARIERA DE TEZAUR
Dreptul la comunicare este garantat de principiul egalitatii naturale a
indivizilor umani ceea ce face, insa, ca acest drept sa fie limitat indirect, este
inegalitatea dintre acestia,in sensul acceptarii diversitatii interindividuale ca
efect al procesului de socializare. Prin urmare, si fondul de cunostinte
acumulate de fiecare individ este diferentait.
Fondul de cunostinte sau de tezaur cuprinde si un anumit capital lingvistic,
care ii permite individului sa opereze selectii din codurile pe care le-a
asimilat, in scopul adaptarii la actul de comunicare.
Cu cat acest capital se apropie de o anumita rentabilitate sociala, in
termenii teoriei lui BOURDIEU (1970), cu atat posibilitatile de adaptare cu
succes ale individului la relatiile de comunicare din viata sociala, cresc.
Intre indivizii umani se constata cel putin doua deosebiri sub aspectul
comunicarii. O prima separatie este determinata de apartenenta lor la o
comunitate de limba si cultura. Parafrazandu-l pe W.von HUMBOLDT,
realitatea este inteleasa dupa imaginea pe care I-o da limbajul. Deci fiecare
popor are, dupa HOIJER o viziune specifica asupra lumii modelata prin
limbaj; obiectul lingvistic fiind cel care modifica diferentiat gandirea si
comportamentul uman.
Cealalta deosebire intervine la nivelul infracultural, deoarece codurile
lingvistice pe care le insumeaza limbajul nu sunt accesibile tuturor membrilor
comunitatii de limba in acelasi fel, de unde rezulta un aspect al inegalitatii
sociale,presupusa si de inegalitatea competentelor de comunicare.
In concluzie, o comunicare eficienta este conditionata de gradul de
impartasire a limbii, in care urmeaza sa se produca actul de comunicare si,

in al doilea rand, de gradul de impartasire a codului folosit de persoanele

comunicante.
Cu cat gradul de impartasire este mai mic, sau inexistent, cu atat dificultatile
de comunicare se multiplica invers proportional.
Existenta barierei de tezaur demonstreaza ca indivizii invata diferite
coduri lingvistice si in profunzimi variabile, coduri care le fundamenteaza
capacitatea de comunicare la diferite grade de competenta; limbajul
devenind astfel un mijloc de integrare sau divizare sociala.
Functia discriminativa a limbajului rezida din faptul ca aceste coduri au
influente corespondente diferentiate asupra mobilitatii lingvistice a
individului. Codurile se impart in doua categorii, dupa clasificare facuta de
sociologul B.BERNSTEIN (1978) si anume: RESTRANSE si coduri
ELABORATE.
Codurile restranse usnt codurile comune, nefiind necesar legate de
stratificarea sociala.Toti membrii comunitatii de limba le cunosc, le inteleg
integral si le utilizeaza intr-un moment sau altul. Ele se situeaza la limita
comunicarii superficiale, de rutina. Vocabularul vehiculat se regaseste in
lexicul de baza,structura de organizare a cuvintelor este previzibila iar
semnificatiile mesajelor nu creeaza probleme de interpretare. Se numesc
restranse pentru ca nu nuanteaza comunicarea, intarind doar forma
raportului social in care experientele interinduviduale nu se pot
particulariza.
Codurile elaborate, insa, in masura in care sunt asimilate definesc
inteligenta verbala a individului si reprezinta cheia identitatii sociale a
acestuia.
Sistemul relatiilor sociale determina aparitia si mentinerea viabilitatii
diferitelor coduri elaborate. Accesul la acestea este limitat de indici

psihosociali (nivel de educatie, stil cognitiv, pozitie sociala, apartenenta la

anumite grupuri sociale.), care au cultivat formarea unui anumit tip de
competenta lingvistica in masura sa efectueze selectii adaptate ale
modurilor de vorbire in functie de referenti specifici.
Datorita nivelului inalt de organizare lexicala, codurile elaborate permit ca
in actul de comunicare sa fie transmise intelesuri speciale, explicite care sa-I
confere acestuia calitatea de produs a unei creatii interindividuale unice.
Codul elaborat regleaza progresiv constiinta seperarii si a diferentei.
Experientele individuale se pot exprima mai aproape de adevarul intentiei,
facilitand astfel intercunoasterea printr-o autentica libertate de cuvant.
Revenind la problema dificultatilor de comunicare,se constata ca,acestea
apar in urma neimpartasirii de catre subiecti, in actul de comunicare,a
codului elaborat, pe baza caruia s-a incercat fundamentarea acestuia.
Participantii la comunicare pot cunoaste diferite alte coduri elaborate, dar
daca intr-o situatie data, comunicarea se blocheaza, aceasta se datoreaza
invariabil lipsei de reciprocitate in cunosterea unui anumit cod elaborat.
Daca o persoana cunoaste mai multe coduri elaborate ea poate schimab
mai multe roluri sociale deci, existenta sa ca si comunicant va fi mai amplu
valorificata.
Daca exista un numar cat mai mare de persoane care cunosc coduri
elaborate atunci calitatea structurii sociale este mai buna iar gradul de
comunicativitate pe care il reprezinta o natiune este mai inalt.

BARIERA DE REZONANTA

Un alt facor care poate altera posibilitatea reciprocitatii in comunicare este

reprezentat de ceea ce CORNELIU MIRCEA numea diferenta internivelica
(1979,pag/95).
Sinele uman nu are sens sau realitate in afara unei alte fiinte care sa il
reflecte si sa il defineasca. Dar in procesul devenirii psihice, acesta se
descopera si se redescopera, se structureaza si se restructureaza continuu,
atingan si depasind nivele de profunzime psihica. De la un nivel la altul
sinele se diferentiaza de sine pentru a se regasi pe sine, redefinindu-se prin
nivelul urmator mereu mai esential, afirma autorul.
Fiecare moment al comunicarii are un efect formativ asupra psihismului
individual, care evolueaza in si prin fiecare persoana cu care intra in
contact,nivelul de traire psihica fiind cu atat mai inalt cu cat sinele patrunde
mai adanc in altul, deci cu cat intercunoasterea este mai avansata si mai
verificata.
Cu toate ca fiinta umana de dezvolta cu ajutorul fiecarei alte fiinte,in actul de
comunicare nu se poate rezona cu plenitudine, daca diferenta internivelica
sau stadiile de evaluare psihica sunt prea departate.
Comuniunea reala in comunicare se bazeaza pe hemofilie, ceea ce
presupune existenta unor nivele de traire psihica a persoanelor comunicante,
corespondente, care sa permita o compatibilitate armonica si o oglindire
nedeformata a uneia prin cealalta.

BARIERA PSIHOLOGICA SI BARIERA MECANICA

Factorii de natura psihologica,care freneaza procesul comunicarii,se situeaza,
cel mai adesea,in afara controlului constient al individului.

Se pot identifica de catre individ atunci cand se produc,ca facand parte dintro categorie sau alta, dar nu pot fi anticipati, pentru ca nu se produc dupa
regului prestabilite, putandu-se ca, cel mult, unii dintr ei sa fie mascati.
Exista cel putin doua categorii de factori care creeaza direct sau indirect
dificultati de comunicare: starile psihice cu tenta depresiva si actele ratate.
Starile psihice cu tenta depresiva au un caracter pasager dar sunt
deosebit de influente asupra deschiderii spre comunicare; traversate de
diferite angoase, inhibitii, frustrari, de plictiseala sau dezinteres, de lipsa de
vointa sau speranta etc,acestea constitue un suport labil, defavorizant
comunicarii.
Alaturi de aceasta instabilitate psihica subiectiva,actele ratate, ca efect a
ccea ce FREUD numea mecanismul psihic al tendintei de uitarespecific
uman, sunt manifestari involuntare care blocheaza partial comunicarea
(1992,pag.403).
Actele ratate iau frecvent forma diferitelor tipuri de lapsusuri. Acestea sunt
confuzii sau erori de memorie care pot avea anumite consecinte semanticosintactice ca: invertiri, anticipari sau impietriri ale unui cuvant, sau parti de
cuvant, asupra cuvantului care le prcede, post pozitii sau prelungiri de prisos
ale unor cuvinte, contaminari, substitutii, etc.
Unele dintre acestea pot constitui jocuri de cuvinte gustate de auditor dar, in
general influenteaza negativ, nu atat comunicarea,cat persoana
comunicanta care isi poate pierde curajul si increderea in puterea vorbelor
sale.
Factorii de natura mecanica afecteaza comunicarea din perspectiva
mecanismelor fizice care o produc. Acestea pot fi afectate de diferite
deficiente partiale sau de handicapuri totale, care nu permit comunicarii, ca

de altfel nici chiar indispozitiei fizice de moment, sa se dezvolte liber,

spontan si expresiv.
Cu toate acestea elemente de obstructie obiectiva a comunicarii,prin
inventivitatea si creativitatea specifica speciei umane, s-au gasit alternative
originale la modalitatile clasice, alternative care vin in sprijinul dreptului
universal la comunicare.

BARIERA DE STIL
Cuvintele pe care le alegem,
vindeca sau imbolnavesc
T.Arghezi
Coerenta comunicarii este frecvent distorsionata de sindromul bravadei
lingvistice In situatiile vietii sociale cotidiena si/sau chiar in situatii cu un
profund caracter educativ se intalnesc persoane iresponsabile de impactul
utilizrii neadecvate a unor cuvinte. Folosite excesiv se necontrolat unele
dintre ele risca sa-si piarda sensul, altele nefiind corect selectate, perturba
procesul de intelegere a mesajului, al carui continut cade astfel in dizgratie.
Comunicarea ar trebui sa reprezinte o unitate intre forma si continut, pentru
ca obiectivele sale sa poata fi atinse si sa-I fie confirmata astfel, calitatea de
liant interindividual.

Dar, acest principiu al unitaii dintre forma si continut este contrazis si

compromis de diferiti indivizi a caror atitudine fata de comunicare sau
infantila si lipsita de maturitate, sau ignoranta si lipsita de profesionalism.
Aceste atitudini eronate perpetueaza un stil de exprimare , care denatureaza
sensurile cuvintelor, influentand negativ indivizii in formare, prin
popularizarea acestora, restrangand astfel posibilitatile de dezvoltare a
culturii lingvistice.
Pentru a putea exemplifica afrontul adus comunicarii, atat ca fenomen pus
sub semnul dificultatilor de intelegere, cat si ca mijloc de xprimare
individuala autoridiculizant, de catre atitudinile fata de aceasta lipsite de
simtul realitatii, mentionam unele dintre ele:
SEMIDOCTISMUL caracterizeaza persoanela care folosesc cuvinte
sofisticate fara a le fi pe deplin cunoscut sensul acestora, considerand ca
astfel isi evidentiaza nivelul de cultura pe care l-ar poseda.
DEMAGOGISMUL caracterizeaza persoanele care spun multe dar de fapt
nu spun nimic, desi discursul este intesat cu tot felul de expresii polemice si
pompoase. Acestea nu au insa nici o substanta semnificativa din care sa
poata fi extrase ideile principale.
SNOBISMUL caracterizeaza persoanele care uzeaza de cuvintele la
moda, pana la epuizarea consistentei lor semantice, pretentioase, unele de
provenienta strainasau cu o rezonanta deosebita, care nu sunt preocupate
decat de forma stilistica a mesajului, uitand de continut.
PROLIXISMUL caracterizeaza persoanele care isi incarca mesajul cu o
multitudine de detalii inutile si neclare, ce sufoca esenta acestuia, in cazul in
care ea totusi exista.

PRETIOZITATEA caracterizeaza persoanele care au un stil de vorbire

pretios, nenatural, de un rafinament cautat si afectat, care devine adesea
obositor si stresant pentru auditor.
SOLECISMUL caracterizeaza persoanele la care se mai observa
reminescente ale analfabetismului, in sensul ca vorbirea lor este infestata de
virusii dezacordurilor gramaticale. Spre deosebire de celelalte atitudini
prezentate anterior, si care pot fi atat voluntare cat si involuntare,
persoanele care sunt agramate, nu sunt ca atare in mod intentionat, dar
aceasta nu reprezinta insa, o circumstanta atenuanta.
Aceste sunt numai cateva atitudini fata de comunicare, la care se preteaza
indivizii nu prea impacati cu limaba, in detrimentul pierderii adevaratelor
sale functii.
Ele nu fac decat sa ingreuneze comunicarea in general, sa induca false
impresii asupra incapacitatii anumitor persoane de a comunica si sa anuleze
placerea comunicarii.
Trebuie constientizat, de asemenea, faptul ca, scopul primar al comunicarii
este de a te face inteles iar tendinta de epatare nu constitue nici pe de parte
conditia unui limbaj elevat.
Competenta lingvistica relevanta se deduce din capacitatea de a adapta
comunicarea si nu de a o complica.

BARIERA DEZORDINII SOCIALE

Situatia patologica, de tranzitie, a societatii romanesti, caracterizata
printr-o stare accentuata de anomie, ca diminuare si deteriorare a
mecanismelor de integrare sociala, determinata de scaderea ponderilor

valorilor colective si cresterea conflictelor intre valori si norme, precum si a

tendintei de individualizare a sistemelor proprii de valori (in detrimentul
sistemului social de valori care garanta echitatea drepturilor si conditiile
ascensiunilor sociale), da nastere la numeroase fenomene negative, care
orienteaza actele de comunicare in sensuri antiumane.
Lipsa cadrelor legislative unitare, care lasa loc afirmarii indivizilor in plan
social dupa legi nescrise, fara scrupule sau respect pentru ordine si armonia
unei societati civilizate, lipsa loialitatii in procesul concurentei, fortata de
compromisuri si nereguli care sustin economia de piata, fenomenul
delicventei, al somajului, nivelul de trai scazut, institutionalizarea coruptiei
si, mai ales, accentuata tendinta de desconsiderare a familiei ca celula de
baza a societatii, rapesc timpul indivizilor care, in lupta pentru interesele
materiale, uita de valorile umane prin care ar trebui sa comunice
(solidaritatea, altruism, dragoste, cooperare) uita apetenta pentru
comunicare ca mijlocitor ale intelegerii interindividuale, uita ca astfel nu vor
mai putea aduna de pe urmele dezumanizarii comunicarii, decat roadele
sterile ale tensiunilor si conflictelor.
Desi oamenii vor mai presus decat toate sa actioneze pentru realizarea
fericirii, efectele actiunii lor sunt adesea contrare (); in situatia de conflict
dintre factorii psihosociali se adopta paradoxal strategiile care produc pentru
toti pierderile cele mai mari ( C.ZAMFIR,1990,pag.5).
Doar prin reevaluare atitudinii fata de comunicare se mai poate da o sansa
acestui mit sisific, al cautarii starii de fericire, ca ideal al existentei umane.
Sociologul E.M.DOBRESCU a perceput in acest sens nevoia unei etici a
comunicarii umane.

Bariere n comunicare n timpul transmiterii informaiilor

Abordarea din partea emitorului

Reacii posibile ale receptorului

1. Dirijeaz, d ordineFaci cum spun eu c aa e

bine

Rezistena, combatere

2. AmeninareDac te mai aud c te mai plngi

vreodat ..

Resentimente, furie, sentimente negative

3. Predic, face moralCe crezi c la munc totul e

frumos?;
nva s ai rbdare

nchidere, sentimente negative,

contra-moralism (combatere).

4. Consiliaz, ofer soluiiF aa cum spun eu ca

aa e cel mai bine

Intensificarea dependentei, rezisten.

5. Judec, critic, condamnNu faci nimic bine;

Tu eti de vina ca.

Scderea stimei de sine, combatere

6. Elogiaz, secondeazTe-ai descurcat minunat,

esti cel maI bun, ca
ntotdeauna.

7. ncearc s convingAici ai gresit, uite, daca.

Reacie de aprare fie ca mesajul este ca o

supravalorizare (deci data viitoare emitorul
ateapt mai mult),
fie c tentativa de manipulare.

Sentimente de inferioritate, inadecvare.

8. Ridiculizeaz, ia n ras asculttorulAtta efort

pentru un lucru att de uor,
Te-ai gndit mult pana ai fcut lucrul asta?

Scderea stimei de sine, combatere.

9. Analizeaz, diagnosticheazProblema ta este

ca, eti obosit vina e

Frustrare, fric de a nu fi neles

10. Asigur, consoleazNu ii face griji, mine nici

nu ii vei mai aminti

Sentimentul ca nu a fost nteles, ostilitate

11. InterogheazDe ce? Ce? Cum. ?

Rspunsuri false, omisiuni, reacii deaprare.

12. Schimbarea subiectului, sarcasm, nchidere.Hai

sa discutam de lucruri mai plcute/mai interesante;

Sentimentul ca argumentele lui nu au fost

nelese, au fost considerate irelevante, puerile,
inexistente. frustrare, retragere.

BIBLIOGRAFIE
CIOLOCA, ION Psihosociologie i pedagogie militar, Editura Militar,
Bucureti, 1992
SCHOLTEN, O.
NOOMEN, G.W. tiina comunicrii, Editura Humanitas, Bucureti, 1998
PETCA, IOAN Comunicarea n conducere materiale documentare,
Bucureti, 1992

STANTON, NICHI Comunicarea, Editura tiinific i Tehnic, Bucureti,

1995
Bonciu Ctlina , Instrumente manageriale psihosociologice, Editura ALL,
BECK,2000;
Cristea D Structurile psiho-sociale ale grupului i eficiena aciunii, Ed
Academic Bucureti 1984.
Joia Elena- Management educaional; profesorul-manager: roluri i
metodologie; Collegium, Polirom 2000 Iai;
Pease, A Limbajul trupului.Bucureti (1993) Ed Polimark.
Prodan Adriana, Managementul de succes. Motivaie i comportament.
Collegium, Polirom, Iai-1999;
Manual de management educaional, pentru directorii de uniti colareInstitutul de tiine ale Educaiei, Editura PROGNOSIS, 2000, coordonator
erban Iosifescu;
Autor: Anatol Basarab