Comunicarea paraverbala

In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si

transmisa prin elemente vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in
general si care au semnificatii comunicative aparte. In aceasta categorie se
inscriu: caracteristicile vocii (comunica date primare despre locutori: tanar
- batran, energic - epuizat, alintat - hotarat etc.), particularitatile de
pronuntie (ofera date despre mediul de provenienta: urban - rural, zona
geografica, gradul de instructie etc.), intensitatea rostirii, ritmul si debitul
vorbirii, intonatia, pauza etc.
Comunicarea paraverbala nu poate lua fiinta ca forma, decat
concomitent cu comunicarea verbala. Dar din perspectiva continutului ele
se pot separa. De exemplu un da' rostit ca nu'. Deci acelasi mesaj, identic
codificat verbal isi poate modifica sensul in functie de interventia
paraverbalului si sa devina altceva. Acest fenomen se numeste
supracodificare.
Comunicarea verbala este de regula purtatoarea dimensiunii referentiale a
actului comunicarii in timp ce comunicarea paraverbala si nonverbala sunt
implicate in realizarea dimensiunilor operational metodologica si atitudinala.
Limbajul paraverbal manuit cu abilitate, mareste eficienta de
influenta si control a celor din jurul nostru, a partenerilor de comunicare.
Ceea ce transpare dincolo de cuvinte, in spatele lor, in subtext si in toate
manifestarile vocale, posturale si gestuale legate intim de pronuntarea sau
scrierea cuvintelor, reprezinta limbajul paraverbal.
Formele de comunicare paralingvistice includ acele forme
comportamentale utilizate pentru transmiterea mesajelor si semnificatiei lor,
fara a folosi cuvintele sau sistemele lingvistice de semne. In acest sens, cei mai
utilizati termeni sunt cei de paralimbaj.
Exista numerosi stimuli incorporati mesajului verbal care, dincolo de
continutul verbal asociat, dincolo de sensul cuvintelor, provoaca diverse
reactii afective: vocea, tonul, ritmul vorbirii, stimulul scrierii, pauzele
dintre cuvinte, accentele si chiar balbele, zambetul, clipitul genelor,
atingerea, bataia cu pumnul in masa, etc. Interventia acestora peste
mesajul verbal poate provoca slabirea, distorsionarea sau intensificarea
semnificatiei cuvintelor continute de mesaj.
Manuit de abilitate, mesajul paraverbal devine un instrument eficace
in influentarea si controlul persoanelor din jurul nostru, in procesul de

comunicare organizationala. Mesajul paraverbal obtine cu usurinta

respectul si poate smulge aprobarea, intimideaza sau mentine presiunea.
Nu poate fi neglijata nici comunicarea sonora nonverbala despre care se
afirma ca 38% din mesajele transmise in interactiunea persoanelor sunt sonore,
dar nu verbale. Acestea tin de bogatia parametrilor muzicali ai limbajului intonatia, timbrul, ritmul, tonul, inaltimea etc. - cat si de sunetele nearticulate
emise de om in diverse imprejurari - oftat, tuse semnificativa.
Puterea limbajului paraverbal este dependenta de calitatile vocale si
de stapanirea mecanismelor vorbirii'.
Cei mai intalniti si utilizati stimuli paraverbali in comunicarea
paraverbala sunt: calitatile vocale, inaltimea vocii, volumul vocii, dictia,
accentul, pauzele, intonatia, ritmul vorbirii etc.
Calitatile vocale - se refera la insusirile personale implicate in
mecanismul vorbirii si la factorii care influenteaza sunetul vocii. Sunetul
vocii este influentat in primul rand de calitatea corzilor vocale si apoi
succesiv, de pozitia maxilarului, de peretii gurii, de dinti, de limba si buze.
Sunetele sunt mai clare daca pozitia corpului este dreapta, muschii gatului
intinsi, buzele flexibile, iar respiratia buna.
Inaltimea vocii este data de frecventa de vibratie a corzilor vocale.
Cand suntem tensionati sau anxiosi, corzile vocale se intind puternic, ca si
corzile unei viori, iar vocea se subtiaza, devine stridenta sau zgarie si
scartaie. Cand suntem calmi si relaxati, tonul vocii coboara, devine plin si
sigur. Daca suntem obositi sau precipitati, vocea devine aspra, gatuita.
Volumul vocii este mai usor de controlat decat tonalitatea. Ritmul si
forta respiratiei sunt esentiale. Corectia volumului vocii trebuie sa tina
seama de marimea incaperii, marimea grupului si de zgomotul de fond.
Volumul trebuie sa fie tare la inceputul si la sfarsitul unei prezentari
pentru a sublinia obiectivele si concluziile acesteia. Se recomanda sa
pastram un volum jos, normal de conversatie adaptat ambiantei.
Dictia este calitatea si arta de a articula si pronunta cuvintele corect
si clar. Ea se poate educa prin exercitiu. Dictia depinde de articularea
corecta si completa a consoanelor si de nuantarea clara a vocalelor.
Accentul priveste maniera de a pronunta mai apasat, mai intens sau
pe un ton mai inalt o silaba dintr-un cuvant sau un cuvant dintr-un grup
sintactic. El poate schimba sensul cuvintelor.
Pauzele reprezinta separarea vorbirii in grupuri si cascade de cuvinte
sau fraze ce pot da unele indicii asupra starilor afective si atitudinilor
vorbitorului. Pauzele prea lungi obosesc audienta, dar pauzele scurte,
retorice, bine plasate, dau ascultatorului sentimentul de implicare activa.

Pauzele tactice sunt facute inainte sau dupa cuvantul sau ideea ce merita
subliniata.
Intonatia cuprinde timbrul si variatia inaltimii glasului care transmit
emotii, sentimente si atitudini. Inflexiunile vocii tradeaza faptul ca
vorbitorul este fericit, trist, furios, infricosat, prietenos, umil sau
dictatorial. Vocea indulceste sau aspreste mesajul verbal. Transforma
afirmatiile in intrebari si invers, iar uneori transforma chiar sensul
cuvintelor.
Ritmul vorbirii
Vorbirea poate fi calma, repezita, lenta, rapida, teatrala, afectata sau
precipitata. Daca ritmul vorbirii este ridicat, ascultatorul primeste mesajul
verbal ca pe o urgenta. Un bun vorbitor schimba viteza pronuntarii
cuvintelor in concordanta cu importanta mesajului, in sensul ca ceea ce
este nesemnificativ sau comun este rostit repede, iar ceea ce este nou sau
important este rostit rar si apasat.
Ansamblul elementelor paraverbale si nonverbale ale comunicarii
este numit metacomunicare (gr. Meta = dincolo) in plus puterea limbajului
paraverbal este dependenta de calitatile vocale si de stapanirea
mecanismelor vorbirii. Metacomunicarea se refera la nivelul sugerat de
emitator, iar receptorul trebuie sa distinga ceea ce a fost spus, cum a fost
spus si de ce. Orice comportament de comunicare, verbal sau nonverbal
poate fi metacomunicational.