Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
expresiile faciale
Cultura este cea care îndoctrinează atât comunicarea verbală cât și pe cea nonverbală,
impulsionează comportamentele nonverbale care oglindesc gândurile, convingerile dar și
stările distincte ale indivizilor. Atât cultura cât și comunicarea sunt strâns unite, depind una de
cealaltă.
Oamenii comunică între ei nu doar prin cuvinte ci și prin semne, mai exact prin
gesturi, sunete, imagini, folosind totodată coduri nonverbale. Astfel, cu ajutorul acestor coduri
se nuanțează semnificațiile tuturor cuvintelor și expresiilor, prin urmare sunt contextualizate
pentru a facilita perceperea intențiilor înfăptuite.
Din comunicarea nonverbală fac parte mesajele care nu sunt redate prin cuvinte,
acestea fiind mai apoi decodificate și înțelese, comunicarea nonverbală dispune în același
timp de o multitudine de mijloace de exprimare ce pot constitui limbajul nonverbal, iar
elementele mijloacelor de exprimare au propriile lor înțelesuri, sisteme de criterii și legi.
1
Opinia etologului, Jacques Corraze, în ceea ce privește comunicarea dintre oameni
cât și dintre animale: „termenul de comunicare nonverbală se aplică la gesturi, postură,
orientarea corpului, particularitățile somatice – naturale sau artificiale, chiar la organizarea
obiectelor și la raporturile de distanță dintre indivizi, prin care se emite o informație.”1
Cea mai mare pondere a informațiilor receptate provin din comunicarea nonverbală,
mai exact 55%, în comparație cu mesajul transmis prin comunicarea verbală 7%, iar
paraverbal fiind de numai 38%. Comunicarea nonverbală presupune mai multe canale legate
de înfățișare, expresia facială, privirea, gesturile etc, acestea transmițând mesajele din mediul
actual, de aici rezultă faptul că ele sunt delimitate doar la comunicarea față-n față,
desfășurându-se între relațiile dintre oameni.
Paul Ekman este cel care a distins 5 funcții ale comunicării nonverbale: 1)
succesiunea sau multiplicarea comunicării verbale (atunci când aprobăm spunem „da” și în
același timp dăm și din cap); 2) înlocuirea (reînnoirea mesajelor verbale- o față tristă ne dă de
înțeles că persoanei nu-i este bine); 3) completarea (conlucrarea emiterii mesajelor verbale);
4) evidențierea/moderarea mesajelor verbale- când blamămun tovarăș, expresia facială indică
supărarea); 5) opoziția (neconcordanța mesajelor verbale- ne înveselim de venirea unei
persoane cunoscute însă privim în altă parte atunci când comunicăm cu aceasta).
1
Septimiu, Chelcea, Loredana, Ivan, Adina, Chelcea, „Comunicarea nonverbală: gesturi și postură”, Editura
Comunicare.ro, București, 2005, pag. 24
2
Ibidem, pag. 25
2
Lipsa de cunoaștere a specificității unei culturi conduce spre imprecizie și stângăcie
în procesul de comunicare. Deși, comunicarea nonverbală trebuie executată separat de
comunicarea verbală, însă funcțiile sunt examinate în colaborare cu comunicarea verbală, prin
urmare comunicarea nonverbală ia parte la emiterea și prelucrarea mesajelor.
Prin relaxarea mușchilor feței deslușim liniștea; bucuria este redată de mișcarea gurii
în forma unui zâmbet; fruntea încruntată simbolizează furia/ grija; surprinderea reiese din
perspectiva sprâncenelor ridicate, ochilor deschiși și gurei larg deschise; dezorientarea este
redată de sprâncenele în formă de V întors; nasul zbârcit redă nemulțumirea; înverșunarea este
3
Ionel, Apostolatu, „Comunicare interculturală nonverbală”, în Actele Colocviului Francofoniei,
„Journées de la Francophonie”, Galați University Press, Galați, 2007, pag. 278
4
Simona, Ștefănescu, „Sociologia comunicării”, Editura Cetatea de scaun, Târgoviște, 2009-2010,
pag. 89
3
dată de contracția dinților, îngustarea ochilor dar și de încruntarea frunții, toate acestea fiind
semne universale ce reflectă incertitudinea, neîncrederea sau pur și simplu voalarea unor
informații.
Manipularea propriei mimici are un rol însemnat nu doar atunci când râvnim să
deținem controlul absolut asupra mimicii noastre ci î cazul în care tindem să explicăm
semnalele altora, iar într-o oarecare măsură celălalt participant fiind mai puțin lucid de
mimica lui, prin urmare ne putem cu ușurință încrede în acest joc al mimicii.
Fața indică starea de spirit a omului, felul de a fi, sănătatea, individualitatea, viața
intimă, statusul social și aspirațiile. Fruntea împreună cu ridurile și sprâncenele prezintă
clarificări cu privire la procesele gândirii și ale analizei.
Aprobarea prin „da” se poate face și cu ajutorul sprâncenelor, prin ridicarea subită a
acestora, fiind totodată un semnal de salut foarte răspândit. În acest caz, sprâncenele pot da
naștere unui joc nemărginit al exprimării mimice (asocierea pleoapelor cu încrețirea frunții),
însă atunci când sprâncenele sunt căzute în asociere cu obrajii ridicați ocrotind ochii scot în
evidență fericirea (zâmbetul) sau tristețea (plânsul).
4
Privirea reprezintă un coeficient indispensabil al limbajului nonverbal, păstrând în
acest fel raportul dintre emițător și receptor. Privirea directă schițează pe de o parte
franchețea, intimitatea iar pe de altă parte apostrofarea. Lipsa de interes este expusă și
evidentă atunci când privirea este îndreptată în alt loc, voalarea sentimentelor este dată de
evitarea privirii cuiva.
Ochii sunt cei care reflectă armonia sufletului, maniera în care privim sau suntem
priviți are legătură cu cerințele noastre de confirmare, acceptare, nădejde su amiciție. Privirea
insistentă duce la abuz spre exemplu o altfel de privire este etichetată ca fiind un gest
cutezător în mai multe culturi. În Japonia, lipsa de respect este dată chiar de privirea în ochi a
conlocutorului (privirea acestei culturi se vrea a fi îndreptată către mărul lui Adam sau spre
papion/cravată). Mișcările oculare sunt foarte expresive cu privire la trăirile și gândirea unei
persoane.
Așa cum sunt stereotipuri legate de sprâncene, pot fi și legate de ochi, mai excat
despre culoarea ochilor în diverse popoare, având o concordanță între ochii nuanțați și
anumite trăsături de persoanalitate. Ochii negri arată vitalitatea spiritului dar și bărbăția
sentimentelor, denotă semn al sănătății, al rațiunii ferme, al semeției și al demnității; ochii
albaștri pune în lumină persoana care râde fără pretext, pe când la musulmani semnalarea
5
Septimiu, Chelcea, Loredana, Ivan, Adina, Chealcea, „Comunicarea nonverbală: gesturile și
postura”, Editura Comunicare.ro, București, 2005, pag. 119-120
5
inamicilor se face după ochii de culoare cenușie , aceștia exprimând intabilitatea morală a
persoanei. Blândețea și curtoazia ochilor albaștri sunt specifice englezilor însă la români ochii
verzi nu sunt credibili, de unde și zicala „ochii verzi niciodată sa nu-i crezi!”
„Americancele care vizitează Franța și Italia sunt adesea uluite de privirile pline de
subînțelesuri ale bărbaților din această zonă. În America nu se cade să aruncăm mai mult de o
privire fugară unei femei, însă în țările din Mediterană privirea unui bărbat poate să
zăbovească pe orice parte a trupului unei femei”.6
Contactul vizual, la musulmani, dintre două persoane de sex opus este legiferat foarte
riguros și acceptat doar în cazul partenerilor legali ori între membrii familiei, încercând să
evite instigarea cerințelor nesănătoase.
Zâmbetul diferă în funcție de cultură însă într-o relație strânsă și legată de supozițiile
tipice care fac acordul cu relațiile din cadrul unei culturi. Unii cercetători au destins trei
categorii de zâmbete:
6
Dr. Peter A. Andersen, „Limbajul trupului”, Editura Teora, București, pag. 333
6
1. Zâmbetul Duchenne (intitulat după cercetătorul Grillaume Duchenne), fiind
un zâmbet foarte studiat și care include atât mișcarea mușchilor din jurul
ochilor cât și din jurul gurii. Se iscă natural, de la sine, ca o reacție spontană
la emoțiile curate, nedirijate fiind autentic.
2. Zâmbetul Pan American constitue un zâmbet din propria inițiativă, dirijat, ce
implică doar mușchii din zona gurii și expune amabilitatea aparentă (zâmbet
profesional- drept exemplu: este caracteristic persoanelor care execută acțiuni
de prestări-servicii).
3. Zâmbetul Zheng Dao cel mai popular zâmbet, având sorginte tocmai din
populațiile Asiei, un zâmbet ospitalier, luminos, autentic, cinstit.
Germanii sunt discreți, ponderați, sobrii, din pricina concepțiilor lor, aceștia cred că
viața le oferă puține pretexte pentru a zâmbi. În Coreea este deplasat zâmbetulu unei adult ăn
public, coreenii consideră că zâmbetul unui străin indică retardare mintală, iar în cazul
copiilor lipsă de bun simț. Culturile Asiei de Est: zâmbetul persoanelor aflate într-o situație
defavorizabilă, jenantă nu denotă expresia plăcerii. Râsul în culturile latine și arabe poate fi
amplificat de atingerea conlocutorului..
7
Simona, Ștefănescu, „Sociologia comunicării”, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2009-2010,
pag. 97
7
Concluzionând, comunicarea interculturală a devenit un fenomen inevitabil datorită
globalizării. Divergențele care apar adeseori în comunicarea interculturală au ca axiomă
tipurile de comportament care pot căpăta diverse accepțiuni, înțelesuri, determinate de reguli
variate de interpretarea lor dar și oportunitatea ca aceeași valoare să fie exteriorizată distinct
în culturi diferite (importanța codurilor nonverbale în totalitatea procesului de comunicare).