Examen - comunicare nonverbală

Comunicarea gestuală

"Gesturile reprezintă un limbaj pe care-l înţeleg şi barbarii" – Cicero.1

Comunicarea nonverbală între oameni este comunicarea prin trimiterea și primirea de

indicii nonverbale. Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului
(kinezică), postura fizică (proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică).
Acesta poate include, de asemenea, cronemica (folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual
și acțiunea de a privi în timpul vorbirii și ascultării, frecvența privirii, modele de fixare vizuală,
dilatarea pupilei și ritmul clipirii).

Kinezica este reprezentată de comunicarea prin gesturi, expresii faciale, mişcări ale
corpului şi are o serie de caracteristici:
 este strict codificată;
 este dependentă de o comunitate socio-culturală - fiecare cultură posedând
propriile sale norme în această privinţă;
 este integrată într-un sistem plurinivelar, implicând utilizarea spaţiului şi a
timpului, în ceea ce priveşte intensitatea, durata, amplitudinea gesturilor sau a
mişcărilor;
 este contextualizată - semnificaţiile ei decurg din contextul în care are loc
interacţiunea.
După constatarea lui Albert Mehrabian, din totalul mesajelor, aproximativ 7% sunt verbale
(numai cuvinte), 38% sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea şi alte sunete
guturale), iar 55% sunt mesaje non-verbale.

Gestualitatea este o instanţă intermediară între cultură şi personalitate. Unităţile gestuale

fără semnificaţie se numesc kineme, iar gesturile semnificative poartă denumirea de

1
Sursă citat: https://respiro.ro/time/semnificatia-gesturilor .
kinemorfeme. Spre exemplu, închiderea accidentală a unui ochi este kinem, în timp ce gestul
prin care facem cu ochiul e deja kinemorfem.

Comunicarea poate fi realizată în multiple feluri. Cea mai complexă modalitate de realizare
a comunicării este cea gestuală, fiind prezentă în viaţa cotidiană. Gesturile reprezintă unul dintre
cele mai importante mijloace care dau acces la o persoană. Utilizând literatura de specialitate
deosebim trei categorii ale comunicării gestuale:
 gesturi autice (care nu au nici o legătură cu comunicarea, dar care trădează o anumită
stare afectivă a individului. De exemplu, la un examen, o persoană îşi frământă mâinile,
ţine creionul între dinţi şi mişcă picioarele sub bancă);
 gesturi obişnuite (reverenţa diplomatului sau degetele ridicate ale elevilor care vor să
răspundă la lecţie);
 gesturi simbolice (prin care se exprimă aprobarea, indiferenţa sau entuziasmul. Pentru a
chema pe cineva se face un semn cu degetul, pentu a aproba se dă din cap).

Interpretarea unor semne gestuale des întâlnite.

Gesturile făcute cu palma:

 palma întoarsă în sus – gest de supunere;

 palma îndreptată în jos –semnifică autoritatea;
 palma închisă cu degetul arătător întins – ameninţarea vorbitorului cu supunere pentru
cel ce ascultă;
 apucarea vârfurilor degetelor – denotă lipsa încrederii în sine;
 utilizarea ambelor mâini în momentul strângerii mâinilor – denotă sinceritate și încredere.

Gesturi ale mâinii şi brațului:

 frecarea palmelor – semnifică afișarea așteptărilor pozitive;
 încleștarea mâinilor – reflectă o atitudine de frustrare sau de ostilitate;
 încleștarea mâinilor in poziție ridicată – semnifică dispoziția negativă;
 încrucișarea obișnuită a brațelor –acest gest exprimă o atitudine defensivă sau negativă.
Persoana se simte stingherită sau nesigură;
  încrucișarea încordată a brațelor – indică o atitudine ostilă și defensivă.

Piciorul folosit ca mijloc de comunicare gestuală:

 poziția obișnuită a încrucișării picioarelor – este folosită pentru manifestarea
unei atitudini nervoase, rezervate sau defensive;
 piciorul aruncat peste genunchi – acest tip de încrucișare a picioarelor indică existența
unei atitudini de dispută sau de competitivitate;
 piciorul așezat peste genunchi și prins cu una sau amândoua mâinile – acest
gest e folosit de persoanele care au o atitudine rigidă în discuții sau negocieri; Aceasta
semnifică o individualitate puternică, încăpățânare, rezistență.

Mimica feței.

Oricât de mult ne-am dori să credem că avem control complet asupra sentimentelor
noastre și că putem alege dacă să le arătăm sau nu, lucrurile stau cu totul altfel. Orice emoție pe
care reușim să o alungăm (cu mare efort) de pe față se va scurge până la urmă în exterior –
adesea prin mișcările corpului și uneori prin micro-expresii.

Micro-expresiile sunt expresii cu durată de viață foarte scurtă, care zăbovesc pe față mai
puțin de 1/25 fracțiuni de secundă. Aceste minuscule mișcări musculare scapă nedetectate de
mintea conștientă, dar sunt repede absorbite de neuronii oglindă și la fel de repede reflectate.

O cercetare extensivă a expresiilor faciale a fost realizată de către psihologul Paul Ekman (și
colegii săi) în anii ’70. Practic, el a catalogat toate expresiile faciale posibile, folosind un sistem
de numerotare a fiecărei grupe de mușchi ce participă la realizarea unui expresii. A constatat că
întotdeauna anumite emoții sunt insoțite de anumite expresii. Iată câteva exemple:

Microexpresia specifică fricii se manifestă prin:

 sprâncene ridicate și apropiate;

 pleoapele superioare ridicate;
 pleoapele inferioare încordate;
  buzele ușor încordate și întinse orizontal către urechi.

Microexpresia specifică bucuriei se manifestă prin:

 riduri în jurul ochilor;

 obrajii ridicați;
 mușchii feței așezați în concordanță cu ochii.

Microexpresia specifică uimirii se manifestă prin:

 sprâncenele ridicate;
 ochii larg deschiși;
 gura deschisă.

Microexpresia specifică furiei se manifestă prin:

 sprâncene apropiate puternic;

 privire extrem de fixă;
 încordarea și apropierea buzelor.

Microexpresia specifică dezgustului se manifestă prin:

 nas încordat și ridicat, mișcare care îi provoacă riduri nasului;

 buza superioară ridicată.

Microexpresia specifică tristeții se manifestă prin:

 pleoape inferioare care simulează “căderea”;

 privire care nu este concentrată pe un punct fix;
 colțurile buzelor se duc în jos.

Cunoaşterea microexpresiilor faciale este un avantaj în abordarea relaţiilor interumane şi

ne poate proteja de situaţii neplăcute sau periculoase (în fond, universalitatea expresiilor
faciale are o explicaţie evoluţionistă, întrucât a stat la baza adaptării individului la grup, deci
la supravieţuirea în grup), însă  pentru situaţiile în care ne dorim o cunoaştere mai profundă a
 persoanelor trebuie să completăm puzzle–ul cu multe alte informaţii relevante despre
celelalte faţete ale personalităţii umane.

Limbajul nonverbal variază semnificativ în funcție de persoană sau grup social, astfel
încât este dificil să se pună în evidență corespondențe precise între mesaje nonverbale gânduri și
emoții. Fiecare persoană are stilul propriu de a comunica nonverbal, iar acesta este legat de
personalitatea individului. Adoptând normele de comunicare verbală și nonverbală, individul își
precizează, într-o manieră implicită, poziția pe care o adoptă în interacțiunea socială și dorința sa
de a fi tratat în conformitate cu această poziție de către ceilalți participanți la comunicare.

Bibliografie/Webografie:

 COLLET, Peter, Cartea gesturilor, Bucureşti : Editura Trei, 2005, PDF:

https://www.academia.edu/10926580/Peter_Collett_Cartea_gesturilor ;

 1cartepesaptamana.ro, Cele 7 emotii fundamentale si cum sa le citesti pe fata oricui :

https://1cartepesaptamana.ro/emotii-fundamentale-microexpresii-asociate/ ;
  PASCU, Rodica, Comunicare interculturală, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu,
2007,p.43 ;

 PEASE, Allan, Limbajul trupului, Editura Polimark, Bucureşti, 2002, p.6 .

Analizarea comunicării gestuale dintr-un videoclip

“Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe înțelesuri.
Perspicace este acela care poate citi propozițiile trupului.” (Allan Pease)2

2
Sursă citat : https://docplayer.net/50455362-Cristiana-teodorescu-daniela-rosca-comunicare.html .
 Limbajul trupului poate influența mai mult decât ne dăm seama, mai ales că impresia
finală este dată, de fapt, de dialogul nonverbal. Comunicare nonverbală este formată din tot ceea
ce facem, în afară de comunicarea verbală. Mai mult decât atât, comunicarea verbală este însoțită
permanent de comunicarea nonverbală.

https://www.youtube.com/watch?v=23W4Z_RFD70&fbclid=IwAR397fjK-
3ipQA6g0fgWyAKfW-f6tBO8PAF-_7btrYoIvQvhks-pdJiVL7M

Mr. Bean este un serial britanic de comedie de televiziune, format din 15 episoade. Bazat
pe un personaj creat de Rowan Atkinson la Universitatea Oxford, serialul valorifică gestica lui
Mr. Bean, descrisă de Atkinson ca „un copil în corpul unui adult”, în rezolvarea mai multor
sarcini zilnice în care intervin probleme. Ne vom opri însă, doar la anumite componente ale
comunicării nonverbale și anume gesturile și expresiile faciale.

Videoclipul începe cu protagonistul serialul, care se află într-o sală de curs pentru a
susține un examen. Frica de a vedea cerințele testului este pusă în evidență prin acoperirea feței
cu mâna stângă, iar în mâna dreaptă își ține foaia de examen, sfios parcă să își arunce ochii peste
ceea ce are de făcut. Într-o fracțiune de secundă, desparte degetele mâinii stângi și cu o teamă în
privire, își aruncă un ochi peste test. Dilatarea pupilei și acoperirea din nou a feței cu mâna, spun
totul: urmează câteva ore dificile în sala de examen.

Starea de agitație este vizibilă în momentul în care întoarce foaia și vede alte cerințe care
îl pun în mare încurcătură. Tresare, după care întoarce foaia pe toate părțile, incruntandu-și
sprâncenele și mormăind nervos de situația în care este pus. Suflă în coală pentru a nu mai găși și
alte “surprize” neplăcute. Această stare de neliniște este observată de către unul din colegi, ce își
întoarce capul cu o privire confuză către Mr. Bean. Protagonistul își strânge mâna în formă de
pumn, o duce la gură și suflă în ea, urmând apoi să își frece mâinile, dar si corpul pentru a-i da de
înțeles colegului sau că nu este nicio problema în legătură cu foaia de examen, ci doar îi este frig.

Mr. Bean ridică degetul mare de la mâna stângă în semn de “OK” și îi face cu ochiul
colegului de bancă pentru a-i transmite că totul este bine și că poate să își vadă acum de lucrarea
lui. Zis și făcut! Dar cum rămâne cu protagonistul nostru care nu are habar de cum o să
promoveze acest examen. Scărpinarea capului din ce în ce mai des, ducerea mâinii la gură că și
cum și-ar roade unghiile cu tot cu degete, pleoapele inferioare căzute, privirea care nu este
concentrată pe un punct fix, ci se mișcă în toate părțile și colțurile buzelor ce se duc în jos, sunt
gesturi care pun în lumina atât panică, cât și tristețea pe care Mr. Bean le trăiește: “Ce mă fac
acum? Nu știu nimic !” . Este speriat într-un totul că va pica examenul.

Îi tresare totuși o idee prin minte în momentul în care își vede colegul scriind cu
lejeritate rezolvările subiectelor. Întinde mâna, cu degetul arătător în față, ridică sprâncele, își
deschide larg ochii și gura pentru a părea cât mai credibil și inceracă să-l convingă pe acesta să
privească în direcția pe care i-o arată. Reușește să fure câteva informații pe care le scrie bucuros
pe foaie. Fericirea i se zărește pe chip prin zâmbetul larg și prin legănarea capului, în semn de
“Am reușit, te-am făcut!” . Ramâne însă dezamăgit și trist în momentul în care, colegul sau își
împăturește foaia și o aruncă, dând de înțeles că ceea ce rezolvase, nu era corect. Mr. Bean
oftează, își apleacă umerii și capul pierzându-și parcă speranțele că va reuși să promoveze
examenul. Planul lui de a copia, dăduse greș.

Așadar, limbajul nonverbal, concretizat în gesturi, mimica, postura, poate sprijini,

contrazice sau substitui comunicarea verbală. Chiar dacă nu rostește cuvinte, Mr. Bean face o
mulțime de gesturi care-l trădează și îl dau de gol cum că nu este pregătit pentru proba de
examinare. Pentru a comunica nonverbal nu ne trebuie prea mult efort, pentru că, într-un fel, e
parte din noi. Fiecare are în sine un bagaj de gesturi, mișcări și expresii faciale semnificative. În
viața de zi cu zi atitudinile influențează în mod direct comportamentul oamenilor. Fiecare dintre
noi, am trecut prin stările pe care le-a trăit Mr. Bean în timpul testului, ce-i drept, le-am
manifestat diferit. Unii au lăsat să se vadă mai mult, iar alții mai puțin.