Casa Corpului Didactic Olt

Program de formare

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR LA
NIVELUL UNITĂȚILOR ȘCOLARE

Cursant Niță Iuliana

Unitatea școlară: Liceul Tehnologic Nr.1 Balș
TEMA 1

1. Identificaţi în situaţii concrete de evaluare aspecte de comunicare nonverbala şi

paraverbală ale elevilor;

1. Comunicarea verbala in perimetrul scolar este un domeniu atat de des utilizat,

incat conditioneaza aproape toate celelalte domenii scolare.
Incepand din prima zi de scoala cu
intrebarile puse de copii, cu stabilirea regulilor clasei, si continuand
c u f o l o s i r e a comunicarii la toate disciplinele scolare, verbalizarea insoteste pas cu
pas elevii si copiii .I n s p e c i a l elevii care poseda o
inteligenta de tip lingvistic
i i d i r i j e a z a p e c e i l a l t i s i reprezinta un sprijin pentru invatator.
Daca invatatorul gaseste firesc ca fiecare copil sa expuna ceva, atunci va trebui
sa stabileasca cu ajutorul elevilor reguli de comunicare inclasa, in
grup, sau individuale.Ca mod de optimizare a acestui aspect consider ca pot fi
amintite:- folosirea jocului in care fiecare elev vorbeste numai atunci cand are in
mana “băţulvorbitor”. Astfel, fiecare elev va avea şansa să si facă auzita vocea.
Lucrul in grup sau in perechi poate fi deasemenea considerat ca mod de optimizare a
comunicarii verbale, deoarce mai multi elevi pot vorbi, in soapta simultan , fiecare la grupul
sau, elevul cu rol de moderator fiind responsabil sa puna pe fiecare coleg sa isi exprime
parerea despre tema propusa.In cadrul diferitelor discipline comunicarea verbala are pondere
diferita.Desigur ca la limba si literatura, prin intermrediul comunicarii verbale se
ating majoritatea obiectivelor urmarite. Fie ca profesorul dirijeaza invatarea cu
explicatii si intrebari, fie ca elevii lectureaza cu voce tare, explica, sau
formuleaza diferite enunturi,comunicarea verbala este prezenta ca si mijloc principal de
atingerere a obiectivelor.
-comunicarea nonverbală este precoce comunicării verbale şi se bazează în mare măsură pe elemente
înnăscute: diverse comportamente expresive primare ale afectelor şi emoţiilor, dar şi învăţare, la început
imitativă.
-se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre acestea, fiind corpul uman,
spaţiul sau teritoriul şi imaginea. Informaţiile sunt codificate şi transmise printr-o diversitate
de semne legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor.
-însoţeşte comunicarea verbală şi este mai uşor de decodificat decât aceasta. Conţinuturile
afectiv-atitudinale se transmit în proporţie de 55% nonverbal, 38% paraverbal şi doar 7%
verbal, astfel, un mesaj verbal neînsoţit de component nonverbală şi paraverbală, va fi mai
greu de decodificat.
Limbajul corpului contribuie la comunicarea nonverbală prin:
 A. Expresia feţei
 B. Mişcarea corpului (forma, poziţia lui)
 C. Comunicarea tactilă
  D. Prin îmbrăcăminte

 -Comunicarea prin expresia feţei include:

Mimica – este definită ca fiind arta de exprimare a gândurilor şi sentimentelor prin gesturi sau
prin modificarea expresiei feţei, ansamblu de gesturi şi de modificări ale fizionomiei care
însoţeşte sau înlocuieşte limbajul verbal. Modul în care privim şi suntem priviţi are legătură
cu nevoile noastre de aprobare, de acceptare, de încredere în sine şi prietenie.

Privirea

În legătura cu privirea, se studiază contactul vizual, expresia facială.

Contactul vizual este probabil, cel mai important indiciu nonverbal. Multe dintre aprecierile
noastre inconştiente despre alte persoane se bazează pe durata şi tipul contactului vizual pe
care îl avem cu acestea. Cu cât contactul vizual durează mai mult cu cineva, cu atât ne vom
simţi mai apropiaţi de acea persoană. Evităm contactul vizual cu o persoană care ne displace
şi dacă avem contact vizual, adoptăm o privire lipsită de emoţie decât prietenoasă. Diferenţa
dintre cele două genuri de priviri apare din cât de larg sunt deschişi ochii şi cât de mult se pot
mişca muşchii din jurul ochilor. Miscarile ochilor au un rol important In cadrul interactiunii
sociale. De exemplu In cadrul unui dialog persoanele se privesc In ochi 25-75 % din timpul
conversatiei. Scopul privirii in ochi este de a receptiona mesajele vizuale suplimentare, care sa
completeze cuvintele sau sa gaseasca in ochii celuilalt un feedback, o reactie la cele afirmate.
Contactul vizual are patru funcţii importante în comunicare:
  reglarea fluxului conversaţiei
  furnizarea de feed-back vorbitorului despre ceea ce a comunicat
  exprimarea emoţiilor
  informarea ambilor participanţi despre natura relaţiei lor.
Când este folosit pentru reglarea fluxului conversaţiei, contactul vizual este unul dintre cele
mai importante semnale. Atunci când începem o conversaţie deseori ne uităm la acea
persoană pentru a stabili contactul vizual, când dorim să spunem ceva aşteptăm până persoana
care vorbeşte se uită la noi iar cănd încheiăm o remarcă, ne uităm la celălalt pentru a-i spune
că este rândul lui.
Când se doreşte prin contactul vizual transmiterea feed-back-ului, întreruperea acestuia poate
avea un efect neplăcut. S-a constatat că în timpul unei conversaţii, dacă nu există contact
vizual, emitentul are senzaţia că destinatarul nu este atent la mesajul său. Persoanele care au
nevoie de aprobare stabilesc un contact vizual mai prelungit decât altele.
În ceea ce priveşte semnalarea naturii relaţiei, s-a arătat printr-o serie de experimente, că dacă
distanţa dintre interlocutori este de trei metri, contactul vizual se menţine într-un procent de
65% pe durata conversaţiei, iar dacă distanţa este de numai 0,6 metri, contactul vizual s-a
redus la numai 45% din timpul conversaţiei. Poti simti disconfort in timpul unei conversatii
deoarece interlocutorul se afla prea aproape de dvs. si va invadeaza spatial. Oricine are nevoie
de spatiu fizic, iar necesitatea distantei dintre doua persoane difera in functie de cultura, de
situatie si de natura relatiei. Apropierea fizica dintre doua persoane poate fi utilizata in diverse
situatii, pentru a comunica mesaje diferite, nonverbale, inclusiv semnale de intimitate,
agresivitate, dominanta sau afectiune.
Contactul vizual compensează lipsa apropierii fizice, sau ne permite să spunem „chiar dacă
stai foarte aproape de mine, încă nu îţi sunt intim”.
Există două modalităţi prin care contactul vizual ne poate exprima emoţiile. Una este simpla
stabilire a contactului vizual. Aşa cum am menţionat anterior, dacă privim o persoană care ne
este simpatică, muşchii ochilor sunt mult mai relaxaţi şi ochii nu sunt atât de larg deschişi.
Alte semnale, precum frecvenţa cu care clipim sau poziţia sprâncenelor, pot indica şi
sentimente.
Chipul şi ochii sunt părţile corpului pe care le remarcăm mai mult, dar care sunt foarte greu de
înţeles. Muşchii feţei sunt în număr mai mare la om decât la animale ceea ce arată cât de
importantă este pentru fiinţele umane capacitatea unor mişcări subtile ale feţei.
Expresiile faciale se pot modifca foarte rapid. Se ştie că există cel puţin opt poziţii diferite ale
sprâncenelor şi frunţii – fiecare cu propria sa semnificaţie, mai mult de opt poziţii ale ochilor
şi pleoapelor şi cel puţin zece pentru partea inferioară a feţei. combinaţii diferite, acestea dau
un număr uriaş de expresii posibile. În
Există, în principiu şapte grupuri principale de expresii faciale, deşi fiecare grup are mai
multe variaţii. Acestea sunt: fericirea, surpriza, teama, tristeţea, furia, curiozitatea şi
dezgustul/dispreţul. Deoarece aceste grupuri de expresii par să reprezinte semnale recunoscute
în toate societăţile umane, se crede că acestea ar fi înnascute, unele variaţii ale expresiilor
faciale pot ajunge să fie dezvoltate din punct de vedere cultural, aşa cum se întâmplă cu
imitarea unor personaje bine cunoscute.

3.Zambetul
Zâmbetul este considerat o expresie facială. Este un gest capabil să exprime o gamă largă de
informaţii, de la plăcere, bucurie, satisfacţie la cinism, jenă. Interpretarea sensului zâmbetului
variază de la cultură la cultură, chiar subcultură, fiind strâns corelată cu presupunerile
specifice care se fac în legătură cu relaţiile interumane în cadrul acestei culturi.

Corpul comunică prin

Gesturile. Pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem să încercăm să vorbim
cu mâinile la spate.

Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strângerea pumnilor - denotă ostilitate şi
mânie, sau depinzând de context, determinare, solidaritate, stres; braţe deschise - sinceritate,
acceptare; mână la gură - surpriză şi acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva,
nervozitate. Capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală, dar palma (degetele) pe obraz,
dimpotriva, denotă interes extrem. Mâinile ţinute la spate pot să exprime superioritate sau
încercare de autocontrol.

Comunicarea tactilă
Acest tip de limbaj non-verbal se manifestă prin frecvenţa atingerii, prin modul de a da mâna,
modul de îmbrăţişare, de luare de braţ, bătutul pe umăr, etc.

Cunoaştem ce semnifică aceste atingeri pentru români, dar în diferite culturi ele pot
comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, înclinarea capului înlocuieşte datul
mâinii ca salut, în timp ce la eschimoşi acest salut se exprimă cu o uşoară lovitură pe umăr.

Unii oameni evită orice atingere. Forţa şi tipul de atingere depinde în mare măsură de vârstă,
salut, relaţie şi cultură.

Limbajul corpului Indicație Interpretare alternativă

Apăsând degetele ( trosnit
Plictisit, anxios sau agitat Obișnuință
degete)
Joaca cu degetele Plictisela sau are ceva de spus Obișnuință
Joaca cu obiecte (de ex.
Plictiseală sau are ceva de spus Obișnuință
pix)
Brate deschise sau palme Invită și pe alții să își spună
Arata incredere si interes
la vedere opinia
Acoperirea unei mâini cu Insecuritate, sentimente
Mâini reci
cealaltă contradictorii
Agățarea de obiecte Confuzie și insecuritate Respectivul obiect e important
Mâini strânse Defensivă Pozitie obișnuită
Pumn strâns Agresivitate, iritare Ține ceva strans în pumn
Strângere de mână fermă Incredere Obișnuință
Strângere de mână slabă Nervozitate, timiditate Are mâna rănită
Rosul unghiilor Nervozitate Obișnuință
A-și frânge mâinile Nervozitate Obișnuință
Uitatul la ceas Plictiseală Trebuie să se încadreze în timp
Bătutul din picior în scaun
Relaxare, autoritate sau posesie Obișnuință
sau alte obiecte
Bătut din picior Nerăbdare sau atenție distrasă Obișnuință
Mișcarea continuă a Nervozitate, îngrijorare, stres sau
Nu poate sta liniștit
picioarelor furie
Statul cu picioarele
Relaxare, incredere si atentie catre
încrucișate către Obișnuință
persoana/subiect
interlocutor
Picioare încrucișate în
Ar dori să iasă afară Obișnuință
directia usii
Picioarele larg depărtate Siguranță, încredere în sine, lider Dezinteres
Jucatul picioarelor cu
Atracție fizică Obișnuință
încălțămintea
Bătut în podea Nervozitate A stat prea mult timp jos
Bărbia sau obrazul Plictiseală sau dezinteres Oboseală
sprijinit de palmă
Privit peste rama Atentie, seriozitate sau atitudine
Probleme cu vederea
ochelarilor critică
Probleme cu nasul sau ochelari
Împinsul ochelarilor pe nas Gânduri profunde
nepotriviți
Obișnuință sau senzații,
Atingere în zona nasului Gânduri negative sau dubii
probleme în zona nasului
Nesiguranta sau cantarirea unor
Atingere în zona urechilor Probleme în zona urechilor
posibilitati
Impacientat/ă sau dorește să
Dat din cap repede Ascultă muzică
adauge ceva conversației
Interes, validarea comentariilor sau
Dat din cap încet Ascultă muzică
încurajare
Dezaprobare sau dorește să încheie
Buze strânse Buze crăpate
conversatia
Buze strânse și obraji
Agresivitate Mimica obișnuită
ridicați
Mușcatul buzelor Lipsa de încredere în sine, rusinare Obișnuință
Ascunde o mimă, vorbit fără ca
Ascunderea unui strănuit,
Pune mâna la gură alții să audă sau indicarea unei
căscat
greșeli
Încercare de focalizare a
Sprâncene ridicate Surpriză
privirii
Mediile întunecate
Ochii larg deschiși Mirare declanșează deschiderea largă
a ochilor
Frunte ridicata Incercare de reamintire sau plans Se uita în sus
Privit la distanță Încercare de reamintire Se uită la ceva anume
Nervozitate sau dorește să spună
Tușit Răceală
ceva
Scoaterea ochelarilor si
Dorește timp înainte de a continua Ochelari murdari
curățarea lor
Sprâncene relaxate Confort -
Sprâncene încruntate Confuzie, tensiune sau teama Obișnuință
Lăsat pe spate cu mâinile
Confort Obișnuință
la ceafă
Clipit Secret sau moment împărtășit Ochi uscați
Masarea tâmplelor Anxietate Durere de cap
Tocmai ce a terminat
Respirat mai repede Nervozitate sau furie
exercițiile fizice
Inspirație prelungă Dorește să întrerupă conversația Lipsa de aer
Respirat usor Relaxare si confort Probleme de respirație
Lipsa de interes sau se sinte în
Umeri aplecați în față Oboseală
inferioritate
Insecuritate sau dorește să
Aranjatul cravatei Cravata are nevoie de ajustare
impresioneze
Umeri tensionați Ingrijorare Postura obișnuită
Nehotarare în legatura cu actiunile
Umerii la nivele diferite Postura obișnuită
urmatoare
Postura rigidă a corpului Anxietate Postura obișnuită
Interes fata de ce se spune si se
Stat liniștit/ă Oboseală
face

COMUNICAREA VERBALĂ
Prin volumul vocii dominăm sau ne lasăm dominați. O persoana cu voce volubilă induce
ideea de putere și vitalitate, pe cand una cu voce slabă dă impresia de pasivitate și lipsa de
încredere în forțele proprii.
Pentru a fi ascultați trebuie să uzăm de puterea vocii, fară însa a exagera, deoarece volumul
foarte mare indică o devalorizare a interlocutorului.
Nuantele de tonalitate reprezintă înălțimea de care uzam pentru a pronunța cuvintele. Tonul
înalt, strident trădează nemulțumire și nervozitate și poate fi lesne interpretat ca o “invitație”
la conflict.
Utilizând un “ton de copil” (ades întalnit la femei), alintat, vei sugera nesiguranță, lipsa de
experiență, iar interlocutorul te va percepe ca pe o persoană fară autoritate.
Nuanța ce te va avantaja în orice moment este tonul autoritar – fară a fi agresiv, vorbește cu
voce moderată, rar și apăsat – în acest mod vei fi perceput ca o persoană calmă, sigura pe sine,
echilibrată și competentă.
Creierul uman raspunde instantaneu prin supunere față de tonul autoritar, deoarece ii
amintește de tonul părintesc.
Viteza în vorbire este dată de ritm, care poate fi lent sau rapid, calm sau precipitat, însă ideal
ar fi să păstrezi o linie de mijloc. Un ritm prea lent indică o persoana plictisită și fară vlagă –
este imposibil să transmiți un mesaj important vorbind în acest mod- pe cand un vorbitor cu
ritm prea rapid va transmite starea de urgentă.
Ritmul mecanic, ca un metronom indică o persoană disciplinată, cu voință de fier, dar care își
controlează stările afective în mod exagerat.
Dacă vrei să dovedești că ești o persoană echilibrată, vorbește pe un ritm moderat, cu ușoare
fluctuații- acest lucru te va ajuta și în cadrul discursurilor: pentru a fi ascultat trebuie să
variezi puțin ritmul, altfel intervine o stare de platou ce poate plictisi usor pe cei care te
ascultă.
Accentul are un rol important în vorbire, de multe ori decisiv- putem accentua silabe, cuvinte
sau chiar fraze. Pentru a evidenția anumite idei dintr-un discurs, accentuează-le, rostindu-le
mai rar si apăsat, în timp ce treci rapid peste ceea ce ți se pare nesemnificativ sau care te
dezavantajează.
Pauzele în vorbire sunt de multe ori mai eficiente decat o mie de cuvinte. Ne putem exprimă
indignarea, uimirea sau tristețea, doar păstrând câteva secunde de tăcere. De multe ori ceea ce
nu este rostit, dar se subînțelege, influențează în mai mare măsură auditoriul.
Un moment de tăcere în urma unei întrebări ce îți este adresată, indică interlocutorului că
reflectezi la ceea ce tocmai ți-a spus sau că faci un mic efort pentru a-ți aminti ceva.
Arta de a pronunța corect, dicția, putem afirma ca este elementul paraverbalului cel mai
cunoscut, dar nu neaparat și pus în practică în comunicarea paraverbală. Pronunțand cuvintele
clar vei fi perceput ca o persoană competentă și sigură pe sine.
Ne place să ascultăm persoanele cu dicție bună. De ce? Pentru că aceste persoane nu cer mai
mult de la noi decât suntem dispuși să dăm: trebuie doar le ascultăm, fară a fi nevoiți să
deslușim ceea ce spun!
  Luni la lumină lumânării luminată de luna prin luminator ia luminat o luminița în
lumina ochilor.
  Gandindu-mă ca te gândești că mă gândesc la tine, gândește-te ca ma gândesc că te
gândești la mine.
  Găină porumbacă în porumbar s-a urcat. În porumbar porumbaca tot porumbul l-a
mâncat.
  Șase călauze încearcă s-acuze cinci femei lehuze că ar fi farfuze.
  Baba bălană mănâncă o banană babană.
Elementele paraverbalului constituie adevarate instrumente de dezvoltare personală prin care
poți influența atitudinea interlocutorilor în favoarea ta.
Uzând de o voce volubila, un ton autoritar cu ritm moderat caracterizat de ușoare variații,
accentuând aspectele care te avantajează și pronunând clar și cursiv vei dirija situația în
direcția dorită, fară eforturi suplimentare.
TEMA 2
Identificati barierele in comunicare profesor- elev si soluțiile acestora

Comunicarea didactică este un ansamblu de activităţi, o formă de relaționare între educat și

educator, în cadrul căruia comunicarea prin limbaj este doar una dintre componente.
Comunicarea are un caracter deosebit de complex prin multitudinea de factori care o
infuențează, dar și prin multitudinea de acțiuni pe care le incumbă. Scopul final al acestei
comunicări este modelarea în sens pozitiv a personalităţii elevului, transformarea lui într-o
persoană care a dobândit competențe care o fac să se integreze pe piața muncii și în societate.
Mesajul didactic trebuie făcut în așa fel încât elevii să transforme situața de învățare în
experiență de învățare Comunicarea didactică se caracterizează prin următoarele trăsături:

· Este structurată pe anumite principii

· Urmăreşte atingerea anumitor obiective educaționale;

· Elevul va căpăta abilități și competențe;

· Se foloseşte de strategii de lucru specifice,

· Se finalizează cu un anumit demers evaluativ.

Bariere în comunicarea didactică.

Uneori activitatea şcolară nu se poate desfăşura la parametrii optimi din cauza unor surse de
distorsiune, numite şi bariere sau blocaje în comunicare. Unii elevi nu manifestă interes față
de școală și astfel închid canalul de comunicație.

Cauzele pentru care elevii se implică prea puțin sau deloc în dialogul școlar sunt uneori
obiective, întemeiate, iar alteori subiective, nejustificate. Chiar și atunci când este vorba
despre cauze subiective, simpla constatare a acestui fapt nu este capabilă sa rezolve
problemele. Într-o intervenție educativă de succes, după indentificarea cauzelor se recurge la
elaborarea unor strategii acționale de contracarare a manifestărilor nefavorabile și de
promovare a celor favorabile.

Au fost inventariate urmatoarele categorii de cauze:

· Natura temperamentală (în mare măsură genetică): itrovertit, nesociabil, necomunicativ,

timid, pasiv, etc.;

· Gradul de solicitare în realizarea sarcinilor școlare;

· Atractivitatea pe care o inspiră profesorul; · Atractivitatea pe care o inspiră disciplina de

învățământ;

· Capacitatea stimulativa aprofesorului;

· Capacitatea stimulativă a clasei de elevi;

· Gradul de satisfacție personală pe care îl procură interacțiunea;

· Gradul de satisfacție inter-personală pe care îl procură interacțiunea;

· Măsura în care interacțiunea poate satisface așteptările, speranțele, aspirațiile elevului;

Procesul de predare-învăţare este unul complex, iar când profesorul şi elevul nu păstrează o
relaţie optimă, acesta poate deveni chiar sinuos. Această relaţie de interdependenţă poate fi
umbrită de atitudini ce vin atât din partea profesorului, cât şi din partea elevilor. În aceste
condiţii, profesorul poate fi şi este acuzat adesea că se limitează la predarea aceloraşi noţiuni
şi, mai ales, după aceleaşi tehnici de predare, că nu ştie să interacţioneze cu elevul,
nemotivându-l astfel.
Elevul este cel plin de elan, însă datorită societăţii, care promovează doar non-valori, acesta
nu are posibilitatea de a urma nişte modele, iar energia lui e centrată înspre activităţi care
poate sunt mai puţin benefice pentru el, iar mai târziu, pentru societate.
În cartea „Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje”, autoarele, Elena Truţa şi Sorina
Mardar, oferă atât sursele de blocaj, cât şi manifestări ale acestor blocaje, dar şi soluţii, de
aceea am selectat zece blocaje, pe care le-am considerat cele mai frecvente, pentru a le
prezenta şi a le discuta.
1. „cod inaccesibil” – codul este limba, şi mai ales nivelul la care apelează atât
emiţătorul, cât şi receptorul pentru a se înţelege. Astfel că, dacă profesorul
împachetează esenţa într-o formă inaccesibilă sau greu accesibilă elevilor, aceştia nu
vor putea comunica, nu-i vor putea răspunde profesorului. Acest blocaj duce la cel de-
al doilea despre care o să vorbim, şi anume:
2. „absenţa feedback-ului/feedback dificitar”. Soluţia înlăturării celor două bariere
în realţia profesor-elev este aceea de a adapta codul, limbajul la particularităţile
individuale ale elevilor şi de a solicita un feedback permanent. Când se observă
absenţa acestuia, activitatea trebuie oprită pentru întreaga clasă sau pentru elevul cu
probleme, după caz.
3. „motivaţia deficitară a receptorului”, adică a elevului. În timpul lecţiei, dacă
elevul nu este motivat, interesat de informaţiile predate, acesta poate să îşi găsească
diverse preocupări, de aceea e important să trezim interesul lor pentru fiecare oră în
parte.
4. „climat de muncă necorespunzător”- gălăgia, agitaţia duc la perturbarea orei şi elevii nu
mai pot urmări mesajul; neurmărirea acestuia duce la neînţelegerea lui, iar pentru a evita
această agitaţie, barieră, e nevoie ca toţi elevii să fie prinşi în lucru;
5. „neînţelegerea semnificaţiei şi intenţionalităţii comportamentului celuilalt” –
acesta e punctul ce duce la ruperea relaţiei profesor-elev. Dacă între cei doi nu există o
apropiere şi o înţelegere, totul se duce de râpă; în acest sens profesorul trebuie să rupă
această barieră şi să fie atent la fiecare elev, de la fiecare să aştepte atât cât îi poate
oferi, nu mai mult, pentru că riscă să-şi arunce elevul în derizoriu. Aici trebuie să
amintim, ca mijloc de remediere, de un sistem de notare al profesorului bine întemeiat,
dar şi de o transparenţă în notare.
 6. „atitudine excesiv de critică sau de necritică în faţa celorlalţi” – bariera aceasta
poate fi înlăturată încet pornind de la sistemul transparent de notare despre care am
vorbit, pentru că profesorul trebuie să-şi noteze elevii în funcţie de cât au învăţat într-
un moment dat, nu să-şi creeze preconcepţii, cu unii elevi să fie excesiv de critic, iar
cu alţii excesiv de lejer.
Neîncrederea, dezamăgirea sau imposibilitatea cooperării pot fi eliminate dacă se
analizează zilnic această relaţie şi mai ales dacă profesorul va folosi metode cât mai
diversificate în predare, iar notarea se va face atunci când elevul a fost activ, pentru
motivarea acestuia.
7. „iluzia profesorului ideal / elevului ideal”- trebuie pornit de la ideea că nu există
nici profesor, nici elev ideal, aceştia doar pot tinde spre ideal, de aceea profesorul
trebuie în permanenţă să-şi amintească şi să-i amintească şi elevului despre acest
lucru. Cei doi poli trebuie să-şi autoregleze comportametul şi trebuie să realizeze un
joc de rol, cu scopul de a se putea înţelege unul pe celălalt.
8. „insuficienta antrenare a elevilor în procesul de predare a cunoştinţelor” –
totul depinde de noi, profesorii; dacă nu vom fi activi şi nu le vom induce elevilor
pofta de a activa, de a participa la oră, aceştia vor cădea în dezamăgire, blazare. De
aceea, trebuie să purtăm un dialog viu cu elevii, să le punem în faţă diferite probleme
în care să se implice, îndreptând astfel cunoştinţele teoretice înspre aplicare, iar totul
va fi pentru ei mult mai fascinant.
9. „competiţia” este o barieră în relaţia elevului cu ceilalţi colegi din clasă şi, în
viitor, în societate. Dacă tot timpul îi angrenăm în competiţii, aceştia s-ar putea să
devină individualişti, acum şi mai târziu (după cum spuneam), de aceea trebuie să ştim
să înlăturăm această barieră atunci când apare. Elevii trebuie să vadă competiţia ca pe
un joc, ca pe o activitate cu caracter cooperant, de aceea, acest gen de activităţi e
foarte bine de realizat în grupe, şi nu individual.
10. „stilul de conducere al profesorului (autoritar şi laissez-faire)”. Această barieră
constă în cele două extremităţi la care recurg de obicei profesorii, aceştia pot fi „buni”,
iar elevii profită de această lejeritate şi uită că au de îndeplinit unele sarcini de şcoală
sau că între ei şi profesori există o treaptă. Acest comportament riscă să se extindă nu
numai în relaţia cu acel profesor, ci în relaţia elev-profesor, în general. De cealaltă
parte, profesorii autoritari îşi predau foarte bine materia, sunt respectaţi de elevi, dar
materia predată de aceştia nu este înţeleasă, pentru că elevii nu îndrăznesc să-şi
lămurească anumite neclarităţi, nu îndrăznesc să-i pună profesorului întrebări care l-ar
ajuta, ei doar o memorează şi atunci procesul de învăţământ nu mai este axat pe
competenţe.
Bibliografie
[1]. Berea G, Băsu M., - Să stăm de vorbă fără catalog, Eitura Pim, Iași, 2008

[2]. Cerghit, I.,.- Metode de învăţământ, Polirom, Bucureşti, 2006

[3]. Neacşu, I.,- Instruire şi învăţare, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1999