SUPORT CURS

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ

PUBLIC SPEAKING

Considerente generale.

Procesul comunicării conține următoarele elemente: - Emițător: persoana care transmite

mesajul. - Receptorul: persoana care primește mesajul. - Canalul de comunicare: calea prin care se
transmite mesajul. Poate fi: auditivă, vizuală, olfactivă, tactilă. - Mesaj: reprezintă scopul
comunicării, informația care urmează să fie transmisă. - Codul: trebuie ales și cunoscut de ambii
participanți. - Bariere: perturbații ce pot interveni în procesul de comunicare. Pot fi: de limbaj;
percepție; cultură; mediu. - Codificare: modul în care emițătorul alege transmiterea mesajului -
Decodificare: transformarea mesajului în vederea interpretării acestuia de către receptor - Feedback:
mesaj specific prin care emițătorul primește de la receptor un anumit răspuns cu privire la mesajul
comunicat.

Există trei tipuri de comunicare: 1) Comunicarea Verbală (7%) – Aceasta poate fi orală sau
scrisă. Reprezintă mesajul pe care îl transmit . 2) Comunicarea Nonverbală (55%) – Este dată de
poziția corpului, gestică, mimică, privire, vestimentație și accesorii. 3) Comunicarea Paraverbală
(38%)– Elementele care reprezintă comunicarea paraverbală sunt intonația, tonul, volumul, ritmul,
pauzele în vorbire etc.

Pentru a ne da seama de importanţa limbajului corpului, să ne gândim la mimii care exprimă

poveşti întregi doar prin limbajul trupului, să ne amintim de filmele mute şi de expresia feţei lui
Charlie Chaplin care face inutile cuvintele, sau întrebaţi-vă de ce atunci când aveţi de discutat ceva
important evitaţi comunicarea prin telefon şi preferaţi comunicarea faţă în faţă.

Explicaţia este: comunicarea prin telefon blochează comunicarea prin intermediul limbajului
corpului şi în acest fel face comunicarea incompletă, nesigură.

Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia feţei, mişcarea corpului (gesturi),
forma şi poziţia corpului, aspectul general şi prin comunicarea tactilă.

Comunicarea prin expresia feţei include mimica (încruntarea, ridicarea sprâncenelor,

încreţirea nasului, ţuguierea buzelor, etc.), zâmbetul (prin caracteristici şi momentul folosirii) şi
privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii, etc.).
 Tindem ca, involuntar, să zâmbim, să ne încruntam, să rotim, să micşorăm sau să dilatăm
pupilele. Faţa este cea mai expresivă parte a corpului şi expresia acesteia constituie un mijloc de
exprimare inestimabil. În mod normal, ochii şi partea de jos a feţei sunt privite cel mai intens în
timpul comunicării. Se consideră, de exemplu, că într-o conversaţie cu o femeie, ceea ce exprimă
ochii este mult mai important decât ceea ce exprimă cuvintele.

Mimica este acea parte a feţei noastre care comunică: fruntea încruntată semnifică
preocupare, mânie, frustare; sprâncenele ridicate cu ochii deschişi – mirare, surpriză; nas încreţit –
neplăcere; nările mărite – mânie sau, în alt context, excitare senzuală; buze strânse – nesiguranţă,
ezitare, ascunderea unor informaţii.

Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil să exprime o gamă largă de informaţii, de la
plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism, jenă (zâmbetul Mona Lisei este renumit ca
semnificaţie, dar şi ca ambiguitate). Interpetarea sensului zâmbetului variază însă de la cultură la
cultură (sau chiar subcultură), fiind strâns corelată cu presupunerile specifice care se fac în legatură
cu relaţiile interumane în cadrul acelei culturi.

Se spune că ochii sunt "oglinda sufletului". Modul în care privim şi suntem priviţi are
legătură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere şi prietenie.

Chiar şi a privi sau a nu privi pe cineva are un înţeles. Privind pe cineva confirmăm că îi
recunoaştem prezenţa, că există pentru noi; interceptarea privirii cuiva înseamnă dorinţa de a
comunica. O privire directă poate însemna onestitate şi intimitate, dar în anumite situaţii comunică
ameninţare. În general, o privire insistentă şi continuă deranjează.

Realizarea contactului intermitent şi scurt al privirilor indică lipsa de prietenie. Mişcarea

ochilor în sus exprimă încercarea de a ne aminti ceva; în jos - tristeţe, modestie, timiditate sau
ascunderea unor emoţii. Privirea într-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de interes,
răceala. Evitarea privirii înseamnă ascunderea sentimentelor, lipsă de confort sau vinovăţie.

Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului în situaţii în care se simt
ameninţaţi, dar o vor căuta în situaţii favorabile; există chiar expresia "a te agăţa" cu privirea.

Privirea constituie un mod "netactil" de a atinge pe cineva, de unde şi expresia "a mângâia cu
privirea".

Pupilele dilatate indică emoţii puternice. Pupilele se lărgesc, în general, la vederea a ceva
plăcut, faţă de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micşorează ca manifestare a
nesincerităţii, neplăcerii. Clipirea frecventă denotă anxietate.

Corpul comunică prin gesturi, poziţie, şi prin modul de mişcare. Pentru a ne da seama cât de
frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem să încercăm să vorbim cu mâinile la spate.

Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strângerea pumnilor - denotă ostilitate şi
mânie, sau depinzând de context, determinare, solidaritate, stres; braţe deschise - sinceritate,
acceptare; mână la gură - surpriză şi acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva, nervozitate.
Capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denotă
interes extrem. Mâinile ţinute la spate pot să exprime superioritate sau încercare de autocontrol.

Postura/poziţia comunică în primul rând statutul social pe care indivizii îl au, cred că îl au sau
vor să îl aibă. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se raportează unii faţă de alţii
atunci când sunt împreună. Urmările posturii corpului ne dă informaţii şi despre atitudine, emoţii,
grad de curtoazie, căldură sufletească.

O persoană dominantă tinde să ţină capul înclinat în sus, iar cea supusă în jos. În general,
aplecarea corpului în faţă semnifică interesul faţă de interlocutor, dar uneori şi nelinişte şi
preocupare. Poziţia relaxată, înclinat pe scaun spre spate, poate indica detaşare, plictiseală sau
autoîncredere excesivă şi apărare la cei care consideră că au statut superior interlocutorului.

Posturile pe care le au oamenii corelate cu relaţia dintre ei atunci când sunt împreună se pot
clasifica în trei categorii: 1. De includere/neincludere, postură prin care se defineşte spaţiul
disponibil activităţii de comunicare şi se limitează accesul în cadrul grupului. De exemplu, membrii
grupului pot forma un cerc, pot să se întoarcă/aplece spre centru, să-şi întindă un braţ sau picior
peste intervalul rămas liber, indicând prin toate acestea că accesul la grup este limitat. 2. De
orientare corporală - se referă la faptul că doi oameni pot alege să se aşeze faţă-n faţă (vis-a-vis) sau
alături (paralel). Prima situaţie comunică predispoziţia pentru conversaţie, iar a doua - neutralitate.
3. De congruenţă/necongruenţă, postură care comunică intensitatea cu care o persoană este
implicată în ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intensă conduce la postura
congruentă (similară cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului declanşează în acest
caz schimbarea posturii celui puternic implicat în comunicare. În cazul în care există între
comunicatori divergenţe de statut, de puncte de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente:
persoana nu priveşte spre interlocutor, nu interacţionează sub nici o formă.

Desfăşurarea unei persoane într-o comunicare din punct de vedere al modului de mişcare a
corpului poate fi: - caracterizată de mişcări laterale, se consideră buni comunicatori; - caracterizată
de mişcări faţă-spate, se consideră om de acţiune; - caracterizată de mişcări verticale, se consideră
om cu putere de convingere;

Limbajul paraverbal este o formă a limbajului neverbal, o formă vocală reprezentată de

tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele dintre
cuvinte, ticurile verbale ce denota diferite moduri de expunere ale acelorasi cuvinte.

Aspecte ale invatarii active. În ceea ce privește afirmația de mai sus, ar trebui precizat faptul că:
a. Orice proces de învățare este activ!

Știința cognitivă contemporană a confirmat teoria filosofilor din trecut, precum Kant, care susțineau
că învățarea este activă și nu pasivă. Aceasta înseamnă că mintea noastră creează imagini coerente
dintr-un amestec de impresii, care ne-ar copleși dacă nu le-am sorta și condensa și dacă nu am
transforma ceea ce trăim în noțiuni care au sens pentru noi. De exemplu, într-o conversație, suntem
atenți la anumite subiecte, pe când pe altele le ignorăm. Din acest motiv, la etapa de proiectare a
formarii, ar fi bine să medităm asupra procesului de gândire pe care-l generează oferta noastră
formativă. Ce vor face participanții? La ce vor reflecta? Ce vor învăța? Sunt câteva întrebări
necesare la această etapă.

b. Procesul învățării este tot atât de important ca și conținutul învățării!

Modul în care audienții învață va avea impact direct asupra a ceea ce învață și cât de bine însușesc
aceștia. Scopul învățării active nu este stocarea de informații. Scopul învățării active este ca
specialiștii în domeniul juridic să aplice în situații profe- sionale specifice ceea ce știu să facă.
Aceasta înseamnă că formarea nu pune accentul pe transferul de cunoștințe, ci prioritar pe
dezvoltarea abilităților practice, pe formarea de atitudini și valori profesionale. Pentru a realiza
acest lucru, este nevoie de atenție nu numai față de conținutul învățării, ci și față de procesul de
învățare.

Pașii spre învățarea activă. În calitate de formator, rolul dumneavoastră este unul indirect. Aceasta
înseam- nă că dumneavoastră puteți crea un climat care să-i ajute pe alții să învețe, dar nu puteți
învăța în locul lor. Misiunea dumneavoastră va fi mai ușoară dacă aveți în vedere următoarele:

Aflați ce este în mintea participanților. De vreme ce așteptările sunt cele care filtrează
informațiile, puteți îndruma și stimula învățarea întrebând chiar de la început care sunt țelurile,
preocupările și așteptările participanților. Unele dintre răspunsurile lor s-ar putea să vă uimească.

Explicați obiectivele formării/instruirii și stabiliți împreună regulile. Faceți conexiunea dintre

pregătire și aplicarea acesteia în practică cât mai clar cu putință. Co- legii dumneavoastră trebuie
să înțeleagă ce le-ați pregătit și de ce ați ales această cale de a împărtăși cu ei ceea ce ați învățat
dumneavoastră. De asemenea, ei trebuie să știe dacă doriți să participe toți, cum vor fi apreciați în
cadrul discuției, cum să-și susțină opiniile și așa mai departe. Deoarece acest proces este extrem
de important, va trebui să fiți foarte sincer referitor la ce anume implică procesul.

Pregătiți exerciții care pun accentul pe participare activă. Ascultarea pasivă și luarea de notițe au
drept rezultat însușirea a mai puține cunoștințe și într-un mod diferit de către participanți față de
implicarea activă a acestora prin intermediul între- bărilor, dialogului și rezolvarea problemelor cu
final deschis. Cereți-le participanților să facă lucruri care conduc la descoperiri personale.

Exprimați-vă părerile în mod frecvent. Cu cât exercițiile sunt mai active, cu atât este mai
important să vă exprimați părerile, pentru ca participanții să evalueze progresele într-un domeniu
care poate fi necunoscut pentru ei. De asemenea, trebuie să cereți părerea lor asupra sesiunii de
formare – care sunt punctele forte sau slabe ale acesteia, precum și care sunt aspectele care ar
putea fi îmbunătățite.

Folosind o varietate de tehnici de prezentare, veți reuși să stabiliți legătura cu audiența și veți
transmite, într-un mod eficient, ideile care doriți să fie învățate. Aceste tehnici vă vor ajuta să
creați o ambianță care să capteze atenția „elevilor” adulți.

Contactul direct:
• Priviți participanții în ochi.
• Alegeți expresii ale feței cât mai prietenoase.
• Plimbați-vă privirea prin sală.
Ținuta și înfățișarea:
• Simțiți-vă și comportați-vă destins.
• Îmbrăcați-vă potrivit ocaziei / Respectați dress codul.
• Toleranța va crea impresia că sunteți dornic să împărtășiți cunoștințele cu participanții.
• Folosiți-vă mâinile într-un mod cât mai natural.
Mimica:
• Vă ajută să transmiteți ideile.
• Poate provoca reacția dorită de la participanți.
• Gesturile comune:
- mișcările rapide ale mâinilor – ilustrează un domeniu vast;
- mișcările verticale, sacadate – evidențiază ideile practice și împart o idee în mai multe
 subpuncte;
- palmele spre exterior – înseamnă „stop” sau respingerea unei idei;
- palmele în sus – invită la acceptare, deschiderea orizontului de gândire sau la participare;
- încheietura mâinii întoarsă în sus – apropie participanții de dumneavoastră.
Recomandări:
Sfaturile de mai jos se referă la limbajul non-verbal, care este decisiv în transferul de mesaje
în formare.
• Mimica trebuie să atragă atenția asupra ideii, și nu asupra gestului în sine.
• Diversificați utilizarea gesturilor. Exagerarea anumitor gesturi scade eficiența lor.
• Sincronizați gesturile cu fraza sau cu cuvântul.
• Alegeți-vă gesturile cu atenție, mai bine renunțați la ele decât să faceți gestul nepotrivit.
• Folosirea prea multor gesturi le diminuează valoarea – controlați-vă dacă este necesar.
• Repetați utilizarea lor, mai ales dacă nu vă sunt caracteristice.

Limbajul Corpului:
• Stabilește o legătură între dumneavoastră și participanți.
• Atrage atenția participanților.
• Angajează participanții.
• Poate da ritm prezentării și schimba starea de spirit.
Expresia feței:
• Poate crea starea de spirit dorită.
• Dacă formatorul nu are inspirație, nici participantul nu va fi entuziasmat.
• Trebuie să fie adecvată situației.
• De obicei, formatorul nu este conștient de expresia feței sale.
• Poate provoca amuzamentul participanților (pe seama formatorului) sau îi poa- te ofensa.
• Distrage atenția de la obiectivele prezentării.

Caracteristicile unei prezentări de succes.

Specialiștii în comunicare au subliniat întotdeauna faptul că nu este suficient să prezinți
anumite lucruri interesante, este relevantă și maniera de prezentare.

Este adevărat că unii dintre formatori sunt mai bine înzestrați de la natură cu calități
comunicaționale, iar alții se bucură de o înzestrare mai modestă. Dar, indiferent de acest fapt,
orice formator trebuie să cunoască foarte bine materialul care trebuie prezentat și modalitățile de
prezentare! În principiu conținutul prezentării trebuie sta- bilit și pregătit/elaborat anterior, iar
forma de prezentare să fie adaptată la public, la context etc.
 Gândiți, vorbiți, convingeți, acestea sunt cuvintele-cheie.
Spuneți ceea ce gândiți, ceea ce spuneți va fi ascultat de public, ceea ce spuneți trebuie
înțeles, ceea ce publicul înțelege trebuie să și accepte, cu ceea ce este publicul de acord va fi
utilizat, iar ceea ce va fi utilizat va fi la rândul său reținut.
O prezentare bună se caracterizează printr-un stil concret, fără divagații, conținutul și
forma trebuie să se potrivească unul cu celălalt.

Un rol importat în reușita sau insuccesul prezentărilor îl joacă numeroși și diverși factori și
influențe. În cele ce urmează sunt expuse, în linii mari, anumite idei menite să îmbunătățească
felul în care se realizează o prezentare.

Fiți pregătiți
 Cunoașteți materialul.
 Cunoașteți facilitățile unde urmează să prezentați.
 Testați. Verificați echipamentele audio-video sau computerul.
 Cunoașteți-vă auditoriul; pregătiți-vă și prezentați-vă special pentru el.

Pregătirea prezentării
 Organizați-vă
Lipsa organizării este una dintre problemele principale ale anxietății. Faptul că aveți
gândurile organizate vă va da mai multă încredere și vă va ajuta să vă focalizați energia în
prezetare.

 Vizualizați
Imaginați-vă că mergeți prin sală făcând cunoștință cu auditoriul, realizând pre- zentarea cu
entuziasm, răspunzând la întrebări, iar la final sunteți mulțumit de prestație. În mod mental
repetați acest scenariu cu toate detaliile situației Dvs. în mod particular.

 Practicați
Cel puțin două repetiții sunt recomandate. Dacă e posibil, să aveți pe cineva care să vă
critice și/sau să vă înregistreze. Urmăriți înregistrarea, ascultați criticile și faceți schimbările
necesare înainte de ultima repetiție.

 Respirați
Când mușchii sunt încordați și vă simțiți nervos, s-ar putea să nu respirați destul de
profund. Primul lucru ce trebuie făcut este să vă ridicați, să respirați relaxat și să inspirați
 profund de câteva ori.

 Focalizați-vă pe relaxare
În loc să vă gândiți la tensiune, focalizați-vă pe relaxare. În timp ce respirați, spuneți-vă
când inspirați, „sunt”, iar când expirați „relaxat”. Exersați câteva minute.

 Eliberați tensiunea
Tensiunea crescută și neeliberată vă va face să vă tremure mâinile și picioarele. Înainte de a
începe prezentarea este bine să eliberați energia printr-un exercițiu foarte simplu (de exemplu,
ridicați-vă pe vârfuri și vă coborâți de câteva ori). Acest exercițiu trebuie făcut în singurătate.

 Mișcați-vă
Prezentatorii care stau într-un loc și nu gesticulează sunt tensionați. Pentru a elibera
tensiunea, trebuie să permiteți mușchilor Dvs. să flexeze. Mișcați-vă. Mișcarea părții superioare a
corpului Dvs. e importantă. Trebuie să faceți și câțiva pași, fie înain- te-înapoi, fie stânga-
dreapta. Atenție însă să nu deveniți ca un pendul care ajunge să-i obosească pe participanți.

 Mențineți contactul vizual cu audiența

Încercați să faceți prezentarea Dvs. similară cu o discuție om la om. Uitați-vă în ochii
persoanelor când vorbiți. Intrați în legătură cu ei. Faceți prezentarea personală și personalizată.
Acest lucru vă va relaxa, deoarece deveniți mai puțin izolat și învățați să reacționați la interesul-
dezinteresul participanților.

Cum vă administrați timpul

Auditoriul nu vă va mulțumi pentru faptul că ați depășit timpul sau nu ați reflec- tat toate
subiectele din agendă.
Următoarele sfaturi vă vor ajuta să gestionați timpul:

- repetați în prealabil cu voce tare: lucrurile care sunt vorbite iau mai mult de- cât dacă le
spuneți în gând;
- după ce ați repetat și v-ați cronometrat, adăugați încă 10%-30% timp supli- mentar
(pentru întrebări, probleme logistice etc.);
- cronometrați timpul pentru fiecare subiect;
- la începutul prezentării faceți cunoscut auditoriului agenda, iar la sesiunea de întrebări și
comentarii, spuneți-le despre durata fiecărui subiect;
 - nu purtați un ceas, deoarece când îl veți privi, atenția auditoriului va fi con- centrată de
acum încolo numai la timp, cauzând nepăsare, anxietate, non- comunicare și presiune.
De preferat ca ceasul să fie pe peretele din spatele auditoriului sau lângă notițele Dvs.,
fie un coleg să urmărească timpul.

Care sunt obiectivele dumneavoastră?

Chiar de la început comunicați obiectivele formării, iar apoi reamintiți-le la sfârșitul
prezentării. Verificați ca obiectivele voastre să fie SMART:
S = Specifice (ambiguitatea îi zăpăcește și îi frustrează pe participanți); M =
Măsurabile (cum vor ști ei, inclusiv Dvs., că ați atins obiectivele?);

A = Posibil de Atins (este POSIBIL să atingeți obiectivele în timpul pus la dispoziție?);

R = Realiste (este PROBABIL să atingeți obiectivele, având în vedere resursele și

constrângerile datorate timpului pe care l-ați avut pentru pregătire, precum și nivelul de
cunoștințe ale audienței?);

T = Ancorate în Timp (ce poate fi realizat în TIMPUL sesiunii, CE și PÂNĂ CÂND

așteptați ca urmare a acesteia).

Începeți în forță
Începeți prezentarea astfel:

1. Conținutul
- prezentați-vă;
- stabiliți obiectivele;
- prezentați agenda;
- explicați modul de abordare;
- stimulați atenția auditoriului la subiectele ce urmează să le expuneți;
- stabiliți contactul psihologic.
2. Metoda
Gândiți creativ asupra metodei pe care o veți utiliza pentru a intra în subiect.Aceasta ar putea
conține:

- o întrebare provocatoare, referitor la subiectul în discuție;

- o metaforă pentru mesajul general pe care vreți să-l transmiteți;
- o problemă care ar putea fi rezolvată ca urmare a acestui seminar;
- o anecdotă.
 Dacă nu le treziți interesul, curiozitatea sau nu le câștigați încrederea de la înce- put, atunci
este mult mai greu s-o faceți mai târziu.

Terminați prezentarea cu mult entuziasm

Sfârșitul prezentării trebuie să fie cel puțin la fel de atractiv ca începutul.

Prima și ultima impresie sunt cruciale, iar finalul prezentării va rămâne cu siguranță lucrul
pe care și-l vor reaminti cel mai repede.
Sesiunile care se termină cu întrebări pot lăsa auditoriul confuz și frustrat. În- cheierea
activității de formare cu o întrebare fără răspuns, vă lipsește de posibilitatea de a-i lăsa cu un
mesaj- cheie.

Astfel, este bine ca la sfârșitul prezentării să:

- rezumați punctele principale;
- amintiți obiectivele și să confirmați realizarea lor;
- finalizați cu o întrebare retorică, metaforă sau anecdotă referitor la cele discutate;
- mulțumiți auditoriului pentru timpul acordat;
- lăsați-i cu o „chemare la acțiune” – plan de acțiune;
- faceți conexiune cu următoarea prezentare.

Obținerea participării și implicării în discuție

Întrebările închise vor duce la… liniște!

Bineînțeles că nu totdeauna se întâmplă așa. Dar dacă doriți un dialog, întrebări- le

deschise sunt mult mai eficiente în obținerea acestui rezultat.
Întrebările care încep cu: „cum?”, „ce?”, „de ce?”, „când?”, „unde? ”, „cine?” invită la
opinii, idei, probleme, declarații și răspunsuri care relevă dacă mesajul a fost înțeles sau nu.

Atenția participanților
Deseori cea mai mare încercare într-o prezentare este să faci auditoriul să asculte (nu
numai să audă) ceea ce spui.
Ei pot fi neatenți din cauza diferitor motive: informația este prea simplă sau complexă,
există o lipsă de stimulente vizuale, prezentatorul vorbește monoton, con- sideră informația
irelevantă sau neactuală.

Atunci când participanții cred că ei deja știu tot, este bine să-i întrebați dacă au ci- tit
vreodată o carte sau văzut un film de două ori. Vor fi de acord cu faptul că o vizionare sau o
lectură repetată le-a permis să remarce informații adiționale neobservate inițial.

Nu uitați: mințile oamenilor trebuie să fie deschise pentru a putea să le transmiteți mesajul

Recomandări pentru realizarea unei prezentări bune

Actoria
• Modificați tonul vocii pe parcursul prezentării.
• Elaborați mișcarea.
• Folosiți povestioare scurte, memorabile și sugestive.
• Rezumați ideile din când în când.
• Asigurați contactul vizual cu sala.
• Atitudine prietenoasă.
• Atenție la aspectele controversate ale prezentării.
• Folosiți mijloace vizuale.

Evitați
• Evitați comportamentele care distrag atenția.
• Nu glumiți dacă nu vă este la îndemână.
• Nu citiți materialul, urmăriți doar firul logic al prezentării.

Sfat
• Începeți cu mesajul cel mai important pentru Dvs.
• Nu centrați prezentarea pe propria persoană, gândiți-vă la audient.
• Pregătiți-vă cu rigurozitate.
• Transmiteți ideea principală, după care detaliile prezentării.

Mesaj verbal
• Tonul vocii: natural.
• Vorbiți mai rar decât într-o comunicare obișnuită.
• Explicați natural, clar și simplu.
• Alternați tonul, volumul și ritmul vorbirii.

Comunicare non-verbală. Comunicarea activă este mult îmbunătățită dacă se folosește corect
comunicarea non-verbală, ce include:
• Ca formatorul să aibă contact vizual cu participanții 80% din timp.
 • Încuviințarea și datul din cap când sunteți de acord.
• Reflectarea limbajului non-verbal al vorbitorului; aveți grijă totuși să nu-i imitați
postura.

Comportamente de evitat în prelegeri.

 Nu vorbiți mult. Lăsați-i pe participanți să vorbească, Dvs. doar moderați discuțiile și
repartizați sarcinile de lucru!
 Nu evitați contactul vizual cu cei din sală!
 Nu intrați în discuții în contradictoriu cu participanții!
 Nu creați (prin comportament, atitudini și comentarii) situații potențial conflictuale!
 Nu permiteți ca regulile de bază stabilite de comun acord de către grup să fie încălcate!
 Nu blocați libera exprimare! (dar nici nu admiteți discursul individual lung și
nejustificat)!
 Nu criticați opiniile participanților și nu emiteți judecăți de valoare!
 Nu permiteți să fie criticate opiniile exprimate de către participanți!
 Nu lăsați situațiile potențial conflictuale să se dezvolte!
 Nu lăsați pe nimeni neangajat în activități! (toți pot și trebuie să participe)!
 Nu neglijați niciun participant!
 Nu luați decizii în numele și în locul participanților!
 Nu vă proiectați ambițiile proprii asupra participanților. Proiectați sarcini de lucru
adecvate și de interes pentru ei.

Sfaturi practice pentru succesul în realizarea seminarelor

 Pregătiți-vă întotdeauna sala din timp (aranjați mobilierul, montați apara- tele, ecranul, tabla
flipchart) și verificați aparatura, prizele și instrumentele de lucru.
 În caz de neajunsuri sau lipsuri de ordin logistic (materiale), nu intrați în panică, puneți-vă la lucru
(și în valoare!!!) imaginația și creativitatea și … i m p r o v i z a ț i !

 Planificați detaliat desfășurarea seminarului, stabiliți durata fiecărei secvențe, ce și cum veți folosi, ce
veți adăuga sau scoate în cazul neîncadrării în timp etc.

 Aranjați-vă materialele de lucru în ordinea din planul de seminar.

 Evitați prelegerea! Vorbiți puțin! Organizați și dați sarcini de lucru

 participanților (75 – 80% din timp trebuie să le aparțină).

 folosiți și mențineți contactul vizual cu sala și nu uitați de limbajul trupului.

 Manifestați încredere în participanți și nu ezitați să faceți public acest lucru – veți beneficia de
reciprocitate din partea lor.

 De la început valorizați experiența participanților – în cadrul seminarului, atât Dvs., cât și

participanții au de învățat unii de la alții. Este eliminat astfel riscul, atitudinea sau suspiciunea de
superioritate sau dominare.

 Cereți la început participanților să se prezinte, să spună ceva definitoriu despre ei – de preferință în

perechi, iar apoi fiecare să-și prezinte public partenerul de discuție; aceasta dă curaj celor timizi
(este mai ușor să vorbești cu glas tare despre altcineva decît despre sine!) și îi obligă pe toți să
participe.

 Oamenilor le place să-și spună părerea. Creați-le ocazii să o facă!!! Nicioda- tă nu blocați libera
exprimare a opiniilor (chiar și în cazul unor opinii sau afirmații ce par aberante sau stupide), dar
mențineți dezbaterea focalizată pe tema în discuție.

 NU emiteți evaluări și judecăți de valoare la adresa opiniilor exprimate – participanții trebuie să se

simtă în siguranță, fără teama de a fi expuși ridicolului (fiți neutru!).

 Asigurați participarea egală a tuturor participanților la discuții, căci asta înseamnă să respectați pe
fiecare.

 Ascultați atent pe fiecare participant. Oamenii au nevoie să simtă că păre- rea lor este importantă și
că sunt ascultați cu atenție.

 Oferiți participanților posibilitatea să-și noteze întrebările (pe o foaie de flip- chart) sau
înregistrați-le Dvs. pe folie de retroproiector, iar când răspundeți la una, o bifați!

 Evitați să lucrați cu grupuri mari (grupul ideal – 16; grupul optim – ma- xim 24). Dacă totuși aveți
un grup mare, divizați-l în două grupuri mai mici și dați-le (eventual) sarcini diferite de lucru.
Inversați apoi sarcinile, iar la reunirea grupului cereți-le să relateze ambele experiențe. Astfel, toți
 participanții/audienții vor participa la toate activitățile. Dacă lucrați în parteneriat (dezirabil),
fiecare poate efectua:
– ambele activități cu un subgrup sau
– aceeași activitate cu ambele subgrupuri.
Dacă lucrați singur, monitorizați simultan sau delegați unui cursant monitorizarea. Folosiți
mult (50% – 60% din timp) lucrul în perechi și în grupuri mici (3-5 membri), cu sarcini:
– identice sau
– diferite,
și încurajați spiritul de echipă.

 Nu uitați: la finalul lucrului în grup, un reprezentant al acestuia va raporta / prezenta rezultatul

activității în fața întregului auditoriu.

 După lucrul în grup, realizați feedback (pozitiv) și expuneți pe scurt rezul- tatele observării
activității, încurajând astfel demersul reflexiv. Participanții, la fel, pot să expună propriile reflecții
asupra activității (cu limită de timp!!!). Reflecția se poate realiza și prin discuție în grup și
raportare sintetică de grup.

 Ascultați cu atenție și înregistrați în scris orice răspuns sau contribuție ale participanților pe
flipchart.

 Folosiți markere colorate – stabiliți și utilizați un cod de culori (ușurează înțelegerea).

 Schimbați ritmul și tipul de activitate la fiecare 15 – 20 minute (pentru a-i ține atenți pe
participanți).

 În timpul activităților în grup / perechi, puneți (dacă este posibil) un fon mu- zical discret –
confortul este esențial pentru succesul seminarului.

 Când pregătiți sala, asigurați-vă că toți participanții vor avea condiții de vizibilitate și de audiție
optime.

 Folosiți în adresare numele mic, solicitați acest lucru și participanților, ast- fel se creează o
atmosferă de parteneriat, care facilitează procesele de grup.
 Prelegerea este o prezentare structurată, cu sau fără mijloace vizuale ajutătoare, menită să
transmită cunoștințe și experiențe, evenimente și fapte, concepte și principii.

Avantajele prelegerii:
- Un instrument eficient pentru prezentarea/explicarea ideilor, conceptelor, teoriilor, principiilor etc.
- Economisește timp.
- Poate servi grupurilor mari de participanți.
- Poate fi utilizată în combinație cu alte tehnici.
- Procesul este controlat de către instructor/formator, pentru a transmite informații specifice.
- Este o metodă directă.
- Un bun formator poate stimula entuziasmul grupului printr-o prelegere convingătoare.
Limitări:
1. Comunicarea este cu sens unic.
2. Rolul celui instruit este pasiv.
3. Gradul de memorare este redus.
4. Formatorul ar putea vorbi cu condescendență participanților/audienților, fapt pe care, în
mod obișnuit, adulții îl resping.
5. Nu este adecvată pentru formarea de abilități practice și schimbarea atitudinii.
6. Opinii puține și care pot induce în eroare.
7. Este o metodă de predare impersonală.
8. Poate fi anostă și plicticoasă.
9. Necesită o pregătire intensivă. Asimilarea cunoștințelor poate fi superficială.

Prelegerea nu poate fi realizată în mod spontan. Ea se bazează pe niște cerințe care vor fi
evidențiate în cele ce urmează:

A. Prelegerea trebuie pregătită. Astfel, este recomandabil să:

1. Cunoașteți și analizați grupul.
2. Stabiliți obiectivele intervenției.
3. Determinați ideile principale.
4. Selectați subiectele-cheie ale discuției.
5. Asigurați o trecere treptată de la o idee la alta.
6. Selectați materiale și publicații specializate pe formare.
7. Repetați, mai ales dacă tema este nouă.
B. Pentru o prezentare reușită aveți în vedere următoarele:
 8. Îmbrăcați-vă corespunzător.
9. Începeți la timp.
10. Inspirați credibilitate (prezentați-vă în fața grupului).
11. Explicați obiectivele sesiunii de formare.
12. Prezentați ideea de bază a prelegerii.
13. Începeți pe o notă mai puțin severă.
14. Mențineți-vă vocea suficient de sonoră și clară.
15. Adoptați un ritm mai moderat la început.
16. Fiți atent la gesturi: acestea transmit semnificații și pot fi folosite pentru a consolida
procesul de formare.
17. Evitați manierismul.
18. Ascultați întrebările cu atenție.
Stimulați interacțiunea de grup.
19. Fiți asertivi.
20. Faceți un rezumat
21. Încercați să terminați prezentarea la timp.

Tipuri de prelegere. Prelegerea poate fi realizată într-o manieră tradițională sau modernă (in-
teractivă, cu suport vizual).
Prelegerea tradițională este o formă de expunere complexă și structurată, cu un caracter
abstract și un nivel științific înalt, care oferă posibilitatea tranferului unui volum mai mare de
informații într-o unitate de timp. Informațiile transmise în ca- drul prelegerii tradiționale pot să se
constituie dintr-o descriere și explicație, îmbinată cu diferite modalități demonstrativ-intuitive,
logico-matematice, specifice predării fie- cărei discipline de formare. Această metodă este
aplicabilă în cazul în care se dorește să se transmită un volum mare de informație într-un timp foarte
restrâns, precum și în acele situații în care numărul de audienți este foarte mare (câteva sute de
participanți). Metoda dată nu este recomandabilă, întrucât în condițiile abordării ei se înregistrează
cel mai scăzut grad al capacității de concentrare a auditoriului.

Prelegerea modernă:
Prelegerea interactivă este o alternativă la prelegerea tradițională, care presu- pune
implicarea participanților pe parcursul prelegerii prin întreruperea acesteia sau prin solicitarea
participanților de a rezuma sau concluziona tema prezentată, stimulând astfel interesul
participanților, aprofundarea înțelegerii.

Prelegerea cu suport vizual presupune prezentarea ideilor-cheie cu ajutorul Power Point-

ului, fie în varianta electronică, fie în cea printată, pentru a putea fi adno- tate. Această alternativă
de prelegere are menirea de a crește capacitatea de concentra- re a auditoriului pentru care au fost
pregătite slide-urile.

Fiind unul dintre inovațiile celei de-a cincea generație a mijloacelor de formare, dar și cel
mai optim mijloc ilustrativ-demonstrativ și formativ-educativ, vă ilustrăm unele indicii cu privire la
realizarea prezentării în Power Point.

Considerații generale asupra prezentării în Power Point: Stabiliți un format simplu și

păstrați-l pe tot parcursul prezentării. Introduceți o singură idee pe un slide. Alegeți titluri care să
atragă atenția. Folosiți cuvinte și propoziții simple. Construiți un text concis. Utilizați același timp
verbal în cadrul unui slide. Utilizați puține prepoziții, adverbe, adjective. Nu utilizați mai mult de 6-
8 cuvinte / rând. Nu utilizați mai mult de 20 de cuvinte / slide. Nu folosiți numai litere mari, sunt
greu de citit.

Organizarea conținutului
1. Enumerați obiectivele și domeniile la care vă veți referi.
2. Rezumați conținutul pe puncte.
3. Scrieți fiecare punct separat pe o foaie de hârtie sau un ecran.
4. Adăugați informația sub fiecare punct.
5. Atenție să nu aveți prea multe subpuncte; dacă da, s-ar putea să fie prea detaliat.
6. Scrieți concluzia.
7. Faceți adnotările care vor reprezenta comentariile Dvs. în timpul prezentării.
8. Transferați totul pe slide-uri.

Cum sa te imbunatatesti.
Sunt multe situatii in care esti obligat sa faci o prezentare la locul de munca:
• intr-o intilnire de vinzari cu unul sau mai multi clienti
• intr-o prezentare de proiect pentru conducere
• intr-o prezentare pentru noii angajati
De asemenea,pot aparea cazuri in care trebuie sa faci o prezentare publica,pentru o auditoriu mai
mare:
• la seminarii,ca reprezentant al companiei tale
• intr-o intilnire cu distribuitorii
Realizarea prezentarilor este de neevitat ,ca parte din viata unei companii,asa incit de ce sa nu
profiti la maxim?Ceea ce urmeaza te poate ajuta sa-ti pregatesti o prezentare mai interesanta,mai
plina de informatii și mai convingatoare.
 -Cit de mult ar trebui sa dureze?
-Adaptarea prezentarii la audienta
-Cum discutiile tehnice pot deveni mai putin plictisitoare
-Pregatirea prezentarii
-Ajutoare vizuale-analiza acestora
-Depasirea emotiilor
-Limbajul corpului si gestica
-Sfaturi pentru „livrarea” prezentarii
Prezentarea.Majoritatea oamenilor plaseaza prezentarile printer primele lucruri pe care le
urasc sa le faca. Acesta este motivul pentru care spun:”Una dintre terorile vietii pentru neinitiati este
sa fie rugati sa tina o cuvintare”
Cat de mult ar trebui sa dureze prezentarea? Experienta arata ca 20 de minute este un timp
bun. Mai putin, pare nesubstantial, mai mult este plictisitor.O ora exte maximul admis. Daca ești
rugat sa vorbesti pentru o perioada mai mare de timp,opreste-te dupa 1 ora si acorda publicului o
pauza. Intrucit o persoana vorbeste in medie cam 100 de cuvinte pe minut, 20 de minute, inseamna
2000 de cuvinte.
Aceasta se transpune in 8 pagini scrise (la 250 de cuvinte per pagina). O metoda buna pentru
a coordona vizualul cu auditivul este existenta unui suport visual la fiecare minut vorbit. Adaptarea
prezenatarii la public. Este important sa iti cunosti auditoriul,intrucit oameni diferiti sunt interesati
de aspecte diferite ale unui subiect,din motive diferite.
Sa spunem ,de exemplu,ca subiectul prezentarii tale se refera la un sistem videotext
interactiv:
• Inginerii ar fi interesati in primul rind de aspectele tehnice ale
operarii sistemului
• Bancherii ar vrea sa stie mai multe despre posibilitatile de banking
prin calculatorul de acasa sau cablul TV.
• Directorii de publicitate,vor fi interesati,pe de alta parte,de
televiziunea interactiva ca un potential mediu publicitar

Sunt discutiiile tehnice plictisitoare? Multi ingineri,confruntati cu sustinerea unei

prezentari,o realizeaza cu minimum de pregatire-probabil ,pentru ca simt ca subiectul este atit de
arid incit o simpla recitare a faptelor este suficienta.Dar nu este asa!Dac vocea îți devine un zumzait
monoton sau daca continutul este sarac in stiri sau informatii utile,audienta se va plictisi.Si ii vei
pierde chiar de la începutul prezentarii!
 “Orice a creat Dumnezeu are un simbure de entuziasm in el,asa cum are orice civilizatia a
creat sau descoperit”observa Joseph J. Kelley Jr.,care era scriitorul discursurilor lui Eisenhower si a
multor alte figuri politice. Spusele sale se aplica prezentarilor tehnice,la fel ca si discursurilor
politice.Subiectele tehnice nu sunt in sinea lor uscate si plicticoase.

Interesul prezentarii tale depinde de:

• Stilul vorbitorului
• Continutul
Fa-ti prezentarea fascinanta cautind aplicatii folositoare, beneficii imediate sau lucruri putin
cunoascute.Citeste reviste de stiinta,cele mai bune jurnale economice si povesti stiintifice in ziare
pentru a vedea cum scriitori talentati transforma materiale foarte tehnice intr-o lectura
interesanta.Foloseste aceleasi tehnici pentru a-ti condimenta discursul.

Pregatindu-ti prezentarea. Cat de mult timp se investeste in documnetarea,scrierea și

pregatirea unui discurs? Potrivit uei reviste religioase unui preot ii ia cca. 7 ore pentru a pregati o
predica de 20 de minute. Terry C. Smith,un expert in prezentari și autor al cartii “Realizarea
prezentarilor de success”,spune ca acorda o ora de pregatire pentru fiecare minut de
prezentare,pentru a arata ce-I mai bun.
Factori care determina timpul necesar pentru pregatire:
• Experienta ta si abilitatile referitoare la vorbirea in public
• Cunostintele tale tehnice despre subiect,indiferent daca ai parte de
asistenta unei companii din domeniu
• Importanta discursului
Pregateste-ti planul discursului. Asadar,ii poti da discursului tau atentia pe care o merita.Intr-
o prezentare de 20 de minute si 2000 cuvinte exista anumite limite referitoare la cantitatea de
informatie care poate fi transmisa.Pnetru a fi sigur ca discutia este utila și plina de
informatie,concentreaza-te pe un anumit subiect,mai ingust decit pe un intreg domeniu.

De exemplu,”Echipamente pentr procesele chimice” este un domeniu prea vast pentru o

prezentare.Dar 20 de minute sunt ideale pentru o prezentare utila despre”7 metode pentru selectia
echipamentelor statice”.

Un discurs este doar atit –un discurs.iar scrierea unui discurs nu este același lucru ca si
scrierea pentru lucruri tiparite.Cuvintele pe care intentionezi sa le spui trebuie sa sune a
conversatie,altfel discutia va parea glaciala și artificiala. Pentru a te asigura de eficienta
discutiei,citeste schema de prezentare cu voce tare-intii tie,apoi pentru altii.Recrie propozitiile care
suna ciudat pina cind le simti naturale. Umorul Putin umor poate dezmorti o discutie tehnica si
impiedica audienta sa alunece ... Dar exagerarea poate strica ceea ce ar fi fost alfel o prezentare
foarte buna si poate eroda credibilitatea vorbitorului.Cea mai buna metoda este aceea de a-ti pipera
prezentarea cu mici interventii umoristice de bun gust, evitind insa glumele-doar daca esti un talent
natural in domeniu.

Nu folosi niciodata umor ofensiv, pentru ca ceea ce poate fi umoristic pentru o

persoana,pentru cealalta este ofensiv. Niciodata nu incepe cu o gluma pregatita. Daca nu iese
bine,va influența audienta,iar tu vei fi asemanator unui clovn.

Documentarea. Probabil,ca stii destule despre prezentare,altfel nu ai fi pus sa o faci.Dar

acest lucru nu inseamna ca sti tot-sau chiar destul pentru a “inchega” o discutie captivanta.Vorbitorii
buni adauga propriilor experiente si cunostinte, documentare si exemple din afara.

Biblioteca este un loc excelent de unde poti incepe:

• carti
• reviste
• ziare
• publicatii comerciale
• pagini web

Acestea pot oferi o multime de date,idei,sfaturi si anecdote. Interviurile,discutiile informale

si schimburile de scrisori cu colegi si experți din domeniu pot adauga informatii de asemenea.
Aduna cam de doua ori mai mult material decit este necesar. Astfel,cind construind pe aceste
date,poti fi selective,alegind numai lucrurile cele mai bune.Procesul de documentare va ajuta la
continua crestere a informatiei detinute. Iar aceasta este un real ajutor la construirea increderii de
sine a vorbitorului. Cicero a spus odata:” Nici un om nu poate fi elocvent intr-un subiect pe care nu-
l intelege.”

Organizarea materialului Cea mai buna metoda este sa iti iei notite pe cartonase. Noteaza o
idée sau o informatie pe fiecare cartonas. Daca vrei sa iti faci un flow al discutiei,atunci aranjeaza
cartonasele in functie de subiectele de pe agenda. Aceasata te ajuta sa-ti organizezi materialul intr-o
ordine logica,si iti arata totodata ce subiecte mai au nevoie de documentare.
 Cele 3 parti ale discutiei:

Inceputul – spune-ti scopul si asigura o privire de ansamblu a ceea ce va fi discutat(un rezumat al

agendei discutiei).

Mijlocul – treci prin agenda punct cu punct;fii sigur ca acopri toate punctele promise in rezumatul
anterior.

Sfirsitul –concluzioneaza discutia si intreaba despre activitati relationate

Ajutorul vizual a devenit un standard in prezentarile tehnice si de afaceri. Motive pentru

care sa folosesti suporturi vizuale:
• Intaresc prezentarea si ajuta audienta sa-si aduca aminte discutia dupa
ce aceasta se termina.
• Concentrarea atentiei auditoriului este pe tine
• O mai mare parte a publicului va fi de accord cu tine (Conform unui
studiu al Wharton School.)
• Participantii ajung la o decizie mai repede.
• Te vor percepe ca fiind mai profesionist,mai crdibil,mai interesant si mai
bine pregatit decit vorbitorii care nu folosesc support visual.

Slide-urile sunt cele mai populare tipuri de suporturi vizuale,urmate de foliile transparente si
flipchart-urile. Slide-uri de succes. Cheia succesului unui support visual este sa nu inghesuiesti prea
mult pe un singur slide.Un slide nu ar trebui sa contina mai mult de un singur grafic,sau 5 linii
scurte de text.

Testeaza slide: tine slide-ul la o lungime de brat si citeste-l. Daca tu nu distingi cuvintele, exista
sanse ca oamenii din spatele salii sa nu-l poata citi atunci cind este proiectat. Analiza suporturilor
vizuale.

Proiectorul.
Avantaje Dezavantaje:
Se poate vedea clar Nu te poti baza in orice conditi
Nu are nevoie de intuneric complet Zgomotul poate distrage
Ieftin Are nevoie de electricitate
 Poti scrie in timp ce vorbesti Toata audientatrebuie sa vada
Arata professional daca este
pregatit dinainte Trebuie pornit/oprit in timpul
prezentarii
Poti folosi coloranti Colorantii sunt scumpi!

Flip Chart-ul.
Avantaje Dezavantaje:
Pot arata destul de bine
Foarte ieftine Ai nevoie de audienta redusa
Poti scrie in timp ce vorbesti Nu poti descoperi putin cite putin
Proiector pentru slide-uri de 35mmm
Avantaje Dezavantaje
Slide-uri ieftine Proiectorul se strica in mod
obisnuit
Usor accesibile Necesita grad mare de
Întuneric
Afiseaza un numar mare de
Slide-uri intr-un timp scurt

Tu !!!
Avantaje Dezavantaje:
Usor de folosit Poate constitui o distragere
Pentru audienta
Nu se strica prea des Nu arata bine daca nu este
pregatit
Poate arata chiar bine
Si profesionist.
Cere un proiector!
Soseste mai devreme pentru a verifica camera si echipamentele.Orice a
considerat ca acest lucru nu este important a auzit aceste "Dar nimeni nu a
spus ca vrei un videoproiector!”

Depasirea emotiilor. Psihologii spun ca 80% din populatie sufera de trac de scena. Cu cat
acumulezi mai multa experienta in ceea ce priveste vorbitul în public, cu atat iti va fi mai putina
frica. Exista si seminarii care educa fricatraining-uri pe relaxare si incredere-tehnici menite sa
reduca tensiunea nervoasa. Totusi multi vorbitori experimentati te sfatuiesc sa nu elimini intru totul
tracul. Putina nervozitate,spun ei,este buna. Te motiveaza si te tine in alerta,ajutindu-te sa realizezi
un lucru excellent.

Ce poti face pentru a depasi emotiile?

Practica ajuta!
Mai treci odata prin agenda ,in timp ce te afli in incapere,inainte sa soseasca
audienta.
Limbajul corpului si gestica

Inainte de a discuta acest subiect, sunt 3 mituri care trebuiesc clarificate despre limbajul corpului si
gestica:
1. Nu este bine sa iti folosesti miinile in timp ce vorbesti
2. Ar trebui sa faci pe grozavul atunci cind prezinti
3. Exista un gest pentru fiecare cuvânt

Toate cele 3 reguli nu valoreaza nimic! Limbajul corpului si gestica sunt extrem de importante in
prezentari si ar trebui folosite cu grija.Este important sa nu exagerezi,dar totodata nici sa uiti de
existenta lor.. Cel mai important este insa sa fii SINCER,intrucit corpul tău nu va minti.

NB mentine contact visual cu audienta cel putin 80% din timp. Intorcindu-ne la cele 3
mituri…primul spune ca nu ar trebui sa-ti folosești mainile in timp ce vorbesti-de ce nu? Miscarile
miinilor si a intrgului corp pot avea efecte multiple,in special in sublinierea unui lucru. Folosite
bine, miscarile prezentatorului il pot apropia de public.

Al doilea mit, pare in mod evident gresit,dar sunt nenumarati prezentatori care cad in
capcana. Fac pe grozavii si cred ca aceasta adauga profesionalism prezentari lor! Singurul efect pe
care il are de fapt, este impresia audientei ca nu esti interesat de ei sau de ceea ce se intimpla.

Al treilea mit este un pic o gluma. Incearca! Incearca sa faci un gest pentru fiecare cuvint pe
care il spui! Vei realiza imediat ca acest mit este depasit .

Este important sa gesticulezi,dar nu exagera pentru a deveni ridicol. Gesturile ar trebui să fie
naturale si in concondanta cu prezentarea. Specificarea de a fi natural devine inutila!In timpul
prezentarii,incearca și ramai cit mai calm si mai natural posibil . Bineinteles,intotdeauna exista
emotii,dar foloseste-le mai degraba pentru a te autoimplusiona si pentru a face o prezentare
buna,decit pentru a te lasa dominat!. Nu exista vorbitor in public care sa nu aiba emotii
inainte de prezentare. Nervozitatea poate fi atit folositoare, cit și daunatoare, asa ca foloseste-o in
avantajul tau!

In continuare sunt citeva consideratii folositoare despre gestica. Ar trebui sa le stii in timpul
unei prezentari,dar nu lasa sa te inhibe…
☺ Mentine contact vizual cu audienta cit mai mult posibil
☺ Nu arata cu degetul
☺ Foloseste gesturile pentru a-ti sublinia ideile, nu pentru distractie
☺ Nu face gesturi jignitoare
☺ Fa gesturi in partea superioara a corpului.
☺ Tine-ti miinile in fata mereu
☺ Fa gesturi cu palma deschisă
Si in caz ca nu ai observat…zimbeste tot timpul!

Sfaturi pentru „livrarea” prezentarii. Pe masura ce vorbesti,priveste in ochi pe cei din public.
Priveste o persoana si vorbeste ca si cum te-ai adresa in mod direst ei. Dupa un minut alege pe
altcineva. Aceasta te ajuta sa comunici cu auditoriul,mult mai mult decit in cazul in care doar le
citesti.
• Vorbeste suficient de tare astfel incit sa te auda si cei din spatele
salii.Daca distanta este prea mare,roaga-I sa vina mai aproape.
• Foloseste gesturile,volumul si tonul vocii pentru a sublinia
punctele cheie.
• Ramai la punctele cheie subliniate in suporturile vizuale ,asa cum sunt
in notitele tale.Nu te pierde in detalii!
• Lasa timp pentru o sesiune de intrebari si traspunsuri.Lasa
intrebarile pentru sfirsitul dizertatiei,pentru a evita intreruperile.
• Concluzioneaza,rezumind punctele cheie si spune audientei ce ar trebui sa
faca in continuare(sau cel putin ce te astepti de la ei sa fi invatat)
• Suprturi de prezentare.Acestea sunt documente pe care le
distribui audientei ca sa-si aduca aminte mai bine despre ce s-a
vorbit.Documentele contin de obicei copii ale suporturilor vizuale
prezentate sau ale prezentarii tale.
 Daca intentionezi sa distribui astfel da materiale, specifica acest lucru de la inceput. In acest
fel, auditoriul va sti ca nu trebuie sa ia notite si se va relaxa,bucurindu-se de prezentarea ta. Dar nu
impartii documentele decit la sfirsitul prezentarii. Daca le vei distribui inainte sau in timpul
prezentarii,oamenii vor fi preocupati sa le citeasca si te vor ignora.

Fii constient ca....

• Daca esti intrerupt sau ti se pun intrebari critice este essential sa le
tratezi calm. Daca esti dur, creezi o victima cu care ceilalti pot solidariza ,
iar prezentarea ta se va transforma intr-o batalie in care nici un mesaj al
tau nu va fi transmis.
• Daca vrei interactiviate,spune-le la inceput. Oamenii care
vorbesc pentru o ora iar apoi incep sa puna intrebari sunt
intimpinati de o tacere de piatra.

Fii constient de cei care reactioneaza mai greu.

• Daca aștepți interactiune si nu ai parte de ea-daca oamenii nu rid sau nu raspund-nu
inseamna ca nu apreciaza ceeac e se intimpla. Unii oameni reactioneaza
prin natura lor mai greu,iar altii pot fi obositi. Daca te afli intr-o
asemenea situatie,redu umorul si prezinta ca si cum ar fi un monolog.
• Intotdeauna incearca sa iei feedback obiectiv.Cel mai bun este
inregistrarea video-desi s-ar putea sa doara!!!

10 pasi catre virtuozitatea verbala pentru intilniri si prezentari.

1. Cunoaste-ti auditoriul.
Indiferent daca intervievezi pentru o slujba,iti vinzi abilitatile unui client sau vinzi un plan
de afaceri unor oameni de afaceri incapatinati,urmeaza aceasta regula:fa-ti temele .
• Intra pe internet si afla cu ce se ocupa compania.
• Intreaba-ti prietenii sau rudele daca stiu pe cineva care a lucrat
acolo.
• Intereseaza-te despre oamenii importanti si despre ceea ce I-ar
putea interesa
• Intereseaza-te de experienta si portofoliile lor.
Apoi arata ca stii,adapteaza-ti discursul la auditoriu.

2. Creeaza o legătura.
 Sarmul este o cheie spre success.de la discursuri formale la mese informale,discutiile cu
oamenii inseamna caldura.Discuta cu ei,dar nu-I domina - daca nu stii nimic despre sport,nu vorbi
despre sport.Fii inventive.Daca ai o personalitate deschisa,lasa sa se vada.

3. Fii flexibil.
Pregatirea ta nu este terminata in momentul in care intri pe usa. Foloseste timpul alocat
cunoasterii pentru a afla mai multe informatii.Intereseaza-te de lucruri informale.pregateste-ti o
agenda care sa fie sufficient de flexibila pentru a lua in considerare ceea ce auzi si pentru a raspunde
la intrebari-sau pentru a argumenta temerile.

4. Invata de la profesionisti.
Vorbitorii profesionisti de joaca cu propriile voci.maresc viteza sau o incetinesc,ridica tonul
sau vorbesc in soapta.Asculta-I! Ce iti capteaza atentia? Cum reuseste un vorbitor sa te
impresioneze? Oamenii vor sa asculte o varietate de viteze,inflectiuni si volume.Fii atent la timp ,de
asemenea.Intr-o discutie ai vrea sa pornesti in forta. Este mult mai usor sa incetinesti mai apoi.
Practica,cind sa grabesti momentul, sau cind sa incetinesti.

5. Povesteste lucruri relevante.

Povestirile atrag auditoriul si il mentin interesat. Ce spune un profesionist: Dupa ce
vorbesc,nu conteaza despre ce,intotdeauna oamenii se apropie de mine pentru a discuta.Tuturorlde
plac povestile-la fel ca atunci cind eram copii si “a fost odata ca niciodata” ne facea sa
devenim brusc interesati. "A fost odata ca niciodata” semnifica acum ceva diferit,ca de
exemplu”Odata am avut un interviu acolo…”.Nu te astepta ca publicul sa accepte o poveste fara
sens.
Asigura-te ca fiecare poveste pe care o spui are un rost,si ca auditoriul a inteles acst
rost.Intreaba-te singur:De ce vreau sa spun aceasta povestire?Care este scopul?Daca acesta nu-I
clar,renunta!

6. Fa o pauza.
Prea multi oameni vorbesc prea mult,de prea multe ori.Obliga-te sa iei o pauza si dezvolta-ti
o atitudine linistita.Linistea are o putere incredibila:lasa publicul sa absoarba ceea ce ai spus si
adauga un pic de efect. Totodata,iti da sansa sa iti revii.Citeodata,se intimpla sa uiți unde esti.Atunci
ia o pauza. Si oamenii vor spune”Ce pauza buna!”

7. Lucreaza la punctele de legatura.

 Un bun vorbitor stie in orice moment incotro se indreapta.Daca sti ca ai 3 puncte esentiale
sau de aratat 12 slide-uri ,repeta trecerea de la una la alta.Tranzitia poate fi atit de simpla precum o
întrebare retorica,care sa te conduca la punctul urmator.Sau,ia aceea întrebare si transform-o intr-o
afirmatie. Poti lega subiectele prin povestiri.Lucreaza la legaturi,altfel ai sansa de a parea pierdut in
propria prezentare.

8. Explica-le la final
Maxima prezentarii:
“Spune-le ce le vei spune,
Spune-le,
Spune-le ce le-ai spus."

Gindeste-te la prezentarea ta ca la o carte cu caractere,capitole și teme.Povestirile iti asigura

caracterele, legaturile impart capitolele, iar explicatiile de sfirsit subliniaza tema.

Schiteaza-ti prezentarea sau discutia pe o bucata de hirtie:

• Incepe cu sfirsitul:Cu ce ar trebui sa plece oamenii?
• Introdu acele motive la inceput.
• In cele din urma,dezvolta mijlocul.

Da temei tale o eticheta,apoi explic-o si sfirseste cu o mica recapitulare.Nu este nevoie sa

repeti exact aceleasi cuvinte,explicatiile pot fi chiar inselatoare.

9. Repeta,repeta,repeta
Pentru o intilnire: Cumpara un cronometru si un reportofon.Cronometreaza-te spunindu-ti
scopul,ofeindu-ti serviciile sau raspunzind la intrebari.rezuma-ti raspunsurile la maximum 30 de
secunde.Inregistreaza-te si asculta!Experimenteaza viteza,volum și pauze. Pentru o prezentare:
Aduna citiva prieteni si arata-le discursul sau fa-I sa te chinuie.Evalueaza-ti performantele.fii atent
la ce cred ei ca ar merge si ce nu. In cele din urma,experimenteaza singur. Este o cruciada dusa de
unul singur,dar merita!Fa rost de o camera video si inregistreazate! Indiferent ca este vorba de o
prezentare sau de un interviu,repeta mereu.

10. Comunica cu pasiune

Constrieste-ti prezentare,aranjeaza mici povestioare care subliniaza spusele tale.Daca poti
face toate astea esti pe drumul cel bun. Dar baza oricarei discutii este pasiunea. Trebuie sa schimbi
pulsul.

Stilul de comunicare
Maniera de comunicare este o mostră de comportament individual pe care ceilalţi o pot
observa ca atare. Impresiile pe care oamenii şi le formează despre ceilalţi sunt fundamental marcate
de modul în care aceştia salută, păstrează distanţele, zâmbesc, vorbesc, ascultă, gesticulează, privesc
etc., adică de stilul personal de a relaţiona şi interacţiona. Preotul, balerinul sau instalatorul, de
exemplu, vor purta în atitudine şi în postura corpului ceva din meseria lor. Fiecare se poartă şi
vorbeşte într-un mod care îi este propriu.

Prima impresie despre partenerul de afaceri, se formează în primele patru minute ale
primului contact. Este impresia cea mai stabilă şi, dacă nu intervin erori grave de percepţie, este şi
cea mai adecvată. Şansa primei impresii o avem doar o singură dată.

Componentele de bază ale stilului de comunicare sunt: distanţa, privirea şi contactul vizual,
postura trupului, fizionomia, mimica, gestica, vorbirea, tonul şi inflexiunile vocii, pauzele şi ritmul
vorbirii, ascultarea, îmbrăcămintea şi accesoriile, imaginea de sine, sociabilitatea şi dominanţa
psihologică.

Cea mai mare parte dintre judecăţile pe care le formulăm, noi despre ceilalţi şi ceilalţi despre
noi, sunt bazate pe stilurile de comunicare. Acestea rămân relativ stabile în timp, iar diferenţele între
stilurile individuale de comunicare rămân la fel de stabile.

Se poate admite că stilul personal de comunicare este un dat individual, ca şi temperamentul,

spre exemplu, dar numai până la un punct. În bună măsură, propriul stil de comunicare poate fi
modelat sau luat sub autocontrol. Dacă, de exemplu, avem un stil de comunicare reflexiv, întrerupt
de frecvente pauze de gândire, riscăm să fim dominaţi uşor de un partener cu un comportament
energic şi dinamic. Dacă ne cunoaştem propriul stil şi dacă îl evaluăm corect pe al partenerului,
putem recurge la ajustări şi adaptări care diminuează riscurile.

Dominanţă şi sociabilitate
Două prime trăsături de personalitate şi forţe comportamentale, în raport cu care diferenţiem
stilurile de comunicare, sunt dominanţa şi sociabilitatea.

Dominanţa este tendinţa de a etala o atitudine parentală, preocupată, de a manifesta o formă

de îngrijorare, de a predomina şi de a acapara sau controla timpul şi spaţiul destinat comunicării
bilaterale sau de grup. Avem tendinţa de a cădea în două categorii de dominanţă: dominanţă slabă şi
dominanţă puternică.

Dominanţa slabă este aceea în care interlocutorii tind să fie cooperativi şi sunt nerăbdători
să-i ajute pe alţii. Ei nu ţin atât de mult să se afirme şi să impună, cât sunt dispuşi să se lase
orientaţi, controlaţi sau chiar stăpâniţi.

Dominanţa puternică este aceea în care interlocutorul impune, orientează şi dă sfaturi, chiar
şi atunci când nimeni nu le cere. El emite pretenţii şi este mereu dornic de afirmare, mereu gata să
controleze şi să stăpânească.
În ceea ce priveşte dominanţa specifică fiecăruia dintre noi, este dificil să ne autoapreciem.
Nu ne putem vedea pe noi înşine, în mod obiectiv. în plus, dominanţa este o caracteristică de
raportare şi variază în funcţie de partenerul de comunicare.

Sociabilitatea reprezintă aptitudinea de a stabili cu uşurinţă relaţii cu alţii. În stilul de

comunicare, aceasta apare ca fiind tendinţa unora dintre noi de a căuta să stabilească relaţii cu alţii
şi de a se bucura efectiv de aceasta. Ei sunt prietenoşi, sinceri, înţelegători, deschişi. Îşi exprimă
emoţiile, sentimentele şi opiniile într-o manieră directă şi frustă.

În raport cu echilibrul dintre dominanţă şi sociabilitate, se face distincţie între patru stiluri de
bază: emotiv, director, reflexiv şi îndatoritor (săritor).

Stilul emotiv

Este acela în care dominanţa cât şi sociabilitatea sunt, puternice. Indivizii cu un astfel de stil:
• sunt expresivi, vorbesc repede, gesticulează mult, folosesc mâinile şi mimica feţei, uneori
se inhibă, alteori se pripesc;

• manifestă un comportament dinamic, orientat spre acţiune şi spre risc;

• sunt atraşi de relaţiile informale şi oarecum refractari la cele oficiale;

• sunt empatici, posedă putere de convingere înnăscută, bazată pe risipa de energie

emoţională şi transfer psihologic.

Stilul director

Este cel care rezultă din asocierea dominanţei puternice şi sociabilitatea scăzută. Indivizii cu
un astfel de stil:

• afişează o atitudine serioasă, preocupată, o anumită morgă;

• exprimă opinii clare, într-o manieră hotărâtă, uneori rigidă;

• sunt mai dificil de abordat, comunică cu oarecare efort şi, în ciuda atitudinii ostentativ
grijulii, rămân adesea indiferenţi;
• au un comportament mai dur, mai ferm, mai impunător, ridică multe pretenţii, au gesturi
ferme şi glas sonor.

Stilul reflexiv
Este rezultatul asocierii dominanţei slabe cu sociabilitatea scăzută. Indivizii cu un astfel de
stil:
• îşi impun un puternic control emoţional şi exprimă opiniile într-o manieră deliberat
formală, caută cuvintele şi formulează cu grijă fraze, uneori, preţioase;

• sunt aparent liniştiţi, stau mai la o parte şi, mereu, par a fi preocupaţi de altceva;

• preferă ordinea şi o refac mereu cu migală, caută un mediu de muncă ordonat;

• sunt lenţi, le place să revadă detaliile şi nu iau decizii rapide, preferă singurătatea şi nu
sunt prea buni parteneri de conversaţie;

• sunt înclinaţi către comunitatea intimă.

Stilul îndatoritor

Numit şi stilul săritor, acesta este cel care rezultă din asocierea unei sociabilităţi ridicate cu o
dominanţă slabă.

Persoanele având un astfel de stil de comunicare:

• sunt răbdătoare, sensibile şi nu ţin neapărat să joace un rol important în luarea deciziilor;

• ascultă cu multă atenţia şi înţelegere;

• de regulă, evită să-şi folosească puterea şi atuurile. Manifestă căldură în vorbire, ca şi în

scris. Se bazează pe forţa de convingere a prieteniei;

• când iau decizii, le exprimă într-o manieră serioasă, oarecum impersonală.

Deşi stilurile sunt destul de diferite unele de altele, nu poate fi pusă problema "celui mai bun
stil". Nici unul nu este bun sau rău, în sine, ci numai în asociere cu partenerul, cu ambianţa, cu
problema pusă în discuţie sau aflată în negocieri.

Stilul flexibil

De cele mai multe ori, dominanţa şi sociabilitatea nu sunt suficiente pentru a defini stilurile
de comunicare. Cei mai mulţi dintre noi nu sunt schimbători şi instabili, iar aceasta face necesară
implicarea unei a treia dimensiuni: versatilitatea.

Versatilitatea este aptitudinea multora dintre noi de a-şi adapta stilul în funcţie de situaţie,
pentru a obţine maximum de avantaje şi aprobare socială. Versatilitatea înseamnă
adaptare, flexibilitate, mobilitate, nestatornicie, dar şi nehotărâre, inconsecvenţă, oportunism şi
duplicitate.
Versatilitatea rămâne o caracteristică oarecum independentă de stilul de comunicare. Stilul
este stabil. Versatilitatea priveşte doar ceea ce este schimbător şi se adaugă sau retrage mereu,
pentru a uşura comunicarea cu cei din jurul nostru.

Atunci când intervine şi versatilitatea, avem de-a face cu stilul flexibil. Acesta este stil de
comunicare caracterizat prin încercarea permanentă, deliberată şi controlată conştient de a schimba
mereu propriul stil, în raport cu situaţia sau partenerul. Flexibilitatea acţionează în ideea de a merge
precis şi concret în întâmpinarea diferiţilor parteneri. Practic, majoritatea oamenilor adoptă stilul
flexibil, se adaptează mereu situaţiei şi partenerului, dar fac acest lucru pornind de la unul din
stilurile de bază care le este propriu, adică de la emotiv, director, reflexiv şi îndatoritor. Stilul
flexibil, cu măsură şi cu tact, este cel mai răspândit şi oportun în relaţiile interumane.

Procesul comunicării conține următoarele elemente: - Emițător: persoana care transmite

mesajul. - Receptorul: persoana care primește mesajul. - Canalul de comunicare: calea prin care se
transmite mesajul. Poate fi: auditivă, vizuală, olfactivă, tactilă. - Mesaj: reprezintă scopul
comunicării, informația care urmează să fie transmisă. - Codul: trebuie ales și cunoscut de ambii
participanți. - Bariere: perturbații ce pot interveni în procesul de comunicare. Pot fi: de limbaj;
percepție; cultură; mediu. - Codificare: modul în care emițătorul alege transmiterea mesajului -
Decodificare: transformarea mesajului în vederea interpretării acestuia de către receptor - Feedback:
mesaj specific prin care emițătorul primește de la receptor un anumit răspuns cu privire la mesajul
comunicat.
 Există trei tipuri de comunicare: 1) Comunicarea Verbală (7%) – Aceasta poate fi orală sau
scrisă. Reprezintă mesajul pe care îl transmit . 2) Comunicarea Nonverbală (55%) – Este dată de
poziția corpului, gestică, mimică, privire, vestimentație și accesorii. 3) Comunicarea Paraverbală
(38%)– Elementele care reprezintă comunicarea paraverbală sunt intonația, tonul, volumul, ritmul,
pauzele în vorbire, etc.

Pentru a ne da seama de importanţa limbajului corpului, să ne gândim la mimii care exprimă

poveşti întregi doar prin limbajul trupului, să ne amintim de filmele mute şi de expresia feţei lui
Charlie Chaplin care face inutile cuvintele, sau întrebaţi-vă de ce atunci când aveţi de discutat ceva
important evitaţi comunicarea prin telefon şi preferaţi comunicarea faţă în faţă.

Explicaţia este: comunicarea prin telefon blochează comunicarea prin intermediul limbajului
corpului şi în acest fel face comunicarea incompletă, nesigură.

Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia feţei, mişcarea corpului (gesturi),
forma şi poziţia corpului, aspectul general şi prin comunicarea tactilă.

Comunicarea prin expresia feţei include mimica (încruntarea, ridicarea sprâncenelor,

încreţirea nasului, ţuguierea buzelor, etc.), zâmbetul (prin caracteristici şi momentul folosirii) şi
privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii, etc.).

Tindem ca, involuntar, să zâmbim, să ne încruntam, să rotim, să micşorăm sau să dilatăm

pupilele.

Faţa este cea mai expresivă parte a corpului şi expresia acesteia constituie un mijloc de
exprimare inestimabil. În mod normal, ochii şi partea de jos a feţei sunt privite cel mai intens în
timpul comunicării. Se consideră, de exemplu, că într-o conversaţie cu o femeie, ceea ce exprimă
ochii este mult mai important decât ceea ce exprimă cuvintele.

Mimica este acea parte a feţei noastre care comunică: fruntea încruntată semnifică
preocupare, mânie, frustare; sprâncenele ridicate cu ochii deschişi – mirare, surpriză; nas încreţit –
neplăcere; nările mărite – mânie sau, în alt context, excitare senzuală; buze strânse – nesiguranţă,
ezitare, ascunderea unor informaţii.

Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil să exprime o gamă largă de informaţii, de la
plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism, jenă (zâmbetul Mona Lisei este renumit ca
semnificaţie, dar şi ca ambiguitate). Interpetarea sensului zâmbetului variază însă de la cultură la
cultură (sau chiar subcultură), fiind strâns corelată cu presupunerile specifice care se fac în legatură
cu relaţiile interumane în cadrul acelei culturi.

Se spune că ochii sunt "oglinda sufletului". Modul în care privim şi suntem priviţi are
legătură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere şi prietenie.

Chiar şi a privi sau a nu privi pe cineva are un înţeles. Privind pe cineva confirmăm că îi
recunoaştem prezenţa, că există pentru noi; interceptarea privirii cuiva înseamnă dorinţa de a
comunica. O privire directă poate însemna onestitate şi intimitate, dar în anumite situaţii comunică
ameninţare. În general, o privire insistentă şi continuă deranjează.

Realizarea contactului intermitent şi scurt al privirilor indică lipsa de prietenie. Mişcarea

ochilor în sus exprimă încercarea de a ne aminti ceva; în jos - tristeţe, modestie, timiditate sau
ascunderea unor emoţii. Privirea într-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de interes,
răceala. Evitarea privirii înseamnă ascunderea sentimentelor, lipsă de confort sau vinovăţie.

Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului în situaţii în care se simt
ameninţaţi, dar o vor căuta în situaţii favorabile; există chiar expresia "a te agăţa" cu privirea.

Privirea constituie un mod "netactil" de a atinge pe cineva, de unde şi expresia "a mângâia cu
privirea".

Pupilele dilatate indică emoţii puternice. Pupilele se lărgesc, în general, la vederea a ceva
plăcut, faţă de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micşorează ca manifestare a
nesincerităţii, neplăcerii. Clipirea frecventă denotă anxietate.

Corpul comunică prin gesturi, poziţie, şi prin modul de mişcare. Pentru a ne da seama cât de
frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem să încercăm să vorbim cu mâinile la spate.

Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strângerea pumnilor - denotă ostilitate şi
mânie, sau depinzând de context, determinare, solidaritate, stres; braţe deschise - sinceritate,
acceptare; mână la gură - surpriză şi acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva, nervozitate.
Capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denotă
interes extrem. Mâinile ţinute la spate pot să exprime superioritate sau încercare de autocontrol.

Postura/poziţia comunică în primul rând statutul social pe care indivizii îl au, cred că îl au sau
vor să îl aibă. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se raportează unii faţă de alţii
atunci când sunt împreună. Urmările posturii corpului ne dă informaţii şi despre atitudine, emoţii,
grad de curtoazie, căldură sufletească.
 O persoană dominantă tinde să ţină capul înclinat în sus, iar cea supusă în jos. În general,
aplecarea corpului în faţă semnifică interesul faţă de interlocutor, dar uneori şi nelinişte şi
preocupare. Poziţia relaxată, înclinat pe scaun spre spate, poate indica detaşare, plictiseală sau
autoîncredere excesivă şi apărare la cei care consideră că au statut superior interlocutorului.

Posturile pe care le au oamenii corelate cu relaţia dintre ei atunci când sunt împreună se pot
clasifica în trei categorii:

1. De includere/neincludere, postură prin care se defineşte spaţiul disponibil activităţii de

comunicare şi se limitează accesul în cadrul grupului. De exemplu, membrii grupului pot forma un
cerc, pot să se întoarcă/aplece spre centru, să-şi întindă un braţ sau picior peste intervalul rămas
liber, indicând prin toate acestea că accesul la grup este limitat.

2. De orientare corporală - se referă la faptul că doi oameni pot alege să se aşeze faţă-n faţă (vis-a-
vis) sau alături (paralel). Prima situaţie comunică predispoziţia pentru conversaţie, iar a doua –
neutralitate.

3. De congruenţă/necongruenţă, postură care comunică intensitatea cu care o persoană este

implicată în ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intensă conduce la postura
congruentă (similară cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului declanşează în acest
caz schimbarea posturii celui puternic implicat în comunicare. În cazul în care există între
comunicatori divergenţe de statut, de puncte de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente:
persoana nu priveşte spre interlocutor, nu interacţionează sub nici o formă.

Desfăşurarea unei persoane într-o comunicare din punct de vedere al modului de mişcare a
corpului poate fi: - caracterizată de mişcări laterale, se consideră buni comunicatori; - caracterizată
de mişcări faţă-spate, se consideră om de acţiune; - caracterizată de mişcări verticale, se consideră
om cu putere de convingere;

Limbajul paraverbal este o formă a limbajului neverbal, o formă vocală reprezentată de

tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele dintre
cuvinte, ticurile verbale ce denota diferite moduri de expunere ale acelorasi cuvinte.

Gestionarea Emoțiilor - Ancorarea este una din cele mai populare tehnici de programare
neuro-lingvistica, datorita impactului său imediat.

Cu această tehnică, poți alege să te plasezi, cât ai clipi din ochi, într-o stare de fericire,
energie, încredere, într-o stare creativă, calmă și binevoitoare.
NLP (programare neuro-lingvistica).

Acorarea NLP provine din asemănarea cu termenul de ancoră a vaporului. Care este folosul
unei astfel de ancore în programarea neurolingvistică?

Ea are rolul de a ține pe loc un vapor, atunci cand acesta nu navigheaza. Ancora împiedică
valurile oceanului să impingă în larg vaporul și ține vaporul într-un anume loc.

În același fel, ancorele NLP ne ajută să realizăm, în viața noastră și în procesul nostru de
dezvoltare personală, aceleași lucruri pe care le face o ancoră de vapor. Ne menține într-un anumit
loc sau într-o anumită stare. Prin stabilirea ancorelor NLP în diferite stări sau dispoziții, atunci când
activăm acea ancoră, putem să accesăm instantaneu acea stare.

Cum lucrează ancorele NLP?- Ați auzit mai mult ca sigur, până acum, de psihologul Ivan
Pavlov. Este foarte cunoscut pentru descoperirile sale legate de condiționare umană și animală. A
descoperit acest fenomen făcând cercetări asupra digestiei câinilor. Asociind sunetul clopoțelului cu
mâncarea, nenumăratele repetiții pe care le-a facut au condiționat câinii să răspundă la sunetul
clopoțelului în acelați mod în care raspundeau la mancare, salivând.

Tot astfel funcționează și ancorarea. Condiționând raspunsurile de ancore NLP unice, suntem
capabili să intrăm în mod deliberat în stări specifice doar activând ancora NLP. Este un proces
identic cu cel al câinilor lui Pavlov.

Așadar, ancorele NLP ne pot ajuta să accesam orice stare ne dorim. În mod similar lui
Pavlov, care folosea sunetul clopoțelului ca pe un stimul, cu ancorarea NLP putem să stabilim
anumite ancore care pot acționa ca stimuli ai anumitor stări. Și, după multe repetiții, asocierea dintre
ancora NLP și starea respectivă va deveni un raspuns condiționat.

Premizele stabilirii ancorelor NLP sunt teoretic aceleași ca ale experimentului lui Pavlov cu
câinii săi. Fixăm o ancora NLP asociind un mecanism de declanșare unic cu o stare anume. Dupa ce
repetăm procesul de câteva ori, această stare va fi condiționată de ancoră. Ulterior, când declanșăm
ancora mai târziu, acest lucru ne va aduce în acea stare.

Iată un exemplu. Atunci cand ești fericit, ancorează acel sentiment printr-un gest unic, de
exemplu o atingere în palma mâinii stângi. Repetă acest proces de câteva ori. De îndată ce devine
un raspuns condiționat, de fiecare dată cand îți atingi palma stângă, vei avea o stare de fericire.

Pașii de mai jos reprezintă calea prin care putem fixa ancore NLP. Să presupunem că vrem să
stabilim o ancoră pentru fericire prin programare neuro-lingvistică: 1. Fă o activitate care te face
fericit. Gandește-te la o experiență din trecut care te-a făcut fericit. Construiește-ți gânduri și
imagini fericite. Vizualizează-te alături de cei dragi, râzând. 2. Atunci când te simți cu adevărat așa,
când simți cel mai intens sentiment de fericire, stabilește-ți ancora. Să spunem că îți atingi cu mâna
dreaptă podul palmei stângi. Repetă ancora de cateva ori, atingând podul palmei de încă câteva ori,
rămânând în starea de fericire. 3. Schimbă-ți starea într-o stare neutră. Ridică-te, mișcă-te, scutură-
te. Apoi repetă procesul. Dupa câteva repetiții, starea se va ancora în tine.

Un proces oarecum simplu, deși a ajunge într-o anumită stare dorită poate fi o problema
pentru anumiți oameni. Cea mai bună cale pentru a ajunge în starea dorită ar fi aceea de a ne
reaminti și de a retrăi amintirea unor experiențe trecute care ne-au adus acea stare. Atunci când nu
există însă experiențe relevante în trecut, poate fi de ajutor să construim imagini sau sunete pe baza
acelor experiențe.

Ancorele în programarea neuro-lingvistică pot consta în: atingerea unei zone specifice, un
gest de ciupire, aplicarea unei presiuni pe o anumita zonă, a spune un cuvânt sau a scoate un sunet,
a privi la anumite imagini, a asculta o muzica anume, un cantec.

Poate fi, in principiu, orice lucru pe care celulele noastre senzoriale il pot interpreta. Un
punct de notat este acela ca ancorele construite din atingeri fizice sunt, de obicei, mai puternice
decat declanșatorii vizuali sau auditivi, deoarece, biologic, o atingere fizică sau o presiune
exercitată asupra corpului fizic are un impact senzorial mai puternic asupra corpului.

Eficiența unei ancore NLP depinde de următorii factori:

1. Intensitatea stării – cu cât e mai puternică intensitatea, cu atât este mai bine. Dacă îți setezi o
ancoră fiind într-o stare de joasă intensitate, efectul va fi foarte slab.

2. Momentul în care stabilim ancora – pentru a fi foarte eficient, stabilește ancora în momentul de
vârf al stării. Este momentul cel mai bun pentru a face asta.

3. Unicitatea ancorei – asigură-te că ancora ta este unică, ceva ce nu faci, vezi sau auzi în fiecare zi.
De exemplu, acțiuni precum scărpinatul, pocnitul degetelor sau bătutul din palme sunt destul de
comune. Folosește ceva cu adevărat unic, care nu face parte din rutina ta zilnică de gesturi.

4. Numărul de repetiții – cu cât faci mai multe repetiții, cu atât mai condiționată devine ancora. Așa
că asigură-te că ai facut suficiente repetiții, astfel încât ancora să fie bine stabilită. Ancorarea NLP
avansată: tehnici de ancorare NLP avansate A merge mai departe, de la tehnica de ancorare de bază
la tehnica de ancorare mai avansată în programare neuro-linvistică presupune implicarea a două
ancore. Sunt două moduri de a folosi această tehnică:

5. Două ancore pozitive pot fi puse în pereche astfel încât două stări puternice să fie integrate
împreună. Acest lucru se va numi integrarea ancorelor.

6. O ancoră negativă și una pozitivă sunt puse în pereche. Facem asta pentru a înlănțui ancorele
negative și cele pozitive. Prin acest procedeu, atunci când începem să simțim o stare negativă putem
schimba starea într-una pozitiva. Asta se numește înlănțuirea ancorelor.

Procesul de integrare a ancorelor în programarea neuro-lingvistică:

1. Folosind aceeași metodă ca cea de mai sus, ajungem într-o stare dorită.

2. Când ajungem la maximum acestei stări, ne stabilim o ancora unică, ancora 1.

3. Întrerupem starea ridicându-ne in picioare, mutându-ne, scuturându-ne.

4. Repetăm de câteva ori.

5. Acum repetăm primii patru pași, având altă stare pe care o ancorăm (starea 2 și ancora 2)

6. Integrare. Intră în starea 1 și ancorează ancora 1. Când experimentezi acea stare ancorează ancora
2. Permite celor doua experiențe să se amestece, privește și ascultă la tot ceea ce se întamplă atunci
când aceste două experiențe se combină pentru a te ajuta să fii mai puternic sau mai bun. Acest
lucru poate fi folosit ca exemplu în a integra energia și creativitatea astfel încât să putem să fim mai
eficienți în aria profesională.

Procesul de înlănțuire a ancorelor în programarea neuro-lingvistică: Aceasta tehnică ar putea

fi de folos pentru a schimba o stare negativă, pe care o simțim de obicei, într-una pozitivă. De
exemplu, să zicem ca a fi blocat în trafic e un lucru care te supără foarte tare.

Schimbând ancorele, îți poți înlănțui starea de supărare cu una de calm, astfel încât data
viitoare cand esti prins în trafic, în loc să fii supărat vei fi foarte calm. Iată cum poți înlănțui
ancorele, folosind exemplul de mai sus:

1. Creează-ți o stare de calm și de relaxare.

2. Atunci cand această stare este la apogeu, stabilește ancora 1.

3. Întrerupe starea și repetă pașii de câteva ori.

4. Vizualizează-te în trafic. Simte nefericirea și frustrarea cauzate de asta.

5. Stabilește-ți ancora 2 atunci când starea de frustrare ajunge la apogeu. Întrerupe starea și repet-o
de câteva ori.

6. Acum leagă cele două ancore. Începe prin a te vizualiza în trafic, și apoi aplică ancora 2.
Vizualizează-te cum începi să te simți supărat din cauza traficului, apoi aplică ancora 1 și vei vedea
că începi să te simți calm și relaxat. Atunci când înlănțuiești ancorele, asigură-te că ancora negativă
nu este prea intensă. Ancora ta pozitivă trebuie să fie mai puternică decât cea negativă. Altfel,
ancora negativă mai puternică va domina ancora pozitivă și o transformă în ancora negativă.

Doar practica poate face ca procesul de ancorare să devină perfect, în timp. Cea mai bună
cale este, desigur, să lucrezi cu cineva care stapânește procesul, cu un specialist în programare
neuro-lingvistică. Cu toate astea, poți urma pașii de mai sus și poți experimenta procesul. Vei ști
imediat dacă procedezi corect pentru că vei vedea impactul în viața ta.

Zona de confort: Este confortabilă și deloc provocatoare. Nu ne îndemna la acțiune, ci ne

determină să stăm ghemuiți în locul care pare din ce în ce mai călduros. Știm, nu e chiar cel mai bun
lucru pe care l-am putea face în acest moment, dar e bine aici. Și dacă nu ne-ar deranja nimeni, ar fi
și mai bine. Da, acesta este zona de confort, așa cum este denumită în NLP. Cum impiedică procesul
de dezvoltare personală și cum am putea ieși măcar periodic din ea, găsiți în articolul de mai jos.

Zona de confort reprezinta o situație în care suntem mulțumiți cu un nivel mediocru de

realizări sau eșecuri. Aceasta se definește prin faptul că nu există o dorință reală prin care să ieșim
din zona de confort sau prin care să depașim incapacitatea temporară de a iniția ceva nou. Așadar,
rezultatul este că abilitățile și motivația nu ne sunt testate și stagnăm în același punct atâta timp cât
nu suntem pregatiți să riscăm. Atunci cand ne aflam în zona de confort, ducem o existență pasivă și
refuzăm să acceptăm responsabilitățile.

Acest lucru ne determină să trecem prin viață fără o țintă anume sau să așteptăm în mod
inconștient ca lucrurile să se întâmple de la sine mai degraba decât să actionam în privința unei
schimbări. Acceptarea responsabilităților implică atât faptul că ne putem încrede în propriile puteri,
cât și faptul că ne putem asuma un risc. Atunci cand riscăm, nu suntem siguri de reușita noastră,
ceea ce poate fi considerat o ieșire din zona de confort. Acest lucru nu înseamnă să ne asumăm
riscuri care nu își au rostul, dar printr-un risc ,,mai calculat” suntem pe punctul de a preveni emoții
nedorite, pericole, durere sau teamă.

Lipsa dorinței de a schimba ceva poate dispărea numai în momentul în care ni se întamplă
ceva care ne marchează sau luăm hotărârea de a pune piciorul în prag. De cele mai multe ori,
alegem să ieșim din zona de confort abia când un eveniment ne șochează sau ne îndeamnă să ne
punem o serie de întrebări despre noi înșine.

7 pași pentru a ieși din zona de confort:

1. Inverseaza modul în care îmbraci cămașa. Sigur ai un anume ritual cand o îmbraci. Te uiți la ea,
o prinzi într-un fel, intinzi o mână, apoi alta și îți inchei nasturii. Probabil ca nici nu-ți amintești că
faci atâtea mișcări, a devenit un automatism. Atenție! Nu-ți propun să o îmbraci pe dos :), doar să
schimbi ordinea în care faci pașii până să ajungi să te admiri în fața oglinzii.

2. Antrenează-ți toate simțurile. Nu merge prin zi fără să observi ce e in jurul tău. Ieși de pe pilot
automat și fi atent la ce vezi: bogăția florilor, verdele copacilor, culorile oamenilor, formele vieții;
ce auzi – cuvinte și sunete – ciripitul păsărelelor, zumzetul surd al străzii, melodiile discuțiilor;
contemplează, conștientizează și simși în interior ce este plăcut în exterior. Bucuria, înțelegerea,
intensitatea sentimentelor și claritatea gândurilor noastre, toate lucrurile care fac viața frumoasă
sunt posibile mulțumită simțurilor noastre. Cand ești atent la lucrurile din jurul tău îți îmbogățești
gândirea, ești mai informat despre ceilalți și ai mai multă influență asupra lor.

3. Fă câte un exercițiu fizic diferit în fiecare zi. Cât de mic, efortul va conta și te va ajuta să menții
în formă corpul și mintea. Te ajută să ieși din rutina zilnică.

4. Renunță la televizor o zi pe săptămână și ocupă-ți timpul cu alte activități cum ar fi: desen, un
curs de dans, citește. Dezvoltă-ți latura creativă, inovativă și imaginațivă.

5. Folosește “Cum” în defavoarea lui “De ce?”. Când vine vorba de rezolvarea unei probleme, prin
întrebarea “de ce” obții motive și justificări. Nu te prea ajută. Folosind “cum” începi să cauți soluții
și te auto-provoci la o altfel de gândire și acțiune.

6. Întreabă-te „Ce altceva aș mai putea face?”. În acest fel îți dezvolți o anume flexibilitate și vei
obține o paletă de răspunsuri la situații diferite. Chiar și atunci când totul pare să meargă bine
întrebarea te poate ajuta să ai o imagine mai clară asupra opțiunilor.

7. Deschide-ți mintea și învață un lucru nou pe săptămână. Când înveți ceva nou, crești și te
dezvolți. Cineva spunea “Mințile sunt precum parașutele. Funcționează numai când sunt deschise”.

Codul:
- trebuie ales şi cunoscut de partenerii în relaţie. Codarea =transpunerea în simboluri, semne,
cuvinte a ceea ce este de transmis (gânduri, intenţii,sentimente, atitudini). Decodare = identificarea
echivalentului exact si corect al mesajului,materializat în gând / idee.
Empatia:
- vorbitorul trebuie să fie deschis tuturor interlocutorilor, încercând să înţeleagă situaţia acestora,
poziţiile din care adoptă anumite puncte de vedere, să încercesă le înţeleagă atitudinile, manifestând
în acelaşi timp amabilitate şi prietenie.

Feedback-ul
- mesaje de răspuns pe care receptorul le da în timpul sau dupăreceptarea mesajului iniţial.
Componenta foarte importanta pentru ca determina masura încare mesajul a fost înţeles, crezut si
acceptat; este o informaţie trimisă înapoi la sursa.

DATE GENERALE ALE FURNIZORULUI

a. Denumirea furnizorului
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ

b. Categoria în care se încadrează furnizorul

Organizaţie sindicală din educaţie, cu personalitate juridică, care are prevăzute în
statut ca obiective activități în domeniul formării continue a personalului didactic din
învăţământul preuniversitar;

c. Datele de contact ale furnizorului (adresa completă telefon fix, fax, e-mail):
Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050017, tel. (+4)021.315.16.95,
021.315.78.70, fax. (+4)021.312.58.37, fsli@fsli.ro, www.fsli.ro;