Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Materialele de mai jos vă sunt utile pentru organizarea unor activități de lectură care să
contribuie la creșterea atractivității acestora. Atractivitatea lecturii crește grație implicării
active a elevilor atât pe plan cognitiv, cât și pe plan emoțional.
Înainte de lectură
3. Care crezi că va fi subiectul acestei cărți răsfoind-o și privind imaginile, coperta etc.?
Predicții.
Întrebările pot stimula gândirea la diferite niveluri şi din diferite perspective, conducând-l pe
elev spre înțelegerea textului citit. Întrebările îl pun să se implice în diferite activităţi de
cercetare, interpretând informaţii, reconstruind şi „traducând” imagini, evaluând sau aplicând
ipoteze. Acestea, pornind de la taxonomia interogării lui Bloom, s-ar putea clasifica în:
1. Întrebări literale: sunt cele care cer informaţii exacte. În mod obişnuit, răspunsurile la
aceste întrebări se află în text. Contribuţia gândirii elevului este neglijabilă, pentru că el nu
face altceva decât să reproducă ceea ce a fost spus de către alţii.
2. Întrebări de transpunere: cer elevulor să restructureze sau să transforme informaţiile în
imagini diferite. Elevii vor descrie imaginea pe care o văd sau sunetele pe care le aud în
timpul lecturii. Elevii trăiesc mental o experienţă senzorială pe care o vor transpune apoi
în limbaj. Acesta este deja un proces creativ care angajează.
3. Întrebările interpretative: cer elevilor să descopere conexiunile dintre idei, fapte, definiţii.
Elevul trebuie să se gândească cum se leagă conceptele sau ideile pentru a avea un
sens.
4. Întrebările aplicative: oferă elevilor ocazia de a rezolva diverse probleme sau de a duce
mai departe probleme de logică sau raţionamente întâlnite în lectura sau în experienţele
lor de învăţare.
5. Întrebările analitice: sunt cele prin care elevul îşi pune întrebări despre motivele acţiunii
unui personaj, despre planul de cercetare a unui experiment sau pune sub semnul
întrebării validitatea deznodământului unei povestiri.
6. Întrebările sintetice: implică rezolvarea de probleme în mod creativ. Dacă întrebările
aplicative îi pun pe elevi să rezolve probleme pe baza unor informaţii pe care le deţin
deja, întrebările sintetice le permit să facă uz de toate cunoştinţele şi experienţele pe care
le deţin pentru a rezolva în mod creativ o problemă. Întrebările sintetice le pot cere elevilor
să creeze scenarii alternative.
7. Întrebările de evaluare: cer elevilor să facă judecăţi de tipul bun/rău, corect/greşit în
funcţie de standardele definite de ei înşişi. Aceste întrebări presupun că elevul înţelege
faptele cu care s-a întâlnit, le integrează într-un sistem personal de convingeri pe baza
căruia poate face judecăţi. Li se poate cere elevilor să judece comportamentul unui
personaj dintr-o povestire, să spună dacă a procedat bine sau
rău, dacă a fost cinstit sau nu în relaţie cu alte personaje.
Acesta, desigur, nu este singurul mod de a clasifica întrebările. Important este ca
profesorul să vadă ce se întâmplă pe măsură ce întrebările evoluează dincolo de nivelul
literal, şi anume, că elevii încep să se implice activ în constituirea sensurilor. Dialogul care se
naşte în urma acestor întrebări îi confruntă pe elevi cu o gamă largă de idei, în exprimări
diferite, care dezvoltă nu numai cadrul conceptual şi capacitatea de construi idei noi şi
creative, ci şi limbajul. Elevii ajung să înţeleagă că nu contează doar cunoştinţele de pe
pagina tipărită a manualului sau cele expuse de către profesor, ci şi ceea ce există în mintea
lor. Este important ca elevii să-şi vadă propria învăţare ca pe un flux continuu de idei,
informaţii, experienţe.
Precauţii luate de profesor în punerea întrebărilor
1. Deoarece profesorul pune întrebările, elevii au tendinţa de a-i răspunde direct lui. Dacă
dorim să avem un dialog real cu clasa este nevoie de o schimbare de comportament care va
ajuta la schimbarea modelului de interacţiune. Profesorul trebuie să renunţe la poziţia lui de
comentator care îl obligă să răspundă fiecărui elev în parte. Mai eficient este rolul de
moderator al discuţiei dintre elevi. Profesorul poate interveni, dar nu ca figură centrală, ci ca
unul dintre participanţii la discuţie.
2. Un al doilea aspect care necesită o schimbare de comportament este cel al evaluatorului
instantaneu. Acest comportament se observă atunci când profesorul emite o judecată în
legătură cu răspunsul elevului de tipul: „da, aşa este”, “nu, nu e bine”. Judecăţile prea nete se
pot înlocui cu: „cine mai vrea să continue?”, „Alţii ce părere au?” Scopul acestor din urmă
comentarii este de a diminua caracterul evaluativ al contextului, oferindu-le da elevilor o mai
mare libertate de exprimare.
3. O altă problemă importantă de care trebuie să ţinem seama este cea a timpului de
aşteptare. S-au făcut numeroase studii care arată că există o relaţie directă între durata
aşteptării profesorului şi nivelul de gândire al elevului. De obicei, profesorii aşteaptă în medie
o secundă. Studiile arată că, dacă timpul de aşteptare creşte la trei secunde, nivelul de
gândire creşte semnificativ.
4. Profesorul trebuie să încurajeze pe toţi elevii să răspundă la întrebări, nominalizându-i pe
cei timizi, ignorându-i pe cei care doresc să răspundă tot timpul
CADRANELE
…………………………………………….. ………………………………………….
………………………………………………
…………………………………………
………………………………………………
……………………………………………
……………………………………………. ……………………………………………..
SCHELETUL DE RECENZIE
Titlul:
Autorul:
Subiectul :
Scrie un scurt rezumat al povestirii
Personajele:
Descrie personajele principale:
Acțiunea:
Povestește o scenă palpitantă:
Evaluare:
Crezi că povestirea merită citită? Motivează:
PIRAMIDA POVESTIRII
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.