COMUNICARE

în SSEF
CURS NR. 2
Tipuri de comunicare
 Comunicarea orală
 Cea mai uzuală formă de exprimare, preferată
datorită calităților sale: o cale directă de
abordare, expunere, rezolvare a unor probleme,
oferă șansa verificării rapide a modului în care
mesajul a ajuns la receptor, poate uza imediat de
argumente suplimentare, face apel la explicații,
comparații greu de realizat într-o alta manieră,
dă posibilitatea vizualizării reacției
interlocutorului.
 Trăsături de comunicare
 Ascultarea activă-este una din abilităţile de
comunicare căreia i se oferă cea mai mică
atenţie, dar care te transformă în cel mai scurt
timp într-un comunicator mai bun.
 Cum să faci acest lucru?
 Ascultă-l pe celălalt, fii complet atent, înțelege-i
emoțiile, evită prejudecățile, fii atent la tonul
vocii, viteza cu care vorbeşte şi dinamica
convorbirii.
 Soluţionarea conflictului- Conflictul apare cel
mai adesea din cauza unei comunicări stângace.
Evitarea conflictului dă naştere la situaţii
tensionate în care fiecare îşi ţine sub presiune
frustrarea şi resentimentele.
 Cum să faci acest lucru?
 Într-un mod clar şi calm comunică ceea ce
doreşti şi ascultă punctul de vedere al celuilalt.
Adu-i la cunoştinţă celuilalt ce intenţie ai, tocmai
pentru a găsi o soluţie acceptabilă pentru ambele
părţi.
 Empatia ne face umani. Ieşim din rolul funcţiei
pe care o avem sau din anonimat, în momentul
în care ne putem raporta la emoţiile pe care le
are o altă persoană. Reuşeşti să relaţionezi mult
mai bine cu alţi oameni în momentul în care dai
dovadă de empatie în comunicare.
 Cum să faci acest lucru?
 Lasă deoparte judecata, pune întrebări,
încurajează, oferă bunătatea şi compasiunea pe
care te-ai aştepta să o primeşti de la cineva, dacă
ai fi fost la rândul tău într-o situaţie similară.
 Limbajul corpului -93% din comunicare este
nonverbală.
 Cum să faci acest lucru?

Lucrează la cele trei elemente de bază ale

limbajului corpului: zâmbetul, contactul vizual şi
strângerea de mână.
Mereu menţine-ţi corpul relaxat, cu o postură ce
exprimă încredere în sine. Observă limbajul
corpului celor din jur pentru a aduna informaţii
importante.
 Întrebările potrivite- Când pui întrebări
corespunzătoare, arăţi că doreşti să te implici şi
că eşti deschis să explorezi mai mult pe acel
subiect. Aceste întrebări îl încurajează pe celălalt
să-şi împărtăşească opiniile, stimulează
conversaţia şi chiar dau naştere unor idei noi.
 Cum să faci acest lucru?
 Pune întrebări deschise, adică să nu poată primi
un răspuns simplu de “da” sau “nu”. Când îţi
pui în practică abilităţile de a asculta, întrebările
potrivite vor veni de la sine.
 Încrederea în sine şi vorbitul în public
 Vorbitul în public declanşează una dintre cele mai
intense frici. Însă având capacitatea să inspire şi să
influenţeze mai mulţi oameni în acelaşi timp, este
una dintre cele mai puternice forme de
comunicare.
 Cum să faci acest lucru?
 Concentrează-te pe cel ce primeşte mesajul.
 Fii convins de faptul că ai ceva important de
împărtăşit.
 Practică și vei reuşi să faci asta din ce în ce mai
bine.
 Trăsături ale persoanelor cu abilități de
comunicare:
- Expresivitatea figurii, gesturilor și cuvintelor;
- Talentul oratoric;
- Stapânirea limbii în care se transmite/receptează
informația;
- Charisma;
- Claritate;
- Acuratețe;
- Postură;
- Voce.
 Tipuri de charismă:

- Mesianică (Iisus Christos, Dalai-Lama);

- Cezariană (sist. politic autoritar – Iulius Cezar);

- Eroică (Gavroche, Ecaterina Teodoroiu);

- Totalitară (fixism ideologic- Stalin, Hitler);

- Populistă (Steve Jobs).

https://www.youtube.com/watch?v=sO5F8DulP
Pk (be charismatic)
Olivia Fox Cabane’s book “The Charisma Myth”.
 Fă-i pe oameni să se simtă bine într-o
conversație!
 Fii curios! (oamenii sunt egocentrici)
 Fii o persoană caldă! (un zâmbet larg, distanța)
 Fii pozitiv și optimist!
 Fii confident! (stima de sine)
 Cine ești tu?
 Cum ne percepem noi?

 Cunoașterea de sine/cunoașterea celor din jurul

nostru
 The otherness of the other (Jung)
 Counscious brain
 Comunicarea orală poate fi:

 1. Comunicare verbală
 2. Comunicare nonverbală
 3. Comunicare paraverbală
 1. Comunicarea verbală
 Când comunicăm, trebuie să transmitem un
mesaj interlocutorului. Pentru a emite cu succes
mesajul, mai multe condiții sunt necesare: vocea,
articularea, ritmul etc.
 A. Vocea – este unică și permite recunoașterea
individului după sunet. Nu toată lumea are o
voce dulce și agreabilă, însa e posibil să ne
modulăm vocea: să vorbim mai tare,cu intonație,
cu forță și folosind un anume debit verbal.
 B. Articularea - se referă la mişcările organelor
de articulare – limba, vălul palatin, falca, dinţii,
buzele.
 C. Ritmul -succesiunea silabelor accentuate și
neaccentuate dintr-un cuvânt se numește
ritm.Vorbirea umană poate fi lentă, rapidă sau
sacadată, iar viteza de rostire a propozitiilor sau
frazelor constituie ritmul vorbirii (tempo).
 2. Comunicarea nonverbală
 Se definește ca o comunicare silențioasă și
conține toate elementele, în afara scrisului și
vorbirii, care fac parte din procesul de
comunicare.
 Scopuri:
 A-l face pe interlocutor mai atent;
 A-i ințelege intenția;
 A instaura un climat de încredere.
 Componentele comunicării
nonverbale
 A. distanța
 B. zonele de interacțiune
 C. expresia feței
 D. gesturile
 A. Distanța (proxemica- studiul folosirii
spațiului de către o persoană)
Conform teoriei proximității a lui E.T. Hall,
distingem 4 tipuri de distanțe:
- Distanța intimă (15-46 cm)
- Distanța personală (46-76 cm)
- Distanța socială (76 cm-1,2-2,1 m)
- Distanța publică (3,7m-7,6m)
- Este posibil să recunoastem tipul de relație între
indivizi evaluând distanța dintre ei.
 B. Zonele de interacțiune
 1. zona publică- distanța e mare (+3m): discurs,
cuvântare publică
 2. zona socială – distanța 1m20-3m: interviu,
negociere
 3. zona personală – distanța 60 cm- 1m 20:
conversație cu un prieten, membru de familie
 4. zona intimă – distanța 0-60cm: a spune un
mesaj la ureche, a săruta pe cineva
 Care este zona de interacțiune într-un sport de
echipă?
 Care este zona de interacțiune într-un sport
individual?
 Care este zona de interacțiune antrenor-
sportiv/kinetotarapeut/pacient?
 C. Expresia feței
Comunicarea prin expresia feței include mimica
(încruntarea, ridicarea sprâncenelor,
încrețirea nasului, țuguierea buzelor, etc.),
zâmbetul (prin caracteristici și momentul
folosirii), și privirea (contactul sau evitarea
privirii, expresia privirii, direcția privirii, etc.).
Fața este cea mai expresivă parte a corpului și
expresia acesteia constituie un mijloc de
exprimare inestimabil.
 In mod normal, ochii și partea de jos a feței sunt privite
cel mai intens în timpul comunicării. Se consideră, de
exemplu, ca într-o conversație cu o femeie, ceea ce
exprimă ochii este mult mai important decât ceea ce
exprimă cuvintele. Se spune ca ochii sunt „oglinda
sufletului”. Modul în care privim și suntem priviți are
legatură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare,
încredere și prietenie.
 Chiar și a privi sau a nu privi pe cineva are un înțeles.
Privind pe cineva confirmăm ca îi recunoaștem
prezența, că există pentru noi; interceptarea privirii
cuiva înseamna dorința de a comunica.
 O privire directă poate însemna onestitate și intimitate,
dar în anumite situații comunică amenințare. In general,
o privire insistentă și continuă deranjează.
 D. Gesturile
 Incercăm să vorbim cu mâinile la spate.
Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi:
strângerea pumnilor - denotă ostilitate și mânie,
sau, în funcție de context- determinare,
solidaritate, stres; brațe deschise - sinceritate,
acceptare; mâna la gură - surpriza și acoperirea
gurii cu mâna - ascunderea a ceva, nervozitate.
 Capul sprijinit în palme semnifică plictiseală, iar palma
(degetele) pe obraz, denotă interes extrem. Mâinile
tinute la spate pot să exprime superioritate sau încercare
de autocontrol.
Atenție însă și la diferențierile culturale.
 De exemplu, prin mișcarea capului de sus în jos
spunem „da”, în timp ce oamenii din Sri Lanka redau
același lucru prin mișcarea capului de la dreapta la
stânga. Gestul de arătare cu degetul este considerat
nepoliticos la noi, insultă în Thailanda și absolut neutru,
de indicare, în SUA.
 Modul în care americanii își încrucișează
picioarele (relaxat, miscari largi, fără nicio
reținere) diferă de cel al europenilor (controlat,
atent la pozitia finală); Un american va pune
chiar picioarele pe masă dacă aceasta înseamnă o
poziție comodă sau dacă vrea să demonstreze
control total asupra situației. La noi oamenii tind
să fie destul de conștienți de modul în care fac
acest gest și îl asociază în moduri diferite cu
formalitatea, competiția, tensiunea.
Tip de limbaj Procente

Limbajul corpului 55%

Tonalitatea vocii 38%

Conținutul mesajului 7%
Prezentare orală:
 Pregătire
 Structură

 Relevanță

 Inceperea prezentării

 Incheierea prezentării
Exprimare verbală
- Claritate
- Volumul vocii
- Utilizarea pauzelor
- Limbajul
Exprimarea non-verbală
- Menținerea contactului vizual cu audiența
- Atitudinea relaxată
- Folosirea limbajului trupului pentru a
reliefa mesajul
 Folosirea echipamentelor vizuale
 Folosirea competentă a echipamentului
(videoproiector, handouts-uri, etc.)
 Varietate
 Claritate
 3. Comunicarea paraverbală
 Este reprezentată de modul concret în care
vorbim (forţa sau volumul, ritmul şi fluenţa,
înălţimea sau tonalitatea vocii, modul de
articulare a cuvintelor). Elementele paraverbale
însoţesc limbajul, permiţând nuanţarea, întărirea,
sublinierea ideilor, a cuvintelor.
 Elemente paraverbale

 Volumul vocal - trebuie să fie adaptat

diferitelor momente ale discursului.
 Ritmul vorbirii trebuie să fie variat, pentru „a
sparge” monotonia.
 Tonalitatea - trebuie să fie adecvată situaţiei.
 Articularea cuvintelor - trebuie să fie clară,
corectă, trebuie să se evite folosirea excesivă a
limbajului de specialitate.
 Intonaţia – este reprezentată de modulaţia
vocii, de ridicarea şi coborârea tonului, în timpul
vorbirii, pentru nuanţarea sau accentuarea unei
idei, a unui cuvânt etc.
 Accentul – reprezintă forţa, intensitatea cu care
sunt pronunţate anumite cuvinte din propoziţie;
modificarea accentului de pe un cuvânt pe altul,
într-o propoziţie, poate determina semnificaţii
diferite ale aceleiaşi propoziţii/fraze.
 2. Comunicarea grafică și
demonstrativă
 Are un impact hotărâtor asupra auditoriului,
necesită o bună pregătire, accentul comunicării
este fixat nu doar pe calitatea imaginii, respectiv
a sunetului, dar și pe aspectul de îmbinare a
elementelor de prezentare cu cele logice, de stil
și de argumentare faptică. Ex. Conferința video.
 Comunicare grafic-demonstrativă - mijloace:
flipchart, tablă etc.
 Comunicarea grafică solicită spiritul de observare şi
informare făcând apel la capacitatea de gândire concretă
şi abstractă.
 Grafica folosită trebuie să cuprindă toate datele
necesare unei informări corecte indicate prin simboluri,
legende, cuvinte, cifre. Aceasta trebuie neapărat să fie
expresivă şi estetică.
 Este recomandabil să se apeleze la comunicare vizuală
numai atunci când este nevoie şi în acest caz să fie pe
înțelesul auditoriului, însoțind-o cu un comentariu
adecvat.
 Grafica urmăreşte ordonarea şi prezentarea unui
ansamblu de date referitoare la o anumită
problemă într-o manieră sintetică, uşor de
perceput.
 Nu întotdeauna este indicat să apelăm la
comunicarea grafică, dar utilizarea ei
îmbunătăteşte comunicarea şi trezeşte interesul
şi atenția receptorului.
 3. Comunicarea scrisă
 Argumentarea comunicării scrise nu e neapărat
mai bună decât a celei orale, însă uneori e
predilectă (Verba volant, scripta manent).
 Scrisul reflectă raportul formă-conținut – teoria
formelor fără fond a lui Titu Maiorescu-
introducerea unor instituții imitate după cele
ocidentale și cărora nu le corespunde un fond
adecvat în mentalitatea românilor.
 “Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar
este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc
puternic de cultură. Şi prin urmare vom zice: este mai bine
să nu facem şcoală deloc decât să facem o şcoală rea, mai
bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem
lipsită de artă frumoasă, /…/ mai bine să nu facem deloc
academii /…/ decât să le facem fără maturitatea ştiinţifică
ce singură le dă raţiunea de a fi. Căci dacă facem altfel,
atunci producem un şir de forme ce sunt silite să existe un
timp mai mult sau mai puţin lung fără fondul lor propriu.
/…/ În acest timp, formele se discreditează cu totul în
opinia publică şi întârzie chiar fondul ce, neatârnat de ele,
s-ar putea produce în viitor şi care atunci s-ar sfii să se
îmbrace în veștmântul lor dispreţuit.” (T. Maiorescu)
 Firma: proces-verbal, raport, fisa postului,
minuta, scrisoare de intenție, CV, etc.;

 Comunicare on-line – e-mail, instant

messaging, chat, forum, blog.
Poziția universală pentru un câștigător

Poziția universală pentru un perdant

 In sport s-a făcut un studiu, iar sportivii orbi
care au câștigat o competiție, au avut aceeași
reacție, deși orbi din naștere, ridicând brațele
instinctiv-semn de mândrie.
 Sportivii sunt foarte buni la body language. In
sport nu poți spune: „acum o să-ți pasez
mingea”. Ridicarea sprâncenelor-invitație- „fii
gata!”, ridicarea bărbiei- „o să pasez mingea
acolo.”
 4. Comunicarea prin atitudine
 Comunicarea prin atitudine face referire la un
complex de componente:
- Limbajul non-verbal (al trupului)
- Limbajul paraverbal
- Limbajul acțiunilor și deciziilor
- Limbajul ambiental
- Limbajul culorilor
 Limbajul non-verbal este reflectat, in principiu,
de poziția și mișcarea corpului (gesturi, postura,
mimică). Există o mimică pentru fiecare tip de
manifestare.
 Să ne oprim asupra comunicării atitudinale care
marchează limbajul trupului:
- Mâna întinsă în semn de salut nu trebuie să fie
transpirată;
- O figură deschisă, zâmbitoare lasă o impresie
bună la o întâlnire;
- Vorbitorul trebuie să adopte o pozitie dreaptă,
să privească deschis auditoriul și să nu facă exces
de mimică;
- In defavoare sunt mușcatul buzelor, baterea
tactului etc.
- Respirația trebuie controlată (semn de enervare).
 Exemplu de gesturi:
- China: nu îmbrațisa, nu săruta, nu mangâia un
chinez, fiindcă nu le plac contactele fizice.
Trebuie să bei ceaiul care ți se oferă, în semn de
respect și de acceptare a tradițiilor.
- Japonia: salutul tip plecăciune (reverența) este
mult mai apreciat decât strânsul mâinii.
 Cum să interpretăm limbajul trupului?
 Semnale negative:
- mâinile în șolduri - agresiune
- picioarele și bratele încrucișate - închidere,
defensivitate
- mâinile în buzunare - respingere, închidere
- mâinile încrucișate la ceafă - superioritate, detașare
- ciupitul nasului - evaluare negativă
- privirea în jos sau într-o parte - neîncredere
- trasul de lobul urechii - insecuritate
- corpul este inclinat spre spate - respingere
- strângere de mână - mâna moale, palma îndreptată în
sus denotă supunere și dependență
 Semnale pozitive:
- bratele desfăcute - deschidere
- mângâiatul bărbiei - apreciere, decizie
- capul înclinat într-o parte - interes
- frecatul mâinilor – anticipație
- gesturi largi, palme deschise - deschidere
- strângere de mână - fermă și nu prea lungă,
palma îndreptată în jos denotă siguranță,
tendința de a domina
2. Limbajul paraverbal – implică elementele
ajutătoare vocabularului: vocea și volumul
ei, intonația, rezonanța, accentul, ritmul
etc.
Vorbele rostite pe un ton autoritar imprimă
personalitate, cele spuse „fără vlagă” arată
că persoana este dominată. Tonul
diferențiază și indivizii sensibili și educați
de cei „primitivi” sau vulgari.
 3. Limbajul acțiunilor și deciziilor are ca
punct de plecare aprobarea și respectul,
respectiv antipatia și deziluzia, create în mintea
cuiva, ca efect al aplicării unei hotărâri din partea
altei persoane. De ex.: lipsa comunicării
interpersonale la un anumit nivel →neînțelegeri,
conflicte. Liderul joacă un rol important: dacă
favorizează anumiți subordonați sau dacă e
principial și corect.
 4. Limbajul ambiental se referă la mediul în
care se desfășoară munca, acțiunile, odihna,
relaxarea etc. El abordează tipul și structura
mobilierului, bibliotecii, plantelor, dotărilor
tehnice și vizează pe de o parte, corelatia dintre
acestea și necesitățile conjuncturale; pe de altă
parte, incidența ambientului asupra individului
care-l umanizează.
 5. Limbajul culorilor ajută de multe ori la
stabilirea stării de spirit a purtătorului lor, a
transmițătorului unor informații sau ajută la
desfășurarea unei discuții. (culorile calde
favorizează conversația).
- Albastru: autoritate distanțată;
- Roșu: vivacitate, energie;
- Albul: oboseală;
- Verde: liniște;
- Galben: spontaneitate, intimitate;
- Portocaliu: stimulator emotiv.
- Istoria fiecărui popor, tradiția națională sau a
familiei, educația individuală, intuiția,
temperamentul, religia pot delimita rolul
culorilor. Ex. Doliul simbolizat prin alb
(India)/negru (Europa)/violet (Thailanda,
Brazilia).
Codul culorilor
 Energie roșie- determinare, agresivitate, control,
intoleranță (motivat de putere);
 Energie galbenă – indiscret, pripit, iritabil,
flamboyant (motivat de distracție);
 Energie albastră- indecis, suspicios, rece,
rezervat (motivat de intimitate);
 Energie verde- docil, încăpățânat, dependent
 (motivat de pace).
 Să ne gândim cu ce energii conducem.
 Rosu si Albastru își petrec viețile încercând să-i domine pe ceilalți. Alb si
Galben își petrec viețile refuzând să se lase dominați.
 Ce se întâmplă la așteptarea unui lift?
Calculează mental Urcă direct în lift și
greutatea tuturor apasă butonul.
pasagerilor și o
compară cu greutatea
maximă. E posibil să ia
următorul lift.

Ține apăsat butonul "uși Vede liftul ca pe o

deschise" ca să poată oportunitate să
intra ceilalți. vorbească cu oamenii.
Poate ține ușa deschisă
până finalizează
conversația sau chiar să
coboare la alt etaj.
 -Taylor Hartman-

 PASIUNEA exprimă sentimentele asupra cărora

nu avem control. Ele vin din adâncimea
subconstientului nostru. Pasiunea reflectă o
neobișnuit de puternică conexiune a emoțiilor.
 CARACTERUL reprezintă atitudinile
responsabile și comportamentul pe care le
alegem pentru viața noastră.
 PERSONALITATEA este stilul folosit să ne
prezentăm gândurile și acțiunile altor persoane.
 Înțelegerea profundă a ta și a celorlați
 Selfawareness
 The otherness of the others