COMUNICARE

în SSEF
CURS NR. 3
ELEMENTELE
COMUNICĂRII
 Elementele comunicării sunt:
 1. Emițătorul
 2. Mesajul
 3. Codul
 4. Canalul
 5. Contextul
 6. Receptorul
 7. Feed-back-ul
 1. EMIȚĂTORUL – demarează comunicarea,
elaborează conținutul mesajului. El alege
mijlocul de comunicare și limbajul astfel încât
receptorul să–i înțeleagă mesajul formulat.
Emițătorul are dreptul de a alege receptorul cu
care dorește să comunice.
 2. MESAJUL –este forma fizică în care
emițătorul codifică informația, poate fi un ordin,
o idee, un gând. Mesajul are ca obiectiv
informarea, convingerea, impresionarea,
amuzarea, obținerea unui acțiuni.
 Mesajul este supus unui proces de codificare și
decodificare dintre cele două persoane,
emițătorul codifică mesajul trimis, iar receptorul
decodifică mesajul primit. Mesajul este elementul
care conține simbolurile verbale și non-verbale.
 3. MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de
comunicare este drumul parcurs de mesaj dinspre
emițător spre receptor.
 formal –atunci când comunicare urmează structura
ierarhică.
 informal – când comunicarea provine din
interacțiunile sociale și legăturile informale.
 Mijlocul de comunicare cuprinde dialogul,
conversația telefonica, e-mailul, poșta,
televiziunea, internetul etc.
 4. CODUL (limbajul)
-considerente verbale (cuvinte)
-considerente non-verbale (timp, spațiu,
limbajul corpului)
-considerente paraverbale (voce, ritm,
tonalitate, pauze etc)
 5. RECEPTORUL este persoana care
primește mesajul, dar ascultarea mesajului
este la fel de importantă ca și transmiterea
lui. Stie sau nu să asculte; înțelege sau nu ceea ce
i se transmite;
 6. CONTEXTUL – conjunctura în care a avut
loc transmiterea mesajului (locul destinat
comunicării, momentul și comportamentul
interlocutorilor contează foarte mult).
 7. Feedback-ul reprezintă reacţia de răspuns a
receptorului la mesajul primit de la emiţător.
Este un mod de a ajuta pe cineva să înţeleagă
efectele pe care le produce un anumit mesaj
asupra celui căruia i-a fost adresat mesajul
respectiv.
 1. Caracteristicile emițătorului
 Motivaţia
 Pentru a transmite un mesaj este nevoie de un
motiv. Avem un scop şi o facem dintr-o anume
cauză. Cand transmitem un mesaj e nevoie să
știm dacă o facem pentru a ne semnala prezenţa,
pentru a câştiga simpatii, pentru a ne arăta
disponibilitatea, pentru a oferi ajutor etc.
 Educaţie şi cultură
 Calitatea comunicării depinde de educaţie
noastră, de felul în care ne-am format.
 Talentul
 Individul, în genere, doreşte să comunice o
experienţă anterioară. Cei mai abili în a transmite
acest lucru sunt scriitorii. Mulţi oameni se miră
de ce nu sunt ascultaţi când povestesc diverse
întâmplări din viaţă. Răspunsul : pentru că nu
ştiu să povestească, nu au talent, nu sunt buni
vorbitori sau interlocutori plăcuţi.
 Relaţia personală
 Socrate ne-a îndemnat, cu milenii în urmă, să ne
cunoaştem pe noi înşine: Connais toi-même!. Nu
vom reuşi niciodată să comunicăm adecvat, dacă
nu vom şti care este relaţia dintre noi, ca
emiţători, şi ceilalţi. Obligaţia emiţătorului este
de a şti în ce relaţie se află cu receptorul.
 Atributele psiho-fizice
 « Ia te uită cine vorbeşte » exprimă o uimire care ne
caracterizează reacţiile ori de câte ori nu vrem să
luăm în considerare mesajul. In loc să fim atenţi
la mesaj, la ce ni se transmite, luăm în calcul doar
emiţătorul.
 Calităţile fizice joacă un rol important : nu o să
accepte nimeni ca despre alimentaţia raţională să
vorbească o persoană supraponderală.
 2. Caracteristicile receptorului
 Diferenţele culturale sau temperamentale, deşi
iniţial reprezintă o piedică în calea comunicării,
pot fi transformate în cel mai bun liant de
înţelegere.
 Foarte importante în comunicare sunt evaluarea
corectă a interlocutorului, cunoaşterea poziţiei
pe care o ocupă acesta în raport cu alţii dar şi
cunoaşterea poziţiei în raport cu el.
 3. FEEDBACK-UL
 Feedback-ul reprezintă reacţia de răspuns a
receptorului la mesajul primit de la emiţător.
Este un mod de a ajuta pe cineva să înţeleagă
efectele pe care le produce un anumit mesaj
asupra celui căruia i-a fost adresat mesajul
respectiv.
 Pentru a avea un bun răspuns este necesară
respectarea unor cerinţe:
 Este obiectiv, nu sentimental

 Nu trebuie să cerşim aprecieri, nu este nevoie să auzim încă o

dată ce am spus. Să nu ne mulţumim cu afirmaţii gen “mi-a
plăcut” sau “nu mi-a plăcut”. Este în interesul nostru să aflăm ce a
interesat şi de ce. Feedback-ul nu se referă la motive, scopuri,
intenţii şi nu trebuie să apeleze la sentimente. Nu trebuie uitat că
expresiile şi cuvintele de apreciere cu un conţinut emoţional
preponderent negativ dezvoltă o reacţie defensivă şi blochează
comunicarea.
 Este mai util să ne concentrăm asupra a ceea ce a spus sau făcut
interlocutorul, decât să îl evaluăm descriind caracterul său sau
personalitatea lui în funcţie de ceea ce a afirmat.
 Concret, nu principial

 Este mai util să ne referim la situaţii specifice

decât să generalizăm. Feedback-ul trebuie să se
refere la ceva concret: la un comportament care
a avut loc şi la sentimentele generate de acesta.
Impresiile trebuie comunicate persoanei care
poate oferi feedback: “Cand m-ai întrerupt, m-am
simţit frustrat, deşi, probabil, nu ai dorit asta” în loc
de “ ştiu eu cum procedezi tu, dacă ţi-aş spune câte mi-
ai făcut de când ne-am cunoscut, ne-ar apuca paştele
cailor”.
 Se manifestă la momentul potrivit

 Feedback-ul are o eficienţă mai mare atunci când

este oferit la scurt timp după ce s-a produs
comportamentul respectiv, dar trebuie să se ia în
considerare dacă persoana este dispusă să
primească un feedback în momentul şi locul
respectiv. (Ex. Comunică-i cuiva o nemulţumire a
doua zi, nu la câţiva ani după ce te-a deranjat.)
 Verifică percepţia

 În cazul în care există neclarităţi în ceea ce

priveşte mesajul, receptorul trebuie să-şi roage
partenerul de dialog să reformuleze mesajul.
 Este Solicitat
 Este de dorit ca feedback-ul să nu fie impus, ci să fie
oferit.
 Este bine intenţionat
 Nu trebuie oferit cu scopul de a ne descărca pe celălalt.
 Este realizabil
 A aminti unei persoane o neîmplinire sau o slăbiciune
va avea drept urmare frustrarea acesteia şi va stopa
comunicarea.
 Se manifestă direct
 Dacă ne adresăm unei săli, este important să ştim ce cred cei care
au fost în sală şi nu cei care au auzit câte ceva de pe stradă.
Feedback-ul trebuie să fie primit direct de la sursă, nu indirect
sau prin ricoşeu.
 Reprezintă aşteptările primitorului
 Nu orice relaţie se constituie în feedback, fiindcă avem atâtea
reacţii câţi destinatari. Este un proces dinamic de interacţiune
prin comunicare interpersonală, iar reacţia la feedback poate
diferită în funcţie de nevoile şi de particularităţile primitorului.
 Exprimă adevăratele sentimente
 Feedback-ul trebuie să includă adevăratele sentimente ale
emiţătorului şi ale receptorului.
 Tipuri de feedback
Feedback-ul util
 demonstrează o încredere reciprocă între interlocutori,
 trebuie receptat ca o experienţă comună şi nu ca o opinie, şi cu
atât mai puţin ca o replică negativă, indiferent de cât de critic
poate fi conţinutul,
 să se bazeze pe o ascultare atentă, mai ales din partea
emiţătorului, care, de data aceasta este destinatar. Este, desigur,
greu să ai răbdare să asculţi după ce ţi-ai consumat energia să
transmiţi un mesaj,
 comportamentul emiţătorului trebuie să fie de natură de a-l
ajuta pe receptor să vorbească. Nu e suficient să ne termină
discursul, prezentarea, emisiunea etc decât după ce am primit
reacţii şi le-am analizat.
 Feedback-ul negativ

 Emiţătorul trebuie să fie precaut, optimist şi

pregătit în clipa în care ia contact cu un feedback
negativ. Când primim un feedback negativ e
bine să aşteptăm un timp pentru a ne calma
starea emoţională. Scopul feedbackului negativ
este acela de a veni în ajutorul persoanei criticate
să-şi dea seama de efectele negative ale
comportamentului său şi să dezvolte sentimentul
de vinovăţie.
 Feedbackul pozitiv

 Are drept scop confirmarea realizărilor. El

motivează liderul de grup cât şi membrii
acestuia. Are arie largă de manifestare: de la
simplu da spus neformal până la descoperirea
talentelor de excepţie.
 Abordarea semiotică a comunicării
Coduri și semne

 Orice comunicare include şi implică semne şi

coduri. Semnele sunt acte sau fapte (de artă) ce
se referă la altceva decât ele însele (construcţii ce
semnifică). Codurile sunt sisteme în care
semnele sunt organizate şi care determină modul
în care pot fi legate între ele semnele.
 Şcoala semiotică abordează comunicarea ca
producere şi schimb de înţelesuri. Ea este
preocupată de rolul textului (mesajului) într-o
cultură, precum şi de rolul diferenţelor culturale
în cadrul interacţiunilor dintre mesaj şi indivizi.
 Contribuţiile cele mai importanta la apariţia şi
dezvoltarea şcolii semiotice au fost semnate de
Charles S. Peirce şi, desigur, de Ferdinand de
Saussure .
 Charles S. Peirce a identificat o relaţie de tip
triunghiular între semn, utilizator şi realitatea
externă necesară studiului semnificaţiei. Peirce
consideră că semnul se adresează cuiva, creând
în mintea acelei persoane un semn echivalent.
Acesta este numit interpretantul primului semn.
Primul semn există pentru obiect.
 Semnificat

Semnificant Obiect/lucru
 Ferdinand de Saussure îşi concentrează atenţia
mult mai direct asupra semnului însuşi. Semnul,
pentru de Saussure, este un obiect fizic cu
semnificaţie; sau un semn constând din
semnificant şi semnificat. Semnificantul este
imaginea semnului aşa cum îl percepem – urma
pe hârtie sau sunetele în aer; semnificatul este
conceptul mental la care se referă.
 Codul
 Saussure s-a ocupat numai de codul general al
limbajului dar a subliniat faptul că semnele nu au
înţeles izolate ci numai când sunt interpretate în
relaţie unele cu altele.
 Roman Jakobson, un alt lingvist structuralist, a
fost cel care a subliniat că producerea şi
interpretarea textelor depind de existenţa
codurilor sau convenţiilor pentru comunicare.
 Unii teoreticieni susţin că şi percepţia noastră
asupra lumii înconjurătoare zilnice cuprinde
coduri. În conformitate cu Gestalt psychologists –
remarcabili fiind Max Wertheimer (1880 – 1943),
Wolfgang Köhler (1887 – 1967) şi Kurt Koffka
(1886 – 1941) – există anumite trăsături
universale în percepţia vizuală umană care în
termeni semiotici pot fi privite constituind un
cod de percepţie.
 senzația - conștientizarea rezultată din
stimularea unui organ de simț
 percepția - organizarea și interpretarea
senzațiilor.

 Unul dintre procesele importante necesare

viziunii este percepția formei.
 Datorăm acestui grup de psihologi conceptele de
„figură” şi „fundal” în percepţie. În faţa unei
imagini vizuale, se pare că avem nevoie să
separăm o formă dominantă (o „figură” cu un
contur definit) de ceea ce interesul curent
împinge în „cadru” („fundal”). O ilustrare a
acestei idei este faimoasa figură ambiguă
inventată de psihologul danez, Edgar Rubin.
Figura 1
 Fig. 1 -Vaza lui Rubin
 Psihologii Gestalt, pe lângă introducerea
termenilor „figură” şi „fundal”, au conturat
câteva principii fundamentale şi universale
(uneori numite chiar „legi”) cu privire la
organizarea percepţiei. Cele mai importante
dintre ele sunt următoarele: apropierea,
continuitatea, închiderea, miniaturizarea,
simetria, suprafeţele înconjurătoare, prägnanz.
 a) Principiul apropierii: trăsăturile apropiate
spaţial sunt asociate.
Coloane de puncte/linii de puncte
 b) Principiul asemănării: trăsăturile care par
asemănătoare sunt asociate
 c) Principiul continuităţii: contururile bazate pe o
continuitate lină sunt preferate schimbărilor bruşte
de direcţie

Suntem mai înclinaţi să identificăm liniile a–b şi c–d decât a–d şi c–b sau a–c şi d–b

A C

D B
d) Pricipiul închiderii: sunt favorizate interpretările
care produc figuri „închise” faţă de cele „deschise”

Tendinţa este să vedem trei pătrate întrerupte şi o formă separată.

e) Principiul miniaturizării: suprafeţele mai mici tind
să fie privite ca figuri în locul unui cadru mai larg.
 Tendinţa este să vedem o cruce neagră pe fundal
alb în cerc, decât invers.
f) Principiul simetriei: suprafeţele simetrice tind să
fie văzute mai repede decât cadrele asimetrice.
g) Principiul suprafeţelor înconjurătoare: suprafeţele
care pot fi văzute ca fiind înconjurate de celelalte tind
să fie percepute ca figuri.
 În starea de spirit creată de explicaţiile
anterioare, interpretarea imaginii de mai sus nu
ar trebui să fie dificilă. Tendinţa observatorilor
este de a presupune că suprafaţa albă este fundal
în loc de figură. Dacă înainte ar fi fost imposibil,
acum ar trebui să fiţi capabili să identificaţi
cuvântul „TIE”.
h) Principiul prägnanz: sunt favorizate interpretările
cele mai simple şi cele mai stabile. Acesta este
principiul care explică şi cuprinde explicaţiile tuturor
principiilor de organizare a percepţiei.

 Principiile Gestalt, se poate concluziona, întăresc ideea

că lumea nu este în mod simplu şi obiectiv „undeva,
acolo” ci este construită în procesul de percepţie.
 Codurile nu sunt simple „convenţii” de comunicare ci
sisteme procedurale de convenţii înrudite care operează
în anumite domenii; ele organizează semnele în sisteme
inteligibile care corelează semnalanţii cu semnalaţii.
 Efectul Gestalt denotă capacitatea simțurilor
noastre, în special recunoașterea vizuală a
figurilor și formelor în locul unei simple colecții
de linii și curbe.
 Gestalt- formă, creativitate (germană).
 Rob Janoff- Apple
 Rob Janoff, designerul logo-ului pentru
compania Apple a explicat cum i-a venit ideea: a
cumpărat o plasă de mere, le-a pus într-un bol și
a petrecut săptămâni întregi desenându-le,
încercând să decompună imaginea în ceva
simplu. Mușcând dintr-un măr (bite) a realizat că
”Bite” sună ca și termenul pentru calculator
”Byte”.
 In 1971, Phil Knight (cofondator Nike impreună
cu Bill Bowerman), care preda contabilitate la
Universitatea Portland , Oregon, i-a cerut
studentei sale Davidson să facă designul unui
stripe (dungă) care să aibă de a face cu mișcarea.
 Current Nike logo based on the Swoosh
 Logo- kinetoterapie
Simbol, siglă formată dintr-un ansamblu
de semne grafice, care constituie marca
unui produs sau a unei firme.
 Efectul McGurk
 Efectul McGurk este o eroare de percepție a
sunetului care apare atunci când există o
nepotrivire între simțurile auzului și ale văzului.
 Priviți videoclipul și analizați situațiile:

https://www.youtube.com/watch?v=jtsfidRq2tw
https://www.youtube.com/watch?v=Qsmkgi7Fg
Eo (rubber hand illusion)
 1. Atenția selectivă
 Un alt proces perceptiv important este atenția
selectivă - capacitatea de a se concentra pe
unele intrări senzoriale în timp ce le ignorăm pe
celelalte.
 Vizionați clipul și numărați de câte ori oamenii
care se joacă cu mingea o transmit unul altuia.
 https://www.youtube.com/watch?v=vJG698U2
Mvo
 Explicație
 S-ar putea să descoperiți că, la fel ca mulți alți
oameni care îl vizionează pentru prima dată, vă
lipsește ceva important, deoarece participați
selectiv la un singur aspect al videoclipului
(Simons & Chabris, 1999).
 2. Adaptare senzorială
 Adaptare senzorială-o sensibilitate scăzută la un
stimul după expunere prelungită și constantă.
Când pășiți într-o piscină, apa se simte inițial
rece, dar după un timp încetați să mai percepeți
acest lucru. După expunerea prelungită la același
stimul, sensibilitatea noastră față de acesta se
diminuează și nu o mai percepem.
 3. Constanta perceptivă
 Constanta perceptivă- abilitatea de a percepe un
stimul ca fiind constant în ciuda schimbărilor de
senzație. Luați în considerare imaginea unei uși
batante. Când este închisă, o vedem
dreptunghiulară, dar când este deschisă, îi vedem
doar marginea și apare ca o linie. Dar noi nu
percepem niciodată ușa care-și schimbă forma
pe măsură ce se închide și deschide.