Gimnaziul I. A. Bassarabescu, Ploiești Prof.

Popovici Rodica-Eliza

Comunicarea eficienta
în mediul educational

Sensul plenar al comunicării interumane îl reprezintă atât transmiterea de informaţii, cât

mai ales împărtăşirea stărilor de spirit care menţin conştiinţele active şi într-o căutare continuă a
interlocutorului. Comunicarea se relevă, în consecinţă, nu doar ca posibilitate de interconectare a
inteligenţelor, ci şi ca oportunitate de co-participare la evoluţia umană. În jurul celor ce
comunică există întotdeauna sensuri care stau dincolo de analitic, de riguros şi explicativ. Astfel,
ethosul comunicativ implică faptul că partenerii sunt dispuşi să adopte, unul în raport cu celălalt,
o atitudine transparentă, favorabilă negocierii şi realizării transferului de sens. Pe această bază, în
contextul relaţiilor interpersonale şi interinstituţionale se creează acea dispoziţie atitudinală,
capabilă să elimine unele dintre obstacolele ce se interpun între unul şi altul.
În situaţiile controversate, comunicarea este de o importanţă esenţială în ceea ce priveşte
soluţionarea conflictului, eficienţa mesajului fiind dependentă de gradul său de elaborare şi de
perspectiva din care se transmit datele.
De asemenea, mai există posibilitatea ca incertitudinea, nesiguranţa şi informaţia
ambiguă, generate de o comunicare defectuoasă, să fie cauza percepţiei obiectivelor care se
exclud reciproc. Dat fiind faptul că diferenţele dintre sistemele de valori generează diferenţe între
percepţii, acestea pot constitui o sursă de conflict, însă apelarea la comunicarea pozitivă şi
ascultarea empatică poate conduce la stabilirea unei baze comune de discuţii, de interese, la
împărtăşirea unor valori.
Ce putem face, ca emiţător, pentru a ne îmbunătăţi aptitudinile de comunicare?
 Să ştim ceea ce vrem să spunem şi să transmitem clar.
 Să rezistăm tentaţiei de a face atacuri la persoană.
 Să folosim un limbaj de de-escaladare, prin înlocuirea declaraţiilor acuzatoare de tipul Tu, cu
mai puţin provocatoarele mesaje de tip Eu. Spre exemplu: Am senzaţia că nu am fost înţeles.
 Să încercăm să ne exprimăm adevăratele sentimente şi gânduri, printr-un comportament
asertiv. Asertivitatea este rezultatul unui set de atitudini şi comportamente învăţate, care au
drept consecinţe pe termen lung: îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea încrederii în
sine, respectarea drepturilor personale și formarea unui stil de viaţă sănătos.
1
Gimnaziul I. A. Bassarabescu, Ploiești Prof. Popovici Rodica-Eliza

Acest tip de comunicare poate fi folosit cu succes şi la clasă, în cadrul relaţiilor profesor-
elev. Mesajele pe care le transmitem copiilor în diferite situaţii pot fi:
”Mă supără faptul că n-ai învăţat”
„Sunt dezamăgită de comportamentul tău.”
„Mi-ar plăcea ca de acum înainte să înveţi mai bine.”
„Sunt mândră că te-ai străduit să rezolvi exerciţiul.”
Prin acest tip de formulare a mesajelor centrate pe „eu” (persoana I), profesorul îl ajută pe
elev să vadă realitatea cu alţi ochi, îl ajută să înţeleagă că, prin comportamentul său, poate răni
oamenii, fără să îşi dea seama. Odată ce noi vom folosi limbajul responsabilităţii, sunt mari şanse
ca şi elevii, la rândul lor, prin imitaţie, să îl folosească. Fiecare copil, adolescent sau adult,
trebuie să conştientizeze drepturile aservite şi să facă apel la ele ori de câte ori este necesar.
Părintele sau profesorul trebuie să accepte că şi copiii au aceleaşi drepturi aservite ca şi adulţii şi
că apelarea la această formă de comunicare nu lezează drepturile niciunei părţi.
Ce putem face, ca receptor, pentru a ne îmbunătăţi aptitudinile de comunicare?
Să fim buni ascultători, adoptând un comportament empatic! Ascultatul este mult mai
mult decât a auzi ceva cu propriile urechi. Când ascultăm, trebuie să fim atenţi şi la înţelesurile
mesajului din spatele cuvintelor: gesturi, mimică, tonul vocii etc. Este bine să aplicăm tehnicile
de ascultare activă:
(1) Confirmări, incluzând semnale verbale, precum sunete de aprobare şi non-verbale,
precum datul din cap, pentru a-l face pe interlocutor să înţeleagă că îl ascultăm cu interes
şi cu respect.
(2) Tăcere atentă – răbdarea şi păstrarea tăcerii ne ajută să aflăm mai multe informaţii de la
vorbitor.
(3) Întrebări – este bine să folosim întrebări deschise pentru a da posibilitatea vorbitorului să
îşi exprime punctele de vedere.
(4) Parafrazarea este un instrument pe care îl putem folosi pentru a concluziona, pentru a
clarifica sau pentru a confirma dacă, în postura de ascultător, am înţeles corect ceea ce s-a
spus. Parafrazarea se concentrează pe conţinutul a ceea ce ne transmite vorbitorul. Ex.:
Un moment, să văd dacă am înţeles bine ce ai spus.
(5) Oglindirea implică reflectarea, către vorbitor, în comentarii succinte, a emoţiilor pe care
el/ea ni le-a comunicat şi pe care noi, în calitate de ascultător atent le putem descifra.

2
Gimnaziul I. A. Bassarabescu, Ploiești Prof. Popovici Rodica-Eliza

(6) Reflectarea înţelesului – din moment ce ştim cum să reflectăm sentimentele şi conţinutul
separat, ne va fi relativ uşor să le punem împreună într-o frază, care să le conţină pe
amândouă.
(7) Reflectarea recapitulativă este o scurtă recapitulare a principalelor teme şi sentimente, pe
care interlocutorul le-a exprimat pe parcursul întregii discuţii.
În ciuda tuturor eforturilor, un număr de bariere se pot interpune în calea unei comunicări
eficiente. Un obstacol major este faptul că nici un mesaj nu e receptat exact în forma în care el a
fost gândit de către emiţător. Receptorul poate amplifica, modifica, interpreta greşit sau chiar
ignora mesajul. Bariere apar datorită lipsei unui sistem de referinţă comun sau unei diferenţe de
experienţă între emiţător şi receptor. Astfel, trebuie să ţinem seama de faptul că informaţia
disponibilă trebuie să fie completă, exactă şi oportună. Succesul răspunsului la fiecare mesaj
depinde de precizia mesajului original, de interpretarea şi înţelegerea sa de către receptor şi de
conexiunea inversă.
Nu întotdeauna se găseşte formula potrivită de comunicare. Blocajele care pot interveni
au diverse cauze; atât emiţătorul, cât şi receptorul trebuie să fie conştienţi că între oameni există
diferenţe de ordin educativ, psihologic, de pregătire, de context social, care pot genera dificultăţi
ori relaţii tensionate. Cunoaşterea stării mentale a receptorului este importantă pentru
transmiterea eficientă a unui mesaj. Receptorul se poate împarţi în două grupe: cei ce caută activ
informaţii şi cei ce procesează pasiv informaţiile.
Cum este de aşteptat, obiectivele comunicării sunt mai uşor de atins atunci când
receptorul e activ. Acesta este dispus să primească mesajul şi îi va acorda atenţie. Auditorul
pasiv nu caută informaţii şi, în general, va face prea puţin efort pentru a înţelege mesajul.
Receptorului pasiv i se pot aduce la cunoştinţă informaţii prin intermediul frazelor scurte,
caracterizate de creativitate şi stil; fapt care ar putea determina schimbarea de atitudine sau de
comportament din partea receptorului.
Iacobs, citat de A. Mucchielli, făcea deprimanta observaţie că: „Oamenii vorbesc mult,
dar înţeleg puţin” (Alex Mucchielli, Jean-Antoine Corbalan, Valerie Ferrandez, 2006, p.15).
Cauza primară este că ei nu acordă un sens ideatic cuvintelor, recunoscând acest lucru numai în
momentele de criză individuală sau colectivă. Multe bariere de mediu, societate, cultură şi de
ordin personal afectează procesul de comunicare. Întotdeauna mesajul recepţionat de noi este
diferit de cel emis, este filtrat şi chiar distorsionat.

3
Gimnaziul I. A. Bassarabescu, Ploiești Prof. Popovici Rodica-Eliza

Printre cauzele externe ale perturbării sau blocării comunicării amintim:

 Diferenţele culturale. Stilurile comunicaţionale sunt specifice culturii din care provine
persoana. De exemplu, unele culturi nu încurajează limbajul elevat.
 Distorsiunea mesajului, în cursul transmiterii în lanţ („telefonul fără fir” sau bârfa). Aici
intervin şi variabile precum: vârsta, prejudecăţile, coerenţa şi lungimea mesajului,
originalitatea informaţiilor pe care acesta le conţine. Însă legile degradării mesajului sunt
constante.
 Entropia reprezintă influenţele externe care diminuează integritatea mesajului sau
distorsionează mesajul până la receptor (decodificam eronat mesajul). În accepţiunea
cotidiană este percepută ca neînţelegere: „barierele tehnice pot fi elemente entropice:
distanţă prea mare, zgomote, dificultăţi de vorbire, hipoacuzie sau, pur şi simplu,
necunoaşterea limbii interlocutorului”. (vezi Ana-Stoica Constantin, 2004, p.59).
Comunicarea se dovedeşte a avea o importanţă crucială în stabilirea priorităţilor, exprimarea
sentimentelor şi iniţierea negocierii în scopul soluţionării optime a conflictului, eficienţa
mesajului fiind dependentă de gradul său de elaborare şi de perspectiva din care se transmit
datele. Ca emiţător, este foarte important să transmitem clar mesajul şi să nu facem atacuri la
persoană şi să adoptăm o conduită asertivă. Ca receptor, trebuie să fim un ascultător activ şi să
avem o atitudine empatică. Trebuie, de asemenea, să nu uităm că situaţiile conflictuale nu au
întotdeauna efecte negative, ele pot avea şi efecte pozitive pe care e bine să le încurajăm în
cadrul relaţiei cu elevii, cu atât mai mult cu cât dezvoltă creativitatea şi motivaţia pentru
schimbare.
Numeroase conflicte sunt generate şi de o interpretare diferită a cuvintelor şi a lucrurilor,
deoarece fiecare persoană are un anumit stil de comunicare şi o experienţă diferită cu privire la
lucrul respectiv. Astfel în comunicare pot apărea mesaje înţelese într-un mod total greşit. Acest
inconvenient poate avea loc şi în relaţiile dintre profesori şi elevi. Pentru a evita situaţiile
ambigue şi pentru a aplana conflictele, tehnica feedback-ului este utilă atât în contexte pozitive,
dar mai ales în cadrul celor negative.
În orice situaţie dificilă trebuie să identificăm mai întâi adevărata cauză a supărării şi apoi
să i-o comunicăm iniţiatorului, astfel îi oferim ocazia de a se corecta. Dacă nu facem acest lucru,
ci pur şi simplu întoarcem spatele, înseamnă că „i-am căutat nod în papură”.

4
Gimnaziul I. A. Bassarabescu, Ploiești Prof. Popovici Rodica-Eliza

Pe de altă parte, dacă izolăm situaţiile, drept „problemele minore”, şi nu le discutăm cu

elevul-problemă, acestea se acumulează treptat şi, în cele din urmă, izbucnirea va fi pe măsură.
Ea se va produce oricum şi, de cele mai multe ori, este declanşată de cele mai banale incidente.
Feedback-ul este foarte necesar şi în numeroase alte cazuri: când nu înţelegem ce ni s-a
spus, când nu ne place ce auzim, când nu suntem de acord cu ceva sau când ne simţim jigniţi. De
asemenea, feedback-ul ajută la păstrarea legăturii cu propriile noastre emoţii, făcând posibilă
gestionarea lor înainte ca acestea să devină sentimente profunde precum: depresia, frica, furia,
frustrarea etc. De asemenea, trebuie să fim selectivi în utilizarea feedback-ului. Înainte de a ne
exprima dezacordul sau nemulţumirea, e bine să analizăm situaţia şi să ne întrebăm pe noi înşine
dacă nu cumva exagerăm. Feedback-ul constă în a ne exprima observaţiile imediat şi la obiect,
fără a exagera şi fără a bombarda elevul cu plângeri nefondate, pentru că în acest caz el îşi va
consuma energia să se apere, în loc să asculte ce avem de spus.
Pentru ca feedback-ul să se realizeze cu succes, trebuie să ţinem seama de o serie de
aspecte. În primul rând trebuie să ne asigurăm dacă elevul-problemă este pregătit să ne asculte
observaţiile; dacă atmosfera, contextul şi momentul sunt favorabile. În cazul unui feedback critic
este indicat un spaţiu privat. De asemenea, observaţiile trebuie să se bazeze pe fapte, nu pe
emoţii. Feedback-ul implică o repetare precisă a faptelor, nu a ideilor şi părerilor noastre despre
cauza acestora sau intenţiile autorului. E bine să intervenim imediat după producerea
incidentului. Cu cât o facem mai repede, cu atât e mai bine, astfel sunt şanse mai mari ca
destinatarul să înţeleagă întocmai ce avem de spus.
Feedback-ul trebuie să urmărească lucrurile care pot fi schimbate, iar şansele cresc dacă
emiţătorul foloseşte metode subtile de sugestie, însă numai receptorul poate decide dacă va avea
loc vreo schimbare în propriul comportament. Este foarte important să-l încurajăm pe elev să-şi
împărtăşească şi el punctul de vedere, sentimentele şi preocupările, altfel va rămâne cu un gust
amar şi cu senzaţia că „nu e destul de bun”.
Multe conflicte şi resentimente sunt generate de faptul că oamenii au impresia că trebuie
să se apere de un potenţial agresor. Adoptarea unui comportament pozitiv în contact cu ceilalţi
poate diminua semnificativ nivelul conflictelor şi al stresului. În acest sens, Roberta Cava
consideră că, pentru a dezvolta relaţii optime cu ceilalţi, trebuie mai întâi să înţelegem
comportamentul uman şi efectele lui.

5
Gimnaziul I. A. Bassarabescu, Ploiești Prof. Popovici Rodica-Eliza

„Poate că nu suntem în măsură să controlăm direct comportamentul celorlalţi, dar dacă

învăţăm să ne controlăm propriul comportament şi să dezvoltăm tehnici de comunicare eficiente,
îi putem influenţa pe ceilalţi într-o manieră pozitivă. Putem transforma comportamentul lor
dificil (şi pe al nostru) într-un comportament civilizat şi constructiv, care să ne aducă satisfacţie”
(R. Cava, 2003, p.9).
Pentru a putea realiza o comunicare eficientă, se recomandă respectarea următoarelor reguli:
 să se folosească limbajul verbal în termeni neutri, nu emoţionali (exemplu: „totuşi tind să
prefer abordarea mea deoarece...“ în loc de „ideea ta este complet greşită“);
 să se evite afirmaţiile absolute care nu lasă loc pentru revenire asupra unor aspecte sau
pentru schimbarea punctului de vedere (de exemplu, e de preferat să spunem „cred că
soluţia problemei este“, în loc de „singura soluţie este“);
 să punem întrebări deschise pentru a încuraja elevul să îşi exprime punctul de vedere
(exemplu: „ce părere aveţi despre proiect?“, şi nu „proiectul este bun sau nu?“);
 să parafrazăm ideile importante pentru a fi siguri că vorbim despre aceleaşi lucruri ca şi
interlocutorul; se reduce astfel distorsionările de natură perceptuală;
 să se utilizeze un limbaj adecvat situației de comunicare (termeni cunoscuţi de
interlocutor); se evită astfel existenţa unui conflict generat de distorsionările semantice
sau emoţionale;
 utilizarea corectă a limbajele nonverbale. (vezi D. McQuail, 1999, p. 55)

Este adevărat că nu putem găsi o rețetă unică pentru o comunicare eficientă, diversitatea
contextelor, situațiilor și formelor de comunicare necesită artă, devotament și răbdare din partea
unui profesor. Comunicarea eficientă dintre profesor și elev presupune existența unor relații de
intercunoaștere, de intercomunicare precum și a unor relații socio-afective bazate pe încredere
reciprocă. Cei trei parteneri sociali implicați în procesul instructiv-educativ(părinte, elev,
profesor), trebuie să interacționeze, să dorească să comunice problemele cu care se confruntă și
apoi să caute soluții de interes comun.
În concluzie putem spune că de modul în care comunică toți factorii implicați în procesul
educativ depinde prezentul dar și viitorul copiilor, aceștia fiind beneficiarii direcți ai seriozității
cu care ne implicăm în toate fazele procesului educativ.

6
Gimnaziul I. A. Bassarabescu, Ploiești Prof. Popovici Rodica-Eliza

Bibliografie:

Albu, G. O psihologie a educaţiei, Editura Institutul European, Iaşi, 2005

Cava, R. Comunicarea cu oamenii dificili, Editura Curtea Veche, Buc., 2003
Constantin, A. S. Conflictul interpersonal, Editura Polirom, Iaşi, 2004
Druţă, M. E. Cunoaşterea elevului, Editura Aramis, Bucureşti, 2004
Habermas, J. Cunoaştere şi comunicare, Editura Politică, Buc., 1983
McQuail, D. Comunicarea, Institutul European, Iaşi, 1999
Mucchielli, A., Corbalan, J. A., Ferrandez, V. Teoria proceselor de comunicare, trad. Livia
Iacob, Institutul European, Iaşi, 2006
Pânişoară, I. O. Comunicarea eficientă. Metode de interacţiune educaţională, Editura Polirom,
Iaşi, 2006
Prutianu, Şt. Antrenamentul abilităţilor de comunicare, vol. ll, Editura Polirom, Iaşi, 2004
Stan, E., Managementul clasei, Editura Aramis, Bucureşti, 2006
Vasilescu, G. Teoria comunicării, Editura Premier, Ploieşti, 2006