I.

MANAGEMENTUL COMUNICĂRII EFICIENTE ÎN MEDIUL ȘCOLAR

Profesor: Dosoftei Raluca Smaranda

Școala Gimnazială Nr.3 Piatra Neamț

Rolul comunicării în procesul de învățământ

Fenomenul comunicării este o trăsătură centrală a culturii întrucât prin procesele de

comunicare se transmit valorile, atitudinile și percepțiile sociale de la o generație la alta.
Privit istoric și funcțional, acest proces constituie însăți chintesența umanizării, a formării și
dezvoltării psihologice a indivizilor, a manifestării culturale și spirituale a oamenilor. De-a lungul
timpului mediile comunicaționale s-au multiplicat de o manieră fără precedent ca răspuns la nevoile
de informare mereu în creștere ale individului.
Educației îi revine misiunea de a selecta, prelucra, transmite și evalua informațiile după criteriile
flexibilității, continuității și coerenței.
Orice act de comunicare înseamnă educație și orice educație este un act de comunicare.
Exprimarea orală devine o formă de intelectualitate, întrucât limbajul „ traduce” gândirea. Cu cât o
gândire este mai limpede și coerentă, cu atât limbajul este mai clar; cu cât un limbaj este mai sigur
și mai nuanțat, cu atât gândirea este mai flexibilă. Comunicarea verbală este însoțită și întărită de
mijloace de comunicare nonverbale și paraverbale.
Elementele comunicării
Permanent oamenii comunică între ei având anumite scopuri. De cele mai multe ori
comunicarea se face fără a conștientiza importanța acțiunii și fără a o analiza.
Scopul și mijloacele comunicării sunt exploatate nativ, sunt rezultatul unor experiențe și doar
uneori necesită programări speciale.
Cei mai mulți analiști consideră că omul comunică pentru:
-a informa (despre ceva sau cineva, despre propriile nevoi etc.). în acest mod individul însuși crede
că este în posesia unei informații și simte nevoia să o transmită și altora.
-a convinge – convingerile noastre ne motivează faptele, atitudinile, deciziile, iar acestea au urmări
grave legate de viața noastră și de a altora. Puține acțiuni pot fi declanșate și finalizate dacă ești sau
te simți singur. Pentru a cere sprijinul cuiva este nevoie să argumentezi, să explici, să vorbești.
Toate acestea nu se pot produce în afara comunicării.
-a impresiona – când argumentele logice nu ajung sau nu se suprapun peste modul de gândire al
interlocutorului, aducem argumente sentimentale, povestim ceva care să-l impresioneze, facem apel
la întâmplări care l-au marcat, sau la situațiile în care, deși era logic ce a făcut sau ce a zis, ceva
anume s-a întâmplat în ciuda faptului că inițial altele păreau a fi rezultatele și, dacă este nevoie,
plângem, râdem, cântăm, dansăm etc, facem totul pentru a-i stârni interesul.
-a provoca o reacție, a provoca o acțiune – vorbim, convingem, tocmai pentru a stârni o reacție
din partea interlocutorului. Îl ajutăm să facă ceva, să se simtă motivat în acțiune, să se simtă în
putere și după plecarea noastră.
-a amuza – simțim nevoia să ne amuzăm și să amuzăm și pe alții. Glumele, umorul, jocul, în
general, presupun de fiecare dată o recentrare sau o schimbare de plan față de mesajele obișnuite.
Depinde de gradul de educație și de civilizație felul în care comunicăm amuzamentul nostru sau
vrem să trezim o stare de amuzament semenilor noștri.
-a exprima puncte de vedere – să spunem ce credem și ce simțim noi, să ne definim pe noi, să
vorbim, să privim realitatea prin ochii noștri, prin mintea și inima noastră. Capacitatea de a exprima
o părere personală, un punct de vedere original în legătură cu o situație dată este semnul adevăratei
personalități.
-a obține o schimbare de comportament sau de atitudine – de obicei se dorește schimbarea în
bine a comportamentului cuiva. Pornirile native spre dezordine și neascultare societatea le opune
comunicarea cu scopuri benefice, transformatoare. Ceea ce urmăresc educatorii (părinții, profesori,
învățători) este ca beneficiarii comunicării să devină oameni stăpâni pe voința lor, iar atunci când
rămân singuri să se comporte ca niște ființe formate, cu un caracter integru. Este important de știut
însă că binele trebuie oferit cu profesionalism, atunci când este nevoie de el.
-a fi acceptați – suntem neacceptați, de obicei, fiindcă nu reușim să ne facem cunoscuți, nu am
trimis mesajele corespunzătoare sau mesajele nu au fost recepționate corect.
Emițătorul reprezintă sursa mesajului. El este inițiatorul comunicării, elaborează mesajul,
alege mijloacele de comunicare, mesajul, receptorul, formulează mesajul pentru a fi înțeles de către
receptor.
Mesajul reprezintă forma fizică verbală, scrisă sau gesturi în care emițătorul codifică
informații. Are două dimensiuni: conținutul și relația și are ca obiective informarea, convingerea,
impresionarea, amuzarea, obținerea unei reacții. Mesajul poate fi o idee, un ordin sau orice altceva
care, supus procesului de codificare și decodificare, urmează să influențeze receptorul.
Codificarea presupune ,,traducerea” mesajului de către emițător în simboluri care pot fi
înțelese de către receptor. Decodificarea este acțiunea prin care receptorul traduce mesajul într-unul
propriu și realizează apoi feedback-ul.
Limbajul (simbolurile specifice folosite pentru codificare) poate îmbrăca diferite forme și
din aceste forme rezultă anumite tipuri de comunicare:
- limbaj verbal (scris sau oral),
-limbaj nonverbal (al corpului, al spațiului, al timpului, al lucrurilor),
-limbaj paraverbal (tonalitatea, inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, pauzele dintre cuvinte, modul
de accentuare a cuvintelor, ticurile verbale). Limbajul paraverbal se bazează pe simboluri care pot fi
interpretate diferit chiar de persoane care vorbesc aceeași limbă. Există și limbajul interior, suportul
propriei noastre gândiri.
Canalele comunicării sunt căile pe care circula mesajul (inclusiv instrumentele de
comunicare) și feedback-urile. Ele pot fi formale sau informale. Cele formale sunt definite prin
structura organizațională și sunt destinate circulației informaționale necesară realizării sarcinilor
specifice. Cele informale sunt destinate comunicării între indivizi și/sau grupuri în interiorul sau în
afara sarcinilor de serviciu. Canalele informale sunt mai rapide și mai eficiente decât cele formale.
Mijloacele de comunicare pot fi discuția de la om la om, care îmbracă diferite forme:
interviu, prezentare, utilizarea telefonului, fax-ului, poștei etc.
Receptorul este primitorul de mesaj care trebuie să se pregătească pentru a primi mesajul.
Ascultarea mesajului este cel puțin tot atât de importantă, cât transmiterea lui.
Contextul (mediul) reprezintă totalitatea condițiilor exterioare comunicării. Poate influența
efectele comunicării prin situațiile prezente, condiții de loc, de timp. În toate elementele
componente ale comunicării poate exista zgomot (bruiaj). Poate perturba comunicarea. Toate aceste
elemente alcătuiesc procesul comunicării. Obiectivele comunicării sunt vizate de către treptele de
efectivitate a comunicării. Acestea se referă la: receptarea comunicării, acceptarea intențiilor
emițătorului și schimbarea produsă la receptor prin cunoaștere, atitudine, comportament.
Eficientizarea comunicării
Ascultarea activă este acea abilitate prin care demonstrăm interlocutorului că suntem
interesați de ceea spune și că îi oferim sprijin și încurajare pentru a comunica.
Ascultarea, alături de vorbire, este o componentă a procesului de comunicare.
În viața cotidiană oamenii ascultă mai puțin de 25% din mesajele vorbite care le sunt destinate.
Imediat după primirea mesajului, un ascultător normal își amintește doar 50% din informațiile
primite, iar 48 de ore mai târziu mai păstrează în memoria activă doar 25% din mesajele
recepționate.
Avantajele în urma practicării ascultării active sunt :
 Strângem informații pentru a ne clarifica asupra unei situații
 Încurajăm verbal şi non verbal interlocutorul să expună ideile și astfel îl punem în valoare
 Putem lua decizii mult mai bune verificând informații, date, fapte.
 Încurajăm interlocutorul să capete încredere în noi.
Ne place să fim ascultați atunci când expunem o idee și de aceea apreciem când o persoană:
-Se concentrează asupra celor spuse de noi, oricât de tentați sunt să-și lase mintea să zboare.
-Confirmă uneori cele spuse de noi fără să ne întrerupă.
-Așteaptă și are răbdare să terminăm ideea. Întreruperile sunt extrem de nepoliticoase și chiar
periculoase. Este o diferență de nuanță între întreruperile ocazionale făcute pentru a confirma și cele
făcute pentru că interlocutorul fierbe de nerăbdare să își exprime propria părere.
-Pune întrebări atunci când nu înțeleg și ne dau posibilitatea de a explica termeni necunoscuți sau
chestiuni tehnice neînțelese.
-Ne încurajează verbal și nonverbal să continuăm. Limbajul nonverbal pe care îl percepem este că
persoana din fața noastră înclină ușor capul spre aprobare, zâmbește sau se apleacă ușor pentru a ne
auzi mai bine.
-Păstrează liniștea - nu vorbește la telefon și nu face gesturi care să se interpună ca și bariere în
comunicare.
Funcțiile comunicării manageriale
Comunicarea managerială reprezintă o formă a comunicării interumane, un instrument de
management cu ajutorul căruia managerul își poate exercita atribuțiile specifice: previziune,
antrenare, organizare, coordonare, control, evaluare.
Comunicarea managerială este orientată nu numai spre transmiterea mesajelor, ci și spre
schimbarea mentalităților și adaptarea psihologică a angajaților la obiectivele organizaționale.
Principalul scop al comunicării manageriale îl constituie asigurarea funcționalității și a eficacității
activităților la nivel organizațional.
Comunicarea managerială nu poate fi privită în afara managementului, ea constituind o
componentă majoră, fundamentală a acestuia.
Rolurile comunicării manageriale sunt: interpersonale, informaționale sau decizionale.
Rolurile interpersonale se referă la capacitatea managerilor de a reprezenta subdiviziunea
organizatorică de apartenență în fața celorlalți angajați, de a motiva și influența acțiunile acestora,
de a crea și de a menține legăturile atât în interiorul, cât și în exteriorul organizației.
Rolurile informaționale se referă la capacitatea managerilor de a putea colecta, monitoriza,
prelucra, sintetiza și transmite informații atât la nivel intra, cât și interorganizațional. De regulă,
rolurile informaționale sunt realizate prin intermediul compartimentului de “Relații cu Publicul”.
 Rolurile decizionale au în vedere calitatea de întreprinzător, capacitatea de rezolvare a
disfuncţionalităților, responsabilitatea de a aloca resurse şi capacitatea de a negocia, care se
realizează prin inițierea de activități, strategii și tactici capabile să conducă la schimbare.
Factorii care influențează caracterul etic al comunicării manageriale sunt:
• calitățile pozitive ale individului ce comunică (credibilitatea, integritatea, loialitatea si respectul
față de om)
• respectarea sarcinilor si promisiunilor asumate
• exemplul personal al conducerii de vârf
• corectitudinea informațiilor
• prejudecăți
• tensiuni fizice si psihologice
Negocierea ca formă de comunicare
Negocierea reprezintă garantul eficienței unei instituții de învățământ și conexiunea
dintre managerul instituției și personalul intern al instituției, cât și membrii externi ai comunității.
Managerii instituțiilor de învățământ preuniversitar sunt solicitați să se implice mai activ în procesul
de negociere, reieșind din schimbările de anvergură din cadrul sistemului de învățământ, a
reformelor educaționale și a trecerii la autonomie a instituțiilor de învățământ.
Negocierea este o condiție indispensabilă pentru realizarea tuturor funcțiilor și
activităților organizaționale ale unui manager școlar. Negocierea, fiind una dintre cele mai
importante funcții decizionale manageriale, este premisa nu numai a stabilității, dar și a
dezvoltării unei instituții de învățământ. Procesul de comunicare și actul de negociere sunt foarte
complexe, deoarece sunt omniprezente și favorizează integrarea tuturor funcțiilor manageriale.
Managerul școlar este cel care comunică și negociază cea mai mare parte din timpul său,
având sarcina de a procesa informația internă și externă, manifestând perseverență în cadrul
tratativelor în vederea atingerii obiectivelor prevăzute. Astfel, managerul școlar trebuie să fie un
etalon în procesul de comunicare și negociere, deoarece el este cartea de vizită, el reprezintă
instituția de învățământ și este absolut necesar de a poseda competența de negociere pentru a
convinge, a argumenta și a demonstra corectitudine și un înalt profesionalism.
În această perioadă a concurenței pe piața educațională, rolul managerului devine
unul prioritar în asigurarea vivacității instituției de învățământ, iar negocierea este un factor
esențial în atingerea eficienței și eficacității maxime a unei instituții de învățământ. Activitatea
managerială din cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar, care au trecut la autogestiune
financiară, presupune o atitudine conștientă față de procesul de negociere, abilitatea de a negocia
condiționează progresul acestor instituții, în acest context este evident că abordarea negocierii
educaționale este în deplină concordanță cu politicile educaționale.Abordarea acestei probleme
constituie o soluție pentru a avea un management de succes, căci, fără actul de negociere, însăți
esența conducerii este denaturată, iar managerul trebuie format ți perfecționat în acest sens. Un
proces de negociere are trei faze: pre-negocierea ,negocierea propriu zisă și post-negocierea .
Strategii constructive de soluționare a stărilor conflictuale în organizația școlară
Capacitatea de a gestiona cu succes conflictele este o abilitate importantă pentru directorii
de școli. Un motiv important pentru aceasta este faptul că managerii școlari se confruntă cu
divergențele între nevoile individuale și cele organizaționale, solicitându-le să petreacă o mare parte
din timpul lor pentru medierea conflictelor. Strategia „corespunzătoare” de gestionare într-o
anumită situație necesită identificarea originii conflictului, a participanților precum și a relațiilor lor,
în scopul de a aplica tehnica de soluționare cea mai eficientă. În mod ideal tehnica trebuie să reducă
dimensiunea disfuncțională a conflictului, astfel încât să se profite de funcționalitatea acestuia pen-
tru binele tuturor celor implicați.
Din moment ce conflictul este inevitabil în școli, managerii școlari trebuie să fie pregătiți
pentru a le răspunde, nu neapărat pentru a elimina, pentru că este imposibil, ci pentru a obține
beneficii de pe urma lor. În consecință, anticiparea, identificarea conflictelor trebuie să constituie
primele două faze ale unui management al conflictelor eficient.

Managerii organizațiilor școlare trebuie să fie conștienți de faptul că un conflict într-o

organizație poate fi pozitiv sau negativ, poate contribui la eficiența organizației și la realizarea
obiectivelor, în condițiile în care conflictul este unul funcțional și nu îi este permis să ruleze la
extreme patologice. Liderii organizației școlare trebuie să identifice dacă situațiile conflictuale sunt
de fond sau afective, personalizate. Situațiile conflictuale de fond fac referire la decizii, direcții și
acțiuni, în timp ce cea de-a doua categorie sunt conflicte de personalitate.
Prin identificarea și înțelegerea naturii conflictului pot fi abordate în mod eficient strategii
de soluționare a conflictelor identificate anterior:
- Managerii organizației școlare să instituționalizeze harta de gestionare a conflictelor;
- Să adopte medierea ca pe o opțiune de gestionare a tuturor conflictelor care apar în organizație;
- Să evalueze activitățile de gestionare a conflictelor pentru a stabili dacă au fost atinse obiectivele
stabilite;
- Să dezvolte parteneriate cu membrii organizației pentru a explora modul în care aceștia percep
conceptul de gestionare a conflictelor și în care pot fi antrenate abilitățile lor în activitățile de
gestionare a stărilor conflictuale;
- Managerii trebuie să fie în mod permanent conștienți de existența situațiilor conflictuale și de
gradul de răspuns pe care îl au membrii organizaţiei.în concluzie trebuie remarcat că stările
conflictuale sunt realităţi care traversează toate graniţele organizatorice şi care afectează indivizi şi
grupuri.
Gestionate în mod corespunzător printr-un stil adecvat de gestionare a conflictelor poate
mări eforturile managerilor şcolari în atingerea obiectivelor organizaţiei şcolare. Pentru managerii
şcolari care se confruntă realist cu stările conflictuale, acestea pot reprezenta o forţă dinamică care
să faciliteze organizaţiei creşterea, schimbarea, adaptarea şi supravieţuirea. În consecinţă se impune
construirea unui climat de muncă deschis care să încurajeze procesele competitive benefice, în care
părţile să „concureze” unele cu altele dar fără a se ajunge la conflicte disfuncţionale, cu efecte
negative atât la nivel individual, cât şi la nivel organizaţional.

Bibliografie:

1.Ghergut A. -Managementul general și strategic în educatie, Ed Polirom, 2007

2.Joita Elena - Management educațional, Ed Polirom,2000
3.Ioan Toca - Management educațional, Ed. Didactica si Pedagogica,2006
4.Roxana Tudorica - Managementul educației în context european, Ed. Meronia, 2007
5.Băsu Marian - Bariere în comunicarea didactică și soluții de îndepărtare a acestora,
Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, ediţia a XIV-a, Universitatea din Bucureşti,2016
6.Evelina, Graur -Tehnici de comunicare, Editura Mediamira, Cluj-Napoca,2001
7.Dumitriu, Gh. - Comunicare şi învăţare. Bucureşti: Editura Didacticăşi Pedagogică, 1998
8.Pânişoară, I.O. - Comunicarea eficientă, ediţia a IV-a, Iaşi, Editura Polirom,2006