Sunteți pe pagina 1din 15

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

PROIECT COMUNICARE NONVERBALĂ.


GESTURILE ȘI SEMNIFICAȚIA LOR ÎN DISCURS

Benedic Mădălina
Bolobiţă Daria Elena
Caplea Roxana Andreea
Celeapcă Raluca Alexandra
(Anul III, Grupa 2, Comunicare)

Coordonator:
Conf. Univ. Dr. Loredana Ivan

Iunie 2018
Cuprins
Introducere........................................................................................................................3
1. Metodologie...................................................................................................................4
2. Încadrarea teoretică........................................................................................................6
3. Analiza datelor...............................................................................................................8
4. Interpretarea datelor.....................................................................................................12
5. Limitele cercetării.........................................................................................................13
Concluzii.........................................................................................................................15

2
1. INTRODUCERE

Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje dintre două persoane, una dintre ele
transmite și codifică un mesaj (emițător), iar cealaltă îl primește și îl decodifică (receptor),
modalitatea prin care acestă acțiune are loc fiind limbajul. Limbajul poate avea și o latură
ascunsă pe care cercetătorii au aprofundat-o în ultimele decenii, și anume limbajul nonverbal
(tonalitatea vocii, expresia feţei, poziţia corpului, gesturi, etc). O bună comunicare presupune
combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris şi citit) cu cel
nonverbal (exprimat prin semne, gesturi, desene).
Comunicarea nonverbală sau limbajul trupului reprezintă cea mai importantă
componentă a transmiterii și receptării mesajului și are ca scop facilitarea procesului de
inducere a sentimentelor și intențiilor unei persoane. Atunci când oamenii interacționează,
subconștientul lor utilizează limbajul nonverbal pentru a-i face să se înțeleagă reciproc și să
facă schimb de informații. Componentele nonverbale ale comunicării precum: tonalitatea
vocii, rapiditatea fluxului de cuvinte, postura, contactul vizual nu fac decât să întărească
mesajul transmis. Chiar si atunci cand doua persoane sunt tacute, comunica nonverbal.
Deseori, ceea ce spunem si ceea ce comunicam prin limbajul trupului sunt doua lucruri total
diferite. Atunci cand oamenii se confrunta cu aceste semnale mixte, ascultatorul trebuie sa
decida care dintre mesaje este mai important, mesajul verbal sau cel nonverbal.

Cuvinte cheie: gesturi, discurs, demonstrare, atenție

3
2. METODOLOGIE

Această lucrare are la bază o formă de cercetare clasică, și anume analiza de conținut.
Am ales să analizăm trei tipuri de discursuri: motivațional, inaugural-festiv și de
argumentare. În timpul analizei realizate am urmărit mai multe aspecte precum gestica,
mimica, tonalitatea vocii și interacțiunea cu publicul, dar și altele esențiale pentru stabilirea
importanței comunicării nonverbale în actul comunicațional. Am ales să discutăm pe baza a
trei tipuri diferite de discursuri susținute de trei tipuri diferite de persoane, astfel discursul
motivațional este rostit de Muniba Mazari (personalitate polivalentă a Pakistanului care de la
vârsta de 21 de ani este invalidă și utilizează un scaun cu rotile), cel inaugural-festiv este
rostit de Donald Trump (cu ocazia ceremoniei de învestire), iar cel de argumentare este rostit
de Tom Wujec în cadrul conferinței TED din februarie 2010).
Studiul de caz propus reprezintă o problemă, generează câteva întrebări ale căror
răspunsuri vor fi dezvoltate în cadrul conceptual. În vederea obținerii unei analize coerente și
elaborate, la baza studiului se află două întrebări de cercetare:
1) Cum influențează gestica perceperea discursului și înțelegerea mesajului?
2) Care sunt gesturile care predomină în anumite discursuri?
3) Există asemănări ale gesticii în funcție de tipul discursului ținut?

4
3. ÎNCADRAREA TEORETICĂ

Comportamentul nonverbal reprezintă cea mai semnificativă parte a actului de


comunicare și are ca efect simplificarea și, totodată, amplificarea sensului mesajului transmis.
Emițătorul criptează mesajul pe care, mai apoi, receptorul îl decodează și îl înțelege după
propriile sale cunoștințe. Partea nonverbală îl ajută pe acesta să ia aminte de mesajul primit și
să-l înțeleagă. Comunicarea nonverbală reprezintă aproximativ 55% din impactul informației,
în timp ce paraverbalul reprezintă 38%, iar verbalul numai 7%.
Clasificarea comportamentelor nonverbale propusă de Paul Ekman și Wallace V.
Friesen ia ca unitate de înregistrare mișcările corporale observabile de către o altă persoană
fără utilizarea unor echipamente speciale; denumirea claselor de comportamente este mai
mult denotativă decât conotativă; sistemul însuși reflectă interesul autorilor pentru
determinarea emoțiilor pe baza decodificării comportamentelor nonverbale. (S. Chelcea,
Ivan, A. Chelcea, 2008, p. 40)
Paul Ekman (1965) a identificat cinci funcții ale comunicării nonverbale:
a) repetarea (dublarea comunicării verbale – spunem „da“ și dăm din cap de sus în jos
și de jos în sus);
b) substituirea (înlocuirea mesajelor verbale – o față posomorâtă ne spune că persoana
în cauză nu se simte bine etc.);
c) completarea (colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce duce la o mai
bună decodificare a lor);
d) accentuarea/moderarea (punerea în evidență a mesajelor verbale, amplificarea sau,
dimpotrivă, diminuarea celor spuse: când scandăm sloganuri, ridicãm brațul și arătăm
pumnul)
e) contrazicerea (transmiterea de semnale în opoziție cu mesajele verbale – spunem că
ne bucurăm că ne-am întâlnit cu o persoană cunoscută, dar privim în altă parte când îi
întindem mâna) (S. Chelcea, Ivan, A. Chelcea, 2008, p. 43)
Paul Ekman are la baza lucrărilor sale ideea conform căreia expresiile faciale sunt
înscrise în mentalul tuturor colectivităților ca o parte naturală a emoțiilor, iar datorită faptului
că toți oamenii au 43 de mușchi faciali, este de la sine înțeles că emoțiile exprimate în același
mod să fie receptate și recunoscute de către toți oamenii. (S. Chelcea, Ivan, A. Chelcea, 2008,
p. 66)
Pentru a înțelege mai bine diversitatea de funcțiuni asigurată de către gesticulare, este
utilă prezentarea clasificării gesturilor realizată de către Paul Ekman și Wallace Friesen și

5
devenită un reper pentru literatura de specialitate. Potrivit celor doi cercetători, gesturile au
fost clasificate astfel:

 Gesturile embleme

Sunt acele gesturi care au o traducere verbală directă și care țin locul unui
cuvânt sau mai multe. Ele sunt determinate cultural și au un sens precis în
cadrul unei anumite societăți sau grup. Emblemele pot repeta, substitui sau
contrazice comportamentului verbal concomitent. Emblemele sunt gesturi a
căror semnificație este înțeleasă atât de emițător cât și de receptor.

 Gesturile ilustratorii

Sunt gesturi care se produc în momentul vorbirii și al căror înțeles nu poate


fi disociat de cel al discursului. Frevența și intensitatea utilizării gesturilor
ilustratorii ne pot furniza informații despre starea emoțională a vorbitorului;
atunci când este obosit, deprimat, vorbitorul va folosi mai puține astfel de
gesturi, iar când este entuziast, bucuros, va folosi mai multe, iar gesturile vor fi
mai ample. Forma gesturilor ilustratorii este specifică fiecărui individ, ea ne
spune ceva și despre personalitatea și temperamentul acestuia. Ilustratorii sunt
amplu utilizați de către profesioniștii vorbitului în public (politicieni, lideri),
pentru că ei aduc un plus de forță persuasivă discursului.

 Gesturile adaptorii

Sunt gesturi care au fost învățate inițial ca parte a unui efort de a satisface
nevoi ale sinelui și ale corpului, de a realiza anumite acțiuni ale corpului, de a
face față unor emoții, de a dezvolta contacte interpersonale sau de a învăța
activități instrumentale. Adaptatorii sunt cei care ne relevă cele mai multe
despre starea emoțională a unei persoane, mai ales că ei nu sunt utilizați
niciodată în mod deliberat pentru a comunica informații către o altă persoană.
Între adaptatori și vorbirea concomitentă nu există o relație intrinsecă, dar ei
pot fi declanșați de conținutul discuției, atunci când subiectul este unul delicat.
Exemplu de gesturi adaptorii; ducerea mâinii la nas, la frunte, la urechi, la gât,
la ceafă, acoperirea ochilor cu mâna. Adaptorii apar de cele mai multe ori în
situații stresante și pot constitui un indiciu al minciunii. (Clasificarea gesturilor,
n.d.)

6
O altă clasificare a gesturilor este cea propusă de D. McNeill (1985), care distinge între:

1) gesturi iconice – spre exemplu desenarea, cu ajutorul mânilor, a formelor unor


obiecte care sunt menționate în discursul verbal;
2) gesturi metaforice – utilizarea mâinilor pentru a desena în aer forme care redau o
idee abstractă sau o metaforă din cadrul discursului verbal;
3) gesturi deictice (ostentative), de demonstrare, arătare a unui obiect sau a unei
persoane;
4) gesturi ritmice – care apar cu o succesiune ritmică în cadrul discursului și
accentuează momentele importante ale acestuia;
5) gesturi coezive, de asemenea repetitive, care dau continuitate și leagă între ele
diferitele părți ale discursului, asigurându-i coerența: rotirea și împreunarea
mâinilor, ridicarea unui deget (S. Chelcea, Ivan, A. Chelcea, 2008, p. 252)

7
4. ANALIZA DATELOR
 Discurs de inaugurare
Discursul de inaugurare al lui Donald Trump denotă o dorință de afirmare și transmite
mai mult decât își dorește prin gesturi și mimică. Comportamentul nonverbal al acestuia
amplifică sensul mesajului transmis de fiecare dată, iar mișcările corporale pot fi ușor
decodificate.
Încă din momentul în care acesta se îndreaptă spre pupitru, Donald Trump își ascunde
emoțiile și dă dovadă de seriozitate. Pe parcursul discursului, acesta apelează la gesturi
iconice în mod constant, întrucât utilizează mâinile pentru a desena o idee transmisă. De
exemplu, când rostește „we’re transferring power from Washigton DC and giving it back to
you, the people” (Donald Trump), acesta înclină mâna stângă în repetate rânduri și după arată
cu dreapta spre public, încercând să deseneze în aer ideea pe care dorește să o transmită,
aceea că va sprijini poporul, acordându-i puterea necesară.
Totodată, acesta folosește în repetate rânduri gesturi ostentative, prin care dorește să
demonstreze că ideile lui sunt veridice și că vor lua contur. Are tendința de a arăta spre public
cu degetul, de fiecare dată când i se adresează, tocmai pentru a demonstra că discursul lui este
îndreptat spre ei și spre o încercare de a-i face mândri. De exemplu, acesta arată cu degetul
spre public de fiecare dată când rostește „it’s your country”, „it belongs to you”, „to all
americans”, „you will never be ignored again”. (Donald Trump)
Deși Donald Trump își mișcă mâinile aproape în mod constant, fiind o modalitate de
exprimare, în momentele în care acesta are o idee mai importantă de transmis, acesta
folosește gesturi ritmice, ce apar cu o succesiune ritmică, accentuând momentele relevante.
De exemplu, spre sfârșitul discursului, acesta își ridică mâna și degetul de cinci ori pentru a
accentua diferite idei, precum „Together, we’ll make America strong again, wealthy again,
proud again, safe again” etc. (Donald Trump)
Nu de multe ori, acesta folosește și gesturi coezive care dau continuitate și-i asigură
coerența, deoarece leagă diferite părți ale discursului. Atât rotirea mâinilor, cât și ridicarea
unui deget în repetate rânduri, denotă că Donald Trump are un discurs structurat, o coerență
și o continuitate în ceea ce spune, tocmai pentru a informa în mod corect publicul. De
exemplu, acesta ridică un deget în repetate rânduri înainte să susțină o idee sau când dorește
să pună un accent mai mare pe un mesaj transmis.
La finalul discursului, acesta folosește gesturi ilustratorii în momentul în care vorbește.
Frecvența și intensitatea ultilizării gesturilor ilustratorii ne arată starea lui emoțională. Atât pe
parcursul discursului, cât și la final, el își mișcă mâinile în repetate rânduri pentru a se face
8
auzit și pentru a exprima mai concret ceea ce dorește să transmită. Mai mult decât atât, la
sfârșitul discursului, Donald Trump ridică mâna sus și strânge/arată pumnul, un gest care
denotă dorința lui de afirmare, de deținere a puterii, de încredere în propria capacitate.
Gesturile lui Donald Trump sunt atât de ample, încât descriu starea lui de victorie,
fericire, stări pe care le trăiește la pupitru în fața publicului. Toate aceste gesturi, ridicarea
degetului, ridicarea mâinii, strângerea pumnului, îndreptarea degetului spre public, precum și
repetarea lor de nenumărate ori, sugerează personalitatea lui puternică, un om extrovert, plin
de entuziasm, impulsivitate, optimism. Toate aceste gesturi aduc un plus de forță persuasivă
discursului, gesturi care sunt ușor descifrabile de către receptori. Donald Trump este o
personalitate care pune în permanență accentul pe mesajele verbale și pe amplificarea
acestora prin ridicarea brațului sau a pumnului, tocmai pentru a se remarca și pentru a se
afirma.

 Discurs motivațional

Muniba Mazari este o femeie în vârstă de 31 de ani care este cunoscută drept “Doamna
de fier a Pakistanului”. Tăria de caracter de care dă dovadă și optimismul cu care ea își
trăiește din plin viața sunt numai câteva dintre calitățile pe care ea le deține și care au făcut-o
să fie cunoscută de către o lume întreagă drept “Doamna de Fier”.
La vârsta de 21 de ani, Muniba a suferit un accident grav de mașina care a lăsat-o
paralizată de la șolduri în jos. Aproape pe patul de moarte, cu fracturi la nivelul mâinilor,
picioarelor, coastelor și claviculei, a luat o decizie foarte importantă: că va transforma orice
frică într-un moment perfect prin care ea să se dezvolte.
Prima frică, cea pe care doctorii i-au dovedit-o curând, a fost faptul că ea nu va putea să
mai meargă pe propriile picioare niciodată, moment în care a înfruntat lacrimile și și-a promis
că o să treacă peste. A doua frică, adeverită tot de medici, a fost faptul că nu va putea să
aducă pe lume copii niciodată, din cauza starii ei grave de sănătate. Dubiile legate despre
viitorul ei au început să apară, întrebându-se chiar de ce mai este în viață și care mai este
rolul ei pe pământ, dacă nu poate să se bucure de viață.
Discursul pe care Muniba Mazari l-a oferit în 2017 este unul care rămâne în istorie
pentru forța, gândurile inspiraționale și pozitive pe care a putut să le transmită. Discursul
filmat pe care l-am vizionat și pe care l-am analizat o arată pe Muniba dintr-o postură din
care nu poți întelege dacă ea stă în picioare sau stă pe scaun. Timp de un minut, ea începe să
vorbească despre trecutul ei, foarte pe scurt despre căsătoria ei aproape obligatorie și despre
accidentul de mașină. Se observă pe chipul vorbitoarei că aceasta se abține din a nu plange,

9
deoarece mușchii feței sunt încordați, în special în zona sprâncenelor și a gurii. Continuând,
aceasta este mai apoi filmată cu totul, unde se poate observa că ea stă de fapt, într-un scaun
cu rotile și că este clar că suferințele de care a avut parte au avut o amprentă permanentă
asupra ei. Mișcarea ei în scaunul cu rotile pe scenă este una controlată și se observă că se
îndreaptă spre toate zonele sălii în care există audiență, fiind un public larg.
Muniba își susține discursul după o schemă definită pe care o arată și publicului prin
gesturile ei. Când enumeră motivele pentru care ea a decis că merită să-și trăiască viața din
plin, arată cu degetul 1, 2, 3, fiind un gest coeziv. Nu se pierde în detalii și astfel definește
clar ideile. De asemenea, pentru a susține cele spuse, ea folosește o serie de gesturi deictice
prin care arată către ea (iși arată handicapul și dizabilitățile) și arată către public într-un mod
repetitiv (îl arată pe acel “tu” care poate face orice iși propune în viață).
Consider că toate gesturile ei din cadrul discursului sunt o serie de gesturi ilustratorii,
pentru că ele arată cel mai bine cum se simte vorbitoarea în momentul respectiv. Când
vorbește despre suferință, mâinile ei tremură ușor și vocea este puțin mai gravă, iar când ia
atitudine și vrea să demonstreze că orice eșec în viață nu este un capăt de lume, gesturile ei
prind rapiditate și putere, mișcând mâinile ca într-o lovitură în aer.
Un alt tip de gestică relevant acestui discurs sunt gesturile emblemă. În timpul
discursului, vorbitoarea arată în aer un gest care înlocuiește ghilimelele. Este clar și pentru
vorbitoare, dar și pentru public că fraza pe care a încadrat-o în acele ghilimele în aer este ca
un citat, dar de asemenea arată și ironia pe care o folosește din când în când. Aici publicul
este atent asupra ei deoarece a înțeles și gestul, dar sunt captați și de gest în sine.

 Discurs de argumentare a unei idei

Un alt tip de discurs este reprezentat de cel prin care se argumentează o idee. Prin
urmare, un asemenea discurs se poate evidenția în prezentarea TED, „Build a tower, build a
team”, unde Tom Wujec prezintă şi dezvoltă „problema bezelei”, concepută de Peter
Skillman. Tom Wujec relatează etapele exercițiul și prezintă scopul și rezultatele acestui
exercițiu prin care se observă mai multe tipuri de colaborare între oameni.
În acest discurs se pot observa mai multe gesturi, printre care se numără: cele
ilustratorii, iconice, deictice, ritmice și coezive. Așadar, gesturile ilustratorii se pot remarca
pe întreaga durată a discursului, punând accent în mod special pe faptul că bărbatul se plimba
dintr-un punct în altul al scenei și pe mișcarea continuă a mâinilor, cu scopul de a capta
atenția publicului. Gesturile iconice au fost observate atunci când Tom Wujec a explicat
regulile exercițiului, astfel încât prin folosirea mâinilor el a arătat obiectele aduse în discuție.

10
De asemenea, gesturile deictice sunt conturate în momentul în care Tom Wujec spune despre
reușita echipelor atunci când au terminat de rezolvat exercițiuul, iar această subliniază acest
aspect printr-un gest specific victoriei. Totodată, ideile importante ale discursurilui sunt
susținute de gesturi ritmice, prin care bărbatul denotă precizie și siguranță în ceea ce
împărtășește publicului. De altfel, gesturile coezive evidențiază și ele coerența discursului,
astfel bărbatul a fost observat de nenumărate ori pe parcusul discursului când a împreunat
mâinile sau când puncta un aspect al subiectului cu ajutorul gesticii mâinilor.

11
5. INTERPRETAREA DATELOR
Cele trei discursuri analizate, ale lui Donald Trump, Tom Wujec și Muniba Mazari, ne
arată cât de importantă este comunicarea nonverbală și cum diferă în unele cazuri de la o
persoană la alta.
În toate cele trei discursuri, se reîntâlnesc gesturile ilustratorii care ne furnizează
informații despre starea emoțională a celor care doresc să transmită un mesaj. Donald Trump
recurge la mișcări corporale în mod frecvent, mai exact la mișcarea mâinilor și își ridica mâna
sau degetul pentru a se exprima mai concret. Muniba Mazari are momente când gesturile ei
sunt mai ample și rapide, când vrea să demonstreze că eșecurile nu constituie o piedică, însă
atunci când este adusă în discuție suferința, gesturile ei nu mai sunt atât de puternice. De
asemenea, Tom Wujec își arată starea emoțională bună, pozitivă, energia, prin mișcarea
constantă a mâinilor.
Un al tip de gest întâlnit în cele trei discursuri este cel iconic, întrucât aceștia desenează
cu ajutorul mâinilor ideile pe care doresc să le transmită. Totodată, gesturile deictice, ritmice
și coezive sunt prezente în toate discursurile, atât la Donald Trump care are tendința de a
repeta gesturile, de a ridica de nenumărate ori degetul și de a-l îndrepta spre public, cât și la
Muniba Mazari și Tom Wujec, care își propun să arate prin gesturi repetate fie handicapul, fie
o imagine, fie să arate către publicul. Toate cele trei personalități au dat dovadă de putere, de
tărie de caracter, de dorință de afirmare, având un discurs bazat pe coerență și contiuitatea.
Donald Trump prin gesturile lui, ne arată că este o personalitate care se bazează pe putere,
afirmare, stăpânire. Discursul suținut de Muniba Mazari conține gesturi care denotă o
persoană pozitivă, inspirațională, dornică de a-și transmite gândurile și de a-și încuraja
publicul, de a transmite emoțiile ei. Totodată, Tom Wujec a folosit gesturi explicative, pentru
o argumentare cât mai concretă, a dat dovadă de empatie, dorință de afirmare, fiind o
persoană abstractă, orientată pe învățarea publicului.
Diferența dintre cele trei discursuri o constituie faptul că Donald Trump este o
personalitate pentru care momentul vorbirii este unul important, gesturile trebuie să arate
putere, dorința de a primi acordul poporului, în timp ce Muniba Mazari se bazează pe
învățătură, înțelegere din partea publicului, apelând chiar la un gest emblemă de tăcere, gest
ce nu ar fi putut fi înlocuit de cuvinte. Nu în utimul rând, Tom Wujec este undeva la limita
dintre Donald Trump și Muniba Mazari, deoarece acesta nu este interesat de putere, zâmbetul
lui fiind refectat în dorința de a se exprima, de a-și argumenta o opinie și, de asemenea, acesta
nu-și dorește să cucerească publicul, să-l facă să reflecte la viața lor, ci să-i transmită o părere
strict profesională.
12
6. LIMITELE CERCETĂRII

În timpul cercetării, am sesizat o barieră care a împiedicat desfășurarea procesului.


Așadar, limita cercetării a fost reprezentată de relatarea în scris a gesturile făcute de diferite
persoane în timpul unui discurs filmat. Astfel, expunerea scrisă a gesturilor, fără suportul
audio-video poate fi mai greu percepută sau neînțeleasă.

13
CONCLUZII

Având o imagine mai amplă asupra gesturilor pe care vorbitorii le pot avea în timpul
susținerii unui discurs, putem concluziona mai multe aspecte. În primul rând, gestica și
mimica unui vorbitor/ unei vorbitoare sunt într-o strânsă legătură cu gravitatea și importanța
evenimentului la care susțin discursul.
În al doilea rând, din scurta analiză pe care am făcut-o celor 3 tipuri de discurs public,
de argumentare, motivațional și de inaugurare, putem concluziona faptul că umbrela largă a
gesturilor și mimicii cuprinde interpretări diferite ale gesturilor la bărbați și la femei, dar care
într-un final semnifică același sentiment pe care și l-au dorit să-l transmită. De asemenea,
notorietatea și celebritatea de care se bucură vorbitorii, în general, aduc cu ele și o sumă de
gesturi emblematice, recognoscibile persoanei respective, gesturi pe care le realizează
constant în apariții publice.
Nu în ultimul rând, gesturile regăsite în cele trei discursuri analizate sunt un suport
care întregesc frumos și plăcut vorbele rostite, care doresc transmiterea și priceperea
informației într-un mod cât mai facil.

14
Bibliografie

1. Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana şi Chelcea, Adina (2008). Comunicarea


nonverbală: gesturile şi postura. Cuvintele nu sunt de-ajuns, ediţia a 2-a revăzută
şi îmbunătăţită. Bucureşti: Editura comunicare ro (supor de curs).
2. Clasificarea gesturilo. Disponil la: http://comunicarenonverbala.ro/clasificarea-
gesturilor/ Accesat: pe 20 aprilie 2018

15