Metode de colectare a

datelor
Curs 6
Metodele de colectere a datelor variază
în cercetarea calitativă.

 Cele mai utilizate metode de colectare a

datelor sunt:
 interviul
 observaţia
 studiul de caz
 analiza documentelor
 interviul în grup (focus grup)
 Interviul
 Este fără îndoială cea mai utilizată metodă
de culegere a datelor în studiile calitative.
 El este o tehnică de culegere a datelor ce
implică comunicarea verbală între
cercetător şi subiect.
 Interviul se utilizează de regulă în anchete
şi în studiile exploratorii şi descriptive.
 Există o gamă largă de modalităţi în care se
poate realiza un interviu, de la complet
nestructurat, în care subiectului i se permite
să vorbească liber, până la foarte
structurat, în care răspunsurile subiectului
sunt limitate de întrebări directe.
 Interviul poate fi de trei tipuri

1. structurat
2. nestructurat
3. semistructurat
 Interviul structurat
 numit şi interviu standardizat
 se caracterizează prin faptul că cercetătorul
pune aceleaşi întrebări, aranjate în aceeaşi
ordine şi utilizând aceleaşi cuvinte, tuturor
subiecţilor.
 El este indicat atunci când dorim să
comparăm punctele de vedere ale
persoanelor intervievate sau atunci când
studiul este realizat de mai mulţi cercetători.
 Interviul nestructurat
 Este cunoscut şi sub numele de interviu informal sau
conversaţie.
 El nu are un set de întrebări predeterminate,
cercetătorul şi subiectul discutând liber.
 Tehnica se utilizează adesea în combinaţie cu
observaţia participativă.
 Deşi la prima vedere pare uşor de realizat, tehnica
ridică dificultăţi serioase cercetătorilor fără
experienţă, deoarece ei trebuie să genereze permanent
întrebări în funcţie de răspunsurile pe care le dă
subiectul intervievat.
 Interviul semistructurat
 Numit şi interviu ghidat, se află undeva la graniţa
dintre interviul structurat şi cel nestructurat.
 Cercetătorul îşi pregăteşte un ghid de interviu, care
constă dintr-un set de întrebări.
 Ghidul le permite să genereze propriile întrebări în
funcţie de aspectele interesante care se ivesc în timpul
interviului şi care merită să fie aprofundate.
 Această formă de interviu este utilizată pe scară largă
în cercetările calitative.
 Toate formele de interviu pot fi utilizate în
combinaţie.
 Spre exemplu, după ce conduc interviuri structurate,
cercetătorii pot realiza interviuri semistructurate şi în
final, interviuri nestructurate.
 Schema poate fi şi inversată, debutând cu un interviu
nestructurat pentru a-l relaxa pe subiect, trecând apoi
la un interviu semistructurat şi abia în final la un
interviu structurat.
Ex: Interviul pentru copilul cu CES
 Acesta este de regulă adaptat problemei
psihice investigate şi vârstei copilului.
 Spre exemplu, în cazul copiilor care prezintă
diverse tulburări interviul clinic este unul
dintre instrumentele foarte utilizate de lucru
ale terapeutului în procesul diagnostic.
 Cum de regulă avem de-a face cu tulburări
complexe, procesul diagnostic impune
evaluarea copilului şi a mediului său din multe
perspective.
 Pe baza interviului clinic se culeg informaţii
de la mai multe categorii de persoane: membrii
familiei, învăţător, copil, colegii de aceeaşi
vârstă.
1. Informatii de la membrii familiei

 Primele informaţii despre un copil se primesc de

obicei de la părinţi.
 Aceştia petrec mai mult timp cu copilul şi au astfel
posibilitatea să observe comportamentul lui în mai
multe situaţii.
 Ei îşi cunosc copilul mai bine decât oricine
altcineva.
 De asemenea, copiii manifestă mai uşor în faţa
părinţilor comportamente emoţionale extreme.
 O problemă este legată deci de faptul că
adesea părinţii sunt o parte a problemei, o
cauză parţială sau fundamentală a tulburării
copilului.
 Ei pot modifica informaţiile date cercetătorului
fie inconştient, fie conştient, dintr-un puternic
sentiment de vinovăţie.
 fraţii şi familia extinsă
 Altă sursă de informaţie sunt fraţii şi familia extinsă.
Oricine trăieşte în aceeaşi casă poate da informaţii
importante, adesea dintr-o perspectivă nouă şi
folositoare. Uneori oamenii care nu locuiesc în
aceeaşi casă dar au o influenţă importantă asupra
familiei sau o relaţie apropiată cu copilul pot fi surse
importante de informaţie.
 De ex în psihologia clinică este foarte importantă o
întâlnire iniţială cu toţi membrii familiei. Se pot astfel
observa diferenţele emoţionale dintre copiii crescuţi în
aceleaşi condiţii de mediu, interacţiunile dintre copii
şi răspunsurile părinţilor către fiecare copil în parte.
 2. Informaţii de la copil
 În culegerea informaţiilor de la copil terapeutul trebuie să ţină
cont de o serie de particularităţi ale vârstei acestuia.
 Trebuie ţinut cont în primul rând de faptul că gândirea
şcolarului mic este una de tip concret. El nu este capabil să
abstractizeze informaţiile, să vină cu idei generalizate despre
el însuşi şi să exprime aceste idei aşa cum fac adulţii. În
acelaşi timp, copiii sunt mult mai egocentrici şi nu au
capacitatea de a se privi din perspectiva altei persoane.În plus,
la această vârstă copiii nu au abilităţile verbale ale adulţilor şi
deci sunt mai puţin capabili să-şi comunice gândurile. Ei nu-şi
pot descrie propriul comportament şi de aceea terapeutul
trebuie să le observe comportamentul sau să-l deducă.
Observarea comportamentului copilului este cheia
diagnosticului.
 În culegerea informaţiilor de la copil apar omisiuni şi
distorsiuni.
 Cea mai importantă informaţie este aceea că copilul cu greu se
vede pe sine ca având conflicte emoţionale.
 Acest fapt vine din egocentrismul său inerent şi din faptul că
el de obicei nu înţelege ideea de “boală mintală”.
 În plus, ei sunt atât de orientaţi în prezent încât nu se pot gândi
la cum ar putea ca lucrurile să stea altfel deoarece acest lucru
implică o orientare spre viitor.
 Copiii mai mari pot înţelege mai uşor acest lucru.
 La copiii mai mici problemele sunt o parte din ei şi sunt atât
de bine integrate în identitatea lor, încât ei le acceptă în mod
natural. De cele mai multe ori ei nu pot şi nu concep că
lucrurile ar putea fi diferite.
 Un alt factor de luat în consideraţie este că copiii, ca
şi adulţii, pot încerca să ascundă problemele de care
sunt conştienţi. Fie din teamă, vină sau ruşine, ei nu
doresc ca alte persoane să afle anumite lucruri despre
ei şi pot face acest lucru conştient sau inconştient.
Evitarea sau ascunderea problemelor este una dintre
cele mai comune dificultăţi terapeutice.
 În culegerea informaţiilor de la copiii se poate utiliza
un interviu de diagnostic semistructurat. Este foarte
important ca el să-şi adapteze întrebările în funcţie de
vărsta şi personalitatea copilului cu care discută.
 3. Informaţiile de la învăţător
 Chiar din prima zi, şcoala devine cel mai important
aspect al mediului copilului.
 Şcoala poate fi privită ca “serviciul” copilului, locul
unde el îşi asumă responsabilităţi şi le respectă sau
nu.
 În plus, faptul că are eşec sau succes la şcoală are un
foarte mare impact asupra adaptării lui prezente sau
viitoare. În general, copilul cu rezultate şcolare slabe
are o imagine de sine proastă.
 4. Informaţiile de la colegi

 O altă arie de informaţii importante sunt cele culese de la

grupul de vârstă.
 Gradul în care copilul are prieteni ne spune foarte mult cu
privire la fericirea copilului, capacitatea lui de comunicare,
interesele, altruismul şi modul în care îşi percepe colegii de
clasă. Terapeutul trebuie să cunoască calitatea prieteniei. Are
mai multi prieteni foarte buni? Cât timp au fost prieteni foarte
buni? Care este nivelul de prestigiu al prietenului? Este un
lider sau un outsider? Cum se înţelege cu prietenii? Sunt
aceste prietenii marcate de agresivitate?
 Un mod uşor de a afla informaţii despre prieteniile şi
prestigiul copilului este însă şi de a obţine o sociogramă a
clasei.
Surse de eroare în realizarea interviului

Datorită naturii personale a interviului, riscul de a

apărea erori este foarte mare şi poate afecta
următoarele stadii ale procesului de
intervievare:
 - punerea întrebărilor;

 - interpretarea răspunsurilor;

 - înregistrarea răspunsurilor;

 - codarea răspunsurilor.
Sursele de eroare în interviu sunt:
 deviaţia de la instrucţiunile scrise ale
chestionarului, nerespectarea ordinii corecte a
întrebărilor, neutilizarea cardurilor cu răspunsuri
precodate, citirea cu glas tare a răspunsurilor
precodate care nu trebuiesc citite şi schimbarea
ordinii cuvintelor în cadrul întrebărilor;
 eroarea de interogare, care apare atunci când
întrebările sunt formulate diferit de la un subiect la
altul;
 eroarea de interpretare apare atunci când
cercetătorul trebuie să facă o judecată subiectivă
asupra modului în care se codează un răspuns; aceasta
apare în special atunci când răspunsurile potenţiale
sunt precodate şi cercetătorul trebuie să încadreze
răspunsul subiectului într-o căsuţă preexistentă;
 eroarea de înregistrare apare atunci când
cercetătorul trebuie să noteze răspunsuri lungi şi este
nevoit să facă prescurtări şi abrevieri.
 Cercetătorul trebuie să facă efort să reducă pe
cât posibil erorile din interviu şi să întărească
validitatea şi fidelitatea studiului.
 Analiza documentelor

 De regulă există o multitudine de documente

relaţionate cu cercetarea noastră.
 Se pot face trei distincţii în legătură cu
documentele:
 Distincţia între sursele primare şi cele
secundare.
 Sursele primare au o relaţie directă cu persoana pe
care o studiem. Aici intră scrisori, jurnale şi
rapoarte. Aceste surse trebuiesc privite critic şi
localizate în contextul în care au fost produse.
 Sursele secundare sunt forme transcrise sau editate
ale surselor primare. În cazul lor trebuie să ţinem
cont de faptul că pot cuprinde erori cauzate de
procesul de transcriere şi editare.
 Distincţia dintre documentele publice
şi cele private.
 Spre exemplu, într-un centru de plasament pentru
copii, documentele publice sunt reprezentate jurnale
şi cărţi publicate de organizaţia care conduce
centrul, fişe ale cazurilor şi jurnale ale persoanelor
din staff deschise ca sursă de informaţie privind
tratamentul.
 Documentele private cuprind jurnalele copiilor şi
corespondenţa dintre copii şi părinţii sau rudele lor.
Distincţia dintre documentele solicitate
şi cele nesolicitate.
 Documentele solicitate sunt produse la
cerinţa cercetătorului. Spre exemplu, el poate
solicita îngrijitorilor dintr-un astfel de centru
de primire să ţină jurnale în care să noteze tot
ce le trece prin minte.
 Documentele nesolicitate sunt produse
natural şi cercetătorul doar le consultă. Aici
intră jurnalele personale şi scrisorile.
 Focus grup

 Una dintre cele mai populare tehnici de

colectare a datelor în cercetarea calitativă este
interviul de grup, cunscut în literatură sub
denumirea de focus grup.
 Ideea este extrem de simplă: în loc să
intervievăm fiecare persoană pe rând, discutăm
subiectul care ne interesează cu un grup de
subiecţi.
 Avantaje

 Printre avantajele tehnicii putem menţiona:

contactul personal dintre cercetător şi subiecţi,
explicaţiile şi disponibilitatea cercetătorului de
a răspunde la întrebări, la care se adaugă
posibilitatea de a verifica datele furnizate de
diferiţi subiecţi.
 Dezavantaje
 Printre dezavantaje, cel mai important este cel
legat de faptul că în grup apar şi se dezvoltă
emoţii mult mai puternice decât într-un
interviu individual (fenomenul de coeziune a
grupului), discuţiile fiind de regulă dominate
de subiecţii cu personalitate puternică.
 Din acest motiv, cercetătorul trebuie să
dispună de aptitudini specifice pentru a face
faţă la astfel de situaţii.