Sunteți pe pagina 1din 10

Modele ale comunicarii

Modelul Westley MacLean

Acest model se inspira din paradigma asupra comunicarii interpersonale a lui


Newcomb, precum si din teoria "echilibrului si a co-orientarii" a lui Heider
(1946) si L.A. Festinger (1957).
Denumirea modelului e dată de numele celor doi co-autori: Bruce Westley
(unul dintre creatorii studiilor de jurnalism), respectiv Malcolm S. MacLean
(director al Școlii de Jurnalism Universitare din 1967 până în 1974).
Modelul Westley MacLean a fost expus în 1957, publicându-l în "Journalism
Quarterly", vol.34, sub titlul: "A conceptual model for communication
research".

Versiunea simplă a modelului, potrivit comunicării interpersonale, vorbește de


existența a doi indivizi (A și B), unde fie A îi transmite informații lui B, fie B
caută el însuși să se informeze și ajunge la A, care reprezintă activităţile de
intermediar între A si B ale comunicatorului de masă.
Cum se informează? Primește mesaje (X’), numai că acestea nu sunt
întâmplătoare, ci reprezintă forma abstractizată „a obiectelor de orientare”
(X1, X2, X3, șamd) care compun mediul lui A și B. Westley MacLean nu
împărtășesc conceptul conform căruia comunicarea începe de la zero odată cu
formularea mesajului, ci mai degrabă e dictată de aceste obiecte de orientare.
Obiecte sau evenimente de interes pentru A și B. Stimuli din mediul social
înconjurător, dacă așa se înțelege mai bine.
Modelul Westley MacLean ține cont de feedback (fBA), adică de reacția
individului B față de A la mesajul X’ trimis de acesta și recepționat. Doar că B nu
este limitat să primească mesaje doar de la A, el însuși având acces la obiectele
de orientare , pentru a-și formula propriile concluzii. Nevoia de informare, îl
determină pe individul B să-l caute pe A pentru că acesta are informațiile pe
care le dorește, dar în paralel continuă să caute accesul la „obiectele de
orientare”, transformându-se la rândul lui într-o sursă de informații.
Noul element, C, are "un rol de canal", actionând simultan ca agent al asa-
zisului comunicator al publicului. Efectul prezentei lui C în procesul de comunicare
este de a extinde contextul X către care se poate orienta publicul, de a pune în
contact pe A si B care se afla la distanta si nu ar putea comunica în absenta sa. Rolul
lui C este acela de a opera o selectie între comunicatori, în favoarea celor ale caror
mesaje sunt considerate cele mai relevante în raport cu nevoile publicului sau care
îndeplinesc alte criterii de selectie. Autorii propun acest model ca adecvat pentru
orice sistem de comunicare care depaseste situatiile de interactiune directa.
Modelul conceptual propus de Westley si MacLean depaseste simpla relatie de
comunicare, deschizând o perspectiva globala asupra comunicarii de masa.
Modele ale comunicarii

Ce spune modelul Westley Maclean adaptat comunicării de masă?

În cazul mass-media, a comunicării de masă, pentru a înțelege modelul Westley


Maclean trebuie să parcurgem împreună patru etape (a,b,c,d).

a. E cazul cel mai simplu. B are acces direct la „obiectele de orientare” care-i
transmit informația (fără intervenția unui mediator care să o explice ori să o
filtreze), situație în care el singur face selecția, iar unele mesaje vor avea mai
mult sens decât altele.

b. Este situația descrisă anterior, în cazul comunicării interpersonale. B se


informează atât prin intermediul lui A căruia îi furnizează feedback (fBA), dar și
direct.

c. Aici A-ul este înlocuit cu C, acesta acționând asemeni unui canal de


comunicare și blocând accesul lui B la „obiectele de orientare”. C-ul are
libertatea să adune informația (X1, X2, X3, șamd), dar să-i livreze lui B doar ce
consideră că acesta are capacitatea de a înțelege, iar mesajul este prezentat
într-o formă accesibilă. Și aici avem feedback (fBC), astfel încât C poate să-și
adapteze mesajele pentru o comunicare optimă.

d. În sfârșit, în ultima etapă avem atât A, cât și B, cât și C. C-ul este și cel mai
mai important, dacă-mi permiteți un joc de cuvinte, întrucât îi transmite lui B
mesaje formulate de A (și notate cu X’), dar și mesaje proprii (X”), prelucrate în
urma accesului la „obiectele de orientare” care nu sunt neapărat aceleași la
care are acces A. B furnizează feedback către A (fBA), către C (fBC), iar C
furnizează la rândul lui feedback tot către A (fCA)

Într-o comunicare de masă, vor fi mai mulți C care primesc informații din mai
multe surse A pentru a le retransmite unui număr cât mai mare de receptori B
(audiența).

Ce se întâmplă cu informația? Optimiștii văd partea plină a paharului și spun că


aceasta ajunge la B gata prelucrată și într-o formă ușor de recunoscut.
Pesimiștii văd în blocarea accesului lui B la „obiectele de orientare”, la
evenimentele propriu-zise, și furnizarea acestuia doar a informației mediate un
risc, întrucât astfel se poate pierde din claritate sau chiar din sens. Cârcotașii
vorbesc imediat de instaurarea cenzurii, dar n-aș merge atât de departe.
Modele ale comunicarii

Puncte forte ale modelului Westley MacLean:

 feedback-ul în urma căruia comunicatorul își poate adapta mesajele.


 este un model care se pretează atât comunicării interpersonale, dar mai
ales comunicării de masă. Diferența ar fi că recepționăm feedback-ul
instantaneu în timpul comunicării interpersonale, și ceva mai greu în
timpul comunicării de masă.
 ia în calcul stimulii exteriori sau „obiectele de orientare”. Newcomb le
numea „obiecte de co-orientare”, notându-le tot cu X

Dezavantajele modelului Westley MacLean:

 este că rămâne prin excelență unul bidimensional și nu poate fi folosit


într-un context extins, când avem o varietate de mesaje.

Modelul George Gerbner

George Gerbner este unul dintre primii cercetători ai comunicării. Lucrările sale
sunt descriptive şi totodată foarte uşor de înţeles. A fost profesor şi directorul
Facultăţii de comunicare Annenberg de la Universitatea Pennysilvania. În 1956,
Gerbner şi-a propus să dezvolte un model mai complex decât cel enunţat de
Shannon şi Weaver.
Acesta a subliniat dinamica comunicării în lucrările sale şi o descrie într-o formă
factorială, aceşti factori afectând autenticitatea comunicării.
Chiar dacă, modelul lui Gerbner este mult mai complex în comparaţie cu
modelul lui Shannon, tot putem să o citim într-o formă liniară reprezentată
printr-o diagramă.
Deşi este o reprezentare liniară a comunicării cu o slabă precizare a
semnificaţiei şi a sensului, modelul Gerbner reprezintă poate „cea mai
completă tentativă de a specifica toate etapele şi activităţile componente ale
comunicării căruia nu i s-a mai adăugat nimic, din punct de vedere descriptiv,
de când a fost elaborat.

Caracteristica modelului lui Gerbner, este componenta sa verticală sau


axa mijloacelor și a controlului care funcționează alături de componenta
Modele ale comunicarii

orizontală sau axa percepției. Este așadar un model extins pe două dimensiuni,
spre deosebire de modelul matematic al comunicării unde aveam doar
componenta orizontală, și aceea diferită.
Pe axa orizontală, numită și dimensiunea perceptivă, regăsim un
eveniment (notat cu E) care dă naște unei percepții (E1) la un agent de
comunicare (M). Agentul de comunicare poate fi om sau mașină. Percepția (E1)
se mai numește și reacția lui M, care este diferită de evenimentul original (E).

Spre exemplu, cazul unui reporter (M) trimis la un eveniment sportiv (E). Cu
toate că vizionează același eveniment alături de alți zeci de reporteri, cronica sa
va fi diferită pentru că intervin: selecția, contextul și disponibilitatea care dau
naștere dimensiunii perceptive. Selecția este reprezentată de ce anume
consideră el că este relevant să relateze. Contextul ține dimensiunile fizice,
psihologice și chiar sociale. În timp ce disponibilitatea sau accesibilitatea
vizează posibilitatea de percepere a evenimentului.Și iată cum ceea ce pare un
lucru clar pentru toată lumea (evenimentul în sine, eveniment ce poate fi
artificial – ca în exemplul de mai sus – sau chiar natural, de exemplu un
fenomen meteorologic), prin reconstituirea sa la nivel senzorial, creativ și
cognitiv de agent (M), creează o percepție (E1). Practic, în acest moment avem
parte de un eveniment „filtrat”.

Axa verticală, numită şi dimensiunea comunicării, urmărește relația dintre


cel care comunică (agentul, M) și produsul comunicării (mesajul). Este „axa
mijloacelor comunicării, a mijloacelor utilizate pentru creația, transmiterea și
distribuirea mesajelor”. Mijloacele țin de agenții care permite transmiterea
semnalelor, apoi avem „procedee de alegere și combinare a mijloacelor
utilizate”, iar în final, resursele administrative necesare „pentru controlul
producției și distribuției de mesaje”.
Așa cum am convenit, agentul nostru și-a format o percepție (E1) pe care o
transmite mai departe, transformând percepția în mesaj. Mesajul este unul de
tipul SE, unde S este forma sa, iar E conținutul. Pentru a fi transmisibil, este
obligatoriu pentru orice mesaj să beneficieze de o formă și o structură bine
definite, clare.
Să ne întoarcem la reporterul nostru. El asistă la eveniment, își formează o
percepție pe care ne-o transmite prin canele media, sub formă de mesaj (SE).
Ce canale va alege agentul? Pe acelea pe care le controlează mai bine sau
acelea care sunt pretabile scopului dorit. Pentru că orice percepție a unui enunț
va genera din partea noastră o reacție favorabilă comunicatorului (și atunci
discutăm de atingerea obiectivelor de comunicare), o lipsă de reacție sau
reacție contrară, consecința nedorită a comunicării.
Modele ale comunicarii

Avantajele modelului Gerbner


 evidențierea dimensiunii perceptive-agentul nu mai preia orice de la
oricine ci operează cu o capacitate proprie de selecție, disponibilitate și
contextualizare, experiențele sale trecute, formarea, dar și dispoziția de
moment sau chiar factori aparent minori.
 efectele comunicării apar ca fiind atât previzibile, dar și imprevizibile (ca
în viața reală), iar comunicarea însăși apare ca dinamică și deschisă.

Modelul lui Lasswell

Harold Lasswell a fost un politolog american care a studiat foarte atent


alegerile prezidentiale americane (1948) si modul cum se desfasoara acestea.
Bazat pe studiile sale, realizate in procesul campaniei electorale si a
propagandei, acesta a introdus un model important cu elemente care au
dainuit si in modelele moderne mult mai elaborate ale comunicarii.

Lasswell a definit fiecare intrebare reprezentata in acest model, astfel:


 Cine spune?: persoana care formuleaza mesajul
 Ce spune?: continutul mesajului
 Prin ce canal?: mediul in care mesajul este transmis
 Cui spune?: persoana sau persoanele care primesc mesajul
 Cu ce efect?: efectul mesajului

Cine: Comunicatorul.

Aceasta componenta a comunicarii a studiata prin “Analiza de control” .


Aceasta are nevoie ca cercetatorul sa investigheze anumite lucruri, spre
exemplu, o companie care este indatorata unui program TV sau ziar, ideologia
diferitelor media pe care le datoreaza etc.

Ce: Mesajul.

Principala preocupare a lui Lasswell a fost comunicarea în masă, deci, a fost în


special interesat de mesajele prezente în media.” Analiza conţinutului” este de
obicei legată de reprezentarea concretă a persoanelor şi situaţiilor din mass-
media, acesta fiind adeseori cu stereotipuri. Ca exemplu: cum sunt femeile
reprezentate la TV? Daca în general este reprezentată imaginea de femeie
casnică care face curat în casă şi are grijă de copii, atunci, va trebui să
Modele ale comunicarii

comparăm procentajul acelui gen de femeie de la TV la procentajul real


sortându-le după statisticile oficiale.

Canalul: Media.

În termeni simpli, putem afirma că mesajele pot fi transmise prin canale


corespunzătoare celor cinci simţuri ale omului. Fiecare simţ fiecare canal ne
poate ajuta în diferite cazuri. “Analiza media” este vizată să studieze alegere
unui mediu dintre toate posibilităţile, care depinde de mai mulţi factori, cum ar
fi: mesajul, contextul, scopul mesajului, publicul ţintă etc.

Cui: Receptorul.

Întrebarea din partea publicului este de o importanţă vitală pentru a avea


succes într-un proces de comunicare. În “Analiza publicului” va trebui să
cunoaştem fiecare aspect important despre publicul ţintă, de la sex la vârstă,
de la statutul social la preferinţe.

Efectul: Consecinţa.

Lasswell a fost în special preocupat de consecinţele din comunicarea în masă


asupra populaţiei, deci, una dintre contribuţiile sale majore a fost conceptul de
“efect”. Prin “Analiza efectului” va trebui să cunoaştem cum a afectat mesajul
unii dintre receptori.

Chiar dacă modelul lui Lasswell a fost vizată comunicării în masă , poate cu
siguranţă, să corespundă şi cu alte situaţii diferite, inclusiv cu comunicarea
interpersonală.

Din modelul lui Lasswell se pot desprinde urmatoarele analize:


 Cine-analiza de control
 Ce-analiza de continut
 Prin ce canal-analiza media
 Cui-analiza publicului
 Cu ce efect-analiza efectului

Modelul lui Lasswell a fost criticat deoarece pare să implice prezența unui
comunicator și a unui mesaj intenționat. S-a spus despre acest model că este
suprasimplificat, dar, ca orice alt model bun, el și-a focalizat atenția asupra
Modele ale comunicarii

aspectelor importante ale comunicării şi oferă un punct de plecare relaţiilor


publice.
Modelul lui Aristotel

Aristotel(384-322 î.Hr.) a fost un filozof şi scriitor grec, născut in Stagira,Grecia.


În timp ce explora natura umană şi caracterul său, Aristotel a dezvoltat un
model liniar al comunicării, denumit modelul lui Aristotel. A fost creat înainte
de anul 300 î.Hr şi considerat primul model de comunicare.

Modelul lui Aristotel scoate în evidenţă emiţătorul, fiind considerat cel mai
important rol, deoarece este şi cel mai activ.
Este în sarcina emiţătorului să emită discursul către public. Rolul publicului
este pasiv, influenţat de discurs. Asta face ca în procesul de comunicare să
existe o singură cale, de la emiţător către receptor.
Emiţătorul trebuie să-şi pregătească dinainte discursul, în funcţie de publicul
ţintă şi situaţie(ocazie). Discursul trebuie pregătit în aşa fel să poată convinge
sau influenţa publicul.

Aristotel credea că „retorica” este răspunsul studiului comunicării şi a


convingerii şi că mesajele diferite sau discursurile trebuiau făcute diferit pentru
fiecare public în parte, în situaţii diferite pentru a primi efectele dorite sau
pentru a decreta propaganda.
Acest model a fost adesea folosit pentru a dezvolta abilităţiile de vorbire în
public şi pentru a crea propaganda în acel moment, deci este mai puţin focusat
pe comunicarea interpersonală şi cea intrapersonală.
Chiar dacă acest model este orientat spre emiţător şi focusat pe interacţiunea
cu publicul, în acest proces de comunicare nu există conceptul de feedback.

Spre exemplu, un politician(emiţător) transmite discursul său către


cetăţeni(publicul ţintă) pentru a obţine voturile în timpul alegerilor(ocazia).
Cetăţenii vor vota doar dacă vor fi influenţati de ceea ce le-a transmis
politicianul prin discursul său, deci conţinutul trebuie să fie foarte sugestiv şi
foarte bine conturat.

Discursul trebuie să fie clar, iar emiţătorul să aibe în posesie şi elemente din
comunicarea non-verbală,cum ar fi păstrarea contactului vizual, ceea ce îi
poate aduce un plus discursului. Acesta este un exemplu clasic ce descrie toate
elementele din modelul de comunicare a lui Aristotel.

Elemente critice unui bun vorbitor


Modele ale comunicarii

Aristotel a descris 3 elemente pe care trebuie să le aibe un bun vorbitor sau


orator.Acestea sunt legate între ele şi întăresc celelalte elemente.

Etos

Etos este caracteristica care te face să pari mai credibil în faţa unui public. Dacă
nu există credibilitate, publicul nu o să creadă în tine şi nu o să se lase convinşi.
O anumiă expertiză şi poziţie poate reda încrederea către o persoană.

Spre exemplu, publicul nu va asculta promisiunile unui politician corupt, dar


dacă politicianul este cunoscut pentru acţiunile sale bune, atunci există o şansă
mare ca discursul său să fie ascultat.

Patos

Dacă ceea ce spui contează pentru ei şi reuşesc să se conecteze cu tine, atunci


publicul va fi mult mai interesat şi vor gândi că pot avea încredere în tine.
Legătura emoţională va capta atenţia publicului iar aceştia vor simţi că eşti unul
dintre ei.

Spre exemplu, dacă oamenii dintr-un sat au nevoie de apă iar politicianul le
spune că ii va ajuta în construirea unor drumuri, oamenii nu vor fi influenţaţi
însă vor fi influenţaţi dacă le va spune că va construi un baraj de unde vor putea
bea apă şi pentru un sistem de irigaţii.

Logos

Logos este logica. Oamenii vor crede în tine doar dacă înteleg ceea ce încerci să
le comunici. Oamenii gasesc logică în aproape totul. Dacă nu există logică în
spatele muncii sau a efortului emiţătorului, atunci aceştia nu se vor implica.
Toată lumea are un sens al raţiunii. Trebuie să prezinţi fapte ca aceştia să
creadă în tine.

Spre exemplu, un prezentator oferă date fictive într-un anumit discurs, aceştia
vor capta oarecum atenţia publicului şi îi va face să creadă în nevoia de
conştientizare într-o anumită chestiune.

Dezavantajele modelului lui Aristotel

 Nu există conceptul de feedback


 Nu există conceptul de perturbare a comunicării, cum ar fi zgomotul sau
alte bariere de comunicare.
Modele ale comunicarii

 Acest model poate fi folosit doar pentru vorbitul în public.

Modelul lui Osgood Schramm

Numit „părintele studiilor în comunicare”, Wilbur Lang Schramm propunea


la 1954 un nou model al comunicării care se remarcă prin componenta sa
circulară. Venit ca răspuns la modelul liniar, Schramm sesizează un adevăr
simplu în aparență, dar în măsură să influențează teoriile ce i-au urmat, anume
că nu se poate vorbi despre comunicare ce începe într-un punct și se încheie în
altul, asemeni unui drum cu un singur sens.

De partea cealaltă, Charles E. Osgood psiholog de renume, a dezvoltat o


tehnică de măsurare a diferențelor conotative dintre concepte, cunoscute și ca
diferențe semantice. Osgood, pentru care aceste diferențe conotative erau un
fapt dovedit, introduce conceptul de zgomot semantic ce vine nu din exterior,
ci din interiorul actorului angrenat în comunicare.

Comunicarea este un proces continuu, circular, unde rolurile de


comunicator și recipient, sau comunicator și destinatar, se schimbă cu fiecare
intervenție, cu fiecare mesaj. Astfel a fost introdus modelul circular al
comunicării.

Nu se vorbește de un emițător și de un receptor, ci de roluri interșanjabile,


unde comunicatorul realizează succesiv acțiuni de codare, interpretare și
decodare a mesajelor.1

 Codificator – codează mesajul, mesajul original;


 Interpret – percepe, analizează și interpretează mesajul;
 Decodificator – decodează mesajul
 Bariere semnatice- experinţele, valorile, păreri,trecut care influenţează
modul în care expeditorul transmite un mesaj și cum îl interpretează
receptorul.
Modele ale comunicarii

Spre exemplu,nu ai mai vorbit cu cel mai bun prieten de ceva vreme şi decizi să-
l suni, plecând de la lucru în drumul tău spre casă. Ambii vă povestiţi despre ce
o să faceţi în weekend, ce planuri aveţi pentru condiul de vară sau ce mai fac
membrii familiei. Înainte să inchideţi apelul, vă promiteţi că o să mai vorbiţi
curând.Astfel, fără să cunoaşteţi v-aţi angajat într-un proces de comunicare
circular.

Avantajele modelul lui Osgood Schramm

 Model dinamic-arată cum o situaţie se poate schimba.


 Nu este separat un expeditor sau un receptor, receptorul şi expeditorul este
aceeaşi persoană.
 Este circular şi logic
 Feedback –caracteristică centrală.

Dezavantajele modelului Osgood-Schramm

 Modelul nu precizează foarte clar în ce moment intervine zgomotul


semantic, și nici nu oferă o alternativă.