R E FE RAT

la disciplina Politici publici

Tema: STRATEGII DE IMPLIMENTARE A

POLITICELOR PUBLICE

CHIINU 2015
 CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................................3
1. Consideraii generale privind implementarea politicilor publice.........................................4
2. Strategii de implementare a politicilor publice......................................................................9
Concluzii.......................................................................................................................................13
Bibliografie...................................................................................................................................14

2
 Introducere

Termenul de politici a avut de-a lungul timpului mai multe nelesuri n

funcie de rile n care a fost folosit ( ex. n rile latine, termenul policy se
identific adeseori cu decizia). Concret, prin politic se nelege o decizie
formal a unei autoriti legitim-alese care se adopt ntr-un cadru formal conform
unor proceduri dinainte stabilite.
Analiza politicilor reprezint o orientare pragmatic care identific politica
cu un program de aciuni al autoritilor publice ntr-un domeniu determinat de
activitate.
n practic, politica tinde s fie mai mult dect o decizie formal, ea
reprezint o grupare de decizii. O politic public este adoptat de instituii
politico-administrative i conteaz pe garania Guvernului. O politic public
mobilizeaz resurse pentru a genera anumite produse n societate.
Conceptul de politic este esenial pentru a nelege modul n care se
guverneaz, s se cunoasc impactul general asupra bunstrii cetenilor.
Politica public este alctuit din tot ceea ce actorii guvernamentali hotrsc
s fac sau s nu fac. Sensul politicii publice poate fi explicit sau implicit (aspect
ce reiese din practic).
W. Jenkins definete politicile publice ca un set de decizii interdependente
luate de ctre un actor politic sau de ctre un grup de actori politici cu privire la
selecia scopurilor i la mijloacele de a atinge aceste scopuri ntr-o situaie
specific.

3
 1. Consideraii generale privind implementarea politicilor publice

Implementarea este probabil cea mai important etapa a procesului

politicilor publice deoarece de reuita acestei etape depinde realizarea politicilor
publice. Realizarea cu succes a implementrii presupune cunotine solide n
domeniul de activitate, din partea celor implicai. Comunicarea eficient i
abilitile de coordonare sunt eseniale pentru succesul ntregii etape deoarece
implementare depinde de numeroi factori interni i externi, instituiile
responsabile, partenerii sociali i grupurile int.
A executa, a implementa, a pune n practica, a aplica sunt termeni care
descriu aceeai idee. Execuia reprezint faza procesului politicii prin care trebuie
s se ating obiectivele stabilite. n cadrul acestei etape, deciziile adoptate devin
executorii i trebuie sa fie puse n practica. Implementarea reprezint acea faza a
unei politici publice pe durata creia sunt generate acte i efecte pornind de la un
cadru normativ de intenii, texte sau discursuri politice.
Pn in anii '60 existau puine studii privind implementarea politicii.
Cei care n practica sunt rspunztori de formularea unei anumite politici,
uneori au tendina de a supraevalua importanta deciziei individuale, fie ea
legislativa, economica sau administrativa, care precede realizarea politici.
Experiena ne arata nsa ca exista deseori o lunga perioada de timp ntre luarea
deciziei i punerea sa efectiva n practica, n cursul creia pot intervenii adesea
complicaii neprevzute. Mai mult dect att, conceptual iniial a ceea ce se dorete
se poate schimba i cu acesta se schimba i necesitatea anumitor politici.
Nu de puine ori oficialii din instituiile guvernamentale considera procesul
de implementare ca fiind neimportant mergnd pe premiza ca odat ce s-a luat
decizia de realizare a unei politici, nimic nu mpiedica aplicarea ei intr-un proces
aproape automat. Lucrurile nu stau nsa deloc aa.
Pentru a implementa corect o politica publica, trebuie sa se evalueze care
dintre modelele normative de politica publica ar putea fi utilizate n realizarea sa.
4
O importanta deosebita o reprezint alegerea instrumentului de reglare sau a
combinaiei de instrumente (piaa, guvern, responsabilitatea societii civile).
Nimeni nu poate ignora evaluarea fezabilitii politicii, daca este momentul
oportun pentru actualizarea unei anumite politici, care va fi posibila reacie publica
i ce efect va avea abordarea aleasa asupra diferitelor interese i asupra opiniei
publice n general. Unii autori merg mai departe n afirmaiile lor, declarnd faptul
c nici o politica nu are ansa sa se realizeze. n sprijinul acestor afirmaii, ei
prezint care sunt problemele implementrii unei politici n cadrul societii:
1. Autonomia dezvoltrii sociale versus eforturile de a influenta intr-un anumit fel

aceasta dezvoltare. Dezvoltarea societii poate fi influenat, dar cu greu am

putea considera ca aceasta ar putea fi cu adevrat controlat.
2. Complexitatea crescnda a mediului n care trim, care face mult mai dificila

identificarea precondiiilor necesare pentru implementarea cu succes a unei

politici.
3. Considerabila influena exercitat de valori, atitudini si comportamente, att ale

oamenilor ct si ale instituiilor.

4. Nici o politica nu este realizata in izolare. In acelai timp, pot fi realizate sute

de politici. Situaia este vzuta uneori ca o palaleograma a politicilor si a

forelor diferiilor actori implicai. Aceasta aduce cu sine si interferente,
conflicte, consonante cu consecine neateptate in mod inevitabil.
5. Dificultatea in anticiparea dezvoltrilor viitoare si posibilitile limitate de a le

pregatii dinainte.
6. Problema simulrii politicii: exista uneori o minciuna intenionata intr-o

politica ce pretinde ca numite politici ajung sa fie puse in practicai sa ofere

susinere simbolica chiar daca adevrate interese ale implementatorilor se afla
in alta parte.
7. Problema cauzata de consecinele nedorite ale politicii, care pot discredita

implementarea ei.

5
 O data cu trecerea timpului actorii i schimba opiunile iniiale, in funcie de
problemele care se ivesc si de finaliti. Punerea in aplicare a politicii are doua
faade, intre care exista o diferena semnificativa:
1. dispoziiile stabilite de factorii de decizie;

2. procesele concrete care se deruleaz pe teren;

Aceasta lipsa de concordana poate fi observata intr-o tara centralizata, cum

este si cazul Republicii Moldova. Cei care in mod oficial, sunt nsrcinai cu
punerea in aplicare a unei politici publice nu acioneaz niciodat singuri, ci in
cooperare prin intermediul altor actori ai scenei sociale, prin intermediul unor
indivizi, grupuri sau instituii: ministerul A, cu ajutorul ministerului B,
municipalitatea, sprijinindu-se pe asociaiile private sau organizaiile
neguvernamentale. Putem afirma ca acest sistem interorganizaional rmne, in
majoritatea cazurilor, unul neoficial. Cu toate acestea, tocmai acest sistem, prin
capacitatea membrilor si de a-si gestiona interdependenta, prin modalitatea in care
i adapteaza dispozitiile, daca nu chiar si problemele politicilor publice, este cel
care, in mare parte, stabileste dependenta emiterii de dispozitii de punerea lor in
aplicare.
Beneficiarii deciziilor, cetatenii sau grupurile de indivizi raman rareori intr-o
stare de pasivitate. Acestia interactioneaza, in mod direct, prin intermediul
relatiilor pe care le au, sau in mod indirect, prin intermediul retelei de reprezentanti
mai mult sau mai putin autorizati, cu factorii insarcinati cu punerea in aplicare si cu
cei implicati in luarea deciziilor.
Sistemul de actiune structurat pentru punerea in aplicare este unul practic, in
fuctie de modalitatile extrem de variate ale unei politici sau ale alteia.
Regularizarea sociala care conditioneaza comportamentele actorilor in cazul
administratiilor publice romanesti, mecanismul de regularizare intalnit instaureaza
un regim de schimb intre intre functionarii de la nivelul ministerelor si
reprezentantii intereselor sectoriale care intervin in cadrul aceleasi unitati
teritoriale si care depind unele de altele in ceea ce priveste reusita lor in sfera
practica si in atingerea obiectivelor fixate. Pentru alesii locali este vorba despre
6
propria lor piata In circumscriptiile lor), iar pentru functionari fiind vorba despre
interiorul ierarhiei ministeriale.
Totusi in practica intalnim cazuri in care o politica publica se aplica intr-un
anumit mod si nu in altul. Experienta practica ne indemna sa abordam punerea in
aplicare a unei politici sub forma unei ecuatii cu trei parametrii, si anume:
caracteristicile programului;
comportamentele celor insarcinati cu punerea in aplicare;
reactiile grupurilor-tinta;
In functie de modalitatile specifice, a caror pondere poate varia in functie de
context, acesti trei factori intervin in majoritatea situatiilor.
O alta problema a analizei punerii in aplicare se refera la faptul ca multe
dintre declaratiile guvernalemtale nu se prelungesc prin masuri opretationale. In
acest caz, avem, de a face cu o politica simbolica, aceasta desemneaza un fapt
pozitiv, o intentie. In cazul in care nu exista o punere in aplicare, acest lucru se
datoreaza faptului ca politica urmareste obtinerea unui efect anuntat in randul
cetatenilor. In realitate efectul anuntat este de fapt o schimare, dat fiind ca aceasta
modifica perceptiile, asteptarile si uneori chiar comportamentele. De exemplu cu
privire la o miza care il deranjeaza, dar in raport cu care nu este momentul oportun
sa se angajeze, sau chiar o lege-cadru, astfel incat sa obtina, pentru o anumita
perioada de timp, dezamorsarea presiunilor la care era supus sau doreste sa
transmita un mesaj public specific, pentru a-l informa ca se ocupa de problemele
pe care acest public le are, amanand in acelasi timp abordarea de masuri concrete.
Anumiti oameni politici considera ca o simpla declaratie de intentie reprezinta o
problema pe jumatate trasata.
Aplicarea in practica a unei politici publice nu este deloc simpla. Procesul
punerii in aplicare se prezinta ca o serie de activitati dispersate pe parcursul unei
perioade de timp destul de lungi, al carei inceput si al carei sfarsit sunt dificil de
diferentiat si care introduce in actiune numerosi alti actori.

7
 Tehnicile de studiu si de observatie sunt extrem de utile in procesul de
analiza a procesului de implementare a politicilor publice. Pentru culegerea de
informatii este necesara recurgerea la numeroasa metode si tehnici de cercetare:
discutii nestructurate cu actorii implicati;
interviuri structurate, in principal cu scopul de a complementa observatiile
din alte surse;
extragerea de informatii din documentele administrtive;
observatia participanta, prin care investigatorul se implica in proces ca
actor;
observatia de la distanta, reprezinta urmarirea cotidianului de catre
investigatori care prefera rolul strict de observatori neutrii.
Dupa ce datele au fost selectate, sunt alese cele relevante procesului de
implementare al politicilor publice. Urmeaza apoi combinarea acestora cu scopul
de a facilita analiza. Din acest punct de vedere, punerea in actiune sugereaza
utilizarea de proceduri, cum ar fi:
preanaliza rapida a tutuor datelor culese cu privire la ceea ce se petrece pe
teren;
construirea de secvente cronologice bazata pe evenimente si efecte de
cauzalitate;
confruntarea sistematica pe acelasi subiect de informatii, provenind insa din
mai multe surse;
In literatura de specialitate se vobeste despre existenta a patru modele
teoretice de implementare a politicilor publice:
modelul autoritar - care pune accentul pe instrumente precum instructiuni si

ordine ale conducerii, planificare, control, ierarhie si reponsabilitate;

modelul participativ - se refera mai mult la instrumente indirecte de control,

cum ar fi: stabilirea obiectivelor, spontaneitate, training, adaptare si

negociere, cooperare si incredere, ca metode si conditii de urmat in cadrul
implementarii,

8
 modelul de coalitie - a actorilor rezulta din presupunerea existentei unei

pluralitati de actori care: participa la actualizarea unei anumite politici si

care comunica intre ei, negociaza, fac compromisuri, impartasesc acelasi set
comun de valori si care se straduiesc sa indeplineasca aceleasi obiective;
modelul de invatare continua - in care cei care legifereaza politica,

optimizeaza structura obiectivelor lor si tehnicile utilezate pentru atingerea

acestora, in incercarea lor de a atinge in mod gradual solutia optima.

2. Strategii de implementare a politicilor publice

Acest concept exprim opiunea, sensul i direcia sau orientarea general

aleas pentru parcurgerea unei anumite etape n care sunt vizate ndeplinirea
obiectivelor i a programelor de perspectiv, prevznd cile i resursele necesare,
dar i circumstanele care vor trebui ntrunite pentru atingerea acestora.
Criteriile de clasificare a strategiilor sunt variate. Astfel, dup sfera de
cuprindere sunt strategii finale sau pariale; n funcie de dinamic sunt strategii
de redresare, de consolidare, de dezvoltare; dup scopul urmrit sunt cunoscute
strategiile defensive i cele ofensive.
Strategii de redresare, care urmaresc obtinerea unor performante calitative si
cantitative similare celor realizate in perioada anterioara. Aceasta strategie vizeaza
recuperarea unor piete sau segmente de piata pierdute prin eliminarea deficientelor
si valorificarea superioara a atuurilor inregistrate in perioada trecuta.
Strategii de consolidare, care urmaresc mentinerea si usoara intarire a
capacitatii competitive pentru obtinerea unor rezultate similare cu cele realizate in
perioada trecuta.
Strategii de dezvoltare, care vizeaza obtinerea unor performante calitative si
cantitative superioare celor realizate in perioada trecuta, prin intarirea capacitatii
competitive. Aceasta strategie impune promovarea unor schimbari calitative
importante in toate domeniile de activitate.
9
 Strategii ofensive, care vizeaza patrunderea pe noi piete sau crestera cotei pe
pietele existente. Acest tip de strategie impune asimilarea de noi servicii,
modernizarea serviciilor, introducerea de noi tehnologii cu randamente ridicate,
dezvoltarea sistemului creativ-inovativ.
Strategii defensive, care vizeaza renuntarea la unele piete sau scaderea cotei
pe pietele actuale in comparatie cu competitorii. Aceste strategii sunt generate de
modificarea conditiilor pe anumite piete.
Strategiile vizeaz integrarea global a domeniului cruia i este
destinat n mediul socio-economic naional i internaional, contribuind, totodat,
la creterea flexibilitii i a supleei de aptare la schimbrile acestuia.
Indiferent de strategia aleas, la baza ei stau sursele, mijloacele i cile
disponibile n perioada pentru care este valabil strategia i care asigur
monitorizarea traseului parcurs pentru atingerea obiectivului.
Formularea strategiei este un proces interactiv care ofer o interpretare
creativ i inovativ a rspunsurilor obinute la o suit de ntrebri de tipul:
cine sunt componenii spaiului public int? care sunt exigenele lor?
care este climatul ecomonic, politic i social actual i care sunt orientrile
viitoare ?
care este configuraia actualei politici n domeniu?
care sunt punctele tari i punctele slabe ale politicii existente?
care sunt competenele i capabilitile strategice disponibile pentru noul
proces politic? ct de durabile sunt sunt acestea?
ce noi competene i capabiliti sunt necesare? care sunt resursele
disponibile? dar resursele necesare?
Rspunsul la aceste ntrebri este concretizat n misiunea i strategia
politicii publice. Focalizarea asupra spaiului public int imprim acestui tip de
abordare caracteristicile sistemului backtracking-pull ( trage dup sine), n care
realizarea obiectivelor propuse pare a fi rezutatul tragerii de ctre grupurile
reprezentative ale spaiului int a proceselor derulate n cadrul politicii publice.

10
 Este un punct de vedere total diferit fa de abordarea tradiional,
similar sistemului push, n care eforturile manageriale de mpingere a
proceselor sunt cele care conduc spre realizarea obiectivelor proiectate.
Strategia aleas include reglementri directe, alternative (ca de exemplu,
mbuntirea cadrului legislativ destinat unui anumit sector, promovarea unor
reglementri profesionale, folosirea unor stimulente economice). Stabilirea
strategiei convenabile presupune parcurgerea procesului unui proces complex ale
crui etape sunt reprezentate
Procesul de stabilire a strategiei unei politici publice

EI ANALIZA SITUAIEI CURENTE

Identificarea misiunii
identificarea strategiilor diagnosticul performanelor
prezente i trecute prezente i trecute
E II EXAMINAREA POLITICILOR I OBIECTIVELOR
Alegerea obiectivelor pe termen mediu

oportuniti analiza mediulu analiza mediului capabiliti

ameninri extern intern s servitui

E III STABILIREA I ALEGEREA STRATEGIILOR POSIBILE

Compararea alternativelor strategice

consolidare ofensive defensive lichidare

dezvoltare reducere

Deoarece fiecare opiune strategic identificat are o serie de costuri

asociate i, bineneles, anumite efecte preconizate ca urmare a atingerii
obiectivelor politicii, alegerea variantei strategice convenabile este condiionat de
11
rezultatele evalurii acestor costuri i, n anumite cazuri, chiar de analiza
impactului fiecrei opiuni asupra spaiului public int.(grupurile crora le este
destinat politica ).
De exemplu, impactul politicilor de prevenie din sectorul sntii este
deosebit. Oameni capabili, din punct de vedere al srii de sntate, care s
rspund nevoilor societii reprezint obiectivul major al acestor politici publice.
Atingerea acestui deziderat nseamn nu numai un popor sntos, cu o speran de
via mai mare, dar i economii n bugetele asigurrilor sociale i ale sntii ( zile
de concediu medical i pensionri pe caz medical mai puine, reducerea
consumului de medicamente i costuri de spitalizare mai mici ). Impactul
economic este deosebit de dur n cazul persoanelor de vrst mijlocie, deoarece
acestea sunt confruntate cu cele mai mari responsabiliti n susinerea familiilor.
Eecul n satisfacerea necesitilor lor condamn ntreaga familie la
vicisitudini i adaug poveri suplimentare asupra bugetelor publice.
Ignorarea unui astfel de impact i limitarea eforturilor materiale, umane,
financiare, informaionale, n cazul unor astfel de politici reprezint o fals
economsire a resurselor, deoarece pe termen lung persistena unor astfel de
constrngeri are efecte dezastoase, raportate la nivelul ntregii societi.
.

12
 Concluzii

Implementarea reprezint acea faza a unei politici publice pe durata creia

sunt generate acte i efecte pornind de la un cadru normativ de intenii, texte sau
discursuri politice.
Conceptul de strategie exprim opiunea, sensul i direcia sau orientarea
general aleas pentru parcurgerea unei anumite etape n care sunt vizate
ndeplinirea obiectivelor i a programelor de perspectiv, prevznd cile i
resursele necesare, dar i circumstanele care vor trebui ntrunite pentru atingerea
acestora.
In literatura de specialitate se vobeste despre existenta a patru modele
teoretice de implementare a politicilor publice:
modelul autoritar - care pune accentul pe instrumente precum instructiuni si

ordine ale conducerii, planificare, control, ierarhie si reponsabilitate;

modelul participativ - se refera mai mult la instrumente indirecte de control,

cum ar fi: stabilirea obiectivelor, spontaneitate, training, adaptare si

negociere, cooperare si incredere, ca metode si conditii de urmat in cadrul
implementarii,
modelul de coalitie - a actorilor rezulta din presupunerea existentei unei

pluralitati de actori care: participa la actualizarea unei anumite politici si

care comunica intre ei, negociaza, fac compromisuri, impartasesc acelasi set
comun de valori si care se straduiesc sa indeplineasca aceleasi obiective;
modelul de invatare continua - in care cei care legifereaza politica,

optimizeaza structura obiectivelor lor si tehnicile utilezate pentru atingerea

acestora, in incercarea lor de a atinge in mod gradual solutia optima.
Criteriile de clasificare a strategiilor sunt variate. Astfel, dup sfera de
cuprindere sunt strategii finale sau pariale; n funcie de dinamic sunt strategii
de redresare, de consolidare, de dezvoltare; dup scopul urmrit sunt cunoscute
strategiile defensive i cele ofensive.

13
 Bibliografie

1. Howlett M., Ramesh M., Studiul politicilor publice, editura Epigraf,

Chiinu, 2004 266 pag
2. Lindblom Carles E., Edward J.Woodhouse, Elaborarea politicilor, Editura
Cartier, Chiinu, 2003 236 pag.
3. Miroiu A., Introducere n politicile publice, Universitatea din Bucureti,
Facultatea de filosofie, 2001 158 pag.
4. Mungiu-Pippidi A., Ionia S., Politici publice :teorie i practic, ed. Polirom,
Bucureti, 2002
5. Prvulescu Cristian, Politici i instituii politice, Editura Trei, Bucureti,
2002.

14