Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Relatia unei institutii sau persoane publice cu presa trebuie in asa fel construita incat corpusul de
informatii ce devin publice in legatura cu acea institutie sa provina intr-o cat mai mare masura,
direct sau indirect, din interiorul institutiei. Este vorba de controlul institutiei intr-o mai mica sau
mai mare masura asupra informatiei, iar o relatie buna cu presa este indispensabila pentru
realizarea acestui scop. Nu se pune problema de a detine monopolul informarii publicului asupra
evenimentelor legate de institutie; tot timpul vor exista si alte cai prin care informatia poate
ajunge in atentia publicului. O relatie buna cu mass-media duce la castigarea bunavointei
societatii aupra unei institutii.
In virtutea influentei pe care o are asupra publicului larg, presa poate genera o criza mediatica, de
multe ori fara suport real intr-o companie. O acuzatie sau o stire transmisa de o sursa credibila
poate dauna companiei, chiar daca aceasta informatie nu este adevarata, cu atat mai mult cu cat
pare credibila. Nu trebuie neglijat faptul ca reprezentantii presei adora crizele intrucat acestea
sunt surse de stiri. Mass-media incearca sa elucideze motivele, cauzele care au contribuit la
generarea crizei. Jurnalistii influenteaza mersul investigatiilor prin blocarea procesului, prin
accelerarea cercetarilor sau prin deturnarea investigatiilor pe piste false. Intrucat presa este
principalul formator al opiniei publice, in situatiile de criza, mass-media devine principalul
evaluator al evenimentelor: controleaza si dirijeaza perceptiile publicului.
Rolul principal in activitatea de relatii publice ale oricarei oganizatii trebuie sa-i revina
purtatorului de cuvant, a carui sarcina esentiala este aceea de a actiona in directia satisfacerii
nevoii de informare in continua crestere a oamenilor din perimetrul institutiei pe care o
reprezinta, dar mai ales a celor din afara ei. In acest scop, firmele de succes angajeaza purtatori
de cuvant capabili sa transmita corect si cu profesionalism mesajele si informatiile publice, prin
care institutiile, organizatiile sau companiile incearca sa castige increderea si bunavointa celor cu
care intra in contact direct sau mediat.
Din punct de vedere al gradului lor de independenta si relationare cu compania, puratorii de
cuvant se imparin trei categorii:
-angajatii permanenti ;
-firmele de relatii publice ;
-purtatorii de cuvant independenti (freelance).
Prima categorie este preferata de autoritatile publice centrale si locale, precum si de companiile
mici, care aunevoi de comunicare intensa dar nu isi permit angajarea unei firme de relatii publice
saua unui expert independent.
In cazul celei de-a doua categorii, situatia este mult mai simpla. In practica internationala,
problemele de comunicare sunt gestionate de firme de relatii publice.Avantajele utilizarii unei
firme de relatii publice sunt numeroase: dispun de profesionisti cu o mare experienta practica in
domeniu si ale caror experiente anterioare pot fi de un real folos in gestionarea unor evenimente
si comunicari eficiente; exista posibilitatea ca, pe baza contractului intocmit, in caz de nereusita,
firma de relatii publice sa poata fi trasa la raspundere, putandu-i-se imputa pagubele create;
mediatizarea evenimentului este mult mai reusita, daorita legaturilor stranse de colaborare dintre
firma de relatii publice si reprezentantii mass-media; riscul unor capcane venite din partea
reprezentantilor mass-media este evitat, datorita mandatului clar pe care il are firma de relatii
publice; Jurnalistii nu pot emite pretentii de a primi pe loc orice lamurire, termenele fixate pentru
raspunsuri documentate fiind, de obicei, acceptate.
In a treia categorie a purtatorilor de cuvant intra fie persoanele cu o mare experienta in
comunicare, consultanti de prestigiu ai unor firme de succes, fie actori, oameni de cultura sau
sportivi care pot fi folositi pentru a se realiza un transfer de imagine. Acestia sunt purtatori de
cuvant ocazionali si sunt folositi de obicei cu prilejul lansarii anumitor campanii sau produse,
pentru a induce o nota de seriozitate si incredere.
Indiferent de variantele adoptate pentru realizarea unei comunicari cat mai eficiente, atat
compania cat si puratorul de cuvant trebuie sa respecte cu strictete principiile care stau la baza
relatiilor publice. Unul dintre cele mai importante principii il constituie credibilitatea., care
trebuie sa se regaseasca in toate elementele cominicarii.Un asemenea principiu se bazeaza pe
relatiile create printr-un comporament adecvat si perceptiie favorabile ale celorlalti asupra
persoanei in cauza[5]. Uneori, purtatorul de cuvant trebuie sa faca eforturi deosebite pentru
pastrarea nivelului de credibilitate, mai ales in mediile profund eterogene din punct de vedere
cultural, etnic sau politic. De regula, credibilitatea se castiga foare greu, prin eforturi sustinute si
de lunga durata, dar se poate pierde la prima greseala.
Responsabilitatea este un alt principiu imporant al relatiilor publice, care incumba purtatorul de
cuvant obligatia unei cunoasteri aprofundate a domeniului pe care il reprezinta. Liderul unei
organizatii nu-si permite sa trimita o persoana nepregatita in fata presei sau a unei comunitati
specializate intr-u anumit domeniu.
Comunicarea formala :
Retelele formale de comunicare sunt prescrise prin organigrama, document care reprezinta
organizarea functionala a activitatilor si natura relatiilor de subordonare si coordonare dintre
compartimente si persoane. Derularea comunicarii formale scrise sau orale este guvernata de o
serie de reguli implicite si explicite privind continutul (ce fel de informatie se transmite),
responsabilitatea (cine emite si cine controleaza si semneaza - in cazul mesajelor scrise), forma
(orala / scrisa, modul de structurarea a mesajului, continutul partii de identificare, formulele de
adresare), momentul (ocazii, termene) si destinatia mesajelor (cui sunt adresate).
Comunicarea poate fi unidirectionala, mai facila si mai rapida, sau bidirectionala, mai lenta,
necesitand rabdare, timp alocat, abilitati comunicationale, dar ducand la decizii mai bune si la
acceptarea mai larga a acestora de catre executanti. Tehnicile de comunicare difera dupa sensul
de circulatie al informatiei:
Comunicare descendenta poate avea loc in sensul cererii de situatii, date, etc. sau al emiterii de
decizii, dispozitii, instructiuni, informatii. Formele concrete folosite de o organizatie pot fi
decizii, circulare de informare, brosuri sau manuale cu norme si instructiuni, ziare de
intreprindere, scrisori catre fiecare angajat, mesaje la statia radio, dari de seama, rapoarte in fata
adunarii generale a salariatilor sau actionarilor.
Comunicarea ascendenta poate fi un raspuns la cererile de situatii si date ale conducerii sau
emiterea unor cereri, plangeri, opinii. Formele folosite pot fi note de serviciu, rapoarte, dari de
seama, reglementate prin normele de organizare si functionare. Pe langa acestea conducerea
poate folosi la fundamentarea deciziilor sale date furnizate de chestionare de opinie sau atitudini,
forme de colectare a propunerilor si sugestiilor salariatilor. Tehnici recente de canalizare a
insatisfactiilor salariatilor sunt asa-numitele "hot-lines" si "usa deschisa".
Comunicarea organizationala nu se limiteaza insa doar la aceste forme; exista modalitati
specifice de comunicare operativa, bidirectionala, intre niveluri ierarhice, compartimente diferite
ca sedintele, comitetele, interviurile, grupurile de discutie.
Caracteristicile functiei in sectorul public :
Institutia publica
Institutiile publice reprezinta ansamblul structurilor organizate, create in societate pentru
gestionarea afacerilor publice. Institutiile publice, in sensul birocratic pe care il au in ziua de
astazi, reprezinta singurul mod de organizare social-economica a statului care poate face fata
provocarilor modernitatii (numarul mare al populatiei, diversitatea si complexitatea nevoilor
umane ce se cer satisfacute).
O institutie publica "vinde" bunuri si servicii care asigura facilitati precum: servicii de
telecomunicatii, electricitate, aprovizionarea cu gaze si apa, transport (cai ferate, aeriene,
navale), transportul public urban, servicii financiare (banci, companii de asigurare). Obiectivul
unei institutii publice este servirea interesului public. Sunt situatii in care initiativa particulara
nu poate acoperi cerintele societatii si de aceea sunt necesare institutii specifice.
Institutiile publice au detinut pentru multa vreme un rol important in majoritatea tarilor
dezvoltate, dar, odata cu privatizarea unor servicii publice, unele institutii au trecut intr-un plan
secundar.Aceste institutii sunt importante pentru ca:
Activitatea lor este dependenta de sectorul guvernamental;
Managementul sectorului public controleaza activitatea organizatiilor cu scop lucrativ.
In cadrul acestor institutii avem in vedere si politicile sociale, industriale si de investitii. In cazul
in care controlul guvernamental este prea rigid, institutiile publice isi pierd statutul de entitati
independente, astfel ca nu mai sunt rentabile pentru public.
Sunt situatii in care institutiile publice nu pot fi controlate eficient iar randamentul lor este
inferior companiilor private. Este oportun ca atunci sa se puna problema privatizarii unor servicii
publice
Daca managerii din organizatiile private au in vedere, in primul rand, profitul, scopul
managementului public este satisfacerea interesului genera
Succesul institutiilor publice depinde si de modul in care Guvernele vor gasi mecanismele de
motivare si control adecvate fara a implementa proceduri rigide la nivelul fiecarei entitati
publice.
Sectorul public a avut intotdeauna si alte scopuri decat cele financiare. Orice guvern are
autoritatea de a se implica in toate sectoarele economiei, ceea ce presupune si crearea de
companii proprii.
Interesul public a fost intotdeauna o prioritate care presupunea angajarea celor mai competente
persoane pentru a forma o elita administrativa care sa actioneze in conformitate cu legea si
precedentele existente.
Comunicarea poate fi formal definita ca orice proces prin care premisele decizionale
sunttransmise de la un membru al unei institutii la altul. Comunicarea insoteste activitatea
institutiilor publice, contribuind la realizarea in bune conditii a acesteia.
Comunicarea publica se refera atat la schimbul si impartasirea de informatii de utilitate publica,
cat si mentinerea liantului social.
Comunicarea in institutii este un proces bilateral: el presupune atat transmiterea ordinelor,
informatiei si sfaturilor la un centru de decizie (adica un individ investit cu responsabilitatea de a
lua decizii), cat si transmiterea deciziilor luate de la acest centru in alte parti ale institutiei. Mai
mult, este un proces care se desfasoara in sus, in jos si lateral in institutie.
Canalele de comunicare in institutiile publice pot fi de doua feluri: formale si informale. Prin
canalele formale se transmit fluxurile informationale oficiale. Canalele informale de comunicare
se stabilesc in general intre persoane si grupuri informale. Acestea sunt formate din angajati care
au interese comune sau afinitati. Informatiile transferate prin aceste canale sunt neoficiale si au
un caracter personal sau general: ele nu sunt verificate.
Bibliografie :
1.Site-ul oficial al ISU NEAMT.