Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Facultatea de Management
Lucrare de Licenţă
Îndrumător Ştiinţific:
Prof. Univ. Dr. Purdea Dumitru
Absolvent:
Bucur Răzvan
2002
CUPRINS:
INTRODUCERE…………………………………………………….pag.3
CONCLUZII ŞI PROPUNERI……………………………………....pag.52
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………. pag.60
2
INTRODUCERE
3
CAPITOLUL 1
ABORDĂRI CONCEPTUALE
4
Oferta de muncă, la rândul ei se formează în cadrul unui orizont de timp
îndelungat, timp în care noua generaţie ajunge la vârsta legală de muncă şi se
instruieşte
Oferta de muncă(cu gradul ei de instrucţie, cu calificările ei) îşi pune amprenta
asupra modului de satisfacere a cererii de muncă
Mobilitatea redusă a forţei de muncă, a posesorului acesteia; oamneii sunt ataşaţi
mediului social-economic în care s-au format şi în care trăiesc; avantajele
economice oferite de alte zone(localităţi) nu îşi exercită nelimitat rolul în ceea ce
priveşte deplasările oamneilor spre noi locuri de muncă
Oferta de muncă depinde şi de alţi factori decât cei economici( vârsta, starea
sănătăţii, psihologia oamenilor)
Eterogenitatea cererii şi ofertei de forţă de muncă, neconcordanţa dintre
structurile acestora fac ca substituirea între diferitele ei componente să fie redusă
Mecanismul confruntării cererii de muncă cu oferta de muncă se desfăşoară după
următorul mod:
În prima fază se formează condiţiile generale de angajare ale salariaţilor, se
conturează principiile care stau la baza stabilirii salariilor. Aici se manifestă tendinţa
generală de formare a salariilor la nivelul economiei naţionale sau la nivelul unor mari
segmente de piaţă a muncii.
În ce-a de-a doua fază are loc întâlnirea în termeni reali a cererii şi ofertei de
muncă, întâlnire în baza condiţiilor concrete şi a salariaţilor( potenţiali).
Pe piaţa muncii se întâlnesc şi se confruntă două forţe, se manifestă două
comportamente:
- vânzătorul de muncă) ofertantul acestui artiol specific )solicitantul de locuri de
muncă) care aşteaptă maximum de avantaj net de pe urma vânzării, a închirierii muncii
sale(maximum de utilităţi şi minimum de dezutilităţi)
-cumpărătorul de forţă de muncă,utilizatorul,)cel ce oferă locuri de muncă), care la
rândul lui, aşteaptă maximum de profit de pe urma noului angajat
. Din confruntarea cererii cu oferta de muncă la acest nivel se determină mărimea şi
dinamica salariului nominal.
1.2. RESURSELE DE MUNCĂ
Resursele de muncă existente la un moment dat în societate exprimă numărul
persoanelor capabile de muncă, respectiv acea parte a populaţiei care posedă ansamblul
capacităţilor fizice şi intelectuale ce îi permit să desfăşoare o activitate utilă.
Resursele de muncă sunt caracterizate de mai multi parametri:
- volumul acestora
- indicatori specifici
- grad de ocupare
- grad de neocupare
- productivitate
5
PVMIM = populaţia cuprinsă în limitele vârstei de muncă, dar inaptă de muncă;
PAVML= populaţia din afara limitelor vârstei de muncă, dar care lucrează.
Numărul populaţiei în limitele vârstei de muncă (PVM) determină în mod hotărâtor
nivelul şi structura resurselor de muncă şi cuprinde totalitatea persoanelor a căror vârstă
este cuprinsă între vârsta de intrare şi vârsta de ieşire din activitate.
Limitele de vârstă între care o persoană se consideră că poate participa la
activitatea socială se stabilesc prin legislaţia fiecărei ţări. În România, în prezent, limitele
vârstei de muncă sunt 16 – 65 ani pentru bărbaţi şi 16 –62 ani pentru femei.
Având în vedere că în statisticile naţionale limitele de vârstă de intrare şi/sau de
ieşire din activitate sunt diferite, în comparaţiile internaţionale trebuie utilizate limite
standard.
Limitele vârstei de muncă sunt determinate de nivelul de dezvoltare economică a
fiecărei ţări. Astfel, în ţările mai puţin dezvoltate limita minimă a forţei de muncă este mai
scăzută, iar în ţările dezvoltate din punct de vedere economic limita minimă este mai
ridicată (ca urmare a prelungirii duratei şcolii obligatorii), existând şi posibilitatea ca limita
maximă să fie mai ridicată (ca urmare a duratei de viaţă mai mare a acestei ţări).
Caracterizarea resurselor de muncă se realizează cu ajutorul Balanţei resurselor
de muncă.Această balanţă cuprinde, structuraţi după diferite crietii mai mulţi indicatori
sintetici, după cum urmează:
Balanţa resurselor de muncă
Tabelul 1.1.
Resurse de muncă Utilizarea resurselor de muncă
I.Resursele de muncă(RM) II.Populaţia ocupată(PO)
PVM -pe ramuri
PVMIM(-) III.Rezervele de muncă(RZM)
PAVML(+) elevi şi studenţi în vârstă de muncă,
care nu lucrează
militari în termen
persoane casnice
şomeri etc.
6
1.2.2INDICATORI SPECIFICI
Pentru caracterizarea volumuluiforţei de muncă se utilizează următorii indicatori
specifici:
Populaţia activă
Populaţia ocupată
Numărul salariaţilor
Fondul de timp de muncă efectiv lucrat
Populaţia activă (PA) din punct de vedere economic include toate persoanele de 14
ani şi peste, apte de muncă, care, într-o perioadă de referinţă specificată, furnizează forţa de
muncă disponibilă (utilizată sau neutilizată) pentru producerea de bunuri şi servicii în
economia naţională.
Într-o formulă generală, populaţia activă cuprinde populaţia ocupată (PO) şi
şomerii (S), după următoarea structură:
PA= PO + S
Populaţia ocupată:
Salariaţii civili – persoana care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract
de muncă într-o unitate economică sau socială, inclusiv elevii şi studenţii
încadraţi şi pensionarii reîncadraţi în muncă pe baza unui contract de lucru;
Patron – persoana care, având unul sau mai mulţi angajaţi (salariaţi), conduce
activitatea în propria sa unitate (întreprindere, agenţie, atelier, magazin, birou,
fermă etc.);
Lucrător pe cont propriu- persoana care exercită activitatea în propria sa unitate
şi nu are angajaţi)salariaţi)
Lucrători familial neremunerati -persoane care desfăşoară o activitate
aducătoare de venit în cadrul gospodăriei din care fac parte pentru care nu
primesc remuneraţie în bani sau dde altă natură;gospodăria ţărănească (agricolă)
este considerată o astfel de unitate;
Membrii ai asociaţiilor cooperatiste(meşteşugăreşti şi de credit)
Militarii de carieră;
Militarii în termen.
Populaţia activă neocupată (sau şomerii)
- persoane în căutarea unui alt loc de muncă
- persoane în căutarea primului loc de muncă
Populaţia inactivă din punct de vedere economic:
persoane casnice;
elevi şi studenţi, exclusiv cei care exercită o activitate economică sau socială pe baza
unui contract de muncă;
pensionari, exclusiv cei reîncadraţi;
persoane întreţinute de alte persoane: copii preşcolari, bătrâni, persoane handicapate şi
invalizi;
persoane întreţinute de stat: copii şi bătrâni aflaţi în întreţinerea unor instituţii publice
(casa copilului, cămine pentru bătrâni etc.);
persoane care se întreţin din alte venituri decât cele provenite din muncă (închirieri,
dobânzi, economii, rente, dividende).
7
În România, atât recensământul populaţiei din 7 ianuarie 1992, cât şi anchetele
asupra forţei de muncă, demarate din anul 1994, s-au bazat pe concepţiile şi definiţiile
recomandate de Oficiul de Statistică al O.N.U. şi de Biroul Internaţional al Muncii (B.I.M.).
În statistica O.N.U. se recomandă determinarea populaţiei active în două variante:
populaţia obişnuit activă şi populaţia curent activă. Distincţia între aceste categorii se face
prin raportarea la perioada de referinţă, care este diferită în funcţie de sursa de date
(recensământ sau anchetă).
Orice persoană în orice moment se poate încadra – din punct de vedere al poziţiei pe
piaţa muncii – într-una din următoarele trei categorii:
- persoana ocupată = persoana activă inclusă în forţa de muncă
- persoana neocupată (şomer)
- persoana inactivă (în afara forţei de muncă)
Populaţia obişnuit activă se determină cu ocazia recensămintelor, perioada de
referinţă fiind de obicei anul caracteristic (sau precedentele 12 luni). Criteriul în funcţie de
care se stabileşte categoria în care se include o persoană este numărul săptămânilor:
- dacă numărul săptămânilor în care persoana respectivă a avut statut de “ocupat”
şi “neocupat” în perioada de referinţă este preponderent, atunci se include în
populaţia obişnuit activă;
- dacă numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost inactivă (nici
ocupat, nici neocupat) este preponderent, atunci se include în populaţia obişnuit
inactivă;
Ultimul recensământ a avut loc chiar anul acesta, dar încă nu au fost centralizate
datele.
Populaţia curent activă se determină cu ocazia anchetelor asupra forţei de muncă,
perioada de referinţă fiind de obicei o săptămână. Criteriul în funcţie de care se stabileşte
categoria în care se include o persoană este “ora”.
- dacă persoana respectivă a lucrat cel puţin o oră în săptămâna luată ca perioada
de referinţă sau a fost în şomaj, atunci ea include în populaţia curent activă;
- dacă persoana respectivă nu a lucrat nici cel puţin o oră şi nici nu era în şomaj în
perioada de referinţă, atunci se include în populaţia curent inactivă.
Populaţia activă, în cele două variante, se calculează pe baza a trei surse de date:
1.Recensământul populaţiei, caz în care se determină populaţia obişnuit activă, ca
o media anuală a perioadei de referinţă.
2.Ancheta asupra forţei de muncă este metoda principală de investigare a pieţei
forţei de muncă, caz în care se determină populaţia curent activă. În România, prima
anchetă asupra forţei de muncă s-a organizat în luna martie 1994, urmând ca, în
perspectivă, cercetarea să devină bianuală şi apoi trimestrială, lucru impus de dinamica
modificărilor pe piaţa muncii. Ancheta s-a realizat pe un eşantion reprezentativ la nivelul
ţării, eşantion ce a cuprins 15.000 de locuinţe, făcând obiectul anchetei toate persoanele din
gospodăriile selectate.
3.Sursele administrative permit estimarea populaţiei active prin însumarea
următoarelor elemente:
- populaţia ocupată civilă – POc, evaluată pe baza informaţiilor înregistrate la
Ministerul Finanţelor (în special în bilanţurile contabile ale agenţilor
economici);
- efectivele militare (militari în termen şi militari de carieră) – M, informaţii
furnizate de ministerele respective (MapN, MI, SRI etc);
8
- numărul şomerilor – S, înregistrat la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Utilizând aceste elemente se obţine populaţia activă>
PA= POc + M+ S
Informaţiile care caracterizează populaţia activă pot fi structurate după mai multe
criterii:
1. Structura după sexe a populaţiei active permite evidenţierea ponderii bărbaţilor
(pM) şi a femeilor (pF) în totalul populaţiei active, atât pentru întreaga economie naţională,
cât şi pe ramuri de activitate.
2. Structura după vârstă a populaţiei active.
Analiza unor astfel de serii cu distribuţie de frecvenţe permite calculul şi
interpretarea unor indicatori cu o semnificaţie deosebită: vârstă medie a populaţiei active,
intervalul median şi mediana, intervalul modal şi modulul.
3 Structura pe sectoare de activitate a populaţiei active, respectiv gruparea
populaţiei active pe cele trei sectoare: sectorul primar (agricultura, silvicultura, economia
vânatului şi pescuitul), sectorul secundar (industria şi construcţiile) şi sectorul terţiar
(serviciile).
Această repartiţie este unul din criteriile de analiză a nivelului de dezvoltare
economică a unei ţări. Astfel, compararea structurilor sectoriale ale populaţiei active din
ţări cu niveluri diferite de dezvoltare economice ne conduce la constatarea că ţările
dezvoltate se caracterizează – în opoziţie cu ţările mai puţin dezvoltate – printr-o pondere
ridicată a populaţiei active din sectorul terţiar şi o pondere foarte scăzută în sectorul primar.
4. Structura pe ramuri a populaţiei active permite stabilirea locului diferitelor
ramuri în ansamblul economiei naţionale din punct de vedere al ponderii populaţiei active.
În prezent, comerţul, activitatea hotelieră şi comerţul deţin cca. 10% din populaţia
activă a României, fiind devansate numai de industrie şi agricultură. Nivelul de 10% este
redus, comparativ cu ţările dezvoltate (15-23 %).
5. Structura populaţiei active pe categorii socio-profesionale
La recensământul populaţiei din ianuarie 1992 s-a utilizat o structură
corespunzătoare recomandărilor făcute de organismele de specialitate ale O.N.U. şi C.E.E.:
agricultori particulari, membrii ai asociaţiilor agricole, salariaţi cu ocupaţii agricole,
patroni, liber profesionişti, salariaţi cu ocupaţii neagricole (exclusiv muncitori), meseriaşi şi
comercianţi particulari, personal al cooperaţiei meşteşugăreşti şi de consum, muncitori
salariaţi.
În analizele economice, precum şi în comparaţiile internaţionale, populaţia activă
este corelată cu populaţia totală sau cu anumite segmente ale acesteia, determinându-se
ratele de activitate.
1.Rata generală de activitate (RGA)
Este raportul procentual între numărul persoanelor active (PA) şi numărul total al
populaţiei (P):
RGA =
2.Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă
Este raportul procentual între numărul persoanelor active(PA) şi numărul
persooanelor în vârstă de muncă(PVM):
RAPVM =
9
3.Rate specifice de activitate
A.pe sexe
Rata de activitate masculină (RAm), respectiv feminină (RAf), este raportul
procentual între numărul populaţiei active masculine (PAm), respectiv feminine(PAf) şi
populaţia totală masculină (Pm), respectiv feminină (Pf) în vârstă de muncă..
RAm = RAf =
Rata de activitate masculină are valori foarte apropiate în toate ţările, indiferent de
nivelul lor de dezvoltare economică, lucru explicabil prin simplul motiv ca forţă de muncă
masculină trebuie să fie în activitate, să desfăşoare o muncă în producţia socială. În schimb,
rata de activitate feminină – important indicator sociologic, economic şi demografic –
înregistrează mari diferenţieri între ţări, fiind influenţată nu numai de structura demografică
a populaţiei, ci şi de întregul context social – economic al ţării respective (structura
economiei naţionale, nivelul de instruire al femeii, tradiţii, religie, etc) .
B.pe medii
Rata de activitate în mediul urban (RAu), respectiv rural (RAr) este raportul
procentual între numărul persoanelor active din mediul urban (PAu), respectiv rural (RAr) şi
numărul total al populaţiei din mediul urban (Pu), respectiv rural (Pr).
RAu = RAr =
C.pe grupe de vârstă
Rata de activitate la vârsta “i” (RAi) este raportul procentual între numărul
populaţiei active de vârsta “i” (PAi) şi numărul total al populaţiei de vârsta “i” (PI).
RAi =
Pe baza acestor rate se pot trasa curbe de activitate care sunt reprezentări grafice ale
ratelor de activitate specifice pe vârste şi pe sexe.Între acestea o importanţă majoră o au
ratele de activitate la grupele marginale de vârstă(sub 20 de ani şi peste 60 de ani),care
exprimă,pe de o parte,efectul şcolarizării, deci al “intrărilor”în populaţia activă şi,pe de altă
parte, efectul legislaţiei muncăă şi al nivelului de trai, deci al “ieşirilor “ din activitate.
De menţionat că în ţările dezvoltate,ratele de activitate la populaţia sub 20 de ani
sunt mici, în timp ce ratele la peste 60 de ani sunt relativ mari. În ţările mai puţin dezvoltate
situaţia este inversă.
4.Rata de întreţinere(RI)
Reprezintă numărul de persoane inactive (PIA) ce revin la 1000 persoane active
(PA).
RI =
Populaţia ocupată este segmentul cel mai important al populaţiei active şi cuprinde
toate persoanele de 14 ani şi peste, care, în perioada de referinţă, au efectuat o activitate
economică sau socială producătoare de bunuri şi servicii în una din ramurile economiei
naţionale, în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plata în natură sau alte
beneficii.
În comparaţie cu populaţia activă (PA), populaţia ocupată (PO) nu cuprinde şomerii
(S):
10
PO = PA – S
În majoritatea cazurilor se calculează populaţia ocupată civilă(POc), prin exceptarea
forţelor armate (A) şi a salariaţilor organizaţiilor politice şi obşteşti (O).
POc = PO-A-O
Populaţia ocupată cuprinde atât personalul salariat, cât şi personalul nesalariat
(patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi, membrii asociaţiilor
cooperatiste) care îndeplinesc criteriile de bază:
- la recensământ: numărul săptămânilor lucrate în anul de referinţă să fie
preponderent;
- la anchetă: să fi lucrat în săptămâna de referinţă cel puţin o oră (pentru lucrătorii pe
cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi care lucrează în agricultură, durata
minimă este de 15 ore).
Definirea populaţiei ocupate la anchetă are un caracter extensiv, criteriul impus
fiind îndeplinit şi de numeroase persoane înscrise la oficiile de forţă de muncă şi şomaj, dar
care desfăşoară activităţi în timp redus, ocazionale sau sezoniere. Aşa se explică faptul că
între populaţia ocupată înregistrată la recensământ şi la anchetă există – în general – o
diferenţă în defavoarea primei.
De asemenea, în populaţia ocupată se includ atât persoanele prezente la lucru, cât şi
cele temporar absente de la lucru, dar care îşi păstrează legătura formată cu locul de muncă
(concedii de odihnă, de boală, de maternitate, fără plată, de studii, pentru incapacitate
temporară de muncă; greve; cursuri de perfecţionare profesională; suspendare temporară a
lucrului datorită condiţiilor meteorologice, conjuncturi economice, penurie de materii
prime şi energie etc).
Din aceste motive se poate aprecia ca populaţia ocupată nu este cea mai bună
estimare a forţei de muncă pentru calculul productivităţii sociale a muncii, între volumul
producţiei de bunuri şi servicii şi populaţia ocupată (în calitate de resursă de muncă
utilizată) neexistând întotdeauna o legătură directă.
Productivitatea socială a muncii ar trebui să se determine pe baza timpului efectiv la
nivelul economiei naţionale (în ore om), însă acest indicator nu se calculează decât la
nivelul unor ramuri (industrie, construcţii).
Între structurile populaţiei ocupate, cele mai utilizate pentru caracterizarea unor
proporţii macroeconomice şi pentru efectuarea comparaţiilor internaţionale sunt:
- structura după sex şi după vârstă
- structura pe sectoare de activitate
- structura pe ramuri
- structura pe forme de proprietate
În analizele economice ,populaţia ocupată este corelată cu populaţia totală sau cu
segmente ale acesteia,obţinându-se:
- rata brută de ocupare,care exprimă ponderea populaţiei ocupate în populaţia
totală
- rate specifice de ocupare, calculate pe sexe, pe grupe de vârstă şi pe medii
- rate de ocupare a populaţiei potenţial active, care exprimă ponderea populaţiei
ocupate în populaţia de vârstă 15-65 de ani; acest indicator atenuează diferenţele
dintre ţări privind limitele vârstei legale de muncă, şi ca urmare, are o largă
utilizare în comparaţiile internaţionale
- rata de ocupare a resurselor de muncă
1.Rata generală a ocupării sau rata brută a ocupării are următoarea formulă:
11
RGO=
2.Rate specifice de ocupare
A.pe sexe
-Rata de ocupare masculină
ROm =
unde POm –populaţia ocupată masculină
Pm –populaţia totală masculină
-Rata de ocupare feminină
ROf =
B.Pe medii
-Rata de ocupare urbană
ROu=
-Rata de ocupare rurală
ROr=
Numărul salariaţilor este un alt indicator care exprimă volumul forţei de muncă,
cuprinzând numai persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă.
În numărul salariaţilor se cuprind atât persoanele prezente la lucru, cât şi cele care
absentează din diferite motive, dar păstrează relaţii contractuale cu unitatea economică.
Numărul salariaţilor se determină ca existent la un moment dat, deci este un
indicator de stoc (de moment). Faptul că, în caracterizarea activităţii desfăşurate de o
unitate economică, numărul salariaţilor se corelează cu indicatorii de intervale (de flux)
cum ar fi producţia şi consumul, face ca, pentru asigurarea compatibilităţii, să se calculeze
şi numărul mediu al salariaţilor. Pe ramuri şi la nivelul economiei naţionale, numărul mediu
al salariaţilor rezultă din însumarea numărului mediu al salariaţilor existent în unităţile
economice.
Legătura între persoanele care beneficiază de sistemul de protecţie socială şi de
sistemul de asigurări sociale şi persoanele care contribuie la formarea acestoor fonduri este
pusă în legătură de
Rata de dependenţă economică
RD= unde PAVM-populaţia în afara vârstei de muncă; PVM-populaţia în
vârstă de muncă.
Unul din obiectivele principale ale politicii economice, în orice ţară, este acela al
asigurării ocupării depline a forţei de muncă. Problema ocupării forţei de muncă constituie
una din preocupările importante ale analizei macroeconomice. În cazul analizei
12
macroeconomice prin ocuparea deplină a forţei de muncă se înţelege o situaţie când rata
şomajului are un anumit nivel, acceptat (circa 4% este considerată rata naturală a
şomajului). De aceea se consideră mai indicat termenul de ocupare înaltă a forţei de muncă
în locul celui de ocupare deplină totală).
În statisticile naţionale şi internaţionale se operează simultan cu mai mulţi indicatori
privind numărul şomerilor şi rata şomajului.
În ceea ce priveşte numărul şomerilor, cei mai utilizaţi indicatori sunt:
Numărul şomerilor în sens BIM – Biroul Internaţional al Muncii – (sau definiţia
standard a şomajului) este alcătuit din toate persoanele de 14 ani şi peste, care, în cursul
perioadei de referinţă, îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
- nu lucrează, neavând un loc de muncă
- sunt disponibile să înceapă imediat lucrul
- sunt în căutarea unui loc de muncă
În consecinţă, sunt considerate şomeri:
- persoanele concediate
- persoanele în căutarea primului loc de muncă (absolvenţi ai învăţământului
secundar, profesional, universitar)
- persoanele (de regulă femei) care, după o întrerupere voluntară a activităţii,
solicită reluarea acesteia.
- Persoanele ocupate cu timp parţial, temporar sau sezonier, aflate în căutarea
unui loc de muncă cu timp complet
- Persoanele care şi-au pierdut sau au renunţat la statutul anterior (lucrător
independent, patron, lucrător familial neremunerat) şi caută pentru prima dată
loc de muncă salariat.
Numărul şomerilor înregistraţi este alcătuit din toate persoanele care au declarat
că în perioada de referinţă erau înscrise la oficiile de forţă de muncă şi şomaj (Legea nr.
76/2002) , indiferent dacă primeau sau nu ajutor de şomaj sau alocaţie de sprijin.
Numărul şomerilor – aşa cum a fost definit de primii doi indicatori – ascunde o
parte importantă din timpul de muncă neutilizat. Astfel, ca urmare a recesiunii economice,
un segment mai mare sau mai mic al populaţiei ocupate este afectat de reducerea numărului
de ore prestate, fără a fi cuprins din punct de vedere statistic în categoria de şomeri. Aceste
persoane se află, de fapt, în şomaj parţial, fenomen manifestat în special prin întreruperea
temporară a lucrului, ca urmare a conjuncturii economice, a penuriei de materii prime şi
energie etc. În aceste condiţii, pentru cuantificarea în întregime a şomajului, se utilizează
indicatorul “timp de muncă disponibil neutilizat”, care cumulează atât timpul de muncă
neutilizat de către populaţia neocupată (şomerii), cât şi timpul de muncă neutilizat de către
o parte din populaţia ocupată (aflată în stare de şomaj).
Rata şomajului este un indicator prin intermediul căruia se măsoară intensitatea
şomajului, calculându-se sub forma unui raport între numărul de şomeri şi populaţia de
referinţă (de obicei populaţia activă).
În practică, în funcţie de obiectivele urmărite, de informaţiile disponibile şi de
legislaţia în vigoare, se utilizează mai multe tipuri de rate de şomaj:
1.Rata generală a şomajului (RGS), ca raport procentual între numărul de şomeri
(S) şi populaţia activă civilă (PAc) :
RGS=
13
PAc= POc+S
POc – populaţia ocupată civilă
2.Rate parţiale de şomaj(RSI), ca raport procentual între numărul de şomeri (S) şi
populaţia activă civilă(PAc)
RSI=
Astfel se pot calcula rate parţiale de şomaj pe sexe,grupe de vârstă, categorii socio-
profesionale, judeţe.
3. Rata integrală de şomaj(RIS) , care include şi şomajul parţial şi se calculează ca
raport procentual între timpul de muncă disponibil al populaţiei neocupate şi în stare de
şomaj parţial(subocupare vizibilă) notat cu TMn şi timpul de muncă disponibil total(TMt).
În practica mondială, pentru colectarea informaţiilor privind şomajul, sunt utilizate
trei surse de date:
1. Recensământul populaţiei, ca înregistrare totală, la care criteriul prin care o
persoană este considerată în stare de şomaj este acela ca, în perioada de referinţă (de
obicei un an), numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost neocupată să
fie predominant în raport cu numărul săptămânilor în care aceeaşi persoană a avut o
slujbă. Pe baza acestei surse de date se obţine numărul şomerilor ca medie a anului
de referinţă.
2. Ancheta asupra ocupării forţei de muncă efectuată în gospodăriile populaţiei este
considerată cea mai adecvată sursă de date şi metoda de investigare pentru
măsurarea, sub diferite aspecte şi cu ajutorul a diverşi indicatori, a şomajului.
3. Sursele administrative de colectare a informaţiilor, deşi sunt cel mai accesibile, au
limite în caracterizarea complexă a şomajului, oferind numai informaţii parţiale
privind proporţiile acestui fenomen.
La sfârşitul fiecărei luni, oficiile de forţă de muncă ale Ministerului Muncii şi Protecţiei
Sociale furnizează date privind numărul persoanelor care solicită un loc de muncă (prin
înscrierea la oficiile de forţă de muncă).
În statistica curentă din România aceasta este principala sursă de date, pe baza căreia s-
au constituit – începând cu anul 1992 – serii lunare de indicatori privind:
- numărul şomerilor (în fapt, numărul persoanelor înscrise la oficiile de forţă de
muncă);
- rata şomajului;
- structura celor care solicită locuri de muncă pe sexe, pe grupe de vârstă, după durata
şomajului, pe categorii socio-profesionale şi pe judeţe.
14
Exprimarea inputului (forţei de muncă) se poate realiza cu ajutorul indicatorilor:
populaţie ocupată, număr mediu de salariaţi, timp efectiv lucrat în ore-om şi zile-om.
Acesta din urmă exprimă cel mai fidel cantitatea de muncă consumată şi deci asigură cea
mai bună exprimare a productivităţii muncii. Însă, în ţara noastră, timpul efectiv lucrat nu
se calculează la nivelul întregii economii naţionale.
- la nivelul fiecărei ramuri (W), ca raport între valoarea adăugată brută obţinută în
ramura respectivă (VAB) şi populaţia ocupată în ramura respectivă (T):
15
gratuitatea serviciului public de ocupare;
nondiscriminarea şi egalitatea de şanse sub aspectul oportunităţilor şi tratamentului pe
piaţa muncii;
protecţia socială a şomerilor ş.a.
ANOFM are ca principale obiective:
instituţionalizarea dialogului social în domeniul ocupării şi formării profesionale;
aplicarea strategiilor în domeniul ocupării şi formării profesionale;
aplicarea măsurilor de protecţie socială.
Împreună cu structurile sale teritoriale, are competenţe în organizarea, conducerea şi
realizarea politicii de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială a personalului aflat
în căutarea unui loc de muncă.
Conform legii, principalele atribuţii ale ANOFM sunt următoarele:
organizează serviciile de ocupare a forţei de muncă;
furnizează şi finanţează servicii de formare profesională, în concordanţă cu politica de
ocupare a forţei de muncă şi tendinţele pieţei muncii, în scopul facilitării încadrării în
muncă;
susţine relaţii de parteneriat şi cofinanţare în crearea de noi locuri de muncă,
îndeosebi în zonele în care piaţa muncii este tensionată;
orientează persoanele neîncadrate în muncă şi mediază între acestea şi angajatori, în
vederea realizării echilibrului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă;
elaborează şi propune proiectul de buget al Fondului pentru plata ajutorului de şomaj;
administrează bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj;
propune Ministerului Muncii proiecte de acte normative în domeniul ocupării şi
formării profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă ş.a.
După cum se poate constata, legea atribuie ANOFM rolul de a pune în practică atât
măsurile active de ocupare – de stimulare a creării de locuri de muncă, precum şi cele
pasive – de protecţie socială a şomerilor.
CAPITOLUL 2
POLITICI PE PIAŢA MUNCII
16
Politicile de ocupare sunt în principal politici macro – economice care se adresează
categoriilor globale macro-economice cum ar fi cererea globală de consum, investiţia
globală, etc.
Obiectivul politicilor de ocupare este de a oferi oportunităţi de ocupare productivă
tuturor celor care doresc să lucreze şi de a menţine rata şomajului la minim posibil.
Mai precis, rata şomajului trebuie să fie menţinută cât mai aproape de acel
minimum “natural”, aşa numit “rată neinflaţionistă a şomajului” – RNŞ (“non-accelerating-
inflation rate of unemployment”-NAIRU). Dacă rata şomajului este mai mare decât rata
neinflaţionistă a şomajului, angajaţii au tendinţa de a pretinde salarii mai mari, acest lucru
având efecte negative asupra inflaţiei, producţiei, ocupării şi a bunăstării. De aceea este
important să existe competiţie în atâtea sectoare de piaţa muncii pe muncă şi (în acelaşi
timp) persoanele care deţin calificări înalte să poată şantaja angajatorii pentru salariile şi
beneficiile pe care aceştia şi le doresc. Acest fapt oferă legătura dintre ocupare şi măsurile
active pentru piaţa muncii (în special strategiile de formare profesională), care încearcă să îi
facă pe toţi şomerii competitivi pe piaţa muncii.
Instrumentele utilizate de politicile de ocupare sunt următoarele: politici fiscale,
(impozite, subvenţii), politici monetare (dobânzi, rate de schimb valutar, oferta monetară),
politici de salarizare (salariul minim, indexarea salariilor), politici sociale (vârsta de
pensionare, alocaţii pentru copii, etc), investiţii în infrastructura publică, promovarea
exporturilor şi aşa mai departe.
Ar trebui să fie evident că aceste instrumente nu sunt la îndemâna serviciilor publice
de ocupare. Şi este mai bine aşa. Aceste instrumente “aparţin” Ministerelor de Finanţe,
Industriilor şi Comerţului, Guvernului Local sau Băncii Naţionale. Multe din instrumentele
politicilor de ocupare sunt identice cu instrumentele de politică economică. Acest fapt este
de înţeles atâta timp cât promovarea creşterii economice este similară cu promovarea unui
volum mai mare al ocupării. Ocuparea va creşte sau va scădea în conformitate cu ratele
creşterii economice, sau corespunzător cu intensitatea de ocupare promovată de creşterea
economică.
Unele din instrumentele prezentate mai sus pot fi concepute şi implementate de
Ministerele Muncii şi Protecţiei Sociale, cum ar fi politica salariului minim pe economie
sau politicile de pensii. Unii experţi nu privesc aceste politici ca fiind politici de ocupare, ci
mai mult ca fiind politici de piaţa muncii. Pentru noi, în cadrul serviciilor de ocupare, acest
lucru nu are importanţă.
Ceea ce este important pentru noi este că politicile de ocupare ar putea avea un
impact pozitiv sau unul negativ asupra volumului ocupării. Dacă oferta de forţă de muncă şi
structura internă a ocupării rămân constante, succesele înregistrate prin intermediul
politicilor de ocupare conduc la o reducere corespunzătoare a şomajului (şi viceversa).
Deoarece atât oferta de forţă de muncă, cât şi structura internă a ocupării sunt într-o
permanentă schimbare, este important de monitorizat dezvoltarea în toate cele trei domenii,
adică modificările la angajări (cererea de forţă de muncă), oferta de forţă de muncă şi
structura ocupării. Rata şomajului se poate modifica în cazul în care acelaşi volum de
ocupare a fost distribuit mai multor persoane (prin creşterea ponderii muncii cu fracţiune de
normă sau prin reducerea şi redistribuirea muncii desfăşurate peste program). Sau şomajul
ar putea creşte datorită faptului că mai multe persoane au absolvit sistemul educaţional, dar
volumul ocupării a rămas constant.
Este de asemenea important pentru noi să înţelegem că majoritatea politicilor de
ocupare (sau instrumentelor de politică) nu influenţează direct ocuparea . ci mai ales
17
indirect. Reducerea dobânzilor bancare nu creează direct locuri de muncă. Este acceptat
faptul că dobânzile bancare mai scăzute determină o scădere a costurilor cu investiţiile. Mai
multe investiţii ar conduce astfel la o creştere a ocupării. Economiştii pretind de obicei că
“politicile de ocupare pot doar să aducă vitele la adăpat, dar nu le pot forţa să bea”.
De asemenea nu se poate garanta că toate politicile care intenţionează să creeze
locuri de muncă şi reuşesc să facă acest lucru. Creşterea salariului minim pe economie, de
exemplu, ar putea conduce la un consum global mai mare al persoanelor care trăiesc la
nivelul salariului minim. Creşterea consumului ar putea duce la creşterea producţiei de
bunuri şi servicii, iar această creştere de producţie este de aşteptat că va determina creşterea
ocupării. Pe de altă parte, salarii minime mai mari înseamnă costuri crescute pentru
întreprinderi. De aceea, întreprinderile ar putea reduce numărul lucrătorilor care primesc
salariul minim şi să crească automatizarea producţiei. Mai multă automatizare ar putea crea
mai multe locuri de muncă pentru muncitorii care deţin calificări superioare în detrimentul
celor necalificaţi, care primesc salariul minim.
În orice caz, chiar dacă politicile de ocupare influenţează indirect, ele trebuie să fie
privite ca având cea mai decisivă influenţă asupra volumului ocupării. Politicile de piaţa
muncii, chiar dacă au o influenţă mai directă, sunt de obicei mai puţin importante. Politicile
“active” de piaţa muncii este de aşteptat să aibă doar un impact marginal asupra volumului
ocupării şi/sau al şomajului (chiar dacă în titlul lor “crearea de locuri de muncă” sună foarte
promiţător).
Politicile de piaţa muncii sunt formate din toate macro şi micro politicile care
încearcă să regleze cererea şi oferta de pe piaţa muncii (şi relaţiile între cerere şi ofertă).
Politicile de piaţa muncii încearcă să influenţeze direct deciziile referitoare la ocupare ale
indivizilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane angajate, angajatori,
etc.).
Politicile pe piaţa muncii include în principal următoarele politici:
- legislaţia muncii sau toate politicile care reglementează condiţiile de ocupare ale
indivizilor cum ar fi salariul minim, programul de muncă, durata şi condiţiile
concediului annual, ale concediului de maternitate, regulamente referitoare la angajări
şi concedieri, protecţia muncii şi condiţiile de sănătate, etc).
- politici care încearcă să crească participarea persoanelor în cadrul forţei de muncă
(promovarea formării continue, pensionare anticipată, muncă cu program redus, etc.).
- politicile “active” pentru piaţa muncii şi serviciile de mediere/plasare, de informare şi
consiliere privind cariera, de formare profesională, subvenţiile pentru angajare, de
instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, de promovare a iniţiativei private,
etc.
- politicile “pasive” pentru piaţa muncii care înlocuiesc salariile pentru cei care au
devenit involuntar şomeri sau pe timpul participării la măsuri “active” pentru piaţa
muncii.
Politicile de piaţa muncii au de obicei un impact mai direct asupra deciziilor
referitoare la ocupare ale participanţilor la piaţa muncii decât politicile de ocupare) şi de
aceea au un impact mai direct asupra volumului şi/sau asupra structurii ocupării şi/sau
şomajului, în special pe termen scurt.
18
În orice caz, chiar dacă impactul provocat de aceste politici este mai degrabă direct,
impactul asupra volumului ocupării şi/sau şomajului poate fi evaluat ca fiind mai degrabă
scăzut sau marginal, în special pe termen mediu şi pe termen lung. Acest fapt se aplică în
special acelor politici implemetare prin intermediul serviciilor publice de ocupare, aşa-
numitele politici active şi pasive pentru piaţa muncii. se aplică mai puţin pentru legislaţia
muncii.
19
îmbunătăţească calificările/abilităţile sau să le modifice odată cu schimbările cerinţelor
pieţii muncii.
Pe termen scurt, este de aşteptat ca măsurile şi serviciile active pentru piaţa muncii
active să aibă un impact direct asupra volumului ocupării (sau asupra nivelelor şomajului):
- dacă serviciile de mediere/plasare prin acţiunea lor ocupă un loc de muncă vacant mai
repede decât în lipsa acestor servicii, ocuparea creşte şi şomajul scade mai repede decât
în absenţa acestor servicii
- dacă şomerii care participă la cursuri de formare profesională nu sunt luaţi în calculele
statistice ca fiind şomeri, şomajul scade cu numărul corespunzător de şomeri care au
început cursurile
- dacă şomerii sunt cuprinşi în programe subvenţionate de muncă în folosul comunităţii,
şomajul scade iar ocuparea creşte cu numărul respectiv de persoane cuprinse în
program.
Pe termen mediu sau mai lung, lucrurile ar putea fi diferite. În funcţie de calitatea
serviciilor de mediere/plasare, acestea pot continua să aibă un impact pozitiv asupra
ocupării – chiar dacă acest impact este limitat. Acelaşi lucru s-ar putea aplica instruirii în
tehnici de căutare a unui loc de muncă. Lucrurile stau cu totul altfel dacă ne referim la
subvenţionarea ocupării sau la formarea profesională.
Prin formarea profesională nu se creează locuri de muncă suplimentare (cu excepţia
celor ce lucrează în sectorul formării). Angajatorii nu vor angaja mai multe persoane doar
pentru că mai mulţi lucrători calificaţi îşi doresc un loc de muncă. Ei vor angaja doar dacă
bunurile sau serviciile produse de aceşti lucrători vor putea aduce profit la vânzare.
Angajatorii sunt interesaţi să angajeze mai mult personal calificat doar în cazul în care cred
că lipsa de muncitori calificaţi a produs deja pierderea unor oportunităţi de a face profit.
O altă problemă este cea de a cunoaşte dacă angajatorii ar fi angajat oricum personal
suplimentar sau doar personal cu calificări sporite. Acelaşi lucru se aplică şi subvenţiilor
pentru angajare. Noi nu ştim efectiv dacă persoana care s-a angajat cu ajutorul subvenţiei
nu s-ar fi putut angaja şi în lipsa acesteia. Acest efect este efectul de “dead-weight”.
Serviciul public de Ocupare ar cheltui în acest caz nişte bani pe ceva care s-ar fi întâmplat
oricum ( cazul în care persoana oricum s-ar fi angajat şi în lipsa calificării sau a
subvenţionării angajării).
Sau, se poate întâmpla ca un agent economic să înlocuiască personalul angajat fără
subvenţii cu alţi lucrători care ar primi subvenţii pentru angajare. Acest efect ar fi efectul de
“înlocuire”-“substitution”.
Sau întreprinderile/ agenţii economici care au primit subvenţii pentru angajări ar
putea creşte producţia şi vânzările în detrimentul altor întreprinderi (nesubvenţionate).
Datorită creşterii subvenţionării ocupării în unele întreprinderi s-ar putea crea concedieri
corespunzătoare în alte întreprinderi care nu au fost subvenţionate. Rata şomajului ar putea
să ajungă astfel la cea existentă înaintea acordării subvenţiilor, sau ar putea chiar să o
depăşească. Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care întreprinderile ne-subvenţionate
ar fi fost mai eficiente decât cele subvenţionate. Acest efect este efectul de “displacement”.
Toate aceste efecte: dead-weight, substitution sau displacement, pot avea şi alte
efecte negative asupra ocupării, care nu sunt luate de obicei în considerare. Toate aceste
măsuri active trebuie să fie finanţate şi implementate de Serviciul Public de Ocupare. Acest
lucru se face din taxele şi contribuţiile la fondul de şomaj. Dacă aceşti bani nu sunt cheltuiţi
cu chibzuinţă, ceea ce nu se întâmplă în cazul în care se produc asemenea efecte, înseamnă
că suma din fondul de şomaj nu mai este disponibilă pentru consum, economii sau
20
investiţii. Mai puţin consum şi investiţii înseamnă scăderea ocupării. Iar scăderea
economiilor înseamnă creşterea ratelor dobânzilor, costuri de creditare mai mari şi scăderea
investiţiilor, conducând toate acestea la scăderea ocupării.
Din aceste motive, crearea de noi locuri de muncă suplimentare nu este un obiectiv
realist pentru politicile active de piaţa muncii. Obiectivul principal ar trebui să fie acela de a
utiliza la maximum potenţialul existent al volumului de ocupare (în limitele succeselor şi
eşecurilor politicilor economice, sociale şi de ocupare) în principal prin evitarea lipsei de
forţă de muncă potrivită. Un obiectiv similar este de a pregăti (sau adapta) oferta de forţă de
muncă (resursele umane) pentru potenţialele dezvoltări ale volumului ocupării în structura
sa internă (îndreptarea spre calificări sporite, o creştere a fluctuaţiei de personal, muncă cu
program redus, etc.).
2.4.MĂSURI “PASIVE” PE PIAŢA MUNCII (MPPM)
21
- prin oferirea de indemnizaţii mai scăzute decât sumele care s-ar putea obţine
prin angajare legală. În acest sens, este mai important ca indemnizaţiile de şomaj
să fie corelate cu posibilităţile de venituri actuale sau posibile în viitor decât să
fie corelate cu veniturile obţinute în trecut.
- Prin plătirea de indemnizaţii mai ridicate în timpul participării la măsuri active
- Prin deducerea din indemnizaţiile normale doar a unei părţi din venitul obţinut
din prestarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durată limitată.
Eficacitatea acestor stimulente este importantă din alte motive. În prezent piaţa
muncii se confruntă cu o gravă neconcordanţă între calificările oferite de persoanele aflate
în căutarea unui loc de muncă şi calificările pe care le pretind angajatorii. Este de asemenea
o neconcordanţă în ceea ce priveşte condiţiile oferite de angajatori şi condiţiile pe care şi le
doresc persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Dar, atâta timp cât angajatorii nu
găsesc personalul de care au nevoie, aceştia nu vor putea crea mai multe locuri de muncă.
Această neconcordanţă este oricum dificil de depăşit. Este dezastruos dacă această
neconcordanţă este susţinută de măsurile pasive pentru piaţa muncii.
22
Politicile de piaţa muncii cuprind toate politicile “active” de piaţa muncii, toate
serviciile de acordare de sprijin financiar sau de înlocuire a veniturilor (denumite de obicei
măsuri “pasive” de piaţa muncii) şi toate politicile care încearcă să influenţeze participarea
persoanelor la piaţa muncii (şcolarizare/instruire, formare profesională, pensionare, etc.).
Măsurile “active” de piaţa muncii (MAPM) încearcă să aducă îmbunătăţiri
calificărilor/abilităţilor ocupaţionale (în cel mai larg sens posibil) ale indivizilor crescând
astfel oportunităţile acestora (competitivitatea) pe piaţa muncii. MAPM cuprind instruire,
pregătire, formare profesională, subvenţionarea ocupării, informare şi orientare
profesională şi mediere/plasare sau alte servicii asemănătoare (cum ar fi sprijinul acordat
pentru mutarea în altă localitate).
Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare împarte măsurile active în
trei categorii (alte măsuri decât medierea/plasarea sau informarea şi consilierea
profesională):
- formare profesională (cuprinde toate tipurile de formare, formare continuă sau
recalificare)
- instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă
- subvenţionare pentru angajare (subvenţionarea ocupării).
Chiar dacă SPO au un impact asupra ocupării şi/sau a şomajului la nivel macro şi
asupra politicilor de piaţa muncii (de exemplu prin furnizarea de informaţii necesare pentru
formularea acestor politici), grupul de lucru consideră că SPO se ocupă mai mult de
politicile active de piaţa muncii şi de cele referitoare la reintegrare şi la acordarea de
beneficii, deoarece principalii clienţi ai SPO sunt indivizi şi programele SPO sunt adresate,
la nivel individual, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatorilor.
Mai concret, funcţiile următoare sunt considerate ca fiind funcţiile SPO:
- mediere/plasare (sau corelare între cererea şi oferta de forţă de muncă)
- informare şi consiliere profesională
- programe sau măsuri active de piaţa muncii
- servicii de acordare de sprijin financiar (pentru şomeri şi participanţi la măsuri
active de piaţa muncii)
- contribuire la formularea politicilor de ocupare şi de piaţa muncii
Funcţiile de mai sus vor fi explicate mai jos în detaliu:
1.medierea/plasarea şomerilor
În această clasificare, medierea/plasarea ar cuprinde toate serviciile care au ca
obiectiv potrivirea/ corelarea între oferta de forţă de muncă (persoane aflate în căutarea
unui loc de muncă, fie şomere angajate şi dorind un alt loc de muncă) şi cererea de forţă de
muncă (locurile de muncă vacante) fără a spori competitivitatea persoanelor aflate în
căutarea unui loc de muncă, fără a modifica condiţiile unui loc de muncă vacant şi fără a
subvenţiona în vreun fel solicitantul pentru a fi angajat sau locul de muncă (angajatorul) –
(ultimele trei precizări reprezintă tocmai elementele datorită cărora medierea/plasarea este
diferită de măsurile active de piaţa muncii).
Medierea/plasarea se adresează tuturor categoriilor şi grupurilor de clienţi (inclusiv
persoanelor cu handicap, altor grupuri de clienţi dezavantajaţi sau altor grupuri ţintă ale
politicii de piaţa muncii, cetăţeni străini care au nevoie de permis de muncă, etc.).
De aceea s-a propus
- clasificarea problemei permiselor de muncă ca şi o funcţie din cadrul medierii/
plasării, atât timp cât calificările persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă
23
nu sunt schimbate sau în cazul în care locul de muncă vacant nu este adaptat sau
subvenţionat
- clasificarea medierii/ plasării persoanelor cu handicap ca fiind un serviciu de
mediere/plasare, atât timp cât calificările deţinute de solicitant nu sunt alterate
sau locul de muncă nu este adaptat sau subvenţionat.
- Clasificarea oricărei corelări de candidaţi pentru locuri de ucenici sau pentru poziţii de
începători ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atât timp cât se face doar o
corelare între cerere şi ofertă fără nici o modificare sau subvenţionare a vreuneia
dintre acestea.
2.Informare şi consiliere profesională(Vocational Guidance)
S-a propus utilizarea termenului de informare şi consiliere profesională (sau
ocupaţională sau privind cariera) ca termen general pentru orice informaţii sau sfaturi
privind
- alegerea,
- pregătirea pentru,
- intrarea într-o
- progresarea în cadrul,
- sau schimbarea unei ocupaţii, cariere, a locului de muncă sau a ocupării în
general
fie acest lucru datorită dorinţei individului, fie datorită condiţiilor de piaţa muncii.
Datorită asemănării procedurilor, nu s-a făcut nici o diferenţă în acordarea acestor
servicii pentru adulţi sau pentru tineri (care au absolvit o formă de învăţământ sau nu) care
încearcă să găsească un loc de muncă sau să urmeze o formă de pregătire pentru prima dată
după ieşirea din cadrul sistemului educaţional.
Ca termen general, informarea şi consilierea profesională este alcătuită din două
sub-funcţii majore, anume
- consilierea profesională – vocational counselling
şi
- informarea profesională – vocational information.
S-a propus ca termenul de consiliere profesională să definească procesul
(desfăşurat în ambele sensuri) care se bazează pe interacţiunea intensă între consilieri şi
clienţii individuali sau în grupuri (omogene), proces care include o identificare în amănunt
a capacităţii şi intereselor clienţilor, înainte de a fi oferite informaţiile care fac parte din
cadrul pachetului mai larg de consiliere.
Spre deosebire de consiliere, informarea profesională reprezintă un proces care se
desfăşoară mai mult într-un singur sens, prin care se oferă informaţii sau sfaturi fără a
evalua în detaliu capacităţile şi interesele clienţilor. Oricum, acest lucru nu se poate face
fără a stabili şi evalua înainte care sunt nevoile de informaţii ale grupurilor ţintă urmând a
se furniza informaţiile conform acestor evaluări anterioare. În plus, informarea profesională
se limitează mai mult sau mai puţin la furnizarea de informaţii, pe când consilierea include
un volum substanţial de sfaturi.
Serviciile de informare profesională pot fi acordate prin intermediul centrelor de informare
şi documentare privind cariera, prin împărţirea de publicaţii (broşuri, reviste, etc), prin
discuţii de informare, prin educaţie privind cariera în şcoli, târguri în domeniul carierei, sau
informaţii difuzate prin radio, televiziune, baze de date, etc.
Informarea şi consilierea profesională – în oricare din aceste forme, de informare sau de
consiliere – este propusă ca o funcţie separată a SPO, deoarece reprezintă de multe ori un
24
serviciu complet. Este oricum parte a serviciilor de mediere/plasare şi a serviciilor de
implementare a măsurilor active de piaţa muncii.
3.Programe active de piaţa muncii
Programele active de piaţa muncii – ca o funcţie SPO – cuprind toate activităţile
care au ca obiectiv îmbunătăţirea competitivităţii (!) pe piaţa muncii a indivizilor sau
şansele de recrutare ale întreprinderilor. Chiar dacă obiectivul final al acestor măsuri este de
a face participanţii să fie în măsură să îşi găsească un loc de muncă “normal” (adică
nesubvenţionat) după participarea la astfel de măsuri (sau set de măsuri), aceste programe
active nu pot garanta angajarea (ocuparea).
MAPM include
- toate tipurile de subvenţii acordate angajatorilor pentru a recruta, forma sau de a
menţine angajate anumite persoane sau grupuri ţintă
- toate serviciile care facilitează acceptarea unor anumite oferte de locuri vacante,
cum ar fi acordarea de sprijin financiar pentru mutarea în altă localitate, etc.
- toate serviciile care îmbunătăţesc calificările/abilităţile (în cel mai larg sens
posibil) solicitanţilor de locuri de muncă (sau ale persoanelor angajate) adică
inclusiv a cunoştinţelor, deprinderilor, calităţilor personale sau sociale,
experienţă în muncă, etc.
Astfel de activităţi include toate tipurile de formare şi instruire (calificare,
recalificare, policalificare, specializare, perfecţionare, iniţiere, formare continuă, instruire în
tehnici de căutare a unui loc de muncă, etc.).
Ele includ de asemenea toate tipurile de subvenţionare a ocupării, fie în cadrul unei
întreprinderi din sectorul privat, fie un program de ocupare în servicii publice (în folosul
comunităţii), fie “Job club”, fie o întreprindere specială subvenţionată de tipul “societate de
ocupare” sau “fundaţie de ocupare”, fie un atelier special sau o întreprindere specială pentru
persoane cu handicap, sau altele asemănătoare.
Măsurile şi programele active de piaţa muncii sunt de obicei strâns corelate cu
serviciile de mediere/plasare şi cele de informare şi consiliere profesională. Pentru şomeri,
astfel de programe şi măsuri sunt concepute în cazul în care eforturile de plasare eşuează
sau se presupune că vor eşua în lipsa unei alte acţiuni suplimentare (creşterea
competitivităţii persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă sau subvenţionarea
angajatorului).
Serviciile de informare şi consiliere profesională reprezintă parte integrantă a
majorităţii măsurilor active pentru şomeri. Pentru clienţii care au un loc de muncă şi care
doresc să-şi schimbe locul de muncă sau calificările, măsurile active se pot limita exclusiv
la informare şi consiliere profesională, deoarece cei care solicită doar sfaturi întreprind
deseori aceste acţiuni de căutarea unui loc de muncă singuri (fără intervenţia ulterioară a
Serviciului Public de Ocupare, sau cu sprijin limitat la sponsorizarea financiară din partea
SPO a anumitor cursuri de formare profesională).
25
ajutoarelor sociale nu conţin elemente legate de piaţa muncii. Chiar dacă şi ajutoarele
sociale sunt de tipul “după nevoi”, pentru obţinerea acestora nu se pun tuturor beneficiarilor
lor condiţii de a fi “activi” în căutarea unui loc de muncă, sau de a participa la măsuri
active. Din acest motiv, al elementelor de piaţa muncii pe care le conţin, serviciile de
acordare de sprijin financiar ne sugerează să le clasificăm ca funcţie a SPO.
Serviciile de acordare de sprijin financiar aşa cum sunt ele prezentate în clasificarea
pe care o propunem ar include toate serviciile de acordare de beneficii care se bazează pe
faptul că o persoană, din motive independente de aceasta, este şomeră sau lucrează cu
program redus (chomage partiel, Kurzabeit), indiferent dacă aceste beneficii sunt plătite
direct şomerului sau sunt plătite acestuia prin intermediul angajatorului.
5.Contribuţii la ocupare şi formularea de politici pentru piaţa muncii
Grupul consideră că
- monitorizarea situaţiei şi tendinţelor de pe piaţa muncii,
- cercetarea (şi evaluarea) pieţei muncii şi a rolului şi impactul SPO,
- şi rolul formal asumat în formularea (şi revizuirea) politicii de piaţa muncii
ca o altă funcţie SPO.
Chiar dacă această funcţie pare a fi mai mult a celor care formulează politicile, este
de asemenea o funcţie care sprijină SPO prin ea însăşi: rezultatele acestei funcţii sunt
esenţiale pentru administrarea serviciilor şi pentru cei care furnizează medierea/plasarea,
informarea şi consilierea profesională, sau serviciilor legate de programe şi măsuri active
pentru piaţa muncii.
Această formulare de politici se poate limita la a contribui cu informaţii la procesul
politic.
Furnizarea de informaţii poate însemna de la simpla colectare şi publicare de
informaţii statistice referitoare la operaţii desfăşurate în cadrul SPO, până la cercetări
complicate bazate pe o sferă largă de date şi informaţii din diferite surse. Funcţia de
formulare a politicilor poate include de asemenea – pentru unele servicii de ocupare – un
rol oficial în formularea sau revizuirea de legi, norme, metodologii şi alte prevederi legale
similare.
Formularea de politici este legată de cadrul mai larg al strategiei naţionale.
Dezvoltarea unor anumite programe sau măsuri la nivel regional, local sau individual (la
nivel de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă sau agent economic) -– care pot fi
denumite ca fiind “formulare de micropolitici” în cadrul unei strategii (legislative) cadru la
nivel naţional – sunt privite ca fiind parte a procesului de implementare şi de aceea
reprezintă alte funcţii ale SPO.
CAPITOLUL 3
26
În locuri şi timpuri diferite, în conjuncturi economice specifice s-a uzat de un
anumit gen de politică şi măsură anti-şomaj. Fiecare ţară se inspiră din experienţa trecută şi
prezentă generală, dar îşi alege în ultimă instanţă căile şi mijloacele proprii. România nu
poate face altfel, multe din măsurile amintite îi pot constitui sursă de inspiraţie. În acelaşi
timp nu trebuie să se uite faptul că şomajul românesc este un şomaj structural. De aceea,
odată cu restructurările tehnologice, cu reorientarea unor sectoare şi ramuri de activititate
cerute de tranziţia la economia de piaţă, trebuie găsite mijloacele necesare pentru a produce
mişcări tot atât de profunde în planul structurii de muncă. .Elasticitatea, maleabilitatea,
adaptarea din mers trebuie să caracterizeze atât oferta cât şi cererea de forţă de muncă.
Supleţea economiei, îmbinarea unităţilor mari cu cele mici şi mijlocii, câmp larg deschis
liberei iniţiative, investiţii în zone cu maximă productivitate, dezvoltarea sectorului
serviciilor de turism, dar mai ales de consum, îmbinarea unor strategii naţionale cu altele
locale sau regionale spre reconversie şi transferabilitate pe de o parte şi un învăţământ
modern bine structurat pe cerinţe, profesii şi raportata la standardele internaţionale, voinţa
de schimbare. În plus oamenii trebuie să conştientizeze faptul că pe parcursul perioadei
active locul de muncă poate fi schimbat, cultivarea disciplinei de a economisi şi de investi
etc. sunt condiţii obligatorii de a căror îndeplinire va depinde echilibrul pe piaţa forţei de
muncă.
Indemnizaţia de şomaj constituie doar o soluţie temporară, subsidiară şi în care se
sprijină şi visează domeniul socialului şi mai puţin pe argument şi motivaţie economică. De
aceea, mai presus de toate, asupra gradului de ocupare îşi vor pune amprenta faptele de
muncă, disciplina riguroasă, fără de care progresul în planul producţiei, al creşterii
economice şi deci al gradului de folosire nu se pot realiza.
În cele ce urmează voi prezenta principalele măsuri şi politici de protecţie socială,
axându-mă pe cela care au ca scop ajutarea şomerilor şi reconversia lor socială.
Acestea au fost schiţate pentru prima dată în România la începutul anilor ’90.Una
din lucrările valoroase apărute în acea perioada a fost lucrarea cu titlul “Schiţa privind
strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România”, semnată de T. Postolache. Ea încerca
să contureze o opţiune politică general acceptată cu privire la măsurile ce trebuiesc luate
pentru a reuşi să se instaureze economia de piaţă în România. Schiţa strategiei propuse
conturează o linie generală în care costurile sociale ale tranziţiei să fie acoperite în bună
măsură, simultan cu apariţia lor în aşa fel încât, chiar în cursul tranziţiei şi nu ulterior, să se
atingă un nivel comparativ cu media europeană la indicatorii sociali de bază. (Postolache,
T., 1990, pag. 12).
Care sunt resursele economice ale unui asemenea program? Este extrem de
instructiv a evoca punctul de vedere ale aceleiaşi Schiţe: “restrângerea acestui obiectiv
poate fi realizată prin reducerea ratei acumulării, creşterea eficienţei economice şi atragerea
de capital străin… şi împrumuturi în limite raţionale în special pentru informatizare şi
tehnologii de vârf”(Postolache, T., 1990, pag. 12-13)
Se prevedea totodată o relansare imediată a economiei: un ritm mediu anual de
creştere a PIB-ului de 3,7-3,8% (era estimat la data publicării lucrării “Schiţa privind
strategia înfăptuirii economiei de piaţă”, aprilie 1990, n. a.). În acele condiţii, în funcţie de
mărimea împrumutului extern contractat, se prevedea ca între 1995 şi 2002 consumul
populaţiei România să ajungă la indicatorii de bază, la nivel mediu european.
La începutul anului 1990 nu era aşteptat un declin semnificativ al economiei, cu
excepţia celui rezultat din ajustarea unor anumite ramuri şi întreprinderi. Spre sfârşitul
27
anului 1990, când declinul începuse să devină evident semnificaţia lui era încă cu mult
subestimată. Când a început să se discute în guvern această problemă, ministrul de stat
însărcinat cu economia din acea perioadă a oferit următoarea explicaţie: scăderea producţiei
este datorată reducerii săptămânii de lucru. În curând lucrurile s-au dovedit a fi mult mai
grave.
Despre protecţia socială se vorbea de asemenea în termeni destul de vagi în acea
perioadă. Problemele sociale cu care urma să se confrunte societatea erau subestimate.
Era normal ca accentul să cadă mai mult pe promovarea unor principii generale, ca
de exemplu necesitatea formelor active de protecţie , atrăgându-se atenţia asupra unor
pericole de lung termen, înalt stabile şi reproductive, apariţia uni şomaj cronic de lung
termen etc. (Zamfir, C., 1990). Reforma sistemului de protecţie socială era văzută în
următorii termeni:
a)Sistemul de protecţie socială moştenit era considerat a fi suficient de amplu încât
să nu aibă nevoie de reconsiderări prea radicale. Sistemul de pensii era înalt comprehensiv,
cu o metodologie administrativă relativ bine pusă la punct. O nouă legislaţie care să
propună noi principii şi să le corecteze pe cele vechi era programată să se realizeze rapid.
Astfel, în “Schiţa privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România” se prevedea
ca Proiectul Legii Asigurărilor Sociale va fi depus în septembrie 1990. În planul primului
guvern de după alegeri acest proiect de lege era prevăzut să fie înaintat în discuţia
guvernului în ianuarie 1991.
Protecţia muncii se regăsea într-un sistem legislativ relativ bine pus la punct, care
avea nevoie de corecţii, dar nu de schimbări dramatice. Singurul punct problematic îl
constituia problema pensiilor în agricultură, dar problema era considerată a fi mai de grabă
o moştenire a vechiului sistem cooperatist şi soluţionabilă fără mari dificultăţi.
Sănătatea şi învăţământul erau gratuite şi ridicat comprehensiv. Problema era mai
degrabă a resurselor şi a modernizărilor. Alocaţiile pentru copii existau. Ceea ce trebuia
făcut era ca sistemul să fie generalizata la toate familiile nu numai la cele salarizate de stat
şi reconsiderate întrucâtva măsurile pe care se fonda. La sfârşitul anului 1990 proiectul de
lege cu privire la alocaţiile pentru copii era deja elaborat.
b)Dezvoltarea acelor elemente specifice economiei de piaţă. elementul considerat a
fi cel mai important aici era instaurarea unei forme de sprijin pentru noua economie. Deja
din mai 1990 se instituise ajutorul de şomaj. Legea ajutorului de şomaj, care crea sistemul
de protecţie socială a şomerilor a fost adoptată de către Parlament în ianuarie 1991(Legea
nr. 1/1991), înainte de apariţia propriuzisă a unui şomaj semnificativ: în 1991, rata
şomajului a atins 1,8%, saltul semnificativ fiind făcut de abia anul următor: 8,4%.
c)Schimbarea raportului dintre veniturile directe şi transferurile sociale în raport cu
veniturile primare. Cea mai spectaculoasă schimbare a reprezentat-o eliminarea
subvenţiilor la produsele de strictă necesitate. Retragerea subvenţiilor trebuia însă să fie
însoţită pe de o parte de creşterea veniturilor primare, iar pe de altă parte de creşterea
transferurilor prin sistemul protecţiei sociale.
d) În prima perioadă de după revoluţie (până în primăvara anului 1991) în sfera
politicii sociale, poate şi datorită lipsei presiunii, pentru dezvoltarea propriu-zisă a
sistemului de protecţie socială, a predominat preocuparea pentru promovarea unor noi
reglementări în relaţiile de muncă. Într-un interval de câteva luni a fost promovat un pachet
de legi referitor la acest domeniu: Legea şomajului, Legea sindicatelor, Legea contractelor
colective de muncă, hotărâri guvernamentale cu privire la salarizarea în instituţiile bugetare
şi în întreprinderile economice proprietate de stat.
28
Referitor la atenuarea fenomenului şomajului s-au adus îmbunătăţiri Legii nr.
1/1991, privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională. S-a prelungit
astfel durata acordării ajutorului de şomaj de la 180 la 270 de zile. Ca urmare a acestei
prelungiri s-a mărit cota de participare a agenţilor economici la crearea fondului de şomaj
de la 4 la 5% din salariul brut al angajaţilor. În plus, pentru persoanele cărora le-a expirat
perioada de acordare a ajutorului de şomaj s-a legiferat acordarea unei alocaţii de sprijin de
cel mult 18 luni, cu posibilitatea calificării sau recalificării. Aceste persoane sunt permanent
sprijinite să se încadreze în muncă; este vorba de Legea nr. 86/1992, care a modificat şi
completat Legea nr. 1/1991. Pe de altă parte, au fost elaborate şi s-a aplicat legea privind
angajarea în muncă a absolvenţilor superior, liceal şi postliceal , promoţia 1991-1992, prin
care au fost stimulaţi agenţii economici care încadrează aceşti absolvenţi, acordându-se
acestora din fondul de şomaj lunar 70%, respectiv 60% din salariul minim brut indexat pe
ţară pe o perioadă de 9 luni( Legea nr. 97/1992).
Tot ca măsuri şi politici anti-şomaj putem aminti cele trei programe de bază ce s-au
desfăşurat în 1992, în cadrul Departamentului forţei de muncă şi şomajului:
1) Programul privind reorientarea forţei de muncă disponibile în raport cu cerinţele
agenţilor economici din sectorul privat
2) Programul privind perfecţionarea pregătirii profesionale a tuturor categoriilor de
personal
3) programul privind sistemul de indicatori, de diagnoză şi prognoza resurselor de
muncă
În perioada următoare(anul 1992) au avut loc următoarele acţiuni:
1) Au fost analizate împreună cu ministerele şi departamentele economice
disponibilizările de personal prezentate în programul de restructurare şi au fost
elaborate studii privind posibilităţile de redistribuire şi recalificare a acestui personal, în
vederea reintegrării profesionale.
2) A fost elaborat un program de recalificare a şomerilor care a asigurat într-o măsură
satisfăcătoare preluarea în cursuri de recalificare a numărului sporit de şomeri din
semestrul al doilea al anului 1992 şi din anul 1993
3) S-a realizat dezvoltarea reţelei de centre de pregătire a şomerilor prin organizarea de
centre-pilot împreună cu Banca Mondială şi cu Germania, Italia, Israel
4) Au fost elaborate planuri de învăţământ şi programe analitice ale cursurilor de
recalificare a şomerilor, şi s-a adaptat la condiţiile României un program de pregătire a
micilor întreprinzători obţinut din S.U.A., pentru instruirea viitorilor întreprinzători
5) S-au organizat în cursul anului 1992 2 oficii de muncă pilot la Piteşti şi în sectorul 1 al
municipiului Bucureşti, cu sprijinul Employment Service din Anglia, precum şi unul la
Braşov, cu Oficiul Federal al Muncii din Nurnberg – Germania care a cuprins
următoarele activităţi: proiectarea sistemului informaţional şi informatic privind
activităţile de şomaj, piaţa muncii, fondul de şomaj, medierea muncii, elaborarea
proiectelor de amenajare a oficiilor forţei de muncă şi executarea lu crărilor de
construcţie şi dotare; şcolarizarea întregului personal al oficiilor forţei de muncă;
elaborarea modelului de creştere a autonomiei financiare pentru oficiile forţei de muncă
în scopul cointeresării acestora în urmărirea gradului de ocupare a forţei de muncă din
judeţ.
După 1993, s-au luat de către autorităţi măsuri legislatative în domeniul protecţiei
sociale a şomerilor. În afară de modificările şi republicările aduse Legii 1/1991 prin Legea
nr. 87/1992 a fost emisă Ordonanţa nr. 32/1994 privind încadrarea în muncă a absolvenţilor
29
instituţiilor de învăţământ (ca şi completare a Legii 87/1992). Potrivit acestei ordonanţe
agenţii economici cu capital de stat sau privat, precum şi instituţiile publice care încadrează
absolvenţi cu contract individual de muncă, pe o perioadă nedeterminată, primesc pentru
fiecare absolvent, astfel angajat, pe o perioadă de 9 luni de la angajare, o sumă reprezentând
70% din salariul lunar minim brut pe ţară, indexat, pentru persoanele cu studii superioare,
şi respectiv 60% pentru celelalte categorii de absolvenţi.
În 1995 a demarat proiectul “ Informare şi consiliere privind cariera”, care este o
subcomponentă a proiectului MMSS “ Ocupare şi protecţie socială”. Acesta este un proiect
cu o durată de cinci ani, aflat acum în faza finală şi care implică specialişti din Ministerul
Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Tineretului şi
Sportului.
A rezultat o reţea de centre de informare şi consiliere în cariera la nivelul întregii
ţări, care cuprinde 500 de unităţi şcolare, 227 de agenţii pentru ocuparea forţei de muncă
locale şi 47 de centre de informare pentru tineret.
Aceste cursuri sunt organizate, fie la cererea angajatorilor cu care ANOFM are
convenţii de angajare a 100% dintre şomerii absolvenţi, fie organizate în întâmpinarea
pieţei muncii, cu convenţie de angajare a 60% dintre absolvenţi.
Începând cu anul 1997, urmare a concedierilor colective ce au survenit din cauza
restructurărilor, privatizărilor şi lichidării unor întreprinderi, au apărut o serie de Ordonanţe
care veneau în sprijinul persoanelor disponibilizate. Complexitatea problemelor apărute pe
piaţa muncii în noul context socio-economic, a dus la apariţia unei noi forme de organizare
a Oficiului pentru Şomaj care a devenit prin Legea nr.145/1998 Agentia Nationala pentru
Ocupare şi Formare Profesională. Ca urmare a modificării Legii nr. 145/ 1998, prin
Ordonanţa nr. 294/20001, aceasta instituţie se numeşte astăzi Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Prin Hotărârea de Guvern nr. 4/1999 a fost aprobat
Statutul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, modificat şi completat prin
Hotărârea Guvernului nr. 260/2001.
Privatizarea întreprinderilor şi restructurarea lor presupun eliberări masive de
personal. Pentru a preveni efectele negative ce urmează acestor acţiuni Guvernul României
a elaborat Ordonanţa de Urgenţă nr. 9/1997, cu privire la unele măsuri de protecţie, pentru
persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a
concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare.
În capitolul II al Ordonanţei mai sus menţionate se stabilesc măsurile active de
protecţie. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Direcţia generală a Protecţiei Sociale au
obligaţia de a acorda servicii de preconcediere, asistarea societăţilor comerciale şi a
regiilor autonome la elaborarea programelor de reconversie profesională, precum şi în
pregătirea şi orientarea individuală a salariaţilor.
Pe baza aceleiaşi ordonanţe s-a constituit Comitetul Naţional de Coordonarea a
măsurilor active de combatere a şomajului, organism tripartit a cărui componenţă a fost
aprobată de guvern la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. În fiecare judeţ
s-a constituit un astfel de comitet. La nivelul Ministerului Muncii şi al Protecţiei Sociale s-
au creat grupuri de intervenţie rapidă care colaborează cu conducerea societăţilor
comerciale, organizaţiilor sindicale şi patronale precum şi cu alte organizaţii care pot
contribui la realizarea măsurilor active.
Suma totală de bani acordată cu titlul de plată compensatorie se stabileşte pentru
fiecare persoană cu o vechime de cel puţin 6 luni. Cuantumul acestei sume este de 6,9 12
salarii medii nete pe economie, în funcţie de vechimea în muncă. Suma de bani acordată
30
poate fi majorată cu cel mult 3 salarii medii nete pe economie , în cazul în care beneficiarul
are domiciliul într-o zonă geografică cu un nivel al ratei şomajului de cel puţin 12%.
Programul de guvernare al actualului guvern prevede o serie de măsuri privind
politica socială. Obiectivele guvernului în domeniul şomajului sunt de ordin profilactic şi
indemnitar. Ele vizează:
1) păstrarea numărului de şomeri în limite suportabile, care să nu producă
disfuncţionalităţi sociale, urmărind stabilizarea numărului şomerilor, corelat cu
evoluţia restructurării la un procent de 5% la sfârşitul mandatului
2) Crearea unui sistem care să faciliteze angajarea şomerilor şi a celor aflaţi în pericol
iminent de a-şi pierde locul de muncă prin:
a) suportarea din fondul de şomaj a unei părţi din salariul angajaţilor şomeri pe
o perioadă de 1-2 ani. Această măsură se va aplica cu precădere tinerilor
absolvenţi şi celor care au urmat cursuri de reconversie profesională,
calificându-se în meserii căutate pe piaţa forţei de muncă
b) acordarea de facilităţi băneşti pentru finanţarea agenţilor economici care
participă la reconversia socială a şomerilor
c) asigurarea unei compensaţii băneşti pentru pierderea fortuită fără vina
salariatului a serviciului, care să asigure un venit suficient traiului decent
Programul de guvernare cuprinde totodată măsuri pentru reducerea şomajului şi
facilitarea angajării prin:
a)defiscalizarea costului forţei de muncă prin reducerea contribuţiei la asigurările
sociale şi fondul de şomaj
b)subvenţionarea salariilor din fondul de plată a salariaţilor proveniţi din rândul
şomerilor şi a beneficiarilor de ajutorul de integrare profesională
c)mărirea perioadei de subvenţionare până la 12-18 luni
d)mărirea părţii subvenţiilor din salariu la nivelul salariului mediu pe economie cu
asumarea de către angajator a obligaţiei de a garanta stabilitatea în muncă a persoanelor în
cauză, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; se va acorda prioritate absolvenţilor
de învăţământ şi persoanelor care au urmat cursuri de reconversie profesională
e)instituţionalizarea unei agenţii naţionale de plasare a forţei de muncă cu o
componenţă tripartită
f)aplicarea unei politici de încadrare a salariaţilor pe fracţiuni de norme
În anul 2001, în domeniul ocupării forţei de muncă şi protecţiei şomerilor au fost
realizate următoarele acţiuni:
Elaborarea politicii privind ocuparea forţei de muncă în concordanţă cu orientările
UE; în acest sens s-a elaborat proiectul de Lege privind Sistemul asigurărilor pentru
şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă care a fost transmis Camerei Deputaţilor,
spre dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă;
a fost elaborat Proiectul de Lege privind egalitatea de şanse între femei si bărbaţi
Proiectul noului Cod al Muncii se află în curs de elaborare;
S-a propus completarea Legii nr.132/1999 in sensul de a atribui Consiliului National
de Formare Profesională a Adulţilor responsabilităţi ce decurg din prevederile
Ordonanţei Guvernului nr.129/2000;
Legea nr.312/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/1999
privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi
31
desfăcute ca urmare a concedierilor colective - publicată în Monitorul Oficial al
României nr.365/6.07.2001;
Construirea bugetului Fondului pentru plata ajutorului de şomaj astfel încât să reflecte
încurajarea politicii de măsuri active; în acest sens s-a realizat Bugetul Fondului pentru
plata ajutorului de şomaj şi a fost aprobat în mai 2001;
Dezvoltarea capacităţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă de a
implementa /subcontracta servicii pentru realizarea măsurilor active. În realizarea
obiectivului propus, a avut loc o creştere a ponderii măsurilor active în detrimentul
celor pasive, de la 2% la 13,4%;
Începând cu anul 2002, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a promovat un nou
act normativ în domeniul ocupării forţei de muncă şi a protecţiei şomerilor – Legea
76/2002, Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă.
Această lege conţine prevederi exprese de stimulare a angajatorilor pentru realizarea
lucrărilor şi activităţilor publice de interes comunitar, stimularea angajatorilor pentru
încadrarea în muncă a şomerilor aparţinând unor categorii defavorizate.(vezi Anexa 1).
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va elabora standardele ocupaţionale în
regim armonizat cu cele europene. De asemenea, Începând cu anul şcolar 2001 – 2002 s-a
trecut la optimizarea planului de învăţământ împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
în scopul reglării raportului dintre cerere şi oferta pe piaţa muncii.
Se încearcă identificarea unui pachet de măsuri şi acţiuni care să conducă la
orientarea şi recalificarea forţei de muncă disponibilizate spre structuri, meserii şi ocupaţii
cerute pe piaţa muncii.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale participă cu un reprezentant în consiliul de
administraţie al Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesionale şi Tehnic.
Centrul derulează Programul de combatere a marginalizării şi excluderii sociale şi
profesionale a tinerilor care au abandonat învăţământul obligatoriu şi nu au dobândit
competenţe minime necesare ocupării unui loc de muncă (A doua şansă – Educaţia 2000).
Prin Hotărârea de Guvern nr. 430/25 aprilie 2001 s-a aprobat strategia Guvernului
României de Îmbunătăţire a Situaţiei Romilor. Concepută pe o perioadă de zece ani (2001 –
2010), cu un plan de măsuri pe termen mediu de patru ani (2001 – 2004), Strategia se va
aplica pe arii sectoriale de responsabilitate, cu sarcini precise stabilite pe instituţii. De altfel,
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, ANOFM şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării
colaborează pentru realizarea unui program anual de sprijinire a tinerilor absolvenţi în
vederea angajării şi monitorizarea evoluţiei profesionale a tinerilor romi cu studii
superioare.
S-a încheiat un nou protocol privind colaborarea dintre Ministerul Muncii şi
Solidarităţii Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Tineretului şi Sportului
şi ANOFM în vederea continuării activităţii în cadrul proiectului “Informare şi consiliere
privind cariera”.
32
activă are ca şi efect creşterea ocupării forţei de muncă fie prin crearea de noi locuri de
muncă fie prin facilitarea accesului la locuri de muncă vacante.
Cele mai importante măsuri active aplicate de autorităţi au fost:
1) Asociaţii antreprenoriale ale şomerilor
Obiectivele pe termen scurt ale acestei măsuri se concretizează în oferirea de posibilităţi
de a lucra pe cont propriu pentru potenţialii şomeri, iar pe termen lung se concretizează în
crearea de locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat.
2) Job Club
Această măsură activă nu are rezultate spectaculoase în ceea ce priveşte ocuparea
masivă a forţei de muncă într-un timp foarte scurt , dar acţionează acolo unde există un
mare minus în atitudinea celor care caută locuri de muncă şi anume în mobilitatea lor pe
piaţa muncii.
Crearea unui Job Club asigură facilitatea accesului la locuri de muncă şi reducerea
şomajului de lungă durată, pe termen scurt sprijină pe cei aflaţi în căutarea unui loc de
muncă.
3) Incubatorul de afaceri
Ca şi obiective pe termen lung se pot aminti sprijinirea persoanelor care doresc să
dezvolte mici afaceri pentru crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat ,
iar pe termen scurt se concretizează în crearea de noi locuri de muncă.
4) Medierea muncii
Nu are drept scop crearea de locuri de muncă, ci facilitarea accesului la locurile de
muncă existente. De asemenea medierea muncii îşi propune sprijinirea agenţilor economici
în recutarea sau satisfacerea cerinţelor cantitative sau calitative de personal.
Medierea muncii mai are ca şi scop facilitarea accesului la locurile de muncă şi
reducerea şomajului, precum şi corelarea cererii cu oferta de muncă (în cadrul Direcţiilor
Generale de Muncă şi Protecţie socială există Biroul de mediere a muncii care ţine o
evidenţă a locurilor de muncă vacante, oferind informaţii solicitanţi lor).
5) Pregătire profesională în meseriile cerute pe piaţa muncii
Pregătirea profesională este o măsură clasică de combatere a şomajului. Pentru a
veni în sprijinul persoanelor neîncadrate în muncă sau a celor care doresc o recalificare şi în
special a şomerilor se organizează cursuri de recalificare. Cursurile organizate pentru
şomeri sunt gratuite, la terminarea cursului beneficiind în marea majoritate de un loc de
muncă.
6) Servicii pentru comunitate
Programele generate de comunităţi pentru ocuparea forţei de muncă se desfăşoară
de mulţi ani în Occident. obiectivele unor astfel de măsuri se concretizează în dezvoltarea
simţului de apartenenţă la o comunitate, iar pe termen scurt se referă la crearea de servicii
şi facilităţi pentru comunitate, asigurarea de locuri de muncă pentru anumite grupuri cum ar
fii: tinerii, femeile, persoanele de peste 50 de ani.
7) Subvenţii pentru locuri de muncă create pentru şomeri de către patroni
În perioada în care salariatul este subvenţionat, foştii şomeri acumulează experienţă
de muncă iar patronii îşi asumă responsabilitatea calificării, recalificării profesionale a
acestora.
Obiectivele pe termen lung sunt stimularea patronilor de a angaja categorii
defavorizate de şomeri, crearea de locuri de muncă, iar pe termen scurt se concretizează în
facilitarea accesului la locuri de muncă pentru categorii defavorizate de şomeri.
8) Servicii de intervenţii în caz de eliberări masive de personal
33
9) Dispecerat pentru locuri de muncă temporare
Obiectivele pe termen lung ale acestei măsuri active sunt: stimularea mobilităţii forţei
de muncă pentru acceptarea de locuri de muncă temporare şi ocazionale, încurajarea creerii
de locuri de muncă temporare şi ocazionale, facilitarea accesului la locuri de muncă
temporare în funcţie de cerinţele pieţii.
10) Târg de locuri de muncă
Prin intermediul acestei măsuri active se oferă posibilitatea celor care solicită şi care
oferă forţă de muncă de a se întâlni în mod direct şi de a-şi prezenta oferta. această metodă
oferă avantaj patronilor şi celor aflaţi în căutare de locuri de muncă, de a avea discuţii
preliminare, înaintea interviului propriu-zis.
11) Asistenţa pentru micii întreprinzători
Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii este printre sursele cele mai dinamice de creare
de locuri de muncă. Serviciile dedicate dezvoltării acestui sector pot contribui în mod
substanţial la echilibrarea balanţei cerere-ofertă de forţă de muncă. aceste servicii se
concretizează în:
a)consultanţă în afaceri;
b)instruire antreprenorială;
c)acordarea de credite cu dobândă bonificată
Conform Legii nr. 1/1992 prin Direcţia Generală a Muncii şi Protecţiei Sociale se
acordă credite în condiţii avantajoase cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată
trimestrial, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii în scopul creerii
de noi locuri de muncă, în special pentru şomeri. Pentru ca o întreprindere să poată
beneficia de acest credit trebuie să angajeze minimum 50% din personal din rândul
şomerilor.
12) Facilitarea tranziţiei din şcoală pe piaţa forţei de muncă
Dezvoltarea spiritului antreprenorial la tineri este o preocupare cu tradiţie în
sistemele occidentale de învăţământ. Obiectivele unei asemenea măsuri active pe termen
lung sunt: prevenirea şomajului în rândul tinerilor, iar pe termen scurt are ca şi efect
dezvoltarea încă din şcoală la viitoarea forţă de muncă a spiritului antreprenorial.
13) Informare şi documentare pentru piaţa muncii
Desele schimbări care au loc pe piaţa muncii într-o economie de piaţă conduc la
necesitatea de a cunoaşte, de a actualiza informaţiile de care au nevoie atât ofertanţii cât şi
solicitanţii de forţă de muncă.
Pentru realizarea acestor măsuri active sunt necesare resurse concretizate în spaţii,
echipamente, personal calificat şi posibilităţi financiare.
Ocuparea forţei de muncă în România rămâne una dintre zonele cele mai tensionate
ale tranziţiei. Principala tendinţă care se manifestă în ultimii 11 ani în ceea ce priveşte
volumul ocupării forţei de muncă este continua sa reducere. Procesul este generat atât de
evoluţiile demografice – cu o mai mică influenţă, deocamdată, reducerea drastică a
34
natalităţii şi a sporului natural începând să se manifeste în acest deceniu – cât, în special, de
capacitatea redusă de absorbţie a economiei.
Ca urmare, în perioada 1990-2000, populaţia civilă ocupată s-a redus cu 2.200.000
persoane, iar numărul de salariaţi cu aproximativ 3500 mii persoane. În acelaşi interval, rata
brută de ocupare a populaţiei totale s-a diminuat de la 46,7% la 38,4%, iar a persoanelor în
vârstă de 15-64 ani de la 72,7% la 57,5%.
Tendinţele demografice, îndeosebi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, ca şi
diminuarea ratei populaţiei ocupate au condus la modificări importante în ceea ce priveşte
raportul de dependenţă economică, observabil în creşterea numărului persoanelor
dependente de populaţia care contribuie la asigurările sociale şi constituirea resurselor
statului.
În România, în anul 2000, rata de activitate masculină era evident mai mare
decât rata de activitate feminină (57,5% faţă de 46,5%)aceasta din urmă situându-se, însă,
la nivelul celei atinse de ţările dezvoltate, semnificând o participare importantă a femeii la
activitatea economico-socială.
INDICATORI
ANUL Populaţia totală Populaţia. Numărul de Rata brută
(Mii pers.) civilă ocupată salariaţi de
(Mii pers.) ocupare
1990 23206,7 10839,5 8142,2 46,7
1991 23185,1 10786 7483,5 46,5
1992 22789 10458 6627,4 45,9
1993 22755,3 10062 6385,3 44,2
1994 22730,6 10011 6200,6 44
1995 22681 9493 6047,7 41,9
1996 22607,6 9379 5893,9 41,5
1997 22545,9 9023 5399,1 40
1998 22488,6 8813 5181,6 39,2
1999 22455,5 8419,6 4761 37,5
2000 22435,2 8629 4623 38.4
Sursă: Anuarul 2001,Institulul Naţional de Statistică
35
Aceste tendinţe exercită o puternică influenţă asupra sistemului de calificări, asupra
posibilităţii de identificare a nevoilor viitoare de formare profesională, asupra relaţiei dintre
cererea de forţă de muncă şi oferta sistemului de educaţie şi formare profesională.
La nivelul sectorului primar (agricultură,silvicultură,economia vânatului) populaţia
activă implicată în acest domeniu a fost de 3.144.000 persoane în 1990, crescând la
3.320.000 de persoane în anul 1996 şi atingând valoarea de de 3.570.000
în anul 2000.Numărul persoanelor angajate în sectorul secundar (industrie şi construcţii)
a cunoscut în perioada 1990-2000 un fenomen de scădere acccentuată, dela 4.711.000 în
anul 1990, la 3.193.00 în anul 1996 respectiv 2.708.000 în anul 2000.
Această scădere importantă a numărului de persoane ocupate în acest domeniu are
mai multe explicaţii între care: pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere pentru produsele
româneşti, transformarea fostei economii de stat centralizate într-o economie de piaţă care
are la bază rentabilitatea economică, creşterea masivă a preţurilor la utilităţi şi respectiv
incapacitatea fostelor întreprinderi industriale de a produce în condiţiile de calitate şi de
preţ cerute de piaţă, rezultând de aici concedieri masive din fostele mari întreprinderi de
stat şi regiile cu pierderi:minerit etc.
Din punctul de vedere al grupării persoanelor active pe cele trei sectoare de
activitate , România prezintă o structură defavorabilă, cu o pondere mare şi în creştere a
populaţiei active din sectorul primar şi cu o pondere destul de redusă a serviciilor. În
condiţiile în care competitivitatea în sectorul industriei este greu de dobândit datorită
costurilor mari pe care le implică, şansa economiei româneşti ar fi dezvoltarea acentuată a
sectorului serviicilor pentru a compensa scăderea valoriii produsului intern brut datorită
scăderii dimensiunii sectorului industriei şi construcţiilor.
Tabelul 3.2.
Structura populaţiei civile ocupate în România, pe sectoare economice, în perioada 1990-2000
SECTOARE ECONOMICE
ANUL Agricultură Industrie şi Servicii
construcţii
1990 29,1 43,5 27,4
1991 29,8 39,9 30,3
1992 33 37,1 29,9
1993 36 35,8 28,2
1994 36,5 34,4 29,1
1995 34,5 33,6 31,9
1996 35,5 34,3 30,2
1997 37,6 32 30,4
1998 38,1 30,7 31,2
1999 41 24,4 30,4
2000 41,3 27,3 29,4
ursă : Anuarul 2001, Institutul Naţional de Statistică
36
În ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate după criteriul statutului profesional,
principalele schimbări se referă la:
reducerea ponderii salariaţilor în cadrul populaţiei civile ocupate (de la 75,1% în 1990
la 53,5% în 2000);
sporirea numărului de lucrători pe cont propriu (17,1% în 1994 şi 21% în 2000) şi a
lucrătorilor familiali neremuneraţi, categorie din care face parte şi populaţia care
lucrează în agricultură (15,2%, respectiv 17,1% în aceiaşi ani de referinţă);
menţinerea la un nivel relativ constant a numărului patronilor.
Legat de structura populaţiei active după sexe,există mai multe ramuri ale
economiei naţionale în care populaţia activă este majoritar feminină .Cele mai importante
dintre aceste sunt: sănătate şi asistenţă socială (77,7%),învăţământ (67,45%), activitate
hotelieră şi de alimentaţie publică (63%), comerţ(51%).
În anul 2000, distribuţia populaţiei ocupate pe grupe de ocupatii era structurată, în
principal, pe următoarele categorii:
conducători şi funcţionari superiori din administraţia publică şi din unităţile
economico-sociale - 2,1%
specialişti cu ocupaţii intelectuale sau ştiinţifice - 6,4%
tehnicieni, maiştri şi asimilaţi - 8,1%
funcţionari administrativi - 3,9%
lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi - 6,8%
agricultori şi lucrători calificati în agricultură, silvicultură şi pescuit - 39,7%
muncitori / meseriaşi - 16,5%
alte categorii de ocupaţii - 16, 5%
Ratele de activitate pe grupe de vârstă au avut următoarele valori:
pentru grupa de vârstă 15-24 de ani: 43,1%
pentru grupa de vârstă 25-34 de ani:84,5%
pentru grupa de vârstă 35-49 de ani: 85%
pentru grupa de vârstă 50-64 de ani:57,8%
pentru grupa de vârstă 65 de ani şi peste: 35,7%
Structura populaţiei ocupate în funcţie de statutul educaţional relevă faptul că unei
ponderi de aproape 2/3 din total îi corespunde o instruire de nivel secundar sau superior,
situaţie care permite aprecierea că forţa de muncă din România dispune de o pregătire de
nivel ridicat. Luând în considerare criteriul vârstei, gradul cel mai înalt de instruire
corespunde persoanelor din grupele de 25-34 ani (aproximativ 90%) şi 35-49 ani (77%).
Reducerea volumului ocupării forţei de muncă este acompaniată de apariţia şi
extinderea şomajului. Numărul şomerilor înregistraţi creşte semnificativ în 1992, odată cu
transformările implicate de trecerea de la economia planificată la economia de piaţă.
Fenomenul îşi continuă curba ascendentă până în 1996, când se reduce semnificativ,
după care îşi reia tendinţa crescătoare; acest fenomen continuă până în anul 1999 ca urmare
a accelerării procesului de privatizare, restructurare şi lichidare a unor întreprinderi, rata
şomajului atingând un maxim al perioadei post-decembristede, 11,8%. În ultimii 2 ani,
datorită unei oarecare macrostabilizări economice şi datorită creşterii economice precum şi
politicilor sociale aplicate şomajul îşi schimbă evoluţia, trecând la o curbă descendentă
astfel că la sfârşitul anului 2001 numărul şomerilor înregistraţi era de 826.932 persoane,
reprezentând o rată de 8,6%;
Tabelul 3.3
37
Evoluţia şomajului în perioada 1991-2001
INDICATORI
ANI ŞOMERI Beneficiari de Beneficiari Şomeri Rata şomajului
TOTAL de alocaţie neindemnizaţi
ajutor de şomaj de sprijin
1991 337440 265978 _ 71642 3%
1992 929019 602957 239642 86420 8,2%
1993 1164705 549785 516059 98861 10,4%
1994 1223925 504284 564066 155575 10,9%
1995 998432 317142 457079 224211 9,5%
1996 657564 202233 594457 95874 6,6%
1997 881435 438044 217959 225432 8,9%
1998 1025056 402980 390038 232038 10,4%
1999 1130296 386517 445992 258475 11,8%
2000 1007131 307065 391932 255220 10,5%
2001 826932 245427 286214 219242 8,6%
Sursa: Anuarul 2001,Institutul Naţional de Statistică; Raportul A.N.O.F.M. pe anul 2001
Figura .3.1
38
Figura 3.2
La nivelul anului 2000, structura populaţiei de şomeri după nivelul de pregătire a
fost următoarea: şomeri cu studii superioare – 3,7%, şomeri cu studii postliceale şi tehnice
de maiştri – 2,7%, cu liceu – 40,9%, şcoală profesională şi de ucenici – 29,7%, gimnaziu –
17,9%, şcoală primară – 3,8% şi fără şcoală absolvită – 1,3%. Proporţiile respective se
menţin, în general, şi în cadrul grupei de vârstă 15-24 ani.
De altfel, trebuie menţionat că tinerii în vârstă de 15-24, iar din această grupă
femeile şi cei rezidenţi în mediul urban reprezintă categoriile cele mai vulnerabile în faţa
riscului de şomaj. În mod constant, rata şomajului corespunzătoare grupurilor menţionate a
fost de aproximativ 3 ori mai mare decât rata medie.
Modul de distribuţie a ratei şomajului, pe grupe de vârstă, la nivelul anului 2000,
reflectă aceeaşi situaţie: ponderea mult mai ridicată a şomajului în rândul tinerilor şi
reducerea acesteia pe măsură ce se înaintează în grupele superioare de vârstă .
La cele de mai sus trebuie adăugat un alt fapt alarmant: în 2000, peste 80% dintre
şomerii intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii erau în vârstă de 15-24 ani. Situaţia nu
este specifică numai anului menţionat, ci este o continuare a tendinţelor înregistrate şi în
anii anteriori. Această stare de fapt conduce la concluzia că există încă deficienţe de
comunicare şi transparenţă între cererea de forţă de muncă şi oferta de calificări a
sistemului de educaţie şi formare, că şcoala încă „produce şomeri”. În acelaşi timp,
dificultăţile de identificare a nevoilor viitoare de forţă de muncă, de calificări, generată de o
39
anumită lipsă de coerenţă a strategiei de dezvoltare a economiei constituie una dintre
explicaţiile situaţiilor menţionate.
Durata medie a şomajului, în 2000, înregistrează o scădere faţă de anii precedenţi,
fiind de 16,0 luni, faţă de 17,8 luni în 1996, cu diferenţe importante pe grupe de vârstă: 12,5
luni pentru şomerii de 15-24 ani, 17,3 luni pentru cei de 25-34 ani, 18,7 luni pentru şomerii
de 35-49 ani şi 20,3 luni pentru cei în vârstă de 50 ani şi peste. Riscul cel mai mare pentru
şomajul de lungă durată îl prezintă, aşadar, persoanele de peste 50 de ani, acestea fiind, în
general, mai greu acceptate de angajatori şi mai puţin deschise spre diferite forme de
recalificare şi reconversie, care, eventual, le-ar facilita reinserţia profesională.
Persoanele care se aflau în şomaj de peste un an în 2000 reprezentau 44,3% din
total, în scădere cu 7 puncte procentuale faţă de anii 1996-1997, dar în creştere cu 2,4
puncte procentuale faţă de anul 1998. O proporţie importantă dintre acestea sunt persoane
descurajate, care au renunţat să mai caute un loc de muncă. Îngrijorător este, în acelaşi
timp, faptul că aproximativ 50% din numărul total al persoanelor descurajate care au încetat
să mai caute de lucru erau tineri în vârstă de 15-24 ani (51% bărbaţi şi respectiv 49,5%
femei), mai mult cu 7 puncte procentuale faţă de anul 1997.
După cum am mai amintit, şomerii, inclusiv absolvenţii diferitelor niveluri de
educaţie şi formare profesională iniţială care nu au fost niciodată încadraţi în muncă,
beneficiază de o serie de măsuri de protecţie socială, atât pasive, cât şi active.
În ceea ce priveşte beneficiarii de ajutor de integrare profesională (formă de
protecţie socială destinată absolvenţilor care nu au găsit un loc de muncă), în absenţa unor
date concrete privind numărul lor, total şi pe niveluri de formare, în cadrul fiecărei promoţii
de absolvenţi, pot fi realizate unele estimări ale ponderii acestora. Astfel, având în vedere
că numărul absolvenţilor învăţământului profesional şi de ucenici, liceal, postliceal şi
superior a fost în 2000 de aproape 360 de mii, iar al celor care primesc ajutor de integrare
profesională de 106 mii (la 31 martie 2001), ponderea tinerilor care beneficiază de această
formă de protecţie, cu alte cuvinte a celor care alimentează fenomenul şomajului în anul
respectiv, este de aproximativ 30%, cifră care se menţine relativ constantă în ultimii ani.
(Calculul s-a făcut prin raportarea numărului beneficiarilor ajutorului de integrare
profesională la 31 martie 2001 la absolvenţii anului şcolar 1999-2000, deoarece aceştia din
urmă pot beneficia de forma respectivă de protecţie începând cu lunile septembrie-
octombrie 2000, după susţinerea şi celei de-a doua sesiuni de bacalaureat). În anul 2000, cei
mai mulţi dintre aceştia provin din învăţământul profesional şi de ucenici, fiind urmaţi de
absolvenţii învăţământului liceal şi postliceal; tinerii care finalizează învăţământul superior
reprezintă, în mod constant, categoria cea mai favorizată din perspectiva analizată. Cu alte
cuvinte, se poate aprecia că dintre absolvenţii anului şcolar/universitar 1999/2000, au
realizat o inserţie profesională reuşită ceva mai mult de două treimi din total.
Cifrele beneficiarilor de ajutor de integrare profesională sunt diferite de la un judeţ
la altul, atât datorită diferenţelor în ceea ce priveşte numărul populaţiei şcolare şi al
absolvenţilor diferitelor niveluri de învăţământ, în plan local, cât şi indicatorilor specifici ai
dezvoltării economice, capacităţii diferite de absorbţie a forţei de muncă tinere de care
dispune economia judeţului, gradului de urbanizare a acestuia etc. Astfel, printre judeţele
cu cel mai mare număr de şomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională –
între 3600 şi peste 5000 de absolvenţi care au intrat direct din şcoală în şomaj – se numără
Iaşi, Botoşani, Suceava, Vaslui, Prahova, Galaţi, Braşov, Dolj, Bacău şi Municipiul
Bucureşti. La polul opus, în funcţie de acelaşi criteriu, se situează judeţele: Ilfov, Satu
40
Mare, Giurgiu, Covasna, Maramureş, Tulcea, Arad, Sălaj, Ialomiţa, Călăraşi şi Timiş, cu
mai puţin de 1500 de şomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională.
Şomerii adulţi, dar şi tinerii absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ care
intră direct în şomaj pot beneficia – aşa cum s-a mai amintit – şi de o serie de măsuri active
de ocupare. Astfel, pe lângă posibilitatea frecventării cursurilor de calificare, recalificare şi
perfecţionare, utilizării serviciilor de intermediere a Direcţiilor Generale de Muncă şi
Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă, absolvenţii şomeri au posibilitatea să fie angajaţi
prin subvenţionarea unui cuantum din salariu din Fondul de şomaj. De această măsură de
ocupare beneficiază, însă, un număr relativ redus de tineri; conform datelor Ministerul
Muncii, în anul 2000, numărul absolvenţilor angajaţi în aceste condiţii a fost de aproape 20
de mii (faţă de peste 350 de mii de absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ, în
acelaşi an), din care mai mult de jumătate finalizaseră învăţământul superior. Mulţi
angajatori, în condiţiile în care semnele de revigorare a economiei întârzie să se manifeste
sau sunt prea timide, nu-şi permit angajarea tinerilor absolvenţi, indiferent de facilităţile pe
care aceasta le implică. Unii dintre ei consideră că nu pot să formuleze cererea pentru
angajarea de personal dintre absolvenţi, deoarece au dificultăţi în prognozarea propriilor
nevoi de forţă de muncă, în condiţiile instabilităţii economice şi a mediului de afaceri.
Rezerva agenţilor economici privind angajarea absolvenţilor provine şi din faptul că, în
unele situaţii – mai multe sau mai puţine, generale sau locale – subvenţiile salariale le
parvin cu întârziere.
Una dintre măsurile active de ocupare care ar trebui să aibă rolul cel mai important
în stimularea angajabilităţii – cursurile de calificare, recalificare şi perfecţionare – nu are
impactul scontat, eficienţa acesteia fiind, în continuare, redusă. Spre exemplu, în trimestrul
I al anului 2000, din totalul de peste 12 mii persoane care au încheiat pregătirea în diferite
cursuri organizate de către Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă (din care peste 4 mii
erau şomeri) numai 782 persoane au reuşit să se încadreze în activitate, ceea ce reprezintă
6,3%.
Toate aceste aspecte implică o regândire a sistemului de protecţie socială şi o
adaptare a acestuia la condiţiile efective de pe piaţa muncii.
41
Data de început: 1 ianuarie 1994
Data de sfârşit: 31 decembrie 1997
Buget total: 10.045.853 ECU
Proiect administrat de FIMAN (Fundaţia Internaţională de Management)
Obiectivele PAEM au fost:
Iniţierea şi sprijinirea dezvoltării a 60 PAEM-uri locale proiectate şi implementate
de instituţii locale.
Sprijinirea dezvoltării instituţionale a actorilor locali pentru proiectarea şi
implementarea de noi programe de măsuri active pentru combaterea şomajului.
Metodologia PAEM
Programul PAEM s-a bazat pe o abordare descentralizată în procesul de
implementare. Pentru ca aceasta să funcţioneze au fost create următoarele organisme şi
instituţii:
Consiliul Consultativ PAEM (CC) cu rol în definirea strategiei programului. În
acest organism sunt reprezentate următoarele instituţii: Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale, Consiliul pentru Coordonare, Strategie şi Reformă Economică, Agenţia Română de
Restructurare, Confederaţiile Sindicale Naţionale ALFA, CNSLR Frătia şi BNS, Uniunea
Naţională a Patronatului din România, Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi
Mijlocii, Federaţia Municipiilor din România, Asociaţia Consiliilor Locale din România.
Echipa de Coordonare PAEM (EC) din FIMAN, care a condus şi a monitorizat
proiectul.
Consorţiile Locale (CL) cu structura tripartită, având personalitate juridică
(asociaţii/fundaţii); sunt cele care au realizat propunerea de PAEM local, pornind de la
nevoile şi resursele identificate la nivel local, şi au monitorizat proiectul la nivelul local.
Agentul de Dezvoltare Locală (ADL) a fost un consultant individual sau o firmă de
consultanţă care a asistat CL pentru realizarea propunerii PAEM şi pentru implementarea
proiectului pe perioada primelor doua luni. Unităţile de Implementare Locală (UIL) care, în
urma unui concurs de oferte şi în baza unui contract cu CL (asociaţia/fundaţia), au
implementat măsurile active.
Instituţiile menţionate mai sus au format partenerii de lucru din cadrul PAEM:
- 53 de Consorţii Locale cu personalitate juridică constituite în 53 de localităţi (41
de judete);
- 1300 persoane membre în Consorţiile Locale;
- 185 Unităţi de Implementare Locală (oficii de muncă şi somaj, centre de
calificare, organizaţii nonguvernamentale, societăţi comerciale cu capital de stat sau
privat);
- 43 firme de consultanţă care au oferit asistenţă tehnică pentru realizarea
proiectelor PAEM şi pentru primele două luni de implementare a măsurilor active;
- 6 institute de instruire contractate pentru instruirea actorilor locali (ADL, membri
UIL, membri CL), pentru a căpăta experienţă în derularea de măsuri active.
Derularea programului
Programul a inclus două faze:
42
Proiectele sunt susţinute în continuare din fonduri locale. Din faza pilot, şapte programe au
continuat să dezvolte o propunere nouă care a obţinut o finanţare Phare pentru faza a doua.
Faza 2 (de masă) în care au fost dezvoltate 60 de propuneri, din acestea fiind
selecţionate pentru finanţare 41 de propuneri. În această fază, bugetul maxim din fonduri
Phare era de 127.500 de ECU, la aceasta adăugându-se contribuţia locală.
Măsuri active
În cele 60 de programe locale operaţionale au fost dezvoltate 182 măsuri active,
fiecare program local implementând între 2 şi 7 măsuri active. Tipurile de măsuri active
includ: informare şi documentare, medierea muncii, consiliere şi îndrumare profesională,
job club, calificare profesională, consultanţă pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor,
cursuri de dezvoltare antreprenorială, servicii comunitare, lucrări publice; incubatoare de
afaceri,subvenţionarea locurilor de muncă, fonduri de sprijin pentru crearea de locuri de
muncă.
Pe lângă măsurile active clasice, în 6 localităţi au fost iniţiate măsuri alternative de
combatere a şomajului care urmăreau soluţionarea problemelor unor grupuri-ţintă specifice:
centre de reconversie a personalului din întreprinderi aflate în proces de restructurare;
servicii de ocupare pentru grupuri dezavantajate; agenţii pentru forţă de muncă temporară.
Contributia PAEM la dezvoltarea resurselor umane
Principala valoare adăugată de proiectul PAEM consta în dezvoltarea resurselor umane,
realizată prin:
1.Instruire:
300 membri CL au fost instruiţi pe probleme de dezvoltare locală şi managementul de
proiecte;
60 ADL au fost instruiţi în dezvoltarea de proiect;
125 membri UIL au fost instruiţi pentru:
- servicii de ocupare pe piaţa muncii;
- promovarea şi dezvoltarea afacerilor;
- formare de formatori;
- 45 persoane CL au fost instruite în relaţii cu mass-media;
2.Vizite de lucru şi schimburi de experienţă
Vizite de studiu în ţări ale UE
Vizite de studiu în România
Schimburi de experienţă între unităţi de implementare cu acelaşi specific
Asigurarea de documentaţie şi materiale de lucru
Asistenţă tehnică pentru probleme specifice
Rezultatele obţinute de PAEM-urile locale
Până la 30 aprilie 1997, toate cele 60 de PAEM-uri locale au devenit operaţionale şi au
înregistrat următoarele rezultate:
Persoane informate prin Centrele de Informare si Documentare-30000
şomeri mediaţi în centrele de mediere-18000
Persoane plasate în muncă-10000
Locuri de muncă create în afacerile noi şi în reţeaua de implementare PAEM-3000
Şomeri cuprinşi în cursurile de calificare-2500
Şomeri participanţi la cursuri în Job Club-1000
Participanţi la cursuri de dezvoltare antreprenorială-800
43
Cooperarea cu MMPS
Pe parcursul derulării programului PAEM, echipa de coordonare PAEM a colaborat
cu MMPS în implementarea măsurilor active şi în conturarea politicii în domeniul ocupării
şi şomajului. La nivel local, Consorţiile Locale şi Unităţile de Implementare au beneficiat
de sprijinul Oficiilor de forţă de muncă şi şomaj (OFMS). Colaborarea s-a concretizat în
următoarele acţiuni:
implementarea unor măsuri active de către OFMS;
producţia de materiale şi distribuţia lor cu regularitate către toate DMPS-urile;
realizarea de manuale operaţionale pentru măsuri active standard;
realizarea de studii şi prognoze pe piaţa muncii;
participarea unor UIL-uri la validarea unui număr de profile ocupaţionale;
participarea la reuniuni de lucru pentru definitivarea unor acte normative în domeniu;
instruirea şi formarea de specialişti;
organizarea unor evenimente pentru promovarea măsurilor active, precum cel de-al
doilea Seminar Naţional PAEM şi a doua Conferinţă Internaţională PAEM.
44
II. Evaluare şi strategie de dezvoltare economică a comunităţilor cehe din
judeţele Caraş Severin şi Mehedinţi
III. Studiu de impact al Programului de relansare a învăţământului
preuniversitar din mediul rural
IV. Training pentru Administraţia Publică din mediul rural
V. Asistenţă pentru programul SAPARD
CAPITOLUL 4
PROGRAME NAŢIONALE PENTRU COMBATEREA ŞOMAJULUI
45
201.000 locuri de muncă prin aplicarea măsurilor active de combaterea şomajului
finanţate prin bugetul asigurărilor pentru şomaj, din care:
-10.100 locuri de muncă prin cursuri de formare profesională;
-90.000 locuri de muncă prin acordarea de alocaţii şomerilor care se încadrează inainte de
expirarea perioadei de şomaj;
- 27.000 locuri de muncă prin încadrarea şomerilor peste 45 ani sau întreţinători unici de
familie;
- 7.200 locuri de muncă prin măsurile de stimulare a mobilităţii forţei de muncă;
-14.000 locuri de muncă prin încadrarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ;
- 400 locuri de muncă prin încadrarea persoanelor cu handicap;
-13.300 locuri de muncă prin creditarea intreprinderilor mici şi mijlocii;
- 4.000 locuri de muncă prin acordarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă pentru
începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri;
- 35.000 locuri de muncă prin finanţarea unor lucrări publice de interes comunitar
De asemenea programul vizează ocuparea a 172.959 persoane care aparţin
grupurilor defavorizate pe piaţa muncii şi anume:
1. 53.410 femei;
2. 53.638 tineri;
3. 61.205 şomeri de lungă durată;
4. 725 persoane cu handicap;
5. 1.020 absolvenţi de 18 ani postinstituţionalizaţi;
6. 611 persoane eliberate din detenţie;
7. 2.350 rromi;
8. 77.041 alte categorii.
În totalul celor 77.041 persoane care aparţin altor categorii sunt cuprinse şi
persoanele ce urmează a fi disponibilizate din industria de apărare.
În Programul naţional pentru ocuparea forţei de muncă sunt incluse şi Programele
speciale care se vor aplica în cele 140 de localităţi defavorizate şi Programele speciale
pentru 40 de localităţi cu rată mare a şomajului. Pentru selecţia acestor localităţi s-a ţinut
cont de următoarele criterii, care însă nu sunt cumulative:
- localităţile să fie declarate defavorizate în conformitate cu O.U.G. 24/1998;
-localităţile din judeţele unde rata şomajului este peste media înregistrată la nivel naţional
să aibă ponderea numărului de şomeri peste rata şomajului la nivelul judeţului;
-localităţile din judeţele unde rata şomajului este sub media înregistrată la nivel naţional să
aibă ponderea numărului de şomeri peste rata şomajului la nivelul judeţului;
“PROGRAMUL 180” – program special pentru creşterea gradului de ocupare a
forţei de muncă pentru localităţi declarate defavorizate prin OUG nr. 24/1998 şi localităţi
din zone industriale şi monoindustriale are ca obiectiv ocuparea unui număr total de 29.376
locuri de muncă din care:
- 14.916 locuri de muncă în cele 140 de localităţi declarate defavorizate conform
OUG 24/1998
- 14.460 locuri de muncă în alte 40 localităţi cu rată mare a şomajului, din zone
industriale şi monoindustriale.
Prin programul special de acţiuni pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de
muncă în 168 localităţi rurale se estimează ocuparea unui număr de 7961 locuri de
muncă.Aceste 168 de localităţi sunt:
46
Având în vedere că Valea Jiului - zonă monoindustrială - se află în continuare în
plin proces de restructurare considerăm că în anul 2002, este necesară derularea de măsuri
specifice pentru reabsorbţia pe piaţa muncii a forţei de muncă ce a fost disponibilizată în
mod special din sectorul minier.
Prin aplicarea acestor măsuri specifice se estimează că vor fi ocupate în muncă
4.653 persoane.
“PROGRAMUL VALEA JIULUI” are următoarele obiective:
creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă din Valea Jiului
reducerea dezechilibrelor de pe piaţa forţei de muncă
reducerea problemelor sociale
Acest proiect are ca scop crearea şi dezvoltarea unui sistem operaţional integrat de
valorificare socio-economică superioară şi ocupare a forţei de muncă tinere în cadrul unei
reţele naţionale de Centre de Asistenţă şi Mentorat pentru dezvoltare a Tineretului
Grupuri – ţintă:
1. Tineri licenţiaţi fără loc de muncă, promoţia 2001
2. Tineri proveniţi din centrele de plasament judeţene (grupa de vârstă 18 – 20 ani)
3. IMM-uri înfiinţate de tineri (18 – 25 ani)
Durata de derulare/implementare: 12 luni/anul calendaristic 2002
CARACTERISTICI PRINCIPALE:
I. Programul integrează într-o abordare dinamică principiile strategiei naţionale în
domeniul politicii de tineret, fundamentate în baza premiselor ştiinţifice şi
rezultatelor evaluării/analizei socio-economice a situaţiei tinerilor din România;
II. Pachetul de activităţi structurate în sistem modular vizează trei priorităţi majore în
dezvoltarea resurselor umane – tineret:
1. calificarea/recalificarea forţei de muncă în scopul creşterii competitivităţii şi
adaptării la nevoile în continuă evoluţie de pe piaţa muncii
2. îmbunătăţirea măsurilor active de ocupare a forţei de muncă, facilitarea
accesului tinerilor la informaţie şi serviciile specializate de asistenţă, consiliere
şi consultanţă
3. combaterea/prevenirea marginalizării socio-profesionale a grupurilor
defavorizate.
OBIECTIVE:
Deplasarea accentului de pe abordarea tinerilor absolvenţi ca “problemă” la abordarea
ca resursă şi resort de dezvoltare socio-economică şi culturală durabilă;
Operaţionalizarea strategiilor de management şi marketing al resurselor umane pentru
optimizarea raportului cerere-ofertă de pe piaţa muncii;
Dezvoltarea unui sistem acţional sinergic al factorilor de decizie participanţi la viaţa
economică locală/regională în direcţia orientării pentru ocuparea forţei de muncă tinere;
Crearea şi dezvoltarea infrastructurii organizaţionale la nivelul centrelor de Asistenţă
şi Mentorat pentru Dezvoltarea Tineretului (CAMDT);
Optimizarea sistemului de comunicare între instituţiile implicate în gestiunea şi
dezvoltarea resurselor umane;
47
Iniţierea şi promovarea mentoratului antreprenorial de stimulare şi cultivare a
aptitudinilor antreprenoriale a tinerilor absolvenţi, în cadrul unei reţele de incubatoare
virtuale de afaceri (“TIN.NET TEHNOPOLIS”)
Optimizarea şi dezvoltarea registrului de abilităţi şi a competenţelor profesionale,
relevante în raportul cerere/ofertă al pieţei forţei de muncă
Influenţarea politicilor naţionale de susţinere şi dezvoltare durabilă a firmelor (IMM)
înfiinţate de tineri;
Crearea premiselor pentru diminuarea ratei de emigrare a tinerilor absolvenţi şi
încurajarea fluxului de revenire a specialiştilor care studiază în străinătate;
Elaborarea şi implementarea strategiilor de “Avocacy pentru excelenţă Profesională” –
de sprijinire, promovare şi valorificare superioară a potenţialului tinerilor de înaltă
calificare în domeniile de vârf;
Sprijinirea iniţiativelor angajatorilor din sectorul ocupării forţei de muncă pentru
tinerii proveniţi din centrele de plasament;
Promovarea sistemului formativ şi a elementelor educaţiei non-formale care să asigure
mobilitatea eficientă a tinerilor între sistemul de învăţământ şi piaţa muncii;
Cultivarea şi promovarea proactivităţii şi managementului propriu de autoafirmare
socio-profesională;
Asigurarea premiselor de continuare a procesului de pregătire a participării la Strategia
Europeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
ACTIVITĂŢI:
Promovare multimedia a obiectivelor şi activităţilor programului;
Selectarea şi cooptarea specialiştilor în dezvoltarea resurselor umane a mentorilor
antreprenoriali şi profesionali;
Formarea echipei de coordonare şi implementare a macroproiectului proiectului la
nivel local/regional;
Amenajarea/compartimentarea spaţiului, dotarea cu echipamente, mobilier şi utilităţi
adecvate desfăşurării în condiţii optime a activităţii Centrului de Asistenţă şi Mentorat
pentru Dezvoltarea Tineretului (C.A.M.D.T.);
Proiectarea sistemului – expert esenţial (SEE) de rezolvare a problemelor de evaluare,
analiză diagnostică şi asistenţă specializată a grupurilor – ţintă;
Operaţionalizarea, deschiderea oficială şi mediatizarea intensă a activităţii centrului şi
incubatorului virtual de afaceri “TIN:NET TEHNOPOLIS” din cadrul acestuia;
Crearea bazei de date – centralizarea şi categorizarea informaţiilor standard, factuale şi
procedurale;
Training intensiv al formatorilor şi mentorilor cooptaţi în program;
Selecţia multicriterială a grupurilor ţintă;screeningul firmelor ce vor fi asistate
managerial şi tehnic în cadrul incubatorului virtual de afaceri,
Realizarea de studii diagnostic, sondaje pentru identificarea şi evaluarea priorităţilor
de asistenţă şi instruire specializată a grupurilor-ţintă;
Realizarea unei analize prospective de identificare a potenţialilor angajatori la nivel
regional/naţional şi cooptarea acestora în schema de mentorat a macroproiectului;
Analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor evaluării
Structurarea nivelelor inferenţiale a SEE prin integrarea secvenţială a datelor care se
acumulează în sistem pe măsura derulării programului
Selectarea membrilor echipei manageriale care să răspundă exigenţelor de coordonare
a activităţii şi funcţionării optime a incubatorului virtual de afaceri şi
48
Identificarea şi integrarea tinerilor licenţiaţi cu aptitudini înalte în echipa de operatori-
colaboratori ai programului sub îndrumarea directă/supervizarea de către mentori,
specialiştii Centrului
Identificarea potenţialului antreprenorial în rândul tinerilor absolvenţi;
Organizarea activităţilor de marketing strategic al forţei de muncă;
Evaluarea raportului obiectiv cerere/ofertă de pe piaţa forţei de muncă la nivel
local/regional;
Stabilirea şi elaborarea programelor analitice a modulelor de instruire, consiliere,
consultanţă,
Construirea algoritmului de practică a mentoratului şi a schemelor de plasament a
absolvenţilor în firme. ONG-uri şi instituţii publice;
Furnizarea serviciilor de îndrumare vocaţională şi consiliere profesională,
Training modular intensiv de dezvoltare a abilităţilor şi de recalificare profesională în
funcţie de cererile şi oportunităţile de integrare identificate pe piaţa muncii;
Elaborarea materialelor informative (afişe, pliante, broşuri) şi editarea publicaţiilor
trimestriale;
Furnizarea serviciilor de consultanţă specializată şi audit social al resurselor umane
pentru firmele angajatoare;
Organizarea unui program itinerant de evaluare a priorităţilor şi asistenţă specializată
pentru grupurile-ţintă la nivelul localităţilor din judeţ;
Selectarea IMM-urilor iniţiate de tineri pentru arondarea la TIN:NET TEHNOPOLIS
şi incubare virtuală (furnizarea de asistenţă integrată în management, marketing,
consiliere juridică, contabilitate, accesarea schemelor de finanţare/creditare etc.);
Furnizarea serviciilor de iniţiere, formare şi instruire antreprenorială;
Asistarea şi instruirea profesională a tinerilor angajaţi de agenţii economici/instituţii pe
perioada derulării programului;
Monitorizarea fazică a feedback-ului privind eficienţa strategiilor programului şi
adecvarea algoritmului de intervanţie funcţie de concluziile fiecărei etape de evaluare;
Realizarea studiilor de traiectorie a forţei de muncă asistate pe toată perioada derulării
programului;
Crearea şi furnizarea către utilizatorii furnizorii de servicii în domeniul DRU-tineret, a
soft-urilor operaţionale de SEE – generatoare de programe eficiente de management
operaţional în asistarea specializată a integrării socio-profesionale a absolvenţilor;
Întocmirea periodică a rapoartelor tehnico-financiare conform graficului de
implementare către Autoritatea Contractantă;
Evaluarea finală a activităţii centrului şi incubatorului virtual prin metode de
benchmarking, utilizând parametrii de comparare a funcţionării şi monitorizării
activităţii pentru fiecare etapă de implementare;
Elaborarea şi promovarea multimedia a concluziilor cu privire la indicatorii de
performanţă şi rezultat.
Elaborarea strategiilor şi asigurarea continuităţii programului pentru realizarea
obiectivelor proiectate pe termen lung pentru dezvoltarea resurselor umane – tineret;
stabilirea metodelor standard şi mijloacelor de colectare a informaţiilor şi de
monitorizare a evoluţiei ulterioare a grupurilor-ţintă asistate.
49
4.3. BURSA DE MUNCĂ PENTRU TINERET (BMTR)
50
- valorificarea socio-eeconomică superioară a forţei de muncă tinere şi a potenţialului
resurselor umane – tineret în toate domeniile vieţii economice;
- scăderea ratei şomajului în rândul tinerilor;
- diminuarea exodului de inteligenţă, respectiv scăderea soldului de emigrare a
absolvenţilor cu studii superioare având o înaltă calificare în domeniile de vârf
- acordarea de şanse egale tuturor tinerilor în procesul de integrare şi inserţie socio-
profesională
- asigurarea premiselor de mobilitate socială intergeneraţională ca modalitate şi
oportunităţi de acces al tinerilor în structuri de statusuri şi roluri conforme profilelor
individuale de competenţe
- facilitarea mobilităţii între sistemul de învăţământ şi piaţa muncii
- prevenţia şi diminuarea ratei de abandon şcolar în învăţământul secundar şi profesional
prin valorizarea economică a rolului pregătirii temeinice în găsirea unui loc de muncă
- creşterea competitivităţii forţei de muncă
- prevenirea şi combaterea riscului marginalizării socio-profesionale a tinerilor.
51
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
52
Tinerii şomeri nu prea îşi dau seama de efectele dezastruoase în timp ale lipsei unui
contract legal de muncă, iar patronii profită din plin de această situaţie .
4. Cei mai afectaţi sunt şomerii de vârste medii, 26-45 de ani, care “n-au moştenit”
de la regimul trecut o locuinţă şi posibilitatea de a cumpăra ieftin o serie de bunuri de
folosinţă îndelungată, care au familie şi copii şi a căror carieră profesională şi relaţii sociale
sunt brusc întrerupte.
5. Încrederea şomerilor în forţa statului, în dorinţa şi capacitatea lui de a “rezolva”
problema şomajului este nejustificat de mare, circa 70 % considerând că statul are obligaţia
de a asigura protecţia socială, de unde rezultă o actuală nemulţumire faţă de cuantumul
alocaţiei de stat pentru şomaj, care în opinia lor, ar trebui să crească. Dar ei uită că statul le
acordă doar un anumit ajutor, limitat în timp cât şi ca valoare, iar după încheierea perioadei
de şomaj, şomerii care în continuare nu vor găsi de lucru, nu vor primi chiar nimic de la
stat!
În scopul diminuării ratei şomajului, pentru activizarea resurselor de muncă
neocupate, cu deplasarea accentului de la protecţia socială la autoprotecţia economică, fac
următoarele PROPUNERI:
1. partajarea între stat şi agenţii economici a activităţilor de ocupare şi adaptare
profesională, precum şi diversificarea atribuţiilor în domeniu ale agenţilor
economici, a asociaţiilor profesionale, sindicatelor şi instituţiilor specializate
non-guvernamentale
2. elaborarea de către agenţii economici a unor programe proprii anticipând
activităţile viitoare, evoluţia necesarului de personal şi a structurii profesionale a
acestuia;
3. instituirea unui sistem tripartit de gestionare a fondului de şomaj şi control;
4. salariu egal pentru muncă egală, tratament egal în privinţa angajării, calificării şi
promovării
5. trebuie făcute eforturi în vederea evitării discriminării indirecte, evitarea
subreprezentării femeilor în anumite domenii şi în structurile sociale şi politice
6. reducerea contribuţiei agenţilor economici la constituirea fondului de şomaj de
la 5% la 3,5% pentru cei care creează noi locuri de muncă;
7. scutirea persoanelor juridice de la plata contribuţiei pentru constituirea fondului
de şomaj în schimbul încadrării a cel puţin 10% din numărul total al angajaţilor,
din rândul tinerilor, a persoanelor singure care au în întreţinere minori, precum
şi a celor în şomaj de lungă durată:
8. scutirea de la plata contribuţiei pentru constituirea fondului de şomaj pentru cei
care angajează absolvenţi sun un an de la data absolvirii
9. acordarea în avans a tuturor indemnizaţiilor cuvenite pentru cele 27 de luni de
ajutor de şomaj, dacă persoana aflată în şomaj deţine terenuri agricole şi optează
pentru stabilirea domiciliului în mediul rural
10. finanţarea procesului de recalificare pentru persoanele aflate în şomaj care,
potrivit legii, nu beneficiază de indemnizaţii de şomaj
11. posibilitatea finanţării celui de-al doilea curs de (re)calificare pentru şomerii
cărora le-a expirat dreptul la plata indemnizaţiilor, cu condiţia ca aceştia să aibă
perspectiva unui loc de muncă
53
12. angajarea unor investiţii în special în zonele rurale prin creşterea unor obiective
mici pentru prelucrarea materiilor prime agricole care implică crearea de noi
locuri de muncă;
13. proiectarea de programe concrete de perfecţionare şi reconversie profesională a
angajaţilor(educaţia permanentă) în interiorul sau exteriorul întreprinderilor
14. încurajarea iniţiativelor private în formarea şi reconversia forţei de muncă
15. elaborarea de studii de prognoză asupra dinamicii forţei de muncă
16. realizarea unui sistem informaţional eficient şi operativ privind cererea şi oferta
de forţa de muncă, la nivel regional, local şi sectorial
17. îmbunătăţirea corelării cererii de formare profesională cu cerinţele pieţei muncii
18. creşterea rolului parteneriatului social în soluţionarea problemelor privind
ocuparea forţei de muncă
19. asigurarea cadrului instituţional şi juridic pentru recunoaşterea şi echivalarea
studiilor, diplomelor şi calificărilor profesionale
20. sprijinirea prioritară a programelor care vizează utilizarea forţei de muncă
reprezentată de categoriile defavorizate de piaţa muncii
În plan imediat ar putea fi organizate cursuri de marketing pentru şomeri,
răspândirea în rândul lor a unor materiale publicitare, înfiinţarea unor cabinete juridice de
consultanţă pe probleme de şomaj în cadrul birourilor de şomaj, promovarea unei legislaţii
mai bune în domeniu, acordarea referenţială-similar pensionarilor - a unor înlesniri în
domeniul transportului, al asistenţei medicale, al cumpărării de medicamente ş.a.
În consecinţă ar fi necesară desfăşurarea unei largi campanii, prin toate mijloacele
mass-media, pentru deplasarea centrului de pe rolul statului în protecţia socială a şomerilor,
cu caracter imediat, de scurtă durată şi care doar ameliorează momentan situaţia lui, ca un
tampon, pe un tip de protecţie activă a cetăţeanului însuşi, de păstrare a locului de muncă
existent , de construire a unor rezerve, de a adopta o atitudine mai activă pe plan economic,
folosindu-şi posibilităţile materiale şi profesionale şi nu în ultimul rând, de o pregătire
psihologică adecvată pentru cazurile-oricând şi pentru oricine posibile - de disponibilizare.
54
ANEXA 1
LEGEA 76/2002-EXTRAS
Legea 76/2002
Privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 103 din 6 februarie 2002
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - În România fiecărei persoane îi sunt garantate dreptul de a-şi alege liber profesia şi
locul de muncă, precum şi dreptul la asigurările pentru şomaj.
Art. 2. - Prevederile prezentei legi reglementează măsurile pentru realizarea strategiilor şi
politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor pentru riscul de şomaj, asigurării unui
nivel ridicat al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii.
Art. 3. - Măsurile prevăzute de prezenta lege au drept scop realizarea următoarelor
obiective pe piaţa muncii:
a) prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia;
b) încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
c) sprijinirea ocupării persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei;
d) asigurarea egalităţii şanselor pe piaţa muncii;
e) stimularea şomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă;
f) stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
g) îmbunătăţirea structurii ocupării pe ramuri economice şi zone geografice;
h) creşterea mobilităţii forţei de muncă în condiţiile schimbărilor structurale care se produc
în economia naţională;
i) protecţia persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj.
Art. 4. - (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi sunt excluse orice fel de discriminări pe
criterii politice, de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex şi vârstă.
(2) Măsurile şi drepturile speciale acordate prin prezenta lege unor categorii de persoane
defavorizate nu constituie discriminare în sensul prevederilor alin. (1).
CAPITOLUL II
Concepte privind piaţa muncii
SECŢIUNEA 1
Termeni şi expresii utilizate
55
străine cu sediul în străinătate, autorizată potrivit legii, care încadrează forţă de muncă în
condiţiile legii;
II. loc de muncă - cadrul în care se desfăşoară o activitate din care se obţine un venit şi în
care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu;
III. persoană în căutarea unui loc de muncă - persoana înregistrată la Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în
condiţiile legii, pentru a fi sprijinită în ocuparea unui loc de muncă;
IV. şomer - persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea
condiţiilor de pensionare;
b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit
legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi;
d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de
muncă;
e) este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt
furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege;
V. stagiu de cotizare - perioada în care s-a plătit contribuţia de asigurări pentru şomaj atât
de către asigurat, cât şi de angajator sau, după caz, numai de către asigurat;
VI. asigurat - persoana fizică care realizează venituri, potrivit legii, şi este asigurată pentru
riscul pierderii locului de muncă, prin plata contribuţiei de asigurări pentru şomaj;
VII. indemnizaţie de şomaj - o compensaţie parţială a veniturilor asiguratului ca urmare a
pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi
militarilor care au efectuat stagiul militar şi care nu s-au putut încadra în muncă;
VIII. măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă - acele măsuri care au ca scop
sprijinirea persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi, în mod deosebit, a şomerilor pentru
a dobândi statutul de persoană ocupată.
SECŢIUNEA a 2-a
Indicatori statistici privind piaţa muncii
Art. 6. - (1) La nivel naţional şi teritorial situaţiile şi evoluţiile de pe piaţa muncii sunt
monitorizate, în principal, cu ajutorul unui sistem de indicatori statistici privind:
a) resursele de muncă;
b) populaţia activă;
c) populaţia ocupată;
d) şomerii;
e) locurile de muncă vacante;
f) indemnizaţia de şomaj;
g) populaţia ieşită din şomaj prin ocupare, precum şi prin părăsirea pieţei muncii;
h) rata şomajului.
(2) Sistemul de indicatori statistici şi metodologia de calcul a acestora se stabilesc de
Institutul Naţional de Statistică în colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Art. 7. - (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe baza documentelor
primare de înregistrare a şomerilor, a comunicărilor făcute de furnizorii de servicii de
ocupare acreditaţi şi de angajatori privind locurile de muncă vacante, calculează indicatorii
statistici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) lit. d)-h) şi alţi indicatori specifici pieţei muncii.
56
(2) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă elaborează, în funcţie de necesităţi,
analize, studii şi cercetări statistice speciale privind situaţia şi evoluţia şomajului şi a
ocupării, la nivel naţional şi teritorial, pe domenii de activitate.
Art. 8. - (1) Pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la art. 7 Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă asigură condiţiile materiale, organizatorice şi manageriale
corespunzătoare, elaborează şi administrează sistemul documentelor primare, constituie şi
exploatează baza proprie de date.
(2) Pentru realizarea unor analize, studii şi cercetări statistice speciale de natura celor
prevăzute la art. 7 alin. (2) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă poate
angaja şi serviciile unor prestatori specializaţi.
(3) Metodologia de realizare a cercetărilor statistice speciale va fi avizată, potrivit legii, de
Institutul Naţional de Statistică.
Art. 9. - (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are obligaţia să facă
publici indicatorii statistici privind piaţa muncii, cu o periodicitate care va fi stabilită o dată
cu sistemul de indicatori prevăzut la art. 6 alin. (1).
(2) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va pune la dispoziţie Ministerului
Muncii şi Solidarităţii Sociale indicatorii statistici, rezultatele cercetărilor statistice
speciale, analizele şi studiile statistice.
Art. 10. - (1) Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de
muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii pentru
ocuparea forţei de muncă, în căror rază îşi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de
muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.
(2) Furnizorii de servicii de ocupare acreditaţi au obligaţia de a comunica lunar agenţiilor
pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază îşi au sediul date privind numărul şomerilor
mediaţi şi încadraţi în muncă.
Art. 11. - În vederea elaborării strategiilor şi politicilor, precum şi pentru adoptarea unor
măsuri pe piaţa muncii, la nivel naţional, pe domenii de activitate, ramuri, sectoare
economice sau zone, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale iniţiază reglementări privind
obligativitatea angajatorilor de a comunica informaţiile necesare cu privire la forţa de
muncă.
Art. 12. - În sensul prezentei legi, Institutul Naţional de Statistică are următoarele atribuţii:
a) calculează indicatorii statistici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) lit. a)-c);
b) furnizează Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă datele privind forţa de
muncă, rezultate din cercetările statistice proprii;
c) elaborează în colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sistemul de
indicatori statistici ai pieţei muncii şi metodologia de calcul a acestora;
d) avizează cercetările statistice speciale realizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă sau de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
SECŢIUNEA a 2-a
Bugetul asigurărilor pentru şomaj
Art. 23. - (1) Bugetul asigurărilor pentru şomaj cuprinde veniturile şi cheltuielile sistemului
asigurărilor pentru şomaj.
(2) Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale fundamentează anual, pe baza propunerilor
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, proiectul bugetului asigurărilor
pentru şomaj.
57
(3) Bugetul asigurărilor pentru şomaj se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de
stat.
Art. 24. - (1) Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj se constituie din:
a) contribuţiile angajatorilor şi ale persoanelor juridice la care îşi desfăşoară activitatea
asiguraţii prevăzuţi la art. 19 lit. b)-e), asimilate angajatorului, potrivit prezentei legi;
b) contribuţiile individuale ale persoanelor prevăzute la art. 19;
c) contribuţiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru şomaj;
d) venituri din alte surse, inclusiv din finanţare externă.
(2) În cazul în care sursele prevăzute la alin. (1) nu acoperă finanţarea cheltuielilor,
deficitul bugetar va fi acoperit prin subvenţii de la bugetul de stat.
Art. 25. - (1) Constituirea resurselor şi efectuarea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru
şomaj se realizează prin trezoreria statului.
(2) Disponibilităţile băneşti înregistrate la finele anului de bugetul asigurărilor pentru şomaj
se reportează şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
Art. 26. - (1) Angajatorii au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor
pentru şomaj, în cotă de 5%, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate
de asiguraţii prevăzuţi la art. 19.
(2) Angajatorii care încheie cu persoane fizice convenţii civile de prestări de servicii pentru
desfăşurarea unor activităţi nu au obligaţia de a contribui la bugetul asigurărilor pentru
şomaj în raport cu drepturile băneşti plătite acestora din fondul de salarii, dacă acestea au
încheiat şi un contract individual de muncă.
Art. 27. - Angajatorii au obligaţia de a reţine şi de a vira lunar contribuţia individuală la
bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cotă de 1%, aplicată asupra salariului de bază lunar
brut, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 19 lit. a)-d) sau, după caz, pentru asiguraţii prevăzuţi
la art. 19 lit. e), asupra veniturilor brute lunare realizate.
Art. 28. - Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj, prevăzute la
art. 20, au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în
cotă de 6%, aplicată asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj.
Art. 29. - În funcţie de necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielilor bugetului
asigurărilor pentru şomaj, nivelul cotelor contribuţiilor prevăzute la art. 26-28 se poate
modifica prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 30. - Veniturile din alte surse ale bugetului asigurărilor pentru şomaj se constituie, în
principal, din dobânzi, majorări pentru neplata la termen a contribuţiilor, restituiri ale
creditelor acordate în baza legii, taxe încasate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă din activitatea de formare profesională şi cele pentru acreditarea furnizorilor de
servicii de ocupare, penalităţi, amenzi şi orice alte sume încasate potrivit legii la bugetul
asigurărilor pentru şomaj.
Art. 33. - (1) Din sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurărilor pentru şomaj
se acoperă, în principal, următoarele cheltuieli privind:
a) plata indemnizaţiilor de şomaj;
b) plata contribuţiilor pentru asigurări sociale de stat şi a contribuţiilor pentru asigurări
sociale de sănătate pentru beneficiarii indemnizaţiilor de şomaj, stabilite potrivit legii;
c) plăţile compensatorii acordate potrivit legii;
d) taxe, comisioane şi alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăţilor prevăzute la lit. a)-c);
e) finanţarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi a măsurilor pentru
prevenirea şomajului;
58
f) finanţarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele în căutarea unui loc de
muncă, prevăzute la art. 16 lit. a), b), d) şi f);
g) finanţarea studiilor, rapoartelor şi analizelor privind piaţa muncii, comandate instituţiilor
de specialitate de către Comisia Naţională de Promovare a Ocupării Forţei de Muncă şi de
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
h) organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
inclusiv realizarea de obiective de investiţii, dotări şi alte cheltuieli de natura cheltuielilor
de capital, în limitele prevăzute de lege;
i) participarea la activitatea unor organizaţii internaţionale, inclusiv plata cotizaţiilor pentru
afilierea la acestea;
j) aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor;
k) cofinanţarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare şi formare
profesională pe baza unor acorduri internaţionale;
l) cofinanţarea unor programe privind stimularea ocupării forţei de muncă;
m) rambursarea împrumuturilor contractate în condiţiile legii, precum şi plata de dobânzi şi
comisioane aferente acestora;
n) alte cheltuieli prevăzute de legislaţia în vigoare.
(2) Nivelul cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj se fundamentează de Ministerul
Muncii şi Solidarităţii Sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, în funcţie de indicatorii sociali stabiliţi pe baza analizelor, studiilor şi prognozelor
privind evoluţiile de pe piaţa muncii.
SECŢIUNEA a 3-a
Indemnizaţia de şomaj
Art. 34. - (1) Şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj
dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei
înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai
mici decât indemnizaţia de şomaj;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi
au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat
venituri în acea localitate.
(2) Constituie stagiu de cotizare şi perioadele în care angajatorul nu a plătit contribuţia la
bugetul asigurărilor pentru şomaj şi se află în procedură de executare silită, reorganizare
judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau nu şi-a achitat
contribuţiile datorită unor situaţii de forţă majoră.
(3) Şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) beneficiază de indemnizaţii de şomaj dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi
au domiciliul;
b) nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai
mici decât indemnizaţia de şomaj;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii.
59
BIBLIOGRAFIE
5. .Zamfir, C., Pop, M., Zamfir, E.- “România ‘89-’93, anul 4, nr.4, 1994
60