Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Drept ”Simion Barnutiu”

REFERAT

SISTEME DE DREPT COMPARAT

Tema : COMPARATIE: INSTITUTIA PREZIDENTIALA IN

ROMANIA SI IN ITALIA

Student Nicu Elena-Alexandra

ANUL II
Centrul tutorial SIBIU
 1. INTRODUCERE

In ceea ce priveste conceptul, o definitie unica, general recunoscuta a

dreptului comparat, nu se poate intalni nici in legislatiile nationale si nici la
nivel european. Definirea Dreptului comparat se confundă cu propria sa istorie,
cu trecerea de la o mare epocă doctrinară la alta, cu concepţiile juriştilor despre
drept în general, drept comparat, în special, precum şi cu scopurile ce se doreau
atinge prin acesta din urmă. Ani de-a rândul, această problematică a absorbit
aproape toate energiile comparatiştilor. Opiniile diverselor şcoli de drept
comparat s-au acumulat fără să se cearnă însă o poziţie teoretică universal
acceptată. Singura certitudine a dreptului comparat este aceea că el are mai
multe incertitudini decât certitudini, mai multe ipoteze decât axiome, zeci de
probleme şi sute de răspunsuri foarte diferite unele de celelalte.

Dreptul comparat este, inainte de toate, o metoda de a dobandi cunostinte. El

este capabil sa ofere o varietate de solutii la probleme mai multe si mai diverse
decat cele oferite de o stiinta juridica cu preocupare nationala. Dreptul comparat
imbogateste si extinde “gama de solutii” si ofera persoanei posibilitatea de a
gasi o solutie mai buna la o problema concreta.

Studiile comparative sunt des folositoare pentru actiunile de pregatire a

procesului legislativ si aceasta metoda de drept comparat faciliteaza atât crearea
unui drept nou, cât si sarcina unei unificari supranationale. Legat de aspectul
unificarii şi armonizării regionale a dreptului, trebuie reliefată importanţa pe
care ar trebui s-o aibă studierea dreptului comparat.

 În dreptul organizatiilor internationale, folosirea dreptului comparat este, în

temeiul politicilor legale, o preconditie necesara pentru orice tip de creatie de
drept; astfel, este folosit, pe de o parte, la crearea organizatiei însesi (formularea
tratatului de fondare) si, pe de alta parte, pentru regulile autonome din sfera
interna (crearea unui drept secundar).

Dreptul comparat nu face altceva decât să aşeze sistemul nostru de drept

acolo unde îi este locul: alături de toate celelalte sisteme de drept naţionale. El
ne ajută astfel să trecem de la o percepţie absolutizantă a sa la una relativizantă.
Este cea mai directă şi sigură cale pentru a înţelege că modul în care dreptul
nostru naţional soluţionează anumite aspecte nu este unic şi nici singura
alternativă posibilă1. Atât timp cât juristul naţional, ne spune Constantinesco,
rămâne prizonierul singurei sale lumi juridice, el are înclinaţia firească de a
considera soluţiile ordinii sale juridice ca pe singurele posibile singurele logice
sau singurele valabile. Fără să vrea, el riscă să dea multor soluţii sau instituţii
juridice o valoare absolută pe care ele nu o pot avea în realitate. Aici, metoda
comparativă le dă juriştilor naţionali lecţii de măsură şi mdestie.

Studierea unor sisteme de drept străine permite juristului să se distanţeze de

propriul său sistem de drept naţional, având astfel posibilitatea să-l privească
din afară, într-un mod cu totul nou şi, pe cât posibil, obiectiv. Dreptul comparat
ne oferă şansa să descoperim şi să înţelegem mai bine particularităţile
sistemului de drept naţional, să conştientizăm aspectele pozitive şi negative ale
acestuia, regulile care pot şi trebuie a fi menţinute, îmbunătiţe sau eliminate. El
ne descoperă limitele originalităţii şi identităţii, revelând adesea faptul că norme
pe care le consideram a fi creaţie proprie nu sunt altceva decât împrumuturi ori
rezultatul unor accidente sau întâmplări.1

2. INSTITUTIA SEFULUI STATULUI. CONSIDERATII

GENERALE.

Institutia sefului statului constituie una dintre cele mai vechi autoritati
politice, ea aparand odata cu statul, cunoscand o evolutie continua, atat in ceea
ce priveste forma, structura, cat si preorgativele si atributiile. Orice
colectivitate, indiferent de marimea ei, de nivelul sau de organizare si
dezvoltare, a avut in fruntea sa un sef, fie ales, fie impus. Astazi aceasta
institutie, sub diferite forme, structuri, atribute si prerogative este prezenta in
societate.

Analiza institutiei sefului statului impune precizarea categoriei de putere

careia ii apartine. Includerea acestei institutii in cadrul puterii executive sau
legislative tine in mare masura de principiul pe care aceasta se fundamenteaza,
1
Gutan Manuel, “Sisteme de drept comparate – teoria generala a dreptului comparat –“, Note de curs,
Anul Universitar 2020-2021
al separatiei ei sau al unicitatii. Daca puterea se fundamenteaza pe principiul
separatiei, institutia sefului statului apartine sferei executivului, de aceea ea
apare sub numele de “seful puterii executive” sau “seful executivului”. Acolo
unde insa statul este intemeiat pe principiul unicitatii, aceeasi institutie este
apartinatoare categoriei de putere similara cu cea a parlamentului, adica a
legislativului.

Desemnarea sau alegerea sefului statului, atributiile si prerogativele acestei

institutii tin de o serie de factori: natura sistemului politic, sistemul
constitutional si forma de guvernamant, anumite traditii istorice si nationale.

Nu in toate cazurile si in mod automat modul de desemnare al sefului

statului determina locul si rolul acestuia in stat. Cuantumul si extensiunea
acestei functii este in raport cu celelalte puteri, in principiu cu executivul si
legislativul, dar si de categoria puterii in care este incadrata.

Practica social-istorica de pana astazi a relevat patru mari cai de desemnare a

sefului statului:

a) Pe cale ereditara:
Este prima si cea mai veche modalitate de desemnare a sefului statului. Ea a
fost si este caracteristica regimurilor monarhice, constitutionale. Dupa anumite
reguli constitutionale, monarhul accede la functia de sef al statului pe cale
ereditara ca in Anglia, Olanda, Suedia sau el insusi isi poate desemna un
succesor din cadrul casei regale, ca in Spania, Belgia, Maroc, Iordania. Prin
aceasta modalitate de desemnare a sefului statului, Parlamentul sau alta
institutie au rolul cel mult de a veghea la respectarea regulilor constitutionale de
desemnare a acestuia, sau in caz de stingere a dinastiei, la numirea unui
succcesor la tron sau participa la alegerea acestuia.

b) Alegerea de catre Parlament:

Aceasta modalitate de desemnare a sefului statului este o consecinta, un
rezultat al revolutiei burgheze, al luptei acesteia impotriva absolutismului, fiind
in acelasi timp si un mod eficient de control al parlamentului asupra acestei
institutii.

c) Desemnarea sefului de stat de catre un colegiu electoral

d) Alegerea sefului statului prin vot universal
 Aceasta modalitate de alegere a sefului statului este o consecinta a adancirii
democratismului vietii politice, dar si o masura de asigurare a echilibrului intre
executiv si legislativ. Alegerea sefului statului prin vot universal ii confera
acestuia o sporita autoritate si respect, care se pot materializa prin atributii si
prerogative. O asemenea situatie intalnim in Romania, Rusia; Franta, Indonezia,
etc.

Problemele rolului si ale atributiilor sefului statului au fost si sunt si astazi

viu disputate, ele cuprinzand o plaja larga si variata de opinii si pareri, acestea
mergand de la conferirea sefului statului unui rol pur decorativ, reprezentativ,
pana la acordarea unor importante prerogative executive si legislative. Aceasta
mare diversitate de roluri ce sunt atribuite sefului statului sunt determinate de o
serie de factori: modul de desemnare a sefului statului; raportul dintre
institutiile fundamentale ale statului, in principiu dintre executiv si legislativ;
unele traditii nationale.

Raspunderea si responsabilitatea sefului statului este specifica fiecarui

sistem constitutional in parte. Ea tine de o serie de factori a caror pondere si
valoare poate fi diferita in acest proces: modul de desemnare a sefului statului,
atributiile si prerogativele de care acesta dispune in stat, gradul sau de implicare
in politica si conducere in societate.

Pe marginea acestei probleme in stiinta juridica s-au constituit doua mari

orientari:

a) seful statului nu trebuie sa raspunda pentru faptele si actele sale. Este o

orientare mai veche, traditionala, ea bazandu-se pe imunitatea de care dispune
seful statului si pe faptul ca orice act emis de acesta este contrasemnat fie de
primul-ministru, fie de ministrul de resort.

b) Porneste de la principiul ca, in fata legii, toti oamenii sunt egali indiferent
de statutul si functia lor in societate, ca nimeni nu e mai presus de lege. Este o
orientare moderna care-l pune pe seful statului in situatia de cetatean si, ca orice
cetatean, el trebuie sa raspunda pentru actele si faptele sale.

Raspunderea sefului statului nu este aceeasi in toate sistemele

constitutionale, ea este in functie de rolul si functia exercitata de acesta in viata
politica a tarii. Acolo unde seful statului are un rol reprezentativ, decorativ, el
nefiind implicat in nici un fel in actul de guvernare, desigur ca si raspunderea
acestuia in acest plan este minora sau chiar deloc. Cel mai tipic exemplu este
situatia monarhilor constitutionali din Anglia, Belgia, Suedia, Japonia sau a
unor presedinti din Germania, Italia, Israel, etc.

Alta este insa situatia atunci cand seful statului in roluri si intensitati diferite
este angajat in actul de guvernare, act ce genereaza raspunderea si
responsabilitatea politica, civila iar pentru fapte grave, chiar penale. De regula,
institutia care-l desemneaza pe seful statului este si aceea in fata careia acesta
raspunde (Parlament, Curtea Constitutionala, Curtea Suprema, etc), ea fiind si
singura in masura sa judece faptele si actele acestuia.

In situatia in care seful statului este numit de Parlament, acesta raspunde

pentru faptele sale in fata acestuia, iar parlamentul este cel care decide masurile
ce trebuiesc luate impotriva sefului statului: atentionare, suspendare, revocare
sau demitere.

Situatia se complica in cazul cand seful statului este desemnat prin vot
universal. In aceasta situatie Parlamentul nu este in masura sa ia singur o
decizie, intrucat nu el l-a desemnat. In cele mai multe cazuri, Parlamentul
propune suspendarea sefului statului pentru o perioada limitata de timp, urmand
a se organiza un referendum national, iar in functie de rezultatul acestuia,
institutia care l-a validat trebuie sa ia hotararea definitiva.

Durata mandatului sefului statului este specifica fiecarui sistem

constitutional in parte, ea tinand in mare masura de forma de guvernare.

In situatia monarhilor constitutionali, durata mandatului sefului statului este

pe viata. In cazul republicilor prezidentiale sau parlamentare, durata mandatului
institutiei sefului statului este de regula corelata cu cea a executivului si
legislativului: 4,5 ani sau chiar mai mult 6,7 ani.

3. COMPARATIE: INSTITUTIA SEFULUI STATULUI IN

ROMANIA SI IN ITALIA
 Analizand comparativ cele doua institutii, am putut evidentia atat
asemanarile, cat si deosebirile care penduleaza in jurul sefilor acestor doua
state: Romania si Italia. A fost necesara stabilirea unor criterii pe baza carora
trasaturile acestor doua institutii au putut fi scoase la lumina, si anume:
conditiile necesare desemnarii sefului statului, procedura de desemnare, durata
mandatului, incompatibilitatile, rolul sefului statului, punerea sub acuzare a
acestuia, depunerea juramantului, atributiile, interimatul, actele precum si alte
criterii care vor putea fi observate pe parcursul acestei lucrari.

In ambele state procedura de desemnare a sefului este supusa unor conditii

pentru asigurarea unei mai bune functionari a institutiei. Varsta necesara
accederii in functia de presedinte este diferita, astfel, in Romania varsta minima
la care un cetatean poate sa fie ales, este de 35 de ani, pe cand in Italia, aceasta
este mai inaintata, si anume 50 de ani (art.84 din Constitutie). Consider ca statul
Italian a pus la baza acestei varste, experienta acumulata, tocmai pentru
asigurarea unei mai bune functionari si organizari a statului. De asemenea, in
art. 84, ulterior stabilirii varstei minime necesare isi ocupa un loc bine conturat
si conditia detinerii drepturilor civile si politice de catre persoana care
candideaza. In Romania, spre deosebire de Italia, nu este textul Constitutiei cel
care precizeaza acest aspect.

Putem remarca unele deosebiri considerabile si in materia alegerii sefului

statului, acestea datorita formei de guvernamant diferite. In Romania intalnim
ca forma de guvernamant republica semiprezidentiala, pe cand Italia este o
republica parlamentara.

Asadar, textul art. 81 din Constitutia Romaniei, intitulat “Alegerea

Presedintelui” stabileste in primele 3 aliniate modalitatea de desemnare a
acestuia. Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret
si liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de
scrutiny, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale. In
cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit aceasta majoritate, se
organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidate stability in
ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Este declarat ales candidatul
care a obtinut cel mai mare numar de voturi2. Spre deosebire de Constitutia
Romaniei, Constitutia Republicii Italiene stabileste in art. 83 modul de alegere
al presedintelui statului Italian. Presedintele Republicii este ales de catre
Parlamentul reunit in sedinta comuna a membrilor sai. La aceasta alegere
participa cate trei delegati pentru fiecare regiune, alesi de Consiliul Regional in
asa fel incat reprezentarea minoritatilor sa fie asigurata. Regiunea Valea Acosta
nu are decat un singur delegat. Alegerea Presedintelui se desfasoara prin scrutin
secret si cu obtinerea unei majoritati de doua treimi a membrilor Parlamentului.
Dupa trei tururi de scrutin, majoritatea suficienta este absoluta.

O alta deosebire pe care o intalnim prin studiul comparat al celor doua

institutii este durata mandatului. Art. 83 al Constitutiei Romaniei statueaza ca
Presedintele este ales pe un mandat de 5 ani si se exercita de la data depunerii
juramantului, pe cand art. 85 din Constitutia Republicii Italiene statueaza ca
Presedintele este ales pe o perioada de 7 ani.

Depunerea juramantului se face in ambele state in fata Camerei Deputatilor

si a Senatului, in sedinta comuna, conform art. 82 alin (2) din Constitutia
Romaniei, si art. 91 din Constitutia Italiei. Presedintele depune juramant de
fidelitate fata de Republica si jura sa respecte Constitutia si legile tarii.

Functia de reprezentare este prezenta, de asemenea, in cadrul ambelor

institutii, atat in Romnia, cat si in Italia, seful statului reprezentad unitatea
nationala. Aceasta functie este considerata un punct comun intre cele doua
institutii.3

In materia atributiilor si prerogativelor sefilor celor doua state, intalnim atat

asemanari, cat si deosebiri. Atat Presedintele Romaniei, cat si Presedintele
Italiei adreseaza mesaje Parlamentului, cu privire la problemele principale ale
natiunii; promulga legile; dispun organizarea referendumului, pentru ca poporul
sa isi exprime vointa cu privire la problemele de interes national; numesc
functionarii de stat in cazurile prevazute de lege; comanda fortele armate si
2
Bianca Selejan-Gutan, “Drept constitutional si institutii politice”, Editura Hamangiu, Bucuresti,
2008
3
Bianca Selejan-Gutan, “Drept constitutional si institutii politice”, Editura Hamangiu, Bucuresti,
2008
prezideaza Consiliul Suprem de Aparare al Tarii; acorda gratierea individuala;
confera decoratiile Republicii.

Deosebiri intalnim in exercitarea atributiilor in domeniul politicii

externe: ratificarea tratatelor internationale, in Romania se face de catre
Parlament (art. 91), pe cand in Italia de seful statului (art. 87); si in cazul
masurilor exceptionale: in Romania, starea de razboi este instituita de
Presedinte, care solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel
mult 5 zile de la luarea acesteia (art. 93), iar in Italia este declarata de
Presedinte, insa in urma hotararii ei de catre Camere (art. 87).

In Romania, precum si in Italia, seful statului poate sa dizolve Parlamentul.

Constitutia Romaniei, spre deosebire de Constitutia Italiei, stabileste in art. 89
ca Presedintele poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de
incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima
solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura.
Parlamentul nu poate fi dizolvat nici in Romania si nici in Italia in ultimele 6
luni ale mandatului Presedintelui, insa pe langa aceasta limitare, textul
constitutional al Romaniei mai impune inca una, si anume: interdictia dizolvarii
Parlamentului pe timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de
urgenta.

In cazul punerii sub acuzare, intalnim o asemanare la nivelul celor doua

institutii. Atat in Romania, precum si in Italia, Presedintele este pus sub acuzare
de catre Parlament, pentru inalta tradare si pentru incalcarea grava a
prevederilor constitutionale.

O alta asemanare care reiese din analiza comparativa a institutiilor este aceea
a incompatibilitatii functiei de Presedinte cu o alta functie publica sau privata.
Constitutia Romaniei stabileste acest aspect in art. 84 alin. (1), iar Constitutia
Republicii Italiene in art. 84 alin. (2).

Interimatul functiei este asigurat in Romania, in ordine, de catre presedintele

Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor, daca functia de Presedinte
devine vacanta ori daca Presedintele este suspendat sau se afla in imposibilitate
temporara de a-si exercita atributiile, conform art. 98 din Constitutiei; pe cand
in Italia, interimatul functiei este asigurat de presedintele Senatului, in caz de
incapacitate, coform art. 86.

Actualul Presedinte al Romaniei este Traian Basescu, iar al Italiei este

Giorgio Napolitano.

4. CONCLUZIE

Intrucat institutia sefului de stat ocupa un loc fundamental in ordinea

constitutionala, inca din cele mai vechi timpuri, avandu-si obarsia in chiar
istoria lumii si a sistemelor statale am considerat ca o analiza comparativa a
acestei institutii este izvorul unei mai bune intelegeri a sistemelor de drept. In
urma unei prealabile documentari am ajuns la concluzia ca putem sa evidentiem
“defectele” oricarei institutii, nu doar a sefului de stat, doar printr-o analiza
comparativa a acesteia. Studiul comparativ presupune nenumarate beneficii,
atat in formarea unor noi sisteme de drept, precum si in modificarea anumitor
aspecte a sistemelor de drept existente.

Sunt de parere ca in formarea unui jurist trebuie sa existe o initiere profunda

in dreptul comparat, intrucat doar prin compararea institutiilor putem sa
observam ceea ce este bun la o anumita institutie si ceea ce este “alterat”. Este
esential ca anterior nasterii unei institutii sa se parcurga o un studiu comparativ
al planului initial al acesteia cu planul institutiilor deja existente in diferitele
sisteme de drept, pentru a se putea completa lacunele si pentru a se putea
exclude defectele pe care aceasta institutie le-ar putea avea. Doar in felul acesta
ne putem cladi un sistem de drept neviciat, un sistem de drept transparent.

5. BIBLIOGRAFIE
1. Duculescu Victor, “Drept constitutional comparat, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2000
2. Gutan Manuel, “Sisteme de drept comparate – teoria generala a
dreptului comparat –“, Note de curs, Anul Universitar 2020-2021
3. Selejan-Gutan Bianca, “Drept constitutional si institutii politice”,
Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008
4. Constitutia Romaniei
5. Constitutia Italiei