UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA : Drept Civil (Teoria generala a obligatiilor)

TITLUL TEMEI: Daunele-interese

COORDONATOR: Prof. dr. Jugastru Calina

STUDENT: NICU ELENA-ALEXANDRA

ANUL: II, sem II.
 Noțiune. Prin daune interese întelegem despăgubirile bănești pe care debitorul le
datorează creditorului pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării, executării
necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor contractuale. Ne aflam în fața unei noi
creanțe care are ca obiect compensarea prejudiciului prin plata unei sume de bani
reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor. In acest moment nu se mai poate
vorbi de repararea în natură a prejudiciului ci exclusiv de plata unui echivalent bănesc.

De altfel, așa cum am arătat la răspunderea delictuala, repararea în natură, așa cum
este înțeleasă de obicei, conține o contradicție în termeni pentru ca o repunere a bunului in
situația anterioară este practic imposibilă, oricât de perfecționată ar fi tehnica. În realitate,
doar patrimoniul este cel repus în situația anterioara prin înlocuirea valorică a prejudiciului
suferit. Prin urmare, daunele interese au caracter pecuniar, astfel ca instanțele de judecata au
o singura preocupare, aceea de a evalua cat mai corect prejudiciul suferit de creditor.

Condiția punerii în întârziere a debitorului. Pentru ca această nouă creață să devină

exigibilă, se cere ca debitorului să-i fie notificată obligația de a despăgubi pe creditor. Cerința
este logică dat fiind principiul disponibilității care face ca doar creditorul să aprecieze dacă
trebuie despăgubit. În lipsa acestei reacții se poate aprecia ca nerespectarea obligațiilor
contractuale de către debitor îi este indiferenta creditorului. Potrivit art. 1079 C. civ. punerea
în întârziere (mora debitoris), se înfăptuiește printr-o somație de plata expediata prin
intermediul executorului judecătoresc. O astfel de procedura nu este imperativa, partile
putând stipula ca debitorul este pus în întârziere prin simpla scadenta a datoriei, fără
îndeplinirea vreunor formalități.

Debitorul este de drept pus în întârziere

 în situațiile anume prevăzute de lege* (ex)

 când în contract s-a prevăzut ca debitorul este pus în întârziere la împlinirea
termenului, fără notificare;
 când obligația prin natura ei n-ar fi putut fi îndeplinită decât în cadrul unui anumit
termen;
 în cazul obligațiilor de a nu face;
  in cazul obligatiilor continue cum este cazul furnizarii energiei electrice, a gazului,
apei etc.

Efectele punerii in intarziere sunt urmatoarele:

 drept urmare punerii in intarziere, se constata refuzul debitorului de a executa
obligatia, dand nastere dreptului pe care-l are creditorul de a pretinde daune interese;
 din acest moment curg daunele moratorii;
 in cazul obligatiei de a preda un bun individual determinat, punerea in intarziere
stramuta de la proprietar la debitorul obligatiei de predare riscul pierii fortuite a
bunului.

Prin exceptie, potrivit art. 1156 C. civ. debitorul nu va raspunde pentru pieirea bunului
daca face dovada ca el ar fi pierit chiar daca ar fi executat obligatia predarii la termen a
bunului. Executarea unor creante rezultate dintr-o hotarare judecatoreasca nu este supusa
punerii in intarziere, pentru ca asa cum a statuat Instanta Suprema (TS, col. Civ. dec. nr.
1954/1956 in CD pe 1956 p. 324) insasi hotararea tine loc de notificare.

Daunele interese compensatorii sunt despagubiri banesti datorate ca urmare a

neexecutarii totale sau partiale ori a executarii necorespunzatoare a obligatiilor de catre
debitor. Se numesc compesatorii pentru ca nu pot fi cumulate cu executarea in natura a
obligatiilor.
Daunele interese moratorii sunt despagubirile banesti datorate de debitor ca urmare a
prejudiciului suferit de creditor prin intarzierea in executarea obligatiei asumate prin
contract. Spre deosebire de cele copensatorii, daunele moratorii se cumuleaza cu executarea
in natura pentru ca ele acopera doar prejudiciul suferit de intarzierea in executarea obligatiilor
contractuale.
Evaluarea judiciara a daunelor interese. Evaluarea judiciara se face prin hotarare
judecatoreasca in conditiile prevazute de art. 1084- 1086 C. civ. care stabilesc cateva principii
in aceasta materie:

a) Principiul repararii integrale a prejudiciului presupune obligatia instantei de judecata

de a acorda creditorului o indemnizatie egala cu prejudiciul real suferit care include,
 atat paguba efectiv suferita, damnum emergens, cat si castigul nerealizat, lucrum
cessans.
b) Debitorul raspunde doar pentru prejudiciile previzibile la momentul incheierii
contractului. Cand prejudiciul a fost produs prin dol, raspunderea debitorului nu va
mai fi tarmuita la prejudiciul previzibil ci la intregul prejudiciu.
c) Vor fi supuse repararii prejudiciile directe, adica doar cele care s-au produs datorita
neexecutarii contractului intr-o relatie de cauzalitate directa.

Evaluarea legala  a daunelor interese este cea facuta prin lege si priveste prejudiciul
suferit de creditor ca urmare a nerespectarii de catre debitor a obligatiei ce are ca obiect o
suma de bani.

Potrivit art. 1088 C. civ. La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele
interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in
materie de comert, de fidejusiune si societate . Plecand de la premiza ca sumele de bani pot fi
intotdeauna executate in natura, neexecutarea obligatiei de catre debitor are ca efect doar
plata daunelor moratorii care se cumuleaza cu daunele compensatorii. In aceasta materie sunt
aplicabile cateva reguli:

a. potrivit art. 1088 aceste daune  interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a

justifica vereo paguba
b. aceste daune sunt datorate din ziua chemarii in judecata a debitorului, fiind
insuficienta simpla notificare;
c. ele sunt calculate doar pentru sumele datorate nu si pentru sumele primite anticipat.

Potrivit dreptului nostru, capitalizarea dobanzilor scadente si neachitate la suma

datorata si calcularea in continuare a dobanzii la intreaga suma rezultata, se numeste
anatocism. Prin Decr. 311/1954 a fost limitata dobanda la suma imprumutata, cu exceptia
dobanzilor acordate de CEC  sau de anumite banci specializate ale statului. Prin art. 8 din
Ordonanta Guvernului nr. 9 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatiile banesti, s-a dat
posibilitatea capitalizarii si producerii de dobanzi in temeiul unei conventii speciale, dupa
scadenta lor, dar numai pentru dobanzi datorate pe cel putin un an;
 d. daunele interese moratorii sunt fixate prin lege la limita dobanzii legale, mai putin in
materie comerciala, la contractul de societate, fidejusiune. Partile pot stipula insa
dobanzi la un nivel inferior celei prevazute prin lege.

            Dobanda legala a fost fixata de Decr. 311/1954 la un plafon  de 6% anual. Dupa
1989  reglementarea contravenea economiei de piata, fiind chiar desueta. Ea a fost totsi
formal in vigoare pana la promulgarea  Legii nr. 7/1998 privind declararea ca abrogate a unor
acte normative.

  La 25 ianuarie 2000 a fost publicata Ordonanta Guvernului nr. 9 privind nivelul

dobanzii legale pentru obligatiile banesti. Dobanda legala pentru alte obligatii decat cele
comerciale este stabilita la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de BNR, in prezent de
15%  la care se poate adauga un procent de 50% din aceasta dobanda, putand rezulta o
dobanda de 22,5%.

Art. 5 din aceasta ordonanta reglementeaza doua situatii:

 daca raportul juridic este stabilit prin act scris, dobanda este cea legala, ea putand fi
depasita cu cel mult 50% in temeiul conventiei;
 daca raportul juridic nu este constatat prin act scris, dobanda ce poate fi acordata de
instanta este in limita cuantumului legal de 15%. Orice conventie prin care s-ar
conveni dobanzi mai mari decat cea prevazuta prin ordonanta este lovita de nulitatea
absoluta. Nulitatea va fi partiala, afectand doar clauza privind obligatia de a plati o
dobanda mai mare decat cea legala. (Andrei Fuduli, Regimul juridic al dobanzii in
noua reglementare, in Rev. de dr. com. 7 8/2000 p. 68 -77)

Evaluarea conventionala. Clauza penala. Evaluarea daunelor interese poate fi

facuta si prin conventia partilor intervenita inainte de producerea prejudiciului. Aceasta
intelegere poarta numele de clauza penala si este reglementata de art. 1066 -1072 C. civ. Ea
este o conventie accesorie prin care partile evalueaza anticipat daunele interese contractuale,
fie printr-o clauza  din contractul principal fie printr-o conventie ulterioara.

Avantajele oferite de clauza penala vizeaza, in principal, simplificrea raporturile

dintre creditori si debitor si evitarea evaluarii judiciare a prejudiciului. Pentru a obtine
daunele interese, creditorul nu are decat sa dovedeasca faptul neexecutarii, executarii
necorespunzatoare, executarii cu intarziere a obligatiilor contractuale. Ea indeplineste astfel o
dubla functie: reparatorie dar si o veritabila garantie a executarii obligatiilor prin presiunea
pe care o exercita asupra debitorului.  Cu conditia ca obligatia principala sa nu se fi executat,
creditorul are a alege intre a accepta executarea in natura sau plata penalitatii
convenite. Debitorul nu poate insa opta intre aceste doua posibilitati.

Clauza penala este obligatorie pentru instanta de judecata care nu va putea micsora
despagubirile convenite de parti, decat in conditiile prevazute de  art. 1070 C. civ. atunci cand
debitorul si-a executat partial obligatiile sale. Aceasta evaluare conventionala a daunelor
interese prezinta si serioase inconveniente care a determinat doctrina juridica sa vorbeasca
de criza clauzei penale (BS op cit. p. 629) Ea poate fi insuficienta in anumite cazuri. Este
vorba in principal de situatiile in care debitorul este animat de dol acceptand deliberat o
penalitate ce se dovedeste a fi inferioara prejudiciului real suferit de creditor. Ea poate
imbraca si forma unui abuz de drept, fiind excesiva.

           Conventii de modificare a raspunderii contractuale. Partile pot modifica prin

conventie raspunderea contractuala dar n-o pot exclude. O clauza prin care debitorul ar fi
exonerat in totalitate de raspundere contractuala ar echivala cu o conditie pur potestativa,
care, cum se stie, este lovita de nulitate absoluta. Modificarea raspunderii contractuale poate
fi convenita prin urmatoarele conventii:

1. Clauze exoneratoare de raspundere sunt admise atunci cand neexecutarea

obligatiilor izvorand din contract este datorata unei culpe usoare.

 In cazul prejudiciilor cauzate persoanei, asemenea conventii nu sunt admise pentru ca viata
integritatea fizica si morala a omului nu susceptibile de tranzactii.

La fel, clauzele prin care debitorul ar urma sa fie exonerat pentru dol sacu culpa grava
( culpa lata dolo aequiparatur ) nu sunt permise, fiind sanctionate cu nulitatea absoluta.

2. Clauzele de limitare sau plafonare sunt cele prin care partile convin o limita maxima
a despagubirilor la care urmeaza a fi obligat debitorul, chiar daca prejudiciul cauzat
prin incalcarea obligatiilor contractuale sunt mai mari. Nici aici nu sunt admise acele
clauze care ar diminuna raspunderea pentru vatamarile aduse persoanei, pentru
prejudiciile cauzate prin dol, culpa grava.
 3. Clauzele de agravare a raspunderii sunt cele prin care, debitorul se obliga a dezdauna
pe creditor si in cazurile de forta majora. Prin urmare, debitorul preia raspunderea si
in asemenea ipoteze,  renuntand sa invoce cazul de forta majora care l-ar fi exonerat
in lipsa clauzei. Asa cum se arata in literatura juridica, nu sunt admise clauzele prin
care obligatiile de mijloace ar fi transformate in obligatii de rezultat. Bunaoara,
medicul nu se poate obliga ca va vindeca pacientul, la fel cum avocatul nu se poate
angaja ca va castiga un proces. Explicatia consta in faptul ca atat medicul cat si
avocatul nu se pot obliga decat la fapte personale, ei neputand negocia rezultate care
nu le stau in puterea lor. Avocatul care asigura pe client ca va castiga un proces, n-ar
putea-o face decat prevalandu-se de influenta asupra judecatorului, ceea ce este
impotriva deontologiei profesiei. Obligatia sa ramane una de mijloace si nu de
rezultat.

BIBLIOGRAFIE

 L. Pop, Curs de drept civil. Obligatiile, p.182, Ed Universul Juridic 2015

 L. Pop, Curs de drept civil. Obligatiile, p.190, Ed Universul Juridic 2015
 Art.1544 Cod Civil
 L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed.
Universul Juridic, București, 2012, p. 303