UNIVERSITATEA ‘‘LUCIAN BLAGA’’-SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA : Drept administrativ I

TITLUL TEMEI: SERVICIUL PUBLIC

COORDONATOR: Conf. univ. dr. Daiana Vesmaș

STUDENT: NICU ELENA-ALEXANDRA

ANUL: I, sem II.

Cuprins
I. Noţiunea de serviciu public..........................................................................................3
II. Noţiunea de administraţie publică........................................................................5
III. Enumerare principii...............................................................................................7
a) Principiul legalităţii;...................................................................................................7
b) Principiul oportunităţii;.............................................................................................7
c) Principiul bunei administrări;..................................................................................7
d) Principiul proporţionalităţii;.....................................................................................8
e) Principiul permanenţei şi continuităţii;...................................................................8
f) Principiul subsidiarităţii;...........................................................................................9
g) Principiul eligibilităţii în administraţia publică;.....................................................9
h) Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes
deosebit;............................................................................................................................10
i) Principiul transparenţei decizionale în administraţia publică;...........................10
V. Reglementarea și înființarea serviciilor publice................................................11
VI. Forme de gestiune a serviciilor publice..............................................................11
Funcţia publică.................................................................................................................13
Cariera funcţionarilor publici........................................................................................14
Recrutarea funcţionarilor publici..................................................................................15
VII. Exemple de servicii publice..................................................................................17
 Ordinea şi siguranţa publică...................................................................................17
 Infrastructură, locuinţe şi transport.......................................................................17
Serviciile urbane..............................................................................................................17
Comunicarea şi transporturile.......................................................................................17
Energia..............................................................................................................................18
Locuinţele.........................................................................................................................18
Asistenţa socială şi sănătate............................................................................................18
Educaţie şi cultură...........................................................................................................19
Sportul şi cultura.............................................................................................................19
VIII. Studiu de caz – evaluarea paginilor web ale consiliilor județene din
România............................................................................................................................19
-Metodologie-....................................................................................................................19
Tabel 1: Gradul de accesibilitate al informaţiilor de interes public (care trebuie
comunicate din oficiu) cu ajutorul paginilor web ale consiliilor judeţene.................21
Tabel 2: Prezentarea scorurilor în funcţie de notele obţinute la cele 3 categorii de
indicatori...........................................................................................................................22
Tabel 3: Clasamentul paginilor web ale consiliilor judeţene (în ordine
descrescătoare în funcţie de scorul general obţinut)....................................................24
Concluzii...........................................................................................................................24
IX. BIBLIOGRAFIE:.................................................................................................26
www.referat.ro

SERVICIUL PUBLIC

I. Noţiunea de serviciu public

2
 Cuvântul serviciu îşi are originea în cuvântul latin servitium şi este
definit ca fiind “acţiunea ,faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă
prestată în folosul sau în interesul cuiva”, respectiv, “subdiviziune în
administraţia internă a unei instituţii, întreprinderi etc”.1
Din cele două definiţii oferite de dicţionar se observă că există două
accepţiuni ale cuvântului serviciu: o accepţiune funcţională –aceea de
activitate- şi o accepţiune structurală.
În literatura juridică s-au exprimat numeroase puncte de vedere cu
privire la noţiunea de serviciu public. Într-o opinie, pornindu-se de la
înţelegerea conceptului de administraţie ca fiind “totalitatea serviciilor
publice considerate din punct de vedere al organizării , al atribuţiilor şi
modului lor de funcţionare ,sau , mai bine zis, ea este organismul cu ajutorul
căruia guvernele cauta să realizeze siguranţa, justiţia , protecţia şi, în fine,
toate celelalte lucruri care constituiesc raţiunea de a fi a unui stat” 2 s-a ajuns
la concluzia că prin serviciu public administrative se înţelege un organism
administrative creat de stat, judeţ sau comună, înzestrat cu competenţă şi
puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimonial general
al administraţiei publice care l-a creat, pus la dispoziţie publicului pentru a
satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu character general, căreia
iniţiativa privată nu ar putea să-I dea decât o satisfacţie “incompletă şi
intermitentă”3.
Precizarea că este vorba despre serviciul public administrative este
necesară deoarece fiecărei nevoi sociale îi corespunde un tip de serviciu
public.
Astfel, nevoii de reglementare a conduitei umane îi corespunde
serviciul public legislativ nevoii de înfăptuire a justiţiei sociale (soluţionarea
stărilor litigioase prin hotărâri cu putere de adevăr legal) îi corespunde
serviciul public judiciar si nevoii de creare a condiţiilor pentru transpunerea
în practică a normelor juridice, de aplicare a acestora şi de asigurare a
aplicării lor îi corespund serviciile publice administrative.
Într-o altă opinie4 s-a apreciat că serviciile publice se întâlnesc oriunde
este vorba despre o activitate de stat, deci, împărţirea serviciilor statului în
servicii publice şi alte servicii este incorectă. S-a exprimat punctul de
1
Dicţionar explicativ al limbii române , Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 797
2
Paul Negulescu ,Tratat de drept administrativ român, Bucureşti, Tipografia Gutenberg, Joseph Gobe, 1904,
p. 6
3
Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ român, volumul I , Ediţia a-IV-a, Marvan, Bucureşti,1934,
p.123.
4
Opinia a fost exprimată de Anibal Teodorescu în conformitate cu teoria lui Gaston Jeze

3
vedere că funcţia executivă a statului se exercită prin servicii publice astfel :
“serviciul înfiinţat şi organizat de către stat sau împărţirile sale
administrative pentru îndeplinirea atribuţiilor lor executive”5.
Termenul serviciu public este dependent de cel de interes general,
pentru că serviciul public nu există decât în raport cu o anumită cerinţă a
membrilor unei colectivităţi, sau, altfel spus , “scopul serviciului public este
totdeauna interesul general”6. Deşi nu este simplu de definit, termenului
serviciului public i s-a recunoscut în doctrină un sens funcţional şi un sens
organizatoric. În sens funcţional serviciul public reprezintă o activitate de
interes general. În sens organizatoric serviciul public este perceput ca
organizaţie de stat sau a colectivităţii locale, înfiinţată de persoanele juridice
de drept public competente, cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe
ale membrilor colectivităţii , în regim de drept administrative sau civil, în
procesul de executare a legii7 . În funcţie de dimensiunea colectivităţii ale
cărei cerinţe încearcă să le resolve serviciul public, acesta poate fi serviciu
public naţional sau serviciu public la nivelul unităţilor administrativ –
teritoriale.
Din punct de vedere al tipului activităţii există : serviciu public de
legiferare, serviciul public judiciar şi serviciile publice administrative.
În art. 2, (1), lit k din Legea nr. 554/2004 este definit serviciul public ca fiind
“activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul
satisfacerii, după caz a unui interes public”.
Cu privire la principiul deconcentrării serviciilor publice se impune
observat că el este afirmat prin Constituţia României în forma revizuită în
anul 2003, în art. 120, unde se afirmă că : “administraţia public din unităţile
administrativ –teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării
autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”.
Modificarea adusă prin acest text din Legea fundamental a României
este una de fond. Pentru a înţelege această modificare este necesar a preciza
conţinutul conceptului deconcentrare. Pornindu-se de la problema clasică
formulată în practica socială, aceea de a preciza cui trebuie sa îi revină
conducerea în material activităţilor de rezolvare a problemelor de interes
general al colectivităţilor, s-a ajuns la concluzia că există două variante:
centralismul şi descentralizarea8.
În cazul centralismului conducerea aparţine administraţiei publice
central ( Preşedinte, Guvern). În cazul descentralizării conducerea revine, cu

5
Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, volumul I, 1927, p.256.
6
Philippe Georges, Notions esentielles de droit public, 6-e edition , Sirey, 1986, p.296.
7
Ioan Alexandru, Ştiinţa administraţiei, Editura economică,Bucureşti, 2001, p.296
8
Jean Marie Auby et Robert Ducos-Ader, Institutions administratives, Dalloz, 1966,p. 77-80

4
anumite limite , administraţiei publice locale. Esenţială pentru înţelegerea
conţinutului conceptului de deconcentrare este precizarea că “ deşi
deconcentrarea atenuează rigorile centralismului, agenţii locali nu sunt mai
puţin supuşi autorităţii centrale prin ceea ce se numeşte ‘putere ierarhică’.
Această putere confer superiorului prerogative asupra persoanei şi asupra
actelor subordonaţilor săi(…)”9 .
Aceste prerogative sunt sunt fundamentate pe principiul oportunităţii
şi pot fi exercitate oricând. În ceea ce priveşte autoritatea centrală aceasta are
o „putere de organizare” , care se referă la angajarea funcţionarului şi la
organizarea sarcinilor care îi revin acestuia , şi o „putere disciplinară” care
se referă la stabilirea regulilor comportamentale legate de funcţie, la dreptul
de control cu privire la activitatea desfăşurată , la dreptul de a stabili
sancţiunile disciplinare aplicabile în cazul prezenţei abaterilor disciplinare.
Referitor la acte, autoritatea centrală poate modifica , suspenda sau anula
actele agentului local.

II. Noţiunea de administraţie publică

În literatura de specialitate10, pornindu-se de la punctul de vedere

exprimat de David H. Rosenbloom că 11 „Administraţia publică, ca multe alte
strădanii umane, este dificil de definit, dar oamenii au cu toţii un sens al
acesteia, deşi sunt păreri diferite cum ar putea fi realizată”, s-a apreciat că
administraţia publică este o categorie atât de abstractă şi variată, încât poate
fi descrisă în termeni diferiţi.
Analizându-se definiţiile înscrise în literatura de specialitate 12 s-a
formulat , însă, concluzia că în activitatea de definire a administraţiei publice
trebuie luate în considerare următoarele aspecte13:
a) Administraţia publică implică activitatea;
b) Administraţia publică are contingenţă cu politica;
c) Administraţia publică tinde să fie concentrată în ramura executivă a
guvernării;

9
Jean Marie Auby et Robert Ducos-Ader, Institutions administratives ,Dalloz, 1966, p. 79
10
Ioan Alexandru, Administraţie publică.Teorii.Realităţi.Perpesctive, Ediţia a-III-a, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, p. 67
11
David H. Rosenbloom, Public administration, Understanding Management, Politics and Law in the Public
sector, Random House, New York, 1989, p.3-36.
12
Richard Stillman, Public Administration-concepts and cases, Boston, Houghlon Wifflin, 1978, Paul
Negulescu, Tratat de drept administrativ, volumul I, Institutul de arte grafice, Editura Marvan,
Bucureşti,1934; Charles Debbasch, Fonction Administrative et missions de l”administration publique,
Paris,Dalloz,1975,etc.
13
Ioan Alexandru, Ştiinţa Administraţiei,Editura Economică, Bucureşti, p.37.

5
 d) Administraţia publică diferă de administraţia privată şi este
preocupată de aplicarea legii.

Conceptul de administraţie publică cuprinde două elemente

componente esenţiale şi indinspensabile14 : elementul structural organic şi
elementul funcţional. Un asemea punct de vedere este susţinut şi de legiuitor
în Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor15.
În această lege este scris la art. 1 „Guvernul este autoritatea publică a
puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de
Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi
exercită conducerea generală a administraţiei publice. Guvernul are rolul de
a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului economic
mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale.”, iar la art. 11 lit . a
„exercită conducerea generală a administraţiei publice”, fiind evident că în
aceste texte administraţia publică este considerată activitate . În acelaşi art.
11, dar la litera d) se menţionează că în exercitarea funcţiilor sale Guvernul
„asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a
celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestota”. Din această
prevedere legală rezultă că legiuitorul face referire la o multitudine de
elemente componente având rol funcţional şi care alcătuiesc administraţia
publică.
În concluzie, administraţia publică, având rolul de a participa activ la
realizarea interesului general exprimat prin lege, constituie activitatea prin
care se organizează, se execută şi se asigură executarea legii până la fapta
materială.16
Pentru realizarea acestei activităţi este necesar să se constituie un
ansamblu de alcătuiri reunite într-un sistem social, politic şi juridic numit –
în conformitate cu numele activităţii- administraţie publică.

III. Enumerare principii

Administraţia publică, în accepţiunea de activitate de organizare

a executării, de executare în concret şi de garantare a executării legii, este

14
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, volumul I, Editura Nemira, Bucureşti, 1996, p.79
15
Legea nr.90/2001, cu modificările la zi.
16
Alexandru Negoiţă, Drept Administrativ, Editura Sylvi, Bucureşti, 1996, p.7

6
guvernată de câteva principii fundamentale conform Codului
Administrativ :
a) Principiul legalităţii;
Principiul legalităţii este expres prevăzut în art.1, alin 5 din
Constituţie, care prevede: „În România, respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Legalitatea este principiul
fundamental al administraţiei publice şi a activităţii acesteia, concretizată
sau nu în acte administrative. În conformitate cu acest principiu,
administraţia publică trebuie să se întemeieze pe lege. Principiul legalităţii
stă la baza controlului de legalitate al administraţiei publice, incluzând şi
posibilitatea celui nemulţumit să se adreseze justiţiei pentru verificarea
legalităţii actelor administrative.

b) Principiul oportunităţii;
Activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii
se concretizează în acte administrative şi fapte materiale. ”Oportunitatea este
o condiţie de valabilitate, nu de legalitate” . În virtutea puterii discreţionare,
organele administraţiei publice au iniţiativă şi posibilitatea de a aprecia
situaţiile în care emit sau adoptă acte administrative şi să aprecieze
oportunitatea elaborării şi emiterii lor. Majoritatea actelor administrative
sunt emise de organele administraţiei publice utilizând de dreptul lor de a
aprecia oportunitatea acestor acte.”Limitele dreptului de aprecierea sunt
determinate de normele juridice în aplicarea cărora sunt emise actele
administrative” Principiul oportunităţii „subliniază prerogativa conferită
administraţiei publice, prerogativă în conformitate cu care aceasta are
dreptul şi obligaţia de a aprecia la momentul emiterii unui act administrativ
conformitatea dintre norma de drept şi situaţia de fapt, apreciere pe care
administraţia publică o face pornind de la un unic criteriu: interesele
colectivităţii pe care o reprezintă”

c) Principiul bunei administrări;

Acest principiu reiese din art. art. II - 101 al Tratatului instituind o
Constituţie pentru Europa, articol care instituie dreptul la o bună
administrare. Fiecare persoană5 are dreptul de a fi ascultată înainte de luarea
unei decizii care ar putea să o afecteze în mod defavorabil; obligaţia
administraţiei de a-şi motiva deciziile. Dreptul la o bună administrare
presupune şi obligaţia administraţiei de a analiza sesizările cetăţenilor.
Autorităţile publice, instituţiile publice şi celelalte unităţi prevăzute de lege
sunt datoare să îşi desfăşoare activitatea în realizarea interesului general, cu

7
un grad ridicat de profesionalism, în condiţii de eficienţă, eficacitate şi
economicitate a folosirii resurselor.
Cetăţenii trebuie să aibă acces la o administraţie transparentă şi
flexibilă, întrucât administraţia publică administrează interesele cetăţenilor.
Într-un stat de drept, autorităţile administraţiei publice se constituie în urma
organizării şi desfăşurării alegerilor libere şi corecte în cadrul cărora
poporul, titular al puterii politice, îşi exprimă prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat opţiunile politice.
În aceste condiţii, este firesc ca autorităţile, constituite din
reprezentanţii aleşi de popor, să se afle permanent în serviciul cetăţenilor,
satisfăcând cerinţele vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor sau prin
organizarea aplicării în practică a acestora, cu alte cuvinte să le administreze
interesele în scopul realizării binelui comun

d) Principiul proporţionalităţii;
Pentru realizarea interesului general, administraţiei publice i-a fost
recunoscut dreptul de a-şi impune propria manifestare de voinţă.
Promovarea interesului public se poate realiza şi se realizează deseori chiar
cu încălcarea interesului privat. Într-o astfel de stare de drept, principiul
proporţionalităţii se impune cu necesitate şi obligă la echilibru.
Aceasta cu atât mai mult în situaţii excepţionale, calamităţi, epizootii
etc. când, administraţia publică, trebuie să se limiteze doar la acele măsuri şi
în cadrul acelor limite necesare şi suficiente înlăturării factorilor care le-au
generat, în caz contrar se ridică problema ilegalităţii acţiunilor administraţiei
publice (abuzului de drept sau a abuzului de putere).

e) Principiul permanenţei şi continuităţii;

Activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii
prin acţiuni cu caracter de dispoziţie sau acţiuni cu caracter de prestaţie
trebuie să se deruleze în mod continuu. „este inadmisibil a gândi că ar exista
momente în acre legea să nu poată să fi aplicată în teritoriul în care aceasta
trebuie să reglementeze relaţiile sociale. Neaplicabilitatea, din orice motive
(inclusiv organizatorice), a legii generează dezordine socială conducând în
final la anarhie şi la distrugerea entităţii organizate în stat”.
Aşa cum arăta E. D. Tarangul, „în societatea omenească există
anumite nevoi, de interes general, adică nevoia de linişte şi siguranţă, nevoia
de asistenţă medicală, nevoia de cultură etc, aceste nevoi dacă nu ar fi
satisfăcute, toată viaţa socială ar suferi şi s-ar dezechilibra. Ele trebuie
satisfăcute în mod regulat şi continuu. Statul trebuie să intervină şi să
organizeze aceste activităţi pentru a asigura pacea şi echilibrul social”.
8
 f) Principiul subsidiarităţii;
Acest principiu este definit de Carta Europeană a Autonomiei Locale,
adoptată la Strasbourg în 1985 de către Consiliul Europei şi ratificată de
România prin Legea nr. 199/1997, în art. 4 intitulat „Întinderea autonomiei
locale”: „exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de o manieră generală,
să revină, de preferinţă, autorităţilor celor mai apropriate de cetăţeni.
Atribuirea unei responsabilităţi către alte autorităţi trebuie să ţină seamă de
amploarea şi de natura sarcinii precum şi de cerinţele de eficacitate şi de
economie”. Potrivit Legii cadru a descentralizării – Legea nr. 95/2006,
principiul subsidiarităţii constă în exercitarea competenţelor de către
autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel
mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă
necesară. Principiul urmăreşte să aducă decizia cât mai aproape de cetăţeni,
ridicând problema repartizării, al transferului de competenţe către autorităţile
comunităţilor locale pe calea procesului de descentralizare.

g) Principiul eligibilităţii în administraţia publică;

Potrivit acestui principiu o mare parte a autorităţilor administraţiei
publice sunt alese de către cetăţeni. În ceea ce priveşte administraţia publică
centrală, Preşedintele României, potrivit art. 81, alin 1 din Constituţia
României, revizuită, este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat. În ceea ce priveşte administraţia publică locală, potrivit art. 121,
alin 1, autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia
locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în
condiţiile legii. Potrivit art. 122, Consiliul judeţean este autoritatea
administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi
orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii. Consiliile
locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene şi preşedinţii acestora,
autorităţi ale administraţiei publice locale sunt alese prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat.

h) Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de

interes deosebit;
Consultarea cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes deosebit
se face prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a
cetăţenilor la treburile publice. Referendumul este cel mai des utilizat

9
instrument al democraţiei directe şi reprezintă „modul cel mai eficient şi clar
de consultare a voinţei populare”. Mai pot fi citate în acelaşi sens şi
plebiscitul şi iniţiativa populară. Iniţiativa populară reprezintă „o procedură
prin care populaţia unui stat dă impulsul (iniţiază) un proces decizional12”.
Această procedură se poate finaliza cu intervenţia
poporului(referendum) sau printr-o decizie adoptată de autorităţile legal
desemnate de acesta. În doctrină, referendumul este definit drept o procedură
de consultare democratică a populaţiei.
Datorită faptului că prin referendum, cel mai adesea, poporul apare în
calitate de arbitru, consultarea poate avea un pur caracter informativ, spre o
mai clară exprimare a voinţei generale, sau un caracter decizional, care să se
impună şi autorităţilor care au solicitat-o.
i) Principiul transparenţei decizionale în administraţia publică;
Principiul transparenţei decizionale în administraţia publică se referă
la transparenţa actului decizional şi presupune asigurarea accesului deplin al
cetăţenilor şi al altor factori interesaţi la informaţiile privind procesul de
elaborare şi implementare a deciziilor autorităţilor administraţiei publice,
inclusiv în ceea ce priveşte procesul de colectare a veniturilor şi execuţia
conturilor autorităţilor administraţiei publice locale la toate nivelurile.
Acest principiu îşi găseşte consacrarea legală în Legea nr. 52/2003
privind transparenţa decizională în administraţia publică.

IV. Categorii de servicii publice

Serviciile de interes general sunt serviciile considerate de autoritățile

publice ale statelor membre ca fiind de interes general. Ele se supun
obligațiilor specifice serviciilor publice. Pot fi furnizate fie de stat, fie de
sectorul privat.

Exemple: transporturi publice, servicii poștale, asistență medicală.

Există trei categorii de servicii de interes general: economice,

neeconomice și sociale.

 Serviciile de interes general economic – prestate contra cost. (de ex.,

serviciile poștale). Acestea fac obiectul normelor europene în materie
de concurență și piață internă. Dacă este necesară protejarea accesului
cetățenilor la unele servicii de bază, se pot aplica derogări de la aceste
norme.

10
  Servicii neeconomice – poliție, justiție, sistemele obligatorii de
securitate socială. Acestea NU fac obiectul unor norme europene
specifice în materie de concurență și piață internă.
 Servicii sociale de interes general - răspund nevoilor cetățenilor
vulnerabili și se bazează pe principiul solidarității și al accesului egal.
Ele pot fi de natură economică sau neeconomică. Exemple: sistemele
de securitate socială, serviciile de ocupare a forței de muncă, sistemul
de locuințe sociale.

V. Reglementarea și înființarea serviciilor publice

Actul normativ prin care se reglementează un serviciu public trebuie
să conțină cel puțin următoarele elemente:

a.activitatea sau activitățile care constituie serviciul public respectiv;

b.obiectivele serviciului public;
c.tipul de serviciu public;
d.obligațiile de serviciu public, dacă este cazul;
e.structura responsabilă pentru prestarea serviciului public;
f.modalitățile de gestiune;
g.sursele de finanțare;
h.modalități de monitorizare, evaluare și control a modului de furnizare
a serviciului public;
VI. Forme de gestiune a serviciilor publice
O autoritatea publică poate alege să gestioneze ea însăși un serviciu
public,utilizând propriul personal și propriile bunuri. Este vorba de ceea ce
numim gestiune directă sau gestiune în regie. Serviciile publice
administrative(autorizarea construirii, colectarea de impozite și taxe,
evidența persoanei etc.) suntgestionate direct de către administrația publică.
Formele cunoscute ale gestiunii directe sunt: regia directă, regia deperso-
nalizată, regia autonomă.
În România, potrivit legislației în vigoare, gestiunea serviciilor de
utilități publice se organizează și se realizează în următoarele modalități:
a) gestiune directă;
b) gestiune delegate.
Gestiunea directă este modalitatea de gestiune în care autoritățile
administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare comunitară, după
caz, își asumă, în calitate de operator, toate sarcinile și responsabilitățile ce
le revin potrivit legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilități

11
publice și la administrarea și exploatarea sistemelor de utilități publice
aferente.
Gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autoritățile
administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare comunitară, după
caz, transferă unuia sau mai multor operatori toate sarcinile și
responsabilitățile privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice,
precum și administrarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente
acestora, pe baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a
gestiunii.
Prestatorii de servicii publice Autoritățile administrației publice și
instituțiile publice Serviciile publice pot fi prestate direct de către autoritățile
administrației publice și instituțiile publice. Autoritățile administrației
publice se regăsesc în Titlul III, Capitolul 5 al Constituții României. În ceea
ce privește instituțiile publice, există o diversitate de opinii și reglementări.
Termenul de instituție provine din latinescul „«institutio» – așezământ,
întemeiere, înființare, dar și obicei, regulă de purtare, deprindere”.
În limbaj curent, cuvântul instituție reprezintă „organizații care au un
statut, reguli de funcționare stabilite prin acte normative, având rolul de a
satisface anumite nevoi”.
În legislația privind finanțele publice, instituțiile publice sunt definite
în sens larg, ca denumire generică ce include Parlamentul, Administrația
Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației
publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și
instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a
acestora. Instituții publice locale reprezintă o denumirea generică, incluzând
comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele,
municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea
acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a
activității acestora
În sens restrâns, sunt instituții publice numai persoanele juridice
înființate prin acte de putere sau de dispoziție ale autorităților administrației
publice centrale sau locale în scopul realizării unor activități fără caracter
comercial sau pentru îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial.
Instituția este definită și ca structură funcțională aflată, de regulă, în
raporturi de subordonare sau coordonare cu o autoritate a administrației
publice, care funcționează din venituri bugetare și/sau din surse
extrabugetare, potrivit legii și care prestează servicii publice

CAPITOLUL 2
12
Funcţia publică

Funcţia publică înţeleasă ca un ansamblu complex de atribuţii şi

responsabilităţi legate de transpunerea în practică a legislaţiei a suferit în
ultimii 20 de ani cea mai puternică dinamică în materia reglementării
juridice, astfel numai de la începutul anului 2009 , Legea nr. 188/1999
privind statutul funcţionarilor publici a fost modificată prin patru ordonanţe
de urgenţă dintre care OUG nr. 3/2009 şi OUG nr. 37/2009 au fost declarate
de Curtea Constituţională ca fiind neconstituţionale. Problema practică gravă
pe care o generează această stare de fapt este aceea a efectelor produse de
Ordonanţele declarate neconstituşionale, astfel, de exemplu, restructurarea
serviciilor publice deconcentrate propusă de Guvernul României prin OUG
nr. 105/2009 a generat nu o perfecţionare a relaţiilor sociale din
administraţia publică, ci o creştere a sentimentului de nesiguranţă a
funcţionarilor publici în raport cu stabilitatea lor pe funcţie, astfel, prin OUG
nr.37/2009 sub justificarea restructurării serviciilor publice deconcentrate de
fapt s- a produs înlocuirea funcţiilor de director executiv şi director executiv
adjunct de la nivelul serviciilor respective cu funcţia de director coordonator
sau director coordonator adjunct, cu aceeaşi atribuţie şi retribuţie.
Deci , de fapt au fost înlocuite persoane, nu gândit un nou model
administrativ.
S –au încălcat astfel mai multe prevederi constituţionale şi ale Legii
nr.188/1999.

Funcţionarul public

În dreptul românesc , legiuitorul, în Statutul funcţionarului public

din anul 1923, art. 1, a definit această categorie socio-profesională, astfel:
„sunt funcţionari publici cetăţeni români fără deosebire de sex, care
îndeplinesc un serviciu public permanent civil sau ecleziastic, la stat, judeţ,
comună sau la instituţiunile al căror buget este supus aprobării
Parlamentului, Guvernului sau Consiliilor judeţene sau comunale.”
Funcţionarul public este persoana care investită fiind în cadrul legii cu o
funcţie publică , pe durată determinată/nedetermin ată printr-un act de
numire/alegere este ţinut să exercite atribuţiile ce alcătuiesc competenţa
autorităţii din care fac parte.
Reţinem urmatoarele caracteristici :
a) Investirea legală;
b) Atribuţiile sale se exercită în numele şi pentru autoritatea publică;
13
 c) Specializarea atribuţiilor.

Deosebirile si asemănările dintre un funcţionar public şi personalul

contractual.

1) Felul muncii : în timp ce personalul contractual are obiectul muncii

determinat în contract din momentul încheierii sale, putându-l
negocia; funcţionarul public acţionează în numele şi pentru autoritatea
din care face parte;
2) Sub aspectul manifestării de voinţă : contractul de muncă este
bilateral, în timp ce numirea este unilaterală;
3) Sub aspectul modificării raporturilor de serviciu al functionarului
public are loc doar în condiţiile şi limitele statului, pe când contractul
se face prin simplul acord al părţilor;
4) Răspunderea juridică : în cazul funcţionarului public este agravată
fiind atât o răspundere disciplinară penală, civilă, cât şi patrimonială;
5) Numai funcţionarului public îi sunt aplicabile prevederile privind
incompatibilităţile, incapacităţile şi conflictul de interese;
6) Salarizarea : personalul contractual îşi poate negocia ,în timp ce
funcţionarul public are determinat salariul în condiţiile legii;
7) Regimul juridic aplicabil : personalului contractual îi sunt aplicabile
prevederile codului muncii, în timp ce funcţionarului public –statutul
şi prevederile contenciosului administrativ.

Cariera funcţionarilor publici

Rolul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este acela de

organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate
juridică care să ajute la crearea şi dezvoltarea unui corp de funcţionari
publici profesionist , stabil şi imparţial 17. Conducerea Agentiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici este asigurată de un preşedinte , având rang de
secretar de stat, numit de primul-ministru, la propunerea ministrului
internelor şi reformei administrative şi care emite, în exercitarea atribuţiilor
care îi revin, ordine cu caracter normativ şi individual.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are legitimare procesuală activă
şi poate sesiza instanţa de contencios administrativ 18 cu privire la : actele
prin care autorităţile sau instituţiile publice încalcă legislaţia referitoare la
funcţia publică şi funcţionarii publici, constatate ca urmare a activităţii
17
Art. 21, Legea nr. 188/1999,republicată.
18
Art. 22, alin (3), Legea nr. 188/1999 republicată

14
proprii de control; refuzul autorităţilor şi instituţiilor publice de a aplica
prevederile legale în domeniul funcţiei publice si al funcţionarilor publici.
Actul atacat este suspendat de drept.

Recrutarea funcţionarilor publici.

Cariera unui funcţionar public se derulează între momentul naşterii

raportului de serviciu şi momentul încetării acestuia. Pentru a putea apărea
raportul de serviciu, persoana care aspiră la calitatea de funcţionar public
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii19 :
a) Are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) Cunoaşte limba română ,scris şi vorbit;
c) Are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) Are capacitate deplină de exerciţiu;
e) Are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care
candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) Îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia
publică;
g) Îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) Nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra
umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în
legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a
unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie , care
ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia
situaţiei în care a intervenit reabilitatea;
i) Nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul
individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) Nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită
prin lege.
Legiuitorul a stabilit că ocuparea funcţiilor publice vacante şi a
funcţiilor publice temporar vacante se poate face numai în condiţiile legii
privind Statutul funcţionarilor publici. Această lege prevede că modalităţile
de ocupare a unei funcţii publice sunt 20:
- promovarea;
- transferul;
- redistribuirea;
- recrutarea;
- alte modalităţi prevăzute expres de Legea nr. 188/1999.
19
Art. 56, Legea nr. 188/1999 republicată
20
Art. 56, Legea nr.188/1999 republicata

15
 Intratrea în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs, în
limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de
ocupare a funcţiilor publice. Conform Ordonanţei de urgenţă nr.105/2009 la
art. 22 alineatul (1), litera j) ştim că „realizează recrutarea şi promovarea
pentr u funcţiile publice pentru care organizează concurs, monitorizează
recrutarea şi promovarea pentru celelalte funcţii publice, în condiţiile
prezentei legi”. Recrutarea în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici
se face numai prin concurs şi în limita funcţiilor publice vacante rezervate în
acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice. Principiile care trebuie
respectate la organizarea concursului sunt: competiţia deschisă; transparenţa;
meritele profesionale şi competenţa; egalitatea de sanşe privind accesul la
funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale 21.
Este obligatorie condiţia publicităţii privind organizarea concursului.
Publicitatea se face în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a , şi într-
un cotidian de largă citculaţie, cu cel puţin 30 de zile înainte de data
desfăşurării concursului. Pentru funcţiile vacante care se ocupă temporar, în
mod excepţional, legiuitorul a reglementat posibilitatea reducerii termenului
de 30 de zile.
Organizarea concursului de recrutare a funcţionarilor publici se face
22
de către :
a) de comisia prevazuta la art. 18 alin. (1), pentru inaltii functionari publici.
Secretariatul tehnic al comisiei se asigura de Agentia Nationala a
Functionarilor Publici;
b) de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, pentru ocuparea functiilor
publice de conducere generale si specifice, cu exceptia functiilor publice de
secretar al comunei, sef serviciu si sef birou;
c)de autoritatile si institutiile publice in al caror stat de functii se afla functia
publica vacanta, pentru functiile publice de conducere de secretar al
comunei, sef serviciu si sef birou si pentru toate functiile publice de
executie.
VII. Exemple de servicii publice

O clasificare globală a serviciilor publice, ce corespunde majorităţii

ţărilor europene cuprinde următoarele categorii:

 Ordinea şi siguranţa publică

Cuprinde funcţiile asumate în mod tradiţional de către stat, care
corespund exigenţelor primare de solidaritate politică. Este vorba de apărare,
21
Art. 57, Legea nr.188/1999 republicata
22
Art. 58, Ordonanta de urgenta nr.105/2009

16
justiţie, poliţie. Aceste funcţii sunt tradiţional etatice, care formează
fundamentele statului, structurile de bază ale comunităţii.
Sunt incluse aici servicii publice prin excelenţă, care nu pot fi
încredinţate mecanismelor pieţei, chiar dacă anumite componente ale
acestora pot fi asigurate de întreprinderi private.

 Infrastructură, locuinţe şi transport

Serviciile urbane
Se numesc urbane pentru că sunt dezvoltate cu precădere în mediul
urban, dar fără a fi rezervate exclusiv locuitorilor din acest spaţiu. Sunt
incluse în această categorie distribuţia de apă, canalizarea, colectarea şi
tratarea deşeurilor, serviciile funerare etc.
Aceste servicii sunt supuse, în funcţionarea lor, unor constrângeri
generate de protecţia mediului, care tinde să devină unul din elementele
esenţiale ale dezvoltării lor.

Comunicarea şi transporturile
Drumurile şi poşta fac parte în mod tradiţional din serviciile publice.
Dezvoltarea mijloacelor de comunicare condiţionează crearea şi dezvoltarea
serviciilor în general, dar şi a celorlalte domenii de activitate. Termenul
„comunicare” înglobează o serie de funcţii între care trebuie distinse:

 transportul: făcând aici distincţia între infrastructura de transport şi

mijloacele de transport, care pot să aparţină unor sectoare diferite
(publice / private);
 comunicarea informaţiilor – serviciu colectiv care cunoaşte în zilele
noastre expansiunea cea mai importantă;
 serviciul poştal.

Energia
Energia s-a dezvoltat individual înainte de a deveni serviciu public,
spre deosebire de alte sectoare care au suferit un proces invers. Datorită
revoluţiilor industriale şi a politicilor economice ale ţărilor , activităţile
energetice au căpătat statutul de „strategice” – în sens economic şi monetar –
fiind subordonate treptat statutului public. Însă este un sector parţial
subordonat statutului public, tendinţă ce se accentuează în contextul
mondializării şi evoluţiilor tehnologice.
17
 Locuinţele
Politicile publice privind locuinţele pot avea finalităţi diferite:

a) finalitate socială : locuinţe sociale. Serviciul public al locuinţelor se

îmbină astfel cu politicile sociale;

b) o finalitate urbanistică: politica locuinţelor se îmbină cu serviciile

urbane, cu implicaţii în materie de mediu şi urbanism.

Asistenţa socială şi sănătate

Funcţia de asistenţă socială nu poate să lipsească din exercitarea
responsabilităţilor politice moderne. Secolul XX s-a caracterizat prin
dezvoltarea funcţiei sociale a statelor şi punerea în aplicare a formelor de
protecţie socială. Dar dimensiunea acestei funcţii poate fi variabilă,
manifestată în proporţii diferite, astfel:

 intervenţie în beneficiul anumitor categorii de populaţie defavorizate

(vârstnici, copii, handicapaţi);
 sisteme de asigurări sociale cu grupe de risc (boală, accidente de
muncă, şomaj);
 venit minim garantat.

Funcţia de sănătate reprezintă un serviciu public, expresie a acţiunii

sociale. O dată cu dezvoltarea rolului economic şi social al statului,
activitatea sanitară a devenit un adevărat serviciu public. De exemplu, riscul
legat de epidemii, periodic apărut, întăreşte nevoia de securitate sanitară şi
este justificată intervenţia publică accentuată.
Trebuie menţionat că pot coexista, o funcţie sanitară publică şi una
privată, care se completează reciproc atâta timp cât există relaţii mutuale
caracterizate prin acord, cât şi o funcţie de asistenţă socială publică,
susţinută şi din sectorul privat.

Educaţie şi cultură
Funcţia educativă este foarte general considerată serviciu public. Din
punct de vedere istoric educaţia a fost pentru mult timp obiect de litigiu între
puterea politică şi cea religioasă. Doar târziu puterea politică a reuşit să
asigure această funcţie.
Funcţia educativă se asigură prin gestiune directă de către instituţiile
publice, coexistând şi instituţii educative private cu sisteme educative
18
publice. Acest fapt a generat dezbateri şi divergenţe asupra coexistenţei unui
învăţământ privat şi a unui învăţământ public şi asupra categoriilor de
formare cărora trebuie să le răspundă învăţământul public (formare iniţială şi
/sau continuă; formare primară, secundară sau superioară).

Sportul şi cultura
Dezvoltarea individuală a corpului şi a spiritului uman necesită, în
aproape toate ţările, o misiune colectivă. Efectele acestor activităţi sunt
importante din punct de vedere individual şi colectiv şi justifică asumarea
activităţilor sportive şi culturale de către colectivitate, în primul rând în ceea
ce priveşte infrastructura, dar şi activităţile propriu-zise.

VIII. Studiu de caz – evaluarea paginilor web ale consiliilor județene

din România
-Metodologie-

În cadrul acestui studiu de caz am urmărit analiza gradului de

accesibilitate a informațiilor de interes public comunicate din oficiu și
verificarea disponibilității acestor categorii de informații care trebuie
comunicate din oficiu de către autoritățile și instituțiile publice (articolul 5
alineatul 1 din Legea nr. 544/2001).
Așadar, vom avea în vedere numai una dintre modalitățile prin care se
asigură de către autorități accesul la informații de interes public cetățenilor,
și anume comunicarea din oficiu a informațiilor de interes public. În cadrul
legii sunt menționate și modalitățile prin care se poate realiza comunicarea
din oficiu, astfel fiind posibilă „afișarea la sediul autorității sau al instituției
publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele
de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet
proprie precum și consultarea lor la sediul autorității sau al instituției
publice, în spații special destinate acestui scop”.
De asemenea, este prevăzută și obligația autorităților și instituțiilor
publice de a publica anual un buletin informativ care să cuprindă
informațiile menționate mai sus (Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la
informațiile de interes public). Legea nu impune o anumită modalitate prin
care să se realizeze comunicarea din oficiu, acest lucru fiind lăsat la
latitudinea instituțiilor publice.
Acestea au posibilitatea de a alege modul cel mai adecvat prin care să
transmită anumite informații, astfel încât acestea să poată fi accesate cât mai
ușor de către toți cei interesați. În cadrul prezentului studiu de caz am luat
spre analiză modalitatea în care consiliile județene comunică din oficiu
19
informaţiile de interes public, utilizând ca mijloc de comunicare pagina web.
Acest model de evaluare a fost utilizat în vederea testării următoarei
ipoteze: consiliile județene din România asigură un nivel de accesibilitate
ridicat al informațiilor de interes public comunicate din oficiu prin
intermediul paginilor web, în contextul creșterii interesului pentru utilizarea
acestui mijloc. Ca metodă de cercetare am ales să folosesc analiza
documentelor, aceasta fiind apreciată ca fiind o metodă de cercetare utilizată
în încercarea de a rezolva problema 108 obținerii datelor în cazul în care nu
avem posibilitatea să interogăm persoane care ne-ar putea oferi informații
referitoare la aspectele cercetate, fiind, totodată, o metodă discretă, cu
ajutorul căreia pot fi culese date fără a întâmpina probleme de reactivitate
(Şandor, 2013, p. 184).
Instrumentul utilizat aferent metodei analiza de documente a fost
grila de evaluare. Populația statistică asupra căreia s-a realizat cercetarea a
fost reprezentată de cele 41 de consilii județene din România, iar pentru
identificarea adreselor website-urilor oficiale ale consiliilor județene a fost
folosit website-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice (http://www.dpfbl.mdrap.ro). Analiza a fost realizată prin utilizarea
unei grile de evaluare aplicată fiecărui consiliu județean, fiind urmăriți
indicatori împărţiţi în trei categorii, astfel: a. caracterul complet al
informațiilor de interes public (prevăzute la art. 5 alin. 1 din Legea nr.
544/2001); b. actualizarea acestor informații. A fost avută în vedere
actualizarea informațiilor sau documentelor, (pentru anul 2014, 2013 sau
mai vechi de 2013), luându-se în considerare și actualizarea site-ului în
general, respectiv notificarea ultimei actualizări; c. operativitatea
identificării informației. Am avut în vedere organizarea informațiilor,
respectiv plasarea în aceeași secțiune sau în mai multe secțiuni sau locuri
diferite pe site, care a influențat timpul de găsire a informațiilor.
Fiecare categorie a primit un scor care s-a încadrat între 1 – „foarte
scăzut/ă sau slabă” și 5 – „foarte ridicat/ă sau bună”. Pentru cei 9 indicatori
din prima categorie s-a notat astfel: prezența a 1 sau 2 indicatori din 9 – nota
1; prezența a 3 sau 4 indicatori din 9 – nota 2; prezența a 5 sau 6 – nota 3;
prezența a 7 sau 8 – nota 4; 9 indicatori din 9 – nota 5. Pentru a doua
categorie de indicatori, care se referă la actualizarea informațiilor a fost
folosită o scală de valori de la 1 – „foarte slabă” la 5 – „foarte bună”. Pentru
ultimul indicator, operativitatea identificării informațiilor (timp de găsire, în
funcție de plasarea lor pe site) am folosit tot o scală de la 1 la 5. Cu titlu de
observație, care nu a contat la notare, am încercat să identific existența unei
secțiuni distincte pentru informațiile de interes public, denumită „Informații
de interes public / Informații publice / Buletin informativ”. Scorul general
20
 pentru fiecare consiliu județean s-a constituit din media aritmetică a
scorurilor pentru fiecare categorie.

Tabel 1: Gradul de accesibilitate al informaţiilor de interes public (care trebuie comunicate

din oficiu) cu ajutorul paginilor web ale consiliilor judeţene

Scor general Număr consilii judeţene

5,00 6
4,99-4,00 14
3,99-3,00 14
2,99-2,00 7

Din Tabelul 1 putem observa că doar 6 consilii județene din totalul de

41 au primit punctaj maxim la cele trei categorii de indicatori urmăriți.
Putem afirma că pe paginile web ale acestor instituții se găsesc toate
informațiile de interes public care trebuie comunicate din oficiu de către
acestea în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de
interes public, aceste informații sunt actualizate și sunt bine organizate pe
categorii, putând fi astfel accesate într-un interval de timp relativ scurt.
De asemenea, din totalul de 41 pagini web 14 s-au încadrat între 4.99-
4.00, dintre acestea 3 trecând de scorul general de 4,50 (toate cu un scor de
4,66), lipsindu-le însă câte un indicator considerat relevant din punct de
vedere al analizei. 14 din totalul de 41 pagini web analizate s-au încadrat la
un scor general cuprins între 3,99-3,00, aici fiind întâlnită problema lipsei
unor categorii de informații, neactualizarea informațiilor (cel mai frecvent),
lipsei acestora, precum și timpul ridicat ce trebuie alocat pentru găsirea lor,
în special din cauza faptului că informațiile nu se regăsesc în aceeași
secțiune sau buletin informativ. Cu un scor general între 2,99-2,00 au fost
notate 7 pagini web. Sub scorul general de 2,00 nu s-a încadrat niciun județ,
deoarece pe orice pagină web a oricărui consililiu județean pot fi găsite
informații minimale, spre exemplu referitoare la datele de contact ale
instituțiilor, numele persoanelor din conducere, programul de lucru, însă
există posibilitatea să nu se găsească informații cum sunt situațiile
financiare, buget, strategia de dezvoltare a județului. În anumite situații
aceste categorii de informații se regăsesc pe site dar sunt vechi și
neactualizate.
Tabel 2: Prezentarea scorurilor în funcţie de notele obţinute la cele 3 categorii de
indicatori
I3 Scor general
I1 Caracterul I2 Timpul (media aritmetică a scorurilor
Unitatea complet al Actuali de găsire a
informațiilor/ obţinute
informaţiilor zarea

21
 Organizarea pentru cele 3 categorii de
analizată inform informaţiilor indicatori)
aţiilor
(1-„foarte scăzut” şi 5-„foarte ridicat”)
CJ Alba 5 5 4 4,66
CJ Arad 5 5 5 5
CJ Argeş 5 4 3 4
CJ Bacău 3 3 3 3
CJ Bihor 3 2 2 2,33
CJBistriţa-Năsăud 5 5 4 4,66
CJ Botoşani 5 5 5 5
CJ Braşov 3 4 3 3,33
CJ Brăila 3 3 2 2,66
CJ Buzău 3 4 3 3,33
CJ Caraş-Severin 4 4 5 4,33
CJ Cluj 4 4 4 4
CJ Constanţa 2 2 2 2
CJ Covasna 4 4 3 3,66
CJ Călăraşi 2 2 2 2
CJ Dolj 3 4 2 3
CJ Dâmboviţa 3 4 4 3,66
CJ Galaţi 5 5 5 5
CJ Giurgiu 3 4 4 3,66
CJ Gorj 5 5 5 5
CJ Harghita 5 3 4 4
CJ Hunedoara 3 3 4 3,33
CJ Ialomiţa 3 2 3 2,66
CJ Iaşi 3 3 2 2,66
CJ Ilfov 5 5 4 4,66
CJ Maramureş 3 4 3 3,33
CJ Mehedinţi 5 4 4 4,33
CJ Mureş 5 4 4 4,33
CJ Neamţ 3 4 4 3,66
CJ Olt 5 3 4 4
CJ Prahova 3 3 3 3
CJ Satu-Mare 3 4 3 3,33
CJ Sibiu 3 4 3 3,33
CJ Suceava 4 4 4 4
CJ Sălaj 3 4 4 3,66
Cj Teleorman 2 3 2 2,33
CJ Timiş 5 5 5 5
CJ Tulcea 5 4 4 4,33
CJ Vaslui 4 4 4 4
CJ Vrancea 5 5 5 5
CJ Vâlcea 5 4 3 4
Tabelul 2 a fost realizat în paralel cu evaluarea individuală a fiecărei
pagini web a Consiliilor Județene pentru a avea o imagine de ansamblu
asupra celor trei categorii de indicatori. În tabel sunt prezentate scorurile
pentru fiecare categorie: caracterul complet al informațiilor, actualizarea
informațiilor și timpul alocat găsirii informațiilor după organizarea acestora,
iar apoi este prezentat scorul general pentru fiecare județ. Pentru prima
categorie de indicatori – „caracterul complet al informațiilor de interes
public” – datele sunt următoarele: 16 pagini web au avut scorul pe categorie
5 („foarte ridicat”), acest lucru însemnând că toate informațiile de interes

22
public care trebuie afișate în baza articolului 5 alineatul 1 din Legea nr.
544/2001 erau prezente pe cele 16 site-uri; 5 pagini web s-au încadrat la
scorul 4 („ridicat”) pe categorie, acestea având 7 sau 8 din cei 9 indicatori
urmăriți; 17 pagini web au avut scorul 3 („nici ridicat, nici scăzut”), iar 3 din
cele 41 pagini web analizate au avut la această categorie scorul 2 („scăzut”).
Niciun site analizat nu a înregistrat scorul 1 („foarte scăzut”). Așadar,
putem afirma că peste jumătate din paginile web analizate, adică 51,21%
sunt peste medie, având 9, 8 sau 7 indicatori din totalul de 9 urmăriți, fapt ce
poate fi considerat mulțumitor, dar având în vedere obligativitatea afișării
tuturor acestor informații, atât pe pagina de internet a instituțiilor, cât și la
sediul autorității/instituției publice, în Monitorul Oficial al României sau în
mijloacele de informare în masă, considerăm că încă nu este îndeplinită
această obligație pe deplin.
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie – „actualizarea
informațiilor”, lucrurile stau destul de bine, astfel că 29 dintre dintre paginile
web analizate, reprezentând 70,73% au obținut scorul 5 sau 4, nivelul de
actualizare al informațiilor de interes public și al site-ului în general fiind
foarte ridicat sau ridicat, după caz, informațiile nefiind mai vechi de 2013.
Nu a fost considerată informație veche informația din arhiva electronică, ci
doar informația de interes curent. 12 dintre pagini, reprezentând 29,26%
prezintă un nivel slab și destul de slab de actualizare, în condițiile în care au
obținut scorul 3 sau 2.
Pentru a treia categorie – „timpul necesar regăsirii informațiilor în
raport cu organizarea informațiilor” datele se prezintă în felul următor: 7
pagini web din totalul de 41 analizate au scorul 5 pe categorie, informațiile
găsindu-se ușor, în condițiile în care sunt de regulă organizate în aceeași
secțiune, astfel organizarea lor fiind apreciată ca fiind de nivel „foarte
ridicat”; 16 pagini web au scorul 4, organizarea informațiilor putând fi
considerată de nivel „ridicat”, timpul de identificare al informațiilor fiind
totuși mai lung decât al site-urilor în cazul cărora s-a obținut scorul 5,
deoarece nu toate informațiile se regăseau în aceeași secțiune. 11 se
încadrează la un scor mediu 3, astfel timpul de identificare este destul de
lung, organizarea informațiilor fiind apreciată „nici ridicată, nici scăzută”, în
condițiile în care informațiile de interes public nu se găsesc toate în aceeași
secțiune pe site, identificarea lor necesitând timp mai îndelungat deoarece
unele dintre informații sunt plasate în diverse alte secțiuni; 7 pagini au scorul
2, nivelul de organizare fiind apreciat ca „scăzut”.
Nu am înregistrat niciun caz pentru scorul 1, nivel „foarte scăzut”.
Astfel, 56,09% din paginile web ale instituților publice au un scor
peste medie, ceea ce înseamnă că informațiile de interes public care trebuie
23
comunicate din oficiu pot fi găsite ușor sau destul de ușor și într-un timp
relativ scurt pe paginile web ale acestor instituții, iar 43,90% se află într-un
stadiu intermediar care presupune timp și efort suplimentar pentru a găsi
aceste informații.

Tabel 3: Clasamentul paginilor web ale consiliilor judeţene (în ordine

descrescătoare în funcţie de scorul general obţinut)

Județ Scor
1. Arad, Galaţi, Gorj, Timiş, Vrancea, Botoşani; 5,00
2. Bistriţa-Năsăud, Alba şi Ilfov 4,66
3. Caraş-Severin, Mehedinţi, Mureş, şi Tulcea 4,33
4. Olt, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Argeş, Cluj şi 4,00
Harghita
5. Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Neamţ şi Sălaj 3,66
6. Braşov, Buzău, Maramureș, Satu-Mare, Hunedoara 3,33
şi Sibiu
7. Bacău Dolj şi Prahova 3,00
8. Brăila, Ialomiţa şi Iaşi 2,66
9. Bihor şi Teleorman 2,33
10 Constanţa şi Călăraşi 2,00

Concluzii

În raport cu ipoteza propusă: „Consiliile județene din România asigură

un nivel de accesibilitate ridicat a informațiilor de interes public comunicate
din oficiu prin intermediul paginilor web”, apreciem că aceasta se confirmă
parțial, în condițiile în care, un număr apreciabil din totalul paginilor web
evaluate, respectiv 20, acordă o importanță sporită comunicării informațiilor
de interes public și se preocupă ca site-ul instituțional să fie accesibil din
punct de vedere al informațiilor de interes public.
Pe baza scorurilor obținute, apreciem că un număr de 14 consilii
județene sunt într-un stadiu intermediar de accesibilitate a informațiilor de
interes public, comunicate prin intermediul site-ului, iar un număr de 7
consilii județene prezintă un nivel scăzut de accesibilitate, fiind nevoie să
depună eforturi sporite în raport cu toate cele trei catego- 112 rii de
indicatori, în special la completarea informațiilor de interes public care
trebuie comunicate din oficiu și prezentarea lor pe site-ul instituției.
Adoptarea Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes
public a reprezentat un pas important făcut de țara noastră în cadrul reformei
administrative deoarece a deschis calea către o guvernare transparentă și a
condus, oarecum, la creșterea responsabilității instituțiilor și autorităților

24
publice față de activitățile întreprinse, dar simpla existență a acestei legi nu
conduce, însă, la o schimbare semnificativă a sistemului administrativ din
România. Pentru acest lucru trebuie avut în vedere un dublu efort: pe de o
parte, al administrației, care este prima chemată să pună în aplicare și să
respecte prevederile acestei legi, iar pe de altă parte, al cetățenilor, care
trebuie să devină conștienți de avantajul pe care l-ar putea avea în relația cu
instituțiile statului dacă s-ar folosi de acest instrument democratic. Așadar,
pentru crearea unei mai bune relații între administrație și cetățeni și pentru
recăpătarea încrederii acestora din urmă în instituțiile statului, se recomandă
punerea la dispoziția cetățenilor a tuturor informațiilor de interes public ce
trebuie comunicate din oficiu pe paginile web ale autorităților sau
instituțiilor publice pentru o mai ușoară consultare a acestor informații de
către cetățeni și pentru a crește nivelul de transparență a activității
instituțiilor.
Cu privire la forma pe care o au paginile web ale autorităților sau
instituțiilor publice, ar fi de preferat să se impună sau să se recomande o
anumită structură pentru realizarea acestor pagini (secțiuni și subsecțiuni sau
categorii și subcategorii), deoarece, în prezent, în multe cazuri se constată că
este nevoie de un timp ridicat de identificare a informațiilor, determinat și de
lipsa de organizare a acestora. De asemenea, considerăm util să fie luate în
considerare recomandările venite din partea organizațiilor neguvernamentale
care au realizat cercetări în domeniu, dată fiind buna fundamentare a
acestora, putând contribui la îmbunătățirea cadrului legal existent și a
practicii din domeniu.

IX. BIBLIOGRAFIE:

 Nicu Alina Livia, “Drept Administrativ”, Editura Didactică şi

Pedagogică R.A., Bucureşti, 2007;
 Nicu Alina Livia, “Ştiinţa Administraţiei”, Editura Universitaria,
Craiova, 2007;
 www.ccr.ro;

25
26