Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrativ

Specializarea Administratie publică

Disciplina Teoria generală a domenialității

Profesor cooronator:

Student:Leonte(Matei)Aurelia
Analiza mijloacelor de administrare eficienta a bunurilor ce
apartin statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.

Problematica domenială face parte din categoria temelor care au stârnit discuţii aprige și
controverse printreteoreticienii dreptului public începând cu secolul al XIX – lea, în special.
Stiinţa a încercat să sistematizeze într-un mod coerentteoriile domeniale, pe etape istorice și
să le integreze într-un discurs articulat și argumentat, inclusiv pe bazacontextului afirmării
acestora. Noţiunea de domeniu (etimologic dominium – lat. înseamnă stăpânire) a fost
utilizată pentru a desemnabunurile cuiva care deţine puterea publică – rege, stat,colectivitate
locală. Bunurile apar și sunt tot mai pregnantcalificate drept mijloace, instrumente utilizate în
exerciţiul puterii. Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-
teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes
public .
Administraţia se regăseşte pretutindeni, în toată complexitatea vieţii sociale, constituind una
dintre cele mai utile activităţi umane. Administraţia publică, în statul de drept, reprezintă
principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la
nivelul palierului politic. Administraţia publică este constituită din ansamblul serviciilor
publice, a căror bună desfăşurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică şi
constituie organizarea care se dă oricărui grup social evoluat, instrumentul de coeziune
şi de coordonare indispensabilă, fără de care societatea se dezintegrează. Pentru funcţionarea
continuă şi regulată a serviciilor publice, administraţia publică are nevoie
de o serie de bunuri mobile şi imobile, care fac parte din patrimoniul statului sau al
colectivităţilor
locale.
În general, patrimoniul este definit ca totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale
aparţinând unei persoane fizice sau juridice.
În ceea ce priveşte conceptul de proprietate, acesta dă expresie accesului suprem al omului,
luat individual sau în colectivitate, la însuşirile bunurilor naturale sau create prin activitatea
umană.
Regimul proprietăţii este diversificat nu numai în funcţie de natura bunurilor ca obiect al
apropierii, ci şi de scopul şi modul utilizării bunurilor, precum şi de calitatea titularilor lor.
Regimul juridic al proprietăţii este conceput în conformitate cu realitatea social-economică şi
juridică nouă. Astfel, instituţia proprietăţii este întâlnită uneori în sfera dreptului civil, alteori
în cea a
dreptului administrativ ori la graniţa dintre ele. Însă, proprietatea este, în esenţă, o instituţie
constituţională. Regimul juridic al proprietăţii este dat de Constituţia României, care consacră
proprietatea publică şi privată.
Din punctul de vedere al tehnicii juridice, legiuitorul constituant determină titularul
proprietăţii publice - statul sau unităţile administrativ-teritoriale - stabilind bunurile care fac
obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Proprietatea privată este menţionată, mai întâi, în
art.44 din Constituţie, ca un drept
fundamental al omului, garantat şi ocrotit de lege.
Proprietatea publică este o proprietate administrativă, cu un regim de drept public, pe când
proprietatea privată este o proprietate cu un regim de drept civil.
Constituţia nu defineşte proprietatea privată, dar aceasta reiese pe cale de consecinţă: ceea ce
nu este proprietate publică, înseamnă că este proprietate privată, în afara acelor „alte bunuri
stabilitede lege”, cum se încheie alin. (3) al art. 136 din Constituţie, care sunt tot proprietate
publică.
Proprietatea privată este împărţită în proprietatea privată a cetăţenilor - persoane fizice, luate
individual sau persoane juridice, când aceştia sunt organizaţi, pe baza legii, în colectivităţi - şi
proprietate privată a unor colectivităţi publice - statul şi unităţile administrativ-teritoriale.
Dreptul de proprietate este, conform Codului civil, dreptul unei persoane de a se bucura și
dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. În funcție
de titular și caracteristici, proprietatea poate fi privată sau publică.
Dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul real principal care conferă titularului său
atributele de posesie, folosință și dispoziție (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus
abutendi) asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod
absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice [1].
Poate fi titular al dreptului de proprietate privată atât o persoană fizică, cât și o persoană
juridică, inclusiv statul. În cazul în care însă statul deține bunuri cu titluri de proprietate
privată, acestea sunt supuse aceluiași regim juridic ca bunurile aflate în proprietatea oricărei
alte persoane.
Dreptul de proprietate publică este dreptul real principal, inalienabil, insesizabil,
imprescriptibil, care conferă atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun,
care, prin natura sa sau prin declarație a legii, este de uz sau de utilitate publică, atribute care
pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a
limitelor juridice . Titularul dreptului de proprietatea publică poate fi statul sau o unitate
administrativ-teritorială. Noțiunile de proprietate publică și de domeniu public nu sunt
sinonime. Proprietatea este o instituție juridică, iar domeniul reprezintă o totalitate de bunuri
care fac obiectul proprietății.
Intocmirea și actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului și ale
inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului.Centralizarea inventarului
bunurilor din domeniul public al statului şi a inventarului bunurilor imobile din domeniul
privat al statului se realizează prin serviciile informatice ale Ministerului Finanțelor Publice.
Entităţile care au obligaţia întocmirii, modificării şi actualizării inventarului domeniului
public şi privat al statului urmăresc ca, anual, valoarea bunurilor din inventarul centralizat
a bunurilor din domeniul public al statului, respectiv a bunurilor din inventarul centralizat
al bunurilor imobile din domeniul privat al statului să corespundă, după caz, cu valoarea
acestora din situațiile financiare anuale, care se depun la Ministerul Finanţelor Publice sau
în sistemul naţional de raportare – Forexebug) Sunt exceptaţi de la obligaţia prevăzută la
alin. (1) operatorii economici care întocmesc situaţii financiare anuale, pentru
imobilizările corporale care nu îndeplinesc criteriile generale de recunoaştere, potrivit
reglementărilor contabile aplicabile şi persoanele fizice producătoare de venituri sau alte
entităţi care ţin evidenţa contabilă în partidă simplă.
Bunuri ce apartin statutlui:
- apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele
maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic
valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare;

-pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție
ori de administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive
incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt
proprietate privată;
-terenurile care au aparținut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945; terenurile
obținute prin lucrări de îndiguiri, de desecări și de combatere a eroziunii solului; terenurile
institutelor și stațiunilor de cercetări științifice și ale unităților de învățământ agricol și silvic,
destinate cercetării și producerii de semințe și de material săditor din categoriile biologice și
de animale de rasă;
-parcurile naționale;
- rezervațiile naturale și monumentele naturii;
-patrimoniul natural al Rezervației Biosferei "Delta Dunării";
- resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, împreună cu platoul
continental;
-infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele și lucrările de artă;
- tunelele și casetele de metrou, precum și instalațiile aferente acestuia;
- drumurile naționale - autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale europene, principale,
secundare;
- canalele navigabile, cuvetele canalului, construcțiile hidrotehnice aferente canalului,
ecluzele, apărările și consolidările de maluri și de taluzuri, zonele de siguranță de pe malurile
canalului, drumurile de acces și teritoriile pe care sunt realizate acestea;
- rețelele de transport al energiei electrice;
- spectre de frecventă și rețelele de transport și de distribuție de telecomunicații;
-canalele magistrale și rețelele de distribuție pentru irigații, cu prizele aferente;
-conductele de transport al țițeiului, al produselor petroliere și al gazelor naturale;
- lacurile de acumulare și barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a energiei
electrice este racordată la sistemul energetic național, sau cele cu transe pentru atenuarea
undelor de viitură; digurile de apărare împotriva inundațiilor;
- lucrările de regularizare a cursurilor de ape;
- cantoanele hidrotehnice, stațiile hidrologice, meteorologice și de calitate a apelor;
- porturile maritime și fluviale, civile și militare - terenurile pe care sunt situate acestea,
diguri, cheiuri, pereuri și alte construcții hidrotehnice pentru acostarea navelor și pentru alte
activități din navigația civilă, bazine, acvatorii și șenale de acces, drumuri tehnologice în
porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri și pereuri situate pe malul căilor
navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităților de navigație;
porturile de agrement - terenurile pe care sunt situate acestea, cu drumurile de acces aferente,
diguri, cheiuri, pereuri și alte construcții hidrotehnice destinate pentru acostarea navelor de
agrement, de croazieră, de pasageri sau a altor nave care efectuează un serviciu public de
transport pasageri, inclusiv faleza aferentă;
-terenurile destinate exclusiv instrucției militare;
-pichetele de grăniceri și fortificațiile de apărare a țării;
- pistele de decolare, aterizare, căile de rulare și platformele pentru îmbarcare-debarcare
situate pe acestea și terenurile pe care sunt amplasate;
-statuile și monumentele declarate de interes public național;
- ansamblurile și siturile istorice și arheologice; . muzeele, colecțiile de artă declarate de
interes public național;
- terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea: Parlamentul, Președinția, Guvernul,
ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile
publice subordonate acestora; instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea; unități
ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Afacerilor Interne și ale serviciilor
publice de informații; serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe
de specialitate ale administrației publice centrale, precum și prefecturile, cu excepția celor
dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora.
Bibliografie:
lege5.ro/Gratuit/gi2daobw/evaluarea-si-valorificarea-bunurilor-intrate-in-proprietatea-privata-
a-statului-norma-metodologica?dp=geytembugezti
www.cdep.ro/pls/legis/legispck.htp_act_text?idt=18357
http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_1214/Noul%20Cod%20civil%20Administrarea%20bunurilor
%20altuia.pdf